ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1016/2015

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în regulatorul de competență Prin Decizia nr. 7236 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe Comuna Ozun, Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Covasna și Camera de Conturi a Județului Covasna în favoarea Tribunalului Covasna, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat anularea Notei de constatare încheiate de Camera de Conturi a județului Covasna la data de 25 iunie 2012 și exonerarea de la plata sumei de 189.647 lei către bugetul de stat conform art. V alin. (1) teza 1 din O.U.G.

15/2012, sumă neutilizată conform destinației prevăzute de HG nr. 255/2012, constatată prin nota menționată anterior (filele 7 și 8 din dosarul Curții de Apel Brașov). La data de 18 februarie 2013, prin cererea intitulată „completare la acțiune" reclamanta a solicitat să se constate că nu se încadrează n prevederile art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012.

Ulterior, prin punctul de vedere cu privire la excepția de necompetență invocat din oficiu s-a' indicat un alt obiect, cel al refuzului nejustificat de a se soluționa cererea adresată Guvernul României și Ministerului Finanțelor Publice prin adresa nr. 864971 din 20 august 2012. Pentru identificarea instanței competente material, prezintă relevanță obiectul acțiunii judiciare și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Astfel, Înalta Curte a constatat că în mod greșit tribunalul a reținut că obiectul principal al acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al pârâtelor Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice - autorități publice centrale - de a soluționa cererea reclamantei, respectiv emiterea unui act administrativ de către Guvern prin care să fie reglementată situația unității administrativ teritoriale, obiectul fiind corect apreciat de Curtea de apel în raport de cererea introductivă și de„completarea" acțiunii în termenul prevăzut de lege, respectiv cererea de anulare a Notei de constatare emisă de o structură județeană a Curții de Conturi.

2. Contestația în anulare Recurenta-reclamantă Comuna Ozun a atacat decizia menționată cu contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Cu privire la admisibilitatea contestației în anulare, a arătat că, deși art. 318 C. proc. civ. reglementează posibilitatea contestării hotărârilor pronunțate în recurs, textul de lege trebuie interpretat în sensul aplicabilității sale și în cazul hotărârilor irevocabile care nu au fost pronunțate de o instanță de recurs, cazul în speță. Referitor la fondul contestației, a arătat că greșeala materială săvârșită de instanță constă în stabilirea din eroare a obiectului acțiunii prin neobservării temeiului de drept indicat expres în acțiunea introductivă, respectiv art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care vizează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

3. Apărările intimatei Curtea de Conturi a României Această intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată. Cu privire la admisibilitatea căii procedurale, a arătat că nu pot forma obiect al unei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile pronunțate în regulatorul de competență, ci numai cele pronunțate în recurs. Totodată, a arătat că pretinsa greșeală materială invocată de contestatoare nu deschide calea contestației în anulare, întrucât textul art. 318 C. proc. civ. se referă la greșeli materiale evidente, legate de aspecte formale ale judecății în recurs, iar nu la greșeli de judecată, a căror examinare nu este posibilă în calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul contestației în anulare specială îl constituie Decizia nr. 7236 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe Comuna Ozun, Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Covasna și Camera de Conturi a Județului Covasna în favoarea Tribunalului Covasna, secția contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 318 teza I C. proc.

civ., temeiul de drept invocat de contestatoare, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.". Admisibilitatea contestației în anulare speciale vizează în primul rând obiectul acesteia, care este reprezentat de hotărârile pronunțate de instanțele de recurs. Cum hotărârea a cărei desființare se solicită este pronunțată în soluționarea unui conflict de competență, iar nu în soluționarea unui recurs, în raport de natura hotărârii atacate, prezenta contestație în anulare specială este inadmisibilă.

Contrar susținerilor contestatoarei, obiectul contestației în anulare speciale nu poate fi extins și la alte hotărâri judecătorești irevocabile, cum ar fi cele date în soluționarea conflictelor de competență, deoarece așa cum rezultă, în mod univoc, din textul de lege, calea procedurală vizează numai hotărârile instanțelor de recurs, adică hotărâri pronunțate în urma exercitării controlului judiciar. Pe de altă parte, contestația în anulare de față este inadmisibilă și din perspectiva motivului invocat, respectiv „greșeala materială", raportat la condițiile impuse de prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Astfel, în privința „greșelii materiale ” , Înalta Curte reține că atât doctrina cât și jurisprudența au reliefat caracterul pur tehnic, procedural al acesteia, respectiv confundarea unor elemente sau date cu caracter material, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite.

Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. În speță, pretinsa greșeala materială săvârșită de instanță constând în stabilirea din eroare a obiectului acțiunii prin neobservarea temeiului de drept indicat în acțiunea introductivă nu poate fi considerată o greșeală materială, în sensul legii, ci eventual o greșeală de judecată ce nu poate fi constatată și remediată pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Comuna Ozun împotriva Deciziei nr. 7236 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2015.