ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3730/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, la data de 28 noiembrie 2008 sub nr. 45667/3/2008, reclamanta SC C.A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții SC G. SA și O.S.I.M., ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună decăderea titularului SC G. SA din drepturile conferite de marca individuală verbală B., din 20 mai 2003, pentru clasa 2, și să dispună radierea mărcii menționate, pentru clasa 2, din Registrul Național al Mărcilor, ținut de O.S.I.M., cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 20 mai 2003 pârâta G. a depus la O.S.I.M.

cerere pentru înregistrarea mărcii individuale verbale B., pentru clasele de servicii/produse nr. 2, 5, 38 și 43, O.S.I.M. dispunând înregistrarea din 20 mai 2003. La data de 30 iunie 2008, reclamanta a depus cerere de înregistrare a mărcii individuale combinate B., pentru clasa 2 (vopsele, fimisuri, lacuri, substanțe de protecție contra ruginii și contra deteriorării lemnului, materiale colorante, mordanți, rășini naturale în stare brută, metale sub formă de foiță și sub formă de pudră pentru pictori, decoratori, tipografi și artiști), nr. depozit reglementar D1 din 20 iunie 2008. A mai arătat reclamanta că pârâta nu a folosit marca în ultimii 5 ani, așa încât este decăzută din drepturile sale, iar potrivit dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) se poate solicita decăderea de către orice persoană interesată, reclamanta justificând în cauză interesul, așa cum s-a menționat, prin formularea cererii de înregistrare la O.S.I.M.

Prin sentința civilă nr. 519 din 8 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepția lipsei de interes a acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC G. SA, a admis acțiunea reclamantei SC C.A. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC G. SA, O.S.I.M. și H.P., a dispune decăderea pârâtului H.P. din drepturile asupra mărcii B., cu privire la produsele din clasa 2, pe teritoriul României și radierea mărcii din Registrul Național al Mărcilor, după rămânerea definitivă a hotărârii. Curtea de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de SC G. SA și H.P., prin decizia nr. 162 din 15 octombrie 2009, a respins căile de atac ca nefondate pentru considerentele ce urmează.

Critica privind necompetența funcțională a secției civile, decurgând din caracterul comercial al raportului juridic dedus judecății este nefondat față de prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, regula nr. 32 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, aprobat prin H.G. nr. 833/1998, ce a prevăzut expres competența secției civile a Tribunalului București în soluționarea cererii de decădere din marcă. O asemenea reglementare nu este contrară legii, ci, constituind o problemă administrativă, poate fi cuprinsă în normele de aplicare a legii, neputându-se considera că adaugă la lege, deoarece norma de competență materială (care prevede soluționarea cererii de tribunal) este cuprinsă în lege și este respectată de regulament.

Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica privind caracterul comercial al pricinii, având în vedere că înregistrarea mărcii dă naștere unui drept de proprietate intelectuală, a cărui valorificare este dată în competența instanței civile, iar simpla calitate de comerciant a titularului mărcii nu este suficientă pentru a impune caracterul de faptă de comerț subiectivă. În consecința acestui raționament, Curtea a constatat ca nefondat și argumentul privind încălcarea dispozițiilor art. 720 1 și urm. C. proc. civ., deoarece aceste dispoziții sunt specifice litigiilor comerciale și nu sunt aplicabile în speță. A fost înlăturată și critica legată de modul de calcul al termenului de 5 ani după care intervine decăderea din drepturile conferite de marcă în cazul nefolosirii acesteia, raționamentul primei instanțe fiind corect.

Astfel, dacă de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii se naște și protecția oferită de lege titularului acesteia (sub condiția suspensivă a înregistrării ulterioare, condiție îndeplinită în speță), atunci se impune și recunoașterea obligației corelative de a folosi marca, împrejurare în care de la această dată curge și termenul avut în vedere la examinarea decăderii. Astfel cum s-a arătat în doctrină, după înregistrarea mărcii, nimic nu mai poate reține pe titularul mărcii să o folosească efectiv pentru produsele/serviciile pentru care a fost înregistrată. Dacă titularul mărcii nu folosește, în mod nejustificat, marca înregistrată, ulterior înregistrării acesteia, sancțiunea de drept substanțial a decăderii trebuie aplicată potrivit scopului și naturii sale, în raport de data până la care urcă protecția consolidată de înregistrare, respectiv data depozitului reglementar.

Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții criticând-o în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs, se invocă necompetența secției civile a Tribunalului București, deoarece cererile având ca obiect anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute de art. 48 din Legea nr. 84/1998 sunt de natură comercială, ceea ce atrage temeinicia excepției de prematuritate a cererii de chemare în judecată motivată pe dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Se mai arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind încălcate dispozițiile imperative ale dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu sunt analizate distinct criticile formulate de societatea comercială.

Cu privire la calculul termenului de 5 ani, în vederea decăderii din dreptul de marcă se arată că acesta începe să curgă de la data înregistrării în Registrul Național al Mărcilor, căci de la acea dată titularul nu mai poate avea niciun fel de incertitudine referitoare la apropierea mărcii. Intimata-reclamantă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare conform dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, reține caracterul fondat al recursurilor, în limitele și pentru argumentele ce succed. Înregistrarea mărcii dă naștere unui drept de proprietate intelectuală, a cărui valorificare ori contestare este dată expres în competența instanței civile conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, a regulii nr. 32 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, aprobat prin H.G.

nr. 833/1998. Dat fiind competența exclusivă a secției civile a Tribunalului București în materia decăderii din drepturile conferite de marcă, calitatea de comerciant a reclamantei și a pârâtei SC G. SA, este lipsită de relevanță. În consecință, nu devin incidente nici dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. referitoare la obligativitatea concilierii directe prealabile formulării cererii de chemare în judecată. Decizia pronunțată în apel cuprinde motivele de fapt și de drept ce i-au format convingerea, cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., deoarece pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivat este necesar ca judecătorul să motiveze soluția dată fiecărui motiv de apel și nu să răspundă separat motivelor de apel identice.

Cu alte cuvinte, decizia pronunțată în apel este motivat și sub aspectul criticilor formulate de SC G. SA, întrucât argumentele sale de nelegalitate și netemeinicie nu sunt distincte de cele ale persoanei fizice. Este fondată însă critica referitoare la modul de calcul al termenului de 5 ani. Cererea de chemare în judecată a fost formulată la 28 februarie 2008, după aderarea României la spațiul Comunității economice europene. Potrivit dispozițiilor Directivei nr. 89/104/EEC art. 10 alin. (1), la data soluționării apelului, Directiva nr. 2008/95/CE din 22 octombrie 2008, începerea duratei de 5 ani are loc după momentul la care procedura de înregistrare este terminată (Directiva nr. 2008/95/CE a fost implementată prin Legea nr. 66/2010).

Legea nr. 84/1998, a fost republicată în M. Of. din 27 mai 2010. Potrivit art. 46 alin. (1) lit. a) din lege, calculul termenului începe să curgă de la data înregistrării mărcii în Registru întrucât din acest moment este recunoscut titularului un drept exclusiv, conform art. 35 alin. (1) din lege și nu de la constituirea depozitului reglementar, chiar dacă înregistrarea are efecte retroactive de la data depunerii cererii. Dispozițiile legii interne în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată conduc la aceeași soluție. Din perspectiva titularului de marcă, intervalul scurs între momentul constituirii depozitului și momentul la care marca a fost acceptată la înregistrare, după parcurgerea procedurii instituite prin dispozițiile art. 19-28 din Legea nr. 84/1998 reprezintă, cu referire la dispozițiile art. 45 alin. (1) din lege, o durată în cadrul căreia neutilizarea este justificată tocmai de incertitudinea care vizează acordarea protecției.

Astfel în procedura de înregistrare a mărcii, momentul publicării și cel al înregistrării acesteia sunt două momente diferite. Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 84/1998, dacă în urma examinării cererii se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, O.S.I.M. decide înregistrarea mărcii și publicarea ei în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală. De la data publicării mărcii curge termenul în care orice persoană interesată poate face opoziție; prin urmare solicitantul nu are încă certitudinea că marca va fi înregistrată. Conform art. 28 din lege, abia când decizia de înregistrare a mărcii a rămas definitivă, marca este înregistrată în Registrul Național al Mărcilor.

În condițiile calificării duratei scurse între momentul constituirii depozitului reglementar – 20 mai 2003 și cel al admiterii cererii de înregistrare al mărcii - 2004, ca reprezentând o durată de neutilizare a mărcii justificată, cererea de chemare în judecată este nefondată nefiind îndeplinite condițiile cumulative impuse de art. 45 alin. (1) lit. a). Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica decizia în sensul admiterii apelurilor declarate de pârâți. Drept consecință sentința va fi schimbată în parte în sensul că acțiunea va fi respinsă.

Vor fi menținute dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC G. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile pârâților H.P. și SC G. SA Galați împotriva deciziei nr. 162/A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Modifică decizia în sensul că admite apelurile pârâților împotriva sentinței nr. 519 din 8 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că respinge acțiunea. Menține dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC G. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.