ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1016/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 7236 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de

soluționare a cauzei privind pe Comuna Ozun, Guvernul României, Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Covasna

și Camera de Conturi a Județului Covasna în favoarea Tribunalului Covasna, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a

reținut că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat anularea Notei de

constatare încheiate de Camera de Conturi a județului Covasna la data de 25

iunie 2012 și exonerarea de la plata sumei de 189.647 lei către bugetul de stat

conform art. V alin. (1) teza 1 din O.U.G. 15/2012, sumă neutilizată conform

destinației prevăzute de HG nr. 255/2012, constatată prin nota menționată

anterior (filele 7 și 8 din dosarul Curții de Apel Brașov).

La data de 18 februarie 2013, prin cererea intitulată

„completare la acțiune" reclamanta a solicitat să se constate că nu se

încadrează n prevederile art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012.

Ulterior, prin punctul de vedere cu privire la excepția

de necompetență invocat din oficiu s-a' indicat un alt obiect, cel al refuzului

nejustificat de a se soluționa cererea adresată Guvernul României și

Ministerului Finanțelor Publice prin adresa nr. 864971 din 20 august 2012.

Pentru identificarea instanței competente material,

prezintă relevanță obiectul acțiunii judiciare și dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004

Astfel, Înalta Curte a constatat că în mod greșit

tribunalul a reținut că obiectul principal al acțiunii îl constituie refuzul

nejustificat al pârâtelor Guvernul României și Ministerul Finanțelor

Publice - autorități publice centrale - de a

soluționa cererea reclamantei, respectiv emiterea unui act

administrativ

de către Guvern prin care să fie reglementată situația unității administrativ

teritoriale, obiectul fiind corect apreciat de Curtea de apel în raport de

cererea introductivă și de„completarea" acțiunii în termenul prevăzut de

lege, respectiv cererea de anulare a Notei de constatare emisă de o structură

județeană a Curții de Conturi.

2.

Contestația

în anulare

Recurenta-reclamantă Comuna Ozun a atacat decizia

menționată cu contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1)

teza I C. proc. civ.

Cu privire la admisibilitatea contestației în anulare,

a arătat că, deși art. 318 C. proc. civ. reglementează posibilitatea

contestării hotărârilor pronunțate în recurs, textul de lege trebuie

interpretat în sensul aplicabilității sale și în cazul hotărârilor irevocabile

care nu au fost pronunțate de o instanță de recurs, cazul în speță.

Referitor la fondul contestației, a arătat că greșeala

materială săvârșită de instanță constă în stabilirea din eroare a obiectului

acțiunii prin neobservării temeiului de drept indicat expres în acțiunea

introductivă, respectiv art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care vizează

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

3.

Apărările

intimatei Curtea de Conturi a României

Această intimată a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă,

iar în subsidiar ca nefondată.

Cu privire la admisibilitatea căii procedurale, a

arătat că nu pot forma obiect al unei contestații în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile pronunțate în regulatorul de

competență, ci numai cele pronunțate în recurs.

Totodată, a arătat că pretinsa greșeală materială

invocată de contestatoare nu deschide calea contestației în anulare, întrucât

textul art. 318 C. proc. civ. se referă la greșeli materiale evidente, legate

de aspecte formale ale judecății în recurs, iar nu la greșeli de judecată, a

căror examinare nu este posibilă în calea de atac extraordinară a contestației

în anulare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în

anulare

Analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac

promovate, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul contestației în anulare specială îl constituie

Decizia nr. 7236 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit

competența de soluționare a cauzei privind pe Comuna Ozun, Guvernul României,

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Covasna și Camera de Conturi a Județului Covasna în favoarea

Tribunalului Covasna, secția contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., temeiul de drept

invocat de contestatoare, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.".

Admisibilitatea contestației în anulare speciale

vizează în primul rând obiectul acesteia, care este reprezentat de hotărârile

pronunțate de instanțele de recurs.

Cum hotărârea a cărei desființare se solicită este pronunțată

în soluționarea unui conflict de competență, iar nu în soluționarea unui

recurs, în raport de natura hotărârii atacate, prezenta contestație în anulare

specială este inadmisibilă.

Contrar susținerilor contestatoarei, obiectul

contestației în anulare speciale nu poate fi extins și la alte hotărâri

judecătorești irevocabile, cum ar fi cele date în soluționarea conflictelor de competență,

deoarece așa cum rezultă, în mod univoc, din textul de lege, calea procedurală

vizează numai hotărârile instanțelor de recurs, adică hotărâri pronunțate în

urma exercitării controlului judiciar.

Pe de altă parte, contestația în anulare de față este

inadmisibilă și din perspectiva motivului invocat, respectiv „greșeala

materială", raportat la condițiile impuse de prevederile art. 318 alin. (1)

teza I C. proc. civ.

Astfel, în privința „greșelii materiale

”

, Înalta Curte reține că atât doctrina cât și jurisprudența

au reliefat caracterul pur tehnic, procedural al acesteia, respectiv

confundarea unor elemente sau date cu caracter material, ceea ce a condus la

pronunțarea unei hotărâri greșite.

Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de

greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe această cale nu

pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de

interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui

incident procedural.

În speță, pretinsa greșeala materială săvârșită de

instanță constând în stabilirea din eroare a obiectului acțiunii prin

neobservarea temeiului de drept indicat în acțiunea introductivă nu poate fi

considerată o greșeală materială, în sensul legii, ci eventual o greșeală de

judecată ce nu poate fi constatată și remediată pe calea extraordinară de atac

a contestației în anulare.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul

art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Comuna

Ozun împotriva Deciziei nr. 7236 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2015.