ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2881/2014

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin Sentința nr. 34 din 24 februarie 2012,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.A.D., în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională de Integritate (denumită în continuare, în

cuprinsul prezentei decizii, "A.N.I."), având ca obiect anularea

Raportului de evaluare întocmit de A.N.I. la data de 20 aprilie 2011 și

comunicat reclamantului la data de 06 mai 2011, cu obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin raportul de evaluare contestat,

A.N.I. a constatat că reclamantul, în calitate de consilier județean în cadrul

Consiliului Județean Mureș, nu a respectat prevederile art. 90 alin. (1) și

alin. (2) din Legea nr. 161/2003, întrucât a încheiat contracte de lucrări cu

unități aflate sub autoritatea Consiliului Județean Mureș (Spitalul Clinic

Județean Mureș, Spitalul Municipal Dr. Gheorghe Marinescu Târnăveni),

aflându-se, astfel, în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 90 alin.

(1) din Legea nr. 161/2003.

Prin Decizia nr. 6289

din 24 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de M.A.D.

împotriva Sentinței civile nr. 34 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând,

în esență, că hotărârea atacată cu recurs este temeinică și legală și nu sunt

fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

invocate de recurentul-reclamant.

Raportat la motivele

contestației în anulare, are caracter superfluu expunerea detaliată a

aspectelor de drept substanțial ale raportului juridic dedus judecății în fond

și în calea de atac a recursului.

în contestația în anulare

Împotriva Deciziei

nr. 6289 din 24 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant M.A.D. a formulat

contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza întâi

C. proc. civ.

Contestatorul susține

că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare a judecării

recursului, cerere transmisă cu confirmare de primire la data de 17 septembrie

2013 și înregistrată la dosarul de recurs la data de 19 septembrie 2013.

Totodată, contestatorul invocă faptul că, în preambulul deciziei atacate se

face referire în mod eronat la "recursurile" declarate în cauză și la

faptul că recurentul ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.

242 alin. (2) C. proc. civ.

Contestatorul susține

că cele două aspecte reprezintă greșeli materiale cu caracter procedural, care

îi încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cel puțin pentru

faptul că, dacă instanța ar fi respins cererea de amânare, ar fi acordat un

termen pentru a depune concluzii scrise și pentru a-și formula apărările față

de întâmpinarea depusă de A.N.I.

Totodată,

contestatorul invocă încălcarea principiului egalității armelor în raport cu

prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, prin avantajul procesual creat A.N.I., față de

împrejurarea că agenția a depus întâmpinare în perioada vacanței judecătorești,

iar recurentul avea dreptul de a formula răspuns, prin avocat, precum și față

de reținerea greșită că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă,

deși numai agenția a formulat o asemenea cerere.

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata A.N.I. a solicitat respingerea contestației în

anulare, ca nefondată.

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând cauza și

decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta

contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Conform celor expuse

anterior, contestația în anulare este formulată în temeiul art. 318 alin. (1)

teza întâi C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 318. -

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației

în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile

subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele

prevăzute de normele menționate anterior.

Prima ipoteză a

textului, invocată de contestator, vizează numai greșelile materiale cu

caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate,

greșeli comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură

cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca

netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita

respingere a unui recurs, ca fiind tardiv formulat etc.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată

extensiv.

În cauză,

contestatorul invocă faptul că hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli

materiale, constând în omisiunea instanței de recurs de a se pronunța cu

privire la cererea de amânare a judecării cauzei, precum și consemnarea eronată

în practica deciziei atât a faptului că, în cauză, au fost declarate

"recursuri", cât și a faptului că ambele părți au solicitat a

judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C.

proc. civ.

Înalte Curte reține

că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor

citate ale art. 318 teza întâi C. proc. civ., existența unei greșeli materiale

care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate.

Este adevărat că, în

dosarul în care a fost pronunțată decizia atacată cu contestație în anulare, a

fost formulat un singur recurs, respectiv recursul declarat de reclamantul

M.A.D., și că numai intimata-pârâtă A.N.I. a solicitat, prin întâmpinare,

judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C.

proc. civ.

Însă, consemnarea

eronată în preambulul deciziei pronunțate de instanța de recurs, în partea

privind referatul cauzei, că "recursurile" au fost formulate și

motivate în termenul legal, precum și a faptului că "părțile" au

solicitat judecarea cauzei și în lipsă, nu reprezintă o greșeală materială în

sensul prevederilor art. 318 teza întâi C. proc. civ., de natură a conduce la

concluzia că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli

materiale cu caracter procedural. Consemnările aflate în neconcordanță cu

lucrările cauzei, invocate de contestator cu referire la preambulul hotărârii,

pot forma, eventual, obiectul procedurii de îndreptare a erorilor materiale

reglementată de art. 281 C. proc. civ., dar nu pot fi îndreptate pe calea

contestației în anulare în temeiul art. 318 teza întâi din același Cod.

De asemenea, este

adevărat că instanța de recurs nu s-a pronunțat expres asupra cererii

recurentului-reclamant de amânare a judecării cauzei, depusă la dosarul de

recurs la data de 19 septembrie 2013, însă nici această împrejurare nu

reprezintă, în sensul art. 318 teza întâi C. proc. civ., o greșeală materială

evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecății, un "defect

fundamental", care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepție,

la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greșeli materiale cele

menționate anterior - greșita anulare a cererii, ca netimbrată; greșita

respingere a recursului, ca tardiv formulat - în absența cărora dezlegarea dată

de instanță ar fi fost cu totul alta.

În speță, chiar în

ipoteza expusă de contestator în care instanța de recurs, soluționând cererea

de amânare, fie ar fi amânat judecata, fie ar fi amânat pronunțarea pentru

depunerea de concluzii scrise, omisiunea instanței nu reprezintă un "defect

fundamental" care să presupună, în mod rezonabil, certitudinea unei alte

dezlegări a recursului și care să justifice, pe calea contestației în anulare,

rejudecarea cauzei.

În soluționarea

prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența

Curții europene a Drepturilor Omului, în care se reținut, cu referire la

cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă,

dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat în

lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența

dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre

aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității

juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o

soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu,

citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul

res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor

judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita

revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă

rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui

utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o

nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat

(...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine

necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și

obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008,

definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. al României nr.

855/21.12.2010)".

Susținerile

contestatorului referitoare la principiul egalității armelor și principiul

dreptului la un proces echitabil în raport cu prevederile art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu pot fi

primite. Se observă că, în intervalul cuprins între data înregistrării cererii

de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (9 mai 2012), data

depunerii întâmpinării de către intimata-pârâtă A.N.I. (25 iulie 2013) și

termenul de judecată (24 septembrie 2013), se prezumă în mod rezonabil că

recurentul-reclamant M.A.D. a avut la dispoziție suficient timp (mai mult de 1

an și 4 luni) pentru a-și pregăti și a prezenta instanței de recurs toate

apărările pe care le considera necesare în desfășurarea demersului său

procesual, fără a se putea reține că partea adversă s-ar fi aflat într-o

poziție procesuală mai avantajoasă.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația

în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de M.A.D. împotriva Deciziei nr. 6289 din 24 septembrie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN