ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3247/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, reclamanta F.D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U.S.H. București, Facultatea de Drept și Administrație Publică Constanța și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea acestora la eliberarea diplomei de licență. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică cu specializarea Administrație Publică din cadrul U.S.H. în perioada 2006 - 2009, promovând examenul de licență în sesiunea iunie 2009, conform adeverinței din 8 iulie 2009 și, deși s-a adresat pârâtei pentru eliberarea diplomei de licență, aceasta nu a răspuns cererii sale, fiind nevoită să promoveze cererea de chemare în judecată.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 1264/F din 21 mai 2012, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta F.D.E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U.S.H. București - Facultatea de Drept și Administrație Publică Constanța, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut, în raport cu dispozițiile art. 8 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este cel care, în calitatea sa de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pârâtei pentru eliberarea diplomei și suplimentului la diplomă solicitate de reclamantă, astfel încât excepția necompetenței materiale a tribunalului este fondată.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 5916 din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția civilă, complete specializate de contencios administrativ, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, față de obiectul principal al cererii introductive și titularul pretinsului refuz nejustificat, elemente determinante pentru stabilirea competenței materiale, Curtea a apreciat că tribunalul este competent material în a soluționa cererea reclamantei, respectiv Tribunalul Ialomița, secția civilă, complete specializate de contencios administrativ, în raport de rangul emitentului actului administrativ asimilat, parte în cadrul raportului juridic litigios, care nu poate fi considerată o instituție publică centrală în accepțiunea legilor organice. U.S.H. are competența legală de a presta serviciile de învățământ pentru care este autorizată în localitățile pentru care a obținut autorizările și acreditările necesare și are deschise filiale sau alte forme de organizare autorizate legal, prin intermediul cărora prestează serviciile de interes public care stau la baza statutului său de utilitate publică.

Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. instituie o plenitudine de jurisdicție în materia contenciosului administrativ în favoarea tribunalelor, cărora le revin spre competență toate litigiile privind actele emise de alte autorități și instituții decât cele centrale, aici fiind incluse, astfel, și cele care își desfășoară competența numai în anumite localități determinate din țară, cum este cazul pârâtei U.S.H. București. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta U.S.H. din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004. U.S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În speță, U.S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - U.S.H. din București - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F.D.E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în prezent Ministerul Educației Naționale și U.S.H. București, Facultatea de Drept și Administrație Publică Constanța, în favoarea Tribunalului Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - CL