ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2560/2008

Asupra

cererii de recurs de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentința comercială nr. 7715

din 6 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții V.D.V. și V.l. în

contradictoriu cu pârâta SC E.C.H. SRL care a fost obligată la finalizarea

construcției în termen de 2 luni și 15 zile sub sancțiunea daunelor cominatorii

în cuantum de 1.000 RON/zi de întârziere și la plata sumei de 1.450 Euro (în

lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând penalități de întârziere. Prin

aceeași hotărâre s-a respins capătul de cerere privind daunele moratorii

reprezentând chiria ca neîntemeiat și petitul referitor la daunele morale, de

asemenea, ca neîntemeiat.

Apelul

declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin

decizia comercială nr. 7 din 10 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut în

considerente că primul motiv de apel prin care se critică soluția instanței de

fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a

reclamanților V.D.V. și V.l. este nefondat. Excepția lipsei calității

procesuale active se întemeiază, în opinia apelantei-pârâte, pe încheierea

contractului de leasing imobiliar nr. A211/7-12-2004 între reclamantul V.D.V. și

M.T.S.L. GmbH În calitate de finanțator.

Curtea

de apel a apreciat că în mod justificat a fost respinsă de către prima instanță

excepția, deoarece la data de 20 decembrie 2005, utilizatorul-beneficiar V.D.V.

și locatorul-finanțator au convenit asupra rezilierii contractului de leasing,

stabilind, totodată, că dreptul de proprietate asupra construcției ce face

obiectul contractului de leasing se întoarce în patrimoniul utilizatorului, iar

drepturile și obligațiile locatorului atribuite prin actul adițional nr. 1 din 6

iunie 2005 se cesionau utilizatorului în calitatea sa de beneficiar al

locuinței contractate.

S-a

interpretat în mod corect de către instanța fondului faptul că prin această

convenție de desființare a contractului de leasing și care potrivit

dispozițiilor art. 969 C. civ., reprezintă legea părților, s-a statuat că

locuința contractată împreună cu terenul reprezintă proprietatea finală

achiziționată de beneficiar, astfel încât excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților este neîntemeiată.

Cel

de-al doilea motiv de apel s-a referit la dispoziția instanței prin care

apelanta a fost obligată să finalizeze locuința În termen de 2 luni și 15 zile

de la comunicarea sentinței, sub sancțiunea daunelor cominatorii.

Curtea a

apel a apreciat critica nefondată, deoarece prima instanță a aplicat

principiile și normele dreptului civil situației de fapt relevată de probele

dosarului, constatând că prin contractul de construire nr. 14098 din 28 iulie 2004

și actul adițional nr. 1 din 6 iunie 2005, apelanta-pârâtă s-a obligat să

construiască în beneficiul reclamanților o locuință apartament în cadrul

ansamblului de locuințe din București, Calea Giulești, cu termen de recepție la

data de 15 august 2005. Ori, apelanta nu și-a îndeplinit obligația asumată

printr-un contract valabil astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 969,

970 C. civ., potrivit cărora, „convențiile legal făcute au putere de lege”

între părțile contractante, în mod legal a fost obligată să-și îndeplinească

obligația de a finaliza locuința.

Nu a

fost primită de către instanța de control judiciar nici susținerea

apelantei-pârâte în sensul că nu mai poate executa lucrarea de construcție

deoarece terenul a fost vândut altei persoane printr-un antecontract de vânzare-cumpărare

încheiat la 21 august 2007 și autentificat sub nr. 3055 de B.N.P. G.E., având

în vedere că în acest fel, apelanta își invocă propria culpă în neexecutarea

unei obligații contractuale anterior asumată încheierii antecontractului de

vânzare-cumpărare a terenului, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva

acestei decizii, pârâta a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta, reiterând apărările

formulate și în fața instanțelor de fond și de apel, a susținut ca primă

critică faptul că intimații nu au calitate procesuală, s-a prevalat apoi de

excepția de neexecutare a contractului, iar în final reiterează și în fața

instanței de recurs imposibilitatea executării contractului.

Intimații

au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta

Curte, analizând decizia atacată prin prisma motivului invocat și a criticilor

subsumate lui, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Primul

motiv invocat de către recurenta este excepția lipsei calității procesual

active a reclamanților și față de motivele invocate (fără a se arăta

considerentele pentru care hotărârea instanței de apel este nelegala), Înalta

Curte reține că instanța de apel nu a încălcat nicio prevedere legală și are în

vedere că, potrivit Actului adițional nr. 1 din 06 iunie 2005 la Contractul de

construire nr. 14098 din 28 iulie 2004 intimații au in continuare calitatea de

Beneficiar, M.T.S.L. GmbH devenind Finanțator;

Transferul

de proprietate asupra construcției nu a operat in favoarea M.T.S.L. întrucât

aceasta nu a achitat nici o factura emisa de constructor, astfel încât intimații

sunt in continuare atât Beneficiarul cat si proprietarul construcției

edificate;

Având in

vedere ca, in contractul de construire, intimații aveau calitatea de beneficiar

iar ulterior, M.T.S.L. a dobândit calitatea de Finanțator prin semnarea Actului

adițional nr. 1, nu este vorba de o cesionare a Contractului de construire așa

cum se susține eronat de către recurentă, rezilierea contractului de leasing nu

privea si pe constructor sau obligațiile sale fata de intimați în calitate de

Beneficiar.

Al doilea

motiv de recurs îl constituie excepția neexecutării contractului, recurenta

susținând ca beneficiarul nu ar fi achitat constructorului restantele

financiare acumulate pentru datoriile finanțatorului (M.T.S.L.).

Înalta

Curte nu poate primi această critică deoarece, prin conținutul ei se tinde la o

reapreciere a probelor, ceea ce este inadmisibil în recurs, cale de atac

nedevolutivă.

Față de

apărarea recurentei prin invocarea forței majore sau a cazului fortuit, având

in vedere declararea falimentului M.T.S.L., Înalta Curte reține că acestea sunt

exoneratoare de răspundere numai daca nu s-a dovedit o acțiune sau inacțiune

anterioara a debitorului care sa-i fie imputabila, fără de care nu s-ar fi

produs acel eveniment

Prin al

treilea motiv de recurs, obligarea recurentei la finalizarea construcției in

termen de 2 luni si 15 zile de la comunicarea hotărârii, recurenta reiterează o

motivație a imposibilității executării contractului, care nu are nicio legătură

cu obiectul acțiunii si care nu a fost arătată in întâmpinarea - cerere

reconventională depusa la instanța de fond.

Recurenta

își întemeiază acest motiv de recurs pe forma promisiunii de vânzare-cumpărare

încheiată intre părți, forma acceptată de ambele părți, având in vedere ca

obiectul contractului îl constituia construirea unei locuințe – apartament. Mai

mult, a prezentat in apel o „situație noua” in sensul ca SC E.I.H. SRL a

înțeles sa încheie un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul aferent

construcției in care s-ar afla si apartamentul ce trebuia construit pentru

intimații - reclamanți, cu Președintele Consiliului de Administrație, d-nul M.P.,

în garantarea unui împrumut al acestuia către societate.

Înalta

Curte are în vedere însă că obligația de face se poate executa si prin

construirea unei alte locuințe identice in aceleași condiții contractuale, că

intimații-reclamanți ar fi trebuit sa primească locuința contractată la 6 luni

de la data încheierii contractului și că existenta unui astfel de antecontract,

încheiat in vădit pro cauza nu poate exonera parata SC E.C.H. de respectarea

obligațiilor asumate, iar obiectul acțiunii principale este „obligația de a

face” întemeiata pe contractul de construire in vigoare si nu rezilierea sau

rezoluțiunea acestui contract.

Mai mult

decât atât, recurenta solicita casarea deciziei comerciale nr. 7 din 10

ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comerciala si

trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a se regăsi în vreunul din cazurile de

casare prevăzute de art. 312 pct. 3, câtă vreme își întemeiază recursul pe art.

304 pct. 9 care ar atrage numai modificarea hotărârii atacate in situația

admiterii recursului.

Pentru

aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul

declarat de pârâta SC E.C.H. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 7 din 10

ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC E.C.H. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 7 din

10 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 24 septembrie 2008.