ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 4663 din 5 iunie 2013, Tribunalul București a anulat cererea reconvențională, așa cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Locuințe și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională, așa cum a fost precizată, disjunsă din Dosarul nr. 60358/3/2010, formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și a fost obligată pârâta-reclamantă SC C. SRL la plata către reclamantul-pârât R.F.G. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele: Prin Încheierea din 8 februarie 2012, în Dosarul nr. 60358/3/2010 a fost dispusă disjungerea cererii reconvenționale și a fost format Dosarul nr. 4358/3/2010 ce are ca obiect cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și cu Agenția Națională pentru Locuințe. Prin această cerere reclamanta SC C. SRL a solicitat: - obligarea pârâtului R.F.G.

la plata sumei de 50.723,87 RON, compusă din: 29.649,88 RON reprezentând restul de plată actualizat cu dobânda BNR a lucrărilor executate conform facturii fiscale nr. 279 din 14 octombrie 2010 în valoare de 27.537,16 RON emisă potrivit Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 și Contractului de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 și 21.073,99 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare solicitate de reclamant și executate conform situației de lucrări; - declararea rezilierii Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 ca urmare a nerespectării obligațiilor de plată de pârât, reținând culpa exclusivă a acestuia; - obligarea pârâtului la preluarea lucrărilor finalizate, respectiv locuință tip C31, edificată de reclamantă pe lotul 34, zona A2, Cartier Henri Coandă, Sector 1 București, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul a decis anularea cererii formulată față de Agenția Națională de Locuințe. Cu privire la cererea formulată față de pârâtul R.F.G. s-a constatat că prin Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 SC S.D.T. SA s-a obligat față de Agenția Națională pentru Locuințe să realizeze lucrări de construire locuințe la cheie, în amplasamentul Henri Coandă, București, Băneasa - Zona A2. Între Agenția Națională pentru Locuințe și R.F.G. a fost încheiat Contractul de mandat nr. HC0861 din 30 iulie 2004 prin care prima a fost împuternicită de secundul să-l reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor unei locuințe la cheie tip C31 pe lotul 34. Între SC S.D.T.

SA și pârâtul R.F.G. a fost încheiat Contractul de construire autentificat sub nr. 7880 din 30 mai 2006 prin care prima s-a obligat să construiască secundului locuința la cheie tip C31, pe lotul 34, situată în sectorul 1 București, în termen de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, respectiv până la 22 ianuarie 2009, conform graficului de execuție agreat. Între SC S.D.T.

SA și reclamanta SC C. SRL a fost încheiat Contractul de cesiune nr. 4882 din 25 aprilie 2007 a Contractului de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004. Pretenția reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 30.521,27 RON reprezentând restul de plată, actualizat cu dobânda BNR, a contravalorii lucrărilor executate conform facturii fiscale nr. 279 din 14 octombrie 2010 în valoare de 27.531,16 RON, valoarea actualizată prin raportare la dobânda BNR, a decis că este nefondată deoarece factura fiscală nr. 279 din 14 octombrie 2010 a fost anulată de reclamantă deoarece pârâtul R.F.G. a contestat anumite lucrări pe baza cărora fusese emisă factura. Factura emisă ulterior a fost refuzată la plată deoarece la 30 octombrie 2010 a expirat perioada de tragere.

Nu poate fi reținută culpa pârâtului pentru că nu a fost întocmită în mod corect factura fiscală nr. 279 din 14 octombrie 2010, iar la emiterea celei de a doua facturi expirase perioada de tragere, iar reclamanta nu a dovedit executarea propriilor obligații. Ca atare, pârâtul nu datorează nici dobândă legală. Nu este întemeiat nici capătul de cerere privind declararea rezilierii Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 având în vedere că reclamanta a renunțat la cererea privind plata lucrărilor suplimentare și că potrivit raportului de expertiză contabilă rezultă că singura factură neplătită este nr. 285 din 22 noiembrie 2010 însă aceasta nu face obiectul judecății.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la preluarea lucrărilor finalizate, respectiv a locuinței tip C31 s-a stabilit că acesta nu este întemeiat deoarece, potrivit raportului de expertiză, nu au fost executate mai multe lucrări: instalație termotehnică, montare obiecte sanitare etc. Stadiul fizic al lucrărilor de construcții și instalații executate este de 94,22%, iar potrivit art. 88 din Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 contractul nu va fi considerat îndeplinit până când procesul-verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție, constituită potrivit legii, care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului, atât pentru locuință cât și pentru părțile comune, iar din probele administrate rezultă că nu au fost finalizate lucrările de construcții și instalații pe care s-a obligat să le execute reclamanta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC C. SRL, criticând soluția ca nelegală și arătându-se că greșit a fost respinsă pretenția reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 27.537,16 RON actualizată la suma de 30.521 RON prin raportarea la dobânda BNR și, de asemenea, greșit nu au fost admise capetele doi și trei ale cererii de chemare în judecată. Prin Decizia civilă nr. 367 din 23 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de A.G.

& D. SRL (fostă SC C. SRL) și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâtul la plata sumei de 21.693,24 RON (TVA inclus) echivalentul a 5.048,23 euro și la plata sumei de 2.233,32 RON reprezentând dobânda pe perioada 29 noiembrie 2010 - 15 februarie 2013 cu titlu de daune interese; a respins capetele de cerere privind rezilierea Contractului nr. 7880 din 30 mai 2006 și a obligării pârâtului la preluarea lucrării, respectiv locuința edificată pe lotul 34, zona A 2, cartier Henri Coandă, sector 1 București; a obligat pârâtul la plata sumei de 2.626 RON cheltuieli de judecată în primă instanță reprezentând taxă de timbru; a obligat pârâtul la plata sumei de 1.277,8 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut următoarele: Factura fiscală nu este decât un document fiscal menit să permită efectuarea verificărilor contabile de organele financiar fiscale. Plata unei datorii nu este condiționată de existența facturii. Existența datoriei certe, lichide și exigibile este condiția necesară și suficientă pentru a pretinde executarea plății. În speță, a fost emisă factura nr. 279 din 14 octombrie 2010 pentru plata lucrărilor menționate în acest document. Factura a fost anulată pentru că ANL nu a aprobat plata pentru două dintre lucrări, astfel că reclamanta a emis factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010. Această factură a fost aprobată de ANL. Banca finanțatoare a refuzat plata pe motiv că pârâtul nu mai are contract cu banca, deși are disponibil în cont.

Pârâtul refuză plata pe motiv că reclamanta ar fi întârziat executarea lucrărilor și că acestea ar fi neconforme. Executarea cu întârziere a unui serviciu nu poate fi echivalată cu neexecutarea datoriei, iar eventuala sancțiune pentru întârzierea executării poate antrena, în condițiile răspunderii pentru întârziere, plata daunelor interese. În speță instanța nu este învestită cu o astfel de verificare, astfel că simpla invocare a întârzierii executării nu poate fi primită ca temei al exonerării plății lucrărilor. Daunele-interese pentru întârziere nu exonerează pe beneficiarul lucrărilor de plata acestora, iar litigiul privind aceste daune, ce face obiectul Dosarului nr. 60358/3/2010, nu stinge obligația pârâtului de plată a lucrărilor executate indiferent de soluție.

Pârâtul s-a apărat invocând neconformitatea lucrărilor care au fost plătite deja, punând în discuție în acest mod executarea întregului contract deși obiectul litigiului este doar plata lucrărilor menționate inițial în factura nr. 279/2010 și după anularea ei de emitent, în factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010. Potrivit disp art. 1482 C. civ., lucrările verificate și plătite se prezumă a fi executate. ANL, parte în contractul de antrepriză, era singura persoană care putea să confirme existența fizică și calitativă a executării lucrărilor și să dea dispoziție băncii finanțatoare să execute plata. ANL a confirmat executarea și a dispus plata lucrărilor ultimei facturi din octombrie 2010 în valoare de 5.409,30 euro însă banca a refuzat decontarea pe considerentul că beneficiarul are disponibil bănesc în cont însă la 30 octombrie 2010 a expirat perioada de tragere și că nu și-a înnoit acordul de a se efectua trageri din contul său.

În același sens sunt concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit cărora după anularea facturii 279 din 14 octombrie 2010, în valoare de 6.437,08 euro, a fost emisă factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010 în valoare de 5.048,23 euro, prin eliminarea valorii lucrărilor neconfirmate de ANL (uși interioare și instalații electrice). Pârâtul s-a apărat invocând neconformitatea în general a lucrărilor executate și în acest sens a solicitat expertiză tehnică, pe care prima instanță a aprobat-o. Obiectivele acestei expertize nu au nicio legătură cu lucrările ce constituie obiectul litigiului. Aceste obiective se referă la stadiul lucrărilor, ce urmează a fi efectuate până la finalizare, posibilitatea montării utilităților, gradul de uzură, lucrările efectuate cu alte firme, plățile efectuate.

Niciun obiectiv, nicio apărare și nicio probă însă în legătură cu conformitatea executării lucrărilor ce constituie obiectul litigiului. Potrivit dreptului obiectiv ca și a contractului de antrepriză generală se poate refuza plata unor lucrări dacă acestea nu sunt conforme. Așa s-a întâmplat cu ușile interioare și cu instalația electrică pentru care antreprenorul nu a primit dispoziție de plată de la ANL, ținând cont inclusiv de sesizarea făcută de pârât. În rest însă, nu există nicio probă că aceste lucrări sunt neconforme sau că această neconformitate este esențială pentru ca pârâtul să fie îndreptățit la refuzul plății lor. Nici interogatoriul propus de pârât nu face nicio referite la lucrările arătate.

Pârâtul nu a formulat apel și pe cale de consecință nici nu putea să solicite probe în sensul arătat. Acesta a depus un raport extrajudiciar, din care rezultă că există unele neconformități relative la infiltrații în partea inferioară a unor pereți ca și alte neconformități. Acest raport însă nu poate fi luat în considerare căci nu a fost aprobat de instanță și nici nu poate face probe în lipsa declanșării unui apel, cu atât mai mult cu cât apelanta reclamantă nu a solicitat probe în apel. Potrivit contractului de antrepriză generală ca și a contractului de construcție antreprenorul este ținut să refacă eventuale neconformități. Pârâtul și ANL nu preiau imobilul și lucrările cu ocazia recepției decât dacă sunt efectuate toate remedierile necesare.

În concluzie, nu există nicio probă privind neconformitatea esențială a lucrărilor ce au făcut obiectul facturii nr. 297/2010 înlocuită apoi cu factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010 astfel că pârâtul este obligat să plătească aceste lucrări. Față de concluziile raportului de expertiză, Curtea a constatat că valoarea lucrărilor confirmate potrivit procedurii contractuale de ANL este de 5.048,23 euro, echivalentul a 21.693,24 RON la data emiterii facturii; iar dobânda calculată pe perioada 29 noiembrie 2010 - 8 februarie 2010 este de 1.308,95 RON iar pe perioada 9 februarie 2010 - 15 februarie 2013 este de 924,37 RON, totalul dobânzii fiind de 2.233,32 RON. Curtea a reținut că nu este fondată critica privind respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat rezilierea Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006, singurul invocat în apel precum și capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la preluarea imobilului.

În Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 este doar ANL, iar aceasta nu este parte în acest litigiu, astfel că nu se poate dispune nicio soluție în lipsa ei. Apelanta nu a mai formulat apel și cu privire la acest contract. Neînțelegerile dintre părți privind plata unei facturi de aproximativ 5.000 euro, din totalul de aproximativ 65.000 euro nu este o încălcare gravă și esențială contractului care să justifice rezilierea contractului. Prin edificarea imobilului în litigiu, în proporție de peste 90% s-au creat multe consecințe juridice care vor fi consolidate cu ocazia recepției lucrărilor și a recepției finale. Antreprenorul este legat juridic cu privire la executarea eventualelor lucrări de refacere ca și de răspunderea pentru viciile lucrărilor iar prin încetarea contractului în această fază s-ar crea și mai multe conflicte.

În concluzie, nu există un motiv serios de reziliere a Contractului nr. 7880/2006. S-a constatat că recepția lucrării se face în temeiul contractului de antrepriză generală la dispoziția ANL, care organizează comisia de recepție, pârâtul fiind doar invitat la această recepție. În consecință nu poate fi obligat pârâtul să preia imobilul înainte de a se efectua procedura de recepție a lucrărilor. Potrivit Contractului de construire nr. 7880/2006 pârâului i se predă imobilul, însă această operație se efectuează după recepția lucrărilor. Nu există niciun temei pentru a-l obliga pe pârât să preia imobilul înainte de recepția lucrărilor efectuat de ANL prin comisia de recepție.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul R.F.G., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: Instanța de apel a acordat ce nu s-a cerut, pornind de la factura ce formează obiect al cererii reconvenționale, că factura anulată nr. 279 din 14 octombrie 2010 de însăși semnatara reconvenționalei, însă valorizată de instanța de apel în sensul substituirii obiectului acțiunii, admițând obligarea pârâtului la plata unei sume dintr-o altă factură nemenționată în cerere, anume factura nr. 285. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanța a luat în calcul ipoteze și corespondențe dându-le valoare, după caz, de adevăr și de act adițional.

Instanța a interpretat greșit unele acte din dosar, deși erau doar corespondență, păreri ale părților și nu probe în înțelesul producător de efecte juridice; a considerat o factură anulată ca având valoare și a ultraactivat conținutul ei, substituind-o cu altă factură, necerută a fi achitată prin cererea reconvențională și a cărei existență nu a fost recunoscută de semnătura cererii. Hotărârea nu are temeiuri legale pentru a obliga pârâtul să plătească o factură care nu este obiect al acțiunii și nici pentru dobânda la acea sumă. Pârâtul a refuzat plata acestei facturi pe considerentul că lucrările executate la imobil nu corespund calitativ și nu sunt conforme contractului. Curtea reține incomplet obiectul mandatului încredințat, lipsindu-l tocmai de obligațiile asumate de mandatar.

Astfel, pârâtul R.F.G. a mandatat ANL să-l reprezinte în relațiile cu proiectantul și Antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului și autorizației de construire. Obligația de a asigura finanțarea construcției și a pune la dispoziție mandatarului sumele necesare decontărilor către constructor a fost îndeplinită într-un interval de timp mai mare cu 21 luni decât cel la care era obligat pârâtul. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei cuprinsă în factura 279 din 14 octombrie 2011 actualizată cu dobânda BNR despre care, la data formulării cererii reconvenționale avea cunoștință că nu a fost acceptată la plată de ANL, pe care a anulat-o și pentru care nu a fost emis și transmis ordin de plată către banca finanțatoare.

Curtea a supus judecății altceva decât s-a cerut, sens în care, are în vedere numai concluziile raportului de expertiză contabilă. Instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 21.693,24 RON (TVA inclus) echivalentul a 5.048,23 euro, fără a preciza ce reprezintă aceasta. De asemenea, nu există în considerentele deciziei nicio referire la temeiul în baza căruia trebuie să plătească dobânda. Curtea nu a luat în calcul existența contractului de credit bancar ipotecar și modul de plată către constructor. Pentru gestionarea sumelor dobândite prin credit ipotecar și plata către constructor este mandatat ANL. La dosar s-au depus înscrisuri. Agenția Națională pentru Locuințe a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 6 C proc. civ., instanța neacordând ceea ce nu s-a cerut. Astfel, obiectul litigiului îl constituie cererea reconvențională disjunsă din Dosarul nr. 60358/3/2010, cerere formulată de pârâta-reclamantă A.G. & D. SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și Agenția Națională pentru Locuințe. Societatea A.G. & D. SRL a menționat în mod expres că nu formulează pretenții împotriva ANL. Cererea are ca temei Contractul de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 și este îndreptată împotriva recurentului R.F.G.

Hotărârea răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. S-a reținut în mod corect de către instanța de apel că parte în Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 este doar ANL și aceasta nefiind parte în litigiu nu se poate dispune nicio soluție în lipsa acesteia cu privire la preluarea lucrării finalizate de către beneficiar, respectiv locuința tip C31, edificată de A.G. & D. SRL pe lotul 34 zona A2, Cartier Henri Coandă, sector 1 București. Potrivit Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006, A.G. & D. SRL s-a obligat să construiască pentru beneficiar locuința tip C31 pe lotul nr. 34 din amplasamentul Henri Coandă conform proiectului standard, iar pârâtul recurent avea obligația corelativă de a achita prețul locuinței.

Beneficiarul a fost notificat de către banca finanțatoare pentru a încheia un act adițional la contractul de credit în scopul prelungirii perioadei de tragere, însă pârâtul-recurent nu a dat curs acestei solicitări. Obligarea acestuia la plata valorii lucrărilor confirmate potrivit procedurii contractuale are ca temei răspunderea contractuală și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Aprecierile asupra probelor administrate reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate și nu de nelegalitate, astfel că acestea nu constituie obiect de analiză în prezentul recurs, întrucât acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Potrivit disp art. 969 C. civ.

care consacră principiul pacta sunt servanda, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În conformitate cu principiul relativității efectelor contractului, consacrat de art. 973 C. civ., drepturile și obligațiile care rezultă dintr-un contract nu profită și nici nu dăunează altor persoane. Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că neînțelegerile dintre A.G. & D. SRL și pârâtul recurent R.F.G. privind plata facturilor de aproximativ 5.000 euro, din totalul de aproximativ 65.000 euro nu este o încălcare gravă și esențială a contractului care să justifice rezilierea contractului. Între recurent și constructor s-a încheiat Contractul de construire nr. 7780 din 30 mai 2006, contract în care, astfel cum s-a menționat anterior, ANL nu este parte.

Curtea de Apel a interpretat în conformitate cu dispozițiile legale contractele încheiate în derularea programului de construcții de locuințe prin intermediul ANL. Astfel, există o relație contractuală între ANL și constructor în baza contractului de cesiune a contractului de antrepriză generală și o relație contractuală între recurent și constructor în temeiul contractului de construire. Raporturile juridice pe care le are recurentul pârât cu ANL sunt întemeiate pe contractul de mandat. Acest contract de mandat presupune urmărirea executării și finalizării lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

S-a reținut în mod corect de către instanța de apel că prin edificarea imobilului în litigiu în proporție de peste 90% s-au creat multe consecințe juridice care vor fi consolidate cu ocazia recepției lucrărilor și a recepției finale. Recepția lucrării urmează a se efectua în temeiul contractului de antrepriză generală la dispoziția ANL, care organizează comisia de recepție. Potrivit Contractului de construire nr. 7880/2006 pârâtului recurent i se predă imobilul însă după recepția lucrărilor. Așa fiind nu poate fi obligat pârâtul să preia imobilul înainte de recepția lucrărilor efectuată de ANL. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârât R.F.G. împotriva Deciziei civile nr. 367 din 23 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015. Procesat de GGC - LM