ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 722/2014

Asupra contestației

de față,

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 96/F din 17

februarie 2014, Curtea de Apel București secția a II-a penală a admis sesizarea

formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai

favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului

Giurgiu.

În temeiul art. 6 C.

pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009, a constatat îndeplinite condițiile pentru

aplicarea legii penale mai favorabile, în ceea ce-l privește pe condamnatul

L.C.

În temeiul art. 6

alin. (1) C. pen., a constatat că pedeapsa la care a fost condamnat L.C. pentru

tentativa la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, prin Sentința penală nr. 257

din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București - secția a II-a, rămasă

definitivă prin Decizia penală 653/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

aceea de 7 ani închisoare, depășește maximul special al pedepsei pentru

tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 33 raportat la art.

244 C. pen. în vigoare, acela de 2 ani și 6 luni.

A redus pedeapsa de 7

ani închisoare aplicată condamnatului L.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare.

A dedus din această

pedeapsă perioada executată, începând cu 16 iulie 2012, la zi - 17 februarie

2014 precum și prevenția, de la 26 noiembrie 2001 la 5 martie 2002.

Dispozițiile

Sentinței penale nr. 257/2007 a Curții de Apel București, referitoare la

pedepsele accesorii au rămas aplicabile.

În baza art. 6 alin.

(5) C. pen. în vigoare a dispus executarea pedepsei complementare a

interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

publice și a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție care implică

exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea

pedepsei închisorii de 2 ani și 6 luni, aplicată prin prezenta sentință, în

condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. în vigoare.

A dispus anularea

Mandatului de executare a pedepse închisorii nr. 355/2007 din 25 februarie 2008

emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și emiterea unui nou

mandat de executare, conform prezentei sentințe.

Prezenta sentință s-a

comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatului.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că la data de 6 februarie 2014, pe rolul

Curții de apel București a fost înregistrată sesizarea Comisiei de evaluare a

incidenței legii penale mai favorabile constituită în temeiul H.G. nr.

836/2013, la nivelul Penitenciarul Giurgiu, privind pe numitul L.C., condamnat

prin Sentința penală nr. 257/2007 a Curții de Apel București, la pedeapsa de 7

ani închisoare.

A fost motivată

această sesizare prin aceea că, pedeapsa aplicată condamnatului prin sentința

mai sus menționată depășește maximul special al pedepsei prevăzute de Noul C.

pen. pentru aceeași infracțiune.

S-a arătat că

pedeapsa a început să fie executată la 6 iulie 2012 și expiră la 27 martie

2019, întrucât se scad și 100 zile de prevenție.

A fost anexată

sesizării fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei

închisorii, Sentința penală nr. 257/2007.

Examinând sesizarea

formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 de

punere în aplicare a Codului de procedură penală, Curtea de Apel a apreciat că

este întemeiată.

L.C. a fost condamnat

la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune

în formă continuată prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și

(5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, prin Sentința penală

nr. 257/2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală

653/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

După intrarea în

vigoare a Noului C. pen., adoptat prin Legea 286/2009, infracțiunea de

înșelăciune a fost incriminată la art. 244 alin. (1) și (2), pedeapsa prevăzută

de lege pentru această infracțiune fiind închisoarea de la 1 an la 5 ani. Având

în vedere și dispozițiile art. 33 C. pen. în vigoare care reglementează

sancționarea tentativei, limitele pedepsei pentru infracțiunea pentru care a

fost condamnat L.C. devin închisoarea de la 6 luni la 2 ani și 6 luni.

Față de faptul că

L.C. a fost condamnat pentru o infracțiune în formă continuată, instanța a

reținut că, potrivit art. 36 din Noul C. pen., infracțiunea continuată se

sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al

cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani, însă, s-a remarcat pe de o parte

faptul că aplicarea sporului de pedeapsă este facultativă, pe de altă parte,

forma continuată a infracțiunii nu influențează limitele pedepsei pentru

infracțiunea tip, nici în ceea ce privește maximul și nici în ceea ce privește

minimul.

În aceste condiții,

forma continuată a infracțiunii nu va fi luată în calcul la stabilirea

limitelor de pedeapsă, pentru infracțiunea astfel cum este reglementată în

legea nouă, cu atât mai mult cu cât, art. 6 din Noul C. pen., prevede că,

aplicarea legii mai favorabile intervine atunci când pedeapsa anterioară

depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

Prin urmare, față de

faptul că pedeapsa aplicată condamnatului, de 7 ani închisoare, în executarea

căreia se află, depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru această

infracțiune, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 6 din Noul C. pen.,

conform cărora, pedeapsa a fost redusă la noul maxim special.

Pe cale de

consecință, potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 6 C. pen., a admite

sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale

mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul

Penitenciarului Giurgiu și a dispus potrivit dispozitivului sentinței astfel

cum s-a arătat în debutul prezentelor considerente.

Împotriva

sus-menționatei sentințe a formulat contestație condamnatul L.C. pe motiv că

perioada de 2 luni, în care s-a aflat reținut și arestat în Spania, nu i-a fost

dedusă din cuantumul pedepsei aplicate în a cărei executare se află și în

prezent.

În susținerea

contestației a precizat că a avut emis pe numele său un mandat de arestare

internațional, fiind reținut și arestat în Suedia timp de 2 luni, respectiv de

la 7 mai 2012 - la 5 iulie 2012, când a fost transferat în România.

Contestația formulată

de condamnatul L.C. este fondată pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Dispozițiile

incidente în cauză se regăsesc în prevederile art. 88 și art. 89 C. pen., care

își au corespondentul și în noua reglementare în disp. art. 72 și art. 73 din

Noul C. pen.

Astfel, art. 88

intitulat „Computarea reținerii și a arestării preventive", arată că

„Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei

închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost

urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe

infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat

urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta

care a determinat reținerea sau arestarea preventivă".

În același timp, dispozițiile

art. 89 intitulat „Computarea privațiunii de libertate executată în afara

țării" prevăd că „În cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 4,

5 sau 6, partea din pedeapsă, precum și reținerea și arestarea preventivă

executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate

pentru aceeași infracțiune de instanțele române."

Aceleași reglementări

le regăsim și în Noul C. pen. în disp. art. 72 intitulat „Computarea duratei

măsurilor preventive privative de libertate", care la alin. (1) prevede că

„Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de

libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face

și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în

mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost

condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii

preventive".

Totodată, în

conformitate cu disp. art. 73 alin. (1) C. pen. intitulat „Computarea pedepselor

și măsurilor preventive executate în afara țării": „în cazul

infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11,

partea din pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de

libertate executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei

aplicate pentru aceeași infracțiune în România."

Verificând actele

aflate la dosar, Înalta Curte constată că la filele ... și ... din prezenta

cauză au fost depuse de către apărătorul ales la condamnatului, avocat B.D.

copii xerox ale unor înscrisuri oficiale emanate de la Ambasada Suediei

(Embassy of Sweden) în care se arată că numitul L.C. a fost luat în custodie la

data de 7 mai 2012 și transferat în România la data de 5 iulie 2012.

Același apărător ales

a depus la dosar o „Notificare de deportare" din data de 4 iulie 2012

emisă de Poliția - Autoritatea polițienească Suedeză - Interpol Stockholm.

În vederea

certificării datelor, Înalta Curte a emis o adresă oficială către Centrul de

Cooperare Polițienească Internațională - Interpol.

Având în vedere

răspunsul primit pe cale oficială din partea Biroului Național Interpol în care

se arată că numitul L.C. a fost arestat în vederea predării către țara noastră

la data de 7 mai 2012 și predat din Suedia în România la 5 iulie 2012, raportat

și la textele de lege privind computarea pedepselor și măsurilor preventive

executate în afara țării, Înalta Curte urmează să admită contestația

condamnatului, urmând a modifica sentința contestată numai sub aspectul

deducerii perioadei executate sub forma detenției de la 7 mai 2012 la zi și a

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și disp. art.

275 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația

formulată de condamnatul L.C. împotriva Sentinței penale nr. 96/F din 17

februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în

Dosarul nr. 739/2/2014 (413/2014).

Desființează, în

parte, hotărârea contestată și, în fond, rejudecând deduce perioada executată

sub forma detenției de la 7 mai 2012 la zi.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârii, inclusiv cele referitoare la deducerea reținerii.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea contestației declarată de condamnatul L.C. rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 februarie 2014.

Procesat de GGC - LM