- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 2 octombrie 2008
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Tibilov împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚII CAUZE DE TIBILOV c. RUSSIA (Doc. nr. 38943/04) JUDGMENT STRASBOURG 2 octombrie 2008 FINAL 02/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Tibilov c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, secretarul Secțiunii care a deliberat în privat la 11 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38943/04) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 38943/04) de către un național rus, dl Albert Amiranovich Tibilov (nr. 3 octombrie 2004). Guvernul rus (nr. „ Guvernul”) a fost reprezentat de dna V. Milinchuk, fostul Reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
La 5 aprilie 2007, Președintele Primei Secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. El a hotărât, de asemenea, să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). Reclamantul s-a născut în 1947 și locuiește în Sochi, un oraș din regiunea Krasnodar. Ca angajat al Scientifico-industrial Centre for Mountain Horticulture și Floriculture Industrială, reclamantul a avut dreptul la un apartament de serviciu. Apartamentul nu a fost furnizat, iar reclamantul a depus în judecată Centrul. La 19 iulie 1993, Curtea de district Khosta din regiunea Krasnodar a ordonat Centrului să furnizeze reclamantului un apartament pentru o familie de patru persoane. Această hotărâre a devenit obligatorie la 31 august 1993, dar nu a fost aplicată imediat.
Între timp, Centrul a fost reorganizat, la 10 iunie 2003, Curtea de District a reorientat procedurile de executare către succesorul Centrului – Academia de Științe Agricole a Rusiei. La cererea reclamantului, la 5 septembrie 2003, Curtea de District a schimbat modalitatea de aplicare a unei plăți în numerar. Curtea a concluzionat că reclamantul avea dreptul la un apartament de trei camere și că un astfel de apartament ar putea costa 1.368,000 ruble ruse (RUB). Curtea se bazează pe o evaluare profesională din decembrie 2002 prezentată de solicitant. La 21 ianuarie 2004, a fost transmis Ministerului Finanțelor și la 8 februarie 2005, Ministerul a plătit datoria. 10. La 25 martie 2005, o instanță a acordat reclamantului RUB 272.000 pentru a compensa pierderea inflațională cauzată de plata întârziată.
11. La 15 aprilie 2005, reclamantul a cumpărat un apartament de o singură cameră pentru 45.494 dolari SUA. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 12. În temeiul articolului 9 din Legea Federală privind procedurile de executare din 21 iulie 1997, un judecător trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de două luni. În temeiul articolului 242.2.2.6 din Codul bugetar din 31 iulie 1998, Ministerul Finanțelor trebuie să pună în aplicare o hotărâre în termen de trei luni. Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii. Curtea va examina această plângere în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care acest articol este relevant, se citește după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 14. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În observațiile lor inițiale, Guvernul a admis că drepturile reclamantului au fost încălcate, deoarece statul a fost responsabil pentru o întârziere de șapte ani și șapte luni.
În observațiile lor suplimentare, Guvernul a susținut că cererea ar fi trebuit să fie declarată inadmisibilă, deoarece statul a fost responsabil pentru o întârziere de trei ani (care este rezonabil), iar din moment ce reclamantul a pierdut termenul de șase luni. 16. Curtea constată că observațiile guvernului sunt autocontradictive și că nu au furnizat nicio explicație plauzibilă pentru această contradicție. 17. Prin urmare, Curtea consideră că Guvernul nu a respins plângerea reclamantului. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. II.
art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” În ceea ce privește prejudiciile materiale, reclamantul a solicitat 74.006 euro (EUR). Această sumă a fost menită să-și compenseze pierderea cauzată de creșterea prețurilor imobiliare. În special, el a susținut că banii primiti în sfârșit nu au plătit prețul complet al apartamentului de o singură cameră pe care trebuia să-l cumpere, tot mai puțin prețul apartamentului de trei camere la care avea dreptul inițial.
El susține, de asemenea, că, la schimbarea modului de aplicare, instanța internă a subevaluat prețul apartamentului de trei camere. 20. Guvernul a susținut că această afirmație a fost excesivă și nefondată, având în vedere modalitatea improvizată de estimare a inflației a reclamantului. În plus, a fost greșit să se indexeze supusa pierdere asupra bunurilor imobiliare, deoarece modalitatea de executare a fost schimbată într-o plată în numerar. 21. Curtea respinge această afirmație. În ceea ce privește inflația prețurilor imobiliare, Curtea remarcă că, la modificarea modului de aplicare, instanța internă a făcut referire la prețurile actuale și a compensat astfel orice pierdere inflațională anterioară.
În ceea ce privește inflația monetară, Curtea constată că aceaceasta a fost deja compensată de decizia internă din 25 martie 2005. 22. În ceea ce privește prejudiciile morale, reclamantul a solicitat 10 914,73 EUR. 23. Guvernul a susținut că această sumă a fost excesivă și nefondată. 24. Curtea acceptă că reclamantul trebuie să fi fost supărat de aplicarea întârziată a hotărârii. Eliberarea echitabilă a evaluării sale, Curtea acordă 3000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 25. Reclamantul nu a formulat nicio cerere pentru costurile și cheltuielile. În consecință, Curtea nu face nicio atribuire sub acest cap. Dobânzi implicite 26. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3000 EUR (3 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 2 octombrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF TIBILOV v. RUSSIA (Application no. 38943/04) JUDGMENT STRASBOURG 2 October 2008 FINAL 02/01/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Tibilov v. Russia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar , Having deliberated in private on 11 September 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 38943/04) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Mr Albert Amiranovich Tibilov (“the applicant”), on 3 October 2004.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mrs V. Milinchuk, former Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
On 5 April 2007 the President of the First Section decided to give notice of the application to the Government. He also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3). THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1947 and lives in Sochi, a town in the Krasnodar Region.
As an employee of the State-owned Scientifico-industrial Centre for Mountain Horticulture and Industrial Floriculture, the applicant was entitled to a service flat. The flat was not provided, and the applicant sued the Centre.
On 19 July 1993 the Khosta District Court of the Krasnodar Region ordered the Centre to provide the applicant with a flat for a family of four. This judgment became binding on 31 August 1993, but was not immediately enforced.
As in the meantime the Centre had been reorganised, on 10 June 2003 the District Court redirected the enforcement proceedings to the Centre’s successor – Russia’s Academy of Agricultural Sciences.
On the applicant’s request, on 5 September 2003 the District Court changed the mode of enforcement to a cash payment. The court found that the applicant had been entitled to a three-room flat and that such a flat could cost 1,368,000 Russian roubles (RUB). The court relied on a professional evaluation of December 2002 submitted by the applicant.
On 21 January 2004 the writ of enforcement was passed to the Ministry of Finance and on 8 February 2005 the Ministry paid the debt.
On 25 March 2005 a court awarded the applicant RUB 272,000 to compensate his inflationary loss caused by the delayed payment.
On 15 April 2005 the applicant bought a one-room flat for 45,494 US dollars. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
12. Under section 9 of the Federal Law on Enforcement Proceedings of 21 July 1997, a bailiff must enforce a judgment within two months. Under section 242.2.6 of the Budget Code of 31 July 1998, the Ministry of Finance must enforce a judgment within three months. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1
The applicant complained about the non-enforcement of the judgment. The Court will examine this complaint under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. Insofar as relevant, these Articles read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
In their original observations, the Government admitted that the applicant’s rights had been violated, since the State had been responsible for a delay of seven years and seven months. In their further observations, the Government argued that the application should have been declared inadmissible, since the State had been responsible for a delay of three years (which was reasonable), and since the applicant had missed the six-month time-limit.
The Court notes that the Government’s observations are self-contradictory, and that they have provided no plausible explanation for this contradiction.
The Court thus considers that the Government have failed to rebut the applicant’s complaint. Accordingly, there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
18. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
In respect of pecuniary damage, the applicant claimed 74,006 euros (EUR). This amount was meant to compensate his loss caused by rising real estate prices. In particular, he argued that the money he received in the end had not paid the full price of the one-room flat he had had to buy, still less the price of the three-room flat to which he had been originally entitled. He also argued that, when changing the mode of enforcement, the domestic court had undervalued the price of the three-room flat.
The Government argued that this claim had been excessive and unsubstantiated, given the applicant’s improvised way of estimating inflation. Besides, it had been wrong to index-link the alleged loss to real estate, since the mode of enforcement had been changed to a cash payment.
The Court rejects this claim. As to real-estate price inflation, the Court notes that when changing the mode of enforcement, the domestic court referred to current prices and thus compensated any preceding inflationary loss. The award entirely corresponded to the applicant’s claim, and hence cannot be contested by the applicant. As to monetary inflation, the Court notes that it has been already compensated by the domestic decision of 25 March 2005.
In respect of non-pecuniary damage, the applicant claimed EUR 10,914.73.
The Government argued that this amount had been excessive and unsubstantiated.
The Court accepts that the applicant must have been distressed by the delayed enforcement of the judgment. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards EUR 3,000 under this head. B. Costs and expenses
The applicant made no claim for the costs and expenses. Accordingly, the Court makes no award under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 2 October 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President