ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 624/2015

Decizia nr. 624/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 400, pronunțată la data de 29 mai 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins apelul reclamantului A. împotriva Sentinței comerciale nr. 910 din 16 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. x/108/2010; a obligat apelantul-reclamant la plata sumei de 23.337,20 lei către pârâta SC B. SRL Arad, cu titlu de cheltuieli de judecată, și a respins cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamantul-apelant.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A.

În esență, motivele de recurs vizează aspecte de netemeinicie a deciziei.

Deși legal citat cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.121 lei și a unui timbru judiciar în valoare de 5 lei, recurentul-reclamant nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, urmează să anuleze recursul, ca netimbrat.

Referitor la cererea de cheltuieli de judecată formulată de către intimata- pârâtă SC B. SRL Arad, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că, "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, "Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, (...) precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut".

Așadar, în lumina acestor prevederi legale, câtă vreme partea care a câștigat procesul a învestit instanța cu cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, acesteia îi va reveni obligația de a administra dovezi care să justifice mențiunile referitoare la cheltuielile efectuate, de natură să convingă instanța de justețea susținerilor sale.

Acest raționament se justifică prin faptul că, instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.

Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia, și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa pentru a obține serviciul avocatului în funcție de calitatea acestuia, considerată ca o garanție a succesului său.

De asemenea, cu privire la celelalte cheltuieli de judecată, trebuie avut în vedere dacă acestea au ajutat la soluționarea cauzei în favoarea părții care le solicită.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului și/sau reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Or, în speță, toate înscrisurile de care se prevalează intimata-pârâtă în cererea sa de cheltuieli de judecată în recurs, reprezintă doar copii facturi, fișe privind activități realizate de avocați, informații pentru clienți, din conținutul acestor înscrisuri rezultând o anumită valoare ca fiind trecută în facturi și altă sumă fiind solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că, nu rezultă concordanța și realitatea acestor sume, motiv pentru care, Înalta Curte apreciază că nu îndeplinesc condițiile menționate mai sus- nu este cert că reprezintă cheltuieli efectuate cu prezentul proces, putând fi, la fel de posibil, cheltuieli făcute în legătură cu alte dosare și posibil a fi solicitate și în acele dosare, sau chiar fără vreo legătură cu vreo cauză aflată pe rolul instanțelor.

Prin urmare, toate aceste cheltuieli, nefiind doveditoare înscrisurile care au fost depuse în justificarea acestora, urmează a fi respinse, ca neîntemeiate.

În același sens cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. sunt și dispozițiile art. 1169 C. civ., în conformitate cu care, "Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească".

Așadar, în lumina tuturor acestor prevederi legale, câtă vreme intimata- pârâtă a învestit instanța cu cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, acesteia îi revenea obligația de a administra dovezi care să justifice mențiunile referitoare la cheltuielile efectuate, de natură să convingă instanța de justețea susținerilor lor.

Or, din înscrisurile depuse la dosar în acest sens, nu rezultă realitatea și concordanța susținerilor intimatei privind aceste cheltuieli pe care le-ar fi făcut în recurs.

Așa fiind, cum intimata-pârâtă nu a făcut dovada cheltuielilor suportate în faza procesuală a recursului, înscrisurile prezentate în acest sens nefăcând dovada că plata sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată ar fi fost efectiv efectuată și plătită, văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 1169 C. civ., cererea de acordare a acestor cheltuieli de judecată nu poate fi admisă, nefiind dovedită, chiar dacă partea avea dreptul la plata acestora.

Față de cele de mai sus, întrucât, intimata-pârâtă SC B. SRL Arad nu a făcut dovada cheltuielilor suportate în faza procesuală a recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 1169 C. civ., intimata nedovedind cheltuielile pe care le-ar fi făcut și concordanța sumelor solicitate, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar, cererea acesteia de cheltuieli de judecată urmează a fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul- reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 400 din 29 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca netimbrat.

Respinge cererea intimatei-pârâte SC B. SRL Arad de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.

Procesat de GGC - GV