ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1579/2015

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3965 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 17771/193/2011* s-a constatat nulitatea cererii de recurs declarat de reclamanta B.S. împotriva Deciziei nr. 338 din 29 mai 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Recurenta-reclamantă și-a motivat în drept recursul, pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă acest articol nu este aplicabil față de dispozițiile art. 24 din N. C. proc.

civ. Excepția de nulitate a cererii de recurs, își are fundamentul în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care stabilesc că modificarea sau casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere în situațiile pe care textul le prevede limitativ, numai pentru motive de nelegalitate. Din expunerea criticilor aduse deciziei, s-a constatat că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de casare sau modificare.

Instanța a reținut că, prin criticile invocate în cererea de recurs referitoare la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, reclamanta și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, respectiv înlăturarea dreptului de a administra proba testimonială și neobservarea considerentelor Sentinței civile nr. 8067 din 21 decembrie 2010, care constituie dovada întreruperii termenului de prescripție prin introducerea acțiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 449/193/2010. Analizând aceste susțineri, instanța a constatat că acestea nu permit încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. motiv pentru care nu nu au putut fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

S-a mai reținut și faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. Față de considerentele precedente, s-a reținut că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte, a constatat nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Împotriva Deciziei nr. 3965 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 17771/193/2011* a formulat contestație în anulare B.S.

solicitând anularea acesteia și rejudecarea în totalitate a recursului. Susține contestatoarea că, a invocat în concret dispozițiile procedurale referitoare la lipsa de temei legal, la încălcarea și aplicarea greșită a legii, făcând trimitere la art. 304 9 C. proc. civ. privind nelegalitatea hotărârii recurate. Contestatoarea arată că, prin Decizia civilă nr. 3965 din 11 decembrie 2014, instanța de recurs a constatat nulitatea cererii de recurs declarat de reclamanta B.S. împotriva Deciziei nr. 338 din 29 mai 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., arătând că nu ar fi fost respectate "cerințele formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac". Astfel, instanța de recurs nu a mai analizat niciunul din motivele de modificare prevăzute la art. 304, pct. 8 - 9 C. proc.

civ., deși din motivele de recurs formulate rezultă, în mod logic, că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății - respectiv publicațiile în presă privind rezilierea contractului de servicii medicale și notificarea de reziliere a acestui contract de servicii medicale; că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii - respectiv a art. 998 - 999 C. civ. vechi privind răspunderea civilă delictuală, Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, precum și O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, raportat la prevederile art. 15, lit. f), privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru pentru daunele morale referitoare la onoarea și demnitatea persoanei.

Obiectul acțiunii în pretenții îl constituie daunele materiale și morale izvorâte dintr-un fapt delictual civil săvârșit în cursul anului 2008 și întemeiat pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. întemeindu-se totodată și pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care sunt aplicabile și prioritare în soluționarea cauzei. Susține contestatoarea că, potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. teza a II-a sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea în principiu a contestației în anulare raportat la situația concretă din hotărârea atacată prin care a fost dispusă nulitatea recursului. Art. 318 C. proc. civ.

deschide calea contestației în anulare speciale pentru două motive și anume: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - teza I; când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare cu care a fost învestită - art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Or, în cauză are aplicabilitate art. 318 teza a II-a C. proc. civ., dat fiind faptul că, prin motivele de recurs formulate de recurenta, instanța de recurs a fost învestită pentru soluționarea recursului, invocându-se art. 304 alin. (1) pct. 8 - 9, C. proc. civ., din motivele concrete de recurs rezultând că recursul a fost motivat în drept, potrivit dispozițiilor art. 299 - 317, C. proc.

civ. arătându-se că au fost încălcate dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală, raportată la prejudiciul produs, fiind evident că sunt aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 C. civ, fiind dovedite grave prejudicii materiale și morale, iar reparația acestora ține de aplicarea principiului echității, existând întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale; aplicarea greșită a art. 8 și 16 din Decretului nr. 167/1958 privind termenul de la care începe să curgă prescripția și întreruperea termenului de prescripție extinctivă, fiind reținută eronat de instanța de apel prescripția dreptului material la acțiune, deși, în mod corect, instanța de fond a reținut întreruperea termenului de prescripție prin pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile în Dosarul civil nr. 449/193/2010.

Instanța de recurs a motivat anularea recursului arătând că: "deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de modificare sau de casare." În raport de aceste motivare, arată contestatoarea că motivele recursului vizau însăși netemeinicia hotărârii instanței de apel cu privire la daunele materiale și morale. Chiar dacă nu au fost precizate temeiuri juridice de drept material, fiind invocat însă temeiul procedural, respectiv art. 304, pct. 9 C. proc.

civ., instanța de recurs, în baza principiului privind accesul liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar fi trebuit să analizeze cauza prin prisma motivelor invocate privind drepturile civile încălcate și nicidecum să constate nulitatea recursului care cuprindea criticile aduse hotărârii recurate. Față de capătul de cerere privind daunele materiale, care au fost respinse în mod greșit ca netimbrate, deși a fost acordat ajutor public judiciar, instanța de recurs ar fi trebuit să examineze cauza și să dispună casarea cu trimitere, fiind formulate critici evidente cu privire la acest aspect, critici care se încadrau indispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de capătul de cerere privind daunele morale, prin motivele de recurs s-a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele prescripției extinctive, așa cum corect reținuse și instanța de fond, fiind făcută trimitere la momentul începerii prescripției prin notificarea privind evaluarea din data de 08 octombrie 2008, prin care se impunea corectarea deficiențelor în termen de 60 de zile, deci la data de 08 decembrie 2008. în acest context, temeiul de drept invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., impunea cu necesitate corelarea și analiza acestui motiv în baza temeiul juridic de drept material, respectiv art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind momentul la care începe să curgă prescripția extinctivă.

Invocând omisiunea de cercetare a acestor motive de modificare, se impune a se avea în vedere motivele invocate în cererea de recurs referitoare la nelegalitatea hotărârii recurate și motivele de interpretare greșită a actelor deduse judecății, motive prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în care se încadrează criticile din cererea de recurs, și nu argumentele de fapt și de drept ce se subsumează acestor motive, întrucât legiuitorul deschide calea contestației în anulare pentru necercetarea motivului de recurs. Prin motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., respectiv omisiunea cercetării unui motiv de modificare, argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de modificare pe care-l sprijină, deoarece instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare prevăzut de art. 304 C. proc.

civ, pentru a răspunde printr-un considerent comun. Prin nerespectarea acestei obligații, se încalcă dreptul la o buna administrare a justiției, statuat și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar sancțiunea prevăzută de Codul de procedură civilă este nulitatea deciziei. Înalta Curte, analizând contestația în anulare prin prisma motivului invocat, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce succed. În susținerea contestației a fost invocat art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Conform acestui articol hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin prisma acestui temei legal s-a arătat faptul că instanța de recurs nu a cercetat motivul de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a susținut: interpretarea greșită a actului juridic dedus judecații, respectiv publicațiile în presă privind rezilierea contractului de servicii medicale și notificarea de reziliere a acestui contract de servicii medicale; aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. vechi privind răspunderea civilă delictuală, a Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, precum și a O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, raportat la prevederile art. 15, lit f, privind scutirea la plata taxei judiciare de timbru a daunelor morale referitoare la onoarea și demnitatea persoanei.

Verificând aceste critici, Înalta Curte reține că instanța de recurs a constatat nulitatea recursului în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sancțiune care se aplică în situația în care prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate raportat la motivul de recurs invocat. În speță, instanța de recurs a constatat, din expunerea criticilor aduse deciziei, că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare.

Prin criticile invocate în cererea de recurs referitoare la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune reclamanta și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, respectiv înlăturarea dreptului de a administra proba testimonială și neobservarea considerentelor Sentinței civile nr. 8067 din 21 decembrie 2010, care constituie dovada întreruperii termenului de prescripție prin introducerea acțiunii. Din analiza dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanța respinge în totalitate sau admite, în parte, pe fond recursul, omițând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia, și nu atunci când soluționează recursul pe o excepție, chiar dacă aceasta vizează însăși condiția motivării recursului, deoarece ar presupune reanalizarea și rejudecarea excepției, ceea ce excede contestației în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.

Prin motivarea recursului trebuie să se înțeleagă nu numai indicarea textelor de lege în care se încadrează criticile și dezvoltarea lor, ci și încadrarea lor în limitele recursului, cale de atac extraordinară nedevolutivă prin care o hotărâre poate fi modificată sau casată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres în pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ. Prin decizia contestată, Înalta Curte de Casație și Justiție a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu raportare la aceste cerințe legale, astfel că, în aceste condiții, nu se poate pe calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a, să se invoce neanalizarea motivelor de recurs, deoarece această situație echivalează cu rejudecarea recursului ceea ce nu se poate realiza pe calea contestației în anulare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ. va respinge contestația în anulare. În conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru este în valoare de 10 lei. Având în vedere că, în cauză a fost achitată o taxă judiciară de timbru peste cuantumul legal datorat, Înalta Curte, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 146/1997, va dispune restituirea, ca nedatorată, a taxei judiciară de timbru achitată cu chitanța emisă de Mun. Botoșani, la data de 25 martie 2015, în sumă de 90 lei, reprezentând diferența între suma plătită 100 lei și suma legal datorată, 10 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petenta B.S. Dispune restituirea, ca nedatorată, a taxei judiciară de timbru achitată cu chitanța emisă de Mun. Botoșani, la data de 25 martie 2015, în sumă de 90 lei, reprezentând diferența între suma plătită 100 lei și suma legal datorată, 10 lei. Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea B.S. împotriva Deciziei nr. 3965 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 17771/193/2011*. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2015. Procesat de GGC - NN