Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2014

HOTĂRÂRE
02.10.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, reclamantul Clubul C.T. Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta F.R.C.T., anularea parțială a hotărârii A.G.A. din 12 martie 2010, în ceea ce privește măsura excluderii reclamantei. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență. 2.1. Prin sentința civilă nr. 103 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Tribunalul București, prin sentința nr. 228 din 6 februarie 2012, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei sectorului 2. Judecătoria sectorului 2, prin sentința nr. 19058 din 27 noiembrie 2013 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal. Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei sectorului 2. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia fiind suspendată judecata cauzei până la soluționarea conflictului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Din actele dosarului rezultă că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea unei hotărâri A.G.A. emisă de pârâta federație sportivă prin care s-a dispus măsura excluderii (radierii) unui club sportiv.

Înalta Curte, în acord cu cele constatate de Curtea de Apel București, observă că, deși prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 s-a stabilit că federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ, totuși statutul de utilitate publică recunoscut prin lege unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecință automată includerea acesteia în categoria autorităților publice pentru totalitatea actelor juridice întocmite, indiferent de obiectul și sfera lor de reglementare. În ceea ce privește natura juridică a actului a cărui anulare face obiectul, prezentei acțiuni, se constată că acesta nu este și nu poate fi asimilat unui act administrativ pentru că nu a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică și nu exprimă voința de a da naștere, de a modifica sau de a stinge drepturi și obligații în regim de putere publică.

Prin urmare, în cauză, competența de a soluționa cauza nu aparține instanței de contencios, ci instanței civile. Pe de altă parte, potrivit art. 25 din O.G.

nr. 26/2000 „deciziile consiliului director, contrare legii, actului constitutiv sau statutului asociației pot fi atacate în justiție, în condițiile prevăzute la art. 23”; iar în art. 23 se arată că „hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii, ale actului constitutiv și ale statutului sunt obligatorii chiar și pentru membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă [alin. (1)], „hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz” [alin. (2)], „cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul” [alin. (3)]. Pentru aceste motive, va fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

2. Temeiul legal al regulatorului âe competență Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Clubul C.T. în contradictoriu cu pârâta F.R.C.T. în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3928/2015
Decizia nr. 3928/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administ
ÎCCJ 2014-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1915/2014
Decizia nr. 1915/2014 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecător
ÎCCJ 2013-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5531/2013
ește exigențele unui act administrativ. Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 21 din 8 iunie 2012 emisă de Camera de Conturi a județului Alba este actul administrativ ce face obiectul prezentei cauze și este emis de o autoritate
ÎCCJ 2014-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1911 din 09 aprilie 2013 Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat
ÎCCJ 2014-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2014
nța civilă nr. 3575 din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, a cons
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă