ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3386/2014

Asupra recursurilor de față, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 4524 din 30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele reprezentând penalități pentru neîncadrarea în prognozele orare pentru energie electrică aferentă perioadei iulie 2007 - 9 noiembrie 2007, invocată de pârâta SN T.F.M. SA-SC C.F.R. M. SA, ca neîntemeiată dar și acțiunea formulată de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA împotriva pârâtei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma pretinsă de reclamantă, cu titlu de penalități pentru neîncadrarea în prognozele orare pentru perioada iulie 2007 - noiembrie 2007, că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente : În speță, relațiile comerciale dintre părți privind furnizarea energiei electrice s-au derulat în baza unor convenții, iar prin aceste convenții nu s-a prevăzut nicio obligație a pârâtei de a plătii reclamantei contravaloarea unor penalități pentru neîncadrarea în prognozele de consum orare.

Astfel, deși reclamanta a cunoscut prejudiciul constând în penalitățile facturate de furnizorii de energie electrică pentru abaterile de prognoză, aceasta Ie-a facturat către O.T.F., în urma controlului Curții de Conturi prin care s-a stabilit obligația reclamantei de a recupera aceste sume de la operatorii de transport feroviar, conform susținerilor reclamantei necontestate de pârâtă. Prin urmare, tribunalul a reținut că momentul la care reclamanta a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, este data finalizării controlului efectuat de Curtea de Conturi a României - prin procesul verbal de constatare din 09 aprilie 2010 - conform susținerilor reclamantei, care a stabilit obligația reclamantei de a recupera de la operatorii de transport feroviar sumele facturate de furnizori cu titlu de abatere de prognoză.

Cum controlul a fost efectuat în anul 2010, iar acțiunea reclamantei a fost introdusă la data 09 noiembrie 2010, tribunalul având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamantei reprezentând penalități pentru abaterile de prognoză în perioada iulie 2007-09 noiembrie 2007. Prin cererea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată la data de 31 ianuarie 2013, reclamanta a susținut că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, întrucât aceasta, nu a comunicat reclamantei prognoza de consum, fapt ce a condus la prejudicierea sa.

În cauză, reclamanta nu a făcut dovada întocmirii și comunicării acestor prognoze către furnizorii de energie electrică în perioada analizată și nici dovada că a solicitat pârâtei comunicarea datelor necesare pentru întocmirea prognozelor orare de consum, altele decât cele pe care pârâta s-a obligat să le furnizeze reclamantei prin convențiile încheiate - art. 3 lit. e). În speță, nu s-a reținut nicio faptă ilicită a pârâtei săvârșită, constând în încălcarea unei obligații legale, cu caracter general, câtă vreme raporturile comerciale dintre ea și reclamantă în ceea ce privește furnizarea energiei electrice s-au desfășurat în baza unor convenții prin care au fost reglementate drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește prejudiciul invocat de reclamantă, pentru a fi susceptibil de reparare acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost încă reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare. Prima instanță a reținut că, prejudiciul pretins de reclamantă nu este cert întrucât, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, depășirea de către pârâtă a consumului de energie electrică prognozat nu poate fi determinat cu exactitate, pe baza înregistrării pe intervale orare a energiei consumate de pârâtă, aspect ce rezultă și din adresa din 2010 a CN C.F.

C.F.R. SA din care se constată că reclamanta nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea prognozelor orare de consum, unica modalitate de lucru fiind aceea a împărțirii penalităților aferente abaterilor de prognoză în funcție volumul de prestații al fiecărui operator. Întrucât nu poate fi reținută nicio faptă ilicită a pârâtei și nici un prejudiciu cert, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins de reclamantă. Pentru aceste considerente și având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București cât și pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 119/2014 din 17 februarie 2014 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București și de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București. În ceea ce privește apelul declarat de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA, Curtea de Apel București a reținut că, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât dreptul la acțiune a început să curgă de la momentul la care a luat cunoștință de prejudiciul creat - 25 iunie 2010, iar acțiunea a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, la 9 noiembrie 2010. Cu privire la apelul formulat de reclamanta CN C.F.

C.F.R. SA instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect, faptul că reclamanta nu a făcut dovada întocmirii și comunicării acestor prognoze către furnizorii de energie electrică în perioada analizată și nici dovada că a solicitat pârâtei comunicarea datelor necesare pentru întocmirea prognozelor orare de consum, altele decât cele pe care pârâta s-a obligat să le furnizeze reclamantei prin convențiile încheiate. În acest sens s-a reținut că, reclamanta nu a aplicat prevederile procedurilor privind prognoza consumului de energie electrică în relațiile sale contractuale încă din anul 2007 și nu a modificat contractul de furnizare la momentul respectiv, împrejurare în care prin decizia Curții de Conturi s-a stabilit obligativitatea reclamantei de a recupera sumele ce i-au fost facturate ca abateri de prognoză și de a actualiza corespunzător convențiile de furnizare a energiei electrice de tracțiune.

A mai reținut instanța de apel și că „în condițiile în care revinderea energiei electrice de către prestator se poate face numai în baza unui contract de furnizare a energiei electrice încheiat cu beneficiarul, iar în convențiile încheiate între părți - art. 2 lit. h) din convenția 2007, art. 2 lit. k) din convențiile din 2008 și 2009 s-a prevăzut dreptul prestatorului de a iniția modificarea/completarea rezilierea convenției sau a anexelor acesteia ori de câte ori apar elemente noi, sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau modificarea unor clauze noi, reclamanta avea obligația de a iniția modificarea și completarea contractelor de distribuție a energiei la momentul la care a constatat existența unor abateri de prognoză pentru care furnizorul a facturat penalități." De asemenea, în mod corect s-a reținut pe fondul cauzei că prejudiciul nu are caracter cert, întrucât, depășirea de către pârâtă a consumului prognozat de energie electrică nu poate fi determinat cu exactitate pe baza înregistrării pe intervale orare a energiei consumate de pârâta SC C.F.R.

M. SA, aspect care rezultă și din adresa din 2010 a CN C.F. C.F.R. SA prin care se constată că reclamanta nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea prognozelor orare de consum și unica modalitate de lucru este împărțirea penalităților aferente abaterilor de prognoză în funcție de volumul de prestații al fiecărui operator feroviar. În raport de criticile formulate, s-a apreciat că instanța de fond în mod corect a stabilit că „în speță, nu poate fi reținută nicio faptă ilicită a pârâtei săvârșită cu vinovăție, constând în încălcarea unei obligații legale, cu caracter general, câtă vreme raporturile comerciale dintre ea și reclamantă în ceea ce privește furnizarea energiei electrice s-au desfășurat în baza unor convenții prin care au fost reglementate drepturile și obligațiile părților". Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta CN C.F.

C.F.R. SA București și pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București au declarat recurs. Recursul declarat de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Criticile aduse deciziei atacate de către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București, se referă în esență la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a confundat penalitățile pentru abaterile de prognoză, care reprezintă o parte din costul energiei electrice pentru tracțiune cu penalitățile contractuale de întârziere la plată, reglementate de clauzele penale contractuale.

În acest sens, recurenta arată că acest element de cost face parte din modul de calcul al energiei electrice pentru tracțiune, este obligatoriu în calcularea acesteia și nu depășește cadrul contractual. Acest element de cost este impus de Ordinele A.N.R.E. nr. 34/2006 și nr. 73/2009, care stabilesc procedura pentru marii consumatori cu tarife reglementate, printre care și CN C.F. C.F.R. SA, prin care aceștia asigură furnizorilor, datele necesare la elaborarea prognozei energiei electrice. În acest context, se arată că recurenta CN C.F. C.F.R. SA, revinde energia către OTF - operatori transport feroviar - în baza Ordinului A.N.R.E. nr. 3/2007, singurul document normativ în vigoare, care reglementează modul în care, reclamanta, ca prestator, revinde energia electrică pentru tracțiune clienților săi, beneficiari, iar potrivit prevederilor art. 25 ale Ordinului A.N.R.E.

nr. 3/2007, pârâta SC C.F.R. M. SA avea obligația de a transmite CN C.F. C.F.R. SA prognozele de consum, recurenta solicitând în repetate rânduri, O.T.F., SC C.F.R. M. SA SA aceste prognoze, în vederea identificării, împreună cu aceasta, a unei soluții pentru minimalizarea costurilor energiei electrice pentru tracțiune, în funcție de performanțe, cu semnarea unui act adițional în acest sens. Din această perspectivă, recurenta susține că, instanța de apel analizând aceste aspecte și probele existente la dosarul cauzei, în mod eronat a apreciat ca nefondată cererea sa, deoarece consideră că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, pentru fapta ilicită culpabilă de a nu transmite prognoza de consum și de a refuza semnarea un act adițional în acest sens, act ce avea rolul de a completa convențiile de furnizare a energiei electrice pentru tracțiune, fapt ce a condus la prejudicierea reclamantei CN C.F.

C.F.R. SA, iar prin înscrisurile doveditoare ale pretențiilor reclamantei și raportul de expertiză tehnică judiciară electroenergetică a fost dovedit temeiul pretențiilor reclamantei. Recursul pârâtei SN T.F.M. C.F.R. M. SA București a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă pentru sumele calculate cu titlu de penalități pentru perioada iulie 2007 - 9 noiembrie 2007. Criticile aduse deciziei atacate de către pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București, se referă în esență la faptul că instanța de apel, în mod eronat a considerat că reclamanta CN C.F.

C.F.R. SA București a formulat acțiune în termenul de prescripție de 3 ani, respingând ca nefondată excepția invocată, întrucât reclamanta și-a cunoscut prejudiciul anterior momentului la care a avut loc finalizarea controlului Curții de Conturi - 9 aprilie 2010, astfel că, exercitarea dreptului la acțiune de către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA putea avea loc cu mult înaintea controlului Curții de Conturi, respectiv iulie 2007. În acest sens, pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București susține că încă de la momentul intrării în vigoare a Ordinului A.N.R.E. nr. 34/2006 - decembrie 2006, SC E. SA a facturat către CN C.F. C.F.R. SA, facturi în care au fost cuprinse si penalitățile pentru abaterile de la prognozele orare, astfel că, prejudiciul reclamantei constând în plata penalităților abaterilor de prognoză achitate către furnizorul SC E. SA era născut încă de la momentul intrării în vigoare a acestui ordin A.N.R.E.

nr. 34/2006. Din această perspectivă, recurenta-pârâtă susține că nu poate fi reținut ca moment al cunoașterii prejudiciului de către reclamantă data de 9 aprilie 2010, momentul la care a fost finalizat controlul Curții de Conturi, deoarece această situație este contrazisă chiar de susținerile reclamantei și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București și de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București să fie respinse, pentru următoarele considerente : 1. Recursul reclamantei CN C.F. C.F.R. SA București.

În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta critică soluțiile pronunțate de cele două instanțe, întrucât în mod eronat nu au reținut ca fiind întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, având în vedere că aceasta nu a comunicat reclamantei prognozele de consum, fapt ce a condus la prejudicierea sa. Astfel, față de susținerea reclamantei, potrivit căreia, pârâta avea obligația comunicării prognozelor de consum, în mod corect prima instanță, făcând aplicarea art. 7 din Ordinul A.N.R.E. nr. 34/2006, a reținut că pârâta nu se încadrează în categoria consumatorilor eligibili de energie electrică, astfel încât nu are obligația de a întocmi prognoze de consum, această obligație revenind reclamantei CN C.F.

C.F.R. SA care încheie contracte direct cu furnizorii de energie electrică. De asemenea, susținerea reclamantei potrivit căreia art. 25 ale Ordinului A.N.R.E. nr. 3/2007 stabilea în sarcina pârâtei SC C.F.R. M. SA obligația de a transmite către reclamanta CN C.F. C.F.R. SA prognozele de consum, se constată că nu poate fi primită Aceasta deoarece, art. 25 din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, invocat de reclamantă, prevede că „toți beneficiarii trebuie să pună la dispoziția prestatorului datele necesare pentru elaborarea prognozei privind energia electrică totală distribuită prin instalațiile prestatorului, conform reglementărilor în vigoare", iar în acest sens se reține că, legiuitorul a stabilit fără echivoc transmiterea numai a datelor necesare și nu a prognozelor de consum, cum greșit susține reclamanta CN C.F.

C.F.R. SA. În acest sens se reține, potrivit obligațiilor contractuale că, pârâta a transmis către CN C.F. C.F.R. SA „date necesare" în vederea întocmirii de către aceasta a prognozelor orare, însă reclamanta nu s-a conformat obligațiilor ce-i reveneau. Din această perspectivă, se constată că în mod corect cele două instanțe au reținut dispozițiile art. 25 din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, potrivit cărora, toți beneficiarii trebuie să pună la dispoziția prestatorului datele necesare pentru elaborarea prognozei privind energia electrică totală distribuită prin instalații prestatorului, conform reglementărilor în vigoare, însă această obligație a beneficiarului de a transmite prestatorului anumite date necesare elaborării prognozei, nu se confundă cu obligația ce incumbă doar prestatorului de a elabora prognozele orare privind consumul de energie electrică și de a transmite aceste prognoze furnizorului.

În ceea ce privește susținerea reclamantei, potrivit căreia, aceasta a solicitat în repetate rânduri pârâtei, comunicarea prognozelor de consum, se constată că, în contractele de furnizare a energiei electrice de tracțiune încheiate între prestatorul CN C.F. C.F.R. SA și beneficiarul SC C.F.R. M. SA nu au fost prevăzute clauze prin care beneficiarul să fie obligat la întocmirea și comunicarea unor prognoze de consum orare, lunare sau anuale, astfel că în lipsa unui temei convențional, pârâta nu putea fi obligată la comunicarea prognozelor de consum și nici la plata unor penalizări pentru pretinse depășiri de prognoză. Astfel, potrivit art. 31 lit. a) și b) din Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2007, revinderea energiei electrice de către prestator către beneficiar se realizează numai în baza unei convenții de furnizare a energiei electrice prin care prestatorul (CN C.F.

C.F.R. SA) preia toate drepturile și obligațiile furnizorului său pe care le va transmite prin convențiile încheiate, potrivit reglementărilor în vigoare, prestatorul fiind cel care răspunde în condițiile legii pentru încadrarea în puterile maxime și în cantitățile de energie contractate pentru consumul propriu și al tuturor beneficiarilor săi, iar reclamanta CN C.F. C.F.R. SA nu a inițiat pe perioada dedusă judecății -iulie 2007 - 09 noiembrie 2009, niciun fel de demersuri cu privire la modificarea, completarea ori reactualizarea convențiilor cu clauze privitoare la stabilirea, îndeplinirea, respectarea prognozelor de consum, precum și a modului de soluționare a abaterilor de la acestea.

Acest fapt a fost constatat și de către prima instanță, aceasta reținând că „reclamanta nu a aplicat prevederile procedurilor privind prognoza consumului de energie electrică în relațiile sale contractuale încă din anul 2007 și nu a modificat contractul de furnizare la momentul respectiv, astfel încât prin decizia Curții de Conturi s-a stabilit obligativitatea reclamantei de a recupera sumele ce i-au fost facturate ca abateri de prognoză și de a actualiza corespunzător convențiile de furnizare a energiei electrice de tracțiune." Cu privire la stabilirea prejudiciului invocat de reclamantă, se reține că pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă, caracterul cert presupunând atât existența cât și posibilitatea de evaluare a acestuia.

Din această perspectivă se constată că, în mod corect s-a reținut faptul că acesta nu are caracter cert, întrucât, depășirea de către pârâtă a consumului prognozat de energie electrică nu poate fi determinat cu exactitate pe baza înregistrării pe intervale orare a energiei consumate de pârâta SC C.F.R. M. SA, aspect care rezultă și din adresa din 2010 a CN C.F. C.F.R. SA din care rezultă că reclamanta nu dispune de mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea prognozelor orare de consum și unica modalitate de lucru este împărțirea penalităților aferente abaterilor de prognoză în funcție de volumul de prestații al fiecărui operator feroviar.

În raport de criticile formulate de către reclamantă, se constată că instanța, în mod just a stabilit că în cauză nu poate fi reținută nicio faptă ilicită a pârâtei săvârșită cu vinovăție, constând în încălcarea unei obligații legale, cu caracter general, câtă vreme raporturile comerciale dintre aceasta și reclamantă în ceea ce privește furnizarea energiei electrice s-au desfășurat în baza unor convenții prin care au fost reglementate drepturile și obligațiile părților. 2. Recursul pârâtei SN T.F.M. C.F.R. M. SA București. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului materiale la acțiune, întrucât reclamanta și-a cunoscut prejudiciul anterior momentului la care a avut loc finalizarea controlului Curții de Conturi - 9 aprilie 2010, astfel că, exercitarea dreptului la acțiune de către reclamanta CN C.F.

C.F.R. SA putea avea loc cu mult înaintea controlului Curții de Conturi. Această critică este nefondată, având în vedere că, instanța de apel a apreciat în mod corect că prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât dreptul la acțiune a început să curgă de la momentul la care aceasta a luat cunoștință de prejudiciul creat, respectiv 25 iunie 2010, iar acțiunea a fost introdusă la data de 9 noiembrie 2010, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. Din această perspectivă, se constată că, față de soluția de respingere a recursului reclamantei, criticile formulate de către recurenta-pârâtă SN T.F.M. C.F.R. M. SA București ar putea fi interpretate ca fiind lipsite de interes, însă prin calea de atac promovată de această parte s-a urmărit doar conservarea drepturilor câștigate.

În acest context, nu se poate constata că s-au încălcat dispozițiile legii pentru a fi reținut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință, întrucât criticile aduse Deciziei pronunțate de Curtea de Apel București sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București și de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta CN C.F. C.F.R. SA București și de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA București împotriva Deciziei civile nr. 119/2014 din 17 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.