SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA Cerere nr. 1399/04 prezentată de Krasimir Hristov PETKOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 30 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători; și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea prezentată mai sus la 30 decembrie 2003, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamantul, dl Krasimir Hristov Petkov, este un cetățean bulgar născut în 1957 și rezident în Varna. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Prin hotărârea din 10 mai 2000 a Tribunalului de District (Районен съд) de Varna, confirmată de Curtea Supremă de Casație la 3 decembrie 2001, reclamantul a fost condamnat la 14 pedepse cu închisoarea pentru furturile comise în condiții de recidivă periculoasă. În conformitate cu art. 26 din Codul penal (CP), aplicabil din 1997 până în 2002, pedepsele impuse pentru infracțiunile comise cu recidivă periculoasă trebuiau să fie aplicate separat, ceea ce s-a întâmplat în cazul de față, deoarece durata totală a pedepselor era de 30 de ani. În plus, prin aceleași hotărâri, instanțele au aplicat două pedepse cu închisoarea pentru introducerea ilegală în domiciliul altora, dar au stabilit o singură pedeapsă cu un an și șase luni care urmează să fie executată în temeiul articolului 23 din CP. Această dispoziție prevede, într-adevăr, că, în caz de concursuri de încălcări, instanța pronunță pedepse pentru fiecare dintre aceste infracțiuni, dar stabilește doar o singură pedeapsă care trebuie executată, fie cea impusă pentru cea mai grea încălcare. În 2002, art. 26 din CP a fost modificat prin restabilirea infracțiunii continue (продълнавано престъпление), care permitea examinarea mai multor fapte constitutive ale mai multor infracțiuni de același tip săvârșite într-o perioadă scurtă de timp ca o infracțiune pentru care a fost pronunțată o singură pedeapsă de către instanțe. Dispozițiile tranzitorii ale legii de modificare a Codului penal din 2002 prevăd ca această schimbare, favorabilă persoanelor condamnate în condițiile art. 26 din CP, să se aplice, de asemenea, condamnărilor pronunțate înainte de 2002, ceea ce era cazul reclamantului; în aceste cazuri, condamnații trebuiau să curețe cât mai mult posibil din punct de vedere legal pentru infracțiunea cea mai grea. În 2004, reclamantul a solicitat ca pedeapsa sa să fie stabilită în conformitate cu amendamentul la CP. Instanțele au examinat cererea persoanei în cauză și au considerat, prin decizii motivate și detaliate din 28 decembrie 2001 și din 10 martie 2005, că trebuia să execute o pedeapsă de cincisprezece ani pentru toate cele paisprezece pedepse de închisoare pronunțate în temeiul articolului 26 din CP, plus o pedeapsă de un an și șase luni pentru introducerea ilegală în domiciliul altora, pedeapsă care nu era afectată de schimbarea legislativă din 2002. Reclamantul susține că s-a ocupat de casare după 2005, dar nu prezintă elemente detaliate; în plus, la 20 octombrie 2004, a fost convocat de inspectorul social al închisorii, care i-a dat o pliere decăzută a Curții la 24 septembrie 2004. În ceea ce privește motivele care au determinat deschiderea pliului, inspectorul ar fi răspuns că aceaceasta a fost cea care l-a verificat pe acesta pentru a verifica dacă nu conține substanțe narcotice. Reclamantul a anexat plicul scrisorii în cauză, pe care figurează data și semnătura inspectorului social. Acesta susține, de asemenea, că toate scrisorile care provin de la Curte sunt fotocopiate și returnate administrației închisorii și Parchetului. Dreptul și practica internă relevantă Corespondența prizonierilor (a) Legea privind executarea sentințelor (attenон за изпълнение наказанияте) din 1969 Dispozițiile relevante ale acestei legi, așa cum se aplică în momentul faptelor, se citesc după cum urmează art. 33 Persoanele care fac închisoare au dreptul: (...) la corespondență și la pachete de alimente, care sunt supuse controlului de către administrație [penitar] art. 37 Persoanele care execută o pedeapsă cu închisoarea au dreptul de a introduce cereri și căi de atac (...). Cererile și acțiunile sunt transmise imediat autorităților în cauză. Cei care sunt depuse sub pliere sigilate și sunt adresate Adunării Naționale, președintelui Republicii, Consiliului de Miniștri, Ministerului Justiției, Ministerului Internelor, Parchetului, Tribunalului, autorităților de cercetare sau organelor de apărare a drepturilor omului pe lângă ONU sau Consiliul Europei nu sunt supuși controlului de către administrație [penitentar]. În iunie 2002, au fost introduse noi dispoziții privind persoanele aflate în detenție provizorie în Legea privind executarea pedepselor. Noul articol 132d alineatul (3) al acesteia se citea astfel Corespondența inculpaților face obiectul unui control de către administrație [penitar]. Prin Decizia din 18 aprilie 2006 (ре 368/. No 4 от 18 април 2006 г. по конституционни дело No 11 от 2005 г., обн., ДВ, бр. 36 от 2 май 2006 г.), Curtea Constituțională, sesizată de procurorul general, a declarat că această dispoziție era contrară articolelor 30 alineatul (5) și 34 din Constituție, în măsura în care permitea administrației să exercite un control automat al corespondenței tuturor persoanelor aflate în detenție provizorie, fără a ține seama de situația lor specială și de presupusa amenințare pe care o reprezintă pentru societate. (b) Decretul de aplicare a Legii privind executarea pedepselor art. 37 din Legea privind executarea pedepselor art. 37 din Legea privind Curtea Constituțională a fost limitat la examinarea constituțională a articolului 132d alineatul (3) din Legea privind executarea pedepselor din 1969. Persoanele care execută o pedeapsă cu închisoarea au dreptul la corespondență fără a limita numărul de scrisori trimise sau primite. În cazul în care, având în vedere conținutul scrisorii, este necesar ca aceasta să nu fie transmisă sau trimisă din considerente legate de securitate, de regimul [penitoriu] sau de educație, administratorul responsabil al secțiunii (отр Reclamantul se plânge că, în lipsa unei hotărâri cu privire la pedeapsa maximă, nu poate solicita o reducere a regimului de aplicare a pedepsei, o schimbare a penitenciarului și o eliberare condiționată. Acesta se plânge de hotărârile instanțelor din 28 decembrie 2004 și din 10 martie 2005, în măsura în care consideră că acestea ar fi trebuit să își stabilească pedeapsa cu închisoarea la 15 ani și nu la șaisprezece ani și șase luni. În plus, reclamantul invocă o încălcare nejustificată a dreptului său de a-și respecta corespondența ca urmare a controlului scrisorilor provenite de la Curte, inclusiv a celei din 24 septembrie 2004. ÎN Drept pe teren la art. 8, reclamantul se plânge de controlul corespondenței sale, în special al scrisorii din 24 septembrie 2004. Părțile relevante ale articolului 8 din convenție se citesc astfel Orice persoană are dreptul la respectarea... corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altora. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale reclamantului, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu identifică nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamantului întemeiat pe art. 8 Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Prezident
Requête n
o
1399/04
présentée par Krasimir Hristov PETKOV
contre la Bulgarie
La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 30 septembre 2008 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Rait Maruste,
Karel Jungwiert,
Volodymyr Butkevych,
Mark Villiger,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Zdravka Kalaydjieva,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 décembre 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Krasimir Hristov Petkov, est un ressortissant bulgare né en 1957 et résidant à Varna.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Par un jugement en date du 10 mai 2000 du tribunal de district (Районен съд) de Varna, confirmé par la Cour suprême de cassation le 3 décembre 2001, le requérant fut condamné à quatorze peines d'emprisonnement pour vols commis en récidive dangereuse. En vertu de l'article 26 du Code pénal (CP), tel qu'applicable de 1997 à 2002, les peines imposées pour des infractions commises en récidive dangereuse devaient être purgées séparément, ce qui était le cas en l'espèce, puisque la durée totale des peines excédait trente ans.
Par ailleurs, par les mêmes décisions, les tribunaux prononcèrent deux peines d'emprisonnement pour introduction illégale dans le domicile d'autrui, mais déterminèrent une seule peine d'une durée d'un an et six mois à purger en application de l'article 23 du CP. Cette disposition prévoit en effet qu'en cas de concours d'infractions, le tribunal prononce des peines pour chacune de ces infractions, mais ne détermine qu'une seule peine à purger, soit celle imposée pour l'infraction la plus lourde.
En 2002, l'article 26 du CP fut modifié par le rétablissement de l'infraction pénale continue (продължавано престъпление), qui permettait d'examiner de multiples faits constitutifs de plusieurs infractions pénales du même type commises dans une courte période comme une infraction pour laquelle une seule peine était prononcée par les tribunaux .
Les dispositions transitoires de la loi portant amendement du code pénal de 2002 prévoyaient que ce changement, favorable aux personnes condamnées dans les conditions de l'article 26 du CP, s'appliquait aussi aux condamnations prononcées avant 2002, ce qui était le cas du requérant. Dans ces cas, les condamnés devaient purger tout au plus le maximum légal prévu pour l'infraction la plus lourde.
En 2004, le requérant demanda que sa peine soit déterminée en application de l'amendement du CP.
Les tribunaux examinèrent la demande de l'intéressé et considérèrent, par des décisions motivées et détaillées du 28 décembre 2001 et du 10 mars 2005, qu'il devait purger une peine de quinze ans pour l'ensemble des quatorze peines d'emprisonnement prononcées dans le cadre de l'article 26 du CP, augmentée d'une peine d'un an et six mois pour introduction illégale dans le domicile d'autrui, peine qui n'était pas concernée par le changement législatif de 2002.
Le requérant affirme s'être pourvu en cassation après 2005, mais ne présente pas d'éléments détaillés.
Par ailleurs, le 20 octobre 2004, il fut convoqué par l'inspectrice sociale de la prison, qui lui remit un pli décacheté de la Cour en date du 24
septembre 2004. Interrogée par l'intéressé sur les raisons ayant motivé l'ouverture du pli, l'inspectrice aurait répondu que c'était elle qui avait contrôlé celui-ci dans le but de vérifier s'il ne contenait pas de substances narcotiques. Le requérant joint l'enveloppe de la lettre en question, sur laquelle figurent la date et la signature de l'inspectrice sociale. Il affirme par ailleurs que toutes les lettres provenant de la Cour sont photocopiées et renvoyées à l'administration de la prison et au parquet.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Correspondance des prisonniers
a) La loi sur l'exécution des peines (Закон за изпълнение на наказанията) de 1969
Les dispositions pertinentes de cette loi, telles qu'applicables au moment des faits, se lisent comme suit
:
Article 33
«
1)
Les personnes qui purgent une peine d'emprisonnement ont le droit
: (...)
c)
A la correspondance et à des colis de nourriture, qui sont soumis à un contrôle par l'administration [pénitentiaire]
;
»
Article 37
«
1)
Les personnes qui purgent une peine d'emprisonnement ont le droit d'introduire des requêtes et des recours (...).
2)
Les requêtes et les recours sont immédiatement transmis aux autorités concernées. Ceux d'entre eux qui sont déposés sous pli cacheté et sont adressés à l'Assemblée nationale, au Président de la République, au Conseil des ministres, au ministère de la Justice, au ministère de l'Intérieur, au parquet, au tribunal, aux autorités de l'instruction ou aux organes de défense des droits de l'homme auprès de l'ONU ou du Conseil de l'Europe, ne sont pas soumis à un contrôle par l'administration [pénitentiaire].
»
En juin 2002, de nouvelles dispositions concernant les personnes en détention provisoire furent introduites dans la loi sur l'exécution des peines. Le nouvel article 132d, alinéa 3 de celle-ci se lisait ainsi
:
«
La correspondance des accusés est soumise à un contrôle par l'administration [pénitentiaire].
»
Par une décision du 18 avril 2006 (реш. № 4 от 18 април 2006 г. по конституционно дело № 11 от 2005 г., обн., ДВ, бр. 36 от 2 май 2006
г.), la Cour constitutionnelle, saisie par le Procureur général, déclara que cette disposition était contraire aux articles 30 § 5 et 34 de la Constitution, dans la mesure où elle autorisait l'administration à exercer un contrôle automatique de la correspondance de toutes les personnes en détention provisoire sans tenir compte de leur situation particulière et de la menace alléguée qu'elles représentaient pour la société.
La question, portée devant la Cour constitutionnelle, fut limitée à l'examen de la constitutionnalité de l'article 132d, alinéa 3 de la loi sur l'exécution des peines de 1969. C'est pour cette raison que l'article 33, alinéa 1 c) de la loi ne fut pas examiné en dépit d'une rédaction pratiquement identique.
b) Le décret d'application de la loi sur l'exécution des peines
Article 37
«
1)
Les personnes purgeant une peine d'emprisonnement ont droit à la correspondance sans limitation du nombre de lettres envoyées ou reçues.
2)
Lorsqu'au vu du contenu de la lettre il est nécessaire qu'elle ne soit pas transmise ou envoyée pour des considérations liées à la sécurité, au régime [pénitentiaire] ou à l'éducation, l'administrateur responsable de la section (отряден началник) informe le détenu et joint la lettre au dossier de celui-ci.
»
1.
Le requérant se plaint qu'en l'absence de détermination du maximum des peines il ne peut demander un allègement du régime d'application de la peine, un changement d'établissement pénitentiaire et une libération conditionnelle. Il se plaint des décisions des tribunaux du 28 décembre 2004 et du 10 mars 2005, dans la mesure où il considère que ceux-ci auraient dû fixer sa peine d'emprisonnement à quinze ans et non à seize ans et six mois.
2.
Le requérant allègue en outre une atteinte injustifiée à son droit au respect de sa correspondance du fait du contrôle des lettres provenant de la Cour, y compris celle du 24 septembre 2004.
1.
Sur le terrain de l'article 8, le requérant se plaint du contrôle de sa correspondance, et en particulier de la lettre du 24 septembre 2004.
Les parties pertinentes de l'article 8 de la Convention se lisent ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa [...] sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
En ce qui concerne les autres griefs du requérant, compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, conformément à l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief du requérant tiré de l'article 8
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
President