ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 715/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 715/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 01 noiembrie 2012, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub

nr. 42203/3/2012, precizată sub aspectul câtimii pretențiilor la data de 17

decembrie 2013, reclamanții Ț.E.M. și Ț.L. au chemat în judecată Statul Roman

prin M.F.P., solicitând:

pârâtului la plata sumei de 2.539.082 lei, reprezentând prejudiciul cauzat de

diferența între cotația maximă cu care ar fi putut vinde pe B.V. București

cantitatea de 16.927.217 acțiuni deținute la F.P. (vândute pe piața nereglementată)

și valoarea nominală la care le-au fost atribuite, de 1 leu/acțiune, conform

creanței garantate asupra statului în cuantum de 16.927.217 lei, creanță

conferită de Titlul de despăgubire din 18 mai 2010 - Titlu de conversie din 23

iulie 2010 și respectiv din 23 iulie 2010 emise de Guvernul României prin

C.C.S.D.;

pârâtului statul roman la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de

16.927.217 lei, începând cu data de 18 mai 2010 și până la momentul plății

efective;

pârâtului la plata sumei de 200 lei reprezentând daune moratorii, pentru

fiecare zi de întârziere, începând din a 30-a zi de la data rămânerii

definitive și executorii a hotărârii ce va soluționa prezenta cauză.

Prin sentința

civilă nr. 2120 din 17 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 42203/3/2012, s-a respins cererea formulată

de reclamanții Ț.E.M. și T.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

M.F.P., ca fiind neîntemeiată.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:

Prin Decizia

nr. 904 din data de 23 iulie 2010, în temeiul dispozițiilor Titlului VII -

Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv, din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. a emis, în favoarea reclamantului

Ț.L., Titlu de Conversie în cuantum de 8.463.608,50 lei reprezentând un număr

total de 8.463.609 acțiuni la o valoare nominala de I leu pentru fiecare

acțiune.

În data de 28

iulie 2010, reclamantul Ț.L. cesionează un număr de 3.064.395 acțiuni, la

valoarea nominală de 1 leu/acțiune, către numitul M.B.

Prețul cesiunii

nu este precizat, fiind bifată rubrica „am cesionat la valoarea nominală,

respectiv valoarea de achiziție, după caz, și nu am obținut profit, conform

prevederilor codului fiscal.", mențiune pe care ambele părți ale actului

de cesiune și-o asumă prin semnătură.

În data de 30

iulie 2010, în aceleași condiții, reclamantul Ț.L. cesionează un număr de

1.399.214 acțiuni către numitul N.V.N.

Din

înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că ar fi fost înstrăinate și restul de

4.000.000 de acțiuni.

Prin Decizia

nr. 905 din aceeași dată, A.N.R.P. a emis în favoarea reclamantului Ț.E.M.,

Titlu de Conversie în cuantum de 8.463.608,50 lei reprezentând un număr total

de 8.463.609 acțiuni la o valoare nominala de I leu pentru fiecare acțiune.

În data de 28

iulie 2010 și reclamantul Ț.E.M. cesionează către M.B. un număr de 3.064.395

acțiuni, la valoarea nominală de 1 leu/acțiune, restul de 5.399.214 acțiuni

făcând obiectul unei alte cesiuni, către același M.B., în data de 17 august

2010.

Nici în cazul

acestor transferuri nu este precizat prețul cesiunii, fiind bifată aceeași

rubrică „am cesionat la valoarea nominală, respectiv valoarea de achiziție,

după caz, și nu am obținut profit, conform prevederilor codului fiscal.",

mențiune pe care ambele părți ale actului de cesiune și-o asumă prin semnătură.

Invocând atât

răspunderea contractuală cât și răspunderea delictuală a Statului Român, ambele

forme ale răspunderii având drept cauză nerespectarea termenelor prevăzute de

Titlul VII al Legea nr. 247/2005 pentru listarea la bursa a F.P. și ignorarea

de către pârât, cu rea-credință, a unor principii elementare ale funcționării

pieței de capital, cu consecința influențării negative a prețului de

tranzacționare pe bursă a acțiunilor emitentului F.P., reclamanții pretind că

sunt îndreptățiți la acoperirea prejudiciului reprezentat de diferența dintre

cuantumul creanței garantate asupra statului, de 16.927.217 lei și prețul

potențial obtenabil prin valorificarea pe bursă, la cotația maximă, indicată în

cererea precizatoare din data de 17 decembrie 2013 ca fiind de 0,85

lei/acțiune, a celor 16.927.217 de acțiuni la F.P., ce au făcut obiectul celor

două titluri de conversie.

În susținerea

temeiniciei pretențiilor, reclamanții invocă, față de art. 16 alin. (1) din

Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

discriminarea produsă între persoanele îndreptățite la despăgubiri, în raport

de momentul conversiei titlului de despăgubire, înainte de prima ședință de

tranzacționare la Bursa a F.P., ori ziua de luni a celei de-a doua săptămâni

calendaristice ulterioare primelor 60 de ședințe de tranzacționare a acțiunilor

F.P., precum și încălcarea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional,

considerând că sunt îndreptățiți la obținerea unui remediu adecvat, conform

art. 13 din Convenția E.D.O., față de încălcarea invocată.

Situația de

fapt impune ca, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile,

indiferent că este vorba despre răspundere civilă delictuală, întemeiată pe

dispozițiile art. 998 -999 din Vechiul C. civ. ori pe cele ale art. 1357 alin.

(1) din N.C.C., sau de răspundere civilă contractuală, să se pornească de la

verificarea existenței prejudiciului și, sub acest aspect se constată că, în

privința acțiunilor deținute reclamantului Ț.E.M. și pentru un număr de

4.463.609 acțiuni aparținând reclamantului Ț.L., s-a probat înstrăinarea lor la

un preț de 1 leu/acțiune, atâta vreme cât fiecare dintre reclamanți a confirmat,

semnând alături de cesionar, faptul că nici cedentul și nici cesionarul nu au

obținut vreun profit din transfer.

Dacă, în

privința cedentului, această mențiune poate semnifica și o vânzare în pierdere,

nu lasă loc de interpretări în privința condițiilor de cumpărare deoarece prin

plata unui preț inferior valorii nominale, de 1 leu/acțiune, cesionarul ar fi

obținut profit, profit pe care chiar reclamanții cedenți, prin declarațiile

date pe proprie răspundere și cunoscând prevederile legii cu privire la falsul

în declarații, îl contestă.

Cu privire la

celelalte 4.000.000 de acțiuni deținute de reclamantul Ț.L., Tribunalul

constată că nu s-a făcut dovada că ar fi fost vândute, nefiind depuse documente

care să ateste tranzacționarea lor la bursă și suma astfel obținută, astfel că

în legătură cu creanța pe care o încorporează poate fi pus în discuție un

eventual prejudiciu pe care, astfel cum s-a arătat deja, reclamantul îl indică

drept diferența dintre între suma de 0,85 lei/ acțiune pe care ar putea-o obține

prin valorificarea lor la B.V. București.

Or, pentru a fi

angajată răspunderea civilă delictuală, este necesar ca prejudiciul să fie

efectiv, cert și actual. Pe de altă parte, autorul faptei ilicite va răspunde

și pentru un prejudiciu viitor, dacă acesta este cert ca îndeplinire.

Tribunalul a

apreciat că în cauză această condiție nu este îndeplinită, întrucât, deși s-a

dovedit că la momentul formulării cererii valoarea acțiunilor F.P. era sub

valoarea nominală de 1 leu/acțiune, totuși, nu s-a dovedit că reclamantul a

suferit un prejudiciu efectiv și actual, câtă vreme acesta nu a înstrăinat

acțiunile, deține în continuare calitatea de acționar la F.P. și nu se poate

previziona care va fi prețul de tranzacționare la momentul viitor,

nedeterminat, în care acesta se va decide să înstrăineze acțiunile, cu atât mai

mult cu cât în intervalul de 1 an de zile, cuprins între momentul introducerii

acțiunii - 1 noiembrie 2012 și data formulării celei de a doua cereri

precizatoare - 17 decembrie 2013, cotația a crescut de la 0,65 lei/acțiune la

0,85 lei/acțiune.

Totodată,

Tribunalul a reținut că, față de caracterul speculativ al mecanismul bursei, în

care evoluțiile titlurilor de conversie se pot modifica fie în sensul

creșterii, fie în cel al reducerii acestora, statul nu poate garanta că în

concret, valorificarea acțiunilor la un anumit moment, ales de titularul

acțiunilor, se va face la valoarea lor nominală.

Cât privește

prejudiciul constând în scăderea valorii acțiunilor la momentul listării

F.P.B.V. București, de vreme ce reclamantul nu a dovedit că a vândut la bursă

acțiunile deținute la F.P., la un preț sub valoarea nominală, nu prezintă

relevanță dacă statul a cunoscut sau putea cunoaște că în cadrul Bursei de

Valori a existat un discount aplicabil activului net unitar al acțiunilor

S.I.F.-urilor, denumit V.

În plus,

referitor la fapta ilicită constând în aceea că statul nu a inițiat procedurile

legale conform dispozițiilor art. 11 din Titlul VII al Legea nr. 247/2005

modificat prin dispozițiile art.  16 din O.U.G. nr. 81/2007, necesare pentru

derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete

de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale, prevăzute în anexa

care face parte integrantă din Titlul VII al Legea nr. 247/2005 Tribunalul va

înlătura concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, ca

neconcludent, întrucât nu se coroborează cu nicio altă probă - analiză

financiară, bursieră etc. care să conducă la concluzia că nerespectarea acestor

termene ar fi fost factorul determinant al scăderii prețului de tranzacționare

pe bursă a acțiunilor emitentului F.P.

În fine,

referitor la discriminarea creată de legiuitor și încălcarea art. 1 Protocolul

1, față de care reclamantul consideră că este îndreptățit la un remediu adecvat,

conf. art. 13 C.E.D.O., Tribunalul reține că în Cauza Măria Atanasiu și alții

împotriva României, Curtea nu a constatat că soluțiile legislative adoptate

sunt inadecvate, ci că F.P., instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este

funcțional, statului român fiindu-i acordat un termen de 18 luni de la data

rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să

garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 parag. 1 din

Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul

tuturor cauzelor similare, conform principiilor consacrate de Convenție.

Totodată, s-a

reamintit că „statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere

pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor

patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru

punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în

cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de

procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului

constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția

diverselor autorități interne" (parag. 233).

În

jurisprudența referitoare la art. 13 C.E.D.O., Curtea a considerat că „remediul

intern" trebuie să fie „recursul efectiv", dar „care nu poate merge

atât de departe încât să asigure o cale care să permită combaterea unei legi,

pe motiv că este contrară Convenției, sau să atace conținutul unei anumite

reglementări în fața unei autorități naționale" (cauzele James și alții

împotriva Regatului Unit, Roche împotriva Regatului Unit, Murray împotriva

Regatului Unit etc).

Prin urmare,

reclamantul nu are în temeiul acestui articol, un recurs „național în

convenționalitate, care ar putea avea ca obiect încălcarea de către o lege

națională, oricare ar fi ea, a unui drept ocrotit de Convenție sau de

protocoalele sale adiționale" fiind garantată numai „o cale de atac care

să pună în discuție modul de aplicare a legii interne în conformitate cu

exigențele Convenției. (...)".

Drept

consecință, Tribunalul apreciază că admiterea cererii de chemare în judecată,

chiar și în parte, pentru cele 4.000.000 de acțiuni aparținând reclamantului

Ț.L., ar însemna recunoașterea în favoarea acestuia, pe cale jurisprudentială,

a unor drepturi care nu sunt prevăzute de legea specială, ceea ce nu este

permis judecătorului național.

De asemenea,

cât privește pretinsa discriminare invocată de reclamanți, întrucât se susține

că aceasta s-a produs printr-un act normativ - Titlul VII al Legii nr. 247/2005

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 81/2007 și Legea nr. 142/2010,

trebuie observat, în primul rând că prevederile art. 187 din Legea nr. 247/2005

se referă la momentul până la care conversia în acțiuni la F.P. a titlurilor de

despăgubire se realiza la valoarea lor nominală, după limita temporală arătată

la alineatul al doilea, conversia realizându-se conform algoritmului descris de

art. 187 alin. (3).

Conform

dispozițiilor legale amintite, procedura de emitere a titlurilor de conversie a

fost suspendată cu 10 zile lucrătoare înainte de prima ședință de

tranzacționare, respectiv începând cu data de 11 ianuarie 2011, fiind reluată

la data de 2 mai 2011.

Or, în

condițiile în care conversia titlului lor de despăgubire s-a realizat prin

Decizii emise de A.N.R.P. la data de 23 iulie 2010, iar procedura în care se

realiza conversia, în cele două modalități în raport de momentul acesteia, era

publică încă din 2007, fiind stabilită prin O.U.G. nr. 81/2007, reclamanții nu

pot invoca în anul 2012 o discriminare de natura celei la care fac referire,

având posibilitatea să opteze pentru una dintre cele două modalități, mai exact

să solicite conversia titlurilor de despăgubiri după listarea la bursă a F.P.,

în cazul în care considerau că această modalitate este mai avantajoasă.

Aceasta, întrucât potrivit art. 181 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data

emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de

tranzacționare a acțiunilor emise de F.P.

Dincolo de

acest fapt, în raport de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 818

din 03 iulie 2008 publicată în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, tribunalul

apreciază că, nefiind admisă o excepție de neconstituționalitate a

dispozițiilor apreciate ca fiind discriminatorii, o cerere astfel întemeiată nu

poate fi primită.

Aceasta

întrucât Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3)

și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt

neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că

instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor

acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le

înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative.

Nici

dispozițiile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor

omului, invocate, de asemenea, de către reclamanți, nu pot fundamenta

susținerile acestora.

Astfel, în

cauza Beian contra României, s-a reținut că potrivit jurisprudenței constante a

Curții de la Strasbourg, articolul 14 din Convenție completează celelalte

clauze normative ale Convenției și Protocoalelor sale. Nu are o existență

independentă din moment ce contează numai pentru «beneficierea de drepturi și

libertăți» pe care le garantează. Desigur, poate intra în joc chiar fără o

încălcare a cerințelor lor și, în această măsură, deține o însemnătate

autonomă, dar nu și-ar găsi aplicarea dacă faptele litigiului ar cădea sub

imperiul cel puțin uneia din clauzele menționate.

Or, reclamanții

pretind că prin modul în care statul a reglementat posibilitatea de a-și

valorifica creanța rezultând din titlul de despăgubire a fost încălcat art. 1

din Protocolul 1 la Convenție, câtă vreme o despăgubire integrală nu mai este

posibilă.

Tribunalul,

reținând că, într-adevăr, reclamanții dispuneau cel puțin de o speranță

legitimă de a obține o reparație integrală pentru pierderea proprietății lor,

pe baza titlului de despăgubire emis de stat, astfel că pretențiile lor se

înscriu în sfera protejată art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, constată că,

potrivit celor de mai sus, art. 14 din Convenție nu ar putea fi invocat în mod

autonom, ci doar combinat cu art. 1 din Protocol.

Or, câtă vreme,

pentru motivele arătate, pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate,

neputându-se stabili un prejudiciu care să îndeplinească cerințele legale,

produs de către stat și nici culpa acestuia din urmă în producerea

prejudiciului pretins, nu se poate reține că reclamanții au suferit o încălcare

a dreptului protejat prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, iar o încălcare

art. 14 nu mai poate fi analizată".

Împotriva

sentinței au formulat apel reclamanții Ț.E.M. și Ț.L., criticând-o pentru'

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia

civilă nr. 257/A din 16 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelantii-reclamanti Ț.E.M. și Ț.L., împotriva

sentinței civile nr. 2120 din 17 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă.

În motivare,

instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Curtea de apel

a constatat că A.N.R.P. a emis în favoarea apelanților-reclamanți prin Deciziile

nr. 904 și 905 din 23 iulie 2010, Titlurile de conversie, pentru fiecare, în

cuantum de câte 8.463.608,50 lei - în total 16.927.217 lei, având încorporate

valoarea garantată - potrivit legislației în materie - de 1 leu/acțiune.

S-a arătat că

dacă inițial prin art. 5 din O.U.G. nr. 81/2007 se prevedea interdicția de

înstrăinare, sub sancțiunea nulității absolute a titlurilor de despăgubire - în

anul 2008 (martie) s-a permis vânzarea acțiunilor fondului, prin tranzacții

directe - dar sub controlul autorității de reglementare bursieră.

Or, din probele

administrate și susținerile reclamanților, toate acțiunile deținute conform

celor două titluri de conversie susmenționate, au fost vândute de cei doi

apelanți-reclamanți - dar nu sub controlul autorității de reglementare

bursieră, astfel cum impunea legea, ci pe piața gri, necontrolată de nicio

astfel de autoritate, ignorându-se cerințele legii.

S-a reținut că

din probele dosarului a rezultat că apelantul Ț.L. - după emiterea titlului de

conversie de A.N.R.P. nr. 904 din 23 iulie 2010 - a vândut doar la câteva zile,

o parte din acțiuni - la 28 iulie 2010 (așadar la 5 zile) 3.064.395 acțiuni

către M.B., iar la 30 iulie 2010 (la 10 zile) 1.399.214 acțiuni către N.V.N. -

rezultând din operațiunile respective că s-a cesionat "la valoarea

nominală", astfel că nu a rezultat nici un profit pentru vreuna dintre

părțile contractante, raportat la prevederile incidente ale C. fisc.

Nu a rezultat

într-adevăr, că apelantul ar fi înstrăinat și cele 4.000.000 acțiuni, iar

precizarea în apel a faptului că toate acțiunile au fost vândute pe "piața

gri" nu a fost dovedită cu înscrisurile administrate în cauză, conform

art. 1169 C. civ. potrivit cărora cel ce face o susținere în instanță este

obligat să o dovedească.

Astfel, nu a

fost primită cererea finală din apel, în sensul că dacă instanța de apel nu e

clarificată cu privire la situația acestor acțiuni - în număr de 4.000.000 -,

să facă ea însăși o adresă către Depozitarul Central.

De altfel, s-a

constatat că la termenul de judecată fixat pentru soluționarea apelului,

apelanții-reclamanți, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță,

solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Instanța de

fond a constatat, de asemenea, că și reclamantul (apelant) Ț.E.M. a înstrăinat

un număr de 3.064.395 acțiuni la data de 28 iulie 2010 (la 5 zile de la

emiterea titlului din 23 iulie 2010 de către A.N.R.P.) către M.B., și restul de

5.399.214 acțiuni la data de 17 august 2010 (la circa 25 de zile) către același

M.B., la valoarea nominală, respectiv valoarea de achiziție -fiind bifată în

acest sens rubrica având acest conținut din actul de cesiune, ca și rubrica

vizând "nu am obținut profit, conform C. fisc." - actul purtând

semnăturile cedentului și cesionarului.

Invocarea în

apel a faptului că simpla bifare a unor rubrici a unor formulare de cesiune de

acțiuni emise în materie, nu corespunde realității, în sensul că s-ar fi

obținut de către apelanți sub 1 leu/acțiune, în contra înscrisurilor invocate -

neanulate - și invocarea propriei culpe, nu poate atrage răspunderea

statului-pârât, care să plătească o diferență pretinsă de preț neobținut pe

"piața gri", până la 0,85 lei/acțiune, cât ar fi fost cotația în

decembrie 2013 (la peste 2 ani de la cesionările susmenționate la B.V.

Instanța de

apel a apreciat că, în lipsa unui prejudiciu cert și actual, dovedit cu probe

concludente, nu se poate reține pentru creanța garantată de stat în temeiul

legislației invocate, - culpa statului, de neprevizionare a scăderii acțiunilor

fondurilor pe piața bursieră ori dimpotrivă, o supraevaluare a acțiunilor încă

de la data emiterii titlurilor de conversie de către A.N.R.P., mai mult,

nelistarea la bursă a F.P. ori tergiversarea acestei listări circa 5 ani,

astfel cum se pretinde, în interesul unor grupuri de "samsari

imobiliari" etc, câtă vreme înșiși apelanții și-au cesionat extrem de

repede acțiunile, formulând apoi o acțiune în prejudicii pretinse de la stat,

la circa 2 ani de la cesionarea acțiunilor de către ei, pe piața

nereglementată, necontrolată, așadar cu nerespectarea legii.

Problemele

familiale cu care se confruntau apelanții, invocate (și neprobate) nu

constituie elemente care să conducă la admiterea acțiunii, respectiv admiterea

apelului și reformarea sentinței atacate.

Numai o

cesionare pe o piață reglementată și controlată, potrivit legii, la un

preț/acțiune obținut în acest fel, în caz de prejudiciu dovedit, efectiv,

pentru creanța garantată de stat, ar fi deschis eventual, dreptul la o acțiune

în dezdăunare în contra statului, în condiții de pretenții clar definite și

dovedite pe bază de probatoriu adecvat.

Jurisprudența

C.E.D.O. invocată, legislația edictată în materie de acordare măsuri

reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, emiterea titlurilor de

despăgubire, optarea pentru titluri de conversie, valorificarea pe piața de

capital, etc. - rămân inaplicabile, în speță, unde s-a constatat nedovedirea,

în primul rând, a existenței prejudiciului pretins (inclusiv în cererea

precizatoare, în urma constatărilor raportului de expertiză de la fond) și care

să justifice analizarea celorlalte elemente ale răspunderii: culpă, raport de

cauzalitate, etc, ca și aspectul discriminării între categorii de deținători de

titluri de despăgubire - chestiunea nefiind clar conturată de altfel în cauză,

apelul rămânând în linia unei prezentări teoretice și nu concrete, specifice

speței.

Notorietatea

invocată a vânzărilor pe piața nereglementată a titlurilor de despăgubiri înainte

de listarea Fondului la bursă, de un procent de 38% dintre deținătorii

titlurilor - determinând o dezbatere parlamentară asupra fenomenului și cu

privire la măsurile legale ce se impun a fi adoptate, s-a apreciat că nu

prezintă relevanță în speță de față, în raport de datele ei concrete, reținute

mai sus.

Nici critica

apelanților, în sensul nemotivării hotărârii nu a fost primită, dimpotrivă,

prima instanță analizând cu respectarea prevederilor art. 261 C. proc. civ.,

grupând argumentele esențiale raportat la pretențiile deduse judecății și

probatoriul administrat - care au determinat pronunțarea soluției de respingere

a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, nefiind necesar ca instanța

în considerente să analizeze fiecare argument pe care reclamanții l-au susținut

în acțiune, într-o prezentare amplă.

Având în vedere

considerentele reținute, potrivit art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins

ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții T.E.M. și Ț.L., întemeiat pe art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea

deciziei recurate în sensul admiterii apelului și deființării sentinței

tribunalului, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și

precizată.

Recurenții -

reclamanți arată că la pronunțarea deciziei recurate instanța de apel a avut în

vedere faptul că reclamantul Ț.L. nu a făcut dovada că a înstrăinat o cantitate

de 4.000.000 de acțiuni F.P. înainte ori după listarea fondului la bursă, ceea

ce face inutilă cercetarea pricinii pe fond.

Cât privește

susținerile Curții de Apel București, care și-a însușit concluziile eronate, în

opinia recurenților, ale instanței de fond, cum că în speță nu exista niciun

prejudiciu întrucât ar fi înstrăinat acțiunile pe piața gri însă la valoarea

nominală de 1 leu/actiune, dând în acest sens și o declarație supusă legii cu

privire la falsul in declarații, nu constituie decât o veche tactică comunistă

de negare a realității, fiind de notorietate publică faptul că acțiunile F.P.

se tranzacționau pe piața gri, înainte de listarea F.P. la bursă, la cotații

modice cuprinse între 0,7 -0,25 % din valoarea nominală de un leu/actiune.

Rubrica cu declarația pe propria răspundere fiind una standard, de adeziune,

concepută în opinia recurenților de către autoritățile statului pentru a-i

scuti samsarii de dosare și de drepturi litigioase de la plata impozitului pe

profit.

Recurenții

reiterează faptul că s-au confruntat cu probleme familiale și nemaiavând

încredere în promisiunile repetate și neonorate ale statului cum că F.P. va fi

într-un final listat la bursă, până în data de 25 ianuarie 2011, momentul

listării la B.V. București a F.P., au înstrăinat prin intermediul pieței de

capital nereglementate toate cele 16.927.217 de acțiuni deținute la F.P.,

conform confirmării transferurilor directe de acțiuni aflate la dosar.

În absența

listării de către pârât a fondului la bursă, arată că se aflau efectiv în

posesia unor hârtii ce nu puteau fi valorificate în mod concret decât pe piața,

gri, la mica publicitate, la preturi derizorii (cuprinse între 07 - 25% din

valoarea nominală de 1 leu/acțiune).

Având în vedere

diferența dintre cotația maxima (- 0,85 lei /acțiune) cu care ar fi putut vinde

pe B.V. București cantitatea de 16.927.217 acțiuni deținute la F.P. și valoarea

nominală la care le-au fost atribuite - 1 leu/actiune, conform creanței

garantate asupra statului conferită de Titlurile de despăgubire emise de

Guvernul României prin C.C.S.D., recurenții reclamanți se consideră

îndreptățiți la această diferență de valoare în ceea ce privește creanța

garantată asupra statului menționată.

Consideră că nu

au avut nicio culpă personală, întrucât la momentul intrării în posesia

acțiunilor, listarea FP la bursă fiind deja tergiversata de pârât la acel

moment de 4 ani de zile, neexistând perspective realiste de listare la acel

moment, nemaiavând încredere în promisiunile statului de a lista fondul și

constrânși fiind de probleme și necesitați familiale, au fost nevoiți să vândă

pe piața gri, nereglemantată, cantitatea de acțiuni mai sus arătată.

Arată că s-au

găsit în această situație deoarece Statul Român prin instituțiile sale,

respectiv Guvernul României, nu a respectat termenul inițial de 4 luni prevăzut

de dispozițiile art. 12 pct. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

înlăuntrul căruia urma să se desfășoare listarea la bursă a F.P., aceasta fiind

tergiversată în mod abuziv timp de 5 ani, foștii proprietari naționalizați și

despăgubiți prin intermediul acțiunilor la F.P., exasperați de refuzul

acționarului majoritar la F.P. - Statul Român, de a efectua demersurile

necesare listării la bursă a F.P., fiind nevoiți astfel a-și vinde participația

deținută la acest organism financiar, însă la prețuri infime.

De altfel,

arată că, Curtea de la Strasbourg, în vasta sa jurisprudenta, a constatat

tergiversarea listării F.P. la bursă (Decizia din 20 ianuarie 2009 - pct. 24

din cauza Katz vs. România, Decizia din 25 ianuarie 2007 - pct. 41 din cauza

Negoita vs. România, Decizia din 05 octombrie 2006 - pct. 30 din cauza Penescu

vs. România, Decizia din 08 februarie 2007 - pct. 36,41,42 din cauza Stroia vs.

România, Decizia din 12 februarie 2006 - pct. 34 din cauza Porteanu vs.

România, pct. 38 din Cauza Faimblat vs. România - Strasbourg - Hotărârea din 13

ianuarie 2009).

Examinând

decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte

apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:

Cu titlu

preliminar, este de observat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8

C. proc. civ. a fost invocat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio

critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează

- interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri

probatorii) dedus judecății.

Prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată

este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse,

recurenții solicită instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare,

judecând în fond și nu să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul

de aplicare a legii, recurenții neindicând normele de drept material aplicate

sau intepretate greșit.

Totuși, din expunerea

motivelor se poate reține o singură critică de nelegalitate referitoare la

greșita reținere de către instanța de apel a inexistenței prejudiciului de

natură a atrage culpa statului pentru creanța garantată de stat în termenii și

condițiile legislației în materie.

Potrivit

dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, astfel cum au fost

modificate prin O.U.G. nr. 81/2007, titlurile de despăgubire sunt certificate

emise de C.C.S.D., în numele și pe seama Statului Român, care încorporează

drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului Român, corespunzător

despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi

valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de F.P. și/sau, după caz, în

funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin

preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute

în prezenta lege.

Rezultă așadar

că, în condițiile legii speciale, recurenții se prevalează de o creanță asupra

statului care putea fi valorificată fie prin conversia în acțiuni, fie prin

conversia în acțiuni și preschimbare contra titluri de plată, în limitele și

condițiile defipte de lege.

Recurenții au

optat pentru conversia în acțiuni, pe care le-au și valorificat. Din

perspectiva legalității deciziei atacate cu recurs, nu prezintă relevanță

circumstanțele personale invocate de recurenți (și neprobate), care i-au

determinat pe aceștia să înstrăineze 16.927.217 acțiuni anterior listării la

bursă a acestora.

Contrar

susținerilor recurenților, în mod corect instanța de apel a constatat, pe baza

probatoriului administrat, care nu mai poate fi reevaluat în recurs, că toate

acțiunile deținute de reclamanți, conform titlurilor de conversie, au fost

vândute de aceștia, dar nu sub controlul autorității de reglementare bursieră,

astfel cum impunea legea, ci pe piața gri, necontrolată de nicio astfel de

autoritate, ignorându-se cerințele legii.

Prin urmare, se

constată că recurenții au vândut acțiunile cu încălcarea legii, pe o adevărată

piață neagră, iar acum, prin promovarea acestei acțiunii solicită protecție din

partea legii, în condițiile în care numai o cesionare pe o piață reglementată

și controlată, potrivit legii, la un preț/acțiune obținut în acest fel, în caz

de prejudiciu dovedit, efectiv, pentru creanța garantată de stat, ar fi deschis

eventual, dreptul la o acțiune în dezdăunare în contra statului, în condiții de

pretenții clar definite și dovedite pe bază de probatoriu adecvat.

Instanța de

apel a apreciat cu justețe că nu poate fi imputată statului pierderea suferită

de către reclamanți cu ocazia tranzacționării acțiunilor pe piața

nereglematată, necontrolată, în lipsa unui prejudiciu cert, efectiv și actual,

dovedit cu probe concludente, cu atât mai mult cu cât reclamanții și-au

cesionat extrem de repede acțiunile, formulând apoi o acțiune în prejudicii

pretinse de la stat, la circa 2 ani de la cesionarea acestor acțiuni.

În acest

context, s-a apreciat în mod corect că susținerile reclamanților cu privire la

nelistarea la bursă a F.P. ori tergiversarea acestei listări circa 5 ani, în

interesul unor grupuri de "samsari imobiliari", notorietatea invocată

a vânzărilor pe piața nereglementată a titlurilor de despăgubiri înainte de

listarea Fondului la bursă, de un procent de 38% dintre deținătorii titlurilor,

precum și jurispudenta C.E.D.O. invocată, nu prezintă relevanță în speță, în

condițiile în care se pretinde repararea unui prejudiciu presupus și nedovedit,

constând în scăderea valorii acțiunilor la momentul listării F.P.B.V.

București, pe care l-ar fi suferit reclamanții din culpa Statului Român.

Pentru

rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate

instituite de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de

recurenții-reclamanți, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanți, menținând decizia instanței de apel,

ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții Ț.E.M. și Ț.L. împotriva Deciziei

civile nr. 257/A din 16 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 martie 2015.