ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 116/2015

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Decizia nr. 517 din 2 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanta a fost admis recursul formulat de reclamant C.F.M.S. - lichidator judiciar al debitoarei SC P.D.C. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 759 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 411/88/2012/a1**, în contradictoriu cu intimatul - pârât I.P. A fost modificată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator I.P.. A fost dispusă suportarea pasivului societar în cuantum de 24.547 lei reprezentând obligația debitoarei SC P.D.C.

SRL iar sumele rezultate din executare vor intra în patrimoniul falitei și vor fi destinate plății creanțelor. În motivare, Curtea a reținut că în respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și a principiului autorității de lucru judecat, în cursul rejudecării cauzei de către judecătorul-sindic al Tribunalului Tulcea, acesta a avut de cercetat dacă sunt întrunite elementele răspunderii civile materiale a fostului administrator statutar I.P., prin analiza faptei reglementate la art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006, în ceea ce privește ipotezele de "ținere a unei contabilități fictive sau neconforme legii, ori a provocării dispariției unor documente contabile". Pentru a fi antrenată răspunderea materială a fostului membru al organelor de conducere ale debitoarei SC P.D.C.

SRL este necesar a fi întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a vinovăției făptuitorului, a unei legături de cauzalitate și a unui prejudiciu. Lichidatorul judiciar al societății debitoarei a identificat în raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat insolvența persoanei aflată sub incidența Legii nr. 85/2006, ca și cauze ale aplicării acestei legi asupra respectivei entități juridice, neținerea evidenței contabile conform legii, fapt ce a condus la consecința apariției insolvabilității SC P.D.C. SRL.

Potrivit adresei de la prezentul dosar, societatea falită nu a depus la organul fiscal bilanțurile contabile de la data înființării acestei societăți, respectiv 2006, până la data dizolvării, în anul 2009. Pentru această încălcare a dispozițiilor legale privind depunerea documentelor contabile la organul fiscal competent, societatea în cauză a fost amendată contravențional, fiind astfel dovedită, fără îndoială, existența faptei reglementate de art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006, în forma ținerii unei contabilități neconforme legii. Este de observat că intimatul-pârât I.P. nu a probat în contra afirmațiilor lichidatorului judiciar C.F.M.S., deși sarcina probei îi revenea, dat fiind faptul pozitiv pe care acesta avea interesul să îl dovedească, acela al existenței documentației contabile a societății la care era administrator conform prevederilor legale.

În privința prejudiciului, acesta este reprezentat prin sumele înscrise în tabelul definitiv de creanțe al societății debitoarei, iar vinovăția cerută pentru antrenarea răspunderii civile delictuale poate fi manifestată chiar și sub forma celei mai ușoare culpe, fără a fi necesar să existe doar sub forma intenției.

Referitor la condiția existenței unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, Curtea a reținut că este probată și această cerință, cât timp intimatul pârât, în îndeplinirea mandatului său de administrator statutar al debitoarei, a fost amendat contravențional de către Garda Financiară pentru nereguli în ținerea contabilității acestei societăți comerciale, iar ignorarea de către acesta cu bună știință a prevederilor legii contabilității, prin efectuarea de retrageri de sume din patrimoniul societar fără a fi evidențiate în documentele justificative ale entității pe care o administra, determină concluzia unei conduite asumate de a acționa contrar legii, cu consecințe în planul relațiilor economice și fiscale, ce au determinat inexistența plăților scadente și a îndeplinirii obligațiilor la bugetul de stat.

Prin urmare, acest comportament al intimatului-pârât se impune a fi sancționat, prin atragerea răspunderii sale materiale, pentru fapte prevăzută la art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006, pentru ținerea contabilității contrar normelor legale și lipsa unor documente contabile din categoria celor a căror existență faptică era imperios cerută de art. 6 din Legea nr. 82/1991. Împotriva acestei decizii a formulat cererea de revizuire I.P. întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii se arată că instanța, respectiv Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat de două ori în sensul admiterii recursului revizuentului respectiv casarea hotărârilor Tribunalului Tulcea și trimiterea acestora spre rejudecare, apoi s-a pronunțat contrar la data de 2 iulie 2014 prin Decizia nr. 759. Astfel, C.F.M.S.

a formulat cerere de chemare în judecată împotriva revizuentului întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea insolvenței. Cererea a fost admisă iar împotriva încheierii din data de 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 411/88/2012/a1 revizuentul a declarat recurs. Curtea de Apel Constanța la data de 3 decembrie 2012 prin Decizia nr. 1422 a admis recursul casând încheierea prin care revizuentul a fost obligat la plata pasivului debitoarei și a trimis-o spre rejudecare aceleași instanțe. În rejudecarea cererii de antrenare a răspunderii personale a revizuentului C.F.M.S. a completat probatoriul precizând cererea în sensul invocării incidenței art. 138 lit. a) și e ori, susține revizuentul, cu toate că a invocat în principal tardivitatea cererii de chemare în judecată pe aceste litere precum și actele depuse în probațiune după încheierea fazei probatorii, instanța a nesocotit aceste prevederi, respingând excepția.

Tribunalul Tulcea a admis acțiunea reclamantului prin Sentința civilă nr. 2849 din 31 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 411/88/2012/a1*. Împotriva acestei sentințe revizuentul a formulat recurs care a fost admis și trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe. în rejudecare, Tribunalul Tulcea a suspendat judecarea cauzei în vederea stabilirii pasivului debitoarei. Ulterior valorificării bunurilor acțiunea a fost repusă pe rol iar prin Sentința nr. 759 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 411/88/2012/a1** a fost respinsă cererea reclamantului ca nefondată. Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva criticilor formulate, constată că aceasta este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.

În susținerea cererii, revizuentul face trimitere la soluțiile pronunțate de instanțe în același dosar, în diverse cicluri procesuale. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași părți și având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. În speță, nu se poate reține existența unor hotărâri potrivnice în sensul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ci este vorba de hotărâri pronunțate în faze procesuale diferite și care, prin raportare la stadiul procesual la care au fost adoptate, nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire de față vizează hotărâri pronunțate în același dosar, deci nu se înscriu în cerințele de admisibilitate reglementate de art. 322.7 C. proc.

civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul I.P. împotriva Deciziei nr. 517 din 2 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 20 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN