ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2881/2014

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin Sentința nr. 34 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.A.D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "A.N.I."), având ca obiect anularea Raportului de evaluare întocmit de A.N.I. la data de 20 aprilie 2011 și comunicat reclamantului la data de 06 mai 2011, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin raportul de evaluare contestat, A.N.I.

a constatat că reclamantul, în calitate de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș, nu a respectat prevederile art. 90 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, întrucât a încheiat contracte de lucrări cu unități aflate sub autoritatea Consiliului Județean Mureș (Spitalul Clinic Județean Mureș, Spitalul Municipal Dr. Gheorghe Marinescu Târnăveni), aflându-se, astfel, în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Prin Decizia nr. 6289 din 24 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de M.A.D. împotriva Sentinței civile nr. 34 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că hotărârea atacată cu recurs este temeinică și legală și nu sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., invocate de recurentul-reclamant. Raportat la motivele contestației în anulare, are caracter superfluu expunerea detaliată a aspectelor de drept substanțial ale raportului juridic dedus judecății în fond și în calea de atac a recursului. 2. Motivele invocate în contestația în anulare Împotriva Deciziei nr. 6289 din 24 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant M.A.D. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ.

Contestatorul susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare a judecării recursului, cerere transmisă cu confirmare de primire la data de 17 septembrie 2013 și înregistrată la dosarul de recurs la data de 19 septembrie 2013. Totodată, contestatorul invocă faptul că, în preambulul deciziei atacate se face referire în mod eronat la "recursurile" declarate în cauză și la faptul că recurentul ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Contestatorul susține că cele două aspecte reprezintă greșeli materiale cu caracter procedural, care îi încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cel puțin pentru faptul că, dacă instanța ar fi respins cererea de amânare, ar fi acordat un termen pentru a depune concluzii scrise și pentru a-și formula apărările față de întâmpinarea depusă de A.N.I.

Totodată, contestatorul invocă încălcarea principiului egalității armelor în raport cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin avantajul procesual creat A.N.I., față de împrejurarea că agenția a depus întâmpinare în perioada vacanței judecătorești, iar recurentul avea dreptul de a formula răspuns, prin avocat, precum și față de reținerea greșită că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, deși numai agenția a formulat o asemenea cerere. 3. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.N.I. a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform celor expuse anterior, contestația în anulare este formulată în temeiul art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., conform cărora: "Art. 318. - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Prima ipoteză a textului, invocată de contestator, vizează numai greșelile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs, ca fiind tardiv formulat etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În cauză, contestatorul invocă faptul că hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale, constând în omisiunea instanței de recurs de a se pronunța cu privire la cererea de amânare a judecării cauzei, precum și consemnarea eronată în practica deciziei atât a faptului că, în cauză, au fost declarate "recursuri", cât și a faptului că ambele părți au solicitat a judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 318 teza întâi C. proc. civ., existența unei greșeli materiale care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate. Este adevărat că, în dosarul în care a fost pronunțată decizia atacată cu contestație în anulare, a fost formulat un singur recurs, respectiv recursul declarat de reclamantul M.A.D., și că numai intimata-pârâtă A.N.I.

a solicitat, prin întâmpinare, judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Însă, consemnarea eronată în preambulul deciziei pronunțate de instanța de recurs, în partea privind referatul cauzei, că "recursurile" au fost formulate și motivate în termenul legal, precum și a faptului că "părțile" au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, nu reprezintă o greșeală materială în sensul prevederilor art. 318 teza întâi C. proc. civ., de natură a conduce la concluzia că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural. Consemnările aflate în neconcordanță cu lucrările cauzei, invocate de contestator cu referire la preambulul hotărârii, pot forma, eventual, obiectul procedurii de îndreptare a erorilor materiale reglementată de art. 281 C. proc.

civ., dar nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare în temeiul art. 318 teza întâi din același Cod. De asemenea, este adevărat că instanța de recurs nu s-a pronunțat expres asupra cererii recurentului-reclamant de amânare a judecării cauzei, depusă la dosarul de recurs la data de 19 septembrie 2013, însă nici această împrejurare nu reprezintă, în sensul art. 318 teza întâi C. proc. civ., o greșeală materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecății, un "defect fundamental", care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepție, la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greșeli materiale cele menționate anterior - greșita anulare a cererii, ca netimbrată; greșita respingere a recursului, ca tardiv formulat - în absența cărora dezlegarea dată de instanță ar fi fost cu totul alta.

În speță, chiar în ipoteza expusă de contestator în care instanța de recurs, soluționând cererea de amânare, fie ar fi amânat judecata, fie ar fi amânat pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise, omisiunea instanței nu reprezintă un "defect fundamental" care să presupună, în mod rezonabil, certitudinea unei alte dezlegări a recursului și care să justifice, pe calea contestației în anulare, rejudecarea cauzei. În soluționarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, în care se reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante.

Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.

Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. al României nr. 855/21.12.2010)". Susținerile contestatorului referitoare la principiul egalității armelor și principiul dreptului la un proces echitabil în raport cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu pot fi primite. Se observă că, în intervalul cuprins între data înregistrării cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (9 mai 2012), data depunerii întâmpinării de către intimata-pârâtă A.N.I.

(25 iulie 2013) și termenul de judecată (24 septembrie 2013), se prezumă în mod rezonabil că recurentul-reclamant M.A.D. a avut la dispoziție suficient timp (mai mult de 1 an și 4 luni) pentru a-și pregăti și a prezenta instanței de recurs toate apărările pe care le considera necesare în desfășurarea demersului său procesual, fără a se putea reține că partea adversă s-ar fi aflat într-o poziție procesuală mai avantajoasă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.A.D. împotriva Deciziei nr. 6289 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2014. Procesat de GGC - NN