ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3247/2013

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Obiectul acțiunii judiciare

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 aprilie 2012 pe rolul

Tribunalului Ialomița, secția civilă, reclamanta F.D.E. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții U.S.H. București, Facultatea de Drept și

Administrație Publică Constanța și Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, obligarea acestora la eliberarea diplomei de licență.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

a urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică cu specializarea

Administrație Publică din cadrul U.S.H. în perioada 2006 - 2009, promovând

examenul de licență în sesiunea iunie 2009, conform adeverinței din 8 iulie

2009 și, deși s-a adresat pârâtei pentru eliberarea diplomei de licență,

aceasta nu a răspuns cererii sale, fiind nevoită să promoveze cererea de

chemare în judecată.

conflict

Prin Sentința civilă nr. 1264/F din 21 mai

2012, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a declinat competența de soluționare

a cererii formulată de reclamanta F.D.E., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U.S.H. București

- Facultatea de Drept și Administrație Publică Constanța, în favoarea Curții de

Apel București, secția contencios administrativ fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul

a reținut, în raport cu dispozițiile art. 8 și art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și ale art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul

de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, că Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este cel care, în calitatea sa

de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special

necesare pârâtei pentru eliberarea diplomei și suplimentului la diplomă

solicitate de reclamantă, astfel încât excepția necompetenței materiale a

tribunalului este fondată.

în conflict

Prin Sentința civilă nr. 5916 din 19 octombrie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția civilă, complete

specializate de contencios administrativ, a constatat ivit conflictul negativ

de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în

vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, față de

obiectul principal al cererii introductive și titularul pretinsului refuz

nejustificat, elemente determinante pentru stabilirea competenței materiale,

Curtea a apreciat că tribunalul este competent material în a soluționa cererea

reclamantei, respectiv Tribunalul Ialomița, secția civilă, complete

specializate de contencios administrativ, în raport de rangul emitentului

actului administrativ asimilat, parte în cadrul raportului juridic litigios,

care nu poate fi considerată o instituție publică centrală în accepțiunea

legilor organice.

U.S.H. are competența legală de a presta

serviciile de învățământ pentru care este autorizată în localitățile pentru

care a obținut autorizările și acreditările necesare și are deschise filiale

sau alte forme de organizare autorizate legal, prin intermediul cărora

prestează serviciile de interes public care stau la baza statutului său de

utilitate publică.

Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 2

pct. 1 lit. d) C. proc. civ. instituie o plenitudine de jurisdicție în materia

contenciosului administrativ în favoarea tribunalelor, cărora le revin spre

competență toate litigiile privind actele emise de alte autorități și

instituții decât cele centrale, aici fiind incluse, astfel, și cele care își

desfășoară competența numai în anumite localități determinate din țară, cum

este cazul pârâtei U.S.H. București.

Înalta Curte, constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C.

proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția de

contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Așa cum s-a arătat anterior, obiectul

prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă obligarea unei

instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta U.S.H. din București este o autoritate

publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea

nr. 554/2004.

U.S.H. din București a fost înființată prin

Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de

drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de

învățământ.

Totodată, potrivit art. 1 din H.G. nr.

81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică

în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior,

fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile

stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul

finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) nu justifică plasarea

acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se

manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior

cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma

prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale revin unui organ

central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se

situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul

că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât

autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general

al Parlamentului.

În speță, U.S.H. din București nu poate fi

considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative

pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a

investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul

întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, U.S.H. din București este o

autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, U.S.H. din București nu

îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ

al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu

conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate

fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte

reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material,

două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz,

încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor

administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul

criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice

pârâte - U.S.H. din București - competența de soluționare a litigiului revine

tribunalului.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul

său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru

instanța de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca excepția

necompetenței teritoriale.

Reclamanta a optat pentru instanța de la

domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența

teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

În consecință, având în vedere considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă

instanță, în favoarea Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta F.D.E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, în prezent Ministerul Educației Naționale

și U.S.H. București, Facultatea de Drept și Administrație Publică Constanța, în

favoarea Tribunalului Ialomița, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

martie 2013.

Procesat

de GGC - CL