ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3179/2015

Decizia nr. 3179/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat:

- anularea actelor administrative emise de C.N.A.S. reprezentate de mesajul e-mail comunicat la 11.02.2012 de pe adresa Directorului general al C.N.A.S. cu privire la procentul „p” și pretinsul consum centralizat de medicamente pe trimestrul IV 2011, și adresele C.N.A.S. având nr. NLD 1043 din 10.02.2012 comunicate prin poștă la data de 20.02.2012 cu privire la pretinsul consum centralizat de medicamente pe fiecare deținător de autorizație de punere pe piață,

- restituirea sumei totale de 7.053.639 RON achitată de A. la 23.02.2012 cu titlu de contribuție trimestrială determinată în baza O.U.G. nr. 77/2011 și datelor C.N.A.S. pentru trimestrul IV 2011 și

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu litigiul.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3063 din 12.11.2014 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscală, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - D.G.A.M.C. și respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

A fost anulată adresa electronică din 11.02.2012 și adresa pârâtei C.N.A.S. NLD nr. 1043 din 10.02.2012, dar a fost respinsă cererea de restituire a sumei de 7.053.639 RON.

A fost obligată pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate la plata către reclamantă a sumei de 5.004,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut mai întâi, în baza art. 137 C. proc. civ., că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.A.F. este întemeiată deoarece aceasta nu este emitenta niciunuia dintre actele administrative contestate și nici nu a emis vreun înscris în legătură cu prezenta cauză.

S-a constatat că nici nu este beneficiara sumelor de bani achitate de reclamantă în baza actelor contestate și, de aceea, a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu A.N.A.F. pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că reclamantul a contestat comunicările pârâtei din 11.02.2012 și adresele NLD/1043 din 10.02.2012 cu privire la procentul „p” și consumul centralizat de medicamente pe trimestrul IV 2011.

Prin cererea precizatoare din 19.03.2013 reclamanta a invocat ca și motiv de nelegalitate a actelor contestate și Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, este neconstituțională.

Cu privire la actele contestate s-a reținut ca acestea au fost emise în baza Legii nr. 95/2006, O.U.G. nr. 77/2011 și au fost invocate prevederile art. 1, art. 3

1

alin. (1) din acest act normativ.

Prin Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat ca sintagma «care include și taxa pe valoarea adăugată» din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțională.

Curtea Constituțională a reținut că „în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu și asupra celorlalte impozite, or aplicarea taxei de claw-back la o altă taxă este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de claw-back este neconstituțională”.

Decizia de mai sus a fost publicat în M. Of. din 20.02.2013, astfel ca la acest moment este obligatorie pentru instanța [art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992] neavând nicio relevanță faptul că actele atacate au fost emise anterior acestei decizii și vizează contribuții stabilite pentru trimestrul IV din anul 2011.

Nu a fost reținuta opinia pârâtei în sensul neaplicării acestei decizii deoarece chiar legea contenciosului administrativ prevede [art. 9 alin. (4)] ca în situația in care o dispoziție dintr-o ordonanța a fost declarată neconstituțională, chiar în altă cauză, persoana vătămată de acea dispoziție poate introduce direct acțiune în contencios într-un termen de decădere de un an calculat de la data deciziei Curții Constituționale.

Acțiunea reclamantei a fost introdusa anterior, însă la 19.03.2013 în termenul prevăzut la articolul indicat din Legea nr. 554/2004 a introdus cerere precizatoare, astfel că este aplicabilă în speța de față.

Întrucât textul în baza căruia au fost emise mesajul și adresele contestate a fost declarat neconstituțional s-a constatat întemeiată acțiunea reclamantei privind anularea acestora în ceea ce privește includerea în cuantumul contribuțiilor a TVA.

În privința faptului că ar fi fost introduse în consumul centralizat de medicamente și medicamente pentru care reclamanta ori societățile pentru care a fost desemnata reprezentant fiscal nu dețineau autorizație de punere pe piață (DAPP) s-a constatat, de asemenea, întemeiată această susținere.

Reclamanta a dovedit că pentru medicamentul B. deținea APP o alta firmă, și anume C. GmbH, iar pârâta, la soluționarea contestației, nu a ținut cont de acest aspect deși, la fila 124 din dosar, se afla adresa pârâtei care recunoaște faptul că se datorează contribuția trimestrială de această firmă și nu de către reclamantă.

Referitor la faptul că pârâta nu a depus în instanță și nici nu a prezentat punctual o poziție fundamentată cu privire la erorile de calcul datorate unei alte cantități de medicamente vândute ori includerea în calcul a unor medicamente pentru care reclamanta nu deținea DAPP se constată ca instanța nu poate verifica aceste aspecte, iar calculul unor contribuții, taxe trebuie să se bazeze pe date exacte și necontestate față de dispozițiile art. 56 alin. (2) din Constituția României.

Din raportul de expertiza întocmit în cauză reiese ca la stabilirea procentului „p” pârâtul a avut în vedere valoarea consumului de medicamente calculată cu aplicarea TVA (răspunsul la obiectivul 5).

Față de cele arătate s-a constatat întemeiată, sub acest aspect, acțiunea reclamantei și netemeinice și nelegale actele contestate, adresa electronică din 11.02.2012 și adresele NLD nr. 1043 din 10.02.2012 emise de pârâtă.

Referitor la capătul de cerere privind restituirea sumei achitate cu titlu de contribuție trimestrială pentru trimestrul IV 2011 (taxa de claw-back) s-a reținut că acest capăt de cerere nu este întemeiat, urmând a fi respins deoarece declararea contribuției se face de persoana obligată, deci de către reclamantă, la fel și stabilirea și calculul contribuției conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, nu a fost dovedită care era influența TVA în sumă respectiva și nici valoarea contribuției pentru medicamentul necomercializat de reclamanta.

Nu s-a constatat prin prezenta sentința faptul ca reclamanta nu ar datora contribuția claw-back.

Mai mult, instanța a considerat ca nu poate fi primită nici apărarea reclamantei în sensul excluderii medicamentelor pe care nu le-a comercializat în trimestrul IV 2011, ci anterior, pentru ca potrivit art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011 „contribuția trimestrială prevăzută la alin. (1) se calculează și se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011”.

Legiuitorul a folosit sintagma consum de medicamente și nu valoarea vânzărilor de medicamente din trimestrul respectiv, așa cum rezulta și din prevederile art. 3 alin. (1), (2) din același act normativ.

Așa fiind, s-a constatat de către instanța de fond că reclamanta are dreptul la restituirea numai unei părți din suma solicitată, ce va fi stabilită urmare a rectificărilor declarațiilor proprii, pentru ca actele administrative atacate nu au influență asupra întregii valori a contribuției stabilite, declarate și calculate de reclamantă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și reclamanta SC A. SRL.

I. În recursul declarat de reclamanta A. SRL s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate cu privire la respingerea cererii de restituire a sumei de 7.053.639 RON achitată la 23.02.2012 cu titlu de contribuție trimestrială determinată în baza O.U.G. nr. 77/2011 și datelor C.N.A.S. pentru trimestrul IV 2011, cu consecința admiterii acestui capăt de cerere și dispunerii restituirii sumei achitate în baza actului administrativ contestat și obligarea C.N.A.S. la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei în fond și recurs.

După prezentarea obiectului cererii de chemare în judecată și a soluției instanței de fond, în motivele de recurs a fost criticată soluția instanței de fond în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei plătită.

Față de motivarea instanței de fond că „declararea contribuției se face de persoana obligată, deci de către reclamantă, la fel și stabilirea și calculul contribuției conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011”, recurenta a arătat că aceasta este neîntemeiată pentru că dacă s-ar admite o astfel de teză ar însemna că niciunul dintre contribuabilii care respectă legea, calculând, declarând și plătind taxa determinată în baza unor acte administrative nelegale emise de C.N.A.S., inclusiv anulate ca atare de instanța de judecată, nu vor putea să își recupereze sumele astfel achitate, ceea ce ar fi inadmisibil.

Considerentul instanței de fond potrivit căruia restituirea sumei achitate nu poate fi dispusă întrucât „nu s-a constatat prin prezenta sentință faptul că reclamanta nu ar datora taxa claw-back” a fost criticat pentru că ar însemna că cel prejudiciat prin actul administrativ nelegal emis de C.N.A.S., deși este dovedit nelegal sau eronat, nu ar fi îndrituit să solicite suma astfel achitată.

Temeiul cererii de restituire a taxei calw-back achitată nu este lipsa calității de contribuabil a recurentei-reclamante, ci anularea integrală de către instanță a datelor C.N.A.S. emise nelegal și netemeinic de autoritatea administrativă și în baza cărora contribuabilul A. a fost obligat să declare și să achite respectiva taxă.

Nici considerentul instanței de fond care a precizat că „nu a fost dovedită care este influența TVA în suma respectivă și nici valoarea contribuției pentru medicamentul necomercializat de reclamantă” nu a fost considerat temeinic și trebuie înlăturat pentru că au fost anulate integral datele C.N.A.S. neputând fi verificate și că este culpa exclusivă a acestei autorități de a furniza date și informații care să certifice și să fundamenteze valoarea taxei de claw-back impuse.

Recurenta a arătat că instanța de fond a ignorat prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și chiar dacă instanța de fond a conchis că „reclamanta are dreptul la restituire numai a unei părți din suma solicitată”, a apreciat că are dreptul la restituirea integrală a taxei claw-back determinată și achitată în baza actelor anulate.

II. În recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii în anulare formulată de reclamanta SC A. SRL.

Referitor la calitatea procesuală pasivă invocată de A.N.A.F.s-a considerat că. în mod greșit. a fost admisă de instanța de fond pentru că A.N.A.F. are calitate procesuală pasivă raportat la dispozițiile legale aplicabile în speță.

Taxa claw-back a fost introdusă în anul 2009 prin O.U.G. nr. 10/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 ca un impozit suplimentar pe valoarea vânzărilor producătorilor și importatorilor de medicamente, atât cele cu sau fără contribuție personală, cât și cele din programele naționale de sănătate.

Ulterior, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 taxa claw-back a fost asimilată în mod expres unei obligații fiscale administrată de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În acest sens au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 și art. 5 alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 77/2011 și s-a apreciat că A.N.A.F. este autoritatea care are atribuții de administrare a tuturor obligațiilor fiscale, deci și a contribuției trimestriale potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., mai ales că începând cu data de 1.10.2011 are obligația de a continua procedura de administrare a creanțelor reprezentând contribuția de claw-back datorată în temeiul O.U.G. nr. 77/2011, subrogându-se în drepturile și obligațiile instituției recurente în calitate de creditor bugetar.

Referitor la susținerile instanței de fond cu privire la încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituția României.

Instanța de fond în sentința recurată a reținut că în cazul consumului trimestrial de medicamente aferente trimestrului IV 2011 calculul contribuției comunicat reclamantei s-a realizat asupra valorii consumului care includea TVA și, în mod eronat, a reținut că pentru calculul contribuției trimestriale valoarea consumului nu trebuia să includă TVA, având în vedere prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 5.02.2013, deoarece nu putea fi luată în considerare această decizie pentru că prin aceasta s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 3

1

din O.U.G. nr. 77/2011 prevederi care nu s-au aplicat și trimestrului IV 2011, în care era aplicabile prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Pe de altă parte, chiar și în situația în care aceasta s-ar aplica și pentru trimestrul IV 2011 s-a solicitat să se reține că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt generale și obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României și produce efecte numai pentru viitor, începând cu data de 5.02.2013.

S-a învederat că și în situația în care s-ar considera că Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 se aplică și pentru trimestrul IV 2011 acest lucru nu poate conduce la anularea adresei contestate de către reclamantă, având în vedere că potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 obligația legală de stabilire a sumei la care plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției este în sarcina reclamantei. Din valoarea consumului transmis de C.N.A.S. reclamanta are obligația să scadă TVA, în acest sens fiind necesară doar efectuarea unei rectificări la declarația depusă la A.N.A.F. în care să arate că valoarea la care trebuie să plătească contribuția trimestrială aferentă trimestrului IV 2011 este cea fără TVA.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu are bază legală, susține recurenta, să transmită valoarea consumului de medicamente fără TVA, având în vedere prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 potrivit cărora pentru trimestrul IV 2011 C.N.A.S. avea obligația de a „transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate”.

Consumul aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție se stabilește după cum urmează:

- pentru medicamentele eliberate în tratamentul ambulatoriu în sistemul de asigurări sociale de sănătate se suportă din bugetul FNUASS la nivelul prețului de referință care include și TVA, potrivit art. 102 alin. (5) din contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012 aprobat prin H.G. nr. 1389/2010 (în vigoare pentru trimestrul IV 2011) și Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul a prețului de referință pentru medicamentele cu și fără contribuția personală prescrise în tratamentul ambulatoriu;

- în unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă, medicamentele sunt achiziționate la un preț ce nu poate depăși prețul de CANAMED, care include și TVA.

Prin urmare, consumul de medicamente de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate este calculat în baza prețului de referință suportat de FNUASS care include și TVA, iar în această situație consumul de medicamente înregistrat la C.N.A.S. include și TVA.

S-a învederat că C.N.A.S. avea și are obligația de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate (care include și TVA) și nu există obligația legală a C.N.A.S. de a deduce TVA din consumul de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății comunicat DAPP-urilor, iar reclamanta nu a fost prejudiciată pentru că avea posibilitatea de a deduce TVA în condițiile stabilite de legislația fiscală națională.

Având în vedere că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor s-a apreciat că dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se aplică doar pentru actele administrative emise în baza textului declarat neconstituțional, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor, iar dacă s-ar aplica dispozițiile art. 9 s-ar încălca principiul neretroactivității statuat chiar prin Constituție.

Cu privire la reținerile instanței de fond referitoare la faptul că au fost introduse în consumul centralizat de medicamente și medicamente pentru care reclamanta ori societățile pentru care a fost desemnată reclamanta reprezentant fiscal nu dețineau autorizație de punere pe piață.

În mod greșit a reținut instanța de fond faptul că C.N.A.S. nu a ținut cont că pentru medicamentul B. reclamanta nu deținea autorizația de punere pe piață, deținător de autorizație de punere pe piață fiind C. GmbH, având în vedere că deși medicamentul acesta se regăsea în consumul de medicamente transmis reclamantei de C.N.A.S. la data de 11.02.2012, ulterior, prin adresa nr. DB/5584 din 7.08.2012 i s-a adus la cunoștință reclamantei faptul că pentru acestea contribuția trimestrială se datorează de către SC C. GmbH.

La stabilirea contribuției trimestriale reclamanta avea obligația de a exclude medicamentele pentru care nu avea autorizația de punere pe piață, cu atât mai mult cu cât a fost înștiințată de C.N.A.S. că pentru această contribuție trimestrială o plătește alt DAPP.

În ceea ce privește dispoziția instanței de obligare a C.N.A.S. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.004,3 RON

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentant de culpa procesuală a părții care „cade în pretenții” și ea există numai în măsura în care nu și-a executat obligațiile, or, instituția recurentă susține că și-a executat toate obligațiile pe parcursul procesului.

Regula este că dovada cheltuielilor de judecată se face cu acte, documente, înscrisuri justificative, iar conform jurisprudenței C.E.D.O., acestea pot fi acordate numai dacă se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, or, în speță, cuantumul cheltuielilor de judecată este nejustificat în raport de obiectul litigiului și complexitatea cauzei.

Recurenta a precizat faptul că potrivit prev.art. 5 alin. (4) și (6) din O.U.G. nr. 77/2011, consumul de medicamente s-a determinat de C.N.A.S. în baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate privind consumul centralizat al raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă, iar medicamentele aferente trimestrului IV 2011 au fost decontate din bugetul FNUASS de către casele de asigurări de sănătate către farmacii și ulterior de acestea către distribuitori și producători.

Reclamanta a încasat și ea la rândul ei contravaloarea acestor medicamente în urma plăților făcute de către farmacii și nu a contestat prin nicio modalitate sumele încasate și nici consumul de medicamente aferent, ceea ce înseamnă că l-a acceptat. Reaua-credință a reclamantei rezultă cu certitudine din faptul că înțelegea să conteste consumul de medicamente decontat din fond doar în situația în care are obligația plății contribuției trimestriale, nu și atunci când are de încasat sumele decontate din bugetul FNUASS.

Totodată, s-a învederat de către recurentă că veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuției trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011, respectiv pentru trimestrul IV 2011, constituie venituri la bugetul FNUASS și sunt folosite pentru medicamente incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală și pentru servicii medicale, potrivit art. 7 din actul normativ mai sus menționat.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare și s-a solicitat respingerea recursului formulat de A. SRL împotriva A.N.A.F. ca nefondat.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate atât de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cât și de reclamanta SC A. SRL.

I. Recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a actelor emise de C.N.A.S. referitoare la procentul „p” și consumul de medicamente pe trimestrul IV 2011, restituirea sumei totale de 7.053.639 RON achitată de reclamantă la 23.02.2012 cu titlu de contribuție trimestrială determinată în baza O.U.G.nr. 77/2011 și Datelor C.N.A.S. pentru trimestrul IV 2011, cu plata cheltuielilor de judecată, iar prin precizarea ulterioară a solicitat aplicarea Deciziei nr. 39/2013 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată” din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțională.

Pentru că acțiunea a fost formulată și în contradictoriu cu A.N.A.F., iar această pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prin soluția pronunțată de instanța de fond a fost admisă această excepție și respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Un prim motiv de recurs invocat de pârâta C.N.A.S. se referă la greșita soluționare a acestei excepții, dar criticile sunt nefondate.

Conform art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1.10.2011, când acesta a intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția claw-back vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală. În consecință, subrogarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală intervine numai pentru procedurile de administrare a creanțelor, iar nu și în ceea ce privește stabilirea acestora anterior datei respective, pentru care competența aparținea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Noțiunea de administrare a creanței avută în vedere de dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G.nr. 77/2011 se referă numai la procedura de încasare și de executare silită a creanțelor deja stabilite și nu poate fi extinsă pentru operațiunile juridice premergătoare de constatare a existenței și întinderii creanței și care au ca obiect individualizarea procentului de contribuție, a bazei de calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de claw-back și comunicarea acesteia către debitor, ca atribuții exclusive ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Această concluzie se impune față de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuția datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se stabilește de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se plătește conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora.

Prin urmare, față de aceste considerente, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F.

Criticile recurentei ce vizează soluția instanței de fond de anulare a actelor contestate pentru că pentru calculul contribuției trimestriale valoarea consumului nu trebuia să conțină TVA având în vedere Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale sunt și ele nefondate.

Recurenta susține, mai întâi, că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt generale și obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial și că nu se poate dispune anularea actelor contestate, deoarece la momentul emiterii lor au respectat cadrul juridic incident.

Într-adevăr, prin Decizia nr. 39/2013 a Curții Constituționale au fost considerate neconstituționale disp. art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv sintagma „care include și taxa pe valoare adăugată”.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantei ar însemna că deși textul legal în baza căruia a fost emisă notificarea a fost declarat parțial ca fiind neconstituțional, notificarea să nu poată fi anulată numai pentru că la momentul emiterii sale legea prevedea și includerea TVA.

S-ar nesocoti astfel dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție care prevăd că d

eciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României și că de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

dar și ale art. 11

alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Pornind de la aceste dispoziții, în mod corect, instanța de fond a dispus anularea notificărilor

pentru trimestrul IV 2011 pentru că acestea conțin și TVA.

În raport de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, deciziile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, dar și pentru instanța de judecată, în cauzele aflate pe rolul acestora la momentul publicării deciziei Curții Constituționale, iar acestea sunt obligate să le aplice în cazul în care dispozițiile declarate ca neconstituționale sunt incidente.

Aceasta nu echivalează cu o aplicare retroactivă, deoarece raporturile juridice în discuție nu s-au definitivat, fiind contestate de cei interesați, astfel că nu pot fi încadrate în categoria situațiilor juridice trecute la care nu se aplică legea nouă.

Această interpretare a fost consacrată în jurisprudența Curții Constituționale care a stabilit că deciziile sale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanțele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, în acest sens fiind Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 a Curții Constituționale.

De aceea, în mod corect, prin aplicarea deciziei Curții Constituționale, instanța de fond a dispus anularea actelor contestate în măsura în care disp.art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 au fost declarate neconstituționale, adică numai pentru adăugarea TVA la sumele în raport de care a fost calculată contribuția claw-back.

De aceea, nu prezintă relevanță nici invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 potrivit cărora obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției ar fi în sarcina reclamantei.

Însă, într-adevăr, ca urmare a anulării actelor contestate numai în privința TVA conținut, reclamanta va proceda la depunerea unei noi declarații la A.N.A.F. pentru trimestrul IV 2011 în baza comunicării făcute potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 dar în care să nu fie inclusă TVA, numai astfel fiind respectată decizia Curții Constituționale.

Chiar dacă nu există o prevedere legală expresă care să conțină obligația C.N.A.S. de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate fără TVA, totuși, obligația respectării deciziilor Curții Constituționale revine și instituției reclamante și nu poate ignora declararea ca neconstituționale a disp.art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/ 2011.

Oricum, și în ipoteza în care C.N.A.S. ar raporta datele din sistem care includ și TVA, reclamanta, la depunerea declarației la A.N.A.F., va putea să scadă valoarea TVA-ului aferentă pentru a fi respectată decizia Curții Constituționale.

Recurenta a făcut unele referiri și la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și a apreciat că art. 9 alin. (4) din această lege s-ar aplica numai actelor administrative emise în baza textului declarat neconstituțional după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.

Dar, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 rezultă că acțiunea în anulare a actelor administrative emise în baza ordonanțelor declarate neconstituționale vizează actele administrative emise anterior pronunțării Curții Constituționale, pentru că este greu de apreciat că ar mai putea fi emise acte administrative în baza unor prevederi declarate neconstituționale și acțiunile în anularea lor, să fie formulate după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, așa cum susține recurenta. O dovadă în acest sens este chiar conținutul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care stabilește un termen de decădere pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, termen calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, în situația în care excepția de neconstituționalitate este urmare a unei excepții ridicate în altă cauză.

În ceea ce privește susținerile recurentei legate de faptul că instanța de fond a considerat că în mod greșit a introdus în consumul centralizat și medicamente pentru care reclamanta nu deținea autorizație de punere pe piață, se constată că aceste susțineri sunt tot nefondate.

Recurenta în motivele de recurs a confirmat această greșeală și a arătat că la 7.08.2012 a comunicat reclamantei că pentru produsele B. contribuția trimestrială se datorează de o altă societate și nu de aceasta, astfel cum a reținut și instanța de fond și, de aceea, nu se poate considera că soluția instanței de fond, nici sub acest aspect, nu este greșită.

Nici criticile (precizările) recurentei legate de obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată nu sunt fondate.

Așa cum chiar recurenta a susținut, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții, ce rezultă din împrejurarea că a pierdut procesul, iar partea vinovată trebuia să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare.

În raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., soluția instanței de fond este legală.

Deși nu a formulat expres reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, recurenta a invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ce vizează tocmai posibilitatea acordată instanței de a mări sau micșora onorariile avocaților, ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Instanța de fond a obligat la plata sumei de 5.004,3 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, sumă care nu poate fi considerată nejustificată. Dimpotrivă, se constată că chiar instanța de fond, prin aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere admiterea parțială a acțiunii și complexitatea cauzei, a acordat acest cuantum al cheltuielilor de judecată și s-a făcut dovada că acestea au fost reale, necesare și prin reducerea lor, au și caracter rezonabil, așa cum a statuat și C.E.D.O. în jurisprudența sa.

Nu poate fi înlăturată obligarea la plata cheltuielilor de judecată când este dovedită culpa procesuală a unei pârâte numai pentru faptul că aceasta este instituție publică.

Recurenta, în finalul recursului declarat a făcut o serie de precizări legate de aplicarea H.G. nr. 1389/2010 - contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce privește decontarea medicamentelor și că medicamentele aferente trimestrului IV 2011 au fost decontate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate către farmacii și ulterior, de către acestea, către distribuitori și producători, dar pentru că nu reprezintă critici aduse soluției pronunțate de către instanța de fond acestea nu vor putea fi analizate de instanța de recurs.

II. Recursul declarat de reclamanta SC A. SRL

În cadrul acestui recurs a fost criticată soluția instanței de fond numai în privința respingerii cererii de restituire a sumei de 7.053.639 RON achitată de aceasta cu titlu de contribuție stabilită potrivit O.U.G. nr. 77/2011 pentru trimestrul IV 2011.

Instanța de fond a respins acest capăt de cerere pentru mai multe considerente, respectiv faptul că această contribuție se declară de persoana obligată, nu a fost dovedită influenta TVA și nici valoarea contribuției pentru medicamentul necomercializat de reclamantă, nu s-a constatat că aceasta nu ar datora contribuția claw-back și nici nu a fost primită apărarea privind excluderea medicamentelor pe care nu le-a comercializat în trimestrul IV 2011, ci anterior.

Recurenta susține că atâta timp cât actele contestate au fost anulate, avea dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate în baza acestora, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Este adevărat că instanța de fond a anulat actele emise de C.N.A.S. referitoare la contribuția claw-back pe trimestrul IV 2011 în baza cărora reclamanta a stabilit cuantumul acestei contribuții, dar prezintă relevanță și motivele pentru care a fost dispusă anularea acestora.

Prin sentința atacată nu s-a considerat că reclamanta nu ar datora această contribuție trimestrială, ci s-a apreciat că, în urma intervenției deciziei Curții Constituționale, calculele urmează a fi refăcute pentru a fi exclusă TVA, dar și sumele rezultate din comercializarea medicamentului pentru care reclamanta nu deține autorizație de punere pe piață, ceea ce ar echivala, eventual, cu o anulare parțială a actelor contestate.

Prin urmare, neputând fi determinată influența acestor modificări, actele au fost anulate în întregime, iar reclamanta, după refacerea documentației, va putea determina valoarea contribuției pe trimestrul IV 2011.

Nu se poate reține culpa exclusivă a C.N.A.S. privind includerea TVA în datele comunicate reclamantei deoarece prevederile legale o obligau la aceasta, iar declararea ca neconstituțională a art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/ 2011 a intervenit după emiterea actelor contestate în prezenta cauză.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 vor fi respinse ca nefondate ambele recursuri declarate, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Față de soluția pronunțată nu se impune acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC A. SRL și de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 3063 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2015.