ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1204/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1204/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor, formulată de reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâta A.I.

Oradea, s-a solicitat instanței ca,

prin

hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților să îi

plătească,

în solidar, despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciul

material și moral cauzat reclamantului.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 998 – art. 1000 și urm. C. civ.

Primul ciclu procesual în cauză a fost

finalizat prin decizia nr. 562 din 18 februarie

2014

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, în dosar nr. 9194/111/2011* s-au admis recursurile declarate de

reclamantul G.G. și de pârâta A.I. Oradea împotriva deciziei nr. 42/ A din data

de 25 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, s-a casat decizia și

s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a

pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut

următoarele:

Neanalizarea

motivelor de apel care țin de temeinicia hotărârii echivalează cu nestabilirea

deplină a împrejurărilor de fapt, ceea ce

atrage

imposibilitatea verificării aplicării corecte a legii, conform art. 314 C. proc.

civ., și, în consecință, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce privește recursul declarat

de către pârâtă, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a analizat

motivul de apel, reluat în recurs, prin care această parte a susținut

inexistența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu (una

dintre

condițiile necesare cumulative

pentru a interveni răspunderea civilă

delictuală), astfel încât a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, instanța de apel nu a

analizat critica formulată de către același pârât, susținută de asemenea în

recurs, referitor la aprecierea de către prima instanță ca întemeiată a cererii

de acordare

a daunelor morale prin

reținerea prejudicierii onoarei reclamantului

prin crearea impresiei că

ar fi rău platnic tară să se raporteze la

faptul

că reclamantul nu își achitase datoriile cu privire la care s-a

stabilit

legalitatea executării silite, situație care se circumscrie de asemenea

prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Întrucât împrejurările de fapt nu au

fost deplin stabilite din

considerentele

menționate anterior, această constatare atrage casarea

hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare,

conform art. 314 C. proc. civ.

Înalta Curte a arătat că urmează a fi

menținută partea din hotărârea recurată privind soluția primei instanțe de

respingere pentru lipsa calității procesuale pasive a cererii de chemare în judecată

formulată împotriva R.B., care au intrat în puterea lucrului judecat.

În rejudecare, prin decizia civilă nr.

552/ A din 18 noiembrie

2014, Curtea de Apel

Oradea, secția I civilă, a admis apelul formulat

de pârâta A.I. Oradea,

a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins în întregime

acțiunea, fiind

păstrate restul

dispozițiilor sentinței apelate și a respins ca nefondat

apelul formulat

de reclamantul G.G. împotriva aceleași sentințe.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că, în fapt,

C.L. Oradea – A.I.

Oradea a demarat

procedura de executare silită împotriva reclamantului

în dosarul execuțional nr. 57432/2007, transformat ulterior în dosarul de

executare nr. 60180/2008, în vederea recuperării unui debit în

cuantum de 63215,65 lei reprezentând debit și

majorări de întârziere

pentru neplata la termenul scadent a facturilor

în sumă totală de 23.769, 62 emise în scopul încasării chiriei pentru folosința

suprafeței de teren în temeiul contractului de închiriere nr. 3305 din 22 mai 2000

pentru anii 2005-2006, la care s-au adăugat majorările de întârziere și

cheltuielile de executare silită, respectiv

pentru

neplata facturii fiscale XFN nr. 5677134 în sumă de 2.788,99

lei emisă

în scopul încasării chiriei pentru folosința suprafeței de

teren în temeiul contractului de închiriere nr. 3309/2001

la care s-au

adăugat majorările de întârziere pentru neplata la termen a

obligațiilor fiscale.

A.I. Oradea a solicitat O.T.P. B.R. SA,

B.C.R., B.R.,

R.B. SA precum și altor bănci

poprirea sumelor datorate

de către acestea reclamantului G.G., până la

concurenta sumei de 115.684,74 lei. Pârâtele B.R.

SA, O.T.P. B.R. au procedat la înființarea popririi asupra

conturilor

deținute de reclamant la aceste bănci.

Împotriva

executării silite prin poprire reclamantul a formulat

contestație la executare care a fost

admisă prin sentința nr. 8689 din 27 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria

Oradea, însă, prin decizia nr. 283/2010, Tribunalul Bihor a modificat sentința nr.

8689/2010, în sensul că a admis contestația la executare în parte și a anulat

parțial formele de executare silită până la concurența sumei de 4.917,8342 lei,

reținând că recurenta-intimată a tăcut dovada existenței unui titlu executoriu,

pentru creanțele bugetare rezultate din contractul de închiriere nr. 3309/2001.

Instanța de apel a reținut că nu

există raport de cauzalitate

între fapta

ilicită și prejudiciul pretins, astfel nefiind întrunite toate

condițiile

cumulative pentru a interveni răspunderea civilă delictuală.

Prin decizia nr. 283/R/COM/2010,

pronunțată de Tribunalul

Bihor, în dosarul nr.

8058/271/2008

, s-a statuat în sensul legalității și temeiniciei

executării silite, derulate în dosarul nr. 57432/2007, transformat ulterior în

dosarul nr. 60180/2008, până la concurența sumei de 4917,83 lei, sumă pentru

care s-a făcut dovada existenței unui titlu

executoriu,

respectiv decizia nr. 71/C/2005 a Curții de Apel Oradea.

În urma popririi instituite asupra

conturilor apelantului-reclamant, au fost virate în conturile A.I. Oradea:

147,64 lei cu O.P. nr. 16 din 27 august 2008, emis de O.T.P. B. și

4.339,91 lei cu O.P. nr. 8 din 26 septembrie 2008,

emis de O.T.P. B., rămânând

astfel de recuperat, potrivit celor dispuse

prin decizia nr.

283/R/COM/2010, pronunțată

de Tribunalul Bihor, în dosarul nr.

8058/271/2008, suma de 430,28 lei.

Extrasul de cont depus la dosarul

cauzei de O.T.P. B.R., dosar apel rejudecare, relevă pentru perioada 01

ianuarie 2008 - 01 august 2014 un rulaj al creditului, în valoare

totală de 4500,83 lei, sumă inferioară celei până

la concurența căreia

s-au menținut ca legale măsurile de executare

silită (4917,83 lei).

De asemenea,

potrivit adresei nr. 104 din 11 ianuarie 2012, a R.

B. SA, depusă la dosarul cauzei pentru

termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012 (dosarul nr.

9194/111/2011*

al Tribunalului Bihor),

intimatul reclamant nu a deținut nici un cont la respectiva societate bancară.

Totodată, potrivit adresei nr. 258 din

08 februarie 2012, depusă la dosarul cauzei de B.R. SA (dosarul nr. 9194/111/2011*

al Tribunalului Bihor), „pe toată perioada popririi, în conturile reclamantului

nu au existat sume de bani disponibile”, iar „creditoarei M. Oradea – A.I. Oradea

nu i-a fost virată nicio sumă de bani”.

Inexistenta unor disponibilități

bănești suficiente pentru satisfacerea integrală a creanței, pentru care

apelanta-pârâtă deține titlu executoriu, au fost dovedite cu înscrisurile

administrate în rejudecare.

Drept urmare, în

condițiile în care prin poprire nu s-au încasat

sume nedatorate (deci a căror valoare totală să depășească

suma până la concurența căreia s-au menținut ca legale formele de executare

silită) ci, dimpotrivă, prin poprirea instituită nu s-a

recuperat în totalitate nici debitul datorat în temeiul deciziei nr.

71/C/2005-A,

pronunțate de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr.

4179/C/2004A, este evident că nu există raport de cauzalitate dintre

fapta

ilicită și prejudiciul pretins, criticile formulate de apelanta pârâtă în acest

sens fiind întemeiate.

În consecință, este eronată reținerea

de către instanța de fond ca fiind întemeiată cererea de acordare a daunelor

morale prin reținerea prejudicierii onoarei reclamantului prin crearea

impresiei că ar fi rău platnic, câtă vreme acesta nu și-a achitat datoriile cu

privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite.

Mai mult, neplata ratelor scadente

datorate în temeiul contractelor de credit încheiate de apelantul-reclamant G.

G. cu societățile bancare intimate, respectiv

cele datorate în

baza contactului de leasing încheiat cu SC T.L. I.F.N. SA.,

nu poate conduce în mod automat, în lipsa

unor dovezi certe privind

legătura de la cauză la efect, la concluzia că

neplata acestora s-ar datora apelantei pârâte A.I. Oradea.

Deoarece nu s-a dovedit faptul că sunt

întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana apelantei-pârâte

A.I. Oradea, nu se mai impun a fi analizate criticile apelantului G.G. vizând

respingerea pretențiilor referitoare la dobânzile din contractul de leasing,

contract de locațiune stații distribuție a carburanților încheiat cu SC M.R. și

antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL București.

În mod corect instanța de fond a

respins acțiunea față de pârâții O.T.P. B. SA și B.R. câtă vreme aceste

instituții au obligația legală, în calitate de

terț poprit, de a proceda la

plată către organul de executare fiscală,

în contul indicat de acesta, neexistând nici o prevedere legală care să

stabilească obligația terțului poprit de a verifica legalitatea creanțelor

fiscale stabilite printr-un titlu executoriu emis de o autoritate a administrației

publice, terțul poprit neputând refuza instituirea unei popriri atâta timp cât

aceasta îndeplinește condițiile legale.

În ceea ce

privește cererea apelantului-reclamant de obligare a

pârâtelor de rândul 2, 3 și 4 să

procedeze la radierea sa din C.R.B., este de observat că potrivit art. 294 alin.

(l) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau

obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi

or, atâta timp cât în fond apelantul nu a formulat un capăt de cerere în acest

sens, o astfel de solicitare formulată de reclamant în apel apare ca fiind

inadmisibilă.

Criticile formulate de

apelantul-reclamant referitoare la R.B. nu au fost analizate, deoarece în

primul ciclu procesual s-a stabilit că aceasta nu are calitate procesuală

pasivă.

Împotriva acestei decizii a formulat

și motivat recurs, în termenul legal, reclamantul-apelant G.G., invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia s-a arătat că

judecătoarea P.C. avea obligația să se abțină de la soluționarea acestui doar,

deoarece a fost prezentă atunci când soțul său l-a amenințat pe recurent.

Această judecătoare a convins-o și pe doamna judecător T.F. să dea soluția

pronunțată.

Hotărârea pronunțată de instanța de

apel este nelegală deoarece acordă o atenție sporită numai apelului declarat de

pârâta A.I. Oradea, iar apelul reclamantului nu a fost

deloc analizat, fiind incident motivul de recurs menționat în art. 304

pct.

5 C. proc. civ., iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin

anularea hotărârii atacată și rejudecarea apelului.

În ceea ce privește motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ.,

prin decizia de casare nr. 562/2012, instanța

de recurs a obligat

instanța de apel ca să analizeze motivele de apel referitoare la dobânzile din

contractul de leasing, contractul de locațiune stații distribuție a

carburanților încheiat cu SC M.R. SA și antecontractul de închiriere încheiat

cu SC V. SRL București, de natură a afecta stabilirea exactă a prejudiciului

material, cât și motivele de apel aferente

pârâților O.T.P. B. SA și

B.R.

Întrucât

poprirea asupra conturilor recurentului a fost înființată

până la concurența sumei de 115.684,74

lei, iar ulterior până la concurența sumei de 63.215,65 lei, orice sumă de bani

care ar fi intrat în cont, ar fi fost dirijată către creditoare, poprire care

s-a demonstrat ulterior că a fost nelegală.

Recurentul nu este rău platnic pentru

că nu își putea plăti

ratele la bancă, de

vreme ce exista un proces pe rol, iar ratele s-ar fi

redirecționat către

creditoare.

Instanța de apel nu a analizat

fluctuația contului curent al reclamantului anterior înființării popririi, iar

neachitarea sumei de 430 de lei către creditoare și nealimentarea contului

corespunzător cu această sumă, nu este în măsură de a-1 cataloga pe reclamant

drept rău platnic. Suma de 430 de lei era

prescrisă, aspect care îl

îndreptățea pe reclamant să refuze achitarea

ei.

Instanța de apel nu a analizat culpa

băncilor pârâte O.T.P. B.

SA și B.R. privind

instituirea popririi prin prisma

prevederilor legale în materie de

poprire.

În Noul Cod civil sunt definite

băncile ca fiind profesioniști,

care

trebuiau și puteau să distingă dacă actele înaintate de creditoare

se

încadrează ori nu în prevederile legale referitoare la poprire.

În motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

se încadrează argumentele

contradictorii ale instanței de apel

care

a reținut că, din sumele de bani existente în conturile recurentului s-a virat

către creditoare suma de 4.500,83 lei, rămânând un rest de plată de 430,28 lei

pentru ca ulterior, instanța de apel să menționeze că, în conturile bancare ale

susnumitului nu au existat sume de bani disponibile.

Analizând recursul declarat, în raport

de criticile menționate, înalta Curte constată următoarele:

Incompatibilitatea unuia dintre

judecătorii din compunerea completului de judecată din apel este reglementată

de instituția

recuzării sau a abținerii și

nu poate fi cenzurată pe calea recursului, decât în ipoteza respingerii cererii

de recuzare, potrivit art. 34 C. proc. civ.

Recurentul nu invocă decât faptul că

unul dintre membrii completului de judecată avea obligația de a se abține, tară

a

menționa că s-ar fi făcut o astfel de

cerere sau o cerere de recuzare.

Chiar în situația în care s-ar fi

formulat o cerere de abținere, indiferent de soluția care s-ar fi dat unei

astfel de cereri, nu era deschisă nici o cale de atac împotriva acestei

soluții. Cu atât mai mult, invocarea direct în recurs a acestui caz de

incompatibilitate este inadmisibilă.

Ca atare, cazul

de incompatibilitate invocat de recurent nu se

poate analiza pe calea recursului.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.,

se întemeiază pe

faptul că apelul reclamantului nu a fost deloc

analizat.

Înalta Curte constată că instanța de

apel a analizat ambele apeluri, însă a expus în motivare numai argumentele

relevante pentru soluționarea cauzei, precizând expres că, în absența legăturii

de cauzalitate între faptă și prejudiciu,

nu poate fi atrasă răspunderea

civilă delictuală a pârâtei A.I. Oradea,

în condițiile art. 998 – art. 999 C. civ., întrucât aceasta presupune

întrunirea cumulativă a celor patru condiții: existența unei fapte ilicite, a

unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a

vinovăției autorului prejudiciului.

Instanța de apel a precizat în

motivare că nu va mai analiza celelalte condiții ale răspunderii civile

delictuale din moment ce nu a fost îndeplinită una dintre acestea, cea a

legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ceea ce face inutilă

analizarea celorlalte, datorită caracterului cumulativ al acestor condiții.

Acest motiv de

recurs se află în strânsă legătură cu motivul de recurs reglementat de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., în care

recurentul

susține că, încălcând art. 315 C. proc. civ., instanța nu a analizat motivele

sale de apel privind stabilirea exactă a prejudiciului prin calcularea dobânzii

aferentă contractului de leasing, prin luarea în considerare a contractului de

locațiune a stațiilor de distribuție a carburanților și a antecontractului de

închiriere, cât și a motivelor de apel privind neverificarea de către terții

popriți a legalității creanțelor cu privire la care s-a instituit poprirea.

Se observă că instanța de apel,

considerând că nu se mai impune verificarea îndeplinirii celorlalte condiții

ale răspunderii civile delictuale, nu a trecut la analiza aspectelor legate de

existența și întinderea prejudiciului, în raport de dobânda aferentă contractului

de leasing, a contractului de locațiune a stațiilor de distribuție a

carburanților sau a antecontractului de închiriere.

De altfel, neanalizarea acestui aspect

a fost motivată de caracterul cumulativ al condițiilor răspunderii civile

delictuale, astfel încât nu se poate considera că hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, în contextul în care singurul motiv pe care

soluția s-a sprijinit a fost cel legat de lipsa legăturii de cauzalitate.

În consecință, absența motivării

celorlalte condiții ale

răspunderii civile

delictuale nu constituie o nemotivare a hotărârii în

accepțiunea art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul susține, în cadrul

aceluiași motiv de recurs, că instanța de apel a făcut o motivarea

contradictorie, deoarece a reținut că din sumele de bani existente în conturile

recurentului s-a virat către creditoare suma de 4.500,83

lei,

rămânând un rest de

plată de 430,28 lei, pentru ca ulterior să

menționeze că în conturile

bancare ale recurentului nu au existat sume

de bani disponibile.

Acest argument nu este unul

contradictoriu, ci clar, prin

intermediul

său instanța de apel arătând că, ulterior plății sumei de

4.500,83 lei,

prin contul său deschis la O.T.P. B., în conturile debitorului nu a mai existat

rulaj, fapt care nu a permis plata

diferenței

de 430,28 lei datorate pârâtei-creditoare sau a ratelor către

alți creditori și care dovedește că debitorul a

fost rău platnic. Lipsa

rulajului a determinat imposibilitatea

determinării solvabilității debitorului pentru a-și plăti ratele și către

ceilalți creditori.

Nici critica de nemotivare a culpei

băncilor pârâte O.T.P. B.

SA și B.R.,

privind instituirea popririi prin prisma prevederilor legale în materie de

poprire, nu este fondată, deoarece instanța de apel a arătat că nu există nici

o prevedere legală care să

stabilească obligația terțului poprit de a

verifica legalitatea creanțelor fiscale stabilite printr-un titlu executoriu

emis de o autoritate a administrației publice, terțul poprit neputând refuza

instituirea unei popriri atâta timp cât aceasta îndeplinește condițiile legale.

Prevederile Noului Cod civil nu sunt

incidente în cauză, deoarece acțiunea a fost introdusă anterior intrării în

vigoare a Noului Cod civil, iar calitatea de profesioniști a băncilor nu le

atribuie acestora drepturi dincolo de prevederile legale. Numai instanța de

judecată are competența de a verifica legalitatea titlului executoriu, iar

punerea în executare a acestui titlu este singura atribuție legală care revine

băncilor, în calitate de terți popriți.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se referă la greșita reținere a inexistenței legăturii de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, prin aprecierea că a recurentul

a fost rău platnic în condițiile în care s-a

dovedit, prin admiterea

contestației la executare, că suma pentru care

s-a instituit poprirea era abuzivă, iar diferența pe care o mai avea de achitat

Administrației Imobiliare Oradea, de 430 lei, era prescrisă. Acest fapt, cât și

redirecționarea automată a oricărei sume de bani cu care ar fi alimentat

conturile pentru acoperirea unei debit abuziv au reprezentat motivul pentru

care recurentul nu a alimentat conturile.

Înalta Curte constată că nu se poate

reține greșita aplicare a legii de către instanța de apel, deoarece aceasta a

avut în vedere nu întreaga sumă de 115 684,74 lei, până la concurența căreia

pârâta-creditoare A.I. Oradea a solicitat înființarea popririi, ci suma de

4917,8 lei pe care reclamantul o datora acestei

creditoare în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.

71/2005 a Curții de Apel Oradea, astfel cum s-a decis în urma

soluționării contestației la executare, prin

decizia civilă nr. 283/2010 a Tribunalului Bihor. Prin urmare, nu prezintă

relevanță caracterul

abuziv al debitului pentru care s-a instituit

poprirea.

O eventuală prescripție a dreptului de

a solicita diferența de 430 lei, precum și contestarea debitului pentru care

s-a înființat poprirea, puteau fi invocate pe cale de acțiune sau de excepție

în

cadrul unor proceduri judiciare, însă nu justifică

refuzul pârâtului de

a-și alimenta

conturile și nu dovedesc existența fondurilor bănești

necesare în acest

sens.

De vreme ce reclamantul nu a făcut

dovada că nu datora suma

de 430 lei sau că

a achitat această sumă, cât și că avea disponibilități

bănești pentru

a-și plăti celelalte credite, în mod corect instanța de apel a reținut

insolvabilitatea debitorului, manifestată prin neplata integrală a creanței de

4917, 83 lei și, legat de aceasta, lipsa legăturii de cauzalitate dintre

poprirea dispusă de A.I. Oradea și neachitarea celorlalte credite pe care

debitorul le contractase.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte apreciată că motivele de recurs invocate nu sunt incidente în cauză, ceea

ce va

determina respingerea recursului ca

nefondat, cu aplicarea art. 312

alin. (l) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamantul G.

G.

împotriva deciziei nr. 552/ A din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

8 mai 2015.