ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC E.P.G.M.N.K. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și A.N.A.F., anularea Notificării X din 19 octombrie 2011, Z din 21 octombrie 2011, Q din 15 noiembrie 2011, W din 15 noiembrie 2011, Y din 19 octombrie 2011, J din 21 octombrie 2011 și Notificării B din 15 noiembrie 2011 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 7145 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F.

- Direcția generală de administrare a marilor contribuabili și respinsă acțiunea față de aceasta. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC E.P.G.M.B.N.K. SRL, în contradictoriu cu pârâții C.N.A.S. și A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Totodată, a fost dispusă anularea Notificărilor anularea Notificării X din 19 octombrie 2011, Z din 21 octombrie 2011, Q din 15 noiembrie 2011, W din 15 noiembrie 2011, Y din 19 octombrie 2011, J din 21 octombrie 2011 și Notificării B din 15 noiembrie 2011 emise de pârâta C.N.A.S. și obligată pârâta C.N.A.S. să plătească reclamantei suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a motiva această soluție, instanța de fond a reținut, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive, că aceasta este întemeiată pentru că A.N.A.F.

nu este emitenta actelor administrative contestate. Pe fondul cauzei s-a reținut că pârâta C.N.A.S. a emis ele 5 notificări a căror anulare o solicită și prin care s-au stabilit sume estimative de plată și că în niciunul dintre trimestrele vizate reclamanta, direct sau prin intermediul S., nu a comercializat în România nicio cantitate de medicamente către farmacii sau unități sanitare cu paturi, astfel încât nu au existat încasări care să fi putut constitui legalmente baza de calcul a contribuției și că C.N.A.S. a ignorat declarațiile depuse de Sandoz, ca reprezentant al E., care atestau inexistența vânzărilor de medicamente și încasărilor aferente. Potrivit art. 363 1 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, introdus prin O.U.G.

nr. 104/2009, în situația în care deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii acestui drept de comercializare, direct sau indirect, de la respectivul deținător al autorizației de punere pe piață. S-a arătat că potrivit normelor legale imperative ce reglementează regimul medicamentului în România, comercializarea este permisă exclusiv unui deținător al autorizației de distribuție angro sau en detail de medicamente, supus cerințelor legale și logistice relevante, verificate de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Astfel, art. 788 alin. (1) și (3) din Legea nr. 95/2006 dispune imperativ că distribuția angro sau en detail de medicamente poate fi desfășurată exclusiv de către posesorii unei autorizații de distribuție angro sau en detail, în care se precizează sediul pentru care este valabilă. Ca unică excepție, art. 788 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 stabilește că deținerea unei autorizații de fabricație, emisă de A.N.M.D.M. în condițiile legii, include și autorizarea pentru distribuția angro a medicamentelor acoperite de acea autorizație. În vederea emiterii unei autorizații de distribuție angro sau en detail, unitățile de distribuție trebuie să respecte o serie de cerințe de ordin normativ, tehnic și logistic, reglementate prin legislația secundară emisă de Ministerul Sănătății și verificate de inspectorii A.N.M.D.M.

sau ai Ministerului Sănătății. Instanța de fond a arătat că reclamanta nu este subiect plătitor al contribuției, subiectul plătitor fiind distribuitorul angro de medicamente compensate din fonduri publice, livrate farmaciilor și spitalelor în considerarea celor de mai sus, și având în vedere că reclamanta este o persoană juridică străină, deținătoare de autorizației de punere pe piață, dar care nu deține nicio autorizație de distribuție angro sau en detail ori autorizație de fabricație eliberate de autoritățile competente din România conform reglementărilor legale aplicabile, rezultă că nu are posibilitatea legală de a comercializa medicamentele relevante pe piața din România și, prin urmare, în conformitate cu art. 363 1 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, societatea nu poate fi calificată ca subiect plătitor al contribuției relevante.

S-a precizat că, inclusiv în situația în care reclamanta ar fi putut desfășura activități de comercializare a medicamentelor în România, aceasta nu putea fi legalmente calificată ca subiect plătitor al contribuției având în vedere: modelul de comercializare existent, care presupune livrarea tuturor medicamentelor către Sandoz, care le vinde mai departe distribuitorilor angro autorizați precum și faptul că subiectul plătitor al contribuției reglementate prin art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 este acel distribuitor angro care vinde medicamente compensate din fonduri publice către utilizatorii finali (farmacii și spitale).

Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 363 1 din Legea nr. 95/2006, art. 1 lit. a) și b) și art. 6 alin. (1) din Norme, precum și a Anexelor 2a, 2b, 2a 1 și 2b 1 la Norme, reiese că entitățile supuse obligațiilor declarative și de plată a contribuției sunt acele persoane juridice care vând efectiv medicamentele compensate din fonduri publice „în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi” în cadrul unul trimestru și obțin încasări din aceste vânzări. Or, în cazul concret al modelului de distribuție în România a medicamentelor E., aceste persoane sunt acei distribuitori angro care, direct sau indirect, au achiziționat medicamentele respective de la Sandoz și le-au vândut direct către farmacii și spitale.

Pe de altă parte, motivul determinant pentru care C.N.A.S. nu avea temei să determine astfel de contribuții în sarcina reclamantei, a apreciat instanța de fond, constă în inexistența oricărei cantități de medicamente compensate din fonduri publice care să fi fost comercializată de aceasta în trimestrele relevante, direct sau prin intermediul Sandoz, „către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi"(farmacii și spitale). În consecință: nu au existat volume ale vânzărilor în baza cărora, potrivit art. 1 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Norme, să se fi putut legalmente determina pentru reclamantă un procent al contribuției și nu au existat venituri trimestriale încasate din astfel de vânzări care, potrivit art. 1 lit. b) și art. 4 alin. (2) din Norme, să fi putut reprezenta baza de calcul a contribuției pretinse reclamantei.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.N.A.S. pe care o consideră nelegală și netemeinică și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. ca neîntemeiată și respingerea cererii de anulare a Notificărilor transmise C.N.A.S. pentru trimestrul IV 2009 – III 2011, ca neîntemeiată. În motivele de recurs a fost criticată soluția instanței de fond atât în privința modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. cât și pe fondul cauzei. I. Instanța de fond a admis în mod greșit excepția calității procesuale pasive a A.N.A.F., susține recurenta, întrucât în conformitate cu art. 9 alin. (2) din O.U.G.

nr. 77/2011, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția trimestrială datorată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor vor fi continuate, odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, de către A.N.A.F., care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății – Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar. A.N.A.F. are calitatea de parte în proces, având în vedere că această calitate corespunde celei de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. De aceea, se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. II. Pe fondul cauzei, recurenta a invocat dispozițiile O.U.G.

nr. 104/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale Ordinului comun al Ministrului Sănătății și al Președintelui C.N.A.S. nr. X și Ordinului comun nr. Y din 21 aprilie 2011 al Ministrului Sănătății și Președintelui C.N.A.S. Conform art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 procentul contribuției trimestriale se determină în funcție de volumul vânzărilor și se aplică la încasările aferente trimestrului respectiv, iar pentru determinarea efectivă a contribuției trimestriale este necesară declararea de către deținătorii de autorizație de punere pe piață sau cei care au dobândit dreptul de comercializare de la aceștia a valorii încasărilor realizate în respectivul trimestru.

Potrivit dispozițiilor legale, în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 au obligația să depună la C.N.A.S. pe suport de hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b (volumul vânzărilor), iar în primele 5 zile ale anului următor celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru se depun declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a 1 și 2b 1 (volumul încasărilor).

Aceste declarații se dau pe proprie răspundere, se semnează și se asumă de reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Din redactarea textelor legale rezultă că prin plătitori ai contribuției se înțeleg deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață.

Chiar dacă medicamentele pentru care s-a calculat contribuția nu au fost vândute direct unității sanitare cu paturi, respectiv farmaciilor, ele au fost vândute sub-distribuitorilor și veniturile obținute din vânzarea medicamentelor de către distribuitori se încadrează la art. 363 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Procentul contribuției se determină potrivit anexei 14 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, din totalul veniturilor obținute trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și de medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc.

Valoarea contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție asupra totalului de venituri obținute trimestrial, după deducerea TVA prin aplicarea procentului de contribuție stabilit între 5% și 11%. Contribuția se calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în trimestrul respectiv, iar adoptarea acestui mecanism de colectare a contribuției a fost impusă de găsirea unor metode adiționale de acoperire a cheltuielilor cu sănătatea.

Recurenta a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată pentru că prin aceste notificări au fost aduse la cunoștința reclamantei doar sumele estimative datorate, având în vedere că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a declara încasările aferente trimestrului IV 2009 - III 2011. În cadrul motivelor de recurs s-au invocat aspecte legate de modul de implementare a contribuției claw-back și de modificările legislative intervenite, dar și jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 548 din 24 mai 2012), jurisprudența instanțelor privind anularea Ordinului nr. 928/591/2010 și prevederile O.G. nr. 17/2012.

În raport de aceste ultime modificări, recurenta a susținut că sumele plătite de deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, deci inclusiv de reclamanta din prezenta cauză, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu, pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, în condițiile neefectuării plății s-ar ajunge la situația în care numai o parte a medicamentelor scadente la plată ar putea fi decontate, prin neplata acestei contribuții creându-se o situație de îngrădire a accesului la medicamente a asiguraților.

Intimata E.P. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta C.N.A.S. dar pentru următoarele considerente: În cadrul motivelor de recurs a fost criticată soluția instanței de fond sub două aspecte: - în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.; - în ceea ce privește fondul cauzei, pentru că a fost admisă acțiunea reclamantei și anulate notificările prin care s-a stabilit obligația de plată a taxei claw-back. În privința criticilor referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., se constată că acestea sunt nefondate.

Conform art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, când acestea au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția claw-back vor fi continuate de A.N.A.F. În consecință, subrogarea A.N.A.F. intervine numai pentru procedurile de administrare a creanțelor, iar nu și în ceea ce privește stabilirea acestora anterior datei respective, pentru care competența aparținea C.N.A.S. Noțiunea de administrare a creanței avută în vedere de dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G.

nr. 77/2011 se referă numai la procedura de încasare și de executare silită a creanțelor deja stabilite și nu poate fi extinsă pentru operațiunile juridice premergătoare de constatare a existenței și întinderii creanței și care au ca obiect individualizarea procentului de contribuție, a bazei de calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de claw-back și comunicarea acesteia către debitor, ca atribuții exclusive ale C.N.A.S. în perioada 2009 - trimestrului III al anului 2011, avută în vedere la emiterea notificării contestate în prezenta cauză. Această concluzie se impune față de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G.

nr. 77/2011, care prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuția datorată potrivit art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se stabilește de C.N.A.S. și se plătește conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora. De aceea, soluția instanței de fond referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F.

nu este nelegală. Însă, în ceea ce privește fondul cauzei, soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 oct.9 C. proc. civ. Instanța de fond a anulat notificările emise de pârâta C.N.A.S., reținând că pentru trimestrul IV 2009, trimestrul II 2010 și trimestrul III 2011, reclamanta nu a comercializat, nici direct și nici prin intermediul S., nicio cantitate de medicamente către farmacii sau unități sanitare cu paturi și pentru că reclamanta nu ar fi subiect plătitor al contribuției, subiect plătitor fiind, în opinia instanței de fond distribuitorul angro al medicamentelor compensate din fonduri publice livrate farmaciilor și spitalelor.

Pentru a stabili dacă cele două argumente invocate de instanța de fond sunt sau nu rezultate din interpretarea și aplicarea legii trebuie precizat că potrivit art. 363 1 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G.

nr. 104/2009 începând cu 7 octombrie 2009. (1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect,

dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.” În raport de aceste prevederi rezultă că subiecții plătitori ai acestei taxe sunt: - fie deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea TVA; - fie persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor, în cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora.

În aceste condiții, argumentul instanței de fond pentru care a anulat notificările este nefondat pentru că legea nu prevede obligația de plată a taxei claw-back în sarcina distribuitorului angro al medicamentelor, așa cum a reținut instanța de fond. Așa cum chiar reclamanta a recunoscut, aceasta este de deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor. În această calitate, C.N.A.S. a comunicat reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL solicitarea de depunere actualizată a declarațiilor pentru perioada trimestrului IV 2009 - III 2011 (anexa 9 la cererea de chemare în judecată), iar reclamanta, în calitate de deținător al acestei autorizații a și depus anexa nr. 2 aferentă trimestrului IV 2009 (anexa 10 la cererea de chemare în judecată).

Mai mult, reclamanta, tot în calitate de deținător al autorizației de punere pe piață, în nume propriu (fila 29 dosar fond - anexa 7 la cererea de chemare în judecată) sau prin reprezentantul convențional SC S. SRL (filele 88-92 dosar fond, anexele 12, 13 ale cererii de chemare în judecată) a invocat, prin adresele înaintate C.N.A.S. faptul că nu ar fi subiect plătitor al acestei taxe pentru că nu a comercializat în România nicio cantitate de medicamente relevantă către farmacii sau unități sanitare.

Este adevărat că unele adrese sunt emise prin reprezentantul convențional SC S. SRL, însă având în vedere că și aceasta este deținător de autorizație de punere pe piață, pentru a nu se face confuzie între medicamentele pentru care deține autorizație în nume propriu și pentru medicamentele pentru care deținător al autorizației este reclamanta E.P., în mod corect trebuie să se depună declarații privind încasările și vânzările pe cele două categorii de medicamente iar reclamanta are obligația de plată a taxei claw-back pentru medicamentele pentru care deține autorizația de punere pe piață. Prin urmare, sunt nefondate și contrare legii susținerile instanței de fond potrivit cărora obligația de plată revine distribuitorului angro de medicamente compensate din fonduri publice, livrate farmaciilor și spitalelor.

Cu privire la cel de-al doilea argument reținut de către instanța de fond pentru a se dispune anularea notificărilor, respectiv inexistența oricărei cantități de medicamente compensate din fonduri publice care să fi fost comercializată de reclamantă, direct sau prin intermediul Sandoz, către spitale sau farmacii, susținerile instanței sunt nefondate. Notificările contestate în prezenta cauză au fost emise ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 95/1996 privind reforma în domeniul sănătății prin O.U.G.

nr. 104/2009, dar și Ordinului nr. 928/591/2010 prin Ordinul nr. 351/464 din 21 aprilie 2011. În art. 4 din Ordinul nr. 928/591/2010 s-a prevăzut procentul contribuției și nu se determină valoarea acesteia, respectiv prin aplicarea unui procent asupra totalului veniturilor obținute trimestrial, după deducerea TVA, iar conform art. 5 din același ordin, în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, plătitorii taxei au obligația de a depune la C.N.A.S. declarațiile privind vânzările (anexele 2a și 2b) iar în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, au obligația să depună declarațiile prevăzute de anexele 2 a și 2b.

Inițial, reclamanta a depus declarațiile privind vânzările de medicamente relevante care se încadrau în prevederile legale (anexa 2a), iar ulterior a depus declarații rectificative și a apreciat că vânzările sunt zero deoarece nu a vândut medicamente direct către farmacii și spitale, ci numai către distribuitorii angro.

Această interpretare este contrară prevederilor legale deoarece art. 363 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 se referă la medicamente incluse în programele naționale de sănătate, medicamentele de care beneficiază asigurații în tratament ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și la medicamentele de care beneficiază asigurații în tratament spitalicesc, comercializate de deținătorii de autorizație de punere pe piață sau de persoana care a obținut dreptul de comercializare de la aceasta, fără nicio referire la terții distribuitori angro cărora aceste medicamente le-au fost livrate de deținătorul de autorizație de punere pe piață. Luând în considerare primele declarații ale reclamantei, ce cuprindeau volumul vânzărilor de medicamente către distribuitorii angro, care la rândul lor au vândut medicamentele către farmacii și spitale, pârâta a procedat la emiterea notificărilor.

Inițial, a comunicat numai procentul, iar ulterior, în lipsa depunerii declarațiilor privind încasările, a estimat o sumă de plată și chiar s-a precizat că această contribuție urmează a fi stabilită ulterior depunerii declarațiilor privind încasările. Fiind o creanță bugetară, taxei de claw-back îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și 67 C. proc. fisc. care dau dreptul organului fiscal de a stabili baza de impunere pentru determinarea obligației fiscale aferente. Deoarece reclamanta a respectat numai parțial obligațiile stabilite prin lege (a depus declarația privind veniturile) dar nu și pe cele privind depunerea declarațiilor privind încasările, în mod corect, C.N.A.S. a procedat la estimarea taxei claw-back pentru că lipsa declarațiilor privind încasările legea nu ar putea fi aplicată.

Dacă nu s-ar proceda la estimare, reclamanta, prin propria sa voință și nedepunere a acestor declarații, deși a încasat contravaloarea medicamentelor livrate terților distribuitori, ar face inaplicabilă legea, ceea ce nu poate fi permis. În condițiile în care, față de estimările pârâtei, se va dovedi, odată cu depunerea declarațiilor privind încasările pentru trimestrele respective, că sumele pentru care a fost notificată reclamanta au fost greșite, se poate proceda la o compensare cu alte obligații (dacă sumele sunt mai mici decât cele estimate) sau va fi obligată la sume suplimentare (dacă suma rezultată va fi mai mare decât cea estimată). Toate acestea dovedesc că nu poate fi reținut nici argumentul invocat de către instanța de fond potrivit căruia notificările sunt nule pentru că nu s-a făcut dovada vânzărilor către spitale și farmacii și pentru tratament ambulatoriu.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința atacată în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL ca neîntemeiată, dar vor fi menținute dispozițiile instanței de fond referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.A.S. împotriva Sentinței civil nr. 7145 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2015.