ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 722/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 722/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra contestației
de față,
În baza actelor și
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 96/F din 17
februarie 2014, Curtea de Apel București secția a II-a penală a admis sesizarea
formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai
favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului
Giurgiu.
În temeiul art. 6 C.
pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009, a constatat îndeplinite condițiile pentru
aplicarea legii penale mai favorabile, în ceea ce-l privește pe condamnatul
L.C.
În temeiul art. 6
alin. (1) C. pen., a constatat că pedeapsa la care a fost condamnat L.C. pentru
tentativa la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,
prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, prin Sentința penală nr. 257
din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București - secția a II-a, rămasă
definitivă prin Decizia penală 653/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
aceea de 7 ani închisoare, depășește maximul special al pedepsei pentru
tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 33 raportat la art.
244 C. pen. în vigoare, acela de 2 ani și 6 luni.
A redus pedeapsa de 7
ani închisoare aplicată condamnatului L.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni
închisoare.
A dedus din această
pedeapsă perioada executată, începând cu 16 iulie 2012, la zi - 17 februarie
2014 precum și prevenția, de la 26 noiembrie 2001 la 5 martie 2002.
Dispozițiile
Sentinței penale nr. 257/2007 a Curții de Apel București, referitoare la
pedepsele accesorii au rămas aplicabile.
În baza art. 6 alin.
(5) C. pen. în vigoare a dispus executarea pedepsei complementare a
interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții
publice și a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție care implică
exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea
pedepsei închisorii de 2 ani și 6 luni, aplicată prin prezenta sentință, în
condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. în vigoare.
A dispus anularea
Mandatului de executare a pedepse închisorii nr. 355/2007 din 25 februarie 2008
emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și emiterea unui nou
mandat de executare, conform prezentei sentințe.
Prezenta sentință s-a
comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatului.
Pentru a se pronunța
astfel, prima instanță a reținut că la data de 6 februarie 2014, pe rolul
Curții de apel București a fost înregistrată sesizarea Comisiei de evaluare a
incidenței legii penale mai favorabile constituită în temeiul H.G. nr.
836/2013, la nivelul Penitenciarul Giurgiu, privind pe numitul L.C., condamnat
prin Sentința penală nr. 257/2007 a Curții de Apel București, la pedeapsa de 7
ani închisoare.
A fost motivată
această sesizare prin aceea că, pedeapsa aplicată condamnatului prin sentința
mai sus menționată depășește maximul special al pedepsei prevăzute de Noul C.
pen. pentru aceeași infracțiune.
S-a arătat că
pedeapsa a început să fie executată la 6 iulie 2012 și expiră la 27 martie
2019, întrucât se scad și 100 zile de prevenție.
A fost anexată
sesizării fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei
închisorii, Sentința penală nr. 257/2007.
Examinând sesizarea
formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 de
punere în aplicare a Codului de procedură penală, Curtea de Apel a apreciat că
este întemeiată.
L.C. a fost condamnat
la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune
în formă continuată prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și
(5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, prin Sentința penală
nr. 257/2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală
653/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
După intrarea în
vigoare a Noului C. pen., adoptat prin Legea 286/2009, infracțiunea de
înșelăciune a fost incriminată la art. 244 alin. (1) și (2), pedeapsa prevăzută
de lege pentru această infracțiune fiind închisoarea de la 1 an la 5 ani. Având
în vedere și dispozițiile art. 33 C. pen. în vigoare care reglementează
sancționarea tentativei, limitele pedepsei pentru infracțiunea pentru care a
fost condamnat L.C. devin închisoarea de la 6 luni la 2 ani și 6 luni.
Față de faptul că
L.C. a fost condamnat pentru o infracțiune în formă continuată, instanța a
reținut că, potrivit art. 36 din Noul C. pen., infracțiunea continuată se
sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al
cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani, însă, s-a remarcat pe de o parte
faptul că aplicarea sporului de pedeapsă este facultativă, pe de altă parte,
forma continuată a infracțiunii nu influențează limitele pedepsei pentru
infracțiunea tip, nici în ceea ce privește maximul și nici în ceea ce privește
minimul.
În aceste condiții,
forma continuată a infracțiunii nu va fi luată în calcul la stabilirea
limitelor de pedeapsă, pentru infracțiunea astfel cum este reglementată în
legea nouă, cu atât mai mult cu cât, art. 6 din Noul C. pen., prevede că,
aplicarea legii mai favorabile intervine atunci când pedeapsa anterioară
depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.
Prin urmare, față de
faptul că pedeapsa aplicată condamnatului, de 7 ani închisoare, în executarea
căreia se află, depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru această
infracțiune, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 6 din Noul C. pen.,
conform cărora, pedeapsa a fost redusă la noul maxim special.
Pe cale de
consecință, potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 6 C. pen., a admite
sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale
mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul
Penitenciarului Giurgiu și a dispus potrivit dispozitivului sentinței astfel
cum s-a arătat în debutul prezentelor considerente.
Împotriva
sus-menționatei sentințe a formulat contestație condamnatul L.C. pe motiv că
perioada de 2 luni, în care s-a aflat reținut și arestat în Spania, nu i-a fost
dedusă din cuantumul pedepsei aplicate în a cărei executare se află și în
prezent.
În susținerea
contestației a precizat că a avut emis pe numele său un mandat de arestare
internațional, fiind reținut și arestat în Suedia timp de 2 luni, respectiv de
la 7 mai 2012 - la 5 iulie 2012, când a fost transferat în România.
Contestația formulată
de condamnatul L.C. este fondată pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
Dispozițiile
incidente în cauză se regăsesc în prevederile art. 88 și art. 89 C. pen., care
își au corespondentul și în noua reglementare în disp. art. 72 și art. 73 din
Noul C. pen.
Astfel, art. 88
intitulat „Computarea reținerii și a arestării preventive", arată că
„Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei
închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost
urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe
infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat
urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta
care a determinat reținerea sau arestarea preventivă".
În același timp, dispozițiile
art. 89 intitulat „Computarea privațiunii de libertate executată în afara
țării" prevăd că „În cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 4,
5 sau 6, partea din pedeapsă, precum și reținerea și arestarea preventivă
executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate
pentru aceeași infracțiune de instanțele române."
Aceleași reglementări
le regăsim și în Noul C. pen. în disp. art. 72 intitulat „Computarea duratei
măsurilor preventive privative de libertate", care la alin. (1) prevede că
„Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de
libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face
și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în
mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost
condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii
preventive".
Totodată, în
conformitate cu disp. art. 73 alin. (1) C. pen. intitulat „Computarea pedepselor
și măsurilor preventive executate în afara țării": „în cazul
infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11,
partea din pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de
libertate executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei
aplicate pentru aceeași infracțiune în România."
Verificând actele
aflate la dosar, Înalta Curte constată că la filele ... și ... din prezenta
cauză au fost depuse de către apărătorul ales la condamnatului, avocat B.D.
copii xerox ale unor înscrisuri oficiale emanate de la Ambasada Suediei
(Embassy of Sweden) în care se arată că numitul L.C. a fost luat în custodie la
data de 7 mai 2012 și transferat în România la data de 5 iulie 2012.
Același apărător ales
a depus la dosar o „Notificare de deportare" din data de 4 iulie 2012
emisă de Poliția - Autoritatea polițienească Suedeză - Interpol Stockholm.
În vederea
certificării datelor, Înalta Curte a emis o adresă oficială către Centrul de
Cooperare Polițienească Internațională - Interpol.
Având în vedere
răspunsul primit pe cale oficială din partea Biroului Național Interpol în care
se arată că numitul L.C. a fost arestat în vederea predării către țara noastră
la data de 7 mai 2012 și predat din Suedia în România la 5 iulie 2012, raportat
și la textele de lege privind computarea pedepselor și măsurilor preventive
executate în afara țării, Înalta Curte urmează să admită contestația
condamnatului, urmând a modifica sentința contestată numai sub aspectul
deducerii perioadei executate sub forma detenției de la 7 mai 2012 la zi și a
dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând și disp. art.
275 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația
formulată de condamnatul L.C. împotriva Sentinței penale nr. 96/F din 17
februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în
Dosarul nr. 739/2/2014 (413/2014).
Desființează, în
parte, hotărârea contestată și, în fond, rejudecând deduce perioada executată
sub forma detenției de la 7 mai 2012 la zi.
Menține celelalte
dispoziții ale hotărârii, inclusiv cele referitoare la deducerea reținerii.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare
ocazionate cu soluționarea contestației declarată de condamnatul L.C. rămân în
sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 28 februarie 2014.
Procesat de GGC - LM