ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 81/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 81/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Deliberând asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 3842/94/2007,

reclamantul Consiliul Județean Ilfov a chemat în judecată pe pârâtul

Așezământul Brâncovenesc „D.B.” și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună evacuarea pârâtului de pe

imobilul teren în suprafață de 157,27 ha situat în com. Cernica, sat

Bălăceanca, județ Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 4492 din 13

septembrie 2007, Judecătoria Buftea a admis excepția de necompetență

teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Cornetu.

La data de 05 decembrie 2007, pârâtul

Așezământul Brâncovenesc „D.B.” a formulat cerere reconvențională prin

care

a

solicitat instanței să constate dreptul de proprietate al

Așezămintelor

Brâncovenești - Biserica D.B.

asupra imobilului situat în com. Cernica, sat Bălăceanca,

județ Ilfov - teren în suprafață de 157,27 ha și construcțiile edificate pe

acesta -, atât în contradictoriu cu reclamanta Consiliul Județean Ilfov,

cât și cu Spitalul de Psihiatrie „Domnița Bălașa”.

La data de 23 ianuarie 2008, reclamantul a

depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că rectifică eroarea materială

strecurată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că, în mod

eronat a fost menționat în calitate de reclamant Consiliul Județean Ilfov,

în loc de Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean.

A menționat, totodată, că modifică obiectul cererii de chemare în

judecată, din acțiune în evacuare, în acțiune în revendicare.

Prin sentința civilă nr. 212 din 29

ianuarie 2008, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 156 din 04 februarie

2009, Tribunalul București, secția IV-a civilă,

a admis excepția

netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat ca netimbrată

cererea principală.

A disjuns judecata cererii reconvenționale formulate

de pârâtul reclamant Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” în

contradictoriu cu reclamantul pârât Județul Ilfov prin președintele Consiliului

Județean Ilfov și cu pârâtul Spitalul de Psihiatrie „D.B.”

Soluționând această cerere, prin

sentința civilă nr. 1469 din 05 iulie 2013, Tribunalul București, secția

IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul

Așezământul Brâncovenesc

„D.B.”

în contradictoriu cu pârâtul Județul Ilfov, prin președintele Consiliului

Județean Ilfov, a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra

terenului în suprafață de 154,28 ha situat în com. Cernica, județul Ilfov (din

care 26,16 ha situate în sat Bălăceanca, iar 128,12 ha situate în sat Poșta)

identificat conform expertizei întocmite de expertul H.C., precum și asupra

construcțiilor edificate pe teren, identificate de expertul Z.T.

Tribunalul a reținut că reclamantul nu

invocă în concret un titlu de proprietate, acțiunea (cererea reconvențională)

fiind promovată ca apărare împotriva revendicării introduse inițial de pârât.

Fundamentul cererii pendinte, a apreciat

prima instanță, rezidă în posesia îndelungată asupra imobilului și în

împrejurarea că reclamantul a deținut, cu titlu legal, inițial un imobil

comparabil ca dimensiune cu cel litigios (126 ha), situat în com. Gurbănești,

județul Ilfov, aflat în folosința statului în perioada 1949 - 1985, cu privire

la care se prezumă că a operat ulterior un schimb cu imobilul situat în com.

Cernica, sat Bălăceanca (157 ha), de vreme ce contractele de comodat încheiate

până la apariția H.G. nr. 862/2002 priveau acest teren, statul și autoritățile

sale recunoscând în mod constant calitatea de proprietar a Așezămintelor

Brâncovenești - Biserica „D.B.”.

Terenul în suprafață de 126 ha, situat în

com. Gurbănești (Giubănești), județul Ilfov (în anul 1948) fusese dobândit de

reclamant prin înzestrarea de la ctitorii așezământului, alături de alte imobile,

iar dreptul de folosință asupra acestora a fost cedat cu titlu gratuit către

Statul Român (reprezentat de Ministerul Sănătății), probabil din cauza presiunilor

din epocă, pentru ca în intervalul 1965 - 1966 între Așezămintele Brâncovenești

- Biserica „D.B.” și Statul Român să intervină un schimb de terenuri în urma

căruia a fost cedată statului ferma din com. Gurbănești, respectiv dobândită

ferma din com. Bălăceanca.

Chiar dacă prezumția privind schimbul de

terenuri nu este suficientă pentru a constitui titlu de proprietate, arată

tribunalul, este importantă pentru stabilirea existenței elementului animus în

posesia exercitată de reclamant prin intermediul detenției comodatarului său

(corpore alieno) pe durata contractelor de comodat, începând din anul 1969.

Pârâtul l-a recunoscut în epocă pe reclamant

ca fiind proprietar, prin protocolul prin care D.S. a Municipiului București a

transferat în subordinea D.S. a județului Ilfov, cu aprobarea președintelui

Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Ilfov, ferma situată

în com. Bălăceanca.

Reclamantul a exercitat o posesie sub nume de

proprietar, neîntrerupt, netulburat, continuu, cel puțin cu începere din anul

1969, când a încheiat contractul de comodat cu Spitalul „Dr. Gh. Marinescu”,

până în anul 2002, când a fost emisă hotărârea de guvern prin care a fost

trecut imobilul în domeniul public al județului Ilfov, posesia fiind exercitată

prin intermediul comodatarului detentor.

Tribunalul a precizat că obiecțiile de natură

juridică, derivate din faptul că reclamantul se prevalează atât de preexistența

unui drept de proprietate decurgând din schimbul de terenuri, cât și de

uzucapiune, sunt înlăturate de particularitățile speței.

Astfel, apreciază prima instanță, pe de

o parte, prescripția achizitivă poate fi invocată chiar și de proprietar

împotriva pretinsului proprietar ce revendică terenul, cum este cazul în speță,

după cum poate fi opusă nu numai proprietarului pasiv, ci și persoanei care

revendică bunul de la posesor; cu atât mai mult poate fi invocată uzucapiunea,

cu cât în cauză nu a fost prezentat un titlu care să ateste schimbul de

terenuri și dreptul de proprietate al reclamantului.

În sfârșit, titlul pârâtului a fost

înlăturat, constatându-se incidental nelegalitatea actului administrativ

individual reprezentat de H.G. nr. 867/2002 (poziția 97 din anexă) prin care imobilul

litigios a fost trecut din domeniul privat al statului și din administrarea

Ministerului Sănătății, în domeniul public al județului Ilfov, întrucât măsura

putea fi dispusă doar în cazul în care bunul s-ar fi aflat în proprietatea

privată a statului anterior emiterii hotărârii de guvern, aspect care nu a fost

probat.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel Județul Ilfov reprezentat prin președintele Consiliului

Județean Ilfov. Alăturat cererii de apel a fost depusă o precizare cu

privire la cadrul procesual, în sensul că în speță are calitate de apelant -

pârât Consiliul Județean Ilfov, iar nu Județul Ilfov.

Prin

Decizia civilă nr. 146/A din 30 martie 2015,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a

respins

excepțiile nulității, tardivității, lipsei calității de reprezentant și

netimbrării apelului invocate de intimatul Așezămintele Brâncovenești - Biserica

„D.B”. A admis apelul declarat de apelantul Consiliul Județean Ilfov prin președinte

M.P., a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut următoarele:

Excepția nulității apelului declarat, din

perspectiva nesemnării cererii de către persoana abilitată de lege este

neîntemeiată, de vreme ce la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri

reprezentând hotărâri ale Consiliului Județean Ilfov privind aprobarea

achiziționării serviciilor juridice de asistență și de reprezentare (nr. 91 din

13 septembrie 2012, nr. 83 din 31 iulie 2014), existând contract de asistență

juridică încheiat cu avocatul semnatar al declarației de apel.

Pe de altă parte, a fost depusă la dosar

declarația de apel semnată, potrivit legii, de președintele Consiliului

Județean Ilfov. În raport de mențiunile arătate, nu poate fi primită nici

excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului ales, serviciile de

specialitate prestate de acesta fiind asigurate, respectiv achiziționate, cu

aprobarea organismului legal abilitat (consiliul județean).

Apelul a fost declarat în termenul prevăzut

de lege, aspect care se verifică din perspectiva analizei momentului la care

hotărârea judecătorească atacată a fost comunicată, potrivit legii, persoanei

interesate (25 iulie 2014); declarația de apel formulată și depusă de Consiliul

Județean Ilfov, semnată de președintele instituției, a fost înregistrată la

data de 07 august 2014, înlăuntrul termenului legal.

Excepția de netimbrare a cererii este lipsită

de suport, de vreme ce în faza procesuală a fondului, acțiunea reconvențională

a beneficiat de incidența dispozițiilor Legii nr. 455/2006, aspect

valorificat în baza categoriei juridice a subiectelor de drept în care se încadrează

reclamanta (cea a cultelor religioase recunoscute în România), iar potrivit art.

28 din O.U.G. nr. 80/2013 sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru

căile de atac declarate împotriva hotărârilor judecătorești prin care au fost

soluționate acțiuni sau cereri scutite, în temeiul legii, de taxa judiciară de

timbru.

Apelantul a susținut lipsa capacității

procesuale de folosință a Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”, cu

motivarea că „așezămintele” nu sunt menționate în mod expres între

persoanele juridice de drept privat și utilitate publică prevăzute de art. 41

din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R., iar enumerarea textului

este strict limitativă.

Curtea de apel a înlăturat această critică cu

motivarea că, având statut de Paraclis Patriarhal, potrivit adresei din 2009 a

Arhiepiscopiei Bucureștilor - Sectorul juridic, Așezămintele Brâncovenești -

Biserica „D.B.” este unitate de cult cu personalitate juridică, aflată sub

jurisdicția canonică și administrativă a instituției arătate, sens în care este

asimilată parohiei, entitate prevăzută distinct în cuprinsul normei care se

referă la persoanele juridice care au personalitate juridică.

În cauză, nu a operat o schimbare a cadrului

procesual pasiv care să fi atras nelegalitatea sentinței.

Apelantul a susținut că, deși prin acțiunea

reconvențională, devenită cerere principală, a fost invocată uzucapiunea în

contradictoriu cu Consiliul Județean, prima instanță a modificat cadrul

procesual pronunțând hotărârea împotriva Județului Ilfov în calitate de pârât.

Sub acest aspect, instanța de apel a

reținut că acțiunea introductivă, având ca obiect evacuare, a fost

precizată la data de 23 ianuarie 2008, în sensul că are calitate de reclamant

Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, iar obiectul cererii îl

constituie revendicarea, aspect valorificat potrivit sentinței civile nr. 156

din 04 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția IV-a

civilă, prin care a fost anulată cererea principală (modificată) ca netimbrată

și s-a dispus disjungerea cereri reconvenționale formulate de Așezămintele

Brâncovenești - Biserica „D.B.”

Din această perspectivă, și având în vedere

și cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătorești atacate, sunt lipsite de

obiect aspectele vizând lipsa capacității procesuale de folosință a Consiliului

Județean Ilfov, respectiv lipsa calității sale procesuale pasive.

În ceea ce privește criticile vizând

aspectele de fond ale pricinii, instanța de apel a apreciat că acestea

sunt de natură să conducă la desființarea hotărârii primei instanțe.

Curtea de apel a apreciat că instanța

investită (pe calea acțiunii reconvenționale disjunse) cu soluționarea cererii

de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă

asupra imobilului teren în suprafață de 154,28 ha situat în com. Cernica era

ținută să examineze îndeplinirea exigențelor legale în acord cu obiectul pretenției

formulate de reclamantă.

Nu poate fi primită teza unei situații

juridice cu caracter dual, la care se referă prima instanță, atunci când tinde

să justifice cauza acțiunii pendinte, în sensul că uzucapiunea a fost promovată

ca efect al imposibilității depunerii titlului de proprietate care atestă

schimbul de terenuri și, în consecință, preexistența dreptului de proprietate

al reclamantei.

Or, situația juridică a petentului

reconvenient trebuia lămurită fără echivoc, dată fiind împrejurarea că

uzucapiunea este acțiunea prin care posesorul neproprietar tinde la dobândirea

dreptului de proprietate în contradictoriu cu proprietarul neposesor.

Pe de altă parte, înlăturarea titlului

pârâtului, pe cale incidentală, odată cu constatarea nelegalității actului

administrativ reprezentat de H.G. nr. 867/2002 (poziția 97 din anexă), prin

care terenul litigios a fost trecut din domeniul privat al statului și din

administrarea Ministerului Sănătății în domeniul public al Județului Ilfov,

constituie o măsură care lipsește, practic, de conținut analiza cerințelor

privind prescripția achizitivă, de vreme ce demersul se opune adevăratului

proprietar a cărui calitate juridică se pierde în atare circumstanță.

Este adevărat că, așa cum a stabilit

tribunalul, uzucapiunea poate fi opusă atât proprietarului pasiv, cât și

persoanei care revendică bunul de la posesor, dar o atare operațiune juridică

se poate realiza pe cale de excepție, iar nu pe calea acțiunii (reconvenționale

devenită principală) cum este cazul în speță.

Ca atare, obiecțiile de natură juridică ivite

cu ocazia analizei fondului cererii nu pot fi rezolvate decât printr-o

cercetare judecătorească în acord cu pretenția formulată în limitele învestirii,

urmând a fi realizată o demarcație clară a argumentelor în raport cu obiectul

cererii pendinte.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a

declarat și motivat recurs Consiliul Județean Ilfov.

Prin motivele de recurs, pârâtul formulează

următoarele critici pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.:

Hotărârea instanței de apel este greșită

pe aspectul soluționării excepției capacității procesuale de

folosință a Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.” și a Consiliului

Județean Ilfov precum și pe aspectul lipsei calității procesuale pasive a

Consiliului Județean Ilfov.

a. Excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”

Conform art. 41 din Statutul pentru

organizarea și funcționarea B.O.R. (aprobat prin H.G. nr. 53/2008), „așezămintele”

nu se regăsesc în enumerarea unităților care au personalitate juridică.

Instanța de apel a respins această excepție

cu motivarea că, având statut de Paraclis Patriarhal, Așezămintele

Brâncovenești - Biserica „D.B.” este unitate de cult cu personalitate

juridică, asimilată parohiei, entitate prevăzută distinct în cuprinsul normei

care se referă la persoanele juridice.

Această opinie este greșită, deoarece

Paraclisul Patriarhal nu poate fi niciodată asimilat patriarhiei. Paraclisul

patriarhal este un locaș de cult care funcționează în cadrul unei parohii iar

nu un lăcaș de cult asimilat parohiei, așa cum rezultă din

interpretarea art. 135 alin. (1), art. 139 alin. (1) și art. 43 din

Statutul pentru organizarea și funcționare B.O.R.

Este adevărat că, potrivit art. 139 alin. (1)

din Statut, paraclisele pot funcționa ca subunități cu personalitate juridică,

însă potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru a avea personalitate

juridică, este necesar să existe un acord încheiat între Eparhie și instituția

în care funcționează acel paraclis (acel locaș de cult), în speță, parohia. Or,

în cauză, un astfel de acord nu există.

b. Excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a Consiliului Județean Ilfov.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,

doar unitățile administrativ-teritoriale au personalitate juridică, iar conform

art. 1 alin. (2) lit. i) din aceeași lege, unități administrativ

teritoriale sunt: comuna, orașul, județul. Consiliul Județean Ilfov nu este o

unitate administrativ teritorială, ci doar o autoritate deliberativă (art. 1 alin.

(2) lit. d) din Legea nr. 215/2001).

Instanța de apel a respins în mod greșit

această excepție cu motivarea că ea ar fi lipsită de obiect.

Cererea reconvențională, disjunsă din

dosarul inițial, a fost îndreptată împotriva Consiliului Județean Ilfov. Tribunalul

a pronunțat hotărârea împotriva Județului Ilfov și nu împotriva Consiliului

Județean Ilfov. Pe calea apelului, s-a invocat nelegalitatea sentinței pe motivul

schimbării din oficiu a cadrului procesual pasiv prin introducerea în litigiul

reconvențional, din oficiu, a unei părți care nu a fost chemată în

judecată: Județul Ilfov. Curtea de Apel a îndepărtat această critică, apreciind

că, la data de 23 ianuarie 2008, acțiunea introductivă a fost precizată în

sensul că are calitate de reclamant Județul Ilfov.

Chiar dacă la data de 23 ianuarie 2008,

Consiliul județean Ilfov si-a precizat acțiunea în sensul ca reclamant este

Județul Ilfov, totuși cererea reconvențională, disjunsă din acțiunea

principală, a fost formulată împotriva Consiliului Județean Ilfov, iar ea nu a

fost precizată/modificată de reclamantul reconvențional. Așadar, în

raportul procesual reconvențional părți sunt: Așezămintele

Brâncovenești și Consiliul Județean Ilfov, astfel după cum reiese în mod

explicit din cererea reconvențională.

Deși instanța de apel apreciază că părțile

raportului procesual reconvențional ar fi Așezămintele și Județul

Ilfov, totuși în dispozitivul deciziei se consemnează admiterea apelului

formulat de apelantul-pârât Consiliul Județean Ilfov, recunoscându-se explicit

calitatea de parte a Consiliului Județean Ilfov și nu a Județului Ilfov.

c. Excepția lipsei calității procesual pasive

a Consiliului Județean Ilfov.

Instanța de apel a respins ca fiind lipsită

de obiect această excepție considerând că parte în proces este Județul Ilfov și

nu Consiliul Județean. Or, parte în proces nu este Județul Ilfov, ci Consiliul

Județean Ilfov, deci excepția nu este lipsită de obiect.

În plus, potrivit H.G. nr. 867/2002, Consiliul

Județean Ilfov are doar un simplu drept de administrare al terenului în litigiu,

iar nu un drept de proprietate. Din acest punct de vedere, ținând cont de

faptul că acțiunea în uzucapiune este acțiunea introdusă de pretinsul posesor

neproprietar împotriva proprietarului neposesor, lipsa calității de proprietar

a pârâtului determină respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Analizând decizia recurată în limita criticilor

formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

a. În ceea ce privește excepția

lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei Așezămintelor Brâncovenești

- Biserica „D.B.”:

Susținerile recurentului privind

imposibilitatea ca un paraclis patriarhal să fie asimilat parohiei,

distincțiile făcute prin cererea de recurs între „un locaș de cult care

funcționează în cadrul unei parohii” și „un lăcaș de cult asimilat

parohiei” exced controlului de legalitate pe care instanța de recurs îl

poate efectua în calea de atac cu care a fost învestită, deoarece acestea nu

pot fi cenzurate, așa cum se arată prin motivele de recurs, prin

interpretarea art. 135 alin. (1), art. 139 alin. (1) și art. 43 din

Statutul pentru organizarea și funcționare B.O.R.

Este adevărat că, potrivit art. 41 din

Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R. (aprobat prin H.G. nr. 53/2008),

„așezămintele” nu se regăsesc în enumerarea unităților care au

personalitate juridică.

Însă, intimata apare în diverse înscrisuri

existente la dosar nu numai sub denumirea de Așezămintele

Brâncovenești - Biserica „D.B.”, cât și sub cea de Așezământul

„Domnița Bălașa”, Așezămintele Brâncovenești și Parohia

Așezământul „Domnița Bălașa”.

Este totodată adevărat că, art. 139 alin. (2)

din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R. prevede încheierea unui

acord între eparhii și instituțiile în care funcționează

locașurile de cult menționate la art. 135 alin. (1) din Statut, acord

care să reglementeze statutul administrativ-juridic al acestora din urmă, însă,

așa cum a reținut instanța de apel, din adresa emisă Patriarhia

Română - Arhiepiscopia Bucureștilor, pe baza Hotărârii Permanenței

Consiliului Eparhial nr. 5804/2009, Așezămintele Brâncovenești -

Biserica „D.B.” este o unitate locală de cult cu personalitate juridică,

așa încât nu se mai pune problema unui astfel de acord.

Prin urmare, în limita controlului pe care îl

poate efectua, Înalta Curte apreciază că, în baza probelor care au fost administrate,

instanța de apel a dat o dezlegare corectă excepției lipsei

capacității procesuale de folosință a intimatei Așezămintelor Brâncovenești

- Biserica „D.B.”.

b. În ceea ce privește excepția lipsei

capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesual

pasive a Consiliului Județean Ilfov, Înalta Curte reține următoare

Cererea principală în cauză a fost introdusă

de reclamantul Consiliul Județean Ilfov în contradictoriu cu pârâtul

Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” Pârâtul a formulat

cerere reconvențională, iar ulterior, reclamantul a depus o precizare a

cererii de chemare în judecată în care a arătat că în cuprinsul cererii

principale s-a strecurat o eroare materială, pe care înțelege să o

rectifice, în sensul că în mod eronat a fost menționat în calitate de

reclamant Consiliul Județean Ilfov, iar nu Județul Ilfov, prin președintele

Consiliului Județean.

Este adevărat că ulterior acestei precizări

depuse de reclamant, pârâtul nu a depus la rândul său o precizare a cererii

reconvenționale sub aspectul cadrului procesual, dar așa cum în mod

corect a reținut instanța de apel, o astfel de precizare nici nu era

necesară. Deoarece cererea reconvențională este, potrivit art. 119 C. proc.

civ. cererea prin care pârâtul formulează pretenții în legătură cu cererea

reclamantului și cât timp precizarea cererii principale a fost acceptată

de instanță în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., este

evident că, pe calea cererii reconvenționale, pârâtul Așezămintele

Brâncovenești - Biserica „D.B.” nu putea formula pretenții decât în

legătură cu reclamantul Județul Ilfov, prin președintele Consiliului

Județean.

De altfel, urmare a precizării cererii

principale, în continuarea judecării acesteia, precum și în judecarea

cererii reconvenționale după disjungere, în calitate de reclamant a

figurat Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean,

fără ca vreuna dintre părți să formuleze excepții legate de acest

cadru procesual.

Prin urmare, învestirea instanței cu

judecarea cererii reconvenționale disjunse, ca și soluționarea

acestei cereri prin hotărârea primei instanțe, s-a realizat în mod legal,

în contradictoriu cu Județul Ilfov, prin președintele Consiliului

Județean.

Declararea apelului în cauză s-a făcut, în

mod corect de către Județul Ilfov, prin președintele Consiliului

Județean, iar precizarea ulterioară a cererii de apel în sensul că

denumirea apelantului ar fi Consiliul Județean Ilfov prin același președintele

al Consiliului Județean, iar nu Județul Ilfov, nu poate produce

efecte asupra cadrului procesual.

Pe cale de consecință, aspectele legate

de lipsa capacității procesuale de folosință și a calității procesual

pasive a Consiliului Județean Ilfov, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 215/2001

și ale H.G. nr. 867/2002 sunt lipsite de relevanță, cât timp parte în

litigiu este Județul Ilfov, prin președintele Consiliului

Județean.

Înalta Curte apreciază că menționarea

Consiliului Județean Ilfov, prin Președintele Consiliului

Județean, iar nu a Județul Ilfov, prin președintele Consiliului

Județean în dispozitivul deciziei recurate este o simplă eroare care nu

afectează drepturile procesuale ale părților atrase în litigiu, de vreme

ce potrivit art. 102 din Legea nr. 215/2001,

președintele Consiliului Județean „reprezintă

județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și

juridice române și străine, precum și în justiție”. Din aceleași

considerente, în faza de judecată a recursului au fost citate părțile

menționate în dispozitivul deciziei instanței de apel, fără ca

aceasta să reprezinte o modificare a cadrului procesual ori o încălcare a

drepturilor procesuale ale părților în litigiu.

În consecință, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul Consiliul Județean Ilfov împotriva Deciziei civile nr. 146/A din 30

martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21

ianuarie 2016.