ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 783/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 783/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 19
octombrie 2009, reclamanții F.A.K., N.A.K., S.D.K. și D.K., cetățeni eleni,
prin mandatar F.Â.K.,, au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București
prin Primar General, solicitând obligarea acestuia de a le lăsa în deplină
proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 5.
În
motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 480 - 481 C. civ.
și ale art. II din Decretul nr. 92/1950, reclamanții au arătat că imobilul a
aparținut părinților lor, A. și D.S.K., conform contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32.910 din 6 noiembrie 1942 la
Tribunalul Ilfov - Secția Notariat și a fost preluat în mod abuziv de stat, cu
încălcarea art. I și II din Decretul nr. 92/1950. În acest sens, reclamanții au
precizat că autorul lor, D.S.K., era exceptat de la naționalizare, fiind
angajat la diverse societăți, în calitate de zidar, lăcătuș sau meșter
întreținere.
Pârâtul
Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, a invocat prin
întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii.
Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1.434 din 3 decembrie
2009, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea reclamanților,
reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
și a art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
S-a
constatat, astfel, inadmisibilitatea formulării unei acțiuni întemeiate pe
dispozițiile art. 480 C. civ. și pe dispozițiile speciale ale Legii nr.
10/2001, câtă vreme reclamanții nu au dovedit că au urmat procedura specială
prevăzută de Legea nr. 10/2001, nedovedind că au înregistrat notificare prin
care să solicite restituirea imobilului.
Apelul
declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate a fost admis de Curtea de
Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
prin Decizia civilă nr. 252/A din 8 aprilie 2010, desființându-se hotărârea
apelată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța
de apel a reținut, având în vedere caracterul imprescriptibil al acțiunii în
revendicare, că este necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele
concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și dacă prin admiterea acestei acțiuni nu s-ar
aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori
securității raporturilor juridice.
Ca
atare, s-a apreciat că se impune analiza fondului litigiului și din perspectiva
dispozițiilor comunitare, pentru a se verifica dacă reclamantul are un bun în
sensul art. 1 din Convenție.
Rejudecând
cauza, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 258
din 10 februarie 2012, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a
respins cererea reclamanților ca fiind formulată de persoane fără calitate
procesuală activă.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din actul de vânzare-cumpărare
încheiat la 6 noiembrie 1942 rezultă că imobilul situat în București, sectorul
5, compus din teren și construcții a aparținut A. și lui D.K., fiind preluat în
baza Decretului nr. 92/1950 (de la D.K.).
Tribunalul
a constatat, însă, că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri care să
ateste calitatea de moștenitori a reclamanților de pe urma proprietarilor inițiali,
deși acest aspect le-a fost pus în vedere în mod repetat.
Mai
mult, la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2010, la interpelarea
tribunalului, reclamanții au învederat că certificatele de moștenitor sunt
depuse într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului București, pentru ca la
ultimul termen să precizeze că, în realitate, succesiunea nu a fost dezbătută.
În
ceea ce privește adeverința declarației sub prestare de jurământ depusă la
dosar în al doilea ciclu procesual, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate
face dovada calității de moștenitori a reclamanților de pe urma proprietarilor
inițiali, pe de o parte întrucât nu există dovada că, în conformitate cu legea
elenă, calitatea de moștenitor poate fi dovedită prin declarații cu martori, iar,
pe de altă parte, declarația se referă numai la A.K., iar nu și la D.K. În
consecință, s-a constatat că nu a fost făcută dovada identității dintre
titularii dreptului afirmat și persoana reclamanților, excepția lipsei
calității procesuale active fiind întemeiată.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și
netemeinică pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale
active, întrucât declarația de prestare sub jurământ depusă la dosar face
dovada calității lor de moștenitori conform legii elene.
Curtea
de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, prin Decizia civilă nr. 434 A din 28 noiembrie 2012, a respins ca
nefondat apelul reclamanților reținând că, așa cum rezultă din certificatul de
deces depus la dosar, D.K. a decedat la 8 octombrie 2011, anterior pronunțării
sentinței apelate, motivarea sub acest aspect a hotărârii fiind conformă cu
realitatea.
Curtea
de Apel București a considerat, însă, că nu se poate respinge acțiunea în ceea
ce îl privește pe D.K. pentru lipsa capacității de folosință, având în vedere
că era decedat la data pronunțării sentinței, întrucât s-ar crea apelanților o
situație mai grea în propria cale de atac.
Instanța
de apel nu a primit nici critica formulată de apelanți vizând dovedirea
calității lor de moștenitori de pe urma autorilor A. și D.K.
Curtea
a constatat că apelanții nu au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma
celor doi autori, ci doar dovada că sunt rude apropiate cu aceștia. Or,
judecându-se în fața instanțelor române într-o acțiune în revendicare pentru un
imobil aflat pe teritoriul României, reclamanții trebuiau să se supună legii
române și să facă dovada calității lor de moștenitori cu singurul mijloc de
probă recunoscut de legislația română, respectiv cu certificatul de moștenitor.
Împotriva
deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții K.F.A.,
K.N.A. și K.S.D., solicitând casarea acesteia în temeiul dispozițiilor art 304
pct. 7 și 9 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Dezvoltând
motivele de recurs, reclamanții au invocat într-o primă critică dispozițiile
art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că, deși au adus la cunoștința
instanței de apel faptul că tatăl lor, coproprietar al imobilului, a decedat la
8 octombrie 2011, solicitând introducerea în cauză în calitate de moștenitori,
și după tată (pentru că în calitate de moștenitori ai mamei aveau deja
calitatea de reclamanți), Curtea de Apel a respins apelul, fără a cerceta,
conform art. 295 C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea
situației de fapt și modul de aplicare a legii de către prima instanță.
S-a
invocat încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și reținerea eronată
a nedovedirii calității reclamanților de moștenitori de pe urma celor doi
autori, A. și D.K.
Cel
de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., a vizat greșita aplicare a legii, în condițiile în care s-a
considerat că nu s-a făcut dovada calității de moștenitori a reclamanților față
de defuncta A.K. S-a arătat că instanța de fond, în rejudecare, admițând
excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce îl privește pe D.K., a
făcut o gravă eroare, având în vedere că acesta era coproprietarul imobilului
revendicat, având toate drepturile legale în acest sens.
Examinând
criticile invocate de recurenții reclamanți raportat la motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Curtea va
constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin
cererea intitulată "precizare", depusă la Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă, la 8 noiembrie 2012, ca urmare a solicitării instanței
de apel, de la termenul din 12 septembrie 2012, reclamanții apelanți K.F.A.,
K.N.A., K.S.D. au arătat că sunt copiii defuncților K.D. și K.A., astfel cum
rezultă din "certificatul de rude apropiate", eliberat la 4 ianuarie
2012 de Biroul Certificate din cadrul Primăriei Atena, Republica Elenă.
Reclamanții
au mai precizat că tatăl lor K.D., coreclamant, a decedat la 8 octombrie 2011,
conform certificatului de deces eliberat de starea civilă Primăria Filadelfia,
Republica Elenă, iar mama, K.A. a decedat la 14 mai 2004, așa cum rezultă din
"certificatul de rude apropiate", eliberat la 4 ianuarie 2012 de
Biroul Certificate din cadrul Primăriei Atena, Republica Elenă,
În
dovedirea susținerilor formulate prin cererea menționată, reclamanții au depus
la dosar certificatul de deces privind pe K.D. și certificatul de rude apropiate
eliberat la 4 ianuarie 2012 de Primăria Atena.
Reclamanții
au justificat nedepunerea certificatelor de moștenitor de pe urma autorului lor
de împrejurarea că declarația sub prestare de jurământ depusă la dosar
dovedește calitatea de moștenitori ai mamei lor A.K., conform legii elene.
Din
înscrisul depus de reclamanți în apel, în ceea ce îl privește pe coreclamantul
D.K., rezultă că acesta a decedat la 8 octombrie 2011, ulterior introducerii
acțiunii (înregistrată la 26 octombrie 2009), însă anterior pronunțării
sentinței primei instanțe.
Având
în vedere că unul dintre reclamanți a decedat ulterior momentului introducerii
acțiunii, erau incidente dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,
potrivit cărora judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea unei
părți, afară de cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea
în cauză a moștenitorilor.
Ca
atare, este nelegală susținerea instanței de apel în sensul că în acest caz,
dacă ar fi fost informată cu privire la intervenirea decesului acestei părți,
soluția primei instanțe ar fi fost de respingere a acțiunii, pentru lipsa
capacității de folosință. Se impunea desființarea sentinței pentru acest motiv
și pentru a nu se încălca principiul dreptului la apărare al moștenitorilor
defunctului, care au solicitat introducerea în cauză și în această calitate.
Critica
vizând dovedirea calității de moștenitori a recurenților de pe urma autorilor
A. și D.K. (acesta din urmă introducând acțiunea în calitate de fost proprietar
și nu de moștenitor) este, de asemenea, întemeiată.
Instanța
de apel a reținut eronat că reclamanții trebuie să facă dovada calității lor de
moștenitori cu singurul mijloc de probă recunoscut de legislația română,
respectiv cu certificatul de moștenitor, întrucât au formulat o acțiune în
revendicare în fața instanțelor române pentru un imobil aflat pe teritoriul
României.
Legea
aplicabilă succesiunii este legea țării a cărei cetățenie o avea defunctul la
momentul decesului, în speță legea elenă.
Acest
principiu este înscris și în dispozițiile art. 11 și 12 din Legea nr. 105/1992
republicată, care prevăd că starea, capacitatea și relațiile de familie sunt
reglementate de legea națională, respectiv legea statului a cărei cetățenie se
invocă.
Potrivit
legii elene nu se admit derogări de la acest principiu, astfel încât nu se
poate alege legea aplicabilă succesiunii.
Dispozițiile
art. 7 din Legea nr. 105/1992 instituie regula potrivit căreia conținutul legii
străine se stabilește de instanța judecătorească prin atestări obținute de la
organele statului care a edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod
adecvat, partea, la rândul său, putând fi obligată să facă această dovadă.
Astfel,
Curtea va reține că potrivit legii elene, succesiunea se deschide automat, fără
o procedură specială, acordându-se moștenitorului chiar fără o acceptare
expresă, dacă nu se face nicio declarație de renunțare în termenul stabilit (de
patru luni din momentul în care a luat cunoștință de deces și de vocația sa de
moștenitor, sau de la publicarea testamentului de către tribunal).
Raportat
la conținutul legii elene în materie de succesiune, înscrisurile depuse la
dosar, respectiv certificatul de rude apropiate eliberat de Primăria Atena la 4
ianuarie 2012, face dovada calității recurenților de moștenitori atât în ceea
ce îl privește pe tatăl lor K.D., cât și în ceea ce o privește pe mama lor,
A.K.
De
altfel, filiația reclamanților a fost dovedită și cu actele de identitate
depuse la dosar.
Instanța
de apel a procedat eronat menținând întru totul considerentele sentinței primei
instanțe în ceea ce privește nedovedirea calității de moștenitori a
reclamanților de pe urma defunctei A.K.
Cu
încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de
apel a constatat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, fără a
indica considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a formulat
convingerea și fără a cenzura, conform art. 295 C. proc. civ., în limitele
cererii de apel, modul de aplicare a legii de către tribunal.
Instanța
de apel a menținut soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale
active și în ceea ce îl privește pe D.K., deși acesta spre deosebire de
ceilalți reclamanți era fost coproprietar al imobilului revendicat și nu
moștenitor al fostului proprietar, și era în viață la momentul introducerii
acțiunii.
Față
de aceste considerente, reținând că s-a soluționat procesul de către prima
instanță fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea, pentru motivele
prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., va constata că se impune, în
temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea deciziei recurate în
sensul admiterii apelului declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 258
din 10 februarie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,
desființarea sentinței menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare
aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanții K.F.A., K.N.A., K.S.D., prin avocat F.F.
împotriva Deciziei nr. 434/A din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Modifică
decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanți împotriva
Sentinței nr. 258 din 10 februarie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a
civilă.
Desființează
sentința menționată și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță
aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 11 martie 2014.
Procesat
de GGC - AM