ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2015

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și în consecință: În baza art. 107 alin. (1) rap. la art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2015 în Dosarul nr. 5604/12/XD de Judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului de arondisment din Diekirch - Luxemburg, pe numele persoanei solicitate M.M.M., în prezent aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.

Argeș. S-a luat act că persoana solicitată a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității. În baza art. 103 alin. (5), (6) și (10) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a dispus arestarea în vederea predării persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 noiembrie 2015 și până la data de 10 decembrie 2015, inclusiv. S-a constatat că față de persoana solicitată s-a dispus reținerea în cauză, pentru 24 de ore, începând cu data de 10 noiembrie 2015, orele 13:30, și până la 11 noiembrie 2015, orele 13:30. În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, s-a hotărât ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a hotărât ca prezenta sentință să se comunice persoanei solicitate, locului de deținere, autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în cuantum de 420 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: La data de 10 noiembrie 2015, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. de dosar 774/46/2015, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, nr. 8098/11/5/2015 din data de 10 noiembrie 2015, prin care s-a solicitat luarea măsurii arestării față de persoana solicitată M.M.M., în prezent aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.

Argeș. Sesizarea parchetului a avut la bază mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare competente din Luxemburg, respectiv Judecătorul de Instrucție de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Arondisment din Diekirch - Luxemburg, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt prin violență și/sau amenințare a unor infracțiuni de furt calificat, precum și a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani. Din conținutul mandatului european de arestare, a rezultat în esență că persoana solicitată M.M.M., împreună cu numitul I.C.R. și alte persoane neidentificate au constituit un grup infracțional organizat, membrii acestei grupări, în perioada 29 septembrie 2013 - 03 decembrie 2013, au comis 18 infracțiuni de furt calificat (unele dintre aceste fapte fiind comise prin violență sau amenințare, iar altele rămânând în stadiu de tentativă) pe teritoriul Marelui Ducat de Luxemburg, în arondismentul din Diekirch.

În realizarea activității infracționale, persoana solicitată M.M.M., împreună cu ceilalți membrii ai grupului infracțional organizat, pătrundeau prin efracție și/sau escaladare și pe timp de noapte în domiciliile unor persoane (de regulă în vârstă) de unde sustrăgeau prin violență și amenințare obiecte de valoare (bijuterii din aur) și sume de bani, pe care și le-au însușit și au dispus de ele, cunoscând că provin din infracțiuni. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a procedat la verificarea identității persoanei solicitate și a luat măsura reținerii pe timp de 24 de ore, începând cu data de 10 noiembrie 2015, orele 13:30, și până la 11 noiembrie 2015, orele 13:30. S-a arătat că faptele sunt pedepsite de art. 461, 468, 471 C. pen.

Luxemburghez, privind furtul comis cu ajutorul violenței sau al amenințărilor, art. 51, 461, 468, 471 C. pen. Luxemburghez, privind tentativa la furtul comis cu ajutorul violenței sau al amenințărilor, art. 461, 463 și 467 C. pen. Luxemburghez, privind furtul calificat, art. 51, 461, 463 și 467 C. pen. Luxemburghez privind tentativa la furt calificat și respectiv art. 506-1.3 și art. 506-4 C. pen. Luxemburghez privind infracțiunea de spălare de bani. S-a reținut că faptele se regăsesc și în legislația română fiind sancționate ca infracțiuni potrivit prevederilor art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen. român privind tâlhăria comisă pe timp de noapte și prin violare de domiciliu, art. 228 raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen.

român, privind furtul calificat, art. 367 alin. (1) C. pen. român privind constituirea unui grup infracțional organizat, și respectiv art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 privind infracțiunea de spălare de bani, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de până la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Curtea a constatat că persoana solicitată a fost informată de parchet cu privire la acuzațiile care i se aduc de către autoritățile judiciare Luxemburgheze, fiindu-i înmânată și o copie a mandatului european de arestare, tradus în limba română, respectându-se astfel dispozițiile art. 100 din Legea nr. 302/2004, completată.

La termenul de judecată stabilit, Curtea a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103 și 104 din Legea nr. Legea nr. 302/2004, explicându-i persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, drepturile prevăzute de legea română, respectiv: posibilitatea de a-și da consimțământul la predare și caracterul irevocabil al acestuia, aducându-i la cunoștință conținutul regulii specialității și posibilitatea de a beneficia, persoana solicitată fiind de acord cu predarea, solicitând în același timp să fie lăsat în stare de libertate S-a constatat că, în prezenta cauză, sunt respectate dispozițiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare, nu au fost formulate obiecții privind identitatea și nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din aceeași lege.

Deși persoana solicitată s-a apărat în sensul că nu este autorul infracțiunilor ce i se impută și nu a fost prezent pe teritoriul statului solicitant, în acel interval mare de timp în care se susține că au fost comise faptele, s-a arătat că Curtea nu este abilitată în cadrul acestor proceduri de cooperare judiciară să cerceteze conținutul acuzațiilor cât și atitudinea subiectivă a acuzatului în raport cu faptele ce se arată că au fost comise. Curtea a constatat că din conținutul mandatului european de arestare, la lit. H), că infracțiunile pentru care a fost emis acesta, sunt prevăzute cu sancțiuni privative de libertate persoana solicitată beneficiind de garanții în sensul revizuirii pedepselor aplicate, la cererea sa, sau în vederea neexecutării acestor pedepse.

În același timp, este posibil ca persoana solicitată să ceară măsuri de clemență conform legislației sau practicii statului solicitant. Pentru că nu s-au identificat motive de refuz în ce privește persoana solicitată, iar aceasta și-a manifestat consimțământul pentru a fi predată, Curtea, în baza dispozițiilor art. 107 raportat la art. 103 din Legea nr. 302/2004, a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Judecătorul de Instrucție de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Arondisment din Diekirch - Luxemburg, la data de 19 octombrie 2015. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, persoana solicitată M.M.M. a formulat contestația de față arătând că este de acord să fie predat autorităților din Luxemburg, dar că, până la predare să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Analizând contestația formulată persoana solicitată M.M.M. atât potrivit susținerilor orale, ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este nefondată, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz.

A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă. Art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că, dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (INTERPOL), arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării, pe o durată de cel mult 15 zile, sau poate respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și, dacă este cazul, să dispună punerea în libertate a persoanei reținute.

În scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, instanța dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive neprivative de libertate prevăzute de C. proc. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar.

De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Analizând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate M.M.M. în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

S-a reținut că faptele de care este acuzată persoana solicitată M.M.M. se regăsesc și în legislația română fiind sancționate ca infracțiuni potrivit prevederilor art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen. român privind tâlhăria comisă pe timp de noapte și prin violare de domiciliu, art. 228 raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen. român, privind furtul calificat, art. 367 alin. (1) C. pen. român privind constituirea unui grup infracțional organizat, și respectiv art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 privind infracțiunea de spălare de bani, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de până la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Așa cum a reținut și instanța de.fond și a afirmat și în ultimul cuvânt în fața Înaltei Curți, persoana solicitată M.M.M.

este de acord cu predare sa către autoritățile din Luxemburg, dar solicită până la predare a se dispune față de le o măsură preventivă mai blândă, fie măsura preventivă a arestului la domiciliu, fie măsura preventivă a controlului judiciar. În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag.

1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Opțiunea instanței pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autoritățile din Luxemburg, iar nu a unei alte măsuri mai blânde prevăzute de art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 (control judiciar, sau arest la domiciliu) a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent. Pentru considerentele expuse Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică și în temeiul art. 425 1 pct. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată M.M.M. împotriva Sentinței penale nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată M.M.M. împotriva Sentinței penale nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2015 Procesat de GGC - GV