ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3821/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin contestația

înregistrată la data de 15 iunie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul

M.D. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună

anularea hotărârii din 02 mai 2011 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii S.,

cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

de fond

Prin sentința nr. 442

din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă contestația formulată de reclamantul M.D. împotriva hotărârii

din 02 mai 2011, emisă de Casa Județeană de Pensii Sălaj.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin hotărârea din 02 mai 2011 s-a respins cererea

reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivat

de faptul că nu a fost făcută dovada cu acte oficiale a refugiului.

Instanța a reținut că

din conținutul depoziției martorilor P.F. și H.I. se desprinde concluzia că declarația

autentificată de notarul public, prezentată de reclamantă în faza administrativă

de soluționare a cererii, nu corespunde adevărului. Astfel, martorii nu-și însușesc

conținutul declarațiilor și nici nu pot furniza elemente de fapt concrete, certe

și verificabile în legătură cu starea de fapt dedusă judecății.

Chiar dacă martorii sunt

posesori ai hotărârilor de recunoaștere a calității de refugiat în lipsa furnizării

unor alte detalii ori indicii concrete ale refugiului reclamantului și a familiei

sale nu se poate ajunge la o altă concluzie decât aceea a imposibilității stabilirii

cu certitudine că reclamantul împreună cu familia sa au avut de suferit persecuții

pe motive etnice de natură să îi determine să se refugieze de la domiciliu într-o

altă localitate.

Pe de altă parte, Curtea

observă că reclamantul a fost născut la data de 7 iulie 1944 în localitatea de domiciliu

a părinților, respectiv Halmăjd, jud. Sălaj de unde se pretinde că s-au refugiat

părinții acestuia și nu în localitatea de refugiu, respectiv Beiuș jud. Bihor.

M.D.

Recurentul a criticat

hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că îndeplinește

condițiile pentru a beneficia de dispozițiile legii.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit art. 2 din Normele

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele

care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație

ca urmare a unui tratat bilateral.

Înalta Curte a constatat

că interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele

reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform

cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor

beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie

tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice (...).

Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea

faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile

de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare

a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”.

Înalta Curte reține din

materialul probator existent la dosar faptul că recurentul-reclamant nu se află

în ipoteza textului de lege arătat și, pe cale de consecință, interpretarea dată

de instanța de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă,

iar motivarea instanței de fond urmează a fi menținută.

Astfel, în cauza dedusă

judecății, recurentul-reclamant invocă faptul că a fost născut în timpul strămutării

familiei sale, însă așa cum rezultă din actele de stare civilă ale reclamantului,

acesta a fost născut în localitatea de domiciliu a părinților, motiv pentru care

este evident că reclamantul nu poate beneficia de drepturile ce sunt reglementate

de actul normativ în discuție.

Scopul reglementării este

acela de a acorda drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive

etnice.

Pentru aceste considerente,

văzând și practica constantă a Înaltei Curți în această materie, în temeiul dispozițiilor

prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de M.D. împotriva sentinței

nr. 442 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2012.