ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, reclamanta SC E.P.G.M.N.K. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și A.N.A.F., anularea Notificării X din

19 octombrie 2011, Z din 21 octombrie 2011, Q din 15 noiembrie 2011, W din 15

noiembrie 2011, Y din 19 octombrie 2011, J din 21 octombrie 2011 și Notificării

B din 15 noiembrie 2011 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

de fond

Prin Sentința civilă nr.

7145 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei A.N.A.F. - Direcția generală de administrare a marilor

contribuabili și respinsă acțiunea față de aceasta.

A fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta SC E.P.G.M.B.N.K. SRL, în contradictoriu cu pârâții C.N.A.S.

și A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Totodată, a fost

dispusă anularea Notificărilor anularea Notificării X din 19 octombrie 2011, Z

din 21 octombrie 2011, Q din 15 noiembrie 2011, W din 15 noiembrie 2011, Y din

19 octombrie 2011, J din 21 octombrie 2011 și Notificării B din 15 noiembrie 2011

emise de pârâta C.N.A.S. și obligată pârâta C.N.A.S. să plătească reclamantei

suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a motiva

această soluție, instanța de fond a reținut, în privința excepției lipsei

calității procesuale pasive, că aceasta este întemeiată pentru că A.N.A.F. nu este

emitenta actelor administrative contestate.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că pârâta C.N.A.S. a emis ele 5 notificări a căror anulare o solicită

și prin care s-au stabilit sume estimative de plată și că în niciunul dintre trimestrele

vizate reclamanta, direct sau prin intermediul S., nu a comercializat în

România nicio cantitate de medicamente către farmacii sau unități sanitare cu

paturi, astfel încât nu au existat încasări care să fi putut constitui

legalmente baza de calcul a contribuției și că C.N.A.S. a ignorat declarațiile

depuse de Sandoz, ca reprezentant al E., care atestau inexistența vânzărilor de

medicamente și încasărilor aferente.

Potrivit art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006, introdus prin O.U.G. nr. 104/2009, în situația

în care deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentelor

respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora,

contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din

comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii acestui

drept de comercializare, direct sau indirect, de la respectivul deținător al

autorizației de punere pe piață.

S-a arătat că

potrivit normelor legale imperative ce reglementează regimul medicamentului în

România, comercializarea este permisă exclusiv unui deținător al autorizației

de distribuție angro sau en detail de medicamente, supus cerințelor legale și

logistice relevante, verificate de către Agenția Națională a Medicamentului și

Dispozitivelor Medicale.

Astfel, art. 788 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 95/2006 dispune imperativ că distribuția angro sau en

detail de medicamente poate fi desfășurată exclusiv de către posesorii unei

autorizații de distribuție angro sau en detail, în care se precizează sediul

pentru care este valabilă. Ca unică excepție, art. 788 alin. (4) din Legea nr. 95/2006

stabilește că deținerea unei autorizații de fabricație, emisă de A.N.M.D.M. în

condițiile legii, include și autorizarea pentru distribuția angro a

medicamentelor acoperite de acea autorizație.

În vederea emiterii

unei autorizații de distribuție angro sau en detail, unitățile de distribuție

trebuie să respecte o serie de cerințe de ordin normativ, tehnic și logistic,

reglementate prin legislația secundară emisă de Ministerul Sănătății și verificate

de inspectorii A.N.M.D.M. sau ai Ministerului Sănătății.

Instanța de fond a

arătat că reclamanta nu este subiect plătitor al contribuției, subiectul plătitor

fiind distribuitorul angro de medicamente compensate din fonduri publice,

livrate farmaciilor și spitalelor în considerarea celor de mai sus, și având în

vedere că reclamanta este o persoană juridică străină, deținătoare de autorizației

de punere pe piață, dar care nu deține nicio autorizație de distribuție angro

sau en detail ori autorizație de fabricație eliberate de autoritățile

competente din România conform reglementărilor legale aplicabile, rezultă că nu

are posibilitatea legală de a comercializa medicamentele relevante pe piața din

România și, prin urmare, în conformitate cu art. 363

1

alin. (2) din

Legea nr. 95/2006, societatea nu poate fi calificată ca subiect plătitor al

contribuției relevante.

S-a precizat că, inclusiv

în situația în care reclamanta ar fi putut desfășura activități de

comercializare a medicamentelor în România, aceasta nu putea fi legalmente

calificată ca subiect plătitor al contribuției având în vedere: modelul de

comercializare existent, care presupune livrarea tuturor medicamentelor către

Sandoz, care le vinde mai departe distribuitorilor angro autorizați precum și

faptul că subiectul plătitor al contribuției reglementate prin art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 este acel distribuitor angro care vinde medicamente

compensate din fonduri publice către utilizatorii finali (farmacii și spitale).

Astfel, din

interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006,

art. 1 lit. a) și b) și art. 6 alin. (1) din Norme, precum și a Anexelor 2a,

2b, 2a

1

și 2b

1

la Norme, reiese că entitățile supuse

obligațiilor declarative și de plată a contribuției sunt acele persoane

juridice care vând efectiv medicamentele compensate din fonduri publice „în

sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în

tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi” în cadrul unul

trimestru și obțin încasări din aceste vânzări. Or, în cazul concret al

modelului de distribuție în România a medicamentelor E., aceste persoane sunt

acei distribuitori angro care, direct sau indirect, au achiziționat

medicamentele respective de la Sandoz și le-au vândut direct către farmacii și

spitale.

Pe de altă parte,

motivul determinant pentru care C.N.A.S. nu avea temei să determine astfel de

contribuții în sarcina reclamantei, a apreciat instanța de fond, constă în

inexistența oricărei cantități de medicamente compensate din fonduri publice

care să fi fost comercializată de aceasta în trimestrele relevante, direct sau

prin intermediul Sandoz, „către furnizorii de medicamente în tratamentul

ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi"(farmacii și spitale).

În consecință: nu au existat volume ale vânzărilor în baza cărora, potrivit art.

1 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Norme, să se fi putut legalmente determina

pentru reclamantă un procent al contribuției și nu au existat venituri

trimestriale încasate din astfel de vânzări care, potrivit art. 1 lit. b) și art.

4 alin. (2) din Norme, să fi putut reprezenta baza de calcul a contribuției

pretinse reclamantei.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta C.N.A.S. pe care o consideră nelegală și

netemeinică și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în

sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. ca

neîntemeiată și respingerea cererii de anulare a Notificărilor transmise C.N.A.S.

pentru trimestrul IV 2009 – III 2011, ca neîntemeiată.

În motivele de recurs

a fost criticată soluția instanței de fond atât în privința modului de

soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. cât și pe

fondul cauzei.

I. Instanța de fond a

admis în mod greșit excepția calității procesuale pasive a A.N.A.F., susține

recurenta, întrucât în conformitate cu art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011,

procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția trimestrială

datorată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor vor

fi continuate, odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, de către A.N.A.F.,

care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății – Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar.

A.N.A.F. are

calitatea de parte în proces, având în vedere că această calitate corespunde

celei de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de

drept material dedus judecății.

De aceea, se impune

respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.

II. Pe fondul cauzei,

recurenta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 104/2009 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale

Ordinului comun al Ministrului Sănătății și al Președintelui C.N.A.S. nr. X și

Ordinului comun nr. Y din 21 aprilie 2011 al Ministrului Sănătății și

Președintelui C.N.A.S.

Conform art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 procentul contribuției trimestriale se determină în

funcție de volumul vânzărilor și se aplică la încasările aferente trimestrului

respectiv, iar pentru determinarea efectivă a contribuției trimestriale este

necesară declararea de către deținătorii de autorizație de punere pe piață sau

cei care au dobândit dreptul de comercializare de la aceștia a valorii

încasărilor realizate în respectivul trimestru.

Potrivit

dispozițiilor legale, în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui

trimestru, persoanele prevăzute la art. 363

1

alin. (1) și (2) din

Legea nr. 95/2006 au obligația să depună la C.N.A.S. pe suport de hârtie și în

format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b (volumul

vânzărilor), iar în primele 5 zile ale anului următor celei în care au fost

încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru se depun declarațiile

prevăzute în anexele nr. 2a

1

și 2b

1

(volumul

încasărilor).

Aceste declarații se

dau pe proprie răspundere, se semnează și se asumă de reprezentantul legal al

persoanelor prevăzute la art. 3.

Din redactarea

textelor legale rezultă că prin plătitori ai contribuției se înțeleg

deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor care realizează

încasări din comercializarea în România a medicamentelor incluse în programele

naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în

tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și pentru

medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, respectiv

de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață.

Chiar dacă

medicamentele pentru care s-a calculat contribuția nu au fost vândute direct

unității sanitare cu paturi, respectiv farmaciilor, ele au fost vândute

sub-distribuitorilor și veniturile obținute din vânzarea medicamentelor de

către distribuitori se încadrează la art. 363

1

alin. (1) din Legea nr.

95/2006.

Procentul

contribuției se determină potrivit anexei 14 din Legea nr. 95/2006, cu

modificările și completările ulterioare, din totalul veniturilor obținute

trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în

programele naționale de sănătate, de medicamentele de care beneficiază

asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe

bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și

de medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc.

Valoarea contribuției

trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție asupra

totalului de venituri obținute trimestrial, după deducerea TVA prin aplicarea

procentului de contribuție stabilit între 5% și 11%.

Contribuția se

calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în trimestrul respectiv,

iar adoptarea acestui mecanism de colectare a contribuției a fost impusă de

găsirea unor metode adiționale de acoperire a cheltuielilor cu sănătatea.

Recurenta a apreciat

că acțiunea reclamantei este neîntemeiată pentru că prin aceste notificări au

fost aduse la cunoștința reclamantei doar sumele estimative datorate, având în

vedere că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a declara încasările aferente

trimestrului IV 2009 - III 2011.

În cadrul motivelor

de recurs s-au invocat aspecte legate de modul de implementare a contribuției claw-back

și de modificările legislative intervenite, dar și jurisprudența Curții

Constituționale (Decizia nr. 548 din 24 mai 2012), jurisprudența instanțelor

privind anularea Ordinului nr. 928/591/2010 și prevederile O.G. nr. 17/2012.

În raport de aceste ultime

modificări, recurenta a susținut că sumele plătite de deținătorii de

autorizații de punere pe piață a medicamentelor, deci inclusiv de reclamanta

din prezenta cauză, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele

naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție

personală, folosite în tratamentul ambulatoriu, pe bază de prescripție medicală

prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru

medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele

de dializă, în condițiile neefectuării plății s-ar ajunge la situația în care

numai o parte a medicamentelor scadente la plată ar putea fi decontate, prin

neplata acestei contribuții creându-se o situație de îngrădire a accesului la

medicamente a asiguraților.

Intimata E.P. a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul declarat de pârâta C.N.A.S. dar pentru următoarele

considerente:

În cadrul motivelor

de recurs a fost criticată soluția instanței de fond sub două aspecte:

- în ceea ce privește

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.;

- în ceea ce privește

fondul cauzei, pentru că a fost admisă acțiunea reclamantei și anulate

notificările prin care s-a stabilit obligația de plată a taxei claw-back.

În privința

criticilor referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale

pasive a A.N.A.F., se constată că acestea sunt nefondate.

Conform art. 9 alin.

(2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, când acestea

au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând

contribuția claw-back vor fi continuate de A.N.A.F. În consecință, subrogarea A.N.A.F.

intervine numai pentru procedurile de administrare a creanțelor, iar nu și în

ceea ce privește stabilirea acestora anterior datei respective, pentru care competența

aparținea C.N.A.S.

Noțiunea

de administrare a creanței avută în vedere de dispozițiile art. 9 alin. (2) din

O.U.G. nr. 77/2011 se referă numai la procedura de încasare și de executare

silită a creanțelor deja stabilite și nu poate fi extinsă pentru operațiunile

juridice premergătoare de constatare a existenței și întinderii creanței și

care au ca obiect individualizarea procentului de contribuție, a bazei de

calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de claw-back și

comunicarea acesteia către debitor, ca atribuții exclusive ale C.N.A.S. în

perioada 2009 - trimestrului III al anului 2011, avută în vedere la emiterea

notificării contestate în prezenta cauză.

Această

concluzie se impune față de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G.

nr. 77/2011, care prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele

naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în

tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru

medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc,

vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuția

datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, se stabilește de C.N.A.S. și se plătește conform

reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora.

De

aceea, soluția instanței de fond referitoare la excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. nu este nelegală.

Însă, în

ceea ce privește fondul cauzei, soluția instanței de fond este dată cu

aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 oct.9 C. proc.

civ.

Instanța

de fond a anulat notificările emise de pârâta C.N.A.S., reținând că pentru

trimestrul IV 2009, trimestrul II 2010 și trimestrul III 2011, reclamanta nu a

comercializat, nici direct și nici prin intermediul S., nicio cantitate de

medicamente către farmacii sau unități sanitare cu paturi și pentru că

reclamanta nu ar fi subiect plătitor al contribuției, subiect plătitor fiind,

în opinia instanței de fond distribuitorul angro al medicamentelor compensate

din fonduri publice livrate farmaciilor și spitalelor.

Pentru a

stabili dacă cele două argumente invocate de instanța de fond sunt sau nu

rezultate din interpretarea și aplicarea legii trebuie precizat că potrivit art.

363

1

din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr.

104/2009 începând cu 7 octombrie 2009.

(1) Pentru finanțarea

unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a

medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate,

pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu,

cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul

de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază

asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din

comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după

deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din

valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform

grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute,

prevăzută în anexa nr. 14.

(2) În cazul în care

deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu

desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este

datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în

România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare

direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor,

respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere

pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de

comercializare a medicamentelor în România.”

În raport de aceste

prevederi rezultă că subiecții plătitori ai acestei taxe sunt:

- fie deținătorii autorizațiilor

de punere pe piață a medicamentelor pentru medicamentele incluse în programele

naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în

tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru

medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc care

realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective,

după deducerea TVA;

- fie persoanele

juridice care realizează încasări din comercializarea în România a

medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare în România a

medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la

deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la

persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață,

direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de

comercializare a medicamentelor, în cazul în care deținătorii de autorizații de

punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități

de comercializare a acestora.

În aceste condiții,

argumentul instanței de fond pentru care a anulat notificările este nefondat

pentru că legea nu prevede obligația de plată a taxei claw-back în sarcina

distribuitorului angro al medicamentelor, așa cum a reținut instanța de fond.

Așa cum chiar

reclamanta a recunoscut, aceasta este de deținător de autorizație de punere pe

piață a medicamentelor.

În această calitate,

C.N.A.S. a comunicat reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL solicitarea de depunere

actualizată a declarațiilor pentru perioada trimestrului IV 2009 - III 2011

(anexa 9 la cererea de chemare în judecată), iar reclamanta, în calitate de

deținător al acestei autorizații a și depus anexa nr. 2 aferentă trimestrului

IV 2009 (anexa 10 la cererea de chemare în judecată).

Mai mult, reclamanta,

tot în calitate de deținător al autorizației de punere pe piață, în nume

propriu (fila 29 dosar fond - anexa 7 la cererea de chemare în judecată) sau

prin reprezentantul convențional SC S. SRL (filele 88-92 dosar fond, anexele

12, 13 ale cererii de chemare în judecată) a invocat, prin adresele înaintate C.N.A.S.

faptul că nu ar fi subiect plătitor al acestei taxe pentru că nu a

comercializat în România nicio cantitate de medicamente relevantă către

farmacii sau unități sanitare.

Este adevărat că

unele adrese sunt emise prin reprezentantul convențional SC S. SRL, însă având

în vedere că și aceasta este deținător de autorizație de punere pe piață,

pentru a nu se face confuzie între medicamentele pentru care deține autorizație

în nume propriu și pentru medicamentele pentru care deținător al autorizației

este reclamanta E.P., în mod corect trebuie să se depună declarații privind

încasările și vânzările pe cele două categorii de medicamente iar reclamanta

are obligația de plată a taxei claw-back pentru medicamentele pentru care deține

autorizația de punere pe piață. Prin urmare, sunt nefondate și contrare legii

susținerile instanței de fond potrivit cărora obligația de plată revine

distribuitorului angro de medicamente compensate din fonduri publice, livrate

farmaciilor și spitalelor.

Cu privire la cel de-al

doilea argument reținut de către instanța de fond pentru a se dispune anularea

notificărilor, respectiv inexistența oricărei cantități de medicamente

compensate din fonduri publice care să fi fost comercializată de reclamantă,

direct sau prin intermediul Sandoz, către spitale sau farmacii, susținerile

instanței sunt nefondate.

Notificările

contestate în prezenta cauză au fost emise ca urmare a modificărilor aduse

Legii nr. 95/1996 privind reforma în domeniul sănătății prin O.U.G. nr. 104/2009,

dar și Ordinului nr. 928/591/2010 prin Ordinul nr. 351/464 din 21 aprilie 2011.

În art. 4 din Ordinul

nr. 928/591/2010 s-a prevăzut procentul contribuției și nu se determină

valoarea acesteia, respectiv prin aplicarea unui procent asupra totalului

veniturilor obținute trimestrial, după deducerea TVA, iar conform art. 5 din

același ordin, în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru,

plătitorii taxei au obligația de a depune la C.N.A.S. declarațiile privind

vânzările (anexele 2a și 2b) iar în primele 5 zile ale lunii următoare celei în

care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, au

obligația să depună declarațiile prevăzute de anexele 2 a și 2b.

Inițial, reclamanta a

depus declarațiile privind vânzările de medicamente relevante care se încadrau

în prevederile legale (anexa 2a), iar ulterior a depus declarații rectificative

și a apreciat că vânzările sunt zero deoarece nu a vândut medicamente direct

către farmacii și spitale, ci numai către distribuitorii angro.

Această interpretare

este contrară prevederilor legale deoarece art. 363

1

alin. (1) din

Legea nr. 95/2006 se referă la medicamente incluse în programele naționale de

sănătate, medicamentele de care beneficiază asigurații în tratament

ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, în sistemul de asigurări

sociale de sănătate și la medicamentele de care beneficiază asigurații în

tratament spitalicesc, comercializate de deținătorii de autorizație de punere

pe piață sau de persoana care a obținut dreptul de comercializare de la

aceasta, fără nicio referire la terții distribuitori angro cărora aceste

medicamente le-au fost livrate de deținătorul de autorizație de punere pe

piață.

Luând în considerare

primele declarații ale reclamantei, ce cuprindeau volumul vânzărilor de medicamente

către distribuitorii angro, care la rândul lor au vândut medicamentele către

farmacii și spitale, pârâta a procedat la emiterea notificărilor.

Inițial, a comunicat

numai procentul, iar ulterior, în lipsa depunerii declarațiilor privind

încasările, a estimat o sumă de plată și chiar s-a precizat că această

contribuție urmează a fi stabilită ulterior depunerii declarațiilor privind

încasările.

Fiind o creanță

bugetară, taxei de claw-back îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și 67 C.

proc. fisc. care dau dreptul organului fiscal de a stabili baza de impunere

pentru determinarea obligației fiscale aferente.

Deoarece reclamanta a

respectat numai parțial obligațiile stabilite prin lege (a depus declarația

privind veniturile) dar nu și pe cele privind depunerea declarațiilor privind

încasările, în mod corect, C.N.A.S. a procedat la estimarea taxei claw-back

pentru că lipsa declarațiilor privind încasările legea nu ar putea fi aplicată.

Dacă nu s-ar proceda la estimare, reclamanta, prin propria sa voință și

nedepunere a acestor declarații, deși a încasat contravaloarea medicamentelor

livrate terților distribuitori, ar face inaplicabilă legea, ceea ce nu poate fi

permis.

În condițiile în

care, față de estimările pârâtei, se va dovedi, odată cu depunerea declarațiilor

privind încasările pentru trimestrele respective, că sumele pentru care a fost

notificată reclamanta au fost greșite, se poate proceda la o compensare cu alte

obligații (dacă sumele sunt mai mici decât cele estimate) sau va fi obligată la

sume suplimentare (dacă suma rezultată va fi mai mare decât cea estimată).

Toate acestea

dovedesc că nu poate fi reținut nici argumentul invocat de către instanța de

fond potrivit căruia notificările sunt nule pentru că nu s-a făcut dovada

vânzărilor către spitale și farmacii și pentru tratament ambulatoriu.

De aceea, în baza art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi

admis recursul, va fi modificată în parte sentința atacată în sensul că va fi

respinsă acțiunea reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL ca neîntemeiată, dar vor fi

menținute dispozițiile instanței de fond referitoare la excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.N.A.S. împotriva Sentinței civil nr. 7145 din 14 decembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL,

ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2015.