ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3386/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3386/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 4524 din

30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost

respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele

reprezentând penalități pentru neîncadrarea în prognozele orare pentru energie

electrică aferentă perioadei iulie 2007 - 9 noiembrie 2007, invocată de pârâta

SN T.F.M. SA-SC C.F.R. M. SA, ca neîntemeiată dar și acțiunea formulată de

reclamanta CN C.F. C.F.R. SA împotriva pârâtei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului

material la acțiune pentru suma pretinsă de reclamantă, cu titlu de penalități

pentru neîncadrarea în prognozele orare pentru perioada iulie 2007 - noiembrie

2007, că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente :

În speță,

relațiile comerciale dintre părți privind furnizarea energiei electrice s-au

derulat în baza unor convenții, iar prin aceste convenții nu s-a prevăzut nicio

obligație a pârâtei de a plătii reclamantei contravaloarea unor penalități

pentru neîncadrarea în prognozele de consum orare.

Astfel, deși

reclamanta a cunoscut prejudiciul constând în penalitățile facturate de

furnizorii de energie electrică pentru abaterile de prognoză, aceasta Ie-a

facturat către O.T.F., în urma controlului Curții de Conturi prin care s-a

stabilit obligația reclamantei de a recupera aceste sume de la operatorii de

transport feroviar, conform susținerilor reclamantei necontestate de pârâtă.

Prin urmare,

tribunalul a reținut că momentul la care reclamanta a cunoscut paguba și pe cel

care răspunde de ea, este data finalizării controlului efectuat de Curtea de

Conturi a României - prin procesul verbal de constatare din 09 aprilie 2010 -

conform susținerilor reclamantei, care a stabilit obligația reclamantei de a

recupera de la operatorii de transport feroviar sumele facturate de furnizori

cu titlu de abatere de prognoză.

Cum controlul a

fost efectuat în anul 2010, iar acțiunea reclamantei a fost introdusă la data

09 noiembrie 2010, tribunalul având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) și

art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă a respins ca

neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru

pretențiile reclamantei reprezentând penalități pentru abaterile de prognoză în

perioada iulie 2007-09 noiembrie 2007.

Prin cererea

dedusă judecății, astfel cum a fost precizată la data de 31 ianuarie 2013,

reclamanta a susținut că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile

delictuale în sarcina pârâtei, întrucât aceasta, nu a comunicat reclamantei

prognoza de consum, fapt ce a condus la prejudicierea sa.

În cauză,

reclamanta nu a făcut dovada întocmirii și comunicării acestor prognoze către

furnizorii de energie electrică în perioada analizată și nici dovada că a

solicitat pârâtei comunicarea datelor necesare pentru întocmirea prognozelor

orare de consum, altele decât cele pe care pârâta s-a obligat să le furnizeze

reclamantei prin convențiile încheiate - art. 3 lit. e).

În speță, nu

s-a reținut nicio faptă ilicită a pârâtei săvârșită, constând în încălcarea

unei obligații legale, cu caracter general, câtă vreme raporturile comerciale

dintre ea și reclamantă în ceea ce privește furnizarea energiei electrice s-au

desfășurat în baza unor convenții prin care au fost reglementate drepturile și

obligațiile părților.

În ceea ce

privește prejudiciul invocat de reclamantă, pentru a fi susceptibil de reparare

acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie cert și să nu fi

fost încă reparat.

Caracterul cert

al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței

cât și în privința posibilității de evaluare.

Prima instanță

a reținut că, prejudiciul pretins de reclamantă nu este cert întrucât, așa cum

rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, depășirea de către pârâtă

a consumului de energie electrică prognozat nu poate fi determinat cu

exactitate, pe baza înregistrării pe intervale orare a energiei consumate de

pârâtă, aspect ce rezultă și din adresa din 2010 a CN C.F. C.F.R. SA din care

se constată că reclamanta nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru

gestionarea prognozelor orare de consum, unica modalitate de lucru fiind aceea

a împărțirii penalităților aferente abaterilor de prognoză în funcție volumul

de prestații al fiecărui operator.

Întrucât nu

poate fi reținută nicio faptă ilicită a pârâtei și nici un prejudiciu cert,

prima instanță a constatat că nu este îndeplinită condiția existenței unei

legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins de

reclamantă.

Pentru aceste

considerente și având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile angajării

răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., tribunalul a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București

cât și pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București, criticând soluția pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 119/2014 din 17

februarie 2014 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta CN C.F.

C.F.R. SA București și de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București.

În ceea ce

privește apelul declarat de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA, Curtea de Apel

București a reținut că, în mod corect prima instanță a respins excepția

prescripției dreptului material la acțiune întrucât dreptul la acțiune a

început să curgă de la momentul la care a luat cunoștință de prejudiciul creat

- 25 iunie 2010, iar acțiunea a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de

art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, la 9 noiembrie 2010.

Cu privire la

apelul formulat de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA instanța de apel a constatat că

prima instanță a reținut în mod corect, faptul că reclamanta nu a făcut dovada

întocmirii și comunicării acestor prognoze către furnizorii de energie

electrică în perioada analizată și nici dovada că a solicitat pârâtei

comunicarea datelor necesare pentru întocmirea prognozelor orare de consum,

altele decât cele pe care pârâta s-a obligat să le furnizeze reclamantei prin

convențiile încheiate.

În acest sens

s-a reținut că, reclamanta nu a aplicat prevederile procedurilor privind

prognoza consumului de energie electrică în relațiile sale contractuale încă

din anul 2007 și nu a modificat contractul de furnizare la momentul respectiv,

împrejurare în care prin decizia Curții de Conturi s-a stabilit obligativitatea

reclamantei de a recupera sumele ce i-au fost facturate ca abateri de prognoză

și de a actualiza corespunzător convențiile de furnizare a energiei electrice

de tracțiune.

A mai reținut

instanța de apel și că „în condițiile în care revinderea energiei electrice de

către prestator se poate face numai în baza unui contract de furnizare a

energiei electrice încheiat cu beneficiarul, iar în convențiile încheiate între

părți - art. 2 lit. h) din convenția 2007, art. 2 lit. k) din convențiile din

2008 și 2009 s-a prevăzut dreptul prestatorului de a iniția

modificarea/completarea rezilierea convenției sau a anexelor acesteia ori de

câte ori apar elemente noi, sau atunci când consideră necesară detalierea,

completarea sau modificarea unor clauze noi, reclamanta avea obligația de a

iniția modificarea și completarea contractelor de distribuție a energiei la

momentul la care a constatat existența unor abateri de prognoză pentru care

furnizorul a facturat penalități."

De asemenea, în

mod corect s-a reținut pe fondul cauzei că prejudiciul nu are caracter cert,

întrucât, depășirea de către pârâtă a consumului prognozat de energie electrică

nu poate fi determinat cu exactitate pe baza înregistrării pe intervale orare a

energiei consumate de pârâta SC C.F.R. M. SA, aspect care rezultă și din adresa

din 2010 a CN C.F. C.F.R. SA prin care se constată că reclamanta nu dispune de

mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea prognozelor orare de consum și

unica modalitate de lucru este împărțirea penalităților aferente abaterilor de

prognoză în funcție de volumul de prestații al fiecărui operator feroviar.

În raport de

criticile formulate, s-a apreciat că instanța de fond în mod corect a stabilit

că „în speță, nu poate fi reținută nicio faptă ilicită a pârâtei săvârșită cu

vinovăție, constând în încălcarea unei obligații legale, cu caracter general,

câtă vreme raporturile comerciale dintre ea și reclamantă în ceea ce privește

furnizarea energiei electrice s-au desfășurat în baza unor convenții prin care

au fost reglementate drepturile și obligațiile părților".

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București și

pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București au declarat recurs.

Recursul

declarat de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel.

Criticile aduse

deciziei atacate de către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București, se referă în

esență la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât

a confundat penalitățile pentru abaterile de prognoză, care reprezintă o parte

din costul energiei electrice pentru tracțiune cu penalitățile contractuale de

întârziere la plată, reglementate de clauzele penale contractuale.

În acest sens,

recurenta arată că acest element de cost face parte din modul de calcul al

energiei electrice pentru tracțiune, este obligatoriu în calcularea acesteia și

nu depășește cadrul contractual.

Acest element

de cost este impus de Ordinele A.N.R.E. nr. 34/2006 și nr. 73/2009, care

stabilesc procedura pentru marii consumatori cu tarife reglementate, printre

care și CN C.F. C.F.R. SA, prin care aceștia asigură furnizorilor, datele

necesare la elaborarea prognozei energiei electrice.

În acest

context, se arată că recurenta CN C.F. C.F.R. SA, revinde energia către OTF -

operatori transport feroviar - în baza Ordinului A.N.R.E. nr. 3/2007, singurul

document normativ în vigoare, care reglementează modul în care, reclamanta, ca

prestator, revinde energia electrică pentru tracțiune clienților săi,

beneficiari, iar potrivit prevederilor art. 25 ale Ordinului A.N.R.E. nr.

3/2007, pârâta SC C.F.R. M. SA avea obligația de a transmite CN C.F. C.F.R. SA

prognozele de consum, recurenta solicitând în repetate rânduri, O.T.F., SC

C.F.R. M. SA SA aceste prognoze, în vederea identificării, împreună cu aceasta,

a unei soluții pentru minimalizarea costurilor energiei electrice pentru

tracțiune, în funcție de performanțe, cu semnarea unui act adițional în acest

sens.

Din această

perspectivă, recurenta susține că, instanța de apel analizând aceste aspecte și

probele existente la dosarul cauzei, în mod eronat a apreciat ca nefondată

cererea sa, deoarece consideră că sunt întrunite condițiile angajării

răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, pentru fapta ilicită

culpabilă de a nu transmite prognoza de consum și de a refuza semnarea un act

adițional în acest sens, act ce avea rolul de a completa convențiile de

furnizare a energiei electrice pentru tracțiune, fapt ce a condus la prejudicierea

reclamantei CN C.F. C.F.R. SA, iar prin înscrisurile doveditoare ale

pretențiilor reclamantei și raportul de expertiză tehnică judiciară

electroenergetică a fost dovedit temeiul pretențiilor reclamantei.

Recursul

pârâtei SN T.F.M. C.F.R. M. SA București a fost întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii prescripției dreptului material la

acțiune invocată de pârâtă pentru sumele calculate cu titlu de penalități

pentru perioada iulie 2007 - 9 noiembrie 2007.

Criticile aduse

deciziei atacate de către pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București, se referă în

esență la faptul că instanța de apel, în mod eronat a considerat că reclamanta

CN C.F. C.F.R. SA București a formulat acțiune în termenul de prescripție de 3

ani, respingând ca nefondată excepția invocată, întrucât reclamanta și-a

cunoscut prejudiciul anterior momentului la care a avut loc finalizarea

controlului Curții de Conturi - 9 aprilie 2010, astfel că, exercitarea

dreptului la acțiune de către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA putea avea loc cu

mult înaintea controlului Curții de Conturi, respectiv iulie 2007.

În acest sens,

pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București susține că încă de la momentul intrării

în vigoare a Ordinului A.N.R.E. nr. 34/2006 - decembrie 2006, SC E. SA a

facturat către CN C.F. C.F.R. SA, facturi în care au fost cuprinse si

penalitățile pentru abaterile de la prognozele orare, astfel că, prejudiciul

reclamantei constând în plata penalităților abaterilor de prognoză achitate

către furnizorul SC E. SA era născut încă de la momentul intrării în vigoare a

acestui ordin A.N.R.E. nr. 34/2006.

Din această

perspectivă, recurenta-pârâtă susține că nu poate fi reținut ca moment al

cunoașterii prejudiciului de către reclamantă data de 9 aprilie 2010, momentul

la care a fost finalizat controlul Curții de Conturi, deoarece această situație

este contrazisă chiar de susținerile reclamantei și de înscrisurile depuse la

dosarul cauzei.

Analizând

criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate,

înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursurile

declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București și de pârâta SN T.F.M.

C.F.R. M. SA București să fie respinse, pentru următoarele considerente :

reclamantei CN C.F. C.F.R. SA București.

În argumentarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta critică

soluțiile pronunțate de cele două instanțe, întrucât în mod eronat nu au

reținut ca fiind întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale

în sarcina pârâtei, având în vedere că aceasta nu a comunicat reclamantei

prognozele de consum, fapt ce a condus la prejudicierea sa.

Astfel, față de

susținerea reclamantei, potrivit căreia, pârâta avea obligația comunicării

prognozelor de consum, în mod corect prima instanță, făcând aplicarea art. 7

din Ordinul A.N.R.E. nr. 34/2006, a reținut că pârâta nu se încadrează în

categoria consumatorilor eligibili de energie electrică, astfel încât nu are

obligația de a întocmi prognoze de consum, această obligație revenind

reclamantei CN C.F. C.F.R. SA care încheie contracte direct cu furnizorii de

energie electrică.

De asemenea,

susținerea reclamantei potrivit căreia art. 25 ale Ordinului A.N.R.E. nr.

3/2007 stabilea în sarcina pârâtei SC C.F.R. M. SA obligația de a transmite

către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA prognozele de consum, se constată că nu

poate fi primită

Aceasta

deoarece, art. 25 din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, invocat de reclamantă, prevede

că „toți beneficiarii trebuie să pună la dispoziția prestatorului datele

necesare pentru elaborarea prognozei privind energia electrică totală

distribuită prin instalațiile prestatorului, conform reglementărilor în

vigoare", iar în acest sens se reține că, legiuitorul a stabilit fără

echivoc transmiterea numai a datelor necesare și nu a prognozelor de consum,

cum greșit susține reclamanta CN C.F. C.F.R. SA.

În acest sens

se reține, potrivit obligațiilor contractuale că, pârâta a transmis către CN

C.F. C.F.R. SA „date necesare" în vederea întocmirii de către aceasta a

prognozelor orare, însă reclamanta nu s-a conformat obligațiilor ce-i reveneau.

Din această

perspectivă, se constată că în mod corect cele două instanțe au reținut

dispozițiile art. 25 din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, potrivit cărora, toți

beneficiarii trebuie să pună la dispoziția prestatorului datele necesare pentru

elaborarea prognozei privind energia electrică totală distribuită prin

instalații prestatorului, conform reglementărilor în vigoare, însă această

obligație a beneficiarului de a transmite prestatorului anumite date necesare

elaborării prognozei, nu se confundă cu obligația ce incumbă doar prestatorului

de a elabora prognozele orare privind consumul de energie electrică și de a

transmite aceste prognoze furnizorului.

În ceea ce

privește susținerea reclamantei, potrivit căreia, aceasta a solicitat în

repetate rânduri pârâtei, comunicarea prognozelor de consum, se constată că, în

contractele de furnizare a energiei electrice de tracțiune încheiate între

prestatorul CN C.F. C.F.R. SA și beneficiarul SC C.F.R. M. SA nu au fost

prevăzute clauze prin care beneficiarul să fie obligat la întocmirea și

comunicarea unor prognoze de consum orare, lunare sau anuale, astfel că în

lipsa unui temei convențional, pârâta nu putea fi obligată la comunicarea

prognozelor de consum și nici la plata unor penalizări pentru pretinse depășiri

de prognoză.

Astfel,

potrivit art. 31 lit. a) și b) din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, revinderea

energiei electrice de către prestator către beneficiar se realizează numai în

baza unei convenții de furnizare a energiei electrice prin care prestatorul (CN

C.F. C.F.R. SA) preia toate drepturile și obligațiile furnizorului său pe care

le va transmite prin convențiile încheiate, potrivit reglementărilor în

vigoare, prestatorul fiind cel care răspunde în condițiile legii pentru

încadrarea în puterile maxime și în cantitățile de energie contractate pentru

consumul propriu și al tuturor beneficiarilor săi, iar reclamanta CN C.F.

C.F.R. SA nu a inițiat pe perioada dedusă judecății -iulie 2007 - 09 noiembrie

2009, niciun fel de demersuri cu privire la modificarea, completarea ori

reactualizarea convențiilor cu clauze privitoare la stabilirea, îndeplinirea,

respectarea prognozelor de consum, precum și a modului de soluționare a

abaterilor de la acestea.

Acest fapt a

fost constatat și de către prima instanță, aceasta reținând că „reclamanta nu a

aplicat prevederile procedurilor privind prognoza consumului de energie

electrică în relațiile sale contractuale încă din anul 2007 și nu a modificat

contractul de furnizare la momentul respectiv, astfel încât prin decizia Curții

de Conturi s-a stabilit obligativitatea reclamantei de a recupera sumele ce

i-au fost facturate ca abateri de prognoză și de a actualiza corespunzător

convențiile de furnizare a energiei electrice de tracțiune."

Cu privire la

stabilirea prejudiciului invocat de reclamantă, se reține că pentru a fi

susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost

reparat încă, caracterul cert presupunând atât existența cât și posibilitatea

de evaluare a acestuia.

Din această

perspectivă se constată că, în mod corect s-a reținut faptul că acesta nu are

caracter cert, întrucât, depășirea de către pârâtă a consumului prognozat de

energie electrică nu poate fi determinat cu exactitate pe baza înregistrării pe

intervale orare a energiei consumate de pârâta SC C.F.R. M. SA, aspect care

rezultă și din adresa din 2010 a CN C.F. C.F.R. SA din care rezultă că

reclamanta nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea

prognozelor orare de consum și unica modalitate de lucru este împărțirea

penalităților aferente abaterilor de prognoză în funcție de volumul de

prestații al fiecărui operator feroviar.

În raport de

criticile formulate de către reclamantă, se constată că instanța, în mod just a

stabilit că în cauză nu poate fi reținută nicio faptă ilicită a pârâtei

săvârșită cu vinovăție, constând în încălcarea unei obligații legale, cu

caracter general, câtă vreme raporturile comerciale dintre aceasta și

reclamantă în ceea ce privește furnizarea energiei electrice s-au desfășurat în

baza unor convenții prin care au fost reglementate drepturile și obligațiile

părților.

pârâtei SN T.F.M. C.F.R. M. SA București.

În argumentarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SN T.F.M. C.F.R. M.

SA București susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției

dreptului materiale la acțiune, întrucât reclamanta și-a cunoscut prejudiciul anterior

momentului la care a avut loc finalizarea controlului Curții de Conturi - 9

aprilie 2010, astfel că, exercitarea dreptului la acțiune de către reclamanta

CN C.F. C.F.R. SA putea avea loc cu mult înaintea controlului Curții de

Conturi.

Această critică

este nefondată, având în vedere că, instanța de apel a apreciat în mod corect

că prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la

acțiune, întrucât dreptul la acțiune a început să curgă de la momentul la care

aceasta a luat cunoștință de prejudiciul creat, respectiv 25 iunie 2010, iar

acțiunea a fost introdusă la data de 9 noiembrie 2010, în termenul de 3 ani

prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Din această

perspectivă, se constată că, față de soluția de respingere a recursului

reclamantei, criticile formulate de către recurenta-pârâtă SN T.F.M. C.F.R. M.

SA București ar putea fi interpretate ca fiind lipsite de interes, însă prin

calea de atac promovată de această parte s-a urmărit doar conservarea

drepturilor câștigate.

În acest

context, nu se poate constata că s-au încălcat dispozițiile legii pentru a fi

reținut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de

consecință, întrucât criticile aduse Deciziei pronunțate de Curtea de Apel

București sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA

București și de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București și de

pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București împotriva Deciziei civile nr. 119/2014

din 17 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.