ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 489/2016

Decizia nr. 489/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 580 din 27 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților SC B. SRL și C. și au fost obligați pârâții, în solidar, să-i achite reclamantului echivalentul în lei, la cursul Băncii Naționale a României practicat la data plății, al sumei de 2.000.000 euro cu titlu de despăgubiri.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC B. SRL împotriva pârâților A. și SC D. SRL, cerere formulată în Dosarul conexat nr. x/1285/2010 al Tribunalului Specializat Cluj.

Au fost obligați pârâții SC B. SRL și C. să-i achite reclamantului A. cheltuieli de judecată în cuantum de 18.461,5 lei reprezentând taxa de timbru și onorarii experți.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, analizând pretențiile formulate de către părți prin cererea ce a făcut inițial obiectul Dosarului nr. x/1285/2010, cerere al cărei titular este reclamantul A., în calitate de locator, în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și C., având calitatea de locatari, precum și pretențiile formulate în Dosarul conexat nr. x/1285/2010 de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții A. și SC D. SRL, a reținut următoarele:

Prin contractul de locațiune încheiat la data de 1 decembrie 2007 între reclamantul A., în calitate de locator și pârâta SC B. SRL, în calitate de locatar, în favoarea locatarului SC B. SRL a fost transferată folosința unei fabrici de producție materiale de construcții definită de către părți în cadrul contractului ca fiind construcția edificată pe teren, inclusiv hala de producție, laboratorul, spațiile de acces și depozitare și spațiile administrative, situată în localitatea Gherla, județul Cluj, pe perioada 1 decembrie 2007 - 6 septembrie 2017.

La încheierea acestui contract părțile au avut în vedere și faptul că locatorul a dobândit în proprietate bunul imobil, compus din teren și construcții menționat în cuprinsul contractului și, în anexa 3 din contract, anexă ce face parte integrantă din convenția părților, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2086 încheiat la data de 30 noiembrie 2007, fostul proprietar al imobilului fiind SC D. SRL, persoană juridică ce în cadrul contractului de locațiune analizat are calitatea de garant al locatorului.

Conform prevederilor art. 4.2 din contract, locatorul îi garanta locatarului liniștita exploatare a drepturilor dobândite prin contract, obligându-se, totodată, să-l pună la adăpost de orice pretenție venită din partea unui terț ori afiliat, locatorului fiindu-i interzis în mod expres să realizeze orice act de dispoziție asupra elementelor fabricii sau terenului pe toată durata contractului (art. 4.8), precum și să înstrăineze cu orice titlu obiectul locațiunii, integral sau parțial, sub sancțiunea plății unor daune stabilite contractual, răspunderea revenind solidar locatorului și garantului, prin raportare la prevederile art. 5 din convenția părților.

În cuprinsul art. 6.2, locatorul se obliga, în solidar, cu garantul să garanteze pe propria răspundere faptul că la data semnării contractului și pentru o perioadă de 1 an de la data semnării, fabrica asigura realizarea, în condiții normale de exploatare, a unor capacități minime de producție constând în adeziv - 6 tone pe oră, tencuieli minerale unicolor - 1,875 tone/oră, tencuieli acrilice - 1 tonă/oră și adeziv polivinilic - 4 tone la 48 ore.

S-a mai reținut că locatorul s-a obligat, ca pe durata de 1 an, începând cu data semnării contractului, 1 decembrie 2007 și până la data de 1 decembrie 2008, să garanteze locatarului, realizarea în condiții normale de exploatare, a producției menționate.

Corelativ obligațiilor asumate de locator, în sarcina locatarului și, implicit, a garantului acestuia a fost stabilit prețul locațiunii ca fiind inițial, conform art. 7 din contract, în cuantum de 3.485.000 euro, plata urmând a se realiza în rate lunare, părțile stabilind și cuantumul acestor rate diferențiat pe parcursul derulării contractului.

Astfel, pentru primele 4 rate lunare, respectiv lunile decembrie 2007-martie 2008, s-a prevăzut obligația locatarului de a achita o chirie lunară în cuantum de 20.000 euro, pentru următoarele 113 rate chiria lunară fiind în valoare de 30.000 euro, iar ultima rată aferentă perioadei 1 septembrie 2017 - 16 septembrie 2017 urma să fie în cuantum de 15.000 euro.

Din perspectiva valorii contractului, acesta a fost modificat prin actul adițional încheiat la data de 30 octombrie 2008, părțile contractante convenind, de comun acord, modificarea valorii acestuia, de la suma de 3.485.000 euro inițial prevăzută, la suma de 3.474.500 euro, diferența dintre cele două valori constând în diminuarea contravalorii chiriei stabilită în sarcina locatarului aferentă ratei 13, corespunzătoare lunii noiembrie 2008, această rată fiind redusă de la 30.000 euro la 24.500 euro și aferentă ratei 14, lunii decembrie 2008, valoarea acesteia fiind redusă de la 30.000 euro la 15.000 euro.

Părțile au reglementat în cuprinsul art. 18 obligațiile speciale ale locatarului și în cuprinsul art. 19 obligațiile speciale ale locatorului, acestuia revenindu-i și sarcina de a efectua toate reparațiile majore astfel încât activitatea de locațiune să nu fie afectată, aceste obligații limitându-se însă la luarea de măsuri și întreținerea în bune condiții a elementelor structurii de rezistență ale clădirii și acoperișului.

Locatorul se obliga să nu întreprindă nicio acțiune ori faptă susceptibilă de a aduce vreo atingere de orice natură drepturilor de proprietate ori drepturilor dobândite în temeiul contractului, obligându-se, totodată, să nu aducă vreo atingere ori să intervină asupra imobilului închiriat sub nicio formă și de nicio natură fără acordul scris prealabil al locatarului (art. 19.3).

În ceea ce privește celelalte obligații reglementate în clauza menționată la art. 19.3, s-a reținut că reglementarea acestora de către părți s-a făcut la modul general, intenția lor fiind aceea de a cuprinde o sferă largă de obligații stabilite în sarcina locatorului, esențială fiind obligația locatorului de a se abține de a întreprinde orice acțiune sau orice faptă care să aducă atingere drepturilor dobândite de locatar în temeiul contractului.

În ceea ce privește elementele fabricii, acestea rămâneau în proprietatea locatorului potrivit clauzei stabilite la art. 4.7, acestuia fiindu-i interzis în mod expres să realizeze orice act de dispoziție asupra acestora ori asupra terenului pe toată durata contractului conform art. 4.8, fiind interzisă și înstrăinarea acestora, integral sau parțial, după cum rezultă din art. 4.9. Locatorul era obligat să se abțină de la a aduce vreo modificare imobilului și de a interveni asupra acestuia, aceasta fiind o obligație de a nu face pe care proprietarul imobilului și-a asumat-o, modificările fiind larg reglementate, referindu-se la modificări de orice natură și sub orice formă, fără acordul scris și prealabil al locatarului.

Interpretând conținutul acestei dispoziții contractuale, prima instanță a apreciat că intenția reală a părților a fost aceea de a se atribui în exclusivitate locatarului mai mult decât dreptul de folosință asupra imobilului închiriat, fiind garantată rămânerea fabricii în aceeași stare ca cea predată la momentul încheierii contractului, pentru a-i da posibilitatea locatarului să-și exercite atributele de folosință în modalitatea specifică obiectului de activitate pe care îl derula și anume realizarea de materiale de construcții de tipul celor menționate în cuprinsul art. 6.2.

Excepția viza doar obligația pe care locatorul o avea de a efectua reparațiile majore și de a întreține în bune condiții elementele structurii de rezistență ale clădirii și ale acoperișului, pentru aceste obligații nefiind necesar acordul scris și prealabil al locatarului, întrucât dispozițiile art. 19.1 nu o reglementează.

În condițiile în care locatorul nu-și respecta obligațiile ce-i reveneau în baza contractului, precum și în situația în care contractul înceta să-și producă efectele, fără a se menționa motivul, părțile au stabilit în sarcina locatarului dreptul la o despăgubire egală cu valoarea totală a contractului, în cuprinsul clauzei inserate la art. 19.5.

Locatarul era de acord să realizeze o investiție în retehnologizarea fabricii, potrivit art. 21.1., părțile menționând faptul că această investiție nu reprezintă esența contractului, putând fi revocată în mod unilateral, în conformitate cu art. 21.

În ceea ce privește încetarea contractului, s-a stabilit a se realiza la momentul ajungerii acestuia la termen sau în situația în care una dintre părți intra în faliment sau reorganizare judecătorească.

În baza dispozițiilor art. 22.2 s-a interzis denunțarea unilaterală a contractului, cu o excepție prevăzută în favoarea locatarului, care era îndreptățit să denunțe unilateral contractul în două situații și anume atunci când locatorul cesiona părțile sociale deținute la garant, respectiv la SC D. SRL, către un concurent economic al locatarului ori ceda din drepturile și obligațiile izvorâte din contract și a doua situație, în condițiile în care închiria ori greva cu sarcini imobilul ce face obiectul contractului, situație în care locatorul se obliga să achite daune-interese în cuantum de dublul valorii contractului.

Prin convenție s-au stabilit și acele situații în care contractul se desființează de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă, în baza unui pact comisoriu de grad IV, pact comisoriu care avea ca și efecte rezilierea convenției în situația în care interveneau ipotezele expres stabilite de părți.

Respectiv, în situația în care, pe parcursul derulării contractului, locatarul acumulează o datorie față de locator de peste 100.000 euro, dispozițiile pactului comisoriu producându-și efectele doar în situația în care locatorul nu a fost de acord cu plata cu întârziere a chiriei datorată de locatar. În acest caz locatorul urma să notifice locatarului faptul rezilierii contractului și să-i acorde un termen de 60 de zile, însă doar pentru ca să-i dea acestuia posibilitatea de a evacua bunul închiriat, obligația de notificare nefiind stabilită ca și condiție pentru a opera rezilierea.

Altă ipoteză viza cazul unei acțiuni directe a locatorului, acțiune directă interzisă, de altfel, în cuprinsul obligațiilor asumate în cadrul art. 19 și doar în situația în care locatarul se află în imposibilitate de a-și exploata drepturile dobândite prin contract. În această ipoteză, intervenea din nou rezilierea în baza pactului comisoriu de grad IV, întrucât practic locatarul era în imposibilitate de a utiliza bunul conform scopului activității pe care o derula și, respectiv, scopului pentru care a fost încheiată convenția;

Un alt motiv pentru desființarea de drept a contractului viza cazul încălcării de către locator a clauzelor cuprinse în art. 19.3, cu condiția notificării prealabile a acestuia de către locatar cu cel puțin 60 de zile înainte, clauză asupra căreia vom reveni pentru a o explicita, față de pretențiile formulate de părți.

Contractul se putea desființa de drept și în cazul încălcării de către locator a clauzelor cuprinse în cadrul art. 6.2.1, cu aceeași obligație a locatarului de a notifica în prealabil locatorul cu cel puțin 60 de zile. Această din urmă obligație, asumată de locator, se referă la acea garanție constituită în solidar cu garantul, ca pe parcursul duratei de 1 an de la data semnării convenției să se garanteze realizarea, în condiții normale de exploatare, a capacităților minime de producție. Altfel spus, nerealizarea acestor capacități de producție îndreptățea locatarul, în situația în care utilizarea era normală, să procedeze la rezilierea contractului în baza pactului comisoriu de grad IV, cu condiția prealabilă a notificării, contractul urmând să fie desființat de drept.

Obligațiile stabilite în baza acestui contract și clauzele pe care părțile le-au convenit de comun acord pentru a reglementa raporturile juridice dintre ele au stat la baza acțiunii formulate de reclamantul A. împotriva pârâților SC B. SRL și C., cererea având ca obiect constatarea rezilierii contractului de locațiune din 1 decembrie 2007 și înregistrat la registratura SC D. SRL din 1 decembrie 2007 și respectiv la data de 31 ianuarie 2008 la registratura SC B. SRL.

Ca motiv al rezilierii contractului s-au invocat prevederile pactului comisoriu de grad IV stipulat la art. 22.3 alin. (1) din contract, obligația asumată de locatar și nerespectată de acesta, conform susținerilor reclamantului, fiind aceea de a achita contravaloarea chiriei, pretinzându-se faptul că pe parcursul derulării contractului s-a acumulat în sarcina chiriașului o datorie de peste 100.000 euro.

Ca și cerere subsidiară constatării rezilierii contractului și respectiv ca efect al acestei rezilieri pretinse, s-a solicitat prin acțiunea introductivă de către reclamant obligarea pârâților, în solidar, la plata echivalentului în lei la data plății a despăgubirilor în sumă de 2.000.000 euro, despăgubiri stabilite contractual ca fiind egale cu valoarea totală a contractului, partea solicitând doar plata sumei menționate în baza principiului disponibilității.

În strânsă legătură cu cele reținute, prima instanță a apreciat că se impun a fi analizate și pretențiile pe care locatarul și garantul acestuia le-au formulat în cuprinsul Dosarului nr. x/1285/2010, conexat, pretenții care au ca punct de reper invocarea excepției de neexecutare de către locator a obligațiilor contractuale.

S-a mai reținut că între cele două părți litigante s-a încheiat și contractul înregistrat din 2007, având ca obiect dobândirea de către locatar a unui drept de folosință exclusivă asupra fabricii.

În ceea ce privește părțile contractante, calitatea de locator în cauză o are SC D. SRL, iar calitatea de garant al locatorului revine lui A., în timp ce calitatea de locatar o are SC B. SRL, ca de altfel și în contractul din 1 decembrie 2007, garant al locatarului fiind C.

Contractul urma să-și producă efectele pe aceeași durată ca și contractul din 2007, până la data de 16 septembrie 2017 inclusiv, în cuprinsul acestui contract menționându-se faptul că în ceea ce privește fabrica, aceasta înseamnă instalațiile tehnice și tehnologice, echipamentele, dotările și mijloacele auxiliare necesare realizării business-ului, aparținând locatorului, situate la adresa din localitatea Gherla, județul Cluj, elemente identificate în anexa nr. 1 la contract.

În cuprinsul art. 9 este reglementat faptul că toate echipamentele rămân în proprietatea locatorului, iar cele aduse de locatar în proprietatea acestuia, cu mențiunea că echipamentele ce fac obiectul contractului trec în proprietatea locatarului cu valoare zero la expirarea contractului sau la data amortizării integrale, dacă această valoare este mai mică pe perioada contractului, cu condiția să-și respecte obligațiile contractuale.

Obligațiile speciale ale locatarului reglementate în cadrul contractului nr. 100/2007 în cuprinsul art. 16 sunt aproape identice cu cele reglementate în cuprinsul contractului nr. 101/2007, esențială fiind obligația acestuia de a achita cu titlu de chirie la termenele și în cuantumul stipulat suma stabilită prin convenția părților, lunar, precum și obligația de a se comporta ca un bun proprietar față de bunurile ce fac obiectul locațiunii. Nerespectarea acestor obligații atrage în sarcina locatarului plata unor despăgubiri stabilite de părți prin convenția lor, despăgubiri care, ca și cuantum, reprezintă o sumă egală cu valoarea totală a contractului.

În ceea ce privește valoarea contractului, în cuprinsul art. 4 este reglementat prețul total al locațiunii ca fiind 689.000 euro fără T.V.A., valoare ce diferă de cea prevăzută în contractul din 2007, părțile stabilind, ca și modalitate de plată a locațiunii, în sarcina locatarului obligația de plată a unor rate lunare, până în ziua de 15 a lunii pentru luna anterioară. Primele 4 rate aferente lunilor decembrie 2007 - martie 2008 s-au stabilit la o valoare de 2.000 euro fără T.V.A., iar următoarele 113 rate la o valoare lunară de 6.000 euro fără T.V.A., excepție făcând ultima rată aferentă perioadei 1 septembrie 2017 -16 septembrie 2017, pentru care s-a stabilit o valoare de 3.000 euro fără T.V.A.

În ceea ce privește obligațiile stabilite în sarcina locatorului, în cuprinsul art. 17.2 este reglementată obligația de garanție specială ca pe perioada de 1 an de la momentul semnării contractului, acesta să asigure buna funcționare a tuturor instalațiilor aferente utilităților, în condițiile în care acestea vor fi folosite în mod corespunzător și la capacitatea pentru care ele au fost proiectate.

Cu privire la capacitate, s-a reținut că părțile au negociat obligația de a se garanta realizarea pe parcursul primului an a acelorași capacități minime de producție, în cuprinsul art. 6.8 în ceea ce privește contractul din 2007 și în cuprinsul art. 6.2 în ceea ce privește contractul din 2007.

Și în situația contractului din 2007 a fost reglementată convențional obligația locatorului de plată a unei sume cu titlu de despăgubiri, în condițiile în care nu-și respectă obligațiile asumate în baza contractului sau contractul încetează să-și producă efectele înainte de termen.

Cererea de chemare în judecată formulată de SC B. SRL în Dosarul nr. x/1285/2010, dosar în cadrul căruia are calitatea de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții A. și SC D. SRL, având calitatea de pârâți, are ca obiect obligarea acestora la plata sumei de 3.474.500 euro reprezentând despăgubiri solicitate în conformitate cu dispozițiile contractuale 19.5. stabilite de părți în cadrul contractului nr. 101 din 1 decembrie 2007, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 689.000 euro reprezentând despăgubiri solicitate în conformitate cu dispozițiile contractuale 17.6. stabilite de către părți în cadrul contractului de locațiune și dezvoltare business din 1 decembrie 2007.

În plus, s-a solicitat și constatarea unui drept de preferință constituit în favoarea reclamantei potrivit dispozițiilor contractuale, cu privire la înstrăinarea imobilului situat în Gherla, înscris în C.F. Gherla.

În susținerea pretențiilor, reclamanta SC B. SRL a invocat faptul că pârâții nu și-au respectat obligațiile contractuale asumate, motiv pentru care acestora le-au fost adresate numeroase notificări, în cuprinsul cărora li s-a adus la cunoștință neexecutarea acestor obligații și, în special, imposibilitatea atingerii capacității de producție.

S-a mai arătat că neîndeplinirea acestor obligații contractuale și refuzul de remediere a defecțiunilor precum și fapta ilicită de a greva cu sarcini imobilul au determinat-o pe reclamantă să rezilieze contractul de locațiune încheiat începând cu data de 5 decembrie 2009.

În ceea ce privește notificările s-a susținut că acestea au fost formulate începând cu luna septembrie 2009 și că prin notificarea finală de reziliere din 3 decembrie 2009 reclamanta și-a manifestat intenția de reziliere a contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, avându-se în vedere imposibilitatea desfășurării activității de către SC B. SRL în locația închiriată ca urmare a disfuncționalităților echipamentelor de producție și riscului la care erau supuși angajații față de structura de rezistență a imobilului.

S-a invocat totodată nerespectarea obligațiilor contractuale privind interdicția totală de a greva cu sarcini imobilul prin realizarea unei înscrieri însoțită de interdicții în favoarea Băncii Române de Dezvoltare și imposibilitatea atingerii capacității de producție garantată de către pârât, conform contractelor din 2007, ambele încheiate la data de 1 decembrie 2007.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale rezilierii, respectiv cerința ca una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin și neexecutarea să fie imputabilă părții ce nu și-a îndeplinit obligația, reclamanta SC B. SRL a menționat faptul că se regăsesc în cauză, întrucât pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile de a asigura, în condiții normale de exploatare, capacitățile minime de producție, invocându-se numeroase disfuncționalități prezentate la majoritatea aparatelor de producție puse la dispoziție de locator, notificate pârâților A. și SC D. SRL pe parcursul anilor 2008-2009.

În ceea ce privește obligația de garantare pe o perioadă de 1 an de la data semnării contractului a bunei funcționări a tuturor instalațiilor aferente utilităților, obligație reglementată de art. 17.2 din contractul din 2007, reclamanta a susținut că au existat numeroase solicitări față de pârâți în vederea remedierii disfuncționalităților echipamentelor și utilajelor asupra cărora aceștia au cedat dreptul de folosință și exploatare, însă majoritatea acestor echipamente au fost schimbate sau reparate de către reclamantă, cu toate că obligația revenea în totalitate pârâților.

S-a mai susținut că reclamanta și-a îndeplinit obligația principală asumată și anume aceea de plată a prețului contractelor în modalitatea stabilită și că în mod corelativ pârâții nu și-au îndeplinit niciuna din obligațiile asumate, cauzându-i în mod evident un prejudiciu.

S-a mai susținut că nu a fost respectată nici obligația de efectuare a reparațiilor majore referitoare la elementele structurii de rezistență a clădirii și acoperișului, obligație asumată în conformitate cu art. 19.1 din contractul din 2007, în condițiile în care această obligație contractuală stipulată este și o obligație legală prevăzută de art. 1142 C. civ.

Totodată, nu a fost respectată obligația asumată de către locator de a nu închiria ori greva cu sarcini imobilul ce formează obiectul contractului, sens în care s-a invocat ipoteca constituită în favoarea Băncii Române de Dezvoltare.

Deși în cuprinsul Dosarului nr. x/1285/2010, inițial pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, ulterior, cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată prin încheierea de ședință din data de 3 septembrie 2010 (filele 87-88 Dosar nr. x/1285/2010, vol. I), în condițiile în care, anterior anulării cererii, locatarul și garantul acestuia au formulat pretenții proprii în dosarul conexat mai sus menționat.

Prin întâmpinarea formulată, pârâții au susținut nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de către reclamant, constând în efectuarea reparațiilor majore și a celorlalte obligații stabilite la art. 19.1, precum și cea privind obligația reglementată de dispozițiile art. 6.2.1. Totodată, se invocă și nerespectarea obligației de a închiria ori greva cu sarcini imobilul, conform art. 22.2 (fila 52 vol. I).

Și în cadrul poziției procesuale exprimate în Dosarul nr. x/1285/2010 se invocă nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de reclamant, în special legate de imposibilitatea atingerii capacității de producție, împrejurare față de care se susține că SC B. SRL a înțeles să rezilieze contractul de locațiune încheiat începând cu data de 5 decembrie 2009.

Reclamanta solicită constatarea rezilierii pentru neîndeplinirea de către pârâți a obligației de plată a chiriei, în condițiile în care se precizează că locatarul a acumulat o datorie de peste 100.000 euro, plata chiriei făcându-se până în luna octombrie 2009.

Din cuprinsul înscrisului existent la Dosarul nr. x/1285/2010 la filele 15 rezultă faptul că pârâta SC B. SRL nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor datorate cu titlu de chirie în baza contractului din 1 decembrie 2007, figurând la data de 15 ianuarie 2010 cu un debit în cuantum de 104.907,65 euro, suma datorată pe această perioadă fiind de 699.500 euro din care s-a făcut plata sumei de 594.592,31 euro.

În ceea ce privește alte eventuale plăți, s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada acestora, altele decât cele menționate de către reclamantul A. în înscrisul depus la dosar la fila 15, conținutul înscrisului fiind, de altfel, confirmat de extrasele de cont depuse la Dosarul nr. x/1285/2010 la filele 16-41, vol. I.

S-a reținut și faptul că locatarul a arătat în cuprinsul motivelor invocate în susținerea cererii reconvenționale și în întâmpinarea depusă aferentă cererii formulate de locator că a achitat chiria doar până în luna septembrie 2009, ulterior invocând excepția de neexecutare a contractului de către partea adversă.

Obligația de plată a chiriei stabilită în sarcina locatarului prin voința comună a părților este o obligație care din punct de vedere temporal se execută după momentul la care a fost predat obiectul locațiunii, stipulându-se în art. 4.2 din convenția părților, în contractul din 2007, împrejurarea că această chirie se impunea a se achita până la data de 15 a lunii pentru luna anterioară, aceeași mențiune fiind făcută și în cuprinsul art. 101/2007, la art. 7.2.

Pârâta a invocat excepția de neexecutare a contractului pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de către locator, asupra căreia s-a reținut că una dintre obligațiile pe care pârâta susține că locatorul nu le-a îndeplinit este cea care vizează obligația de garantare pe parcursul perioadei de 1 an, respectiv începând cu data de 1 decembrie 2007 și până la 1 decembrie 2008, a unei producții minime de 6 tone/oră de adezivi, 1,875 tone/oră tencuieli minerale unicolor, 1 tonă/oră tencuieli acrilice, 4 tone/48 ore de adeziv polivinilinic.

Instanța a considerat că celelalte motive invocate de către locatar în susținerea excepției de neexecutare a obligațiilor contractuale asumate de locator, obligații reglementate în cuprinsul art. 19.1, art. 19.3. din contractul din 2007, se subsumează oarecum, însă doar din perspectiva argumentelor invocate acestei obligații prevăzute de art. 6.2 - garanții speciale la preluare și art. 6.8 din contractul din 2007.

În plus, aceste dispoziții se corelează și cu cele din cuprinsul contractului din 1 decembrie 2007, art. 17.2, în condițiile în care locatorul se obliga să garanteze, pe aceeași perioadă de 1 an de la momentul semnării contractului, pe lângă capacitățile minime de producție menționate în contractul din 2007, buna funcționare a tuturor instalațiilor aferente utilităților în condițiile în care acestea vor fi folosite în mod corespunzător și la capacitatea pentru care ele au fost proiectate, respectiv cu luarea în considerare a momentului avut în vedere de părți pentru stabilirea acestei capacități, „actuala capacitate de producție a fabricii” descrisă în art. 6.8.1 din contractul din 2007.

Față de probele administrate în cauză, coroborând declarațiile martorilor, notificările pe care locatarul le-a comunicat locatorului, concluziile raportului de expertiză, prima instanță a instanța apreciat că SC B. SRL nu a făcut dovada faptului că locatorul nu și-a îndeplinit obligațiile de efectua toate reparațiile majore la obiectivul închiriat ori că a omis să ia măsuri pentru a întreține în bune condiții elementele structurii de rezistență a clădirii și acoperișul acesteia, motiv pentru care nu a putut fi reținută în sarcina locatorului încălcarea dispozițiilor art. 19.1 din contractul din 2007, astfel încât s-a constatat a nu fi aplicabile în speță dispozițiile art. 19.5 din contractul menționat, dispoziții care îndreptățeau locatarul la plata de daune-interese.

În întâmpinarea depusă la Dosarul nr. x/1285/2010 la filele 49-67, vol. I, pârâții au susținut că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a efectua toate reparațiile majore, astfel încât activitatea locatarului să se desfășoare în bune condiții, obligații ce se refereau la elementele de structură de rezistență ale clădirii și ale acoperișului, astfel cum au fost reglementate de art. 19.1 din contractul din 2007.

S-a reținut că locatarul a încheiat contractul de locațiune în condițiile în care cunoștea starea fabricii sau cel puțin trebuia să o cunoască, fapt pe care instanța l-a considerat dovedit de existența unui contract anterior încheiat de părțile litigante, fiind vorba de contractul pe care părțile l-au denunțat începând cu data de 1 decembrie 2007, ca urmare a transferării dreptului de proprietate asupra terenului și construcției edificate pe acesta.

S-a imputat, totodată, locatorului nerespectarea obligației reglementate de dispozițiile art. 6.2.1 din contractul din 2007, obligație care este identică cu cea din art. 6.8.1 coroborat cu prevederile art. 17.2 din contractul din 2007, conform cărora s-a garantat de către locatar la momentul semnării contractului pentru perioada de 1 an de la semnare, realizarea în condiții normale de exploatare a unor capacități minime de producție.

Deși locatarul susține că a notificat locatorul, notificări depuse la dosarul cauzei, amintindu-i obligația asumată și imposibilitatea atingerii capacităților de producție din cauza defecțiunilor, s-a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că aceste defecțiuni au avut drept consecință imposibilitatea atingerii capacității minime de producție garantată.

Analizând referatul de necesitate înregistrat din 20 mai 2009, instanța a considerat că, provenind de la locatar, demonstrează în mod clar faptul că apariția vibrațiilor la clădirea ce a făcut obiectul contractelor de locațiune se datorau montării unor linii de automatizare a procesului de producție, pe de o parte, iar pe de altă parte, demonstrează faptul că au avut loc schimbări ale unor utilaje efectuate în intenția de retehnologizare a fabricii, apreciindu-se că, pe cale de consecință, lipsurile constatate nu pot fi imputate locatorului.

În ceea ce privește notificarea din data de 22 iulie 2008 depusă la dosar în vol. I la fila 108, prin intermediul acesteia s-a procedat la notificarea locatorul despre faptul că s-a schimbat electropalanul 2.000 kg și electropalanul 3.000 kg cu două electropalane noi, s-a schimbat compresorul, s-a înlocuit partea electrică la grătar, locatorul fiind înștiințat și despre faptul că a început demararea lucrărilor de consolidare a clădirii la cele 4 silozuri.

Pentru fiecare dintre aceste lucrări a fost precizată contravaloarea, instanța apreciind că aceste lucrări vizau retehnologizarea fabricii, modernizarea acesteia, fapt pe care părțile, de comun acord, l-au acceptat și l-au prevăzut în contractele de locațiune și dezvoltare business, mai mult decât atât, fiind reglementat dreptul locatarului de a le efectua cu acordul proprietarului.

La fila 109 este depusă copie de pe notificarea din 15 august 2008 comunicată garantului locatorului SC D. SRL la 17 septembrie 2008, din cuprinsul căreia rezultă faptul că locatarul aprecia că este necesară consolidarea silozurilor (buncărelor) pentru asigurarea realizării în condiții normale de exploatare a capacităților minime de producție și că această operațiune este în valoare de 45.839 lei.

S-a solicitat pentru această investiție decontarea de către SC D. SRL și achitarea în 4 rate lunare prin reducerea ratelor de chirie lunară, aspect care de altfel a fost acceptat de către locator, chiria fiind redusă.

În această notă se înscrie si notificarea adresată locatorului la data de 20 august 2008 în cuprinsul căreia se susținea că cele două electropalane existente închiriate nu asigură condiții necesare de exploatare pentru o producție „în bune condiții” (fila 96 vol. II). Pe lângă faptul că nu se explicitează motivul pentru care se apreciază că utilajele respective nu sunt în măsură să asigure anumite condiții pretinse de locatar și nu se face în nici un fel referire la situații concrete, ci doar ipotetice, instanța constată că locatarul a solicitat și în acest caz deducerea contravalorii celor două electropalane cu chiria aferentă lunii decembrie 2008, soluție acceptată de locator.

În ceea ce privește investițiile pe care locatarul urma să le efectueze, s-a reținut că locatorul nu avea obligația contractuală de a le suporta și, cu toate acestea, a acceptat plata unei părți din cheltuieli, dovadă fiind facturile din 11 iulie 2008 și din 5 august 2008.

S-a dispus în cauză efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se stabili împrejurarea dacă capacitățile minime de producție garantate de către locator la momentul încheierii contractului pe perioada de 1 an până la data de 1 decembrie 2008 puteau fi realizate de către locatar, astfel cum se menționează în cuprinsul art. 6.2.1 din contractul din 2007 și în cuprinsul art. 6.8.1 din contractul din 2007.

În urma analizării tuturor probelor administrate în cauză, declarații de martor, înscrisuri, expertize tehnice, care converg spre ideea că au fost obținute capacitățile minime de producție garantate de locator și că solicitarea locatarului de a se avea în vedere faptul că locatorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate convențional și, implicit, excepția neexecutării contractului din perspectiva încălcării prevederilor art. 6.2.1, au fost înlăturate ca fiind nefondate.

Totodată, au fost înlăturate susținerile locatarului conform cărora se impune a se reține culpa locatorului pentru nerealizarea capacităților minime de producție stabilite în contractele de locațiune, raportul de expertiză contabilă judiciară, concluziile acestuia, precum și concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de doamna expert E., demonstrând faptul că aceste capacități de producție puteau fi realizate în condițiile în care ar fi existat personal suficient și nu ar fi fost dovedită o subdimensionare a numărului angajaților care și-au desfășurat activitatea în subordinea locatarului.

Un alt motiv invocat de locatar în susținerea excepției neexecutării obligațiilor asumate de locator îl reprezintă neîndeplinirea obligației prevăzute în cuprinsul contractului de locațiune și dezvoltare business la art. 17.2 din contractul nr. 100 din 1 decembrie 2007, potrivit căruia locatorul s-a obligat să garanteze pe o perioadă de 1 an de la data semnării contractului „buna funcționare a tuturor instalațiilor aferente utilităților, în condițiile în care acestea vor fi folosite corespunzător și la capacitatea pentru care ele au fost proiectate (actuala capacitate de producție a fabricii descrisă la art. 6.8.1)”.

Locatarul garanta, conform acestei norme contractuale, buna funcționare a instalației electrice, gaz și a sistemului de canalizare, întrucât în lipsă de stipulație contrară acesta este înțelesul noțiunii de „utilități” și acestea erau utilitățile pe care fabrica le deținea la momentul la care s-a încheiat contractul de locațiune și dezvoltare business.

Locatarul a susținut în cuprinsul cererii că au existat probleme legate de instalația electrică, aspect menționat și în cuprinsul protocolului încheiat la data de 17 decembrie 2007, la 17 zile după încheierea contractului, aceste probleme constând în fluctuații de curent datorită pornirii motorului de 26 kw de la mixerul de adezivi. Existența acestor fluctuații a fost, de altfel, recunoscută de către locator, sugestia acestuia fiind aceea de a se monta compresor, montajul fiind asumat de reclamanta-locator.

Din cuprinsul înscrisului intitulat „Notă de informare” datat 10 iunie 2009 rezultă faptul că reclamantul era informat despre faptul că alimentarea cu energie a fabricii nu a fost rezolvată nici până la acea dată, situație față de care se pretindea de către locator faptul că a suferit o serie de prejudicii, constând în diminuarea capacității de producție asumată sub formă de obligație contractuală de către locatar și, în plus, au fost generate uzuri nejustificate ale utilajelor, inclusiv a celor care au făcut obiectul investiției SC B. SRL.

Se impune a se preciza că în ceea ce privește diminuarea capacităților de producție nu s-a menționat existența unor cantități produse anterior ca și punct de referință pentru a se verifica existența unei diminuări reale, pe de o parte și, pe de altă parte, se impune a se reține faptul că atâta timp cât capacitățile de producție asumate pentru primul an au fost realizate, nu se poate reține existența pretinsului prejudiciu.

Locatorul nu și-a asumat obligația de a garanta o capacitate minimă pe întreaga perioadă de derulare a contractului, pe cale de consecință, existența unui prejudiciu, altul decât cel la care s-a făcut referire mai sus, nu a fost reținută de către instanță, nefiind dovedită.

Totodată, s-a reținut că nu au fost dovedite nici pretinsele uzuri generate în mod nejustificat utilajelor, inclusiv celor constând în investiții efectuate de către locatar, nefiind făcută dovada acestora, în condițiile în care sarcina probei îi revine celui care face o afirmație, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ.

Prin notificarea din 18 aprilie 2008 i-a fost notificată locatorului sesizarea unor probleme tehnice ce se pretindea că ar crea disfuncționalități în capacitatea de producție, printre care și faptul că nu era funcțională canalizarea, aspect în legătură cu care s-a apreciat că nu există o legătură directă de cauzalitate între modul în care funcționează canalizarea și pretinsele disfuncționalități repercutate asupra capacității de producție, nefăcându-se dovada faptului că pentru a se realiza capacitatea de producție pretinsă de către pârâtă canalizarea era subdimensionată.

Locatorului i-a fost notificată în luna martie 2009 și existența unor probleme la centrala termică cu gaz legate de faptul că nu era efectuată inspecția tehnică și I.S.C.I.R. la aceasta, aspect în legătură cu care s-a reținut că locatorul a procedat la soluționarea problemei notificate, achiziționând o altă centrală termică pe care a montat-o la locația utilizată de către locatar, contravaloarea acestora fiind achitată de către locator.

În afara acestor deficiențe locatarul a invocat expedierea a numeroase notificări către locator legate de deficiențe privind modul de funcționare a liniilor de fabricație închiriate, însă instanța a apreciat că prin raportare la dispozițiile art. 17.2 din contractul din 2007, obligația asumată de către locator viza doar utilitățile și în cadrul acestor utilități nu pot fi încadrate și liniile de fabricație închiriate de către locatar.

Analiza modului în care au funcționat aceste instalații care făceau parte din dotarea fabricii s-a realizat din perspectiva respectării de către locator a obligațiilor asumate în cuprinsul art. 6.2.1 din contractul din 1 decembrie 2007 și a dispozițiilor art. 6.8.1 din contractul din 2007, dispoziții în conformitate cu care se garanta producerea unei capacități minime contractuale.

Deși locatarul a susținut că viciile semnalate au fost grave și au avut drept consecință perturbarea activității de producție, susținerile acestuia au fost înlăturate, întrucât, așa cum a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, perturbarea activității nu a fost atât de gravă încât să poată fi asimilată cu o neexecutare culpabilă de către locator a obligațiilor contractuale.

Totodată, s-a reținut că nu s-a dovedit existența unor vicii ascunse, astfel cum se menționează în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar de către locatar și, prin urmare, instanța a apreciat că nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 1420 pct. 2, art. 1421 pct. 2 și art. 1087 C. civ., astfel încât nu se justifică nici acordarea unor daune-interese în conformitate cu dispozițiile art. 17.6 din contractul din 2007.

S-a invocat, totodată, în sarcina locatorului nerespectarea dispozițiilor contractuale cuprinse în art. 22.2 din contractul din 2007, dispoziții conform cărora, ca excepție de la interdicția denunțării unilaterale a contractului statuată de părțile contractante în convenția lor, era reglementat dreptul locatarului de a denunța unilateral contractul, în situația în care locatorul închiriază ori grevează cu sarcini imobilul ce face obiectul contractului.

Dobândirea dreptului de proprietate de către locatorul A. și soția F. s-a făcut la data de 30 noiembrie 2007, în baza contractului de vânzare-cumpărare de către notar public G., după cum rezultă din extrasul de carte funciară în copie xerox depus la dosar la filele 63-64, vol. II, înscrierea dreptului de proprietate al numiților A. și F. în C.F. făcându-se în baza încheierii din 30 noiembrie 2007 sub B.20, B.21.

La data de 18 martie 2008 a fost notată interdicția de înstrăinare, grevare, dezmembrare și demolare în favoarea SC H. SA sub B.22, interdicție care a fost, de altfel, radiată la data de 29 ianuarie 2009, astfel cum rezultă din mențiunea făcută la rubrica „Observații”, radierea făcându-se în baza cererii de radiere din 23 ianuarie 2009 eliberată de SC H. SA sucursala Cluj, radierea privind atât ipoteca de sub C.3, cât și notarea interdicțiilor.

La aceeași dată a fost înscrisă în foaia C sub B.23 contractul de ipotecă din 17 martie 2008 a SC H. SA asupra imobilului pentru suma de 360.000 lei, precum și plata dobânzilor aferente, a cheltuielilor, penalităților, comisioanelor și a tuturor celorlalte obligații care derivă sau pot deriva din contractul de credit.

Din această perspectivă, s-a reținut că înscrierea ipotecii s-a făcut ca urmare a semnării de către locator a unui act adițional de modificare a dobânzii conform politicii bancare practicată de SC H. SA și că, în fapt, ceea ce s-a înscris ca ipotecă este o consecință a contractului de credit încheiat inițial, contract despre care, de altfel, și locatarul avea cunoștință, aspect pe care nu l-a contestat.

Ipoteca a fost înscrisă inițial înainte de data de 1 decembrie 2007, data semnării contractelor de locațiune și era opozabilă locatarului, ca de altfel toate mențiunile făcute în cartea funciară, nefiind o ipoteca nouă, a cărui izvor să-l fi constituit un alt contract încheiat de noii proprietari cu banca, sursa ei fiind fostul contract de credit încheiat de fostul proprietar și încheierea unor acte adiționale la acest contract de credit și de garanție cu noii proprietari.

Din adresa din 4 noiembrie 2010 emisă de SC H. SA (fila 100, vol. I) rezultă faptul că înscrierea ipotecilor s-a efectuat în data de 3 februarie 2006 conform contractelor de ipotecă din 2 februarie 2006 autorizate din 2 februarie 2006 și conform contractului de ipotecă din 2 februarie 2006 autorizat din 2 februarie 2006. În data de 26 februarie 2008 a fost necesară înscrierea actelor adiționale la contractele de ipotecă mai sus menționate, motivul fiind vânzarea imobilului din C.F. de către SC D. SRL către A. și F.

În data de 16 martie 2009 s-a înregistrat un nou act adițional la contractul de ipotecă din 2 februarie 2006, autorizat din 2 februarie 2006, în care se specifică faptul că s-a modificat dobânda, instituția bancară confirmând faptul că aceste addende nu reprezintă noi ipoteci și nici noi interdicții de înstrăinare și grevare.

Drept urmare, instanța a apreciat că în favoarea instituției bancare nu au fost constituie alte garanții ipotecare pentru creditul acordat locatorului decât contractul de garanție inițial și că singurul izvor al acestor interdicții și sarcini instituite asupra imobilului proprietatea acestuia sunt cele inițiale despre care locatarul avea cunoștință.

La data de 17 martie 2009, odată cu înscrierea de sub C.25 s-a notat în cartea funciară sub B.23 interdicția de închiriere, dezmembrare, alipire, construire, demolare, restructurare și amenajare în favoarea aceleiași instituții bancare SC H. SA, în timp ce sub B.25, la aceeași dată, s-a notat addenda autorizată din 16 martie 2009 de notar public I. la contractul de ipotecă din 2 februarie 2006, autorizată din 2 februarie 2006, cu privire la dobânda de TDB+3 p.p./an indexabilă, menționându-se faptul că dobânda de bază a băncii la data întocmirii contractului era de 22%/an (fila 121, vol. XII).

Instanța a apreciat că interdicția menționată sub B.23, în foaia a doua de proprietate, respectiv interdicția de închiriere, dezmembrare, alipire, construire, demolare, restructurare și amenajare, în favoarea instituției bancare, nu poate fi asimilată interdicției de grevare cu sarcini a imobilului, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut din punct de vedere tehnic în foaia C și, pe de altă parte, întrucât nu produce efectele pe care le produce o sarcină înscrisă în cartea funciară.

În concret, s-a reținut că interdicția nu poate fi asimilată sarcinilor înscrise în cartea funciară, instanța considerând că în favoarea SC H. SA nu s-au înscris alte drepturi decât cele inițiale.

Locatarul a notificat locatorului la data de 13 aprilie 2009 denunțarea unilaterală a contractului, însă instanța a apreciat că nu a produs nici un fel de efecte dat fiind faptul că nu se poate reține încălcarea de către locator a obligațiilor prevăzute de art. 22.2, pe de o parte și pe de altă parte, întrucât contractul s-a derulat în continuare și după această dată, locatarul utilizând spațiul închiriat, achitând, de altfel, și chiria, inclusiv în luna octombrie 2009, parțial, după cum susține locatorul, și până în luna septembrie 2009, parțial, după cum arată locatarul și rezultă din situația plății chiriei depusă la dosar la filele 208-209, emisă de locatar.

Susținerile locatarului în sensul că radierile interdicțiilor și a ipotecii din 17 martie 2008 efectuate la data de 29 ianuarie 2009 s-a apreciat a fi lipsite de relevanță, atâta timp cât însuși locatarul a înțeles să nu dea eficiență intenției de denunțare unilaterală a contractului, îndeplinindu-și în continuare obligația contractuală de plată a chiriei, utilizând imobilul închiriat conform scopului pentru care au fost încheiate contractele de locațiune.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că pârâtul nu este îndreptățit să solicite obligarea locatarului la plata daunelor-interese constând în dublul valorii contractului solicitate prin cererea ce a făcut obiectul Dosarului conexat nr. x/1285/2010.

Pretențiile formulate de către locatar au fost apreciate a fi nefondate, consecința fiind respingerea cererii formulate de către reclamanții SC B. SRL și C. în Dosarul conexat nr. x/1285/2010.

În ceea ce privește cererea formulată de reclamantul A. prin care s-a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și C., constatarea rezilierii contractului de locațiune din 1 decembrie 2007, respectiv a contractului din 1 decembrie 2007, s-a reținut faptul că pârâta SC B. SRL nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei lunare stabilită convențional decât până în luna octombrie 2009 și că, drept urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 22.2 din contract, dispoziții care îndreptățesc locatorul ca, fără să fie necesară punerea în întârziere, fără altă formalitate și fără intervenția instanței, să invoce rezilierea contractului, acesta fiind considerat desființat de drept în baza pactului comisoriu de grad IV inserat de părți în contract, începând cu luna noiembrie 2009.

Notificarea din 3 decembrie 2009 adresată de către locatar locatorului prin intermediul executorului judecătoresc J. s-a apreciat a fi lipsită de eficiență, atâta timp cât instanța consideră că locatarul nu și-a îndeplinit propriile obligații asumate contractual, referitoare la plata chiriei stabilite de părți pentru folosința fabricii, locatarul nefiind, pe cale de consecință, îndreptățit să invoce rezoluțiunea în temeiul pactului comisoriu de grad IV pentru încălcarea de către locator a obligațiilor asumate în baza prevederilor art. 19.3 și art. 6.2.1, în cazul contractului și art. 6.8.1 respectiv art. 17.2, în cazul contractul, încheiate de părțile litigante.

Susținerea locatarului conform căreia contractele de locațiune au fost reziliate de locatar în urma notificării de reziliere din 3 decembrie 2009, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc J. din 2009, începând cu data de 5 decembrie 2009, ca o consecință a neexecutării obligațiilor contractuale asumate de locatorii A. și SC D. SRL nu au fost reținute întrucât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile rezilierii, nefăcându-se dovada faptului că în sarcina locatorilor poate fi reținută culpa invocată, și pe de altă parte, ca urmare a neîndeplinirii de către locatar a obligației de plată a chiriei, cu consecința depășirii cuantumului de 100.000 euro.

S-a dat însă eficiență solicitării locatorului de constatare a rezilierii contractului de locațiune din 1 decembrie 2007, prin raportare la dispozițiile art. 22.3 teza I din convenția părților, reținându-se incidența pactului comisoriu de gr. IV reglementat de părți și prevăzut de art. 969 C. civ. și faptul că locatarul nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei la scadență, această obligație depășind echivalentul sumei de 100.000 euro la data de 15 ianuarie 2010.

Ca o consecință a rezilierii, ținând cont de dispozițiile art. 18.7 care reglementează obligațiile speciale ale locatarului, pârâții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de despăgubiri, în condițiile în care conform clauzelor contractuale locatorul și-a asumat obligația de a achita cu titlu de despăgubiri pentru nerespectarea obligațiilor contractului, o sumă egală cu contravaloarea totală a contractului, daunele-interese fiind cuantificate la momentul încheierii convenției de către părți.

Au fost înlăturate susținerile pârâților în sensul că în situația în care s-ar constata rezoluțiunea contractului și cererea reclamantului A. a fost admisă nu a fost posibilă acordarea unor despăgubiri în cuantumul egal cu valoarea contractului, ci doar penalități de întârziere prin raportare la dispozițiile art. 18.2 întrucât dispozițiile art. 18.7 nu exclud aplicabilitatea prevederilor acestei clauze, în condițiile în care contractul se reziliază în baza pactului comisoriu de grad IV ca urmare a neîndeplinirii de către locatar a obligațiilor asumate, impunând existența unei singure condiții pentru plata despăgubirilor și anume culpa locatarului, dovedită în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1947 din 26 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2010/a1, a fost admisă cererea formulată de petenții SC B. SRL și C. în contradictoriu cu intimatul A., având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr. 580 pronunțată la data de 27 februarie 2014 în Dosarul nr. x/1285/2010 al Tribunalului Specializat Cluj și în consecință, s-a dispus completarea dispozitivului sentințe