ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 686/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 noiembrie 2008, reclamanta SC T.L.T. S.R.X. a chemat în judecată pe pârâții SC P.R. SKL și O.S.I.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o decadă pe prima pârâtă din drepturile conferite asupra următoarelor mărci naționale individuale: - P., marcă combinată nr. X; - P., marcă combinată nr. X; - P. nr. X marcă combinată nr. X; - P. marcă combinată nr. X (numite în continuare mărcile P.). Totodată, a solicitat obligarea pârâtului O.S.I.M. la publicarea hotărârii ce se va pronunța în B.O.P.I. și la înscrierea mențiunilor privitoare la decădere în R.M.1. Prin sentința civilă nr. 114 din 28 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Reclamanta este o societate comercială care justifică interesul promovării acțiunii în decădere din drepturile conferite pârâtei cu privire la mărcile P., deoarece, solicitând înregistrarea mărcii individuale verbale constând în denumirea P., reclamanta a primit de la O.S.I.M. un aviz de refuz provizoriu, emis în iulie 2008, pe considerentul că se opune înregistrarea anterioară a mărcii P. pentru clasele 33, 35 și 39. Potrivit art. 45 din Legea nr. 84/1998, orice persoană interesată poate solicita, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă fără motive justificate marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

Conform art. 47 din aceeași lege, sarcina probei cu privire la folosirea efectivă a mărcii sau la motivele justificate care au împiedicat folosirea revine, prin derogare de la dispozițiile 1169 C. civ., pârâtei. Or, în speță, pârâta nu a formulat întâmpinare potrivit art. 115 C. proc. civ. și nici nu a administrat probe în dovedire conform art. 138 C. proc. civ., motiv pentru care se impune aplicarea sancțiunii decăderii prevăzută în art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998. Prin Decizia civilă nr. 99/ A din 14 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat împotriva sentinței de pârâta SC P.R. SKL, a schimbat în tot sentința, a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 19,65 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele: Prima instanță a reținut în mod corect la momentul pronunțării sentinței că, în condițiile în care pârâta nu formulase întâmpinare și nici nu administrase probe până la termenul prevăzut de art. 150 C. proc. civ., aceasta a fost decăzută din dreptul de a administra probe și a formula apărări potrivit art. 103 C. proc. civ. Dar, dispozițiile art. 292 C. proc. civ. permit pârâtei să administreze probe în faza procesuală a apelului, motiv pentru care a încuviințat această cerere.

Analizând înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, curtea de apel a reținut următoarele: Pârâta este titulara celor patru mărci indicate de reclamantă în acțiune, iar între acestea există o „similaritate de denumire și de produse aplicabile". Pentru această rațiune, dovedirea utilizării uneia dintre aceste mărci - utilizare care să întrunească acele condiții pentru a împiedica decăderea - este de natură să profite tuturor celorlalte mărci aparținând pârâtei, deoarece utilizarea uneia dintre aceste mărci reprezintă indirect folosirea tuturor celorlalte. înscrisurile depuse la dosar dovedesc o folosire efectivă a mărcilor P., respectiv a două dintre mărcile care fac obiectul litigiului.

În acest sens, curtea de apel s-a referit la facturile de comercializare a produselor P. din lunile octombrie și noiembrie 2007, la un material publicitar, la rapoarte de îmbuteliere și producție, la contracte de vânzare - cumpărare și prestări servicii, etc. În opinia curții de apel, aceste probe atestă utilizarea în mod efectiv și serios a cel puțin uneia dintre mărcile similare pentru care se solicită decăderea, în perioada anilor 2006 - 2007, urmată de o întrerupere a activității în anul 2008 din cauza dificultăților financiare.

În atare situație, nu se confirmă susținerile reclamantei în sensul că a existat o folosire neîntreruptă în perioada 2003 - 2008. Pe cale de consecință, dovedindu-se folosirea efectivă și concretă, serioasă și neechivocă a cel puțin uneia dintre cele patru mărci supuse judecății, reclamanta nu mai are interes să susțină nefolosirea celorlalte mărci, câtă vreme între ele există o similaritate de denumire și produse și toate aparțin pârâtei. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițjile art. 304 pct. 7, 5 și 9 C. proc. civ. Un dezvoltarea primului motiv de recurs invocat, recurenta susține că hotărârea instanței de apel este contradictorie, inexactă și conține motive străine de natura pricinii.

Astfel, instanța de apel a apreciat ca fiind dovedită o utilizare efectivă pentru cel puțin două mărci - P., iar ulterior arată că cel puțin una din mărcile similare a fost utilizată efectiv și serios. Nu se precizează însă care este această marcă, în legătură cu care instanța de apel revine și arată că ar fi fost cea folosită. Pe de altă parte, instanța de apel a avut o reprezentare greșită asupra obiectului litigiului, deoarece mărcile P., despre care a reținut inițial că ar fi fost folosite, nu fac obiectul litigiului. 2. În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, se arată că instanța de apel a încălcat principiile oralității și contradictorialității prin aceea că, deși a reținut că pentru celelalte trei mărci reclamanta nu mai are interes să solicite decăderea, această excepție nu a fost pusă niciodată în discuția părților.

3. În dezvoltarea celui de-al treilea motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 45 și 46 din Legea nr. 84/1998. Fiecare înregistrare de marcă produce efecte de sine stătătoare și dă naștere unor drepturi și implicit unor obligații corelative distincte de utilizare în sarcina titularului mărcii. Faptul că pârâta a înțeles să depună spre înregistrare mai multe mărci similare și la intervale diferite nu poate conduce decât la ideea că intenția pârâtei a fot de a-și proteja distinct aceste înregistrări. În consecință, raționamentul instanței prin care a analizat global toate mărcile a căror decădere a fost solicitată, doar pentru că între acestea instanța a sesizat similaritate este nelegal și trebuie înlăturat de instanța de recurs.

În continuare, recurenta susține - trimițând la probele administrate în cauză - că nu s-a făcut dovada folosirii efective, neîntrerupte, într-o perioadă de 5 ani a vreuneia din mărcile în litigiu și, pentru acest motiv solicită aplicarea sancțiunii decăderii, în temeiul art. 45 din Legea nr. 84/1998. Recurenta solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei, respingerea apelului declarat de parată și menținerea sentinței tribunalului. Intimații nu au depus la dosar întâmpinare. Recursul este fondat și va fi admis având în vedere următoarele: 1. Considerentele deciziei recurate sunt parțial contradictorii și străine, nu de natura pricinii, ci de obiectul acesteia.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat decăderea pârâtei din drepturile conferite prin înregistrarea următoarelor mărci: P., marcă combinată; Este adevărat că în cerere s-au strecurat o eroare materială în redarea unuia din numerele de depozit dar, alăturat cererii s-au depus dovezile eliberate de O.S.I.M. privitoare la înregistrarea mărcilor cu privire la care s-a declanșat litigiul. Tot cu privire la aceste mărci, curtea de apel reține în prima parte a considerentelor că pârâta are calitatea de titulară. Analizând însă dacă mărcile au fost sau nu folosite de către pârâtă, curtea de apel se referă la alte două mărci, respectiv P., care nu fac obiectul judecății. Este la fel de adevărat că, deși inițial reține că ambele mărci au fost utilizate de pârâtă, curtea de apel arată ulterior că pârâta a utilizat efectiv și serios cel puțin una dintre mărcile similare în legătură cu care se solicită decăderea, fără a preciza despre care este vorba.

Acest aspect este relevant doar în privința lipsei de rigoare și acuratețe a considerentelor, pentru că, și dacă ar fi precizat care este marca efectiv și serios folosită, P., oricum nu ar fi avut importanță în soluționarea apelului. Aceasta, deoarece, nu s-a solicitat decăderea pârâtei din drepturile conferite - dacă există asemenea drepturi - de înregistrarea mărcilor P. Pronunțându-se asupra altor mărci decât cele în litigiu, curtea de apel a ignorat limitele învestirii și principiul disponibilității consacrat de art. 129 alin. ultim C. proc. civ., ceea ce atrage incidența ait.304 pct. 5 C. proc. civ. 2. Este reală și susținerea recurentei conform căreia nu s-a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția lipsei de interes a formulării cererii de decădere pentru trei dintre mărcile în litigiu, ceea ce a condus la punerea reclamantei în imposibilitate de a o combate și atrage, de asemenea, incidența art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Cum lipsa de interes a fost dedusă în urma analizei fondului cu nerespectarea limitelor învestirii, pentru înlăturarea vătămării produse reclamantei nu este posibilă reanalizarea excepției de către instanța de recurs. 3. Deși pentru motivele de recurs deja analizate se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele învestirii acesteia trasată prin cerere de chemare în judecată și prin motivele de apel, Înalta Curte consideră necesar a se clarifica și problema de drept adusă în discuție prin cel de-al treilea motiv de recurs. Astfel, curtea de apel a statuat că, în cazul în care un titular înregistrează mai multe mărci similare, este suficient să facă dovada că a utilizat una din mărci pentru a preveni decăderea atât din drepturile conferite de aceasta, cât și de toate celelalte.

În realitate, așa cum arată recurenta, în cazul în care se înregistrează de către același titular mai multe mărci, fiecare înregistrare naște drepturi și obligații distincte, una din obligații fiind aceea a folosirii efective, în caz contrar putând interveni decăderea în condițiile art. 45 din Legea nr. 84/1998. Folosirea efectivă trebuie să vizeze marca astfel cum a fost înregistrată. Chiar dacă acest principiu nu este menționat expres în lege, el se deduce din art. 46 alin. (1) lit. b), care prevede că: „Este asimilată folosirii efective a mărcii (...) folosirea mărcii sub o formă care diferă de aceea înregistrată prin anumite elemente ce nu alterează caracterul distinctiv al acesteia." De aici nu se poate deduce că orice similaritate între marca înregistrată și cea folosită împiedică decăderea, așa cum reține curtea de apel.

Pentru a preveni decăderea, titularul este obligat să facă dovada folosirii mărcii exact așa cum a fost înregistrată sau într-o formă care diferă de cea în care a fost înregistrată prin anumite elemente care nu-i alterează caracterul distinctiv. Înțelegând prin folosirea efectivă a mărcii folosirea unei mărci similare, fără a stabili că respectiva similaritate întrunește exigențele art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, curtea de apel a încălcat legea, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. O simplă similaritate între mai multe mărci înregistrate aparținând aceluiași titular nu poate preveni decăderea în cazul în care se utilizează o singură marcă. A împărtăși acest punct de vedere ar însemna să se accepte posibilitatea ca, pe lângă o marcă pe care o utilizează efectiv, un titular să mai poată deține și alte mărci doar în scop de baraj.

Or, tocmai eliminarea mărcilor de baraj a fost scopul urmărit de legiuitor atunci când a prevăzut sancțiunea decăderii din drepturile conferite de marcă pentru nefolosire. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul. Cată vreme însă curtea de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra utilizării sau neutilizării celor patru mărci în litigiu, Înalta Curte nu poate analiza probele și stabili ea însăși situația de fapt, în raport de care, să verifice dacă, respingându-se acțiunea, dispozițiile art. 45 din Legea nr. 84/1998 au fost corect aplicate. În baza art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC T.L.T. SRL împotriva Deciziei nr. 99/ A din 14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Casează decizia. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.