ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1226/2015

Decizia nr. 1226/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București sub nr. x/301/2010, reclamanta Asociația Locatarilor A. sector 3, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtei să redeschidă branșamentul la gaze și să o despăgubească moral pe reclamantă cu 10 RON/zi de întârziere începând cu data de 07 august 2010 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 16211 din 16 noiembrie 2011, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea din 07 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a dispus suspendarea cauzei conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., iar prin încheierea din 16 ianuarie 2014 a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol. Aceste încheieri au fost recurate, iar Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 966 din 16 aprilie 2014 a admis recursul declarat de reclamanta Asociația Locatarilor A. sector 3 a casat încheierile atacate și a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Prin sentința civilă nr. 3011 din 12 iunie 2014, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității de reprezentant legal al reclamantei pentru dl. C. și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

A fost admisă excepția netimbrării cererii reclamantei având ca obiect daune morale, anulând acest capăt de cerere ca netimbrat.

A fost admisă în parte cererea precizată și a constatat că suma datorată de reclamantă este de 1.256,62 RON, respingând restul pretențiilor ca neîntemeiate și obligând totodată pârâta la plata sumei de 19,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, raporturile juridice s-au derulat în baza unui contract de furnizare din 7 decembrie 2010, încheiat între Asociația de Locatari A. prin dl. C. și SC B. SA.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității de reprezentant legal, acestea au fost respinse ca neîntemeiate, fiind reținută identitatea între persoana reclamantei prin persoana menționată și cel care este titular al dreptului, fiind astfel îndeplinită condiția pentru a fi parte în procesul civil, pentru exercitarea unei acțiuni civile.

Pe fondul cauzei instanța a constatat, potrivit înscrisurilor depuse, că suma datorată este de 1256,62 RON, în lipsa unei probe contrare concludente din partea pârâtei care să probeze o altă situație.

Cu privire la solicitarea de rebranșare, aceasta nu a putut fi primită decât în situația existenței unui contract valabil încheiat în cauză, vechiul contract fiind desființat, fără a se dovedi că s-ar fi contestat pe cale judiciară această măsură.

Întrucât, referitor la cererea de daune morale nu s-a dovedit plata taxelor judiciare de timbru, conform Legii nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995, aspect prioritar oricărei modalități de stingere a litigiului, implicit renunțarea la judecată, s-a dispus anularea acestui capăt de cerere ca netimbrat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, fiind ulterior recalificat apel, prin care a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia nr. 51 A din 19 ianuarie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Asociația Locatarilor A. sector 3 București.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat, în ceea ce privește contractul de furnizare a gazelor naturale că, prima instanță nu a reținut faptul că nu ar fi existat un contract între părți, ci faptul că a existat contractul încheiat la data de 07 decembrie 2010 și că acesta a fost desființat ulterior, fără ca această măsură să fi făcut obiectul unei contestații pe cale judiciară.

A mai reținut instanța de apel că sunt neîntemeiate și criticile formulate cu privire la modul în care intimata-pârâtă a aplicat clauza de reziliere, câtă vreme acest aspect nu a făcut obiectul dosarului de fond.

În ceea ce privește cele două dispoziții judecătorești anterioare de obligare a pârâtei la rebranșarea reclamantei, se constată că acestea au fost pronunțate de instanțe în soluționarea unor ordonanțe președințiale, proceduri în care nu a fost analizat fondul raporturilor juridice dintre părți, astfel încât, sentințele evocate nu pot avea autoritate de lucru judecat în fața instanței învestite cu examinarea pe fond a raportului juridic dintre părți.

Referitor la critica privind incidența prescripției dreptului pârâtei de a pretinde reclamantei suma de 1256,62 RON, s-a reținut că instanța de fond a fost învestită cu cererea reclamantei de a se constata că datorează această sumă, iar nu cu o cerere a pârâtei-creditoare cu acest obiect.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta Asociația Locatarilor A. sector 3 București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În argumentarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 4 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale, pentru că cererea de recuzare a doamnei judecător D., deși a fost respinsă era întemeiată, dovadă fiind faptul că apelul reclamantei a fost respins, iar din acest punct de vedere, susținerile referitoare la antepronunțarea sa în cauză erau întemeiate.

Tot în acest sens se poate reține și refuzul nejustificat al instanței de a da curs cererii de amendare a intimatei pentru nedepunerea unui exemplar din întâmpinare și pentru reclamantă, în condițiile în care la dosar exista un singur exemplar, instanța respingând cererea de acordarea unui termen pentru a se lua cunoștință de conținutul acesteia, deși acest drept era prevăzut de dispozițiile legale.

În opinia recurentei și faptul că cererea de abținere formulată de către cel de-al doilea membru al completului de judecată a fost respinsă, iar acesta nu a făcut opinie separată, demonstrează depășirea excesivă a atribuțiilor judecătorești prin repetate încălcări ale legii, deși dispozițiile legale îi obliga să se supună numai legii și să fie imparțială, în acest sens fiind încălcate și prevederile legislației europene în materie de interzicere a discriminării prin favorizarea intimatei.

Prin celelalte critici, recurenta susține referitor la capătul de cerere privind redeschiderea branșamentului că, pe parcursul derulării procesului intimata a fost obligată să redeschidă branșamentul, prin hotărâri judecătorești investite cu titlu executoriu, însă aceasta a refuzat, iar în acest context, este nefondată aprecierea instanței de apel, potrivit căreia, hotărârile respective nu au autoritate de lucru judecat în fața instanței învestită cu examinarea pe fond a raportului juridic dintre părți.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind constatarea ca debitul reclamantei este mai mic decât cel pretins inițial prin facturi de către intimata, recurenta susține că, totuși, deși este real, acesta este prescris începând cu data de 9 august 2013, când s-au împlinit trei ani de la crearea lui și că intimata, prin întâmpinarea depusă la prima instanță nu și-a probat susținerile referitoare la închiderea branșamentului și cele privind denunțarea unilaterală a contractului de furnizare din 7 decembrie 2010.

În acest sens, recurenta arată că prin încheierea din 24 octombrie 2014, tribunalul i-a solicitat intimatei să depună dovezi scrise privind existența debitului înregistrat de reclamantă, dacă s-a acoperit debitul și care este situația actuală a contractului încheiat cu reclamanta, dacă acesta mai este valabil, astfel că din acest punct de vedere, recurenta apreciază că este nelegală concluzia instanței de apel, potrivit căreia, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care acestea nu le-au propus, iar din această perspectivă această instanță nu a intrat în cercetarea fondului, soluția pronunțată neavând suport legal.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, cu precizarea că contrar susținerilor recurentei, în speță nu se poate reține nelegalitatea deciziei pentru motivele prevăzute de pct. 1, 4, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și va fi admis în considerarea următoarelor argumente:

Conform dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, întrucât, deși era întemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător D., aceasta a fost respinsă.

O primă ipoteză care se încadrează în acest motiv de recurs vizează compunerea completului de judecată în conformitate cu prevederile legii de organizare judecătorească, iar nerespectarea acestor dispoziții constituie motiv de nelegalitate și determină casarea hotărârii judecătorești în temeiul art. 304 pct. 2 C. proc. civ.

A doua ipoteză care se integrează în contextul acestui motiv de recurs vizează situația în care soluționarea cauzei a participat și un judecător incompatibil, normele procedurale privitoare la incompatibilitate sunt de ordine publică, iar soluționarea cauzei de către un judecată incompatibil afectează valabilitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții.

Din această perspectivă, evocarea acestui motiv de recurs, prin care recurenta susține că instanța de apel nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, ca urmare a respingerii cereri de recuzare se constată că nu este incident în speță.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., prin care recurenta susține depășirea atribuțiilor judecătorești prin respingerea cererii de abținere formulată de către cel de-al doilea membru al completului de judecată, precum și faptul că acesta nu a făcut opinie separată, se constată că este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., modificarea sau casarea se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În lumina textului legal enunțat acest motiv de recurs vizează „un exces de putere" care constă în încălcarea de către instanță a principiilor separației puterilor în stat și imixtiunea acesteia în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Formele de manifestare ale excesului de putere reprezentând ipotezele în care instanța săvârșește un act care intră în atribuțiile puterii legislative sau celei executive; când instanța consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare etc, împrejurări ce nu se identifică în speță.

Instanța de control judiciar nu a săvârșit acte care intră în puterea legislativă sau ale celei executive, neprocedând la imixtiunea în atribuțiile puterii legislative sau executive, analizarea susținerilor în raport de temeiurile de fapt și de drept invocate de părți intrând în atribuția exclusivă a instanței de judecată.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de este incident în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.

Astfel, critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât acest motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, și prin urmare, judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract, stabilind alte drepturi ori obligații, interpretând greșit actul de voință al părților sau atribuindu-i un alt înțeles decât cel voit de părți, ori denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Or, față de aceste considerente se constată că aceste susțineri nu-și găsesc fundament în criticile formulate de recurentă referitoare la interpretarea greșită a actului dedus judecății de către instanța de apel.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

În acest context, trebuie reținută precizarea că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a legii de către instanțele anterioare rezultată din nesocotirea unor norme de drept substanțial, iar în speță o astfel de regulă nu a fost încălcată, întrucât nu s-au făcut astfel de apărări în fața instanțelor devolutive.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată.

Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat principiul, potrivit căruia, hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare.

În speță, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc faptul că, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

În acest context, se constată că instanța de apel nu a cercetat și nu a stabilit pe deplin situația de fapt, în sensul că în cauză nu s-a verificat dacă a fost menținut sau dacă a încetat contractul de furnizare din 07 decembrie 2010, încheiat între Asociația de Locatari A. și SC B. SA și nici nu s-au verificat condițiile în care putea opera rezilierea acestuia, astfel cum s-a criticat prin motivele de apel, motiv pentru care verificarea legalității deciziei din perspectiva criticilor formulate nu este posibilă.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente.

Aceste considerente sunt apreciate de Înalta Curte ca fiind de natură să impună conform art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în vederea lămurii situației de fapt prin completarea probatoriilor administrate în cauză, cu respectarea limitelor învestirii, urmând ca celelalte critici formulate de recurentă să fie avute în vedere de către instanța de trimitere, în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, potrivit art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta Asociația Locatarilor A. sector 3 București împotriva deciziei civile nr. 51A din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Asociația Locatarilor A. sector 3 București împotriva deciziei nr. 51 A din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015.