ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4663 din 5 iunie
2013, Tribunalul București a anulat cererea reconvențională, așa cum a fost
precizată, formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu
Agenția Națională pentru Locuințe și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională,
așa cum a fost precizată, disjunsă din Dosarul nr. 60358/3/2010, formulată de
pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și a
fost obligată pârâta-reclamantă SC C. SRL la plata către reclamantul-pârât
R.F.G. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a
pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele: Prin Încheierea din
8 februarie 2012, în Dosarul nr. 60358/3/2010 a fost dispusă disjungerea
cererii reconvenționale și a fost format Dosarul nr. 4358/3/2010 ce are ca
obiect cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în
contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și cu Agenția Națională pentru
Locuințe.
Prin această cerere
reclamanta SC C. SRL a solicitat: - obligarea pârâtului R.F.G. la plata sumei
de 50.723,87 RON, compusă din: 29.649,88 RON reprezentând restul de plată
actualizat cu dobânda BNR a lucrărilor executate conform facturii fiscale nr.
279 din 14 octombrie 2010 în valoare de 27.537,16 RON emisă potrivit
Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 și Contractului de
antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 și 21.073,99 RON, reprezentând
contravaloarea lucrărilor suplimentare solicitate de reclamant și executate
conform situației de lucrări;
- declararea
rezilierii Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 ca urmare a
nerespectării obligațiilor de plată de pârât, reținând culpa exclusivă a
acestuia;
- obligarea pârâtului
la preluarea lucrărilor finalizate, respectiv locuință tip C31, edificată de
reclamantă pe lotul 34, zona A2, Cartier Henri Coandă, Sector 1 București, cu
cheltuieli de judecată.
Tribunalul a decis
anularea cererii formulată față de Agenția Națională de Locuințe.
Cu privire la cererea
formulată față de pârâtul R.F.G. s-a constatat că prin Contractul de antrepriză
generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 SC S.D.T. SA s-a obligat față de Agenția
Națională pentru Locuințe să realizeze lucrări de construire locuințe la cheie,
în amplasamentul Henri Coandă, București, Băneasa - Zona A2.
Între Agenția
Națională pentru Locuințe și R.F.G. a fost încheiat Contractul de mandat nr.
HC0861 din 30 iulie 2004 prin care prima a fost împuternicită de secundul să-l
reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea
urmăririi executării și finalizării lucrărilor unei locuințe la cheie tip C31
pe lotul 34.
Între SC S.D.T. SA și
pârâtul R.F.G. a fost încheiat Contractul de construire autentificat sub nr.
7880 din 30 mai 2006 prin care prima s-a obligat să construiască secundului
locuința la cheie tip C31, pe lotul 34, situată în sectorul 1 București, în
termen de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, respectiv
până la 22 ianuarie 2009, conform graficului de execuție agreat. Între SC
S.D.T. SA și reclamanta SC C. SRL a fost încheiat Contractul de cesiune nr.
4882 din 25 aprilie 2007 a Contractului de antrepriză generală nr. 7516 din 20
iulie 2004.
Pretenția
reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 30.521,27 RON
reprezentând restul de plată, actualizat cu dobânda BNR, a contravalorii
lucrărilor executate conform facturii fiscale nr. 279 din 14 octombrie 2010 în
valoare de 27.531,16 RON, valoarea actualizată prin raportare la dobânda BNR, a
decis că este nefondată deoarece factura fiscală nr. 279 din 14 octombrie 2010
a fost anulată de reclamantă deoarece pârâtul R.F.G. a contestat anumite
lucrări pe baza cărora fusese emisă factura.
Factura emisă
ulterior a fost refuzată la plată deoarece la 30 octombrie 2010 a expirat
perioada de tragere.
Nu poate fi reținută
culpa pârâtului pentru că nu a fost întocmită în mod corect factura fiscală nr.
279 din 14 octombrie 2010, iar la emiterea celei de a doua facturi expirase
perioada de tragere, iar reclamanta nu a dovedit executarea propriilor obligații.
Ca atare, pârâtul nu datorează nici dobândă legală.
Nu este întemeiat
nici capătul de cerere privind declararea rezilierii Contractului de construire
nr. 7880 din 30 mai 2006 având în vedere că reclamanta a renunțat la cererea
privind plata lucrărilor suplimentare și că potrivit raportului de expertiză
contabilă rezultă că singura factură neplătită este nr. 285 din 22 noiembrie
2010 însă aceasta nu face obiectul judecății.
Cu privire la capătul
de cerere privind obligarea pârâtului la preluarea lucrărilor finalizate,
respectiv a locuinței tip C31 s-a stabilit că acesta nu este întemeiat
deoarece, potrivit raportului de expertiză, nu au fost executate mai multe
lucrări: instalație termotehnică, montare obiecte sanitare etc. Stadiul fizic
al lucrărilor de construcții și instalații executate este de 94,22%, iar
potrivit art. 88 din Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie
2004 contractul nu va fi considerat îndeplinit până când procesul-verbal de
recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție, constituită potrivit
legii, care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului, atât
pentru locuință cât și pentru părțile comune, iar din probele administrate
rezultă că nu au fost finalizate lucrările de construcții și instalații pe care
s-a obligat să le execute reclamanta.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel SC C. SRL, criticând soluția ca nelegală și
arătându-se că greșit a fost respinsă pretenția reclamantei de obligare a
pârâtului la plata sumei de 27.537,16 RON actualizată la suma de 30.521 RON
prin raportarea la dobânda BNR și, de asemenea, greșit nu au fost admise
capetele doi și trei ale cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă
nr. 367 din 23 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis
apelul declarat de A.G. & D. SRL (fostă SC C. SRL) și a schimbat sentința
în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâtul la plata sumei de
21.693,24 RON (TVA inclus) echivalentul a 5.048,23 euro și la plata sumei de
2.233,32 RON reprezentând dobânda pe perioada 29 noiembrie 2010 - 15 februarie
2013 cu titlu de daune interese; a respins capetele de cerere privind
rezilierea Contractului nr. 7880 din 30 mai 2006 și a obligării pârâtului la
preluarea lucrării, respectiv locuința edificată pe lotul 34, zona A 2, cartier
Henri Coandă, sector 1 București; a obligat pârâtul la plata sumei de 2.626 RON
cheltuieli de judecată în primă instanță reprezentând taxă de timbru; a obligat
pârâtul la plata sumei de 1.277,8 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând
taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunța
această decizie, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Factura fiscală nu
este decât un document fiscal menit să permită efectuarea verificărilor
contabile de organele financiar fiscale. Plata unei datorii nu este
condiționată de existența facturii. Existența datoriei certe, lichide și
exigibile este condiția necesară și suficientă pentru a pretinde executarea
plății.
În speță, a fost
emisă factura nr. 279 din 14 octombrie 2010 pentru plata lucrărilor menționate
în acest document. Factura a fost anulată pentru că ANL nu a aprobat plata
pentru două dintre lucrări, astfel că reclamanta a emis factura nr. 285 din 22
noiembrie 2010. Această factură a fost aprobată de ANL. Banca finanțatoare a
refuzat plata pe motiv că pârâtul nu mai are contract cu banca, deși are
disponibil în cont.
Pârâtul refuză plata
pe motiv că reclamanta ar fi întârziat executarea lucrărilor și că acestea ar
fi neconforme.
Executarea cu
întârziere a unui serviciu nu poate fi echivalată cu neexecutarea datoriei, iar
eventuala sancțiune pentru întârzierea executării poate antrena, în condițiile
răspunderii pentru întârziere, plata daunelor interese.
În speță instanța nu
este învestită cu o astfel de verificare, astfel că simpla invocare a întârzierii
executării nu poate fi primită ca temei al exonerării plății lucrărilor.
Daunele-interese
pentru întârziere nu exonerează pe beneficiarul lucrărilor de plata acestora,
iar litigiul privind aceste daune, ce face obiectul Dosarului nr. 60358/3/2010,
nu stinge obligația pârâtului de plată a lucrărilor executate indiferent de
soluție.
Pârâtul s-a apărat
invocând neconformitatea lucrărilor care au fost plătite deja, punând în
discuție în acest mod executarea întregului contract deși obiectul litigiului
este doar plata lucrărilor menționate inițial în factura nr. 279/2010 și după
anularea ei de emitent, în factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010.
Potrivit disp art.
1482 C. civ., lucrările verificate și plătite se prezumă a fi executate.
ANL, parte în contractul
de antrepriză, era singura persoană care putea să confirme existența fizică și
calitativă a executării lucrărilor și să dea dispoziție băncii finanțatoare să
execute plata.
ANL a confirmat
executarea și a dispus plata lucrărilor ultimei facturi din octombrie 2010 în
valoare de 5.409,30 euro însă banca a refuzat decontarea pe considerentul că
beneficiarul are disponibil bănesc în cont însă la 30 octombrie 2010 a expirat
perioada de tragere și că nu și-a înnoit acordul de a se efectua trageri din
contul său.
În același sens sunt
concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit cărora după anularea
facturii 279 din 14 octombrie 2010, în valoare de 6.437,08 euro, a fost emisă
factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010 în valoare de 5.048,23 euro, prin eliminarea
valorii lucrărilor neconfirmate de ANL (uși interioare și instalații
electrice).
Pârâtul s-a apărat
invocând neconformitatea în general a lucrărilor executate și în acest sens a
solicitat expertiză tehnică, pe care prima instanță a aprobat-o. Obiectivele
acestei expertize nu au nicio legătură cu lucrările ce constituie obiectul
litigiului. Aceste obiective se referă la stadiul lucrărilor, ce urmează a fi
efectuate până la finalizare, posibilitatea montării utilităților, gradul de
uzură, lucrările efectuate cu alte firme, plățile efectuate. Niciun obiectiv,
nicio apărare și nicio probă însă în legătură cu conformitatea executării
lucrărilor ce constituie obiectul litigiului.
Potrivit dreptului
obiectiv ca și a contractului de antrepriză generală se poate refuza plata unor
lucrări dacă acestea nu sunt conforme. Așa s-a întâmplat cu ușile interioare și
cu instalația electrică pentru care antreprenorul nu a primit dispoziție de
plată de la ANL, ținând cont inclusiv de sesizarea făcută de pârât. În rest însă,
nu există nicio probă că aceste lucrări sunt neconforme sau că această
neconformitate este esențială pentru ca pârâtul să fie îndreptățit la refuzul
plății lor. Nici interogatoriul propus de pârât nu face nicio referite la
lucrările arătate.
Pârâtul nu a formulat
apel și pe cale de consecință nici nu putea să solicite probe în sensul arătat.
Acesta a depus un raport extrajudiciar, din care rezultă că există unele
neconformități relative la infiltrații în partea inferioară a unor pereți ca și
alte neconformități. Acest raport însă nu poate fi luat în considerare căci nu
a fost aprobat de instanță și nici nu poate face probe în lipsa declanșării
unui apel, cu atât mai mult cu cât apelanta reclamantă nu a solicitat probe în
apel.
Potrivit contractului
de antrepriză generală ca și a contractului de construcție antreprenorul este
ținut să refacă eventuale neconformități. Pârâtul și ANL nu preiau imobilul și
lucrările cu ocazia recepției decât dacă sunt efectuate toate remedierile
necesare.
În concluzie, nu există
nicio probă privind neconformitatea esențială a lucrărilor ce au făcut obiectul
facturii nr. 297/2010 înlocuită apoi cu factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010
astfel că pârâtul este obligat să plătească aceste lucrări.
Față de concluziile
raportului de expertiză, Curtea a constatat că valoarea lucrărilor confirmate
potrivit procedurii contractuale de ANL este de 5.048,23 euro, echivalentul a
21.693,24 RON la data emiterii facturii; iar dobânda calculată pe perioada 29
noiembrie 2010 - 8 februarie 2010 este de 1.308,95 RON iar pe perioada 9
februarie 2010 - 15 februarie 2013 este de 924,37 RON, totalul dobânzii fiind
de 2.233,32 RON.
Curtea a reținut că
nu este fondată critica privind respingerea capătului de cerere prin care s-a
solicitat rezilierea Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006,
singurul invocat în apel precum și capătul de cerere prin care s-a solicitat
obligarea pârâtului la preluarea imobilului.
În Contractul de
antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 este doar ANL, iar aceasta nu
este parte în acest litigiu, astfel că nu se poate dispune nicio soluție în
lipsa ei. Apelanta nu a mai formulat apel și cu privire la acest contract.
Neînțelegerile dintre
părți privind plata unei facturi de aproximativ 5.000 euro, din totalul de
aproximativ 65.000 euro nu este o încălcare gravă și esențială contractului
care să justifice rezilierea contractului.
Prin edificarea
imobilului în litigiu, în proporție de peste 90% s-au creat multe consecințe
juridice care vor fi consolidate cu ocazia recepției lucrărilor și a recepției
finale. Antreprenorul este legat juridic cu privire la executarea eventualelor
lucrări de refacere ca și de răspunderea pentru viciile lucrărilor iar prin
încetarea contractului în această fază s-ar crea și mai multe conflicte.
În concluzie, nu
există un motiv serios de reziliere a Contractului nr. 7880/2006.
S-a constatat că
recepția lucrării se face în temeiul contractului de antrepriză generală la
dispoziția ANL, care organizează comisia de recepție, pârâtul fiind doar
invitat la această recepție. În consecință nu poate fi obligat pârâtul să preia
imobilul înainte de a se efectua procedura de recepție a lucrărilor.
Potrivit Contractului
de construire nr. 7880/2006 pârâului i se predă imobilul, însă această operație
se efectuează după recepția lucrărilor.
Nu există niciun
temei pentru a-l obliga pe pârât să preia imobilul înainte de recepția
lucrărilor efectuat de ANL prin comisia de recepție.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul R.F.G., criticând-o sub următoarele motive de
nelegalitate:
Instanța de apel a
acordat ce nu s-a cerut, pornind de la factura ce formează obiect al cererii
reconvenționale, că factura anulată nr. 279 din 14 octombrie 2010 de însăși
semnatara reconvenționalei, însă valorizată de instanța de apel în sensul
substituirii obiectului acțiunii, admițând obligarea pârâtului la plata unei
sume dintr-o altă factură nemenționată în cerere, anume factura nr. 285.
Hotărârea nu cuprinde
motivele pe care se sprijină, în sensul că instanța a luat în calcul ipoteze și
corespondențe dându-le valoare, după caz, de adevăr și de act adițional.
Instanța a
interpretat greșit unele acte din dosar, deși erau doar corespondență, păreri
ale părților și nu probe în înțelesul producător de efecte juridice; a considerat
o factură anulată ca având valoare și a ultraactivat conținutul ei,
substituind-o cu altă factură, necerută a fi achitată prin cererea
reconvențională și a cărei existență nu a fost recunoscută de semnătura
cererii.
Hotărârea nu are
temeiuri legale pentru a obliga pârâtul să plătească o factură care nu este
obiect al acțiunii și nici pentru dobânda la acea sumă.
Pârâtul a refuzat
plata acestei facturi pe considerentul că lucrările executate la imobil nu
corespund calitativ și nu sunt conforme contractului.
Curtea reține
incomplet obiectul mandatului încredințat, lipsindu-l tocmai de obligațiile
asumate de mandatar. Astfel, pârâtul R.F.G. a mandatat ANL să-l reprezinte în
relațiile cu proiectantul și Antreprenorul general în vederea urmăririi
executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate
conform proiectului și autorizației de construire.
Obligația de a
asigura finanțarea construcției și a pune la dispoziție mandatarului sumele
necesare decontărilor către constructor a fost îndeplinită într-un interval de
timp mai mare cu 21 luni decât cel la care era obligat pârâtul.
Reclamanta a
solicitat obligarea pârâtului la plata sumei cuprinsă în factura 279 din 14
octombrie 2011 actualizată cu dobânda BNR despre care, la data formulării cererii
reconvenționale avea cunoștință că nu a fost acceptată la plată de ANL, pe care
a anulat-o și pentru care nu a fost emis și transmis ordin de plată către banca
finanțatoare.
Curtea a supus
judecății altceva decât s-a cerut, sens în care, are în vedere numai
concluziile raportului de expertiză contabilă.
Instanța a obligat
pârâtul la plata sumei de 21.693,24 RON (TVA inclus) echivalentul a 5.048,23
euro, fără a preciza ce reprezintă aceasta. De asemenea, nu există în
considerentele deciziei nicio referire la temeiul în baza căruia trebuie să
plătească dobânda.
Curtea nu a luat în
calcul existența contractului de credit bancar ipotecar și modul de plată către
constructor.
Pentru gestionarea
sumelor dobândite prin credit ipotecar și plata către constructor este mandatat
ANL.
La dosar s-au depus
înscrisuri.
Agenția Națională
pentru Locuințe a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că
acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt
întrunite cerințele art. 304 pct. 6 C proc. civ., instanța neacordând ceea ce
nu s-a cerut.
Astfel, obiectul
litigiului îl constituie cererea reconvențională disjunsă din Dosarul nr.
60358/3/2010, cerere formulată de pârâta-reclamantă A.G. & D. SRL în
contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și Agenția Națională pentru
Locuințe.
Societatea A.G. &
D. SRL a menționat în mod expres că nu formulează pretenții împotriva ANL.
Cererea are ca temei
Contractul de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 și este îndreptată împotriva
recurentului R.F.G.
Hotărârea răspunde
exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt și
de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au
înlăturat cererile părților.
S-a reținut în mod
corect de către instanța de apel că parte în Contractul de antrepriză generală
nr. 7516 din 20 iulie 2004 este doar ANL și aceasta nefiind parte în litigiu nu
se poate dispune nicio soluție în lipsa acesteia cu privire la preluarea
lucrării finalizate de către beneficiar, respectiv locuința tip C31, edificată
de A.G. & D. SRL pe lotul 34 zona A2, Cartier Henri Coandă, sector 1
București.
Potrivit Contractului
de construire nr. 7880 din 30 mai 2006, A.G. & D. SRL s-a obligat să
construiască pentru beneficiar locuința tip C31 pe lotul nr. 34 din
amplasamentul Henri Coandă conform proiectului standard, iar pârâtul recurent
avea obligația corelativă de a achita prețul locuinței.
Beneficiarul a fost
notificat de către banca finanțatoare pentru a încheia un act adițional la
contractul de credit în scopul prelungirii perioadei de tragere, însă
pârâtul-recurent nu a dat curs acestei solicitări.
Obligarea acestuia la
plata valorii lucrărilor confirmate potrivit procedurii contractuale are ca
temei răspunderea contractuală și concluziile raportului de expertiză efectuat
în cauză.
Aprecierile asupra
probelor administrate reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate și
nu de nelegalitate, astfel că acestea nu constituie obiect de analiză în
prezentul recurs, întrucât acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 304
pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Potrivit disp art.
969 C. civ. care consacră principiul pacta sunt servanda, convențiile legal
făcute au putere de lege între părțile contractante.
În conformitate cu
principiul relativității efectelor contractului, consacrat de art. 973 C. civ.,
drepturile și obligațiile care rezultă dintr-un contract nu profită și nici nu
dăunează altor persoane.
Curtea de Apel a
reținut în mod corect faptul că neînțelegerile dintre A.G. & D. SRL și
pârâtul recurent R.F.G. privind plata facturilor de aproximativ 5.000 euro, din
totalul de aproximativ 65.000 euro nu este o încălcare gravă și esențială a
contractului care să justifice rezilierea contractului.
Între recurent și
constructor s-a încheiat Contractul de construire nr. 7780 din 30 mai 2006,
contract în care, astfel cum s-a menționat anterior, ANL nu este parte.
Curtea de Apel a
interpretat în conformitate cu dispozițiile legale contractele încheiate în
derularea programului de construcții de locuințe prin intermediul ANL. Astfel,
există o relație contractuală între ANL și constructor în baza contractului de
cesiune a contractului de antrepriză generală și o relație contractuală între
recurent și constructor în temeiul contractului de construire.
Raporturile juridice
pe care le are recurentul pârât cu ANL sunt întemeiate pe contractul de mandat.
Acest contract de mandat presupune urmărirea executării și finalizării
lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform
proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate
cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.
S-a reținut în mod
corect de către instanța de apel că prin edificarea imobilului în litigiu în
proporție de peste 90% s-au creat multe consecințe juridice care vor fi
consolidate cu ocazia recepției lucrărilor și a recepției finale.
Recepția lucrării
urmează a se efectua în temeiul contractului de antrepriză generală la
dispoziția ANL, care organizează comisia de recepție.
Potrivit Contractului
de construire nr. 7880/2006 pârâtului recurent i se predă imobilul însă după
recepția lucrărilor.
Așa fiind nu poate fi
obligat pârâtul să preia imobilul înainte de recepția lucrărilor efectuată de
ANL.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de
nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe
cale de consecință, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul
urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârât R.F.G. împotriva Deciziei civile nr. 367 din 23 mai
2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 martie 2015.
Procesat de GGC - LM