ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3821/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin contestația înregistrată la data de 15 iunie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul M.D. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii din 02 mai 2011 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii S., cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 442 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă contestația formulată de reclamantul M.D. împotriva hotărârii din 02 mai 2011, emisă de Casa Județeană de Pensii Sălaj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin hotărârea din 02 mai 2011 s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a fost făcută dovada cu acte oficiale a refugiului. Instanța a reținut că din conținutul depoziției martorilor P.F. și H.I. se desprinde concluzia că declarația autentificată de notarul public, prezentată de reclamantă în faza administrativă de soluționare a cererii, nu corespunde adevărului. Astfel, martorii nu-și însușesc conținutul declarațiilor și nici nu pot furniza elemente de fapt concrete, certe și verificabile în legătură cu starea de fapt dedusă judecății.

Chiar dacă martorii sunt posesori ai hotărârilor de recunoaștere a calității de refugiat în lipsa furnizării unor alte detalii ori indicii concrete ale refugiului reclamantului și a familiei sale nu se poate ajunge la o altă concluzie decât aceea a imposibilității stabilirii cu certitudine că reclamantul împreună cu familia sa au avut de suferit persecuții pe motive etnice de natură să îi determine să se refugieze de la domiciliu într-o altă localitate. Pe de altă parte, Curtea observă că reclamantul a fost născut la data de 7 iulie 1944 în localitatea de domiciliu a părinților, respectiv Halmăjd, jud. Sălaj de unde se pretinde că s-au refugiat părinții acestuia și nu în localitatea de refugiu, respectiv Beiuș jud. Bihor.

3. Recursul declarat de M.D. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dispozițiile legii. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Înalta Curte a constatat că interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice (...). Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”.

Înalta Curte reține din materialul probator existent la dosar faptul că recurentul-reclamant nu se află în ipoteza textului de lege arătat și, pe cale de consecință, interpretarea dată de instanța de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea instanței de fond urmează a fi menținută. Astfel, în cauza dedusă judecății, recurentul-reclamant invocă faptul că a fost născut în timpul strămutării familiei sale, însă așa cum rezultă din actele de stare civilă ale reclamantului, acesta a fost născut în localitatea de domiciliu a părinților, motiv pentru care este evident că reclamantul nu poate beneficia de drepturile ce sunt reglementate de actul normativ în discuție.

Scopul reglementării este acela de a acorda drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice. Pentru aceste considerente, văzând și practica constantă a Înaltei Curți în această materie, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.D. împotriva sentinței nr. 442 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2012.