ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 313/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1441/COM din 23 februarie 2011 Tribunalul Constanța a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC P. SRL prin administrator judiciar D.&C. SPRL împotriva pârâților S.V., S.E., G.V. și G.D., C.C. și C.N., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC T. SRL și intervenienta SC A.S. SRL. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SRL în contradictoriu cu pârâții B.L. și B.G. și în consecință: A obligat pe pârâții B.L. și B.G. de a lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 300 mp, ce reprezintă calea de acces la Y și de a asigura accesul la calea publică pe aliniamentul configurat prin expertiza tehnică instrumentată de expert B.D., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A dispus grănițuirea proprietății reclamante de proprietatea pârâților B.G., B.L., respectiv de proprietatea intervenientei SC A.S. SRL, conform anexei 12 din raportul de expertiză întocmit de expert B.D., care face parte integrantă din prezenta hotărâre astfel: - lotul reclamantei în suprafață regrănițuită de 6899,96 cu următoarele vecinătăți la N - B.G., B.L. pe două aliniamente la S - Y, la E - B.G., B.L.; la V- Parcela X.; - lotul pârâților B.G. și B.L. în suprafață regrănițuit de 5001,88 mp cu următoarele vecinătăți: la N.: SC A.S. SRL; la S - SC P. SRL; la E - Y, SC P. SRL; la V - SC A.S. SRL; - lotul intervenientei SC A.S. SRL în suprafață regrănițuită de 3576,93 mp cu următoarele vecinătăți: la N - L.N.I.; SC N. SRL; G.I.

și G.E.; la S - SC P. SRL; B.L. și B.G.; la E - str. I.; B.L. și B.G., la V - parcela X. A obligat pârâții B.G. și B.L. la plata sumei de 580.493,49 RON reprezentând despăgubiri pentru contravaloare lipsă de folosință calculate de la 3 iunie 2005 și până la 1 iunie 2006. A respins cererea de obligare la plata despăgubirilor, ca nefondată, împotriva intervenientei SC A.S. SRL. A respins, ca nefondată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de H.T. și H.A., T.E. și T.L., A.V. și A.I., B.N. și B.L. A respins, ca nefondată, acțiunea îndreptată împotriva pârâților Municipiul Constanța și SC T. SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză, pentru dezlegarea situației litigioase, din punct de vedere juridic, s-a dat prevalentă expertizei topografice întocmită de domnul expert B.D., care a concluzionat, fără putință de tăgadă, că drumul de exploatare Y a existat și se află în perimetrul proprietății pârâților B.L.

și B.G. Această concluzie derivă tocmai din existența împrejmuirii materializată printr-un gard de plăci betonate, împrejmuire care are o poziție fixă încă din anul 1972, anterior dobândirii terenului de către reclamantă și ceilalți subiecți litiganți. S-a dat eficiență acestor concluzii din această ultimă probă, determinate și de schița anexă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în anul 1996 care constituie titlul reclamantei cât și a contractului de partaj fără sultă autentificat în anul 1997, înscrisuri care individualizează, incontestabil, drumul de exploatare Y cu această destinație, respectiv de cale de acces. De altfel, și expertiza topografică întocmită de domnul expert C.C.

a reliefat că acest drum de exploatare cu destinația de cale de acces exista doar scriptic, nefiind identificat în formă materială, însă, este drept că nu a fost luată în considerare la pronunțarea soluției datorită tocmai unor puncte de vedere contradictorii exprimate de către expert. Cât privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții H.T., H.A., T.E., T.L., A.V., A.I., B.N., B.L. și SC B.T. SRL s-a apreciat că aceasta nu are caracter fondat față de faptul că intervenienții nu au probat că ultima pârâtă Ie-a obturat calea de acces, care să determine intervenția instanței, iar loturile deținute în proprietate au caracteristicile unui loc înfundat.

Cât îl privește pe pârâtul Municipiul Constanța atât în cererea principală cât și în cererea de intervenție instanța de fond a apreciat că nu se justifică demersul judiciar față de acesta determinat de faptul că litigiul privește un drept de proprietate privat și nu public care să angreneze calitatea de subiect de drept a acestui pârât, sens în care urmează a se respinge atât acțiunea principală cât și cererea de intervenție față de acesta din urmă. Instanța a considerat că reclamanta este îndreptățită și la plata daunelor interese constând în lipsirea de folosință a suprafeței de 6131 mp de către pârâții B.L. și B.G. cu consecința obligării la plata acestora, daune interese totalizând suma de 580.493,49 RON, prejudicierea fiind evidentă atât timp cât reclamanta nu și-a putut exploata terenul proprietate, prin blocarea căii de acces dat fiind și destinația cumpărării terenului, respectiv edificarea unei hale industriale.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâții B.N.L. și B.G. În motivarea apelului B.N.L. și B.G. arată prin primul motiv de apel că în cauză, litigiul este unul comercial patrimonial astfel cum este el definit prin lege, cel puțin referitor la capetele ce cerere având ca obiect revendicarea imobiliară și obligarea la plata de daune, că potrivit art. 720 1 C. proc. civ., în vigoare și la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații fiind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pe motiv ca nu s-a realizat procedura prealabilă obligatorie.

Prin al doilea motiv de apel se arată că greșit instanța de fond a avut în vedere numai înscrisurile și situația de fapt prezentată de reclamanți. Prin al treilea motiv de apel se arată că în mod eronat prima instanță a luat în considerare concluziile unui raport de expertiză efectuat de un expert care nu era de specialitate „topo”, deoarece Y nu a fost corect individualizat, iar reclamanții în continuare nu vor avea acces la drumul public, deoarece, așa cum a prezentant expertul, acesta nu există. De asemenea arată că instanța de fond greșit a apreciat că poziția procesuală a apelanților a convers spre admiterea acțiunii deoarece au luat legătura cu reclamanții-intimați și au observat că SC T. SA realizează o barare a Y. Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 211 din 24 aprilie 2014, a admis apelul declarat de către apelanții pârâți B.N.L.

și B.G. împotriva sentinței civile nr. 1441/COM din 23 februarie'2011 și a încheierilor pronunțate de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 1667/118/2006. A schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că: A obligat pârâții B.G. și B.L. la plata către reclamanta SC P. SRL a sumei de 9.000 euro (echivalentul la data plății în RON) reprezentând despăgubire pentru lipsa de folosință a suprafeței de 300 mp. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele: Critica adusă hotărârii primei instanțe prin primul motiv de apel, a fost considerată nefondată întrucât, în primul rând, deși litigiul este comercial patrimonial, obiectul acestuia nu este evaluabil în bani, că afirmația potrivit căreia revendicarea ar fi capătul principal și nu grănițuirea este neîntemeiat, deoarece intimata-reclamantă a solicitat grănițuirea proprietăților potrivit suprafețelor deținute și trasarea liniilor de hotar cu consecințele ce decurg de aici pentru părțile chemate în judecată, situație în care, corect s-a stabilit că nu este necesară efectuarea procedurii concilierii directe anterioare introducerii cererii de chemare în judecată reglementată în art. 720 1 C. proc.

civ. În ce privește critica adusă hotărârii conform căreia greșit s-au avut în vedere concluziile unui expert imobiliar și nu specialist topo, s-a constatat că această critică a rămas fără obiect, având în vedere că în apel s-a încuviințat și dispus efectuarea unei expertize topo, aceasta luând în considerare actele de proprietate ale părților a stabilit atât granițele dintre proprietăți, cât și prin cel de-al doilea răspuns la obiecțiuni, că reclamanta-intimată SC P. SRL avea acces la terenul proprietatea sa și prin partea sudică a acestuia prin Y care se continuă până la intersecția cu Z. A apreciat instanța de control judiciar că, în ceea ce privește cuantumul daunelor la care au fost obligați apelanții către intimata reclamantă SC P. SRL, acesta nu a fost stabilit corect de prima instanță motivul de apel fiind întemeiat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P. SRL, societate în insolvență, prin administrator judiciar D.&C. SPRL solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile apelate ca temeinică și legală și cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Argumentația adusă în susținerea criticilor circumscrise art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează următoarele aspecte: Instanța de apel a menținut soluția primei instanțe în ceea ce privește capetele principale de cerere având ca obiect revendicare și grănițuire, validând încă o dată concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat de expert B.D.

În ceea ce privește soluționarea capătului de cerere având ca obiect contravaloare lipsă de folosință, instanța de apel a validat concluziile raportului de expertiză topografică efectuat în apel de către expert M.S., fundamentându-și soluția de admitere a apelului pe afirmațiile acestuia, deși nesusținute de întregul material probator administrat în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și în apel. Prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de către expert B.D., răspunsul la obiectivul 3, s-a stabilit o linie de hotar și s-a realizat o propunere de regrănițuire a loturilor care să determine o cât mai fidelă reflectare a situației din acte în teren, iar instanța de fond, cât și cea de apel, au dat eficiență juridică acestei expertize care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Modalitatea de grănițuire propusă de expert B.D. și agreată de către ambele instanțe de fond face o justă corelație între ceea ce fiecare din părți deține conform actelor de proprietate exhibate și ceea ce ar trebui să existe în teren, astfel: - B.G. și B.L. dețin cu acte 5.001,85 mp și prin regrănițuire urmează să dețină 5.001,88 mp; - SC A.S. SRL deține conform acte 3.598,15 mp și prin regrănițuire 3.576,93 mp; - SC P. SRL actualmente SC S.R.S. SRL, conform acte are drept de proprietate asupra 6.900 mp, iar conform regrănițuirii va poseda în fapt 6.899,96 mp: Prin raportul de expertiză topografică efectuat în fața instanței de apel nu se stabilesc noi linii de hotar și nici nu se invoca aspecte pe care raportul de expertiză efectuat la fond să le fi reflectat într-un mod neconform cu realitatea din teren.

În condițiile în care asociat al SC S.R.S. SRL este B.G., apelant-intimat în prezenta cauză este evident că nu se va proceda la o efectivă grănițuire a celor două proprietăți. Recurenta-reclamantă precizează că instanța de apel nu putea, din moment ce a menținut soluția cu privire la primele două capete de cerere pe baza concluziilor raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe, să își motiveze soluția de admitere a apelului în ceea ce privește despăgubirile cuvenite reclamantei pe concluziile raportului de expertiză efectuat în apel. Se arată că înlăturarea expertizei topografice efectuate de către expert topograf C.C. s-a realizat „tocmai ca urmare a unor puncte de vedere contradictorii exprimate de către expert”, dar realitatea care rezultă și din acel raport este identică.

La momentul respectiv, apelanții au formulat obiecțiuni la acel raport și au solicitat refacerea acestuia, iar măsura refacerii expertizei de către expertul imobiliar B.D. a fost dispusă de către instanță la cererea expresă a apelanților-pârâți. În opinia recurentei, raportul întocmit de către expert B.D. a fost cel care a răspuns în mod complet și corect la toate problemele deduse judecații, iar raportul topografic efectuat în apel confirmă aspectele sesizate de către expertul de la fond, blocarea căii de acces proprietatea recurentei și a Y de către apelanții B., chiar dacă nu este la fel de detaliat și a tratat în mod generic anumite aspecte, iar concluziile acestuia sunt eronate. Apreciază recurenta că instanța de apel trebuia să analizeze toate probele administrate în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și în apel și că raportul de expertiză topografică efectuat în apel de expert M.S.

trebuie coroborat cu cele două rapoarte efectuate de C.C. și B. la solicitarea Tribunalului Constanța. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ. din perspectiva aprecierii faptei ilicite a pârâților B. și a legăturii de cauzalitate a acesteia cu prejudiciul produs societății aducând următoarea argumentație: Se arată că temeiul juridic al cererii reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri pentru lipsirea de folosință cu privire la terenul proprietatea recurentei l-a constituit răspunderea civila delictuală a pârâților B., întemeiată pe dispozițiile art. 998-art.

999 C. civ. 1864 pentru perioada 3 iunie 2005-1 iunie 2010. Instanța de fond a reținut în mod corect că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâților B.G. și B.L., în raport de fapta ilicită săvârșită de către aceștia, dispunând obligarea acestora la plata sumei de 580.493,49 RON. Precizează recurenta că existența faptei ilicite este dată de faptul că B.G. și B.L. au blocat atât calea de acces proprietatea reclamantei cât și Y, acest fapt nefiind contestat nici măcar de către apelanți care au recunoscut în fața instanței de apel că pe calea de acces ce a fost în proprietatea recurentei, cât și pe Y se află edificate construcțiile proprietatea acestora. Faptul că aceste construcții edificate de către pârâții-apelanți sunt amplasate pe terenul proprietatea reclamantei, cât și pe domeniul public al Municipiului Constanța este confirmat de planurile anexate autorizației de construcție.

Se arată că prin raportul de expertiză efectuat în cauză în fața instanței de fond de către expert B.D. se reține că „accesul la Y, atât al recurentei, cât și al intervenienților este imposibil datorită împrejmuirii existente”, că în raportul de expertiză efectuat în apel, răspunsul nr. 2 la obiecțiuni se recunoaște că „Y a fost identificat în partea exterioară a gradului SC T. SRL, conform suprapunerii efectuate cu schița executată în data de 28 noiembrie 1998 de către Z.C. și vizată în anexa nr. 3 la raport, iar după ce s-a efectuat suprapunerea cu planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, situația Y se reconfirmă în sensul că se află în partea exterioară a gardului SC T. SRL”.

Consideră recurenta că, în condițiile în care proprietatea pârâților B. s-a extins până la gardul despărțitor cu SC T. SRL, este evident că ea a inclus în mod abuziv și Y, blocând accesul recurentei, cât și al celorlalți proprietari riverani, intervenienți în prezenta cauză, la Y, făcând precizări suplimentare cu privire la acest aspect.

Se arată că apelanții-pârâți nu au respectat autorizațiile de construire emise pe numele acestora, ci au construit după bunul plac al acestora, ocupând terenul reclamantei, cât și Y. Precizează recurenta că atât autorizațiile de construire, cât și procesele-verbale de recepție finală nu sunt însoțite de planuri de situație sau de amplasament care să ateste că ar fi vorba despre construcțiile pretinse de pârâți și edificate chiar pe drumul public, că în cauză nu prezintă relevanță nici procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor din 3 august 2010 pentru garaj și din 3 august 2010 pentru sediu birouri în condițiile în care pârâții au edificat clădirile respective pe propria lor răspundere și cunoscând faptul că terenul respectiv nu le aparținea fiind domeniul public, cât și proprietatea reclamantei.

Consideră recurenta că instanța de fond a reținut în mod corect că, pentru a-și asigura accesul la calea publică în mod corespunzător și pentru a lărgi această cale, recurenta a cumpărat în mod explicit o suprafață de 300 mp (80 X 3,75), parte integrantă a terenului de 6900 mp proprietatea sa, această fâșie învecinându-se la momentul respectiv cu Y la E. Arată în continuare recurenta-reclamantă că încălcarea dreptului său de proprietate rezultă în mod explicit chiar din concluzia exprimată prin răspunsul la obiecțiuni din apel în care se recunoaște că Y „se află în exteriorul gradului T.” și că „aleea noastră de acces se află în partea nordică a lotului nostru și este ocupată de construcțiile proprietatea pârâților-apelanți B.”, comportamentul ilicit al apelanților care și-au extins în mod abuziv posesia și asupra terenului de 300 mp proprietatea recurentei, schimbând linia de hotar, determinând imposibilitatea închirierii sau înstrăinării terenului ce aparținea societății reclamante.

În ceea ce privește consecințele acestei fapte ilicite, arată recurenta, ele au fost, în mod greșit, reținute de către instanța de apel, care a schimbat în mod nejustificat sentința primei instanțe, pornind tocmai de la aprecierea eronată a urmărilor faptei ilicite a pârâților-apelanți B. Se precizează în acest sens că Y nu comunică cu Z, ambele fiind drumuri publice paralele care teoretic ar trebui să asigure accesul la str. I., pe ambele laturi ale parcelei X, că Z și Y nu au fost efectiv realizate de către Primăria Constanța nici până la aceasta, aceste drumuri fiind avute în vedere la parcelarea zonei respective, dar realizarea lor integrală a rămas la stadiul de proiect.

Arată recurenta că potrivit soluției instanței de apel ar fi trebuit să ocolească câțiva km, de-a lungul altor proprietăți, pentru a accede la str. I. în condițiile în care același lucru poate fi făcut străbătând numai 300 mp, aflați în proprietatea exclusivă achiziționat tocmai pentru a-și facilita accesul la calea publică. Precizează recurenta că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că răspunsul la obiecțiuni este în contradicție cu toate celelalte probe administrate în cauză și că, în primul rând, el este contrar chiar concluziilor expertizei efectuate în fața primei instanțe și pe care instanța de apel a validat-o prin menținerea soluției de admitere pronunțată de către Tribunalul Constanța cu privite la primele două capete de cerere.

Se mai arată că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că, în fața Tribunalului Constanța au fost acordate mai multe termene de judecată pentru ca părțile să identifice o modalitate de soluționare amiabilă a acestui litigiu, prin stabilirea unei alte căi de acces în afara celei blocate de construcțiile proprietatea apelanților B., dar o asemenea rezolvare nu a fost posibilă pentru că nu există o asemenea variantă, soluția instanței de apel bazându-se pe o simplă supoziție a expertizei efectuate în apel potrivit cu care „reclamanta-intimată SC P. SRL avea acces la terenul proprietatea sa și prin partea sudică a acestuia prin Y”.

În continuare se arată că instanța de apel a reținut în mod total greșit că „intimata apelantă mai avea acces pe terenul proprietatea sa și prin sud, pe Y care se continua cu Z în condițiile în care exista la dosarul cauzei o adresă din partea pârâților în care se arată în mod expres faptul că nu îi vor permite trecerea pe proprietatea lor, în condițiile în care există un drum special creat în acest scop, respectiv Y. În aceste condiții nu se poate reține apărarea apelanților B. care pretind că accesul se poate realiza prin intermediul Z. O altă critică vizează faptul că instanța de apel nu a analizat în mod complet întinderea prejudiciului suferit de către societatea reclamantă, ceea ce a determinat o greșită interpretare a dispozițiilor art. 998-art.

999 C. proc. civ. În acest sens sunt aduse următoarele argumente: Titlurile de proprietate ale recurentei reclamante, datând din 1996 și 1997, atestau existența Y, deoarece acestea erau mai vechi în comparație cu cele ale pârâților B., al căror autor G. a cumpărat de la autorul comun, în 1998, iar ei au dobândit terenul în 1999. La momentul la care recurenta a achiziționat acest teren a avut în vedere în mod evident existența Y în partea de Est a proprietății sale și faptul că acest drum public asigură o exploatare în mod corespunzător a terenului în cauză.

Instanța de apel s-a raportat la calcularea daunelor-interese în mod exclusiv la suprafața efectiv ocupată de către apelanții-pârâți B., deși ar fi trebuit să aibă în vedere toate circumstanțele cauzei și toate aspectele care conturează prejudiciul suferit de către recurentă ca urmare a acțiunilor ilicite ale pârâților-apelanți B., pe care aceștia le-au recunoscut și pe care le-au reținut în mod corect ambele instanțe de fond. Elocvent este faptul, ignorat de către instanța de apel, că acest teren nu a putut fi exploatat de recurentă și nici măcar valorificat prin vânzare-cumpărare decât către SC S.R.S.

SRL, societate deținută tot de către apelanții B., deoarece numai aceștia au posibilitatea de a folosi acest teren, prin eventuala alipire a celor două proprietăți, în condițiile în care calea de acces inițială a fost blocată de către aceeași B. În condițiile în care în anul 1999 terenul situat la nord de proprietatea reclamantă a fost cumpărat de către apelanții B. și acești au început edificarea unor construcții exact pe Y și pe calea de acces proprietatea sa, este evident că i-a fost tulburată liniștita folosință a acestui teren și că toate proiectele legate de acest teren au devenit utopice tocmai pentru că el nu mai beneficia de acces la calea publică principală, respectiv str. I. Instanța de apel nu ținut seama de poziția contradictorie a pârâților B. pe parcursul soluționării în fond a prezentei cauze și de afirmațiile nereale ale acestora.

Instanța de apel nu a avut în vedere atitudinea procesuală a pârâților-apelanți B. atunci când a analizat întinderea prejudiciului cauzat de către aceștia. La momentul în care recurenta a achiziționat acest teren, anterior pârâților B., calea de acces către str. I. era Y, care avea la acea dată de la 3 până la 4,5 ml. Acest drum se află situat la est de proprietatea sa. Martorii audiați în cauză au relatat faptul că încă din perioada 1970 în exteriorul proprietății T., fost T.C.I.N.D., paralel cu gardul de plăci betonate ce mărginește proprietatea acestuia există un drum practicat de cei care aveau anumite amenajări pentru creșterea animalelor în zona respectivă. Acest drum nu a fost trasat pe teren de către autorități, dar a figurat dintotdeauna în planurile și schițele cadastrale aferentei parcelei X și a fost folosit de cei din zona respectivă.

Nu se pot reține afirmațiile apelanților-pârâți potrivit cu care „aleea betonată din incinta SC T. SA a reprezentat de fapt drumul de acces către sere (practic Y) și care ulterior a fost închis abuziv de către SC T. SA”. Martorii audiați în cauză au relatat faptul că încă din perioada 1970 în exteriorul proprietății T., fost T.C.I.N.D., paralel cu gardul de plăci betonate ce mărginește proprietatea acestuia există un drum practicat de cei care aveau anumite amenajări pentru creșterea animalelor în zona respectivă. Acest drum nu a fost trasat pe teren de către autorități, dar a figurat dintotdeauna în planurile și schitele cadastrale aferentei parcelei X și a fost folosit de cei din zona respectivă.

Instanța de fond a cuantificat în mod corect și pe baza probelor administrate în cauză cuantumul daunelor-interese acordate recurentei-reclamante la suma de 580.493,49 RON. Nu poate fi reținută concluzia instanței de apel potrivit cu care recurenta ar fi fost lipsită doar de folosința terenului de 300 mp pe care pârâții-apelanți B. l-au ocupat în mod efectiv din proprietatea sa. Ocuparea celor 300 mp a determinat lipsirea de folosință pentru întreaga proprietate căci fără acces la calea publică terenul respectiv a devenit inutilizabil pentru orice activitate economică, iar o altă cale de acces nu există.

Deși atunci când calculează contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 300 mp instanța de apel își însușește concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în fața primei instanțe, și deci acceptă faptul că terenul era intravilan și destinat utilizării sale industriale, atunci când analizează întinderea prejudiciului suferit de către recurentă instanța de apel nu mai are în vedere motivul pentru care a achiziționat acest teren și rolul lui în activitatea economică a societății recurente. Prejudiciul recurentei este reprezentat tocmai de chiria pe care ar fi încasat-o pentru terenul respectiv dacă folosința lui nu i-ar fi fost îngrădită de către apelanții-pârâți.

Imposibilitatea de folosire a proprietății recurentei a fost generată de acțiunile abuzive ale apelanților B. care, deși există o cale de acces reală și de peste 8 ml de ieșire la str. I., formată din aleea de acces proprietatea sa și din drumul public Y, au blocat această trecere, prin edificarea unor construcții exact pe această cale de acces. În considerentele sentinței civile nr. 1441/COM din 23 februarie 2011 se reține că „prejudicierea noastră este evidentă atât timp cât nu ne-am putut exploata terenul proprietate, prin blocarea căii de acces, dat fiind și destinația cumpărării terenului, respectiv edificarea unei hale industriale”. Prin blocarea Y este evident că pârâții B. i-au împiedicat folosința asupra întregului teren proprietatea recurentei și nu numai asupra suprafeței de 300 mp, alee de acces și încă 175 mp conform raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe, pe care o ocupă în mod efectiv din proprietatea sa.

Destinația terenului era intravilan ceea ce înseamnă posibilitatea efectivă de a edifica construcții, posibilitate afectată de comportamentul abuziv al apelanților B. Construirea unei hale industriale presupune să existe un acces pentru autovehicule de mare tonaj cu diferite echipamente și care să ajungă la hala respectivă pe o cale cât mai scurtă. O asemenea cale nu putea fi decât Y și aleea de 300 mp care era situată în nordul proprietății sale. Nu pot fi reținute apărările pârâților B. potrivit cu care, chiar dacă ar fi existat acea cale de acces aflată în proprietatea recurentei din 1996, la momentul când ei au achiziționat terenul învecinat, în anul 1999, aceasta nu mai există și recurenții au fost de bună-credință la momentul perfectării contractului lor de vânzare-cumpărare.

Intimatul-pârât Municipiul Constanța prin Primar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în raport de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Intimații-pârâți B.G. și N.L. au solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă din perspectiva excepției nulității invocată de intimatul Municipiul Constanța prin Primar, reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc.

civ. Recurenta-reclamantă se raportează în motivare la hotărârile instanței de fond și a instanței de control judiciar, exclusiv din perspectiva situației de fapt reținută, a probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta face referire la dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva temeiului invocat. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare reglementate de art. 304 C. proc.

civ. fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs. Practic, prin criticile invocate recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanță, aducând în susținere argumente ce își propun să repună în dezbatere clarificarea situației de fapt proprie speței precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va admite excepția excepției nulității invocată de intimatul Municipiul Constanța prin Primar și va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Totodată, constatând îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimatului Municipiul Constanța prin Primar suma de 442,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția nulității invocată de intimatul Municipiul Constanța prin Primar. Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă SC P. SRL prin administrator judiciar D.&C. SPRL împotriva deciziei nr. 211 din 24 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Obligă recurenta să plătească intimatului Municipiul Constanța prin Primar suma de 442,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 3 februarie 2015.