ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1204/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, formulată de reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâta A.I. Oradea, s-a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților să îi plătească, în solidar, despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciul material și moral cauzat reclamantului. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 – art. 1000 și urm. C. civ. Primul ciclu procesual în cauză a fost finalizat prin decizia nr. 562 din 18 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosar nr. 9194/111/2011* s-au admis recursurile declarate de reclamantul G.G.

și de pârâta A.I. Oradea împotriva deciziei nr. 42/ A din data de 25 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut următoarele: Neanalizarea motivelor de apel care țin de temeinicia hotărârii echivalează cu nestabilirea deplină a împrejurărilor de fapt, ceea ce atrage imposibilitatea verificării aplicării corecte a legii, conform art. 314 C. proc. civ., și, în consecință, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtă, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a analizat motivul de apel, reluat în recurs, prin care această parte a susținut inexistența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu (una dintre condițiile necesare cumulative pentru a interveni răspunderea civilă delictuală), astfel încât a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. De asemenea, instanța de apel nu a analizat critica formulată de către același pârât, susținută de asemenea în recurs, referitor la aprecierea de către prima instanță ca întemeiată a cererii de acordare a daunelor morale prin reținerea prejudicierii onoarei reclamantului prin crearea impresiei că ar fi rău platnic tară să se raporteze la faptul că reclamantul nu își achitase datoriile cu privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite, situație care se circumscrie de asemenea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Întrucât împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite din considerentele menționate anterior, această constatare atrage casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, conform art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte a arătat că urmează a fi menținută partea din hotărârea recurată privind soluția primei instanțe de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive a cererii de chemare în judecată formulată împotriva R.B., care au intrat în puterea lucrului judecat. În rejudecare, prin decizia civilă nr. 552/ A din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul formulat de pârâta A.I. Oradea, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins în întregime acțiunea, fiind păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate și a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G.G.

împotriva aceleași sentințe. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, în fapt, C.L. Oradea – A.I.

Oradea a demarat procedura de executare silită împotriva reclamantului în dosarul execuțional nr. 57432/2007, transformat ulterior în dosarul de executare nr. 60180/2008, în vederea recuperării unui debit în cuantum de 63215,65 lei reprezentând debit și majorări de întârziere pentru neplata la termenul scadent a facturilor în sumă totală de 23.769, 62 emise în scopul încasării chiriei pentru folosința suprafeței de teren în temeiul contractului de închiriere nr. 3305 din 22 mai 2000 pentru anii 2005-2006, la care s-au adăugat majorările de întârziere și cheltuielile de executare silită, respectiv pentru neplata facturii fiscale XFN nr. 5677134 în sumă de 2.788,99 lei emisă în scopul încasării chiriei pentru folosința suprafeței de teren în temeiul contractului de închiriere nr. 3309/2001 la care s-au adăugat majorările de întârziere pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale.

A.I. Oradea a solicitat O.T.P. B.R. SA, B.C.R., B.R., R.B. SA precum și altor bănci poprirea sumelor datorate de către acestea reclamantului G.G., până la concurenta sumei de 115.684,74 lei. Pârâtele B.R. SA, O.T.P. B.R. au procedat la înființarea popririi asupra conturilor deținute de reclamant la aceste bănci. Împotriva executării silite prin poprire reclamantul a formulat contestație la executare care a fost admisă prin sentința nr. 8689 din 27 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, însă, prin decizia nr. 283/2010, Tribunalul Bihor a modificat sentința nr. 8689/2010, în sensul că a admis contestația la executare în parte și a anulat parțial formele de executare silită până la concurența sumei de 4.917,8342 lei, reținând că recurenta-intimată a tăcut dovada existenței unui titlu executoriu, pentru creanțele bugetare rezultate din contractul de închiriere nr. 3309/2001.

Instanța de apel a reținut că nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins, astfel nefiind întrunite toate condițiile cumulative pentru a interveni răspunderea civilă delictuală. Prin decizia nr. 283/R/COM/2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 8058/271/2008 , s-a statuat în sensul legalității și temeiniciei executării silite, derulate în dosarul nr. 57432/2007, transformat ulterior în dosarul nr. 60180/2008, până la concurența sumei de 4917,83 lei, sumă pentru care s-a făcut dovada existenței unui titlu executoriu, respectiv decizia nr. 71/C/2005 a Curții de Apel Oradea. În urma popririi instituite asupra conturilor apelantului-reclamant, au fost virate în conturile A.I.

Oradea: 147,64 lei cu O.P. nr. 16 din 27 august 2008, emis de O.T.P. B. și 4.339,91 lei cu O.P. nr. 8 din 26 septembrie 2008, emis de O.T.P. B., rămânând astfel de recuperat, potrivit celor dispuse prin decizia nr. 283/R/COM/2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 8058/271/2008, suma de 430,28 lei. Extrasul de cont depus la dosarul cauzei de O.T.P. B.R., dosar apel rejudecare, relevă pentru perioada 01 ianuarie 2008 - 01 august 2014 un rulaj al creditului, în valoare totală de 4500,83 lei, sumă inferioară celei până la concurența căreia s-au menținut ca legale măsurile de executare silită (4917,83 lei). De asemenea, potrivit adresei nr. 104 din 11 ianuarie 2012, a R. B. SA, depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012 (dosarul nr. 9194/111/2011* al Tribunalului Bihor), intimatul reclamant nu a deținut nici un cont la respectiva societate bancară.

Totodată, potrivit adresei nr. 258 din 08 februarie 2012, depusă la dosarul cauzei de B.R. SA (dosarul nr. 9194/111/2011* al Tribunalului Bihor), „pe toată perioada popririi, în conturile reclamantului nu au existat sume de bani disponibile”, iar „creditoarei M. Oradea – A.I. Oradea nu i-a fost virată nicio sumă de bani”. Inexistenta unor disponibilități bănești suficiente pentru satisfacerea integrală a creanței, pentru care apelanta-pârâtă deține titlu executoriu, au fost dovedite cu înscrisurile administrate în rejudecare.

Drept urmare, în condițiile în care prin poprire nu s-au încasat sume nedatorate (deci a căror valoare totală să depășească suma până la concurența căreia s-au menținut ca legale formele de executare silită) ci, dimpotrivă, prin poprirea instituită nu s-a recuperat în totalitate nici debitul datorat în temeiul deciziei nr. 71/C/2005-A, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 4179/C/2004A, este evident că nu există raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pretins, criticile formulate de apelanta pârâtă în acest sens fiind întemeiate. În consecință, este eronată reținerea de către instanța de fond ca fiind întemeiată cererea de acordare a daunelor morale prin reținerea prejudicierii onoarei reclamantului prin crearea impresiei că ar fi rău platnic, câtă vreme acesta nu și-a achitat datoriile cu privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite.

Mai mult, neplata ratelor scadente datorate în temeiul contractelor de credit încheiate de apelantul-reclamant G. G. cu societățile bancare intimate, respectiv cele datorate în baza contactului de leasing încheiat cu SC T.L. I.F.N. SA., nu poate conduce în mod automat, în lipsa unor dovezi certe privind legătura de la cauză la efect, la concluzia că neplata acestora s-ar datora apelantei pârâte A.I. Oradea. Deoarece nu s-a dovedit faptul că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana apelantei-pârâte A.I. Oradea, nu se mai impun a fi analizate criticile apelantului G.G. vizând respingerea pretențiilor referitoare la dobânzile din contractul de leasing, contract de locațiune stații distribuție a carburanților încheiat cu SC M.R.

și antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL București. În mod corect instanța de fond a respins acțiunea față de pârâții O.T.P. B. SA și B.R. câtă vreme aceste instituții au obligația legală, în calitate de terț poprit, de a proceda la plată către organul de executare fiscală, în contul indicat de acesta, neexistând nici o prevedere legală care să stabilească obligația terțului poprit de a verifica legalitatea creanțelor fiscale stabilite printr-un titlu executoriu emis de o autoritate a administrației publice, terțul poprit neputând refuza instituirea unei popriri atâta timp cât aceasta îndeplinește condițiile legale. În ceea ce privește cererea apelantului-reclamant de obligare a pârâtelor de rândul 2, 3 și 4 să procedeze la radierea sa din C.R.B., este de observat că potrivit art. 294 alin. (l) C. proc.

civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi or, atâta timp cât în fond apelantul nu a formulat un capăt de cerere în acest sens, o astfel de solicitare formulată de reclamant în apel apare ca fiind inadmisibilă. Criticile formulate de apelantul-reclamant referitoare la R.B. nu au fost analizate, deoarece în primul ciclu procesual s-a stabilit că aceasta nu are calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei decizii a formulat și motivat recurs, în termenul legal, reclamantul-apelant G.G., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestuia s-a arătat că judecătoarea P.C.

avea obligația să se abțină de la soluționarea acestui doar, deoarece a fost prezentă atunci când soțul său l-a amenințat pe recurent. Această judecătoare a convins-o și pe doamna judecător T.F. să dea soluția pronunțată. Hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală deoarece acordă o atenție sporită numai apelului declarat de pârâta A.I. Oradea, iar apelul reclamantului nu a fost deloc analizat, fiind incident motivul de recurs menționat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacată și rejudecarea apelului. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin decizia de casare nr. 562/2012, instanța de recurs a obligat instanța de apel ca să analizeze motivele de apel referitoare la dobânzile din contractul de leasing, contractul de locațiune stații distribuție a carburanților încheiat cu SC M.R.

SA și antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL București, de natură a afecta stabilirea exactă a prejudiciului material, cât și motivele de apel aferente pârâților O.T.P. B. SA și B.R. Întrucât poprirea asupra conturilor recurentului a fost înființată până la concurența sumei de 115.684,74 lei, iar ulterior până la concurența sumei de 63.215,65 lei, orice sumă de bani care ar fi intrat în cont, ar fi fost dirijată către creditoare, poprire care s-a demonstrat ulterior că a fost nelegală. Recurentul nu este rău platnic pentru că nu își putea plăti ratele la bancă, de vreme ce exista un proces pe rol, iar ratele s-ar fi redirecționat către creditoare. Instanța de apel nu a analizat fluctuația contului curent al reclamantului anterior înființării popririi, iar neachitarea sumei de 430 de lei către creditoare și nealimentarea contului corespunzător cu această sumă, nu este în măsură de a-1 cataloga pe reclamant drept rău platnic.

Suma de 430 de lei era prescrisă, aspect care îl îndreptățea pe reclamant să refuze achitarea ei. Instanța de apel nu a analizat culpa băncilor pârâte O.T.P. B. SA și B.R. privind instituirea popririi prin prisma prevederilor legale în materie de poprire. În Noul Cod civil sunt definite băncile ca fiind profesioniști, care trebuiau și puteau să distingă dacă actele înaintate de creditoare se încadrează ori nu în prevederile legale referitoare la poprire. În motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se încadrează argumentele contradictorii ale instanței de apel care a reținut că, din sumele de bani existente în conturile recurentului s-a virat către creditoare suma de 4.500,83 lei, rămânând un rest de plată de 430,28 lei pentru ca ulterior, instanța de apel să menționeze că, în conturile bancare ale susnumitului nu au existat sume de bani disponibile.

Analizând recursul declarat, în raport de criticile menționate, înalta Curte constată următoarele: Incompatibilitatea unuia dintre judecătorii din compunerea completului de judecată din apel este reglementată de instituția recuzării sau a abținerii și nu poate fi cenzurată pe calea recursului, decât în ipoteza respingerii cererii de recuzare, potrivit art. 34 C. proc. civ. Recurentul nu invocă decât faptul că unul dintre membrii completului de judecată avea obligația de a se abține, tară a menționa că s-ar fi făcut o astfel de cerere sau o cerere de recuzare. Chiar în situația în care s-ar fi formulat o cerere de abținere, indiferent de soluția care s-ar fi dat unei astfel de cereri, nu era deschisă nici o cale de atac împotriva acestei soluții.

Cu atât mai mult, invocarea direct în recurs a acestui caz de incompatibilitate este inadmisibilă. Ca atare, cazul de incompatibilitate invocat de recurent nu se poate analiza pe calea recursului. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se întemeiază pe faptul că apelul reclamantului nu a fost deloc analizat. Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat ambele apeluri, însă a expus în motivare numai argumentele relevante pentru soluționarea cauzei, precizând expres că, în absența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtei A.I. Oradea, în condițiile art. 998 – art. 999 C. civ., întrucât aceasta presupune întrunirea cumulativă a celor patru condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției autorului prejudiciului.

Instanța de apel a precizat în motivare că nu va mai analiza celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale din moment ce nu a fost îndeplinită una dintre acestea, cea a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ceea ce face inutilă analizarea celorlalte, datorită caracterului cumulativ al acestor condiții. Acest motiv de recurs se află în strânsă legătură cu motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în care recurentul susține că, încălcând art. 315 C. proc. civ., instanța nu a analizat motivele sale de apel privind stabilirea exactă a prejudiciului prin calcularea dobânzii aferentă contractului de leasing, prin luarea în considerare a contractului de locațiune a stațiilor de distribuție a carburanților și a antecontractului de închiriere, cât și a motivelor de apel privind neverificarea de către terții popriți a legalității creanțelor cu privire la care s-a instituit poprirea.

Se observă că instanța de apel, considerând că nu se mai impune verificarea îndeplinirii celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, nu a trecut la analiza aspectelor legate de existența și întinderea prejudiciului, în raport de dobânda aferentă contractului de leasing, a contractului de locațiune a stațiilor de distribuție a carburanților sau a antecontractului de închiriere. De altfel, neanalizarea acestui aspect a fost motivată de caracterul cumulativ al condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel încât nu se poate considera că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în contextul în care singurul motiv pe care soluția s-a sprijinit a fost cel legat de lipsa legăturii de cauzalitate.

În consecință, absența motivării celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale nu constituie o nemotivare a hotărârii în accepțiunea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurentul susține, în cadrul aceluiași motiv de recurs, că instanța de apel a făcut o motivarea contradictorie, deoarece a reținut că din sumele de bani existente în conturile recurentului s-a virat către creditoare suma de 4.500,83 lei, rămânând un rest de plată de 430,28 lei, pentru ca ulterior să menționeze că în conturile bancare ale recurentului nu au existat sume de bani disponibile. Acest argument nu este unul contradictoriu, ci clar, prin intermediul său instanța de apel arătând că, ulterior plății sumei de 4.500,83 lei, prin contul său deschis la O.T.P.

B., în conturile debitorului nu a mai existat rulaj, fapt care nu a permis plata diferenței de 430,28 lei datorate pârâtei-creditoare sau a ratelor către alți creditori și care dovedește că debitorul a fost rău platnic. Lipsa rulajului a determinat imposibilitatea determinării solvabilității debitorului pentru a-și plăti ratele și către ceilalți creditori. Nici critica de nemotivare a culpei băncilor pârâte O.T.P. B. SA și B.R., privind instituirea popririi prin prisma prevederilor legale în materie de poprire, nu este fondată, deoarece instanța de apel a arătat că nu există nici o prevedere legală care să stabilească obligația terțului poprit de a verifica legalitatea creanțelor fiscale stabilite printr-un titlu executoriu emis de o autoritate a administrației publice, terțul poprit neputând refuza instituirea unei popriri atâta timp cât aceasta îndeplinește condițiile legale.

Prevederile Noului Cod civil nu sunt incidente în cauză, deoarece acțiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, iar calitatea de profesioniști a băncilor nu le atribuie acestora drepturi dincolo de prevederile legale. Numai instanța de judecată are competența de a verifica legalitatea titlului executoriu, iar punerea în executare a acestui titlu este singura atribuție legală care revine băncilor, în calitate de terți popriți. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la greșita reținere a inexistenței legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, prin aprecierea că a recurentul a fost rău platnic în condițiile în care s-a dovedit, prin admiterea contestației la executare, că suma pentru care s-a instituit poprirea era abuzivă, iar diferența pe care o mai avea de achitat Administrației Imobiliare Oradea, de 430 lei, era prescrisă.

Acest fapt, cât și redirecționarea automată a oricărei sume de bani cu care ar fi alimentat conturile pentru acoperirea unei debit abuziv au reprezentat motivul pentru care recurentul nu a alimentat conturile. Înalta Curte constată că nu se poate reține greșita aplicare a legii de către instanța de apel, deoarece aceasta a avut în vedere nu întreaga sumă de 115 684,74 lei, până la concurența căreia pârâta-creditoare A.I. Oradea a solicitat înființarea popririi, ci suma de 4917,8 lei pe care reclamantul o datora acestei creditoare în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 71/2005 a Curții de Apel Oradea, astfel cum s-a decis în urma soluționării contestației la executare, prin decizia civilă nr. 283/2010 a Tribunalului Bihor.

Prin urmare, nu prezintă relevanță caracterul abuziv al debitului pentru care s-a instituit poprirea. O eventuală prescripție a dreptului de a solicita diferența de 430 lei, precum și contestarea debitului pentru care s-a înființat poprirea, puteau fi invocate pe cale de acțiune sau de excepție în cadrul unor proceduri judiciare, însă nu justifică refuzul pârâtului de a-și alimenta conturile și nu dovedesc existența fondurilor bănești necesare în acest sens. De vreme ce reclamantul nu a făcut dovada că nu datora suma de 430 lei sau că a achitat această sumă, cât și că avea disponibilități bănești pentru a-și plăti celelalte credite, în mod corect instanța de apel a reținut insolvabilitatea debitorului, manifestată prin neplata integrală a creanței de 4917, 83 lei și, legat de aceasta, lipsa legăturii de cauzalitate dintre poprirea dispusă de A.I.

Oradea și neachitarea celorlalte credite pe care debitorul le contractase. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciată că motivele de recurs invocate nu sunt incidente în cauză, ceea ce va determina respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (l) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul G. G. împotriva deciziei nr. 552/ A din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2015.