ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1750/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1750/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 992 din

20 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 275/108/2014*

s-a admis acțiunea precizată de reclamanta C.D.A.A.A.-V.P.B.I., în

contradictoriu cu pârâtul I.I.B.I. având ca obiect pretenții și în consecință a

obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 20.000 euro (echivalentul în

RON la data plății potrivit cursului Băncii Naționale a României din ziua

plății) reprezentând contravaloare marfă neachitată și la suma de 5.600 euro

(echivalentul în RON la data plății potrivit cursului Băncii Naționale a României

din ziua plății); s-a respins cererea reconvențională formulată de către

pârâtul-reclamant reconvențional I.I.B.I., în contradictoriu cu

reclamanta-pârâtă reconvențională C.D.A.A.A.-V.P.B.I.; a fost obligat pârâtul

să-i plătească reclamantei suma de 8.603,89 RON taxă de timbru, 868 RON

contravaloare informații meteo, 750 RON onorar de expert și 1.200 euro

(echivalentul în RON la data plății potrivit cursului Băncii Naționale a României

din ziua plății).

În motivare, referitor

la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad, invocată de către pârât,

prima instanță a arătat că atâta timp cât prin decizia civilă nr. 327 din 21 mai

2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara cauza a fost trimisă Tribunalului Arad

pentru soluționarea pe fond a acțiunii, instanța, potrivit prevederilor dispozițiilor

art. 315 alin. (1) vechiul C. proc. civ. aplicabil în cauză, este obligată să respecte

dispozițiile instanței de control astfel că, nu se mai punea problema necompetenței

teritoriale a instanței.

Analizând fondul

cauzei, prima instanță a constatat că la data de 9 decembrie 2010 între reclamantă

în calitate de vânzător și I.I.B.I. în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul

de vânzare-cumpărare din 9 decembrie 2010 având ca obiect vânzarea de viță de vie,

potrivit anexei 1 la contract și instrucțiunilor de plantare, respectiv livrarea

a 130.000 buc. butași viță de vie, soiuri de vin și 14.500 buc butași viță de vie

soiuri de masă, contract în valoare de 109.100 euro+TVA.

Instanța a constatat

că I.I.B.I. a comunicat reclamantei faptul că, începând cu data de 1 martie 2011,

acesta s-a înregistrat ca I.I.B.I. urmând să fie modificate facturile în acest sens;

mai mult, prin întâmpinarea depusă în dosarul de arbitraj, chiar pârâtul I.I.B.I.

a menționat că a achitat suma de 82.917 euro în luna decembrie 2011 reprezentând

80% din valoarea contractului încheiat între părți.

Prin urmare, nu

au putut fi reținute susținerile acestuia potrivit cărora plata efectuată de către

I.I.B.I. către reclamantă (așa cum reiese din înscrisurile depuse la Dosarul

nr. 275/2014*) nu a fost efectuată în baza contractului din 9 decembrie 2010.

Potrivit art.

3.2 din contract suma de 5.455 euro se achită înainte ca butașii de viță de vie

să părăsească sediul vânzătorului, a căror plată se garantează cu bilet la ordin

scadent la data de 30 martie 2011, iar diferența de 103.645 euro trebuia achitată

până la 31 iulie 2011, până în momentul încasării subvenției din cadrul programului

de reconversie de la A.P.I.A.

La punctul VI

din contract părțile de comun acord au menționat modalitatea de recepție a butașilor

de viță de vie astfel:

Art. 6.1 prevede

că, „recepția butașilor de viță-de-vie se face în prezența delegatului cumpărătorului

și a unui delegat al vânzătorului încheindu-se un proces-verbal de recepție datat

și semnat de ambele părți”.

La art. 6.2 din

contract se prevede că, butașii ce fac obiectul contractului fac parte din categoria

biologică „certificat” sau standard, iar pe etichetă se va menționa soiul, numărul,

calitatea și starea fitosanitară.

Art. 6.4 prevede

că, recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor se va face de delegatul vânzătorului,

la sediul cumpărătorului și va fi consemnată în procesul-verbal de recepție cantitativă

și calitativă.

În cazul mărfurilor

deteriorate, cu deficiențe cantitative sau calitative, vânzătorul se obliga să înlocuiască

mărfurile necorespunzătoare și/sau să completeze deficiențele cantitative.

Potrivit art.

6.5, în momentul livrării-recepției-butașii trebuie să fie în faza de repaus, fără

muguri răsădiți.

Art. 6.7 din contract

prevede că, la data preluării mărfurilor, proprietatea asupra mărfurilor și riscurile

se transmit de la vânzător la cumpărător.

La punctul IX

Garanții, în art. 9.2 din contract se prevede că, „Vânzătorul garantează pentru

o perioadă de trei luni de la livrarea butașilor către cumpărător, prinderea de

rădăcini a butașilor (încolțirea) în proporție de 98%, dacă s-au respectat condițiile

tehnologice de pregătire a terenului și îngrijire de după plantare impuse de vânzător.

Dacă s-a făcut dovada că, prinderea butașilor de viță-de-vie nu s-a realizat, vânzătorul

se obligă să înlocuiască butașii neînrădăcinați.

Vânzătorul nu

răspunde de înrădăcinarea plantelor aflate în zonele în care se produc bălți de

apă, în cazul în care plantele nu au fost udate conform cerințelor ori nu a fost

executată mușuroirea corectă în cazul în care plantarea se face pe timp de toamnă

sau în cazul în care apar calamități naturale (furtuni, inundații, grindină, ger,

etc.) care nu țin de voința nici uneia dintre părțile contractului”.

În condițiile

în care potrivit C.M.R.-urilor depuse la dosar, reclamanta pârâtă reconvențională

a livrat mărfurile către pârât în două tranșe: prima ajungând la destinație la data

de 1 aprilie 2011, iar a doua la data 30 aprilie 2011, aspecte necontestate de către

părți, pârâtul reclamant reconvențional nu a făcut dovada unui refuz de recepție

al butașilor de viță de vie, acceptând astfel marfa atât din punct de vedere cantitativ

cât și calitativ.

Având în vedere

înscrisurile de la dosar arbitraj, la data de 5 mai 2011 pârâtul-reclamant reconvențional

prin B.B.C.A. reprezentată de B.C. a încheiat cu SC D.B. SRL Onești un contract

de plantare a 184.000 butași de viță-de-vie pe o suprafață de 46 ha la data de 30

mai 2011, fiind încheiat procesul-verbal de recepție a lucrării, pârâtul-reclamant

reconvențional semnând procesul-verbal fără vreo obiecțiune (fapt susținut chiar

de pârât prin notele de ședință și înscrisurile depuse la dosar).

Potrivit înscrisului

de la dosar arbitraj, la data de 1 septembrie 2011 între pârâtul cumpărător I.I.B.I.

prin împuternicit A.O.R. și vânzătoarea SC A.A.C.D. SA prin reprezentant V.I. s-a

încheiat un proces-verbal prin care, în urma inspecției realizate la plantația viței-de-vie

din comuna I. județul Galați s-a constatat că nu s-au prins aproximativ 15.000 plante

de S.B. primite de la SC C.V. SA, conform avizului de însoțire a mărfii din 3 mai

de aproximativ 5 %/sol.

În cauză la arbitraj

s-a efectuat o expertiză tehnică viticolă care însă nu a putut stabili cu exactitate

cauza neprinderii viței-de-vie, una dintre cauze fiind calitatea butașilor la ultimul

transport sau modul în care au fost depozitați aceștia.

Potrivit opiniei

expertului asistent G.T.M., încuviințat la solicitarea reclamantei pârâtă reconvențională,

care a fost și audiat, declarația acestuia fiind consemnată la dosar fond, cauza

neînrădăcinării butașilor după 1 an și 10 luni nu se mai poate determina; unii factori

ar fi păstrarea necorespunzătoare a butașilor, fenomene naturale respectiv arșița

în momentul plantării, depozitarea necorespunzătoare sau greșeli ale procesului

tehnologic.

La data de 1 august

2013, ca urmare a solicitării Tribunalului Arbitrai, Centrul Meteorologic Moldova,

Stația Meteo Tecuci a comunicat temperaturile maxime în perioada 1 aprilie 2011-31

mai 2011 la nivelul solului rezultând temperaturi între 25,4-52,00°C în zona Galați.

Întrucât nici

la momentul recepției butașilor livrați de către reclamantă și nici după plantare

pârâtul reclamant reconvențional nu a formulat vreo obiecțiune privind calitatea

butașilor de viță-de-vie, cum plantarea a avut loc la data de 30 mai 2011, livrarea

fiind efectuată la data de 1 aprilie 2011, respectiv 30 aprilie 2011, iar în

art. 9.2 din contract se prevede că, „Vânzătorul garantează pentru o perioadă de

trei luni de la livrarea butașilor către cumpărător, prinderea de rădăcini a butașilor

(încolțirea) în proporție de 98% dacă s-au respectat condițiile tehnologice de pregătire

a terenului și îngrijire de după plantare impuse de vânzător(...)”, ori procesul-verbal

prin care s-a constatat că, nu au fost înrădăcinați 15.000 butași viță-de-vie S.B.

primită de la SC C.V. SA, conform avizului de însoțire a mărfii din 3 mai 2011 a

fost încheiat la o perioadă de cinci luni de la livrare și nu în termen de trei

luni potrivit contractului.

Mai mult, butașii

au fost primiți de la SC C.V. SA, conform avizului de însoțire a mărfii din 3 mai

2011 și nu de la reclamantă care a efectuat ultima livrare la data de 30 aprilie

2011, în plus așa cum a reieșit din înscrisul de la dosar fond, pârâtul a încheiat

contract de vânzare-cumpărare butași viță-de-vie și cu altă firmă nu doar cu reclamanta

pârâtă reconvențională.

Având în vedere

și concluziile raportului de expertiză și a expertului asistent, informațiile de

la Centrul Meteorologic Moldova, Stația Meteo Tecuci privind temperaturile maxime

în perioada 1 aprilie 2011-31 mai 2011 la nivelul solului rezultând temperaturi

între 25,4-52,00°C în zona Galați, prima instanță a constatat că reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile stabilite în contract, fiind culpa pârâtului reclamant reconvențional

privind timpul în care a invocat anumite deficiențe.

Pentru considerentele

de fapt și de drept reținute, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 969

vechiul C. civ. aplicabil în cauză, a admis acțiunea precizată de reclamanta C.D.A.A.A.-V.P.B.I.

în contradictoriu cu pârâtul I.I.B.I. și a respins cererea reconvențională formulată

de către pârâtul reclamant reconvențional I.I.B.I., în contradictoriu cu reclamanta

pârâtă reconvențională C.D.A.A.A.-V.P.B.I.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul I.I.B.I., solicitând admiterea apelului, modificarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de intimata C.D.A.A.A.-V.P.B.I.

și admiterea cererii reconvenționale formulate de I.I.B.I.

Prin decizia civilă

nr. 105/A din 9 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

ll-a civilă, a fost respins apelul formulat de către I.I.B.I. împotriva sentinței

civile nr. 992 din 20 octombrie 2014 pronunțată de către Tribunalul Arad în Dosarul

nr. 275/108/2014*, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.D.A.A.A.-V.P.B.I.

În motivare, instanța

de apel a arătat că potrivit art. 158 C. proc. civ., când în fața instanței de judecată

se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța

competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

În acord cu aceste

prevederi, prin decizia civilă nr. 327 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Timișoara

a statuat că nu are competență în soluționarea cauzei Curtea de Arbitraj Comercial

de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad și a determinat

instanța competentă să soluționeze pricina în primă instanță Tribunalul Arad.

Sus identificata

decizie este irevocabilă astfel încât în mod corect a reținut prima instanță că

aspectul instanței competente să soluționeze litigiul a fost tranșat, iar soluția

a intrat sub puterea de lucru judecat și nu mai poate face obiectul unei alte dezbateri

în noul ciclu procesual.

Instanța de apel

nu a putut reține nici motivul de apel invocat de către apelantă în sensul că acțiunea

reclamantei este inadmisibilă prin prisma prevederilor art. 720

1

C. proc.

civ. întrucât textul de lege respectiv vizează obligația reclamantului de a încerca

soluționarea litigiului prin conciliere directă înaintea cererii în fața instanțelor

de judecată, or, în speță acesta a debutat în fața instanței arbitrale.

Pe fondul apelului,

s-a apreciat că motivul invocat de către apelantă potrivit cu care nu i-ar fi opozabil

contractul din 2010, nu este fondat, iar o atare susținere din partea acesteia excede

bunei-credințe în contextul în care a beneficiat de prestația asumată de către intimata

pârâtă (bunurile livrate) și mai mult semnatarul formal al contractului, B.I. a

adresat o înștiințare partenerului său contractual prin care îi aduce la cunoștință

că începând cu data de 1 martie 2011 s-a înregistrat ca I.I.B.I., iar derularea

contractului în discuție, inclusiv emiterea facturilor se va face față de noul subiect

de drept.

S-a constatat

că prin decizia 327/2014, Curtea de Apel Timișoara nu a conchis, așa cum afirmă

apelanta, că ar fi inopozabil contractul acesteia, ci doar că nu se poate reține

că ar fi încheiat clauza compromisorie.

Cât privește afirmația

apelantei în sensul că nu intimata pârâtă i-ar fi livrat marfa, ci o altă societate,

iar în consecință ar trebui reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale,

aceasta nu a putut fi primită de vreme ce ea a beneficiat de prestația asumată de

către partenera sa contractuală, fiind nerelevant că o altă entitate a furnizat

produsele, la solicitarea și în numele acesteia, tocmai spre finalitatea executării

contractului de către pârâtă.

S-a apreciat că

prima instanță a făcut și o corectă interpretare a probatoriului administrat, reținând

ca fiind relevante în speță concluziile raportului de expertiză întocmit de către

dl. G.M. pe baza coroborării concluziilor sale cu alte mijloace de probă, respectiv

informațiile primite de la Centrul Meteorologic Suceava Moldova, în contextul în

care timpul trecut între data plantării butașilor de viță-de-vie și cea a efectuării

expertizei nu a permis determinarea exactă a cauzelor care au împiedicat înrădăcinarea.

Așa fiind, s-a

reținut că probatoriul administrat relevă că reclamanta intimată și-a îndeplinit

obligația contractuală, dar apelanta nu a executat obligația corelativă de plată

a prețului, motiv pentru care în mod corect prima instanță a obligat-o la executare.

Cât privește penalitățile

de întârziere, acestea au fost determinate în acord cu clauza contractuală și raportate

la suma neachitată începând cu data convenită de către părți ulterior încheierii

contractului, în acord cu încasarea de către pârâtă a sumelor din cadrul proiectului

de reconversie depus la A.P.I.A., aspecte care au conturat convingerea că soluția

instanței de fond în sensul admiterii cererii principale și respingerii pe cale

de consecință a cererii reconvenționale, este corectă.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, pârâtul I.I.B.I. a declarat recurs, invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

recursului, pârâtul a susținut, în esență, că ambele instanțe au motivat cu privire

la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, în sensul că această problemă

a fost tranșată de către Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 327/2014, decizie

pronunțată în Dosarul nr. 275/108/2014.

În opinia sa,

Curtea de Apel Timișoara a dezlegat problema de drept numai în ceea ce privește

faptul că, prezentul litigiu nu este de competența arbitrajului, ci este de competența

unei instanțe judecătorești.

În fața Curții

de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 275/108/2014, nu s-a pus niciodată în discuție

și nici nu s-a pronunțat instanța asupra competenței din punct de vedere teritorial.

Nicio instanță nu poate deroga de la prevederile dispozițiilor art. 7 C. proc. civ.

atât timp cât nu există un acord expres al părților cu privire la derogarea de competență.

Competența în ceea ce privește judecarea cererilor de chemare în judecată a unei

persoane juridice de drept privat aparține instanței de la sediul ei, în speța de

față Tribunalul Galați.

În aceste condiții,

decizia nr. 105/A/2015 a Curții de Apel Timișoara, cât și sentința civilă nr. 992/2014

pronunțată de Tribunalul Arad, au fost pronunțate de instanțe necompetente din punct

de vedere teritorial.

Față de aceste

aspecte, solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr. 105/A/2015, anularea

sentinței civile nr. 992/2014 pronunțată de Tribunalul Arad și trimiterea dosarului

pentru rejudecarea fondului la instanța competentă, respectiv Tribunalului Galați.

Apreciază, totodată,

că decizia recurată este lipsită de temei legal având în vedere că soluția pronunțată

de instanța de apel are la baza motivării contractul din 2010, contract încheiat

între intimată și persoana fizică I.I.B.I.

În mod eronat

instanța de apel a reținut: „Curtea de Apel nu a conchis așa cum afirmă apelanta,

că ar fi inopozabil contractul acesteia ci doar că nu se poate reține că ar fi încheiat

clauza compromisorie”.

Consideră că au

încălcate astfel prevederile art. 973 C. civ. vechi, „convențiile n-au efect decât

între părțile contractante”, respectiv principiul relativității efectelor contractului.

În opinia recurentei,

au fost admise de către instanță, penalități de întârziere în cuantum de 5.600 euro,

calculate în baza unei clauze contractuale dintr-un contract care nu-i era opozabil

așa cum a stabilit Curtea de Apel Timișoara.

În aceste condiții,

trebuia să existe o punere în întârziere în ceea ce privește neplata parțială a

facturilor, penalitățile urmând a fi calculate de la această dată sau de la data

formulării cererii de chemare în judecată.

De asemenea, susține

că a fost admisă o pretenție mult mai mare decât cea pe care o datora la data trimiterii

în rejudecare.

Deși a arătat

că pretențiile solicitate la data trimiterii în rejudecare nu mai erau aceleași

având în vedere după obținerea hotărârii arbitrale intimata a procedat la executare

silită și în cadrul dosarului execuțional din 2014 a fost poprită suma de 22.935,44

RON sumă care a fost virată în contul intimatei, instanța de apel nu a luat în considerare

și aceste aspecte.

Instanța de apel

nu s-a pronunțat și asupra cererii reconvenționale formulată de către societatea

noastră prin care solicitam a solicitat plata prejudiciului creat prin achiziționarea

altor butași, cheltuieli cu plantarea și cheltuieli privind producția nerealizată.

Solicită admiterea

recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei în rejudecare la instanța

competentă, respectiv Tribunalul Galați.

Intimata-reclamantă

C.D.A.A.A.-V.P.B.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea

recursului.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurile de drept invocate, având în vedere și apărările formulate de intimată

prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art.

315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Soluția consacrată

de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă,

ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile evocate limitând

obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate, ceea

ce în cauză, contrar susținerilor recurentei, s-a respectat.

Se constată că

prin decizia civilă nr. 327 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Timișoara a statuat

că nu are competență în soluționarea cauzei Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad și a determinat ca instanță

competentă teritorial să soluționeze litigiul în primă instanță Tribunalul Arad.

Cum în mod legal

au reținut ambele instanțe anterioare, decizia menționată este irevocabilă, aspectul

instanței competente să soluționeze litigiul a fost tranșat, iar soluția a intrat

sub puterea de lucru judecat și nu mai poate face obiectul unei alte dezbateri în

noul ciclu procesual, fiind nefondate criticile recurentului vizând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

De altfel, sunt

lipsite de justificare susținerile, reiterate și în recurs, privind necompetența

teritorială de soluționare a litigiului de către Tribunalul Arad, în condițiile

în care chiar I.I.B.I. a înțeles să învestească Tribunalul Arad cu acțiunea în anulare.

Contrar susținerilor

recurentului, cum în mod legal a reținut și instanța de control judiciar, nu se

poate pretinde o încălcare a prevederilor art. 973 C. civ., respectiv o inopozabilitate

a contractului din 9 decembrie 2010, motivat de împrejurarea că acesta a fost încheiat

între B.I. și C.D.A.A.A.-V.P.B.I., în contextul în care recurentul a beneficiat

de prestația asumată de către intimată și mai mult semnatarul formal al contractului,

dl. B.I. a adresat o înștiințare partenerului său contractual prin care îi aduce

la cunoștință că începând cu data de 1 martie 2011 s-a înregistrat ca I.I.B.I.,

iar derularea contractului în discuție, inclusiv emiterea facturilor se va face

față de noul subiect de drept.

Prin urmare, s-a

constatat cu justețe că pârâtul datorează penalitățile de întârziere solicitate

de reclamanta C.D.A.A.A.-V.P.B.I., penalității calculate în baza contractului încheiat,

în raport de probatoriul administrat în cauză.

Este de reținut

că situația de fapt stabilită de prima instanță și confirmată de instanța de apel

constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului

de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentului nu relevă

nicio încălcare a dispozițiilor contractuale de natură să impună modificarea soluției

adoptate.

Argumentat și

legal motivat, instanța de apel a arătat cu justețe că penalitățile de întârziere

au fost determinate în acord cu clauza contractuală și raportate la suma neachitată

începând cu data convenită de către părți ulterior încheierii contractului, în acord

cu încasarea de către pârâtă a sumelor din cadrul proiectului de reconversie depus

la A.P.I.A., aspecte care au conturat convingerea că soluția instanței de fond în

sensul admiterii cererii principale și respingerii pe cale de consecință a cererii

reconvenționale, este corectă.

Or, simpla nemulțumire

a recurentului cu privire la soluția de respingere a cererii reconvenționale, la

argumentele care au format convingerea instanței în acest sens, nu poate echivala

cu o nepronunțare asupra acestei cereri, astfel cum în mod eronat susține acesta.

Fără a reitera

considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art.

304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea

atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nu a fost demonstrată.

Pentru rațiunile

înfățișate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice

critică, instanța de apel dând o corectă eficiență dispozițiilor legale incidente

speței, motiv pentru care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I.I.B.I. împotriva deciziei

civile nr. 105/A din 9 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

a ll-a civilă, menținând decizia atacată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul I.I.B.I. împotriva deciziei civile nr. 105/A din 9 februarie

2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 iunie 2015.