ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 888/2015

Decizia nr. 888/2015

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 20 martie 2015, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

în temeiul dispozițiilor art. 585 C. proc. pen. raportat la art. 36 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a admis cererea de modificare de pedepse formulată de persoana condamnată A., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, cu privire la pedepsele cu închisoarea aplicate prin sentința penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, sentința penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați și sentința penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași.

1.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare ce i-a fost aplicată persoanei condamnate A. prin sentința penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, și, a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

a). 3 (trei) ani închisoare,

aplicata pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență''' prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

b). 3 (trei) ani închisoare,

aplicata pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

c). 3 (trei) ani închisoare,

aplicata pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

d). 3 (trei) ani închisoare,

aplicata pentru comiterea infracțiunii de "înșelăciune" prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969.

descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare ce i-a fost aplicată persoanei condamnate A. prin sentința penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție secția penală, și, a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

a).

3 (trei) ani închisoare,

aplicata pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

b). 1 (unu) an închisoare,

aplicata pentru comiterea infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. și ped. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A înlăturat sporul de pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare ce i-a fost aplicat persoanei condamnate prin sentința penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

secția penală.

A constatat că infracțiunile arătate la pct. La., Lb.

f

Le, Ld.

f

2.a., 2.b. și infracțiunea de ''trafic de influență"prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru a cărei săvârșire i-a fost aplicată condamnatului A. pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare prin sentința penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași,

modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, au fost comise în concurs real.

În temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a dispus contopirea celor șapte pedepse cu închisoarea aplicate condamnatului pentru infracțiunile concurente, respectiv pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare. 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare și 3 ani închisoare, condamnatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care a adăugat un spor de pedeapsă de (2) doi ani închisoare.

Total pedeapsă de executat pentru condamnatul A., pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969, a interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969.

În baza dispozițiilor art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969 și art. 15 din Legea nr. 302/2004 republicată, a scăzut din durata pedepsei de 5 (cinci) ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, perioada executată, respectiv perioada începând cu data de 17 ianuarie 2013 la zi.

A dispus retragerea mandatelor de executare a pedepsei închisorii ce au fost emise pe numele condamnatului A. în baza sentințelor penale nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, și nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentei cauze, au rămas în sarcina statului.

Prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 04 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2015, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza dispozițiilor art. 278 și art. 279 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale și respectiv înlăturarea omisiunii evidente strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 36 din

20 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel lași în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că pedepsele arătate la pct. 1 lit. a), b) și c) din dispozitiv (repuse in individualitatea lor ca urmarea descontopirii pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată persoanei condamnate A. prin sentința penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală) sunt de 2 (doi) ani Închisoare și nu de 3 (trei) ani închisoare; pedepsele care au fost contopite în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. sunt de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare. 3 ani închisoare, 1 an închisoare și 3 ani închisoare și, înlătura omisiunea evidentă referitoare la contopirea celor două pedepse complementare aplicate condamnatului prin sentințele penale nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, rămasă definitivă și nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă.

Pe cale de consecință:

-

a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că la pct. 1 privitor la descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată persoanei condamnate A. prin sentința penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, pedepsele repuse în individualitatea lor indicate la lit. a), b) și c) sunt de 2 (doi) ani închisoare și nu de 3 (trei) ani închisoare, așa cum în mod eronat s-a trecut și, la paragraful referitor la contopirea celor șapte pedepse cu închisoarea aplicate pentru infracțiunile concurente se vor trece trei pedepse de câte 2 ani închisoare în loc de trei pedepse de câte 3 ani închisoare, astfel că pedepsele contopite sunt: 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare și 3 ani închisoare.

-

a înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că alături de pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare aplicată condamnatului A. prin prezenta sentință penală, în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, aplicată și pedeapsa complementara cea mai grea constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pentru o durată de 3 ani.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub numărul de Dosar nr. x/45/2015, persoana condamnată A., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, a solicitat contopirea pedepselor cu închisoarea ce i-au fost aplicate prin sentința penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, sentința penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală și sentința penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală.

În motivarea cererii formulate, condamnatul A. a arătat ca a fost condamnat definitiv prin trei hotărâri judecătorești succesive pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătura privata și înșelăciune, infracțiuni ce sunt concurente între ele. Față de incidența concursului de infracțiuni, condamnatul a solicitat contopirea tuturor pedepselor cu închisoarea aplicate pentru infracțiunile concurente, deducerea perioadei executate, fără aplicarea vreunui spor de pedeapsa în considerarea elementelor referitoare la persoana sa, respectiv studiile urmate și, implicit, nivelul sporit de instruire și împrejurarea că a profesat ca avocat în cadrul Baroului Iași, calitate în care a avut o conduita ireproșabilă atât în societate cât și din punct de vedere etic și profesional.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., art. 36 C. pen. din 1969 raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. din 1969.

În scopul soluționării prezentei cereri de modificare de pedepse au fost solicitate și atașate la dosar copii conforme cu originalul de pe sentințele penale nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați și nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, fiecare cu referat de la biroul executări penale din cadrul instanței de executare. De asemenea, au fost solicitate și comunicate relații de la Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, precum și cazierul judiciar al condamnatului A.

Analizând cele trei hotărâri judecătorești sus menționate sub aspectul datei la care a fost comisă fiecare dintre infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea petentului A.

(mai 2007, august 2007, august 2010 și octombrie - decembrie 2009) și a momentului la care fiecare dintre hotărârile de condamnare a rămas definitivă (27 februarie 2012, 07 iunie 2012 și 12 martie 2013), instanța a constatat că toate cele 7 infracțiuni (5 infracțiuni de trafic de influență, o infracțiune de înșelăciune și o infracțiune continuată de fals în înscrisuri sub semnătura privată) au fost săvârșite de petent mai înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. Cu alte cuvinte, cele 7 infracțiuni pentru a căror săvârșire petentul A. a fost condamnat definitiv prin sentințele penale mai sus arătate, sunt în concurs real.

În condițiile în care toate cele 7 infracțiuni (5 infracțiuni de trafic de influență, o infracțiune de înșelăciune și o infracțiune continuată de fals în înscrisuri sub semnătura privată) pentru a căror săvârșire petentul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, sentința penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați și sentința penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel lași, au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, reținând faptul că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare o nouă lege penală generală, s-a constatat că în prezenta cauza

este incidență ipoteza succesiunii de legi penale în timp, situație în care s-a impus a se face aplicarea principiului legii penale mai favorabile.

În aplicarea principiului anterior arătat, instanța a realizat un examen comparativ a celor doua legi penale succesive - C. pen. din 1969 și C. pen. actual - sub aspectul instituțiilor de drept penal incidente în cauza, examen la finele căruia s-a constatat că mai favorabilă pentru condamnatul A. este legea penală veche deoarece dispozițiile din aceasta lege penală consacrate sancționării concursului de infracțiuni sunt mai avantajoase pentru condamnat comparativ cu normele juridice corespondente C. pen. actual.

În considerarea argumentelor sus dezvoltate, instanța a constatat că prezenta cerere de modificare de pedepse este întemeiată, fiind incidență situația prevăzută Ia art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care autorizează modificarea pedepsei pronunțate după rămânerea definitiva a hotărârii prin care a fost aplicată.

Pentru motivele arătate, prima instanță a dispus astfel cum anterior s-a arătat în debutul prezentelor considerente.

Împotriva sentinței penale nr. 36 din 20 martie 2015 a Curții de apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, au formulat contestații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Iași și contestatorul A.

Reprezentantul Ministerului Public

a apreciat că sentința penală atacată este netemeinică întrucât sporul stabilit ca urmare a contopirii pedepselor aplicate are un cuantum mic, raportat la numărul infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, la gravitatea activității infracționale și la necesitatea atingerii scopului pedepsei rezultante ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare a condamnatului.

De asemenea, a apreciat că sentința penală atacată este nelegală prin prisma faptului că instanța, contrar dispozițiilor art. 35 C. pen. din 1969, nu a dispus aplicarea, alături de pedeapsa rezultantă a închisorii, a pedepsei complementare cea mai grea dintre cele aplicate prin hotărârile anterioare de condamnare.

Totodată a apreciat că este nelegală și încheierea de îndreptarea a erorii materiale întrucât greșeala instanței de fond de a nu se fi pronunțat asupra aplicării pedepsei complementare alăturat pedepsei rezultante nu poate fi remediată printr-o încheiere ca cea emisă în cauză, ci doar în calea de atac a contestației.

Contestatorul condamnat

a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea în parte a sentinței atacate și în soluționarea cauzei, în principal, înlăturarea sporului aplicat prin contopirea pedepselor și, în subsidiar, micșorarea acestuia.

De asemenea, a solicitat să fie avut în vedere faptul că a executat 2 ani de închisoare, perioadă în care s-a conformat normelor de conduită din cadrul penitenciarelor, precizând totodată că are doi copii minori, a profesat ca avocat în cadrul Baroului Iași și a avut o conduită ireproșabilă, atât în cadrul societății, cât și din punct de vedere etic și profesional.

Analizând contestațiile formulate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Iași

și de contestatorul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte constată că aceste sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești,

menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 614 din 27 februarie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa totală principală de 3 (trei) ani închisoare în a cărei compunere au intrat un număr de 4 (patru) pedepse, după cum urmează: 2 (doi) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în cursul lunii mai 2007); 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în luna august 2007); 2 (doi) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta comisă în luna mai 2007) și 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracțiunii de "înșelăciune" prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 (faptă comisă la 04 mai 2007).

Prin sentința penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați,

modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1951 din 07 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa totală principală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni formată din 2 pedepse componente, respectiv 3 (trei) ani închisoare, aplicata pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în perioada 02-12 august 2010) și 1 (un) an închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. și ped. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (fapte comise în luna august 2010) și din sporul de 6 (șase) luni închisoare.

Prin aceeași hotărâre - sentința penală nr. 105/F din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Galați - condamnatului A. i-a fost aplicată pentru comiterea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în perioada 02-12 august 2010) și pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b), c) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 3 (trei) ani.

Prin sentința penală nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași,

modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 676 din 12 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de influență" prev. și ped. de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6

din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în perioada octombrie - decembrie 2009) și pedeapsa complementara a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 (doi) ani.

Analizând sentința contestată prin prisma motivului de contestație invocat atât de reprezentantul parchetului, cât și de contestatorul condamnat, respectiv majorarea sporului ca urmare a solicitării procurorului, ori al înlăturării sau micșorării acestuia, solicitarea contestatorului, Înalta Curte constată că, așa după cum și prima instanță corect a reținut, toate cele 7 infracțiuni (5 infracțiuni de trafic de influență, o infracțiune de înșelăciune și o infracțiune continuată de fals în înscrisuri sub semnătura privată) au fost săvârșite de petent mai înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. Cu alte cuvinte, cele 7 infracțiuni pentru a căror săvârșire petentul A. a fost condamnat definitiv prin sentințele penale mai sus arătate, sunt în concurs real.

Incidența instituției de drept penal a concursului real de infracțiuni în cazul supus prezentei analize a fundamentat și a atras aplicarea normelor juridice care reglementează sancționarea concursului de infracțiuni.

Fără a mai relua motivarea instanței de fond, Înalta Curte constată că în aplicarea principiului anterior arătat, s-a realizat un examen comparativ a celor doua legi penale succesive - C. pen. din 1969 și C. pen. actual - sub aspectul instituțiilor de drept penal incidente în cauză, examen la finele căruia s-a constatat că mai favorabilă pentru condamnatul A. este legea penală veche, deoarece dispozițiile din aceasta lege penală consacrate sancționării concursului de infracțiuni sunt mai avantajoase pentru condamnat comparativ cu normele juridice corespondente C. pen. actual.

Concursul de infracțiuni reprezintă o cauza generală de agravare a răspunderii penale, aspect reflectat de normele juridice care stabilesc tratamentul sancționator al acestei forme de pluralitate de infracțiuni, caracterizat prin agravarea pedepsei aplicate.

Referitor la acest aspect, avându-se în vedere Decizia de neconstituționalitate nr. 265 din 06 mai 2014 dată de Curtea Constituțională, în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei și nu pe instituții autonome, instanța a aplicat în întregime prevederile V.C.P. pentru a stabili pedeapsa rezultantă stabilită condamnatului pentru faptele concurente pentru care a fost condamnat.

În această ordine de idei, achiesând la analiza și motivarea instanței de fond, Înalta Curte constată că în speța de față, cu ocazia analizei cererii de contopire de pedepse formulată de condamnatul A., judecătorul fondului a reținut că acesta, în perioada mai 2007 - august 2010, a săvârșit un concurs de infracțiuni în compunerea căruia intră un număr total de 7 infracțiunii respectiv 5 infracțiuni de ''trafic de influență'

’

, fiecare în varianta normativa prevăzuta de art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de,"înșelăciune

,

în varianta normativă de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 și infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătura privată’’, în varianta normativă prevăzuta la art. 290 alin. (1) din

C. pen. din 1969 raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, observându-se că una dintre cele șapte infracțiuni pentru a căror săvârșire a fost condamnat A., respectiv infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată îmbracă forma continuată a infracțiunii care, la rândul său, constituie o cauza generala de agravare a răspunderii penale și confirmă, o dată în plus, perseverența deosebită a condamnatului în câmpul infracțional.

Totodată, în urma analizei trecutului infracțional al condamnatului A., s-a remarcat diversitate valorilor sociale protejate de legea penală care au fost încălcare de condamnat, importanța Și natura concretă a relațiilor sociale vătămate prin comiterea infracțiunilor imputate, reținându-se o "specializare" din partea condamnatului în comiterea infracțiunii de trafic de influență și, în general, a faptelor penale ce presupun amăgirea, inducerea în eroare, crearea unei false reprezentări asupra realității unei persoane cu scopul obținerii, pentru sine, a unor foloase materiale ilicite și consistente. In examenul asupra trecutului infracțional al condamnatului instanța a avut în vedere și intervalul de timp relativ mare (de aproximativ 3 ani și 3 luni) în care condamnatul a acționat împotriva normelor de drept penal, comițând astfel un număr total de șapte infracțiuni, una dintre acestea îmbrăcând forma continuata. Toate aceste elemente, la care se adaugă Și gravitatea sporita a infracțiunilor reținute în sarcina condamnatului (aspect ce trădează periculozitatea infractorului) și faptul că, la momentul comiterii infracțiunilor, condamnatul avea calitatea de avocat, calitate de care s-a folosit pentru a comite pe fiecare dintre cele șapte infracțiuni deȘi o astfel de calitate, îi permitea condamnatul să aibă o reprezentare corecta a naturii și consecințelor faptelor penale context în care, cu atât mai mult, acesta ar fi trebuit să reflecte asupra rigorilor legii penale Și să aleagă să nu o încalce, vin și fundamentează opinia că persoana condamnata A. prezintă un potențial criminogen ridicat și că, în cazul său, este nevoie ca statul, prin autoritățile sale judiciare, să intervină în așa fel încât să asigure reeducarea, corijarea infractorului, schimbarea atitudinii acestuia față de valorile sociale ocrotite de legea penală și, în general, față de întreaga ordinea de drept. Un astfel de rezultat nu poate fi obținut decât prin sancționarea aspra și proporțională a comportamentului infracțional al condamnatului și, îndeosebi, a perseverenței în comiterea de infracțiuni grave de care acesta a dat dovada, sens în care ca și consecința a concursului de infracțiuni constatat cu ocazia soluționării prezentei cereri de modificare de pedepse a impus aplicarea unei spor de pedeapsa într-un cuantum care sa fie apt sa asigure corectarea conduitei condamnatului, cuantum pe care instanța de fond în mod corect l-a apreciat ca fiind suficient la nivelul de 2 ani închisoare.

Analizând proporționalitatea sporului de pedeapsă aplicat de prima instanță, Înalta Curte constată că, în mod corect, la aprecierea necesității stabilirii acestui spor de pedeapsă și a nivelului cuantumului acestuia, instanța a avut în vedere și faptul că la momentul rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare ce îl privesc, condamnatul A. nu se afla în țară întrucât, cel

mai probabil, urmărind să se sustragă de la executarea pedepselor aplicate de autoritățile judiciare, a ales sa fugă din țara, iar pentru aducerea sa în România, autoritățile statului au fost nevoite sa demareze și să efectueze proceduri judiciare suplimentare care au impus resurse în plus. Sustragerea de la executarea pedepselor aplicate prin hotărâri definitive denotă din partea condamnatului A. o atitudine caracterizată prin neasumarea răspunderii pentru conduita manifestată, o atitudine de total dispreț față de legea penală și de autoritățile judiciare române.

În aceeași măsură se reține că, neaplicarea unei spor de pedeapsa atunci când se descoperă ca activitatea infracționala a unui infractor are un cuprins mult mai vast decât cel cunoscut inițial de către autoritățile judiciare, ar fi de natura să încurajeze atât pe acesta cât și pe alți membri ai societății care ar lua cunoștința de sancțiunile aplicate ca după ce comit o infracțiune, până la momentul rămânerii definitive a unei soluții de condamnare, să mai comită și alte infracțiuni în ideea ca pluralitatea de infracțiuni nu poate să-i aducă o agravare efectiva a modul de sancționare.

Autoritățile statului, în mod permanent, trebuie să vegheze și să acționeze pentru a asigura respectarea întregii ordini juridice, iar atunci când acesta a fost încălcată de o maniera grava de una Și aceeași persoană prin acțiuni repetate, intervenția statului trebuie să fie una fermă și proporțională cu conduita infractorului, pentru ca astfel să se prevină comiterea de infracțiuni în general și, în mod special, în cazul condamnatului sancționat.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că pedeapsa și implicit sporul de contopire nu trebuie percepute de condamnat ca o răzbunare a societății pentru că a greșit, ci ele trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă, în final, la redarea acestuia societății, pedeapsa astfel stabilită trebuie să fie adaptată și persoanei celui căruia îi este destinată, pe care este chemată să-l intimideze, dar mai ales să-l reeduce, fiind adevăr de necontestat faptul că aceeași pedeapsă identică - ca gen și cuantum - nu produce același efect educativ asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că sporul de pedeapsă aplicat este pe deplin justificat, fiind corect apreciat, pe baza criteriilor anterior arătate, astfel că nu se impune înlăturarea acestuia și nici modificarea lui în sensul majorării sau al micșorării acestuia.

Cât privește motivul de contestație invocat de Parchet vizând faptul că sentința penală atacată este nelegală prin prisma faptului că instanța, contrar dispozițiilor art. 35 C. pen. din 1969, nu a dispus aplicarea, alături de pedeapsa rezultantă a închisorii, a pedepsei complementare cea mai grea dintre cele aplicate prin hotărârile anterioare de condamnare, apreciind, în același timp, că este nelegală și încheierea de îndreptarea a erorii materiale, întrucât greșeala instanței de fond de a nu se fi pronunțat asupra aplicării pedepsei complementare alăturat pedepsei rezultante nu poate fi remediată printr-o încheiere ca cea emisă în cauză, ci doar în calea de atac a contestației, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Astfel, așa după cum anterior s-a arătat pe parcursul prezentelor considerente, prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 04 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2015, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, în esență, în baza dispozițiilor art. 278 și art. 279 C. proc. pen., printre altele, a dispus îndreptarea erorii materiale și respectiv înlăturarea omisiunii evidente strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel lași în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că, pe cale de consecință, a înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 36 din 20 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/45/2015, în sensul că alături de pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare aplicată condamnatului A. prin prezenta sentință penală, în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, a aplicat și pedeapsa complementara cea mai grea constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pentru o durată de 3 ani.

În această succesiune logico-juridică, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 35 C. pen. din 1969, prima instanță a dispus aplicarea, alături de pedeapsa rezultantă a închisorii, a pedepsei complementare cea mai grea dintre cele aplicate prin hotărârile anterioare de condamnare, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pentru o durată de 3 ani.

Cât privește afirmația Parchetului în sensul că este nelegală și încheierea de îndreptarea a erorii materiale, întrucât greșeala instanței de fond de a nu se fi pronunțat asupra aplicării pedepsei complementare alăturat pedepsei rezultante nu poate fi remediată printr-o încheiere ca cea emisă în cauză, ci doar în calea de atac a contestației, Înalta Curte o constată a fi nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., intitulat „îndreptarea erorilor materiale.

(

1)

Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ori de instanța care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.

(

2)

În vederea îndreptării erorii, părțile pot fi chemate spre a da lămuriri.

(

3)

Despre îndreptarea efectuată organul judiciar întocmește, după caz, un proces-verbal sau o încheiere, făcându-se mențiune și la sfârșitul actului corectat."

Totodată, conform prevederilor art. 279 C. proc. pen., intitulat „înlăturarea unor omisiuni vădite,

dispozițiile art. 278 se aplică și în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, avocați, potrivit art. 272 și 273, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii."

Potrivit doctrinei juridice în materie, pentru a fi suspuse procedurii de îndreptare, erorile trebuie să fie materiale și evidente. Prin erori materiale se înțeleg erorile în activitatea de consemnare, (...) ce rezultă din actele dosarului,

în timp ce prin erori evidente se înțelege acea diferență de necontestat dintre ceea ce rezultă din conținutul materialului documentar din dosar și ceea ce s-a consemnat în actul ce conține eroarea, ce poate fi stabilită prin simpla comparație între acestea, fără a fi necesară o operațiune de evaluare, interpretare sau judecată. Evidența erorii se traduce în lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, opera de deliberare sau de exprimare a unei convingeri.

Verificând sentința contestată din acest punct de vedere, prin prisma motivului invocat de parchet, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței penale nr. 36 din 20 martie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la pagina 6 din motivare, judecătorul fondului a reținut că „în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, alături de pedeapsa principală a închisorii îi va fi aplicată condamnatului și pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pentru o durată de 3 ani.

Prin prisma considerentelor anterior expuse, Înalta Curte constată că lipsa aplicării pedepsei complementare din dispozitivul sentinței anterior menționate este o eroare materială evidentă, ce a fost ulterior îndreptată, în spiritul legii, prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 04 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2015, de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Așa fiind, pe cale de consecință, Înalta Curte, în baza art. 425 alin. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Iași și contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 36 din 20 martie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Iași și contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 36 din 20 martie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației formulată de parchet, rămân în sarcina statului.

Obligă contestatorul intimat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2015.