ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2015
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând
asupra cauzei de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
Sentința penală nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de
Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost
admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și în
consecință:
În
baza art. 107 alin. (1) rap. la art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004
modificată și completată, s-a dispus executarea mandatului european de arestare
emis la data de 19 octombrie 2015 în Dosarul nr. 5604/12/XD de Judecătorul de
instrucție din cadrul Tribunalului de arondisment din Diekirch - Luxemburg, pe
numele persoanei solicitate M.M.M., în prezent aflat în Centrul de Reținere și
Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Argeș.
S-a
luat act că persoana solicitată a consimțit la predare și nu a renunțat la
drepturile conferite de regula specialității.
În
baza art. 103 alin. (5), (6) și (10) din Legea nr. 302/2004 modificată și
completată, s-a dispus arestarea în vederea predării persoanei solicitate pe o
durată de 30 de zile, începând cu data de 11 noiembrie 2015 și până la data de
10 decembrie 2015, inclusiv.
S-a
constatat că față de persoana solicitată s-a dispus reținerea în cauză, pentru
24 de ore, începând cu data de 10 noiembrie 2015, orele 13:30, și până la 11
noiembrie 2015, orele 13:30.
În
baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, s-a
hotărât ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate,
persoana solicitată va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.
În
baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a
hotărât ca prezenta sentință să se comunice persoanei solicitate, locului de
deținere, autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Centrului
de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al
Poliției Române.
Conform
art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în cuantum de 420 lei
reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus să fie avansate din
fondurile Ministerului Justiției.
Pentru
a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
La
data de 10 noiembrie 2015, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești,
sub nr. de dosar 774/46/2015, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Pitești, nr. 8098/11/5/2015 din data de 10 noiembrie 2015, prin care s-a
solicitat luarea măsurii arestării față de persoana solicitată M.M.M., în
prezent aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.
Argeș.
Sesizarea
parchetului a avut la bază mandatul european de arestare emis de către autoritățile
judiciare competente din Luxemburg, respectiv Judecătorul de Instrucție de la
Parchetul de pe lângă Tribunalul de Arondisment din Diekirch - Luxemburg,
pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt prin violență și/sau
amenințare a unor infracțiuni de furt calificat, precum și a infracțiunilor de
constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani.
Din
conținutul mandatului european de arestare, a rezultat în esență că persoana
solicitată M.M.M., împreună cu numitul I.C.R. și alte persoane neidentificate
au constituit un grup infracțional organizat, membrii acestei grupări, în
perioada 29 septembrie 2013 - 03 decembrie 2013, au comis 18 infracțiuni de
furt calificat (unele dintre aceste fapte fiind comise prin violență sau
amenințare, iar altele rămânând în stadiu de tentativă) pe teritoriul Marelui
Ducat de Luxemburg, în arondismentul din Diekirch.
În
realizarea activității infracționale, persoana solicitată M.M.M., împreună cu
ceilalți membrii ai grupului infracțional organizat, pătrundeau prin efracție
și/sau escaladare și pe timp de noapte în domiciliile unor persoane (de regulă
în vârstă) de unde sustrăgeau prin violență și amenințare obiecte de valoare
(bijuterii din aur) și sume de bani, pe care și le-au însușit și au dispus de ele,
cunoscând că provin din infracțiuni.
Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Pitești a procedat la verificarea identității
persoanei solicitate și a luat măsura reținerii pe timp de 24 de ore, începând
cu data de 10 noiembrie 2015, orele 13:30, și până la 11 noiembrie 2015, orele
13:30.
S-a
arătat că faptele sunt pedepsite de art. 461, 468, 471 C. pen. Luxemburghez,
privind furtul comis cu ajutorul violenței sau al amenințărilor, art. 51, 461,
468, 471 C. pen. Luxemburghez, privind tentativa la furtul comis cu ajutorul
violenței sau al amenințărilor, art. 461, 463 și 467 C. pen. Luxemburghez,
privind furtul calificat, art. 51, 461, 463 și 467 C. pen. Luxemburghez privind
tentativa la furt calificat și respectiv art. 506-1.3 și art. 506-4 C. pen.
Luxemburghez privind infracțiunea de spălare de bani.
S-a
reținut că faptele se regăsesc și în legislația română fiind sancționate ca
infracțiuni potrivit prevederilor art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.
român privind tâlhăria comisă pe timp de noapte și prin violare de domiciliu,
art. 228 raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C.
pen. român, privind furtul calificat, art. 367 alin. (1) C. pen. român privind
constituirea unui grup infracțional organizat, și respectiv art. 29 alin. (1) lit.
c) din Legea nr. 656/2002 privind infracțiunea de spălare de bani, pedeapsa
prevăzută fiind închisoarea de până la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
Curtea
a constatat că persoana solicitată a fost informată de parchet cu privire la
acuzațiile care i se aduc de către autoritățile judiciare Luxemburgheze,
fiindu-i înmânată și o copie a mandatului european de arestare, tradus în limba
română, respectându-se astfel dispozițiile art. 100 din Legea nr. 302/2004,
completată.
La
termenul de judecată stabilit, Curtea a parcurs toate etapele prevăzute de art.
103 și 104 din Legea nr. Legea nr. 302/2004, explicându-i persoanei solicitate
conținutul mandatului european de arestare, drepturile prevăzute de legea
română, respectiv: posibilitatea de a-și da consimțământul la predare și
caracterul irevocabil al acestuia, aducându-i la cunoștință conținutul regulii
specialității și posibilitatea de a beneficia, persoana solicitată fiind de
acord cu predarea, solicitând în același timp să fie lăsat în stare de
libertate
S-a
constatat că, în prezenta cauză, sunt respectate dispozițiile prevăzute de art.
86 din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la conținutul și forma
mandatului european de arestare, nu au fost formulate obiecții privind
identitatea și nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de
art. 98 din aceeași lege.
Deși
persoana solicitată s-a apărat în sensul că nu este autorul infracțiunilor ce i
se impută și nu a fost prezent pe teritoriul statului solicitant, în acel
interval mare de timp în care se susține că au fost comise faptele, s-a arătat
că Curtea nu este abilitată în cadrul acestor proceduri de cooperare judiciară
să cerceteze conținutul acuzațiilor cât și atitudinea subiectivă a acuzatului
în raport cu faptele ce se arată că au fost comise.
Curtea
a constatat că din conținutul mandatului european de arestare, la lit. H), că
infracțiunile pentru care a fost emis acesta, sunt prevăzute cu sancțiuni
privative de libertate persoana solicitată beneficiind de garanții în sensul
revizuirii pedepselor aplicate, la cererea sa, sau în vederea neexecutării
acestor pedepse.
În
același timp, este posibil ca persoana solicitată să ceară măsuri de clemență
conform legislației sau practicii statului solicitant.
Pentru
că nu s-au identificat motive de refuz în ce privește persoana solicitată, iar
aceasta și-a manifestat consimțământul pentru a fi predată, Curtea, în baza
dispozițiilor art. 107 raportat la art. 103 din Legea nr. 302/2004, a dispus
executarea mandatului european de arestare emis de Judecătorul de Instrucție de
la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Arondisment din Diekirch - Luxemburg, la
data de 19 octombrie 2015.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, persoana solicitată M.M.M. a formulat
contestația de față arătând că este de acord să fie predat autorităților din
Luxemburg, dar că, până la predare să se dispună înlocuirea măsurii arestării
preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura
preventivă a controlului judiciar.
Analizând
contestația formulată persoana solicitată M.M.M. atât potrivit susținerilor
orale, ale apărătorului, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor
din dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este
nefondată, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Potrivit
art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este
o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat
membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat
membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau
executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Potrivit
alin. (2) al aceluiași articol mandatul european de arestare se execută pe baza
principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu
dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18
iulie 2002.
Rațiunea
mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția
că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de
aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru
instrumentarea procedurilor penale.
În
cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de
judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice
apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu
vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se
pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea
judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei
solicitate.
Învestit
cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra
arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat
condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei
solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută
acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A
proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii
reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului
european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
Art.
103 din Legea nr. 302/2004 prevede că, dacă persoana a fost reținută potrivit
art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza
semnalării transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale
(INTERPOL), arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării,
pe o durată de cel mult 15 zile, sau poate respinge, prin încheiere motivată,
propunerea procurorului și, dacă este cazul, să dispună punerea în libertate a
persoanei reținute. În scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de
executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii
persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de
arestare, instanța dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de
cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive neprivative de libertate
prevăzute de C. proc. pen.
În
conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România, orice
persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea
sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul
după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod
arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate,
circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile
art. 5, parag. 1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit
textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată
sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente,
atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau
când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să
săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În
materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația
națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea
sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și
menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de
procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie
compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului
împotriva arbitrariului.
Analizând
actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentința contestată este
legală și temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie
a persoanei solicitate M.M.M. în scopul asigurării bunei desfășurări a
procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării
sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului
european de arestare.
S-a
reținut că faptele de care este acuzată persoana solicitată M.M.M. se regăsesc
și în legislația română fiind sancționate ca infracțiuni potrivit prevederilor
art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen. român privind tâlhăria comisă pe timp
de noapte și prin violare de domiciliu, art. 228 raportat la art. 229 alin. (1)
lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) C. pen. român, privind furtul calificat,
art. 367 alin. (1) C. pen. român privind constituirea unui grup infracțional
organizat, și respectiv art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002
privind infracțiunea de spălare de bani, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea
de până la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Așa
cum a reținut și instanța de.fond și a afirmat și în ultimul cuvânt în fața
Înaltei Curți, persoana solicitată M.M.M. este de acord cu predare sa către
autoritățile din Luxemburg, dar solicită până la predare a se dispune față de
le o măsură preventivă mai blândă, fie măsura preventivă a arestului la
domiciliu, fie măsura preventivă a controlului judiciar.
În
conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea
Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice
persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după
care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De
la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă
cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag.
1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit
textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată
sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente,
atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau
când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să
săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
În
materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația
națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea
sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și
menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de
procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie
compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului
împotriva arbitrariului.
Opțiunea
instanței pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către
autoritățile din Luxemburg, iar nu a unei alte măsuri mai blânde prevăzute de
art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 (control judiciar, sau arest la
domiciliu) a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea
împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în
stadiul emitent.
Pentru
considerentele expuse Înalta Curte constată că sentința contestată este legală
și temeinică și în temeiul art. 425
1
pct. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
urmează a respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată
M.M.M. împotriva Sentinței penale nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie.
Potrivit
art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi
obligat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge,
ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată M.M.M. împotriva
Sentinței penale nr. 149/F din data de 12 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea
de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă
contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 600 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând
onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2015
Procesat
de GGC - GV