ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1293/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1293/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1293/2016

Asupra cauzei

de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,

constată următoarele:

recurs

Prin recursul declarat la data de 2

februarie 2016 împotriva Deciziei civile nr. 38A din 1 februarie 2016 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a

fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată

de apelantul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 501A din 27 octombrie

2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4

și 8 C. proc. civ., reclamantul A. a invocat, în sinteză, faptul

că instanțele de judecată au apreciat, greșit, că este

prescris dreptul material la acțiune în privința capătului 1 al

cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 1 și 3 din Decretul

nr. 167/1998, deși acest text de lege nu se aplică în cauză, dat

fiind faptul că proprietatea nu este un obiect patrimonial. De asemenea,

art. 21 din Decretul nr. 167/1998 menționează că acest decret nu

se aplică proprietății private.

A mai

susținut recurentul că instanțele au depășit

atribuțiile judecătorești stabilite prin Constituție

și Codul Civil și au cedat influențelor exterioare realizate de

pârâta Regia Națională a Pădurilor - B., iar prin soluțiile

instanțelor civile se încearcă înlăturarea caracterului penal al

unor fapte realizate de reprezentanți ai pârâtei.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

la data de 21 aprilie 2016.

La data de 4

mai 2016, s-a procedat la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se

că recursul nu este admisibil.

Completul de

filtru C2, constatând că sunt întrunite condițiile art. 493 alin. (3)

C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 4 mai 2016, comunicarea

raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului către

părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere,

așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit

dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților la data de 16 mai 2016.

La data de 23

mai 2016, recurentul a depus punct de vedere la raport prin care a precizat

obiectul cererii de chemare în judecată, precum și temeiul de drept

al acesteia și a adus critici hotărârilor pronunțate pe fondul

litigiului.

La

aceeași data, a depus punct de vedere la raport intimata Regia

Națională a Pădurilor - B. care a invocat excepția

inadmisibilității recursului, excepția prescripției

dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat.

La data de 30

mai 2016, constatându-se că se poale trece la examinarea recursului, s-a

fixat termen de judecată pentru data de 7 iunie 2016, în temeiul

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea

părților.

recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

2.1. Înalta

Curte reține că litigiul de față are un obiect patrimonial,

fiind întemeiat pe dispozițiile legale ce reglementează

răspunderea civilă delictuală.

Astfel, prin

cererea înregistrată la data de 28 martie 2013, pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta

Regia Națională a Pădurilor - B., solicitând instanței să

constate că pârâta a împădurit, fără drept, o

suprafața de 3.556 mp din proprietatea sa, situată în satul

Vărăști, comuna Dorobanțu, jud. Călărași

și să fie obligata pârâta să întocmească o

documentație de schimb de terenuri, în baza căreia să-i

pună la dispoziție, în compensare, un teren în zona Chieiu.

La data de 6

iunie 2013, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat

că obiectul acțiunii este obligarea pârâtei să emită act

administrativ pentru terenul compensatoriu și să compenseze terenul

împădurit.

Prin

Sentința civilă nr. 2688 din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Călărași. Instanța a reținut că

obiectul cauzei este răspunderea civilă delictuală, partea invocând

fapta ilicită a pârâtei, de ocupare, prin împădurire, a imobilului

proprietatea sa, iar nu Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cauza a fost

reînregistrată la data de 24 octombrie 2013 pe rolul Judecătoriei

Călărași, sub nr. x/202/2013.

Prin

Sentința civilă nr. 3301 din 20 noiembrie 2013, pronunțată

în Dosarul nr. x/202/2013, Judecătoria Călărași a admis

excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu,

declinând competența materială de soluționare a cauzei

Tribunalului Călărași.

Prin

Sentința civilă nr. 42 din 16 ianuarie 2014, Tribunalul

Călărași, secția civilă, a admis excepția de

necompetență materială, invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Călărași. Constatând ivit conflictul negativ

de competență a înaintat cauza Curții de Apel București

pentru soluționarea conflictului.

Prin

Sentința civilă nr. 524 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

stabilit competența soluționării cauzei la Judecătoria

Călărași având în vedere faptul că obiectul cererii este

reprezentat, de constatarea săvârșirii unui fapt ilicit constând în

împădurirea fără drept a terenului proprietatea reclamantului.

Cauza a fost

reînregistrată la data de 13 martie 2014 pe rolul Judecătoriei

Călărași

Ca urmare a

cererii formulate de pârâta Regia Națională a Pădurilor - B. -

Direcția Silvică Călărași, în ședința

publică din data de 28 mai 2014, instanța a dispus introducerea în

cauză, în calitate de pârât, a Statului Român - reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice, acesta fiind titularul dreptului de proprietate asupra

fondului forestier, Regia Națională a Pădurilor - B. exercitând

doar prerogativa administrării acestor terenuri.

Prin

Sentința civilă nr. 1800 din 11 iulie 2014, Judecătoria

Călărași a respins excepția autorității de lucru

judecat, invocată de pârâta Regia Națională a Pădurilor -

B., admițând excepția prescripției dreptului material la

acțiune, invocată din oficiu de instanță și a respins

acțiunea ca prescrisă.

Prin Decizia

civilă nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțata în Dosarul nr.

x/116/2014, Tribunalul Călărași a respins apelul declarat de

reclamant împotriva Sentinței civile nr. 1800 din 11 iulie 2014 a

Judecătoriei Călărași, decizia fiind definitivă.

Împotriva

acestei decizii, la data de 30 aprilie 2015, a formulat contestație în

anulare reclamantul, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Călărași sub nr. x/116/2015.

Prin Decizia

civilă nr. 764 din 16 iunie 2015, definitivă, Tribunalul

Călărași a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice

Călărași, invocată de această pârâtă, prin întâmpinare

și a respins contestația în anulare, ca nefondată.

Împotriva

acestei decizii, la data de 19 iunie 2015 a formulat apel reclamantul,

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 17

iulie 2015.

În motivarea

cererii sale, apelantul-reclamant a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct.

2 și 4 C. proc. civ., arătând că dezlegarea dată este

rezultatul unei erori materiale și că nici judecătoria și

nici tribunalul nu s-au pronunțat asupra primului capăt de cerere.

Prin Decizia

civilă nr. 501A din 27 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, a fost respins, ca

inadmisibil, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Deciziei

civile nr. 764 din 16 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul

Călărași în Dosarul nr. x/116/2015, în contradictoriu cu

intimații-pârâți Regia Națională a Pădurilor - B. -

Direcția Silvică Călărași, și Statul Român, prin

Ministerul de Finanțe - reprezentat de Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor

Publice Ploiești - prin Administrația județeană a

Finanțelor Publice Călărași.

Curtea a

reținut că Decizia civilă nr. 375 din 20 martie 2015,

pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr.

x/116/2014 în apel, este definitivă în temeiul art. 483 alin. (2) teza

finală C. proc. civ., precum și art. XVIII alin. (2) din Legea nr.

2/2013, acesta din urmă stabilind că nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani, în valoare de

până la 1.000.000 lei inclusiv.

Astfel,

terenul solicitat în compensare, în suprafață de 0,3556 ha, este

evaluabil în bani și nu există suficiente elemente care să

susțină concluzia că valoarea acestuia, care ar trebui să

fie similară celui dat de reclamant la rândul său în compensare,

depășește pragul valoric de 1.000.000 lei. Din contră, din

"Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților

imobiliare pentru anul 2014 în județele Călărași, Giurgiu,

Ialomița și Teleorman", întocmit de Camera Notarilor Publici

București, rezultă că valoarea orientativă a terenurilor cu

vegetație forestieră din zonă este de maximum 8.300 euro/ha.

S-a mai

reținut că acțiunea a fost formulată de reclamant ca având

două capete de cerere, dar în realitate primul nu are un caracter de

sine-stătător, fiind doar motivarea în fapt a celui de-al doilea.

În concluzie,

a reținut instanța că, fiind o hotărâre definitivă,

Decizia civilă nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțată de

Tribunalul Călărași nu poate fi atacată cu recurs și

cu atât mai puțin cu apel.

În temeiul

art. 508 alin. (4) C. proc. civ, potrivit căruia "hotărârea data

în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac

ca și hotărârea atacată'', curtea a reținut și

caracterul inadmisibil ai apelului declarat împotriva unei hotărâri

pronunțate în cadrul soluționării unei contestații în

anulare având, ca obiect apelul îndreptat împotriva unei hotărâri supuse

numai apelului.

Prin Decizia

nr. 38 A din 1 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelantul-reclamant

A. împotriva Deciziei civile nr. 501A din 27 octombrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă.

Examinând

excepția inadmisibilității cererii de revizuire, Curtea a

reținut că revizuentul invocă, potrivit precizărilor din

ședința de judecată din 1 februarie 2016 și temeiurilor de

drept menționate în cererea de revizuire, prevederile art. 509 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., susținând că prin decizia atacată, instanța

nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere constând în întocmirea de

către Ocolul Silvic Călărași a unei documentații de

schimb de terenuri în numele său, cele ale art. 509 alin. (1) pct. 9 C.

proc. civ. deoarece la pronunțarea deciziei atacate, instanța l-ar fi

împiedicat pe revizuent, în ședința de judecată, să-și

susțină cauza, precum și prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1,

3 și 4 C. proc. civ. și susține ca motive de revizuire,

fără a le încadra în drept, faptul că prin decizia atacată

a fost motivat greșit cel de al doilea capăt al cererii de chemare în

judecată, aplicându-se Decretul nr. 167/1958 privind prescrierea

acțiunii, că se încalcă art. 44 și 53 din Constituția

României, art. 12, 15, 555, 1327 din C. civ, și că nu se

motivează legal sentințele pronunțate în privința

acțiunilor delictuale de deposedare a revizuentului și a familiei

sale de diferite suprafețe de teren.

În

sinteză, instanța a reținut că, pe de o parte, cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1

și 9 C. proc. civ, este inadmisibilă deoarece este promovată

împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, nefiind îndeplinite

cerințele art. 509 alin. (1) C. proc. civ, potrivit, cărora poate fi

cerută "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului

sau care evocă fondul.

Pe de

altă parte, instanța de revizuire a reținut că

susținerile revizuentului nu se pot încadra în motivele limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 C. proc.

civ., parte din ele constituind doar critici referitoare la pretinsa

nelegalitate și netemeinicie a altor sentințe și decizii și

la însuși fondul litigiului soluționat prin acestea, ce nu pot fi

primite în raport de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii nu declarat recurs revizuentul la data de 2 februarie 2016.

2.2. Înalta

Curte reține că în temeiul dispozițiilor art. XVIII alin. (2)

din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, astfel cum au fost

modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 "În procesele pornite începând cu data

intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31

decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...)

în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei

inclusiv". De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului

hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse

numai apelului."

Se

reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.,

"sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de

recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 C. proc. civ.

și art XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia

pronunțată în soluționarea unui litigiu evaluabil în bani, având

o valoare mai mică de 1.000.000 lei, început după data intrării

în vigoare a Legii nr. 2/2013, este definitivă, nefiind supusă

căii de atac a recursului.

În

cauză, așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 501A din 27

octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apei București,

secția a III-a civilă, în soluționarea contestației în

anulare îndreptate împotriva Deciziei nr. 764 din 16 iunie 2015,

pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr.

x/116/2015, valoarea obiectului litigiului este mai mică de 1.000.000 lei.

În

consecință, Decizia nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțată

în Dosarul nr. x/116/2014 al Tribunalului Călărași, prin care a

fost soluționat fondul cauzei în apel, este definitivă, neputând fi

atacată cu recurs.

Cu atât mai

mult, în virtutea principiului unicității căii de atac și a

dispozițiilor art. 466 C. proc. civ. ce stabilesc care hotărâri sunt

supuse apelului, nu poate fi atacată cu apel o hotărâre

pronunțată de instanța de apel.

Totodată,

în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., potrivit

cărora "Hotărârea dată în contestație în anulare este

supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea

atacată", Decizia nr. 764 din 16 iunie 2015, pronunțată de

Tribunalul Călărași în Dosarul nr. x/116/2015, prin care a fost

soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva

Deciziei nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr.

x/116/2014 al Tribunalului Călărași, în apel, este la rândul

său definitivă, neputând fi atacată cu apel sau cu recurs.

Pentru acest

motiv a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva respectivei

decizii, prin Decizia nr. 501A din 27 octombrie 2015 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, la rândul său

definitivă, pentru motivele sus-arătate și, prin urmare,

nesupusă căii de atac a recursului.

Se mai

reține că, în temeiul art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor

de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Prin urmare,

Decizia nr. 38 A din 1 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin care a fost

soluționată cererea de revizuire îndreptată împotriva Deciziei

nr. 501A din 27 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, este definitivă, în

temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ. și, în

consecință, nu poate fi atacată cu recurs.

Principiul

legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ.

presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi

supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În

afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite

alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

În concluzie,

în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr. 38

A din 1 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, nu este supusă căii de atac a

recursului.

Având în

vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493

alin. (1) C. proc. civ.,  Înalta Curte urmează să respingă, ca

inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 38A din

1 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016.

Procesat

de GGC - NN