ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 722/2014

Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 96/F din 17 februarie 2014, Curtea de Apel București secția a II-a penală a admis sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Giurgiu. În temeiul art. 6 C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009, a constatat îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii penale mai favorabile, în ceea ce-l privește pe condamnatul L.C. În temeiul art. 6 alin. (1) C. pen., a constatat că pedeapsa la care a fost condamnat L.C. pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

de la 1969, prin Sentința penală nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București - secția a II-a, rămasă definitivă prin Decizia penală 653/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceea de 7 ani închisoare, depășește maximul special al pedepsei pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 33 raportat la art. 244 C. pen. în vigoare, acela de 2 ani și 6 luni. A redus pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată condamnatului L.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. A dedus din această pedeapsă perioada executată, începând cu 16 iulie 2012, la zi - 17 februarie 2014 precum și prevenția, de la 26 noiembrie 2001 la 5 martie 2002. Dispozițiile Sentinței penale nr. 257/2007 a Curții de Apel București, referitoare la pedepsele accesorii au rămas aplicabile.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen. în vigoare a dispus executarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții publice și a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii de 2 ani și 6 luni, aplicată prin prezenta sentință, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. în vigoare. A dispus anularea Mandatului de executare a pedepse închisorii nr. 355/2007 din 25 februarie 2008 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei sentințe. Prezenta sentință s-a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 6 februarie 2014, pe rolul Curții de apel București a fost înregistrată sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013, la nivelul Penitenciarul Giurgiu, privind pe numitul L.C., condamnat prin Sentința penală nr. 257/2007 a Curții de Apel București, la pedeapsa de 7 ani închisoare. A fost motivată această sesizare prin aceea că, pedeapsa aplicată condamnatului prin sentința mai sus menționată depășește maximul special al pedepsei prevăzute de Noul C. pen. pentru aceeași infracțiune. S-a arătat că pedeapsa a început să fie executată la 6 iulie 2012 și expiră la 27 martie 2019, întrucât se scad și 100 zile de prevenție.

A fost anexată sesizării fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii, Sentința penală nr. 257/2007. Examinând sesizarea formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, Curtea de Apel a apreciat că este întemeiată. L.C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, prin Sentința penală nr. 257/2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală 653/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După intrarea în vigoare a Noului C. pen., adoptat prin Legea 286/2009, infracțiunea de înșelăciune a fost incriminată la art. 244 alin. (1) și (2), pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune fiind închisoarea de la 1 an la 5 ani. Având în vedere și dispozițiile art. 33 C. pen. în vigoare care reglementează sancționarea tentativei, limitele pedepsei pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat L.C. devin închisoarea de la 6 luni la 2 ani și 6 luni. Față de faptul că L.C.

a fost condamnat pentru o infracțiune în formă continuată, instanța a reținut că, potrivit art. 36 din Noul C. pen., infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani, însă, s-a remarcat pe de o parte faptul că aplicarea sporului de pedeapsă este facultativă, pe de altă parte, forma continuată a infracțiunii nu influențează limitele pedepsei pentru infracțiunea tip, nici în ceea ce privește maximul și nici în ceea ce privește minimul. În aceste condiții, forma continuată a infracțiunii nu va fi luată în calcul la stabilirea limitelor de pedeapsă, pentru infracțiunea astfel cum este reglementată în legea nouă, cu atât mai mult cu cât, art. 6 din Noul C. pen., prevede că, aplicarea legii mai favorabile intervine atunci când pedeapsa anterioară depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

Prin urmare, față de faptul că pedeapsa aplicată condamnatului, de 7 ani închisoare, în executarea căreia se află, depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru această infracțiune, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 6 din Noul C. pen., conform cărora, pedeapsa a fost redusă la noul maxim special. Pe cale de consecință, potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 6 C. pen., a admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Giurgiu și a dispus potrivit dispozitivului sentinței astfel cum s-a arătat în debutul prezentelor considerente. Împotriva sus-menționatei sentințe a formulat contestație condamnatul L.C.

pe motiv că perioada de 2 luni, în care s-a aflat reținut și arestat în Spania, nu i-a fost dedusă din cuantumul pedepsei aplicate în a cărei executare se află și în prezent. În susținerea contestației a precizat că a avut emis pe numele său un mandat de arestare internațional, fiind reținut și arestat în Suedia timp de 2 luni, respectiv de la 7 mai 2012 - la 5 iulie 2012, când a fost transferat în România. Contestația formulată de condamnatul L.C. este fondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Dispozițiile incidente în cauză se regăsesc în prevederile art. 88 și art. 89 C. pen., care își au corespondentul și în noua reglementare în disp. art. 72 și art. 73 din Noul C. pen.

Astfel, art. 88 intitulat „Computarea reținerii și a arestării preventive", arată că „Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă". În același timp, dispozițiile art. 89 intitulat „Computarea privațiunii de libertate executată în afara țării" prevăd că „În cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsă, precum și reținerea și arestarea preventivă executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române." Aceleași reglementări le regăsim și în Noul C. pen.

în disp. art. 72 intitulat „Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate", care la alin. (1) prevede că „Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive". Totodată, în conformitate cu disp. art. 73 alin. (1) C. pen.

intitulat „Computarea pedepselor și măsurilor preventive executate în afara țării": „în cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune în România." Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că la filele ... și ... din prezenta cauză au fost depuse de către apărătorul ales la condamnatului, avocat B.D. copii xerox ale unor înscrisuri oficiale emanate de la Ambasada Suediei (Embassy of Sweden) în care se arată că numitul L.C. a fost luat în custodie la data de 7 mai 2012 și transferat în România la data de 5 iulie 2012. Același apărător ales a depus la dosar o „Notificare de deportare" din data de 4 iulie 2012 emisă de Poliția - Autoritatea polițienească Suedeză - Interpol Stockholm.

În vederea certificării datelor, Înalta Curte a emis o adresă oficială către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Interpol. Având în vedere răspunsul primit pe cale oficială din partea Biroului Național Interpol în care se arată că numitul L.C. a fost arestat în vederea predării către țara noastră la data de 7 mai 2012 și predat din Suedia în România la 5 iulie 2012, raportat și la textele de lege privind computarea pedepselor și măsurilor preventive executate în afara țării, Înalta Curte urmează să admită contestația condamnatului, urmând a modifica sentința contestată numai sub aspectul deducerii perioadei executate sub forma detenției de la 7 mai 2012 la zi și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația formulată de condamnatul L.C. împotriva Sentinței penale nr. 96/F din 17 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 739/2/2014 (413/2014). Desființează, în parte, hotărârea contestată și, în fond, rejudecând deduce perioada executată sub forma detenției de la 7 mai 2012 la zi. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii, inclusiv cele referitoare la deducerea reținerii. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației declarată de condamnatul L.C. rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2014. Procesat de GGC - LM