ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1372/2016

Decizia nr. 1372/2016 Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 2 iulie 2015, reclamanta A. a înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, sub nr. x/98/2015, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Slobozia, prin primar, prin care a solicitat repunerea în termenul de formulare a notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 1.662,88 mp situat în Slobozia și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru imobilul casa de locuit demolat.

Prin Sentința civilă nr. 1374 pronunțată în data de 20 octombrie 2015 Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins ca nefondată cererea de repunere în termenul de formulare a notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și a respins ca tardivă cererea de chemare în judecată. Prin Decizia civilă nr. 65 din 8 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1374 pronunțată în data de 20 octombrie 2015 de Tribunalul Ialomița, secția civilă. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 martie 2016. Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc.

civ. coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Prezentul litigiu are ca obiect contestarea deciziei pârâtului municipiul Slobozia de respingere ca tardivă a notificării prin care recurenta a solicitat restituirea în natură a unui imobil teren și despăgubiri pentru un imobil demolat.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, cu precădere, dispozițiile art 26 alin. (3) din lege, așa cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor prin care a fost suprimată calea de atac a apelului, potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Așa fiind, se va reține că, în cazul litigiilor inițiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal să fie supusă doar recursului. Totodată, în cauză se constată incidența dispozițiilor tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care prevăd că atunci când prin lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că poate fi "atacată cu recurs", aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. Prin urmare, în cauză, având în vedere deopotrivă obiectul litigiului și momentul declanșării acestuia, instanța constată că reclamanta avea deschisă numai calea de atac ordinară a apelului.

Așa fiind, instanța reține că recurenta a uzat de această cale de atac, declarând apel împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de Tribunalul Ialomița, soluționat de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 65 din 8 februarie 2016. În continuare, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se va reține incidența în speță a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care prevede că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului.

Instanța va reține incidența în speță a dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. care prevăd că hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, sunt hotărâri definitive. În cauză, decizia recurată, fiind pronunțată în soluționarea apelului într-un litigiu ce cade sub incidența art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este o hotărâre definitivă de vreme ce nu este susceptibilă de a fi recurată. Sub aspectul inadmisibilității căii de atac, instanța va corobora dispozițiile menționate mai sus cu cele cuprinse în art. 457 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, pentru a concluziona că Decizia civilă nr. 65 din 8 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București nu este susceptibilă de a forma obiectul căii extraordinare de atac a recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 65 din data de 8 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2016. Procesat de GGC - CT