ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 116/2015

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 517 din 2 iulie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Constanta a fost admis recursul formulat de

reclamant C.F.M.S. - lichidator judiciar al debitoarei SC P.D.C. SRL, împotriva

Sentinței civile nr. 759 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea,

secția civilă de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr.

411/88/2012/a1**, în contradictoriu cu intimatul - pârât I.P. A fost modificată

în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă cererea de antrenare a

răspunderii materiale a fostului administrator I.P.. A fost dispusă suportarea

pasivului societar în cuantum de 24.547 lei reprezentând obligația debitoarei

SC P.D.C. SRL iar sumele rezultate din executare vor intra în patrimoniul

falitei și vor fi destinate plății creanțelor.

În motivare, Curtea a

reținut că în respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și a

principiului autorității de lucru judecat, în cursul rejudecării cauzei de

către judecătorul-sindic al Tribunalului Tulcea, acesta a avut de cercetat dacă

sunt întrunite elementele răspunderii civile materiale a fostului administrator

statutar I.P., prin analiza faptei reglementate la art. 138, lit. d) din Legea

nr. 85/2006, în ceea ce privește ipotezele de "ținere a unei contabilități

fictive sau neconforme legii, ori a provocării dispariției unor documente

contabile".

Pentru a fi antrenată

răspunderea materială a fostului membru al organelor de conducere ale

debitoarei SC P.D.C. SRL este necesar a fi întrunite cumulativ condițiile

răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a

vinovăției făptuitorului, a unei legături de cauzalitate și a unui prejudiciu.

Lichidatorul judiciar

al societății debitoarei a identificat în raportul privind cauzele și

împrejurările care au determinat insolvența persoanei aflată sub incidența

Legii nr. 85/2006, ca și cauze ale aplicării acestei legi asupra respectivei

entități juridice, neținerea evidenței contabile conform legii, fapt ce a

condus la consecința apariției insolvabilității SC P.D.C. SRL.

Potrivit adresei de

la prezentul dosar, societatea falită nu a depus la organul fiscal bilanțurile

contabile de la data înființării acestei societăți, respectiv 2006, până la

data dizolvării, în anul 2009.

Pentru această

încălcare a dispozițiilor legale privind depunerea documentelor contabile la

organul fiscal competent, societatea în cauză a fost amendată contravențional,

fiind astfel dovedită, fără îndoială, existența faptei reglementate de art.

138, lit. d) din Legea nr. 85/2006, în forma ținerii unei contabilități

neconforme legii.

Este de observat că

intimatul-pârât I.P. nu a probat în contra afirmațiilor lichidatorului judiciar

C.F.M.S., deși sarcina probei îi revenea, dat fiind faptul pozitiv pe care

acesta avea interesul să îl dovedească, acela al existenței documentației

contabile a societății la care era administrator conform prevederilor legale.

În privința

prejudiciului, acesta este reprezentat prin sumele înscrise în tabelul

definitiv de creanțe al societății debitoarei, iar vinovăția cerută pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale poate fi manifestată chiar și sub forma celei mai

ușoare culpe, fără a fi necesar să existe doar sub forma intenției.

Referitor la condiția

existenței unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, Curtea a reținut

că este probată și această cerință, cât timp intimatul pârât, în îndeplinirea

mandatului său de administrator statutar al debitoarei, a fost amendat

contravențional de către Garda Financiară pentru nereguli în ținerea

contabilității acestei societăți comerciale, iar ignorarea de către acesta cu

bună știință a prevederilor legii contabilității, prin efectuarea de retrageri

de sume din patrimoniul societar fără a fi evidențiate în documentele

justificative ale entității pe care o administra, determină concluzia unei

conduite asumate de a acționa contrar legii, cu consecințe în planul relațiilor

economice și fiscale, ce au determinat inexistența plăților scadente și a

îndeplinirii obligațiilor la bugetul de stat.

Prin urmare, acest

comportament al intimatului-pârât se impune a fi sancționat, prin atragerea

răspunderii sale materiale, pentru fapte prevăzută la art. 138, lit. d) din

Legea nr. 85/2006, pentru ținerea contabilității contrar normelor legale și

lipsa unor documente contabile din categoria celor a căror existență faptică

era imperios cerută de art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Împotriva acestei

decizii a formulat cererea de revizuire I.P. întemeiată pe art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

În motivarea cererii

se arată că instanța, respectiv Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat de două

ori în sensul admiterii recursului revizuentului respectiv casarea hotărârilor

Tribunalului Tulcea și trimiterea acestora spre rejudecare, apoi s-a pronunțat

contrar la data de 2 iulie 2014 prin Decizia nr. 759.

Astfel, C.F.M.S. a

formulat cerere de chemare în judecată împotriva revizuentului întemeiată pe

dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea insolvenței. Cererea a fost admisă iar

împotriva încheierii din data de 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în

Dosar nr. 411/88/2012/a1 revizuentul a declarat recurs. Curtea de Apel

Constanța la data de 3 decembrie 2012 prin Decizia nr. 1422 a admis recursul

casând încheierea prin care revizuentul a fost obligat la plata pasivului

debitoarei și a trimis-o spre rejudecare aceleași instanțe.

În rejudecarea

cererii de antrenare a răspunderii personale a revizuentului C.F.M.S. a

completat probatoriul precizând cererea în sensul invocării incidenței art. 138

lit. a) și e ori, susține revizuentul, cu toate că a invocat în principal tardivitatea

cererii de chemare în judecată pe aceste litere precum și actele depuse în

probațiune după încheierea fazei probatorii, instanța a nesocotit aceste

prevederi, respingând excepția.

Tribunalul Tulcea a

admis acțiunea reclamantului prin Sentința civilă nr. 2849 din 31 mai 2013

pronunțată în Dosarul nr. 411/88/2012/a1*.

Împotriva acestei

sentințe revizuentul a formulat recurs care a fost admis și trimisă cauza spre

rejudecare aceleași instanțe. în rejudecare, Tribunalul Tulcea a suspendat

judecarea cauzei în vederea stabilirii pasivului debitoarei. Ulterior

valorificării bunurilor acțiunea a fost repusă pe rol iar prin Sentința nr. 759

din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr.

411/88/2012/a1** a fost respinsă cererea reclamantului ca nefondată.

Înalta Curte,

analizând cererea de revizuire din perspectiva criticilor formulate, constată

că aceasta este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.

În susținerea

cererii, revizuentul face trimitere la soluțiile pronunțate de instanțe în același

dosar, în diverse cicluri procesuale.

Potrivit art. 322

pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date

de instanțe de același grad sau grade deosebite, între aceleași persoane, având

aceeași calitate.

Astfel, revizuirea

pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite

cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea

potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului

judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate,

respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, între

aceleași părți și având aceeași calitate.

Rațiunea

reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea

puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare

diferite, dar având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În speță, nu se poate

reține existența unor hotărâri potrivnice în sensul prevăzut de art. 322 pct. 7

C. proc. civ., ci este vorba de hotărâri pronunțate în faze procesuale diferite

și care, prin raportare la stadiul procesual la care au fost adoptate, nu

întrunesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta

Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire de

față vizează hotărâri pronunțate în același dosar, deci nu se înscriu în

cerințele de admisibilitate reglementate de art. 322.7 C. proc. civ., va

respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuentul I.P. împotriva Deciziei nr. 517 din 2 iulie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - NN