ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.03.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2015

HOTĂRÂRE
12.03.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4663 din 5 iunie

2013, Tribunalul București a anulat cererea reconvențională, așa cum a fost

precizată, formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu

Agenția Națională pentru Locuințe și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională,

așa cum a fost precizată, disjunsă din Dosarul nr. 60358/3/2010, formulată de

pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și a

fost obligată pârâta-reclamantă SC C. SRL la plata către reclamantul-pârât

R.F.G. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a

pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele: Prin Încheierea din

8 februarie 2012, în Dosarul nr. 60358/3/2010 a fost dispusă disjungerea

cererii reconvenționale și a fost format Dosarul nr. 4358/3/2010 ce are ca

obiect cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în

contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și cu Agenția Națională pentru

Locuințe.

Prin această cerere

reclamanta SC C. SRL a solicitat: - obligarea pârâtului R.F.G. la plata sumei

de 50.723,87 RON, compusă din: 29.649,88 RON reprezentând restul de plată

actualizat cu dobânda BNR a lucrărilor executate conform facturii fiscale nr.

279 din 14 octombrie 2010 în valoare de 27.537,16 RON emisă potrivit

Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 și Contractului de

antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 și 21.073,99 RON, reprezentând

contravaloarea lucrărilor suplimentare solicitate de reclamant și executate

conform situației de lucrări;

- declararea

rezilierii Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 ca urmare a

nerespectării obligațiilor de plată de pârât, reținând culpa exclusivă a

acestuia;

- obligarea pârâtului

la preluarea lucrărilor finalizate, respectiv locuință tip C31, edificată de

reclamantă pe lotul 34, zona A2, Cartier Henri Coandă, Sector 1 București, cu

cheltuieli de judecată.

Tribunalul a decis

anularea cererii formulată față de Agenția Națională de Locuințe.

Cu privire la cererea

formulată față de pârâtul R.F.G. s-a constatat că prin Contractul de antrepriză

generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 SC S.D.T. SA s-a obligat față de Agenția

Națională pentru Locuințe să realizeze lucrări de construire locuințe la cheie,

în amplasamentul Henri Coandă, București, Băneasa - Zona A2.

Între Agenția

Națională pentru Locuințe și R.F.G. a fost încheiat Contractul de mandat nr.

HC0861 din 30 iulie 2004 prin care prima a fost împuternicită de secundul să-l

reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea

urmăririi executării și finalizării lucrărilor unei locuințe la cheie tip C31

pe lotul 34.

Între SC S.D.T. SA și

pârâtul R.F.G. a fost încheiat Contractul de construire autentificat sub nr.

7880 din 30 mai 2006 prin care prima s-a obligat să construiască secundului

locuința la cheie tip C31, pe lotul 34, situată în sectorul 1 București, în

termen de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, respectiv

până la 22 ianuarie 2009, conform graficului de execuție agreat. Între SC

S.D.T. SA și reclamanta SC C. SRL a fost încheiat Contractul de cesiune nr.

4882 din 25 aprilie 2007 a Contractului de antrepriză generală nr. 7516 din 20

iulie 2004.

Pretenția

reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 30.521,27 RON

reprezentând restul de plată, actualizat cu dobânda BNR, a contravalorii

lucrărilor executate conform facturii fiscale nr. 279 din 14 octombrie 2010 în

valoare de 27.531,16 RON, valoarea actualizată prin raportare la dobânda BNR, a

decis că este nefondată deoarece factura fiscală nr. 279 din 14 octombrie 2010

a fost anulată de reclamantă deoarece pârâtul R.F.G. a contestat anumite

lucrări pe baza cărora fusese emisă factura.

Factura emisă

ulterior a fost refuzată la plată deoarece la 30 octombrie 2010 a expirat

perioada de tragere.

Nu poate fi reținută

culpa pârâtului pentru că nu a fost întocmită în mod corect factura fiscală nr.

279 din 14 octombrie 2010, iar la emiterea celei de a doua facturi expirase

perioada de tragere, iar reclamanta nu a dovedit executarea propriilor obligații.

Ca atare, pârâtul nu datorează nici dobândă legală.

Nu este întemeiat

nici capătul de cerere privind declararea rezilierii Contractului de construire

nr. 7880 din 30 mai 2006 având în vedere că reclamanta a renunțat la cererea

privind plata lucrărilor suplimentare și că potrivit raportului de expertiză

contabilă rezultă că singura factură neplătită este nr. 285 din 22 noiembrie

2010 însă aceasta nu face obiectul judecății.

Cu privire la capătul

de cerere privind obligarea pârâtului la preluarea lucrărilor finalizate,

respectiv a locuinței tip C31 s-a stabilit că acesta nu este întemeiat

deoarece, potrivit raportului de expertiză, nu au fost executate mai multe

lucrări: instalație termotehnică, montare obiecte sanitare etc. Stadiul fizic

al lucrărilor de construcții și instalații executate este de 94,22%, iar

potrivit art. 88 din Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie

2004 contractul nu va fi considerat îndeplinit până când procesul-verbal de

recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție, constituită potrivit

legii, care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului, atât

pentru locuință cât și pentru părțile comune, iar din probele administrate

rezultă că nu au fost finalizate lucrările de construcții și instalații pe care

s-a obligat să le execute reclamanta.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel SC C. SRL, criticând soluția ca nelegală și

arătându-se că greșit a fost respinsă pretenția reclamantei de obligare a

pârâtului la plata sumei de 27.537,16 RON actualizată la suma de 30.521 RON

prin raportarea la dobânda BNR și, de asemenea, greșit nu au fost admise

capetele doi și trei ale cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 367 din 23 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis

apelul declarat de A.G. & D. SRL (fostă SC C. SRL) și a schimbat sentința

în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâtul la plata sumei de

21.693,24 RON (TVA inclus) echivalentul a 5.048,23 euro și la plata sumei de

2.233,32 RON reprezentând dobânda pe perioada 29 noiembrie 2010 - 15 februarie

2013 cu titlu de daune interese; a respins capetele de cerere privind

rezilierea Contractului nr. 7880 din 30 mai 2006 și a obligării pârâtului la

preluarea lucrării, respectiv locuința edificată pe lotul 34, zona A 2, cartier

Henri Coandă, sector 1 București; a obligat pârâtul la plata sumei de 2.626 RON

cheltuieli de judecată în primă instanță reprezentând taxă de timbru; a obligat

pârâtul la plata sumei de 1.277,8 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând

taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Factura fiscală nu

este decât un document fiscal menit să permită efectuarea verificărilor

contabile de organele financiar fiscale. Plata unei datorii nu este

condiționată de existența facturii. Existența datoriei certe, lichide și

exigibile este condiția necesară și suficientă pentru a pretinde executarea

plății.

În speță, a fost

emisă factura nr. 279 din 14 octombrie 2010 pentru plata lucrărilor menționate

în acest document. Factura a fost anulată pentru că ANL nu a aprobat plata

pentru două dintre lucrări, astfel că reclamanta a emis factura nr. 285 din 22

noiembrie 2010. Această factură a fost aprobată de ANL. Banca finanțatoare a

refuzat plata pe motiv că pârâtul nu mai are contract cu banca, deși are

disponibil în cont.

Pârâtul refuză plata

pe motiv că reclamanta ar fi întârziat executarea lucrărilor și că acestea ar

fi neconforme.

Executarea cu

întârziere a unui serviciu nu poate fi echivalată cu neexecutarea datoriei, iar

eventuala sancțiune pentru întârzierea executării poate antrena, în condițiile

răspunderii pentru întârziere, plata daunelor interese.

În speță instanța nu

este învestită cu o astfel de verificare, astfel că simpla invocare a întârzierii

executării nu poate fi primită ca temei al exonerării plății lucrărilor.

Daunele-interese

pentru întârziere nu exonerează pe beneficiarul lucrărilor de plata acestora,

iar litigiul privind aceste daune, ce face obiectul Dosarului nr. 60358/3/2010,

nu stinge obligația pârâtului de plată a lucrărilor executate indiferent de

soluție.

Pârâtul s-a apărat

invocând neconformitatea lucrărilor care au fost plătite deja, punând în

discuție în acest mod executarea întregului contract deși obiectul litigiului

este doar plata lucrărilor menționate inițial în factura nr. 279/2010 și după

anularea ei de emitent, în factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010.

Potrivit disp art.

1482 C. civ., lucrările verificate și plătite se prezumă a fi executate.

ANL, parte în contractul

de antrepriză, era singura persoană care putea să confirme existența fizică și

calitativă a executării lucrărilor și să dea dispoziție băncii finanțatoare să

execute plata.

ANL a confirmat

executarea și a dispus plata lucrărilor ultimei facturi din octombrie 2010 în

valoare de 5.409,30 euro însă banca a refuzat decontarea pe considerentul că

beneficiarul are disponibil bănesc în cont însă la 30 octombrie 2010 a expirat

perioada de tragere și că nu și-a înnoit acordul de a se efectua trageri din

contul său.

În același sens sunt

concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit cărora după anularea

facturii 279 din 14 octombrie 2010, în valoare de 6.437,08 euro, a fost emisă

factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010 în valoare de 5.048,23 euro, prin eliminarea

valorii lucrărilor neconfirmate de ANL (uși interioare și instalații

electrice).

Pârâtul s-a apărat

invocând neconformitatea în general a lucrărilor executate și în acest sens a

solicitat expertiză tehnică, pe care prima instanță a aprobat-o. Obiectivele

acestei expertize nu au nicio legătură cu lucrările ce constituie obiectul

litigiului. Aceste obiective se referă la stadiul lucrărilor, ce urmează a fi

efectuate până la finalizare, posibilitatea montării utilităților, gradul de

uzură, lucrările efectuate cu alte firme, plățile efectuate. Niciun obiectiv,

nicio apărare și nicio probă însă în legătură cu conformitatea executării

lucrărilor ce constituie obiectul litigiului.

Potrivit dreptului

obiectiv ca și a contractului de antrepriză generală se poate refuza plata unor

lucrări dacă acestea nu sunt conforme. Așa s-a întâmplat cu ușile interioare și

cu instalația electrică pentru care antreprenorul nu a primit dispoziție de

plată de la ANL, ținând cont inclusiv de sesizarea făcută de pârât. În rest însă,

nu există nicio probă că aceste lucrări sunt neconforme sau că această

neconformitate este esențială pentru ca pârâtul să fie îndreptățit la refuzul

plății lor. Nici interogatoriul propus de pârât nu face nicio referite la

lucrările arătate.

Pârâtul nu a formulat

apel și pe cale de consecință nici nu putea să solicite probe în sensul arătat.

Acesta a depus un raport extrajudiciar, din care rezultă că există unele

neconformități relative la infiltrații în partea inferioară a unor pereți ca și

alte neconformități. Acest raport însă nu poate fi luat în considerare căci nu

a fost aprobat de instanță și nici nu poate face probe în lipsa declanșării

unui apel, cu atât mai mult cu cât apelanta reclamantă nu a solicitat probe în

apel.

Potrivit contractului

de antrepriză generală ca și a contractului de construcție antreprenorul este

ținut să refacă eventuale neconformități. Pârâtul și ANL nu preiau imobilul și

lucrările cu ocazia recepției decât dacă sunt efectuate toate remedierile

necesare.

În concluzie, nu există

nicio probă privind neconformitatea esențială a lucrărilor ce au făcut obiectul

facturii nr. 297/2010 înlocuită apoi cu factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010

astfel că pârâtul este obligat să plătească aceste lucrări.

Față de concluziile

raportului de expertiză, Curtea a constatat că valoarea lucrărilor confirmate

potrivit procedurii contractuale de ANL este de 5.048,23 euro, echivalentul a

21.693,24 RON la data emiterii facturii; iar dobânda calculată pe perioada 29

noiembrie 2010 - 8 februarie 2010 este de 1.308,95 RON iar pe perioada 9

februarie 2010 - 15 februarie 2013 este de 924,37 RON, totalul dobânzii fiind

de 2.233,32 RON.

Curtea a reținut că

nu este fondată critica privind respingerea capătului de cerere prin care s-a

solicitat rezilierea Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006,

singurul invocat în apel precum și capătul de cerere prin care s-a solicitat

obligarea pârâtului la preluarea imobilului.

În Contractul de

antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 este doar ANL, iar aceasta nu

este parte în acest litigiu, astfel că nu se poate dispune nicio soluție în

lipsa ei. Apelanta nu a mai formulat apel și cu privire la acest contract.

Neînțelegerile dintre

părți privind plata unei facturi de aproximativ 5.000 euro, din totalul de

aproximativ 65.000 euro nu este o încălcare gravă și esențială contractului

care să justifice rezilierea contractului.

Prin edificarea

imobilului în litigiu, în proporție de peste 90% s-au creat multe consecințe

juridice care vor fi consolidate cu ocazia recepției lucrărilor și a recepției

finale. Antreprenorul este legat juridic cu privire la executarea eventualelor

lucrări de refacere ca și de răspunderea pentru viciile lucrărilor iar prin

încetarea contractului în această fază s-ar crea și mai multe conflicte.

În concluzie, nu

există un motiv serios de reziliere a Contractului nr. 7880/2006.

S-a constatat că

recepția lucrării se face în temeiul contractului de antrepriză generală la

dispoziția ANL, care organizează comisia de recepție, pârâtul fiind doar

invitat la această recepție. În consecință nu poate fi obligat pârâtul să preia

imobilul înainte de a se efectua procedura de recepție a lucrărilor.

Potrivit Contractului

de construire nr. 7880/2006 pârâului i se predă imobilul, însă această operație

se efectuează după recepția lucrărilor.

Nu există niciun

temei pentru a-l obliga pe pârât să preia imobilul înainte de recepția

lucrărilor efectuat de ANL prin comisia de recepție.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul R.F.G., criticând-o sub următoarele motive de

nelegalitate:

Instanța de apel a

acordat ce nu s-a cerut, pornind de la factura ce formează obiect al cererii

reconvenționale, că factura anulată nr. 279 din 14 octombrie 2010 de însăși

semnatara reconvenționalei, însă valorizată de instanța de apel în sensul

substituirii obiectului acțiunii, admițând obligarea pârâtului la plata unei

sume dintr-o altă factură nemenționată în cerere, anume factura nr. 285.

Hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, în sensul că instanța a luat în calcul ipoteze și

corespondențe dându-le valoare, după caz, de adevăr și de act adițional.

Instanța a

interpretat greșit unele acte din dosar, deși erau doar corespondență, păreri

ale părților și nu probe în înțelesul producător de efecte juridice; a considerat

o factură anulată ca având valoare și a ultraactivat conținutul ei,

substituind-o cu altă factură, necerută a fi achitată prin cererea

reconvențională și a cărei existență nu a fost recunoscută de semnătura

cererii.

Hotărârea nu are

temeiuri legale pentru a obliga pârâtul să plătească o factură care nu este

obiect al acțiunii și nici pentru dobânda la acea sumă.

Pârâtul a refuzat

plata acestei facturi pe considerentul că lucrările executate la imobil nu

corespund calitativ și nu sunt conforme contractului.

Curtea reține

incomplet obiectul mandatului încredințat, lipsindu-l tocmai de obligațiile

asumate de mandatar. Astfel, pârâtul R.F.G. a mandatat ANL să-l reprezinte în

relațiile cu proiectantul și Antreprenorul general în vederea urmăririi

executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate

conform proiectului și autorizației de construire.

Obligația de a

asigura finanțarea construcției și a pune la dispoziție mandatarului sumele

necesare decontărilor către constructor a fost îndeplinită într-un interval de

timp mai mare cu 21 luni decât cel la care era obligat pârâtul.

Reclamanta a

solicitat obligarea pârâtului la plata sumei cuprinsă în factura 279 din 14

octombrie 2011 actualizată cu dobânda BNR despre care, la data formulării cererii

reconvenționale avea cunoștință că nu a fost acceptată la plată de ANL, pe care

a anulat-o și pentru care nu a fost emis și transmis ordin de plată către banca

finanțatoare.

Curtea a supus

judecății altceva decât s-a cerut, sens în care, are în vedere numai

concluziile raportului de expertiză contabilă.

Instanța a obligat

pârâtul la plata sumei de 21.693,24 RON (TVA inclus) echivalentul a 5.048,23

euro, fără a preciza ce reprezintă aceasta. De asemenea, nu există în

considerentele deciziei nicio referire la temeiul în baza căruia trebuie să

plătească dobânda.

Curtea nu a luat în

calcul existența contractului de credit bancar ipotecar și modul de plată către

constructor.

Pentru gestionarea

sumelor dobândite prin credit ipotecar și plata către constructor este mandatat

ANL.

La dosar s-au depus

înscrisuri.

Agenția Națională

pentru Locuințe a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând recursul

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că

acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt

întrunite cerințele art. 304 pct. 6 C proc. civ., instanța neacordând ceea ce

nu s-a cerut.

Astfel, obiectul

litigiului îl constituie cererea reconvențională disjunsă din Dosarul nr.

60358/3/2010, cerere formulată de pârâta-reclamantă A.G. & D. SRL în

contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. și Agenția Națională pentru

Locuințe.

Societatea A.G. &

Cererea are ca temei

Contractul de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 și este îndreptată împotriva

recurentului R.F.G.

Hotărârea răspunde

exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

S-a reținut în mod

corect de către instanța de apel că parte în Contractul de antrepriză generală

nr. 7516 din 20 iulie 2004 este doar ANL și aceasta nefiind parte în litigiu nu

se poate dispune nicio soluție în lipsa acesteia cu privire la preluarea

lucrării finalizate de către beneficiar, respectiv locuința tip C31, edificată

de A.G. & D. SRL pe lotul 34 zona A2, Cartier Henri Coandă, sector 1

București.

Potrivit Contractului

de construire nr. 7880 din 30 mai 2006, A.G. & D. SRL s-a obligat să

construiască pentru beneficiar locuința tip C31 pe lotul nr. 34 din

amplasamentul Henri Coandă conform proiectului standard, iar pârâtul recurent

avea obligația corelativă de a achita prețul locuinței.

Beneficiarul a fost

notificat de către banca finanțatoare pentru a încheia un act adițional la

contractul de credit în scopul prelungirii perioadei de tragere, însă

pârâtul-recurent nu a dat curs acestei solicitări.

Obligarea acestuia la

plata valorii lucrărilor confirmate potrivit procedurii contractuale are ca

temei răspunderea contractuală și concluziile raportului de expertiză efectuat

în cauză.

Aprecierile asupra

probelor administrate reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate și

nu de nelegalitate, astfel că acestea nu constituie obiect de analiză în

prezentul recurs, întrucât acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Potrivit disp art.

969 C. civ. care consacră principiul pacta sunt servanda, convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante.

În conformitate cu

principiul relativității efectelor contractului, consacrat de art. 973 C. civ.,

drepturile și obligațiile care rezultă dintr-un contract nu profită și nici nu

dăunează altor persoane.

Curtea de Apel a

reținut în mod corect faptul că neînțelegerile dintre A.G. & D. SRL și

pârâtul recurent R.F.G. privind plata facturilor de aproximativ 5.000 euro, din

totalul de aproximativ 65.000 euro nu este o încălcare gravă și esențială a

contractului care să justifice rezilierea contractului.

Între recurent și

constructor s-a încheiat Contractul de construire nr. 7780 din 30 mai 2006,

contract în care, astfel cum s-a menționat anterior, ANL nu este parte.

Curtea de Apel a

interpretat în conformitate cu dispozițiile legale contractele încheiate în

derularea programului de construcții de locuințe prin intermediul ANL. Astfel,

există o relație contractuală între ANL și constructor în baza contractului de

cesiune a contractului de antrepriză generală și o relație contractuală între

recurent și constructor în temeiul contractului de construire.

Raporturile juridice

pe care le are recurentul pârât cu ANL sunt întemeiate pe contractul de mandat.

Acest contract de mandat presupune urmărirea executării și finalizării

lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform

proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate

cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

S-a reținut în mod

corect de către instanța de apel că prin edificarea imobilului în litigiu în

proporție de peste 90% s-au creat multe consecințe juridice care vor fi

consolidate cu ocazia recepției lucrărilor și a recepției finale.

Recepția lucrării

urmează a se efectua în temeiul contractului de antrepriză generală la

dispoziția ANL, care organizează comisia de recepție.

Potrivit Contractului

de construire nr. 7880/2006 pârâtului recurent i se predă imobilul însă după

recepția lucrărilor.

Așa fiind nu poate fi

obligat pârâtul să preia imobilul înainte de recepția lucrărilor efectuată de

ANL.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de

nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe

cale de consecință, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârât R.F.G. împotriva Deciziei civile nr. 367 din 23 mai

2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2015.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2015
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, sub nr. 36480/3/2012, reclamantul B.I.A. N.D. a chemat în judecată pe pârâta SC I.E. SRL, solicitând ca prin hot
ÎCCJ 2017-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 469/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea N
ÎCCJ 2012-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3324/2012
urile de întreținere și conservare a construcției până la data soluționării irevocabile a acțiunii în anulare, respectiv, 25 ianuarie 2007, întrucât după această dată reclamanta, având certitudinea anulării irevocabile a AC, trebuia să facă
ÎCCJ 2019-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2/2019
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea formulată la data de 31 mai 2013 și înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 3 iunie 2013, sub
ÎCCJ 2013-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2013
Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 32955/3/2009, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pârâta SC P.L.I.F.
Sursă