ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2517/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2517/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 427 din 17 octombrie

2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7593/63/2012 s-au dispus

următoarele:

În temeiul art. 254

alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea 78/2000, art. 74 lit.

a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnată inculpata B.F., la

pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.

pen. a aplicat inculpatei B.F. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b), lit.

c) C. pen., constând în: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în

funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat; dreptul de a exercita profesia de consilier fiscal.

În temeiul art. 81 -

82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de încercare de 3 ani și 6 luni, format din durata pedepsei de 1 an și 6

luni la care se adaugă termenul de 2 ani.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen.

privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71

alin. (5) C. pen. executarea pedepsei accesorii s-a suspendat pe durata

termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 88 C.

pen. a dispus deducerea duratei reținerii de 1 zi, din data de 11 aprilie 2012,

ora 15:30 până la 12 aprilie 2012, ora 15:30.

A constatat că suma

de 300 RON, utilizată la organizarea flagrantului din data de 11 aprilie 2012, a

fost pusă la dispoziția organelor de urmărire penală prin Procesul-verbal din

data de 11 aprilie 2012 de către denunțătorul P.P., și a fost restituită

acestuia prin Procesul-verbal din data de 19 aprilie 2012

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata B.F. la plata sumei de 600 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune

astfel prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Inculpata B.F.

îndeplinea funcția de consilier fiscal în cadrul D.G.F.P. - Administrația

Financiară Băilești.

În perioada 10 - 11

aprilie 2012, inculpata era delegată să își exercite funcția de consilier

fiscal în cadrul D.G.F.P. Dolj, pe raza municipiului Craiova, conform ordinelor

de serviciu, și i s-a înmânat spre soluționare o sesizare formulată de către o

persoană, B.I., prin care se solicita lămurirea situației persoanelor care

locuiau în apartamentul situat în bl. X, din cartierul Rovine al municipiului

Craiova.

În baza acestei

sesizări, la data de 10 aprilie 2012, inculpata s-a deplasat la apartamentul

respectiv - care este proprietatea denunțătorului P.P. - și a discutat cu

martora P.J.M., locatară a imobilului.

I-a comunicat

acesteia necesitatea de a discuta cu proprietarul despre situația persoanelor

care locuiesc acolo, a obținut numărul de telefon al acestuia și apoi în cursul

aceleiași zile l-a apelat telefonic pe proprietarul P.P., căruia i-a comunicat

că a doua zi trebuie să se întâlnească pentru a rezolva situația.

Din declarația

inculpatei audiată conform art. 323 C. proc. pen., s-a reținut că martora

P.J.M. i-a comunicat că locuiește cu chirie, dar fără forme legale, de mult

timp, și că locuiește cu fratele său.

A doua zi, în data de

11 aprilie 2012, inculpata s-a întâlnit cu proprietarul imobilului, P.P., iar

din declarația acestui martor s-a reținut că inculpata nu s-a legitimat, aspect

care i-a dat de gândit.

Anterior, în data de

10 aprilie 2012, după ce a discutat telefonic cu inculpata, martorul denunțător

a precizat că s-a informat de la un prieten ce lucrează la Administrația Financiară,

care nu a avut cunoștință despre acest control, după care a mers la poliție și

a formulat o plângere penală, având convingerea că este victima unei potențiale

înșelăciuni.

În data de 11 aprilie

2012, inculpata și denunțătorul s-au întâlnit, iar din declarația martorului

denunțător s-a reținut că atitudinea inculpatei a fost foarte prietenoasă,

contrar comportamentului unui inspector fiscal.

În esență s-a arătat

că inculpata a discutat cu martorul denunțător despre situația apartamentului,

i-a dat de înțeles că vrea să îl ajute, l-a învățat ce să declare cu privire la

persoanele pe care le avea cu chirie, atât în ceea ce privește perioada de timp

în care acestea au locuit în imobilul respectiv, cât și cu privire la cuantumul

chiriei și i-a dictat ce să scrie în nota explicativă.

S-a menționat că, din

conținutul procesului-verbal de transcriere a convorbirii ambientale rezultă că

inculpata a calculat impozitul pe venit datorat de către denunțător, în cuantum

de 160 RON, raportându-se la cuantumul chiriei pe care ea însăși îl fixase, de

100 RON lunar.

S-a reținut că

inculpata a făcut acest lucru urmărind obținerea unui folos material pe care

martorul denunțător i l-a oferit și pe care aceasta l-a acceptat pe loc, cursul

aceleiași discuții, când martorul o întreabă pe inculpată: "cât mă costă

distracția", iar ea îi răspunde: "e, îți dai seama. Cât vrei. Da. Hai

taci din gură ... lasă, mă, cât te lasă inima!".

În momentul în care

denunțătorul a început să numere banii ce urma să îi dea inculpatei, inculpata

i-a spus "fii cuminte! nu, nu, e prea mult". La întrebarea

denunțătorului "E mult?", inculpata răspunzându-i "e

mult.". "Lasă! Sau dă-i încoace și, dacă o fi văd eu cum fac cu

impozitul, cu nu știu ce. Dă? Dacă o fi, eu te anunț pe mata prin telefon. Dacă

o fi, o fi să plătești. Deci eu te fac să plătești așa. Cât zisărăm? Un milion

pe lună".

După ce inculpata a

primit banii (suma de 300 RON) de la denunțător și a coborât din mașina

acestuia, a fost oprită de echipa operativă, care, în prezența martorului asistent

D.N. a găsit suma de bani în geanta inculpatei.

Pentru a reține

aceste aspecte de fapt prima instanță a avut în vedere probele administrate

respectiv: declarația denunțătorului P.P., procesul-verbal de surprindere în

flagrant, înscrisurile emise de A.N.A.F. (fișa postului inculpatei, ordinul de

serviciu și precizările cu privire la atribuțiile inculpatei), procesul-verbal

de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental declarațiile

martorilor V.M.C., P.J.M. și S.E.M.

Apărarea inculpatei

în sensul că suma pe care a primit-o de la denunțător reprezenta impozitul pe

care acesta trebuia să-l plătească statului, iar ea urma să depună acești bani

a fost înlăturată, avându-se în vedere conținutul convorbirilor ambientale

înregistrate, împrejurarea că inculpata îl învăța pe martor ce anume să scrie

referitor la persoanele care stăteau cu chirie și la cuantumul chiriei și

faptul că, potrivit celor comunicate de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj, funcționarii publici cu atribuții de inspecție fiscală nu pot încasa în

mod direct sume de bani de la contribuabili, întrucât nu au această atribuție

prevăzută în fișa postului, ci încasarea trebuia realizată numai de către

funcționarii publici cu atribuții de colectare a creanțelor fiscale ce utilizează

și chitanțe M.F.P. - A.N.A.F. conform ordinului O.M.F.P. Nr. 585/2005.

Instanța de fond a

menționat că apărarea inculpatei în sensul că există dispoziții verbale ale

conducerii, ca pe timpul controlului, să se încaseze obligatoriu debitele sau o

parte din acestea, a fost infirmată prin declarațiile martorilor V.M.C. și

S.E.M., propuși chiar de ea, care au susținut că nu au existat situații

niciodată când conducerea să dea dispoziție, chiar și verbală, ca organul de

inspecție fiscală să încaseze efectiv banii de la contribuabili. În cadrul

procedurilor de inspecție fiscală debitul se achită fie la trezorerie de către

debitor, posibil însoțit chiar de inspectorul fiscal, fie prin virament bancar

sau măsură asigurătorie.

Referitor la

declarațiile martorilor B.M. și B.D.I., care au susținut că au fost supuși unei

proceduri de inspecție fiscală de către inculpată și alți inspectori fiscali,

iar debitul a fost achitat de către inculpată în numele lor, nu sunt de natură

a confirma apărarea inculpatei.

S-a arătat că aceste

situații relevate prin declarațiile celor doi martori au caracter izolat, se

datorează și împrejurării că martorii și inculpata se cunoșteau anterior și

atestă un procedeu nelegal care nu poate fi convertit într-o apărare juridică,

de natură să conducă la inexistența infracțiunii reținute în sarcina

inculpatei.

Mai mult, martorul

B.M. a precizat că se afla în incinta Administrației Financiare Băilești când a

rugat-o pe inculpată să îi plătească debitul, fiind foarte multe persoane care

așteptau la ghișeul de plăți, situație care este complet diferită de cea dedusă

judecății.

În drept, s-a

menționat că fapta comisă de inculpata B.F. - de a primi suma de 300 RON de la

denunțătorul P.P., pentru a-și îndeplini atribuțiile specifice funcției

deținute, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000.

La individualizarea

pedepsei, s-a arătat că se vor avea în vedere criteriile legale, generale și

cumulative prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă

prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.,

gradul ridicat de pericol social al faptei rezultând din comportamentul total

inadecvat al inculpatei ce l-a îndrumat permanent pe denunțător despre

conținutul faptelor consemnate în nota explicativă, dar și circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere vechimea în

profesie, preocuparea pentru dezvoltarea personală și profesională, lipsa

sancțiunilor disciplinare la locul de muncă, lipsa de antecedente penale.

Apreciind că scopul

preventiv-educativ va putea fi atins și fără privare de libertate prima

instanță a dispus suspendarea condiționată a executării.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel inculpata.

În motivarea apelului

aceasta a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței, invocând, în

esență, faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

luare de mită deoarece a luat acei bani cu alt scop - acela de a plăti

impozitul datorat de denunțător statului.

În argumentarea celor

susținute s-a arătat că s-a făcut dovada faptului că P.P. a închiriat ilegal

apartamentul pe care îl deținea, iar pentru verificarea tuturor aspectelor pe

care le presupunea actul de control și stabilirea situației de fapt exacte,

inculpata trebuia să aibă cât mai multe informații.

S-a susținut că

acesta este motivul pentru care inculpata s-a întâlnit cu denunțătorul și că a

canalizat discuțiile cu acesta astfel încât să poată stabili cu certitudine

momentul de la care a început să aibă chiriași, iar când s-a ajuns cu discuția

la cuantumul chiriei, a ales o sumă relativ modică deoarece, dacă ar fi inserat

ceea ce a declarat acesta, adică 150 de euro/lună "persoana verificată ar

fi devenit reticentă și nu ar mai fi colaborat cu inspectorul fiscal"

deoarece ar fi constatat că impozitul de plătit este mult mai mare.

S-a menționat că cei

300 RON reprezentau plata în timpul controlului a unei părți a impozitului,

aspect ce reiese din finalul discuției înregistrate și s-a făcut referire la

adresele A.N.A.F. aflate la dosar unde, în mod insistent se pune în vedere

unităților subordonate să ia măsuri pentru recuperarea sumelor datorate

bugetului de stat, iar încasarea acestor sume era o prioritate pentru

inspectorii fiscali.

S-a făcut referire și

la declarațiile martorilor B.M.A. și B.D.I. și la faptul că activitatea sa era

analizată, din punct de vedere al eficienței, și în raport de sumele de bani pe

care reușea să le recupereze.

Prin Decizia penală

nr. 309 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpata B.F. împotriva

Sentinței penale nr. 427 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în

Dosar nr. 7593/63/2012 ca nefondat.

Totodată a fost

obligată apelanta la plata sumei de 80 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că pe parcursul judecării apelului, la cererea

inculpatei apelante a fost reaudiat martorul denunțător P.P.

Din declarația dată

de acesta în fața instanței de apel s-a constatat că cele relatate corespund cu

cele declarate anterior de acest martor.

S-a reținut faptul că

martorul a fost contactat telefonic de inculpată, aceasta și-a declinat identitatea

și a propus o întâlnire, iar martorul fiind suspicios și crezând că va fi

victima unei înșelătorii, a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală

care i-au dat tehnica necesară pentru înregistrarea convorbirii ambientale.

S-a apreciat că situația

de fapt reală este cea prezentată de prima instanță și rezultă din probele

administrate fiind prezentată pe larg, iar criticile inculpatei, invocate în

fața instanței de apel, au constituit apărări și în fața instanței de fond care

le-a respins, motivat, instanța de apel însușindu-și în totalitate argumentele

prezentate de aceasta.

Afirmația inculpatei

din finalul discuției cu denunțătorul, după ce primise suma de bani, în sensul

că "(...) dacă o fi, văd cum fac cu impozitul, cu nu știu ce." a fost

făcută numai pentru a nu-i da acestuia senzația, în mod direct, că banii sunt

numai pentru inculpată.

După cum a arătat și

denunțătorul în declarația dată, niciun moment nu s-a discutat despre primirea

vreunei chitanțe și nu i s-a lăsat impresia despre faptul că ar mai fi urmat să

se întâlnească ca să primească vreo chitanță.

Așa cum a menționat

prima instanță, această atitudine a inculpatei trebuia coroborată și cu

afirmațiile ei anterioare prin care îi spune denunțătorului să îi ofere

"cât îl lasă inima", deoarece a străbătut și ea un drum. Dacă avea

intenția numai de a primi banii cu titlul de impozit, deși nu avea dreptul

legal, trebuia să îi declare denunțătorului, când acesta a întrebat-o cât îl

costă distracția, cuantumul impozitului și nu să lase la latitudinea lui.

Instanța de apel a

mai remarcat și faptul că, la efectuarea controlului cu privire la imobilul

denunțătorului, inculpata trebuia să fie însoțită de colegul său, inspectorul

fiscal S.M.D., așa cum rezultă din ordinul de serviciu.

Inculpata nu a oferit

nicio explicație cu privire la faptul că s-a întâlnit singură cu denunțătorul

(a specificat doar că, la "culegerea de informații" se putea duce

singură) și nu a avut niciun moment intenția de a-l informa pe colegul său cu

privire la cele discutate cu denunțătorul.

Ba, mai mult, prin

dictarea notei explicative s-a asigurat că acesta nu va mai declara altfel în

fața vreunui alt reprezentant A.N.A.F.

În fine, recuperarea

sumelor de bani către bugetul de stat este și trebuie să fie o prioritate

pentru inspectorii fiscali, dar nimeni nu impune ca acest lucru să se facă prin

practici ilegale.

Contribuabilii

trebuie convinși de necesitatea de a plăti sumele înainte de finalizarea

actului de control, iar plata trebuie făcută direct de aceștia.

După cum menționa și

instanța de fond nu pot fi invocate practici ilegale (încasarea debitelor de la

persoanelor controlate fiscal, deși legea interzice acest lucru inspectorilor

fiscali) pentru a fi exonerată de vinovăția penală.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpata

B.F., care a formulat critici de nelegalitate, circumscrise cazului de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

anterior, motivele de recurs fiind expuse pe larg în cuprinsul practicalei.

Motivele de recurs

formulate de inculpată nu au fost depuse în termenul legal prevăzut de

dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Examinând decizia

penală atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul inculpatei

B.F. ca nefondat din următoarele considerente:

Având în vedere data

pronunțării deciziei recurate, 17 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare

- pe 15 februarie - a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești și că recursul declarat de inculpată a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 ianuarie

2014, hotărârea atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs

prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. anterior, care este legea

procesual penală aplicabilă situației de față.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior,

în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile prevăzute în alin. (1) și (2)

- depunerea motivelor de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de

judecată - instanța ia în considerare, din oficiu, numai cazurile de casare

enumerate de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

anterior.

Motivul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

anterior nu poate fi analizat de instanță, nefiind unul din cazurile de casare

ce se pot analiza din oficiu, inculpata B.F. depunând motivele de recurs la

data de 3 septembrie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data

de 28 mai 2014.

Totuși, ca urmare a

intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noilor coduri penal și de

procedură penală, Înalta Curte urmează a examina, conform art. 5 C. pen., care

este legea penală mai favorabilă.

Inculpata B.F. a fost

trimisă în judecată și condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită prevăzută de dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen. anterior.

Infracțiunea de luare

de mită are corespondent în noul C. pen. în cuprinsul dispozițiilor art. 289,

unde maximul special este mai mic decât în reglementarea anterioară.

În schimb, în

reglementarea actuală nu mai sunt prevăzute circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute de C. pen. anterior, pe care, instanța de fond le-a avut în vedere la

momentul individualizării pedepsei, coborând pedeapsa sub minimul special

prevăzut de lege.

Așa fiind, în

aplicarea art. 5 C. pen., precum și a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții

Constituționale, în privința inculpatei B.F., Înalta Curte constată că legea

penală veche este mai favorabilă, deoarece în situația în care s-ar reține

noile dispoziții legale, respectiv cele prevăzute de art. 289 C. pen., în

aplicarea globală a legii penale, s-ar impune și majorarea pedepsei aplicate

acesteia, neputându-se reține circumstanțele atenuante în favoarea inculpatei.

Pentru considerentele

expuse mai sus, recursul declarat de inculpata B.F. urmează a fi respins ca

nefondat.

Având în vedere

dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată urmează a fi

obligată la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata B.F. împotriva Deciziei penale nr. 309

din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 10 septembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ