ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1372/2016

Decizia nr.

1372/2016

Deliberând

asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 2 iulie 2015, reclamanta A.

a înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, sub

nr. x/98/2015, cererea de chemare în judecată formulată în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Slobozia, prin primar, prin care a

solicitat repunerea în termenul de formulare a notificării prevăzute

de art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, obligarea

pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 1.662,88 mp situat

în Slobozia și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru

imobilul casa de locuit demolat.

Prin

Sentința civilă nr. 1374 pronunțată în data de 20 octombrie

2015 Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins ca

nefondată cererea de repunere în termenul de formulare a notificării

prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și a respins ca

tardivă cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia

civilă nr. 65 din 8 februarie 2016, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1374 pronunțată

în data de 20 octombrie 2015 de Tribunalul Ialomița, secția

civilă.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii

de atac, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 10 martie 2016.

Analizând

recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc.

civ. coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în

care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea

de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca

și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată

următoarele:

Prezentul

litigiu are ca obiect contestarea deciziei pârâtului municipiul Slobozia de

respingere ca tardivă a notificării prin care recurenta a solicitat

restituirea în natură a unui imobil teren și despăgubiri pentru

un imobil demolat.

Prin urmare,

în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, cu

precădere, dispozițiile art 26 alin. (3) din lege, așa cum au

fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor prin care a fost

suprimată calea de atac a apelului, potrivit cărora decizia sau,

după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării

sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana

care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul

unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen

de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă

recursului, care este de competența curții de apel.

Așa

fiind, se va reține că, în cazul litigiilor inițiate după

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, hotărârea pronunțată

în primă instanță de tribunal să fie supusă doar

recursului.

Totodată,

în cauză se constată incidența dispozițiilor tranzitorii

ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă care prevăd că

atunci când prin lege specială se prevede că hotărârea

judecătorească de primă instanță este

"supusă recursului" sau că poate fi "atacată cu

recurs", aceasta va fi supusă numai apelului la instanța

ierarhic superioară.

Prin urmare,

în cauză, având în vedere deopotrivă obiectul litigiului și

momentul declanșării acestuia, instanța constată că

reclamanta avea deschisă numai calea de atac ordinară a apelului.

Așa

fiind, instanța reține că recurenta a uzat de această cale

de atac, declarând apel împotriva hotărârii pronunțate în primă

instanță de Tribunalul Ialomița, soluționat de Curtea de

Apel București prin Decizia nr. 65 din 8 februarie 2016.

În

continuare, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

se va reține incidența în speță a art. XVIII alin. (2) din

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care prevede

că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a

prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse

recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care

legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse

numai apelului.

Instanța

va reține incidența în speță a dispozițiilor art. 634

alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. care prevăd că hotărârile date în

apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs,

sunt hotărâri definitive.

În

cauză, decizia recurată, fiind pronunțată în

soluționarea apelului într-un litigiu ce cade sub incidența art.

XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este o hotărâre definitivă de

vreme ce nu este susceptibilă de a fi recurată.

Sub aspectul

inadmisibilității căii de atac, instanța va corobora

dispozițiile menționate mai sus cu cele cuprinse în art. 457 C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, pentru a

concluziona că Decizia civilă nr. 65 din 8 februarie 2016

pronunțată de Curtea de Apel București nu este susceptibilă

de a forma obiectul căii extraordinare de atac a recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 65 din

data de 8 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Fără

nicio cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT