ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6821/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea depusă la 6 noiembrie 2007, astfel cum a fost precizată la data de 7 decembrie 2007, reclamanții B.E. și D.B.C. au solicitat, în contradictoriu cu Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Mașini și Instalații Destinate Agriculturii și Industriei Alimentare - I.N.M.A., obligarea acestuia la emiterea unei decizii sau dispoziții de restituire în natură a terenului în suprafață de 8407 m.p. situat în O., Șos. B.P., județul Ilfov. În motivare, reclamanții au arătat că suprafața de 8407 m.p. teren face parte dintr-o suprafață mai mare de 16757 m.p. teren, care la rându-i, este inclusă în suprafața totală de 55300 m.p. teren, fost proprietatea autorilor lor, C.C.D.

Diferența de 8350 m.p. teren, au recuperat-o prin sentința civile nr. 210 din 25 ianuarie 2001 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă și irevocabilă. Prin sentința civilă nr. 1818 din 05 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a IV -a civilă, a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pe pârât să emită decizie sau dispoziție motivată, de restituire în natură a terenului în suprafață de 7700 m.p. situat în Șos. B.P., Calea B., Km. 15, comuna O., județul Ilfov, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul M.A. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că terenul de 7700 m.p., astfel identificat prin raportul de expertiză, a aparținut autorului comun al reclamanților și anume C.C.D., conform actului autentic aflat la dosarul cauzei și face parte dintr-o suprafață totală de 16757 m.p.

teren, ce a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului și se află în incinta I.N.M.A. Prin Hotărârea nr. 1144/2000, a Comisiei Județene Ilfov pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor, s-a respins cererea reclamanților pentru restituirea suprafeței de 8407 m.p. teren, reținând că aceasta se află în administrarea I.N.M.A. și face obiectul Legii nr. 10/2001. Expertiza întocmită de expertul M.A. a evidențiat că numai suprafața de 7700 m.p. teren poate fi restituită în natură, diferența de 707 m.p. teren din totalul de 8407 m.p. deși se află în incinta deținută de pârâtă, reprezintă drumul de acces la SC B. SA. Cum pentru restul suprafeței de teren de 7700 m.p. nu au fost identificate rețele de utilități publice, iar conductele subterane de alimentare cu carburanți sunt dezafectate și nefuncționale, terenul poate fi restituit în natură.

Deși reclamanții au vândut către T.A.V. suprafața de 8500 m.p. teren din totalul de 16757 m.p., ulterior prin declarația în formă autentică din 28 martie 2008, acesta a înțeles să renunțe la teren. Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, care a criticat-o pentru greșita restituire în natură a terenului, aflat în proprietatea publică a statului conform anexei nr. 8 a H.G. nr. 1705/2006, atâta vreme cât acesta este inalienabil conform Constituției și Legii nr. 213/1998. Totodată, a pretins că expertul și-a revizuit punctul de vedere privind restituirea în natură a terenului și că acesta ar fi pretins și de către F.D. și P.N. în Dosarul nr. 15675/3/2006 al Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 94 A din 8 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin actul autentic nr. 6272 din 11 decembrie 2001 eliberat de B.N.P. T.G.B., reclamanții au cesionat drepturile lor asupra terenului către T.V., pentru prețul de 20.000 dolari SUA. Cum actul a fost încheiat anterior depunerii notificării, reclamanții nu mai avea nici o cale de a pretinde restituirea în natură a terenului. Recursul declarat de către reclamanți împotriva deciziei a fost admis prin decizia civilă nr. 5209 din 14 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Cu ocazia rejudecării, Înalta Curte a pretins instanței de apel să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru identificarea terenului și a situației juridice a acestuia, în funcție de care se va putea face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a terenului sau prin echivalent. În rejudecare, în limitele motivelor de apel formulate de către pârât, instanța de apel a dispus efectuarea a două expertize, una topografică și cealaltă în construcții. Expertul constructor a identificat în limitele delimitate prin expertiza topografică întocmită la prima instanță de inginer M.A., construcțiile constând în rampă auto, stație pompare, depozit arhivă tehnică, atelier de testări, hală atelier și 3 rezervoare combustibil pe care le-a reliefat în planul de situație depus la dosarul cauzei.

Totodată, a constatat că apelantul - pârât desfășura activități în construcțiile depozit arhivă tehnică, atelier de testări și hală atelier. Stația de pompare și rezervoarele au fost folosite ultima dată în urmă cu câteva luni. Nu i-au fost puse la dispoziție autorizații de construcții și nici nu s-a constatat utilizarea restului construcțiilor de către alte societăți comerciale. A mai precizat că aceste construcții au caracter permanent. Raportul de expertiză tehnic specialitatea topografie întocmit de expertul Pană Gabriel Ciprian a identificat ca fiind în incinta I.N.M.A. București doar suprafața de 6054 m.p. teren, restul de până la 6731 m.p. fiind drum de acces către SC B. SRL. A conchis că Primăria Orașului Otopeni nu deține rețele de utilitate publică, subterane și supraterane.

Pârâtul a formulat obiecțiuni la acest din urmă raport de expertiză legate de greșita identificare a terenului, însă instanța le-a respins ca urmare a faptului că apelul declarat de aceasta nu conține critici legate de identificarea terenului din litigiu prin raportul de expertiză întocmit de expert M.A. la prima instanță. Prin decizia civilă nr. 23A din 24 ianuarie 2012 Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat. Instanța de apel a menținut omologarea raportului de expertiză topometrică efectuat în primă instanță de către expertul M.A., în ceea ce privește identificarea terenului, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (1) din legea 10/2001, potrivit cărora se pot restitui în natură imobilele terenuri și construcții deținute de o companie națională.

A mai reținut din actele aflate la dosarul cauzei că pârâtul a închiriat atât o parte din construcții, cât și o parte din teren la diverse societăți comerciale, ceea ce face credibilă susținerea expertului M.A., precum că o serie de obiective sunt dezafectate, iar activitatea productivă nu este desfășurată (Dosarul nr. 38604/3/2007 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă din Dosarul nr. 38604/3/2007 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă). De asemenea, din același raport de expertiză rezultă că pe terenul în cauză nu au fost identificate rețele de utilități publice, iar conductele subterane de alimentare cu carburanți, sunt dezafectate și nefuncționale.

Ca urmare, instanța a reținut că nu se află în situația prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 10/2001, conform cu care este interzisă înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Faptul că numiții F.D. și P.N. ar fi revendicat același teren, în Dosarul nr. 15675/3/2006 al Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă, nu împiedică soluționarea prezentei cauzei în baza Legii nr. 10/2001. În situația în care instanțele ar fi pronunțat o hotărâre favorabilă numiților F.D. și P.N., iar pe de altă parte această hotărâre pronunțată în baza Legii nr. 10/2001 ar rămâne definitivă, noile raporturi juridice care s-ar crea i-ar privi pe aceștia din urmă și nu pe apelant.

împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, în mod greșit instanța a constatat că obiectivele de pe terenul în litigiu sunt dezafectate și nefuncționale, atâta vreme cât din raportul de expertiză în construcții, depus la dosarul cauzei, cât și din fotografiile care îl însoțesc, reiese în mod clar că I.N.M.A. desfășoară activități curente caracteristice domeniului de activitate, respectiv cercetare-dezvoltare în domeniul mașinilor și utilajelor destinate agriculturii și industriei alimentare. A mai susținut că expertul M.A., a cărei expertiză a fost omologată și menținută de curtea de apel, și-a revizuit punctul de vedere privind restituirea imobilului, precizând că este necesar a se expertiza clădirile și utilajele existente pe teren.

Greșit a considerat instanța că rețelele subterane de alimentare cu carburanți sunt dezafectate și nefuncționale. De asemenea, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (3) din legea 10/2001, deoarece clădirile edificate pe teren nu intră în categoria celor menționate de acest text legal. Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. au o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile acestea limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe. Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori stabilirea situației de fapt, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului.

Este adevărat că prevederile textului citat conduc și la concluzia potrivit căreia în privința problemelor de fapt instanța care rejudecă cauza are o deplină putere de apreciere, putere izvorâtă din regula că stabilirea stării de fapt este de atributul exclusiv al instanței de fond, iar in cadrul rejudecării ea poate sa ajungă la o altă soluție decât aceea pronunțată anterior, sau, dimpotrivă, poate menține constatările de fapt anterioare. În speță, prin decizia de casare s-a dispus stabilirea situației juridice a terenului în funcție de care să se stabilească, potrivit dispozițiilor legii speciale nr. 10/2001, dacă este posibilă restituirea în natură sau prin echivalent. În acest sens, instanța de trimitere a dispus efectuarea a două expertize, una topo și cealaltă în construcții, însă nu a omologat nici una dintre ele, menținând raportul de expertiză topo efectuat în primă instanță.

În considerentele deciziei atacate instanța nu a motivat înlăturarea concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în apel. De asemenea, soluția instanței de apel este contradictorie probatoriului administrat în cauză din care a rezultat că terenul este ocupat de construcții ce nu par abandonate. În interpretarea corectă a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din legea 10/2001 instanța trebuia să lămurească situația construcțiilor de pe teren și dacă acestea sunt folosite de pârât pentru desfășurarea activității. Potrivit concluziilor expertizei topo efectuate de expertul M.A., care au fost menținute de instanța de apel, construcțiile existente pe terenul revendicat sunt dezafectate și nu servesc activității productive a recurentului.

Insă același expert, în răspunsul la obiecțiuni, existent la dosarul de fond, precizează că pentru stabilirea situației juridice a acestor clădiri este necesar a se efectua o expertiză în construcții pentru a se determina dacă a existat autorizație de construcție pentru ele, care a fost destinația lor inițială și care este destinația lor actuală. În cursul rejudecării apelului s-a efectuat un raport de expertiză în construcții, care a concluzionat că toate construcțiile au un caracter permanent, că o parte dintre ele sunt destinate desfășurării activității recurentului și că nu s-a constatat utilizarea acestora de către alte societăți comerciale, însă instanța a înlăturat nejustificat aceste concluzii menținând concluziile raportului de expertiză topo efectuată la fond de către expertul M.A.

și a reținut, eronat, în considerentele deciziei atacate că o parte din construcții au fost închiriate altor societăți comerciale, iar restul sunt dezafectate, nefiind folosite pentru activitatea productivă a recurentului. Mai mult, trebuia lămurit și dacă rețelele subterane de alimentare cu carburanți sunt funcționale și dacă nu mai există și alte amenajări de utilitate publică, sens în care instanța nu a administrat probe pentru a stabili, corect, natura măsurii reparatorii cuvenite reclamanților. Întrucât instanța nu s-a conformat îndrumărilor instanței de casare se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare se va ține seama de toate aspectele semnalate în prezentele considerente și de îndrumările primei decizii de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare I.N.M.A. București împotriva deciziei nr. 23 A din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.