ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2517/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 427 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7593/63/2012 s-au dispus următoarele: În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea 78/2000, art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnată inculpata B.F., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei B.F. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), lit. c) C. pen., constând în: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a exercita profesia de consilier fiscal.

În temeiul art. 81 - 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, format din durata pedepsei de 1 an și 6 luni la care se adaugă termenul de 2 ani. În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 88 C. pen. a dispus deducerea duratei reținerii de 1 zi, din data de 11 aprilie 2012, ora 15:30 până la 12 aprilie 2012, ora 15:30.

A constatat că suma de 300 RON, utilizată la organizarea flagrantului din data de 11 aprilie 2012, a fost pusă la dispoziția organelor de urmărire penală prin Procesul-verbal din data de 11 aprilie 2012 de către denunțătorul P.P., și a fost restituită acestuia prin Procesul-verbal din data de 19 aprilie 2012 În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata B.F. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Inculpata B.F. îndeplinea funcția de consilier fiscal în cadrul D.G.F.P. - Administrația Financiară Băilești. În perioada 10 - 11 aprilie 2012, inculpata era delegată să își exercite funcția de consilier fiscal în cadrul D.G.F.P.

Dolj, pe raza municipiului Craiova, conform ordinelor de serviciu, și i s-a înmânat spre soluționare o sesizare formulată de către o persoană, B.I., prin care se solicita lămurirea situației persoanelor care locuiau în apartamentul situat în bl. X, din cartierul Rovine al municipiului Craiova. În baza acestei sesizări, la data de 10 aprilie 2012, inculpata s-a deplasat la apartamentul respectiv - care este proprietatea denunțătorului P.P. - și a discutat cu martora P.J.M., locatară a imobilului. I-a comunicat acesteia necesitatea de a discuta cu proprietarul despre situația persoanelor care locuiesc acolo, a obținut numărul de telefon al acestuia și apoi în cursul aceleiași zile l-a apelat telefonic pe proprietarul P.P., căruia i-a comunicat că a doua zi trebuie să se întâlnească pentru a rezolva situația.

Din declarația inculpatei audiată conform art. 323 C. proc. pen., s-a reținut că martora P.J.M. i-a comunicat că locuiește cu chirie, dar fără forme legale, de mult timp, și că locuiește cu fratele său. A doua zi, în data de 11 aprilie 2012, inculpata s-a întâlnit cu proprietarul imobilului, P.P., iar din declarația acestui martor s-a reținut că inculpata nu s-a legitimat, aspect care i-a dat de gândit. Anterior, în data de 10 aprilie 2012, după ce a discutat telefonic cu inculpata, martorul denunțător a precizat că s-a informat de la un prieten ce lucrează la Administrația Financiară, care nu a avut cunoștință despre acest control, după care a mers la poliție și a formulat o plângere penală, având convingerea că este victima unei potențiale înșelăciuni.

În data de 11 aprilie 2012, inculpata și denunțătorul s-au întâlnit, iar din declarația martorului denunțător s-a reținut că atitudinea inculpatei a fost foarte prietenoasă, contrar comportamentului unui inspector fiscal. În esență s-a arătat că inculpata a discutat cu martorul denunțător despre situația apartamentului, i-a dat de înțeles că vrea să îl ajute, l-a învățat ce să declare cu privire la persoanele pe care le avea cu chirie, atât în ceea ce privește perioada de timp în care acestea au locuit în imobilul respectiv, cât și cu privire la cuantumul chiriei și i-a dictat ce să scrie în nota explicativă. S-a menționat că, din conținutul procesului-verbal de transcriere a convorbirii ambientale rezultă că inculpata a calculat impozitul pe venit datorat de către denunțător, în cuantum de 160 RON, raportându-se la cuantumul chiriei pe care ea însăși îl fixase, de 100 RON lunar.

S-a reținut că inculpata a făcut acest lucru urmărind obținerea unui folos material pe care martorul denunțător i l-a oferit și pe care aceasta l-a acceptat pe loc, cursul aceleiași discuții, când martorul o întreabă pe inculpată: "cât mă costă distracția", iar ea îi răspunde: "e, îți dai seama. Cât vrei. Da. Hai taci din gură ... lasă, mă, cât te lasă inima!". În momentul în care denunțătorul a început să numere banii ce urma să îi dea inculpatei, inculpata i-a spus "fii cuminte! nu, nu, e prea mult". La întrebarea denunțătorului "E mult?", inculpata răspunzându-i "e mult.". "Lasă! Sau dă-i încoace și, dacă o fi văd eu cum fac cu impozitul, cu nu știu ce. Dă? Dacă o fi, eu te anunț pe mata prin telefon.

Dacă o fi, o fi să plătești. Deci eu te fac să plătești așa. Cât zisărăm? Un milion pe lună". După ce inculpata a primit banii (suma de 300 RON) de la denunțător și a coborât din mașina acestuia, a fost oprită de echipa operativă, care, în prezența martorului asistent D.N. a găsit suma de bani în geanta inculpatei. Pentru a reține aceste aspecte de fapt prima instanță a avut în vedere probele administrate respectiv: declarația denunțătorului P.P., procesul-verbal de surprindere în flagrant, înscrisurile emise de A.N.A.F. (fișa postului inculpatei, ordinul de serviciu și precizările cu privire la atribuțiile inculpatei), procesul-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental declarațiile martorilor V.M.C., P.J.M.

și S.E.M. Apărarea inculpatei în sensul că suma pe care a primit-o de la denunțător reprezenta impozitul pe care acesta trebuia să-l plătească statului, iar ea urma să depună acești bani a fost înlăturată, avându-se în vedere conținutul convorbirilor ambientale înregistrate, împrejurarea că inculpata îl învăța pe martor ce anume să scrie referitor la persoanele care stăteau cu chirie și la cuantumul chiriei și faptul că, potrivit celor comunicate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, funcționarii publici cu atribuții de inspecție fiscală nu pot încasa în mod direct sume de bani de la contribuabili, întrucât nu au această atribuție prevăzută în fișa postului, ci încasarea trebuia realizată numai de către funcționarii publici cu atribuții de colectare a creanțelor fiscale ce utilizează și chitanțe M.F.P.

- A.N.A.F. conform ordinului O.M.F.P. Nr. 585/2005. Instanța de fond a menționat că apărarea inculpatei în sensul că există dispoziții verbale ale conducerii, ca pe timpul controlului, să se încaseze obligatoriu debitele sau o parte din acestea, a fost infirmată prin declarațiile martorilor V.M.C. și S.E.M., propuși chiar de ea, care au susținut că nu au existat situații niciodată când conducerea să dea dispoziție, chiar și verbală, ca organul de inspecție fiscală să încaseze efectiv banii de la contribuabili. În cadrul procedurilor de inspecție fiscală debitul se achită fie la trezorerie de către debitor, posibil însoțit chiar de inspectorul fiscal, fie prin virament bancar sau măsură asigurătorie.

Referitor la declarațiile martorilor B.M. și B.D.I., care au susținut că au fost supuși unei proceduri de inspecție fiscală de către inculpată și alți inspectori fiscali, iar debitul a fost achitat de către inculpată în numele lor, nu sunt de natură a confirma apărarea inculpatei. S-a arătat că aceste situații relevate prin declarațiile celor doi martori au caracter izolat, se datorează și împrejurării că martorii și inculpata se cunoșteau anterior și atestă un procedeu nelegal care nu poate fi convertit într-o apărare juridică, de natură să conducă la inexistența infracțiunii reținute în sarcina inculpatei. Mai mult, martorul B.M. a precizat că se afla în incinta Administrației Financiare Băilești când a rugat-o pe inculpată să îi plătească debitul, fiind foarte multe persoane care așteptau la ghișeul de plăți, situație care este complet diferită de cea dedusă judecății.

În drept, s-a menționat că fapta comisă de inculpata B.F. - de a primi suma de 300 RON de la denunțătorul P.P., pentru a-și îndeplini atribuțiile specifice funcției deținute, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepsei, s-a arătat că se vor avea în vedere criteriile legale, generale și cumulative prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei rezultând din comportamentul total inadecvat al inculpatei ce l-a îndrumat permanent pe denunțător despre conținutul faptelor consemnate în nota explicativă, dar și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere vechimea în profesie, preocuparea pentru dezvoltarea personală și profesională, lipsa sancțiunilor disciplinare la locul de muncă, lipsa de antecedente penale. Apreciind că scopul preventiv-educativ va putea fi atins și fără privare de libertate prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata. În motivarea apelului aceasta a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței, invocând, în esență, faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită deoarece a luat acei bani cu alt scop - acela de a plăti impozitul datorat de denunțător statului. În argumentarea celor susținute s-a arătat că s-a făcut dovada faptului că P.P. a închiriat ilegal apartamentul pe care îl deținea, iar pentru verificarea tuturor aspectelor pe care le presupunea actul de control și stabilirea situației de fapt exacte, inculpata trebuia să aibă cât mai multe informații.

S-a susținut că acesta este motivul pentru care inculpata s-a întâlnit cu denunțătorul și că a canalizat discuțiile cu acesta astfel încât să poată stabili cu certitudine momentul de la care a început să aibă chiriași, iar când s-a ajuns cu discuția la cuantumul chiriei, a ales o sumă relativ modică deoarece, dacă ar fi inserat ceea ce a declarat acesta, adică 150 de euro/lună "persoana verificată ar fi devenit reticentă și nu ar mai fi colaborat cu inspectorul fiscal" deoarece ar fi constatat că impozitul de plătit este mult mai mare. S-a menționat că cei 300 RON reprezentau plata în timpul controlului a unei părți a impozitului, aspect ce reiese din finalul discuției înregistrate și s-a făcut referire la adresele A.N.A.F.

aflate la dosar unde, în mod insistent se pune în vedere unităților subordonate să ia măsuri pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat, iar încasarea acestor sume era o prioritate pentru inspectorii fiscali. S-a făcut referire și la declarațiile martorilor B.M.A. și B.D.I. și la faptul că activitatea sa era analizată, din punct de vedere al eficienței, și în raport de sumele de bani pe care reușea să le recupereze. Prin Decizia penală nr. 309 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpata B.F. împotriva Sentinței penale nr. 427 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 7593/63/2012 ca nefondat.

Totodată a fost obligată apelanta la plata sumei de 80 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pe parcursul judecării apelului, la cererea inculpatei apelante a fost reaudiat martorul denunțător P.P. Din declarația dată de acesta în fața instanței de apel s-a constatat că cele relatate corespund cu cele declarate anterior de acest martor. S-a reținut faptul că martorul a fost contactat telefonic de inculpată, aceasta și-a declinat identitatea și a propus o întâlnire, iar martorul fiind suspicios și crezând că va fi victima unei înșelătorii, a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală care i-au dat tehnica necesară pentru înregistrarea convorbirii ambientale.

S-a apreciat că situația de fapt reală este cea prezentată de prima instanță și rezultă din probele administrate fiind prezentată pe larg, iar criticile inculpatei, invocate în fața instanței de apel, au constituit apărări și în fața instanței de fond care le-a respins, motivat, instanța de apel însușindu-și în totalitate argumentele prezentate de aceasta. Afirmația inculpatei din finalul discuției cu denunțătorul, după ce primise suma de bani, în sensul că "(...) dacă o fi, văd cum fac cu impozitul, cu nu știu ce." a fost făcută numai pentru a nu-i da acestuia senzația, în mod direct, că banii sunt numai pentru inculpată. După cum a arătat și denunțătorul în declarația dată, niciun moment nu s-a discutat despre primirea vreunei chitanțe și nu i s-a lăsat impresia despre faptul că ar mai fi urmat să se întâlnească ca să primească vreo chitanță.

Așa cum a menționat prima instanță, această atitudine a inculpatei trebuia coroborată și cu afirmațiile ei anterioare prin care îi spune denunțătorului să îi ofere "cât îl lasă inima", deoarece a străbătut și ea un drum. Dacă avea intenția numai de a primi banii cu titlul de impozit, deși nu avea dreptul legal, trebuia să îi declare denunțătorului, când acesta a întrebat-o cât îl costă distracția, cuantumul impozitului și nu să lase la latitudinea lui. Instanța de apel a mai remarcat și faptul că, la efectuarea controlului cu privire la imobilul denunțătorului, inculpata trebuia să fie însoțită de colegul său, inspectorul fiscal S.M.D., așa cum rezultă din ordinul de serviciu. Inculpata nu a oferit nicio explicație cu privire la faptul că s-a întâlnit singură cu denunțătorul (a specificat doar că, la "culegerea de informații" se putea duce singură) și nu a avut niciun moment intenția de a-l informa pe colegul său cu privire la cele discutate cu denunțătorul.

Ba, mai mult, prin dictarea notei explicative s-a asigurat că acesta nu va mai declara altfel în fața vreunui alt reprezentant A.N.A.F. În fine, recuperarea sumelor de bani către bugetul de stat este și trebuie să fie o prioritate pentru inspectorii fiscali, dar nimeni nu impune ca acest lucru să se facă prin practici ilegale. Contribuabilii trebuie convinși de necesitatea de a plăti sumele înainte de finalizarea actului de control, iar plata trebuie făcută direct de aceștia. După cum menționa și instanța de fond nu pot fi invocate practici ilegale (încasarea debitelor de la persoanelor controlate fiscal, deși legea interzice acest lucru inspectorilor fiscali) pentru a fi exonerată de vinovăția penală.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpata B.F., care a formulat critici de nelegalitate, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, motivele de recurs fiind expuse pe larg în cuprinsul practicalei. Motivele de recurs formulate de inculpată nu au fost depuse în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul inculpatei B.F.

ca nefondat din următoarele considerente: Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, 17 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare - pe 15 februarie - a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești și că recursul declarat de inculpată a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 ianuarie 2014, hotărârea atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă situației de față. Potrivit dispozițiilor art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile prevăzute în alin. (1) și (2) - depunerea motivelor de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată - instanța ia în considerare, din oficiu, numai cazurile de casare enumerate de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. anterior. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior nu poate fi analizat de instanță, nefiind unul din cazurile de casare ce se pot analiza din oficiu, inculpata B.F. depunând motivele de recurs la data de 3 septembrie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 28 mai 2014. Totuși, ca urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noilor coduri penal și de procedură penală, Înalta Curte urmează a examina, conform art. 5 C. pen., care este legea penală mai favorabilă. Inculpata B.F. a fost trimisă în judecată și condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen.

anterior raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen. anterior. Infracțiunea de luare de mită are corespondent în noul C. pen. în cuprinsul dispozițiilor art. 289, unde maximul special este mai mic decât în reglementarea anterioară. În schimb, în reglementarea actuală nu mai sunt prevăzute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de C. pen. anterior, pe care, instanța de fond le-a avut în vedere la momentul individualizării pedepsei, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Așa fiind, în aplicarea art. 5 C. pen., precum și a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, în privința inculpatei B.F., Înalta Curte constată că legea penală veche este mai favorabilă, deoarece în situația în care s-ar reține noile dispoziții legale, respectiv cele prevăzute de art. 289 C. pen., în aplicarea globală a legii penale, s-ar impune și majorarea pedepsei aplicate acesteia, neputându-se reține circumstanțele atenuante în favoarea inculpatei. Pentru considerentele expuse mai sus, recursul declarat de inculpata B.F. urmează a fi respins ca nefondat. Având în vedere dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată urmează a fi obligată la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.F. împotriva Deciziei penale nr. 309 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 10 septembrie 2014. Procesat de GGC - AZ