ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1579/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1579/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3965 din 11 decembrie 2014

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în

Dosarul nr. 17771/193/2011* s-a constatat nulitatea cererii de recurs declarat

de reclamanta B.S. împotriva Deciziei nr. 338 din 29 mai 2014 a Curții de Apel

Suceava, secția I civilă, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut următoarele:

Recurenta-reclamantă

și-a motivat în drept recursul, pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.

8 C. proc. civ., însă acest articol nu este aplicabil față de dispozițiile art.

24 din N. C. proc. civ.

Excepția de nulitate

a cererii de recurs, își are fundamentul în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., care stabilesc că modificarea sau casarea unei hotărâri judecătorești se

poate cere în situațiile pe care textul le prevede limitativ, numai pentru

motive de nelegalitate.

Din expunerea

criticilor aduse deciziei, s-a constatat că, deși a fost invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa

deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate

din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de casare

sau modificare.

Instanța a reținut

că, prin criticile invocate în cererea de recurs referitoare la soluționarea

excepției prescripției dreptului material la acțiune, reclamanta și-a exprimat

nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, respectiv

înlăturarea dreptului de a administra proba testimonială și neobservarea

considerentelor Sentinței civile nr. 8067 din 21 decembrie 2010, care

constituie dovada întreruperii termenului de prescripție prin introducerea

acțiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 449/193/2010. Analizând aceste susțineri,

instanța a constatat că acestea nu permit încadrarea în nici unul dintre

motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. motiv pentru care nu

nu au putut fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

S-a mai reținut și

faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele

motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 (1) C. proc. civ., părțile

sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile

stabilite de lege.

Față de

considerentele precedente, s-a reținut că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care, Înalta Curte, a constatat nulitatea cererii de

recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

Împotriva Deciziei

nr. 3965 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 17771/193/2011* a formulat

contestație în anulare B.S. solicitând anularea acesteia și rejudecarea în

totalitate a recursului.

Susține

contestatoarea că, a invocat în concret dispozițiile procedurale referitoare la

lipsa de temei legal, la încălcarea și aplicarea greșită a legii, făcând

trimitere la art. 304

9

C. proc. civ. privind nelegalitatea hotărârii

recurate.

Contestatoarea arată

că, prin Decizia civilă nr. 3965 din 11 decembrie 2014, instanța de recurs a

constatat nulitatea cererii de recurs declarat de reclamanta B.S. împotriva

Deciziei nr. 338 din 29 mai 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, în

temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., arătând că nu ar fi fost

respectate "cerințele formale în legătură cu promovarea unei căi

extraordinare de atac". Astfel, instanța de recurs nu a mai analizat

niciunul din motivele de modificare prevăzute la art. 304, pct. 8 - 9 C. proc.

civ., deși din motivele de recurs formulate rezultă, în mod logic, că instanța

de apel, prin hotărârea pronunțată a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății - respectiv publicațiile în presă privind rezilierea contractului de

servicii medicale și notificarea de reziliere a acestui contract de servicii

medicale; că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii -

respectiv a art. 998 - 999 C. civ. vechi privind răspunderea civilă delictuală,

Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, precum și O.U.G. nr.

51/2008 privind ajutorul public judiciar, raportat la prevederile art. 15, lit.

f), privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru pentru daunele

morale referitoare la onoarea și demnitatea persoanei. Obiectul acțiunii în

pretenții îl constituie daunele materiale și morale izvorâte dintr-un fapt

delictual civil săvârșit în cursul anului 2008 și întemeiat pe dispozițiile

art. 998 - 999 C. civ. întemeindu-se totodată și pe dispozițiile Convenției

Europene a Drepturilor Omului, care sunt aplicabile și prioritare în

soluționarea cauzei.

Susține

contestatoarea că, potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. teza a II-a

sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea în principiu a contestației

în anulare raportat la situația concretă din hotărârea atacată prin care a fost

dispusă nulitatea recursului.

Art. 318 C. proc.

civ. deschide calea contestației în anulare speciale pentru două motive și

anume: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale -

teza I; când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a

omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare

cu care a fost învestită - art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Or, în cauză are

aplicabilitate art. 318 teza a II-a C. proc. civ., dat fiind faptul că, prin

motivele de recurs formulate de recurenta, instanța de recurs a fost învestită

pentru soluționarea recursului, invocându-se art. 304 alin. (1) pct. 8 - 9, C.

proc. civ., din motivele concrete de recurs rezultând că recursul a fost

motivat în drept, potrivit dispozițiilor art. 299 - 317, C. proc. civ.

arătându-se că au fost încălcate dispozițiile referitoare la răspunderea civilă

delictuală, raportată la prejudiciul produs, fiind evident că sunt aplicabile

dispozițiile art. 998 - 999 C. civ, fiind dovedite grave prejudicii materiale

și morale, iar reparația acestora ține de aplicarea principiului echității,

existând întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale; aplicarea

greșită a art. 8 și 16 din Decretului nr. 167/1958 privind termenul de la care

începe să curgă prescripția și întreruperea termenului de prescripție

extinctivă, fiind reținută eronat de instanța de apel prescripția dreptului

material la acțiune, deși, în mod corect, instanța de fond a reținut

întreruperea termenului de prescripție prin pronunțarea unei hotărâri

definitive și irevocabile în Dosarul civil nr. 449/193/2010.

Instanța de recurs a

motivat anularea recursului arătând că: "deși a fost invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa

deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate

din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de

modificare sau de casare."

În raport de aceste

motivare, arată contestatoarea că motivele recursului vizau însăși netemeinicia

hotărârii instanței de apel cu privire la daunele materiale și morale.

Chiar dacă nu au fost

precizate temeiuri juridice de drept material, fiind invocat însă temeiul

procedural, respectiv art. 304, pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs, în

baza principiului privind accesul liber la justiție și a dreptului la un proces

echitabil, prevăzut de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar fi

trebuit să analizeze cauza prin prisma motivelor invocate privind drepturile

civile încălcate și nicidecum să constate nulitatea recursului care cuprindea

criticile aduse hotărârii recurate. Față de capătul de cerere privind daunele

materiale, care au fost respinse în mod greșit ca netimbrate, deși a fost

acordat ajutor public judiciar, instanța de recurs ar fi trebuit să examineze

cauza și să dispună casarea cu trimitere, fiind formulate critici evidente cu

privire la acest aspect, critici care se încadrau indispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Față de capătul de

cerere privind daunele morale, prin motivele de recurs s-a arătat că nu sunt

îndeplinite cerințele prescripției extinctive, așa cum corect reținuse și

instanța de fond, fiind făcută trimitere la momentul începerii prescripției

prin notificarea privind evaluarea din data de 08 octombrie 2008, prin care se

impunea corectarea deficiențelor în termen de 60 de zile, deci la data de 08

decembrie 2008. în acest context, temeiul de drept invocat, art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., impunea cu necesitate corelarea și analiza acestui motiv în baza

temeiul juridic de drept material, respectiv art. 8 din Decretul nr. 167/1958

privind momentul la care începe să curgă prescripția extinctivă.

Invocând omisiunea de

cercetare a acestor motive de modificare, se impune a se avea în vedere

motivele invocate în cererea de recurs referitoare la nelegalitatea hotărârii

recurate și motivele de interpretare greșită a actelor deduse judecății, motive

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în care se încadrează

criticile din cererea de recurs, și nu argumentele de fapt și de drept ce se

subsumează acestor motive, întrucât legiuitorul deschide calea contestației în

anulare pentru necercetarea motivului de recurs.

Prin motivul prevăzut

de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., respectiv omisiunea cercetării unui

motiv de modificare, argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, oricât

de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de modificare pe

care-l sprijină, deoarece instanța de recurs este în drept să grupeze

argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare

prevăzut de art. 304 C. proc. civ, pentru a răspunde printr-un considerent

comun.

Prin nerespectarea

acestei obligații, se încalcă dreptul la o buna administrare a justiției,

statuat și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar

sancțiunea prevăzută de Codul de procedură civilă este nulitatea deciziei.

Înalta Curte, analizând

contestația în anulare prin prisma motivului invocat, constată că aceasta este

nefondată pentru considerentele ce succed.

În susținerea

contestației a fost invocat art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Conform acestui

articol hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin prisma acestui

temei legal s-a arătat faptul că instanța de recurs nu a cercetat motivul de

recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a

susținut: interpretarea greșită a actului juridic dedus judecații, respectiv

publicațiile în presă privind rezilierea contractului de servicii medicale și

notificarea de reziliere a acestui contract de servicii medicale; aplicarea

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. vechi privind

răspunderea civilă delictuală, a Decretului nr. 167/1958 privind prescripția

extinctivă, precum și a O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar,

raportat la prevederile art. 15, lit f, privind scutirea la plata taxei

judiciare de timbru a daunelor morale referitoare la onoarea și demnitatea

persoanei.

Verificând aceste

critici, Înalta Curte reține că instanța de recurs a constatat nulitatea

recursului în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

sancțiune care se aplică în situația în care prin cererea de recurs nu sunt formulate

critici de nelegalitate raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, instanța de

recurs a constatat, din expunerea criticilor aduse deciziei, că, deși a fost

invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și

afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici

unul din cazurile de casare sau modificare. Prin criticile invocate în cererea

de recurs referitoare la soluționarea excepției prescripției dreptului material

la acțiune reclamanta și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare

al probelor administrate, respectiv înlăturarea dreptului de a administra proba

testimonială și neobservarea considerentelor Sentinței civile nr. 8067 din 21

decembrie 2010, care constituie dovada întreruperii termenului de prescripție

prin introducerea acțiunii.

Din analiza

dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. rezultă că acesta este

aplicabil în ipoteza în care instanța respinge în totalitate sau admite, în

parte, pe fond recursul, omițând analizarea unor motive de recurs care ar fi

putut permite admiterea în totalitate a acestuia, și nu atunci când

soluționează recursul pe o excepție, chiar dacă aceasta vizează însăși condiția

motivării recursului, deoarece ar presupune reanalizarea și rejudecarea

excepției, ceea ce excede contestației în anulare, care este o cale

extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin

însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.

Prin motivarea

recursului trebuie să se înțeleagă nu numai indicarea textelor de lege în care

se încadrează criticile și dezvoltarea lor, ci și încadrarea lor în limitele

recursului, cale de atac extraordinară nedevolutivă prin care o hotărâre poate

fi modificată sau casată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres

în pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Prin decizia

contestată, Înalta Curte de Casație și Justiție a aplicat sancțiunea prevăzută

de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu raportare la aceste

cerințe legale, astfel că, în aceste condiții, nu se poate pe calea

contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a

II-a, să se invoce neanalizarea motivelor de recurs, deoarece această situație

echivalează cu rejudecarea recursului ceea ce nu se poate realiza pe calea

contestației în anulare.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ. va respinge

contestația în anulare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, taxa judiciară de timbru este în valoare de 10 lei.

Având în vedere că,

în cauză a fost achitată o taxă judiciară de timbru peste cuantumul legal

datorat, Înalta Curte, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

146/1997, va dispune restituirea, ca nedatorată, a taxei judiciară de timbru

achitată cu chitanța emisă de Mun. Botoșani, la data de 25 martie 2015, în sumă

de 90 lei, reprezentând diferența între suma plătită 100 lei și suma legal

datorată, 10 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de

restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petenta B.S.

Dispune restituirea,

ca nedatorată, a taxei judiciară de timbru achitată cu chitanța emisă de Mun.

Botoșani, la data de 25 martie 2015, în sumă de 90 lei, reprezentând diferența

între suma plătită 100 lei și suma legal datorată, 10 lei.

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea B.S. împotriva Deciziei nr. 3965 din 11

decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, în Dosarul nr. 17771/193/2011*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 iunie 2015.

Procesat

de GGC - NN