ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 81/2016

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 3842/94/2007, reclamantul Consiliul Județean Ilfov a chemat în judecată pe pârâtul Așezământul Brâncovenesc „D.B.” și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună evacuarea pârâtului de pe imobilul teren în suprafață de 157,27 ha situat în com. Cernica, sat Bălăceanca, județ Ilfov. Prin sentința civilă nr. 4492 din 13 septembrie 2007, Judecătoria Buftea a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. La data de 05 decembrie 2007, pârâtul Așezământul Brâncovenesc „D.B.” a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate dreptul de proprietate al Așezămintelor Brâncovenești - Biserica D.B.

asupra imobilului situat în com. Cernica, sat Bălăceanca, județ Ilfov - teren în suprafață de 157,27 ha și construcțiile edificate pe acesta -, atât în contradictoriu cu reclamanta Consiliul Județean Ilfov, cât și cu Spitalul de Psihiatrie „Domnița Bălașa”. La data de 23 ianuarie 2008, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că rectifică eroarea materială strecurată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că, în mod eronat a fost menționat în calitate de reclamant Consiliul Județean Ilfov, în loc de Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean. A menționat, totodată, că modifică obiectul cererii de chemare în judecată, din acțiune în evacuare, în acțiune în revendicare.

Prin sentința civilă nr. 212 din 29 ianuarie 2008, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 156 din 04 februarie 2009, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat ca netimbrată cererea principală.

A disjuns judecata cererii reconvenționale formulate de pârâtul reclamant Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” în contradictoriu cu reclamantul pârât Județul Ilfov prin președintele Consiliului Județean Ilfov și cu pârâtul Spitalul de Psihiatrie „D.B.” Soluționând această cerere, prin sentința civilă nr. 1469 din 05 iulie 2013, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul Așezământul Brâncovenesc „D.B.” în contradictoriu cu pârâtul Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean Ilfov, a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 154,28 ha situat în com. Cernica, județul Ilfov (din care 26,16 ha situate în sat Bălăceanca, iar 128,12 ha situate în sat Poșta) identificat conform expertizei întocmite de expertul H.C., precum și asupra construcțiilor edificate pe teren, identificate de expertul Z.T.

Tribunalul a reținut că reclamantul nu invocă în concret un titlu de proprietate, acțiunea (cererea reconvențională) fiind promovată ca apărare împotriva revendicării introduse inițial de pârât. Fundamentul cererii pendinte, a apreciat prima instanță, rezidă în posesia îndelungată asupra imobilului și în împrejurarea că reclamantul a deținut, cu titlu legal, inițial un imobil comparabil ca dimensiune cu cel litigios (126 ha), situat în com. Gurbănești, județul Ilfov, aflat în folosința statului în perioada 1949 - 1985, cu privire la care se prezumă că a operat ulterior un schimb cu imobilul situat în com. Cernica, sat Bălăceanca (157 ha), de vreme ce contractele de comodat încheiate până la apariția H.G.

nr. 862/2002 priveau acest teren, statul și autoritățile sale recunoscând în mod constant calitatea de proprietar a Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”. Terenul în suprafață de 126 ha, situat în com. Gurbănești (Giubănești), județul Ilfov (în anul 1948) fusese dobândit de reclamant prin înzestrarea de la ctitorii așezământului, alături de alte imobile, iar dreptul de folosință asupra acestora a fost cedat cu titlu gratuit către Statul Român (reprezentat de Ministerul Sănătății), probabil din cauza presiunilor din epocă, pentru ca în intervalul 1965 - 1966 între Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” și Statul Român să intervină un schimb de terenuri în urma căruia a fost cedată statului ferma din com.

Gurbănești, respectiv dobândită ferma din com. Bălăceanca. Chiar dacă prezumția privind schimbul de terenuri nu este suficientă pentru a constitui titlu de proprietate, arată tribunalul, este importantă pentru stabilirea existenței elementului animus în posesia exercitată de reclamant prin intermediul detenției comodatarului său (corpore alieno) pe durata contractelor de comodat, începând din anul 1969. Pârâtul l-a recunoscut în epocă pe reclamant ca fiind proprietar, prin protocolul prin care D.S. a Municipiului București a transferat în subordinea D.S. a județului Ilfov, cu aprobarea președintelui Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Ilfov, ferma situată în com. Bălăceanca.

Reclamantul a exercitat o posesie sub nume de proprietar, neîntrerupt, netulburat, continuu, cel puțin cu începere din anul 1969, când a încheiat contractul de comodat cu Spitalul „Dr. Gh. Marinescu”, până în anul 2002, când a fost emisă hotărârea de guvern prin care a fost trecut imobilul în domeniul public al județului Ilfov, posesia fiind exercitată prin intermediul comodatarului detentor. Tribunalul a precizat că obiecțiile de natură juridică, derivate din faptul că reclamantul se prevalează atât de preexistența unui drept de proprietate decurgând din schimbul de terenuri, cât și de uzucapiune, sunt înlăturate de particularitățile speței.

Astfel, apreciază prima instanță, pe de o parte, prescripția achizitivă poate fi invocată chiar și de proprietar împotriva pretinsului proprietar ce revendică terenul, cum este cazul în speță, după cum poate fi opusă nu numai proprietarului pasiv, ci și persoanei care revendică bunul de la posesor; cu atât mai mult poate fi invocată uzucapiunea, cu cât în cauză nu a fost prezentat un titlu care să ateste schimbul de terenuri și dreptul de proprietate al reclamantului. În sfârșit, titlul pârâtului a fost înlăturat, constatându-se incidental nelegalitatea actului administrativ individual reprezentat de H.G.

nr. 867/2002 (poziția 97 din anexă) prin care imobilul litigios a fost trecut din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății, în domeniul public al județului Ilfov, întrucât măsura putea fi dispusă doar în cazul în care bunul s-ar fi aflat în proprietatea privată a statului anterior emiterii hotărârii de guvern, aspect care nu a fost probat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Județul Ilfov reprezentat prin președintele Consiliului Județean Ilfov. Alăturat cererii de apel a fost depusă o precizare cu privire la cadrul procesual, în sensul că în speță are calitate de apelant - pârât Consiliul Județean Ilfov, iar nu Județul Ilfov.

Prin Decizia civilă nr. 146/A din 30 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepțiile nulității, tardivității, lipsei calității de reprezentant și netimbrării apelului invocate de intimatul Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B”. A admis apelul declarat de apelantul Consiliul Județean Ilfov prin președinte M.P., a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Excepția nulității apelului declarat, din perspectiva nesemnării cererii de către persoana abilitată de lege este neîntemeiată, de vreme ce la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri reprezentând hotărâri ale Consiliului Județean Ilfov privind aprobarea achiziționării serviciilor juridice de asistență și de reprezentare (nr. 91 din 13 septembrie 2012, nr. 83 din 31 iulie 2014), existând contract de asistență juridică încheiat cu avocatul semnatar al declarației de apel. Pe de altă parte, a fost depusă la dosar declarația de apel semnată, potrivit legii, de președintele Consiliului Județean Ilfov. În raport de mențiunile arătate, nu poate fi primită nici excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului ales, serviciile de specialitate prestate de acesta fiind asigurate, respectiv achiziționate, cu aprobarea organismului legal abilitat (consiliul județean).

Apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, aspect care se verifică din perspectiva analizei momentului la care hotărârea judecătorească atacată a fost comunicată, potrivit legii, persoanei interesate (25 iulie 2014); declarația de apel formulată și depusă de Consiliul Județean Ilfov, semnată de președintele instituției, a fost înregistrată la data de 07 august 2014, înlăuntrul termenului legal. Excepția de netimbrare a cererii este lipsită de suport, de vreme ce în faza procesuală a fondului, acțiunea reconvențională a beneficiat de incidența dispozițiilor Legii nr. 455/2006, aspect valorificat în baza categoriei juridice a subiectelor de drept în care se încadrează reclamanta (cea a cultelor religioase recunoscute în România), iar potrivit art. 28 din O.U.G.

nr. 80/2013 sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru căile de atac declarate împotriva hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate acțiuni sau cereri scutite, în temeiul legii, de taxa judiciară de timbru. Apelantul a susținut lipsa capacității procesuale de folosință a Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”, cu motivarea că „așezămintele” nu sunt menționate în mod expres între persoanele juridice de drept privat și utilitate publică prevăzute de art. 41 din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R., iar enumerarea textului este strict limitativă.

Curtea de apel a înlăturat această critică cu motivarea că, având statut de Paraclis Patriarhal, potrivit adresei din 2009 a Arhiepiscopiei Bucureștilor - Sectorul juridic, Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” este unitate de cult cu personalitate juridică, aflată sub jurisdicția canonică și administrativă a instituției arătate, sens în care este asimilată parohiei, entitate prevăzută distinct în cuprinsul normei care se referă la persoanele juridice care au personalitate juridică. În cauză, nu a operat o schimbare a cadrului procesual pasiv care să fi atras nelegalitatea sentinței. Apelantul a susținut că, deși prin acțiunea reconvențională, devenită cerere principală, a fost invocată uzucapiunea în contradictoriu cu Consiliul Județean, prima instanță a modificat cadrul procesual pronunțând hotărârea împotriva Județului Ilfov în calitate de pârât.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că acțiunea introductivă, având ca obiect evacuare, a fost precizată la data de 23 ianuarie 2008, în sensul că are calitate de reclamant Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, iar obiectul cererii îl constituie revendicarea, aspect valorificat potrivit sentinței civile nr. 156 din 04 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția IV-a civilă, prin care a fost anulată cererea principală (modificată) ca netimbrată și s-a dispus disjungerea cereri reconvenționale formulate de Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” Din această perspectivă, și având în vedere și cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătorești atacate, sunt lipsite de obiect aspectele vizând lipsa capacității procesuale de folosință a Consiliului Județean Ilfov, respectiv lipsa calității sale procesuale pasive.

În ceea ce privește criticile vizând aspectele de fond ale pricinii, instanța de apel a apreciat că acestea sunt de natură să conducă la desființarea hotărârii primei instanțe. Curtea de apel a apreciat că instanța investită (pe calea acțiunii reconvenționale disjunse) cu soluționarea cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă asupra imobilului teren în suprafață de 154,28 ha situat în com. Cernica era ținută să examineze îndeplinirea exigențelor legale în acord cu obiectul pretenției formulate de reclamantă. Nu poate fi primită teza unei situații juridice cu caracter dual, la care se referă prima instanță, atunci când tinde să justifice cauza acțiunii pendinte, în sensul că uzucapiunea a fost promovată ca efect al imposibilității depunerii titlului de proprietate care atestă schimbul de terenuri și, în consecință, preexistența dreptului de proprietate al reclamantei.

Or, situația juridică a petentului reconvenient trebuia lămurită fără echivoc, dată fiind împrejurarea că uzucapiunea este acțiunea prin care posesorul neproprietar tinde la dobândirea dreptului de proprietate în contradictoriu cu proprietarul neposesor. Pe de altă parte, înlăturarea titlului pârâtului, pe cale incidentală, odată cu constatarea nelegalității actului administrativ reprezentat de H.G. nr. 867/2002 (poziția 97 din anexă), prin care terenul litigios a fost trecut din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății în domeniul public al Județului Ilfov, constituie o măsură care lipsește, practic, de conținut analiza cerințelor privind prescripția achizitivă, de vreme ce demersul se opune adevăratului proprietar a cărui calitate juridică se pierde în atare circumstanță.

Este adevărat că, așa cum a stabilit tribunalul, uzucapiunea poate fi opusă atât proprietarului pasiv, cât și persoanei care revendică bunul de la posesor, dar o atare operațiune juridică se poate realiza pe cale de excepție, iar nu pe calea acțiunii (reconvenționale devenită principală) cum este cazul în speță. Ca atare, obiecțiile de natură juridică ivite cu ocazia analizei fondului cererii nu pot fi rezolvate decât printr-o cercetare judecătorească în acord cu pretenția formulată în limitele învestirii, urmând a fi realizată o demarcație clară a argumentelor în raport cu obiectul cererii pendinte. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs Consiliul Județean Ilfov.

Prin motivele de recurs, pârâtul formulează următoarele critici pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Hotărârea instanței de apel este greșită pe aspectul soluționării excepției capacității procesuale de folosință a Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.” și a Consiliului Județean Ilfov precum și pe aspectul lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Ilfov. a. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.” Conform art. 41 din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R. (aprobat prin H.G. nr. 53/2008), „așezămintele” nu se regăsesc în enumerarea unităților care au personalitate juridică.

Instanța de apel a respins această excepție cu motivarea că, având statut de Paraclis Patriarhal, Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” este unitate de cult cu personalitate juridică, asimilată parohiei, entitate prevăzută distinct în cuprinsul normei care se referă la persoanele juridice. Această opinie este greșită, deoarece Paraclisul Patriarhal nu poate fi niciodată asimilat patriarhiei. Paraclisul patriarhal este un locaș de cult care funcționează în cadrul unei parohii iar nu un lăcaș de cult asimilat parohiei, așa cum rezultă din interpretarea art. 135 alin. (1), art. 139 alin. (1) și art. 43 din Statutul pentru organizarea și funcționare B.O.R.

Este adevărat că, potrivit art. 139 alin. (1) din Statut, paraclisele pot funcționa ca subunități cu personalitate juridică, însă potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru a avea personalitate juridică, este necesar să existe un acord încheiat între Eparhie și instituția în care funcționează acel paraclis (acel locaș de cult), în speță, parohia. Or, în cauză, un astfel de acord nu există. b. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Județean Ilfov. Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, doar unitățile administrativ-teritoriale au personalitate juridică, iar conform art. 1 alin. (2) lit. i) din aceeași lege, unități administrativ teritoriale sunt: comuna, orașul, județul.

Consiliul Județean Ilfov nu este o unitate administrativ teritorială, ci doar o autoritate deliberativă (art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001). Instanța de apel a respins în mod greșit această excepție cu motivarea că ea ar fi lipsită de obiect. Cererea reconvențională, disjunsă din dosarul inițial, a fost îndreptată împotriva Consiliului Județean Ilfov. Tribunalul a pronunțat hotărârea împotriva Județului Ilfov și nu împotriva Consiliului Județean Ilfov. Pe calea apelului, s-a invocat nelegalitatea sentinței pe motivul schimbării din oficiu a cadrului procesual pasiv prin introducerea în litigiul reconvențional, din oficiu, a unei părți care nu a fost chemată în judecată: Județul Ilfov.

Curtea de Apel a îndepărtat această critică, apreciind că, la data de 23 ianuarie 2008, acțiunea introductivă a fost precizată în sensul că are calitate de reclamant Județul Ilfov. Chiar dacă la data de 23 ianuarie 2008, Consiliul județean Ilfov si-a precizat acțiunea în sensul ca reclamant este Județul Ilfov, totuși cererea reconvențională, disjunsă din acțiunea principală, a fost formulată împotriva Consiliului Județean Ilfov, iar ea nu a fost precizată/modificată de reclamantul reconvențional. Așadar, în raportul procesual reconvențional părți sunt: Așezămintele Brâncovenești și Consiliul Județean Ilfov, astfel după cum reiese în mod explicit din cererea reconvențională.

Deși instanța de apel apreciază că părțile raportului procesual reconvențional ar fi Așezămintele și Județul Ilfov, totuși în dispozitivul deciziei se consemnează admiterea apelului formulat de apelantul-pârât Consiliul Județean Ilfov, recunoscându-se explicit calitatea de parte a Consiliului Județean Ilfov și nu a Județului Ilfov. c. Excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Județean Ilfov. Instanța de apel a respins ca fiind lipsită de obiect această excepție considerând că parte în proces este Județul Ilfov și nu Consiliul Județean. Or, parte în proces nu este Județul Ilfov, ci Consiliul Județean Ilfov, deci excepția nu este lipsită de obiect. În plus, potrivit H.G. nr. 867/2002, Consiliul Județean Ilfov are doar un simplu drept de administrare al terenului în litigiu, iar nu un drept de proprietate.

Din acest punct de vedere, ținând cont de faptul că acțiunea în uzucapiune este acțiunea introdusă de pretinsul posesor neproprietar împotriva proprietarului neposesor, lipsa calității de proprietar a pârâtului determină respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: a. În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”: Susținerile recurentului privind imposibilitatea ca un paraclis patriarhal să fie asimilat parohiei, distincțiile făcute prin cererea de recurs între „un locaș de cult care funcționează în cadrul unei parohii” și „un lăcaș de cult asimilat parohiei” exced controlului de legalitate pe care instanța de recurs îl poate efectua în calea de atac cu care a fost învestită, deoarece acestea nu pot fi cenzurate, așa cum se arată prin motivele de recurs, prin interpretarea art. 135 alin. (1), art. 139 alin. (1) și art. 43 din Statutul pentru organizarea și funcționare B.O.R.

Este adevărat că, potrivit art. 41 din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R. (aprobat prin H.G. nr. 53/2008), „așezămintele” nu se regăsesc în enumerarea unităților care au personalitate juridică. Însă, intimata apare în diverse înscrisuri existente la dosar nu numai sub denumirea de Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.”, cât și sub cea de Așezământul „Domnița Bălașa”, Așezămintele Brâncovenești și Parohia Așezământul „Domnița Bălașa”. Este totodată adevărat că, art. 139 alin. (2) din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R.

prevede încheierea unui acord între eparhii și instituțiile în care funcționează locașurile de cult menționate la art. 135 alin. (1) din Statut, acord care să reglementeze statutul administrativ-juridic al acestora din urmă, însă, așa cum a reținut instanța de apel, din adresa emisă Patriarhia Română - Arhiepiscopia Bucureștilor, pe baza Hotărârii Permanenței Consiliului Eparhial nr. 5804/2009, Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” este o unitate locală de cult cu personalitate juridică, așa încât nu se mai pune problema unui astfel de acord. Prin urmare, în limita controlului pe care îl poate efectua, Înalta Curte apreciază că, în baza probelor care au fost administrate, instanța de apel a dat o dezlegare corectă excepției lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei Așezămintelor Brâncovenești - Biserica „D.B.”.

b. În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Județean Ilfov, Înalta Curte reține următoare Cererea principală în cauză a fost introdusă de reclamantul Consiliul Județean Ilfov în contradictoriu cu pârâtul Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” Pârâtul a formulat cerere reconvențională, iar ulterior, reclamantul a depus o precizare a cererii de chemare în judecată în care a arătat că în cuprinsul cererii principale s-a strecurat o eroare materială, pe care înțelege să o rectifice, în sensul că în mod eronat a fost menționat în calitate de reclamant Consiliul Județean Ilfov, iar nu Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean.

Este adevărat că ulterior acestei precizări depuse de reclamant, pârâtul nu a depus la rândul său o precizare a cererii reconvenționale sub aspectul cadrului procesual, dar așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, o astfel de precizare nici nu era necesară. Deoarece cererea reconvențională este, potrivit art. 119 C. proc. civ. cererea prin care pârâtul formulează pretenții în legătură cu cererea reclamantului și cât timp precizarea cererii principale a fost acceptată de instanță în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., este evident că, pe calea cererii reconvenționale, pârâtul Așezămintele Brâncovenești - Biserica „D.B.” nu putea formula pretenții decât în legătură cu reclamantul Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean.

De altfel, urmare a precizării cererii principale, în continuarea judecării acesteia, precum și în judecarea cererii reconvenționale după disjungere, în calitate de reclamant a figurat Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, fără ca vreuna dintre părți să formuleze excepții legate de acest cadru procesual. Prin urmare, învestirea instanței cu judecarea cererii reconvenționale disjunse, ca și soluționarea acestei cereri prin hotărârea primei instanțe, s-a realizat în mod legal, în contradictoriu cu Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean. Declararea apelului în cauză s-a făcut, în mod corect de către Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, iar precizarea ulterioară a cererii de apel în sensul că denumirea apelantului ar fi Consiliul Județean Ilfov prin același președintele al Consiliului Județean, iar nu Județul Ilfov, nu poate produce efecte asupra cadrului procesual.

Pe cale de consecință, aspectele legate de lipsa capacității procesuale de folosință și a calității procesual pasive a Consiliului Județean Ilfov, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 215/2001 și ale H.G. nr. 867/2002 sunt lipsite de relevanță, cât timp parte în litigiu este Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean. Înalta Curte apreciază că menționarea Consiliului Județean Ilfov, prin Președintele Consiliului Județean, iar nu a Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean în dispozitivul deciziei recurate este o simplă eroare care nu afectează drepturile procesuale ale părților atrase în litigiu, de vreme ce potrivit art. 102 din Legea nr. 215/2001, președintele Consiliului Județean „reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române și străine, precum și în justiție”.

Din aceleași considerente, în faza de judecată a recursului au fost citate părțile menționate în dispozitivul deciziei instanței de apel, fără ca aceasta să reprezinte o modificare a cadrului procesual ori o încălcare a drepturilor procesuale ale părților în litigiu. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Ilfov împotriva Deciziei civile nr. 146/A din 30 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.