ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4140/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4140/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Prin Sentința civilă nr. 2013 din 15 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de SC F.P. SRL, în contradictoriu cu pârâții: Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Academia de Științe Agricole și Silvice "G.I.S." și S.C.D.P. Băneasa, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta SC F.P. SRL a formulat declarație de recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursul este nul.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că prezenta cerere de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții: "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică". Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de SC F.P. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 2013 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.