ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3312/2013

Asupra recursurilor de față,

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 500 din 28 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4797/30/2011, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă excepția privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infr. prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, a fost condamnat inculpatul P.G.A.,  la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 65 alin. (1) și 2 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art 181 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 73 lit. b), art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., rap. la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 861 alin. (1) C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 862C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghereisă se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea;să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul P.G.A. la plata către partea civilă P.C. a sumei de 500 euro cu titlu de daune materiale și 3.000 euro cu titlu de daune morale. Au fost respinse în rest pretențiile ca nefondate.

S-a luat act că partea civilă L.V. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 2.933,49 lei și 3.532,02 lei despăgubiri civile către partea civilă S.C.J.U. Timișoara.

In baza art. 193 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost admisă în parte cererea și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă P.C.M. a sumei de 1.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 4, 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.G.A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriulnr. 409/P/2010 din data de 01 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 4797/30/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.G.A.pentrusăvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 31 august/01 septembrie 2009, în urma unui conflict verbal generat de atitudinea jignitoare a părților vătămate raportat la persoana inculpatului și a surorilor sale, în timp ce se afla într-un bar din localitatea Cenei, a aplicat cu un par mai multe lovituri peste corp părții vătămate P.C.M., precum și o lovitură puternică în zona capului părții vătămate L.V., care a condus la prăbușirea acestuia din urmă la pământ, în stare de inconștiență.

În urma loviturilor primite, partea vătămată P.C.M. a suferit leziuni care au necesitat 45 de zile de mgrijiri medicale pentru vindecare, iar partea vătămată L.V. a suferit leziuni care i-au pus viața în pericol și au necesitat 35 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: plângeri și declarații părți vătămate P.C.M. și L.V., procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, acte de stare civilă, declarații martori G.S., S.T.N., M.K., P.D.B., P.L., C.A., P.G., M.M., C.M.V., B.T., S.G., M.D., acte medicale, certificate medico-legale din 16 septembrie 2009, din 15 septembrie 2009, raport de primă expertiză medico-legală din 12 iulie 2010 și din 30 iunie 2010, raport de constatare medico-legală din 16 septembrie 2009, înscrisuri, declarații inculpat, raport de nouă expertiză medico-legală din 27 martie 2012, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 31 august 2009 inculpatul P.G.A. se afla la localul aparținând SC P. SRL, de pe raza com. Cenei, jud. Timiș, situat foarte aproape de locuința părinților săi, împreună cu surorile sale P.D.B. și C.A., precum și cu cumnatul său P.L. În local se mai aflau M.K., vânzătoare la acel bar, prietenă cu surorile inculpatului, și S.T.N., prieten al acesteia. Inculpatul și martorul P.L. se jucau la unul din aparatele de jocuri mecanice aflat în incinta localului, în timp ce celelalte persoane stăteau lapultul din local.

La un moment dat în localul respectiv au venit părțile vătămate P.C.M. și L.V., aflate în stare avansată de ebrietate, care s-au așezat la pult, lângă ceilalți martori, solicitând să fie servite cu băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de alcool, părțile vătămate au început să adreseze cuvinte jignitoare și să profereze amenințări la adresa persoanelor prezente, îndeosebi a celor de sex feminin aflate în local. Inculpatul P.G.A. a atras atenția părților vătămate că persoanele de sex ferninin agresate verbal sunt surorile sale, solicitând în mod repetat părților vătămate să-și revizuiască comportamentul. în acest context, între părțile vătămate și inculpat au avut loc discuții contradictorii, părțile vătămate provocând pe inculpat la o confruntare fizică.

Pe fondul acestui conflict verbal, inculpatul P.G.A. a ieșit din local și, din afara localului, s-a înarmat cu un par cu care a revenit în scurt timp înapoi. A intrat în local și, cu parul cu care se înarmase, a început să lovească pe partea vătămată P.C.M. peste corp. În apărarea părții vătămate P.C.M. a intervenit și cealaltă parte vătămată, L.V. Atunci, inculpatul a aplicat părții vătămate L.V. o lovitură puternică cu parul respectiv, în zona capului, lovitură care a dus la prăbușirea efectivă a părții vătămate pe pardoseala din local și căderea în stare de inconștiență.

Inculpatul P.G.A. a părăsit imediat incinta localului, luând cu el și obiectul vulnerant, după care, a doua zi, în data de 01 septembrie 2009, a părăsit localitatea Cenei, plecând în Italia, unde lucrează.

La fața locului au venit martorii G.S., patronul localului, și S.G., care au acordat primul ajutor părții vătămate și au sunat la serviciul 112, precum și tatăl inculpatului, P.G., care a fost alertat de martora C.A.

Partea vătămată L.V. a fost preluată cu Ambulanța de la fața locului și transportată la S.C.J.U. Timișoara, Clinica Neurochirurgie, unde a fost internată în perioada 01 septembrie-15 septembrie 2009 cu diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral cu plagă confuză frontală stângă, comă grad III", fiind supusă unei intervenții chirurgicale.

Partea vătămată P.C.M. a fost internată la S.C.J.U. Timișoara, Clinica Ortopedie și Traumatologie I, în perioada 01 septembrie-09 septembrie 2009 cu diagnosticul de „fractură cu deplasare olecran stâng, policontuzii prin hereroagresiune", fiind supusă unei intervenții chirurgicale.

Potrivit dispozițiilor art. 144 C. pen. prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă.

Totodată, potrivit disp. art. 181 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de vătămare corporală fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare mgrijiri medicale de cel mult 60 de zile.

Tentativa nefiind altceva decât o formă a activității infracționale, situată în faza de executare a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente periculos, având în vedere probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului P.G.A. de a aplica părții vătămate L.V. o lovitură puternică cu un par în zona capului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., inculpatul punând în executare hotărârea de a săvârși infracțiunea, executarea fiind realizată în întregime, dar neproducându-se rezultatul datorită unor motive independente de voința inculpatului.

De asemenea, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului de a aplica mai multe lovituri cu o bâtă în zona corpului părții vătămate P.C.M., cauzându-i leziuni care au necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

Audiat în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut existența unui incident între el și cele două părți vătămate și lovirea acestora cu o bucată de lemn (coadă de mătură), susținând însă că a exercitat actele de agresiune în stare de legitimă apărare, neexistând intenția de a o ucide pe partea vătămată L.V.. Astfel, a arătat că, după ce au intrat în bar, cele două părți vătămate au adresat numeroase cuvinte jignitoare și amenințări surorilor sale, motiv pentru care el i-a atenționat să înceteze cu injuriile, fiind vorba de surorile sale. Atunci, părțile vătămate s-au ridicat de pe scaune și au venit înspre el, înjurându-l. L.V. a început să-l lovească cu pumnii la nivelul capului și al umerilor, unele dintre lovituri atingându-l în ciuda încercării sale de a se apăra, și fiind astfel lovit la mână stângă. Apoi, P.M. l-a prins de mâna dreaptă și a încercat să-l tragă afară din local, aplicându-i în același timp mai multe lovituri cu pumnii la nivelul corpului. Atunci, în încercarea de a se elibera de cei doi, inculpatul a ieșit în exteriorul localului și, observând o coadă de mătură lângă ușă, a luat-o și a început să lovească cu ea la întâmplare, fără a viza o anumită zonă anatomică, pentru a se apăra. A mai precizat inculpatul că în tot acest timp era ținut de mâna stângă de una dintre părțile vătămate și era parțial cu spatele către ele, cu fața către ușă, iar în momentul în care a simțit că a fost eliberat de mână, a fugit din local. în urma agresiunilor exercitate asupra sa de părțile civile a avut o tumefacție la ochiul stâng și dureri puternice la mâna stângă.

Instanța de fond a constatat însă că aceste susțineri referitoare la modul de declanșare și derulare al incidentului - respectiv agresarea sa prealabilă de către cele două părți vătămate și lovirea acestora doar pentru a se apăra, nu pot fi reținute ca fiind corespunzătoare adevărului în condițiile în care sunt contrazise de restul materialului probatoriu administrat în cauză.

În acest sens, instanța a avut în vedere în primul rând declarațiile martorei M.K., persoană care s-a aflat în local în acea seară în calitate de angajat și a asistat la întregul incident. Astfel, martora a arătat, atât în declarațiile date în faza de urmărire penală în datele de 02 septembrie 2009 și 03 martie 2010, cât și în cea dată în fața instanței, că în seara respectivă se afla la serviciu, în acel bar aflându-se și inculpatul, surorile acestuia P.B. și C.A., cumnatul acestuia P.L., precum și martorul S.T.N. La un moment dat, în local au intrat părțile vătămate L.V. și P.M., care se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cei doi, pe fondul consumului de alcool, au început un conflict verbal cu persoanele din local, adresând cuvinte jignitoare surorilor inculpatului, precum și martorilor. Inculpatul le-a atras atenția asupra comportamentului, având loc un schimb de replici vreme de câteva minute. Apoi, la un moment dat, inculpatul a părăsit localul revenind foarte repede cu un par - posibil mătură - și a început să le lovească pe cele două părți vătămate, P.M. fiind lovit de mai multe ori peste corp, iar lui L.V. aplicându-i o lovitură în zona capului, hi urma acestei lovituri, L.V. a căzut la pământ în stare de inconștiență, iar inculpatul a părăsit localul.

În al doilea rând, instanța a avut în vedere declarațiile martorului S.T.N., care s-a aflat și el în bar pe întreaga durată a incidentului, care a confirmat modul de derulare indicat de martora M.K., arătând că, pe fondul cuvintelor jignitoare adresate de părțile vătămate persoanelor din local, s-a iscat un conflict verbal între acestea și inculpat, context în care inculpatul s-a ridicat de la jocurile mecanice, a luat un băț în mână, a venit către părțile vătămate care stăteau la bar și a început să le lovească cu acesta, fiind aplicate mai multe lovituri.

De subliniat că ambii martori au precizat în mod expres în fața instanței că inculpatul nu a fost agresat fizic de către părțile vătămate, ci doar agresat verbal și amenințat.

Declarațiile acestor doi martori se coroborează cu declarațiile date în cauză de partea vătămată P.C.M., care a arătat că, pe fondul unor cuvinte jignitoare adresate surorilor inculpatului, s-a iscat un conflict verbal între ei și acesta din urmă, în urma căruia inculpatul a părăsit pentru scurt timp localul, revenind cu un par (țeava metalică) cu care a început să-i lovească, el fiind lovit în mod repetat în partea stângă a corpului, iar L.V. fiind lovit în cap.

Tatodată Instanța reliefată de partea vătămată P.M. și cei doi martori oculari este susținută și de lipsa oricăror urme ale unor acte de agresiune exercitate asupra inculpatului, neexistând niciun act medical din care să rezulte că inculpatul a prezentat leziuni consecutiv incidentului, cât și de tot comportamentul inculpatului ulterior incidentului, inculpatul părăsind imediat locul faptei, neadresându-se organelor de poliție pentru a reclama un eventual atac, și părăsind România în zilele imediat următoare și revenind pentru a da o declarație în cauză după mai multe demersuri ale organelor judiciare, toate acestea fiind de natură a sublinia lipsa de sinceritate cu privire la aceste aspecte și încercarea de a se exonera de răspundere prin invocarea culpei părților vătămate.

În ceea ce îi privește pe martorii P.B., C.A. și P.L., surorile și cumnatul inculpatului, instanța a constatat că aceștia au fost audiați în zilele imediat următoare incidentului, respectiv în data de 04 septembrie 2009, niciunul dintre aceștia nefacând referire la existența vreunor acte de agresiune exercitate de părțile vătămate asupra inculpatului, care să-l fi determinat pe acesta să folosească bâta pentru a se apăra, martorii P.B. și Levente susținând chiar că nici nu au asistat la incident, părăsind barul în momentul în care le-au fost adresate cuvinte jignitoare. Aceeași poziție a fost menținută cu ocazia declarațiilor ulterioare, respectiv din cursul lunii martie 2010. Ulterior, cu ocazia reaudierii ca urmare a solicitării exprese a apărătorului inculpatului în cursul anului 2011, cei trei martori au modificat semnificativ declarațiile, susținând că au asistat la întreaga derulare a incidentului și relatând o stare de fapt identică cu cea prezentată de inculpat, respectiv exercitarea prealabilă a unor acte de agresiune fizică de către părțile vătămate față de inculpat și riposta acestuia doar pentru a se apăra. Aceleași aspecte au fost susținute și cu ocazia declarațiilor date în fața instanței de judecată.

Or, raportând aceste ultime declarații la celelalte mijloace de probă administrate în cauză, având în vedere și faptul că, în conformitate cu disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a se face prin raportare la toate probelor administrate, în scopul aflării adevărului, instanța de fond a apreciat că acestea sunt necorespunzătoare adevărului, urmând a fi înlăturate din materialul probatoriu avut în vedere la soluționarea cauzei.

Instanța de fond a apreciat că lipsa de sinceritate a declarațiilor acestor martori referitor la modul de derulare a incidentului și existența unei agresiuni anterioare exercitate de părțile vătămate asupra inculpatului care a determinat riposta acestuia este reliefată în mod evident atât de contradicțiile majore existente între propriile lor declarații date succesiv în cauză, contradicții cu privire la care acești martori nu au putut oferi o explicație plauzibilă, cât și de cele existente între aceste declarații și cele ale martorilor Milovan și Stuparu -persoane care pot fi considerate obiective, neavând nici un raport de rudenie sau altă natură cu inculpatul sau părțile vătămate, precum și de lipsa oricăror urme ale unor acte de agresiune exercitate asupra inculpatului în acea seară.

În aceste condiții, neiacându-se dovada existenței unui atac material, direct, imediat și injust exercitat de părțile vătămate împotriva inculpatului care să fi determinat riposta acestuia prin lovirea părților vătămate cu un par, condiție primordială pentru a se putea vorbi de o posibilă incidență în cauză a legitimei apărări, prev. de art 44 C. pen., sau măcar de „excesul scuzabil", prev. de art. 73 lit. a) C. pen., instanța de fond a constatat că aceste cauze de înlăturare sau atenuare a răspunderii penale nu pot fi reținute în favoarea inculpatului la soluționarea cauzei.

Din punct de vedere al laturii obiective, instanța de fond a apreciat că acțiunea inculpatului P.G.A. de lovire a părții vătămate L.V. cu un par în cap constituie elementul material al infracțiunii de tentativă de omor în condițiile în care acesta a lovit victima cu un instrument apt să provoace decesul unei persoane, cu intensitate, în zona capului - zonă în care se află creierul, a cărui lezare este apt să conducă la deces, rezultatul, respectiv decesul, neproducându-se doar datorită unor motive exterioare.

Între activitatea desfășurată de inculpat și leziunile cauzate victimei există în mod evident o legătură de cauzalitate, legătură ce este evidențiată în mod clar de concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală din 27 martie 2012, conform cărora leziunile de violență prezentate de numitul L.V. sunt posttraumatice și s-au putut produce prin lovire cu sau de obiecte dure, leziunile putând data din ziua de 31 august/01 septembrie 2009, punând viata victimei in primejdie și necesitând pentru vindecare 35 de zile de mgrijiri medicale. Contrar apărărilor inculpatului, prin apărător, instanța apreciază că din coroborarea actelor medicale existente la dosar cu declarațiile martorilor audiați în cauză reiese în mod evident că respectivele leziuni au fost cauzate de lovirea părții vătămate cu. parul de către inculpat, iar nu de lovirea acesteia de gresie în momentul căderii la pământ, topografia leziunilor prezentate de partea vătămată susținând această variantă în condițiile în care leziunile posttraumatice prezentate s-au situat pe partea stângă a capului, iar căderea a avut loc pe partea dreaptă - fapt evidențiat de faptul că a prezentat contuzie forte la umărul drept.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă. Este evident că inculpatul a avut reprezentarea socialmente periculoasă a faptei sale, în condițiile în care a lovit cu un par din lemn o persoană într-o zonă vitală a corpului. In acest sens, inculpatul a cunoscut împrejurarea că prin actele sale poate provoca moartea victimei și chiar dacă este posibil să nu fi urmărit producerea acestui rezultat, totuși el a acceptat posibilitatea apariției sale, motiv pentru care instanța de fond a reținut intenția indirectă ca modalitate a vinovăției.

Ca atare, raportat la considerentele mai-sus expuse, instanța a apreciat că cererea formulată de inculpat, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de inculpare, din infracțiunea prev. de art 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Totodată, aceeași formă a vinovăției a fost reținută și în ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., fiind evident că inculpatul a avut reprezentarea faptului că prin lovirea părții vătămate P.C.M. cu un par, în mod repetat, în zona corpului, îi poate cauza acestuia o vătămare corporală care să necesite mai mult de 20 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.

Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa în actul de inculpare, urmând ca .la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate să țină seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, prin actele sale numitul P.G.A. aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la viață, integritate corporală și sănătate.

În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța de fond a avut în vedere faptul că acesta este la o vârstă tânără, nu este cunoscut cu antecedente penale, își are asigurată existența prin muncă, desfășurând activități lucrative în străinătate.

Totodată, raportat la materialul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a constatat că acesta, deși nu a evidențiat existența unui atac material al părților vătămate asupra inculpatului, a reliefat totuși faptul că părțile vătămate se aflau într-o stare avansată de ebrietate, au adresat numeroase cuvinte jignitoare și amenințări persoanelor de sex feminin aflate în local, și în special surorilor inculpatului, iar ulterior și inculpatului, în momentul în care acesta le-a solicitat să-și revizuiască comportamentul, făcând chiar referire la o posibilă confruntare fizică, tot acest comportament al părților vătămate determinând în mod cert o stare de puternică tulburare inculpatului, sub stăpânirea căreia acesta a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

Ca atare, având în vedere toate aceste împrejurări de fapt, care justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante legale a scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., prima instanță a apreciat că, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., observând și prevederile art. 76 alin. (1) lit. b) și e) C. pen., apar ca fiind suficiente și adecvate a fi aplicate pedepse sub minimul special, respectiv 3 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Faptele fiind părevăzute de art. 33, lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Totodată, în baza art. 35 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

Instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie, urmând ca inculpatului să-i fie interzisă, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Instanța de fond a apreciat că interzicerea dreptului electoral de a fi ales, precum și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, este justificată în privința inculpatului întrucât acesta, atâta timp cât nu a fost în măsură să aprecieze valoarea unuia din drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptul la viață al oricărei persoane, îl face nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și nu poate fi compatibilă cu ocuparea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

Ținând seama de conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptelor, de vârsta acestuia, de împrejurarea că de la data desfășurării activității infracționale și până în momentul de față inculpatul nu a mai fost implicat în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală, constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 861 C. pen., instanța de fond a apreciat că reeducarea numitului P.G.A. poate avea loc și fără privarea de libertate, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment pentru acesta, astfel că, și în situația în care pedeapsa nu va fi executată în detenție, nu va mai săvârși fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pe o perioadă de 6 ani termen de încercare, termenul fiind stabilit în condițiile prevăzute de art. 862 C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 alin. (1) C. pen., supravegherea urmând să fie încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.

Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., urmând ca în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare, să se suspende și executarea pedepsei accesorii față de inculpat.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, prima instanță a reținut că părțile vătămate P.C.M. și L.V. s-au constituit părți civile în cauză din faza de urmărire penală cu sumele de 10.000 euro - daune morale si 1.000 euro - daune materiale, iar S.C.J.U. Timișoara cu sumele de 2.933,49 lei și 3.532,02 lei, despăgubiri civile reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru P.M. și L.V.

Prin declarația dată în cauză în data de 25 septembrie 2012, prin intermediul autorițăților Judiciare își menține constituirea de parte civilă, astfel că, în ceea ce privește această parte, instanța a luat act de renunțarea acesteia la pretențiile civile formulate în cauză.

Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara, iar potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., cel care formulează o cerere în fața instanței trebuie să o dovedească.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

S-a apreciat că textele legale citate, incidente în cauză raportat la data săvârșirii faptelor, instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, condiții care se regăsesc întrunite cumulativ în cauză.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește daunele morale, prin acordarea acestor daune se încearcă o compensare a suferințelor pricinuite părții civile, ținându-se seama de toate efectele negative suportate de către aceasta ca urmare a faptei ilicite săvârșite de inculpat, fiind necesar însă ca acestea să fie stabilite într-un cuantum care să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză a părții vătămate. Instituția daunelor morale constituie și o reprobare morală a faptei ilicite, pentru care cel ce a săvârșit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancțiunii penale, cât și pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părții vătămate și în domeniul vieții sufletești.

În cauză, instanța de fond a constatat că este de necontestat că inculpatul, prin fapta sa ilicită, a cauzat părții vătămate P.C.M., pe lângă prejudicii materiale și prejudicii de natură morală, constând în suferințele fizice și psihice generate de leziunile suferite, precum și în imposibilitatea participării pe o anumită perioadă la viața socială, însă a apreciat că suma de 3000 euro, individualizată inclusiv prin raportare la starea de provocare generată inculpatului de atitudinea părții vătămate, reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului suportat de partea vătămată, suma solicitată de partea vătămată cu acest titlu - respectiv 10.000 euro fiind de natură a conduce la ruperea echilibrului ce trebuie asigurat între compensarea suferințelor și îmbogățirea fără justă cauză.

În ceea ce privește daunele materiale, raportat.la declarațiile martorilor B.T. și M.D., instanța a apreciat că s-a făcut dovada unor cheltuieli suportate de partea civilă P.M. ca urmare a faptei ilicite suferite de inculpat, care se, ridică lasuma de 1.000 euro (solicitată cu acest titlu"), constând în cheltuieli de spitalizare, medicamente, pansamente, contravaloarea a două deplasări în municipiul Cluj, însă, având în vedere totodată starea de provocare generată inculpatului de atitudinea părții vătămate, instanța a apreciat că se impune admiterea în parte a acestor pretenții, astfel că, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ., a obligat inculpatul P.G.A. la plata către partea civilă P.C. a sumei de 500 euro cu acest titlu, restul pretențiilor fiind respinse ca nefondate.

În ceea ce privește constituirea de parte civilă formulată de S.C.J.U. Timișoara, având în vedere disp. art. 313 alin. (1) din Legea 95/2006, modificată, precum și deconturile de cheltuieli depuse la dosar, instanța de fond a admis cererea și a obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumelor de 2.933,49 lei și 3.532,02 lei despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. (1), (2) C. proc. pen., a admis în parte cererea și a obligat inculpatul la plata către partea civilă P.C.M. a sumei de 1.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 4, 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.G.A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal inculpatul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă P.C.M.

În memoriul cuprinzând motivele de apel, partea civilă a arătat că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privind reținerea scuzei provocării întrucât acele înjurături nu au putut determina o puternică tulburare sau emoție inculpatului, provocarea trebuie să fie determinată prin violență sau atingerea gravă a demnității, iar săvârșirea unui act de provocare, chiar dacă este de o anumită gravitate nu este suficient pentru existența circumstanței atenuante dacă nu a determinat o puternică tulburare sau emoție celui provocat. Starea de surescitare nervoasă nu se prezumă ci trebuie dovedită de cel care o invocă. Apreciază totodată că și în situația existenței acestei circumstanțe, aceasta nu ar putea conduce la diminuarea despăgubirilor civile cuvenite și în orice caz nu la o diminuare atât de drastică, iar sumele acordate sunt extrem de reduse în comparație cu suferințele îndurate de partea civilă.

Prin motivele de apel formulate, inculpatul solicită în principal reținerea în favoarea sa a legitimei apărări deoarece din probele administrate rezultă că a fost atacat în mod direct de către părțile vătămate.

Consideră că sentința este nelegală, întrucât deși s-a reținut circumstanța provocării, instanța l-a obligat doar pe inculpat la plata cheltuielilor de spitalizare.

Prin memoriul cuprinzând motivele de apel, procurorul a criticat sentința penală solicitând majorarea cuantumului pedepsei și înlăturarea beneficiului suspendării sub supraveghere. Totodată arată că, față de reținerea circumstanței provocării se impunea reducerea daunelor materiale acordate părții civile Spitalul Județean în aceeași măsură cu reducerea celorlalte despăgubiri.

Prin Decizia penală nr. 84/A din 19 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpatul P.G.A., de partea civilă P.C.M. și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 500 din 28 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 4797/3 0/2011:

A fost desființată sentința penală apelată și, rejudecând:

Au fost înlăturate prevederile art. 861-864 și art. 71 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă P.C.M., sens în care a fost obligat inculpatul P.G.A. la plata către această parte civilă a sumei de 700 euro cu titlu de daune materiale și 7.000 euro daune morale.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 14 C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C.J.U. Timișoara, sens în care a fost obligat inculpatul P.G.A. la plata către această parte civilă a sumelor de 2.053,44 lei și 2472,41 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Au fost respinse în rest pretențiile formulate de părțile civile.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș cu titlu de onorariu avocat oficiu.

Analizând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, partea civilă P.C.M. și inculpat prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat următoarele:

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală și de judecată, respective plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, concluziile rapoartelor de constatare și expertiză medico-legală, declarațiile inculpatului, ale martorilor.

Instanța de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, în cauză fiind mtrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu privire la victima L.V. și art. 181 C. pen. cu privire la partea vătămată P.M.C.

Astfel, în mod constant s-a stabilit că elementul subiectiv al infracțiunii de tentativă de .omor, trebuies dedus din următoarele criterii obiective: împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura precum și aceea vizată de făptuitor, obiectul contondent, consecințele cauzate și raporturile dintre autor și victimă.

Lovirea părții vătămate cu par de lemn (instrument apt de a ucide), într-o zonă vitală a corpului (zona capului) și cu intensitate, demonstrează că inculpatul a urmărit suprimarea vieții victimei, sau cel puțin a acceptat acest deznodământ, iar împrejurarea că rezultatul letal nu s-a produs se datorează unor împrejurări independente de voința acestuia.

Concluzionând în acest mod, instanța de apel a aprciat că cererea inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. (parte vătămată L.V.) a fost în mod corect respinsă de prima instanță.

Totodată, instanța de apel a apreciat că probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, evidențiază împrejurarea că inculpatul a fost provocat prin comportamentul părților vătămate care au .adresat cuvinte jignitoare, atât la adresa inculpatului, cât și a surorilor sale prezente în acel bar, dar nu se poate reține că fapta a fost săvârșită în legitimă apărare de vreme ce martorii prezenți la incident au relevat că părțile vătămate nu l-au lovit pe inculpat, ci doar au adresat cuvinte jignitoare. Astfel din cuprinsul declarațiilor de martori rezultă că numai martorii P.B.D., P.L. și C.A. susțin o altă versiune, respectiv cea a violențelor exercitate de părțile vătămate, însă acestea urmează a fi înlăturate ca subiective, fiind vorba de surorile, respectiv cumnatul inculpatului, cu atât mai mult cu cât declarațiile acestora, pe parcursul procesului penal au fost contradictorii. în acest sens, inițial P.B. și P.L. au declarat că au părăsit barul înainte de confruntarea fizică, iar ulterior au declarat că au fost de față la agresiune și le-au văzut mai întâi pe părțile vătămate lovindu-l pe inculpat cu pumnii și picioarele. în acest sens și declarația celeilalte surori a inculpatului, aceasta declarând inițial că părțile vătămate au venit spre inculpat cu intenția de a-l agresa iar în declarațiile ulterioare declară că părțile vătămate l-au lovit mai întâi pe inculpat cu pumnii și picioarele.

Insă martorii S.T.N. și M.K., a căror declarație poate fi apreciată ca obiectivă au arătat în declarațiile date în fața instanței că părțile vătămate doar au adresat înjurături și cuvinte jignitoare inculpatului, surorilor sale și celorlalți din bar, fără a-l agresa pe inculpat. Față de această stare de fapt, instanța de apel reține că nu este incidență cauza de înlăturare a răspunderii penale a legitimei apărări. Curtea își însușește punctul de vedere al primei instanțe în sensul că nu se poate pune problema legitimei apărări chiar dacă fapta a fost săvârșită sub imperiul unei tulburări produsă inculpatului, tulburare produsă prin cuvintele jignitoare adresate și care a fost corect reținută ca justificând doar reținerea circumstanței atenuante a provocării.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de apel, efectuând o analiză și evaluare completă a circumstanțelor personale ale inculpatului, a condițiilor producerii faptei și consecințele acesteia, reține că infracțiunea de tentativă de omor și cea de vătămare corporală în general denotă un pericol social ridicat, aducând atingere celor mai importante valori sociale, dreptul la viață și dreptul la integritate corporală al individului.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat și vătămare corporală este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel a apreciat că se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 861-864 și art. 71 alin. (5) C. pen. privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și la suspendarea pedepsei accesorii, instanța de apel având convingerea că numai executarea pedepsei în regim privativ de libertate este de natură să asigure reeducarea inculpatului în așa fel încât acesta nu va mai săvârși fapte antisociale.

Pentru a concluziona în acest mod, respectiv că executarea pedepsei cu suspendarea sub supravegere nu este suficientă pentru îndreptarea inculpatului și deci că este necesar ca acesta să execute pedeapsa în regim de detenție, instanța de apel a apreciat că argumentul hotărâtor îl constituie atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, de a părăsi țara, lipsa manifestării vreunui interes față de situația părților vătămate, ceea ce conduce în mod logic la concluzia ca, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, scopul sancțiunii penale nu va fi atins.

S-a reținut că, pentru realizarea unei juste individualizări a executării pedepsei, prin luarea în considerare atât a gradului de pericol social concret al faptelor, cât și a elementelor ce țin de persoana infractorului, aplicarea dispozițiilor art. 861-864 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu ar reprezenta, în cazul inculpatului, decât o încurajare pe linia menținerii conduitei sale infracționale, în condițiile în care, atitudinii ulterioare a inculpatului față de faptele săvârșite, de consecințele produse, trebuie să i se confere valențe corespunzătoare în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.

În raport de aceste considerente, instanța de apel a constatat că, în ceea ce-l privește pe inculpat, scopul pedepsei nu poate fi atins, fără executarea acesteia, nefiind deci îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile legale referitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că apelul procurorului cu referire la netemeinicia sentinței penale, apare ca fiind fondat, urmând a se dispune înlăturarea dispozițiilor art. 861-864C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile cu privire la partea civilă P.M.C., instanța de apel a reținut că într-adevăr, consecință a reținerii unei culpe a părții civile în săvârșirea faptei, respectiv a actelor de provocare ce au condus la reținerea circumstanței atenuante a provocării, acțiunea civilă nu poate fi admisă integral, însă trebuie apreciat în ce proporție culpa părții vătămate a produs consecințele faptei inculpatului, pentru că în funcție de aceasta se pot stabili și despăgubirile acordate

Cel care cauzează altuia un prejudiciu este obligat să-l repare, autorul prejudiciului răspunzând chiar pentru cea mai ușoară culpă, însă în situația în care victima a contribuit la cauzarea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Instanța de apel, a apreciat însă că, în raport de actele reținute ca circumstanță a provocării se impune a fi reținută culpa părții vătămate doar în raport de 30%, astfel că pretențiile părții civile vor fi reduse numai în această proporție.

S-a apreciat că este necesar a se acorda părții civile suma de 700 euro cu titlu de daune materiale, în cauză partea civilă a făcut dovada prin declarațiile martorilor a efectuării acestor cheltuieli în cuantum total de 1.000 euro, instanța de apel reducându-le pentru motivele arătate cu 30%.

În ceea ce privește acordarea daunelor morale, s-a reținut că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de părțile civile, importanța valorilor lezate acestora, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură le-au fost afectate situația familială, socială.

Instanța de apel a avut în vedere numărul de îngrijiri medicale ale părții civile, suferințele inerente cauzate de agresiune și apreciază că suma solicitată de partea civilă de 10.000 euro redusă cu 30% pentru motivele arătate, adică 7.000 euro reprezintă o despăgubire morală echitabilă, urmând a fi admis apelul părții civile sub acest aspect.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs partea civilă P.C.M. și inculpatul P.G.A.

În recursul său casarea hotărârilor pronunțate, înlăturarea aplicării inculpatului a circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că acesta a săvârșit faptele în stare de provocare, majorarea pedepsei și a cuantumului despăgubirilor civile.

În recursul său, inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și vătămare corporală, precăzută de art. 181 C. pen., lipsind latura subiectiva a acestora, respectiv intenția. Niciun moment inculpatul nu a avut intenția de a-i răni pe cei doi agresori ai săi, însă acesta s-a folosit de acea coadă de matură, în scopul de a-și asigura scăparea din mâinile agresorilor și de a opri violențele la care era supus, această situație fiind confirmată și de cei opt martori oculari audiați în cauza.

În subsidiar, a solicitatat admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen., întrucît a săvârșit fapta în legitimă apărare.

Într-un al doilea subsidiar, a solicitat menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond care în mod justificat a dispus condamnare sa la pedeaspa de 3 ani închisoare și în temeiul art. 861 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încecare de 6 ani.

Examinând recursurile declarate de partea civilă și de civilă P.C.M. și inculpatul P.G.A., prin prisma dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același Cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre - aceste - cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5, zile, înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se reține că, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 19 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013) și ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen.anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 CC. proc. pen., intenția clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12. C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care conda