ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2417/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2417/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2417/2015
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea adresată Judecătoriei Beclean, la data de 23 decembrie 2013, petenta SC A. SRL a formulat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Cestrin, plângere împotriva Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 2 decembrie 2013 întocmit de intimată, iar, în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
Hotărârea Judecătoriei Beclean
Prin Sentința civilă nr. 89 din 26 ianuarie 2015 a Judecătoriei Beclean a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și, având în vedere faptul că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza localității Sacamas, jud. Hunedoara, în raza de competență a Judecătoriei Deva, și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe.
Hotărârea Judecătoriei Deva
Prin Sentința civilă nr. 1.160 din 24 aprilie 2015 a Judecătoriei Deva a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.
În pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, care prin art. III alin. (2) introduce art. 10
1
la O.G. nr. 15/2002, în conformitate cu care prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 ... plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Procesului-verbal de contravenție din 2 decembrie 2013 cerere formulată de petenta SC A. SRL, proces-verbal prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din același act normativ, reținându-se în sarcina acesteia că, la data de 2 decembrie 2013, autovehiculul categoria D proprietatea sa, ar fi circulat pe DN 7, km 411+865 Sacamas, jud. Hunedoara, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Prin urmare, constatând că cererea introductivă a fost depusă de petentă la data de 23 decembrie 2013, dată la care erau în vigoare dispozițiile sus arătate, iar domiciliul petentei este în municipiul Beclean, Înalta Curte reține că aparține Judecătoriei Beclean competența teritorială de soluționare a litigiului dedus judecății.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Beclean.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL, în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Cestrin, în favoarea Judecătoriei Beclean.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2015.
Procesat de GGC - N