ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1293/2016

Decizia nr. 1293/2016 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Cererea de recurs Prin recursul declarat la data de 2 februarie 2016 împotriva Deciziei civile nr. 38A din 1 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelantul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 501A din 27 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., reclamantul A. a invocat, în sinteză, faptul că instanțele de judecată au apreciat, greșit, că este prescris dreptul material la acțiune în privința capătului 1 al cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1998, deși acest text de lege nu se aplică în cauză, dat fiind faptul că proprietatea nu este un obiect patrimonial.

De asemenea, art. 21 din Decretul nr. 167/1998 menționează că acest decret nu se aplică proprietății private. A mai susținut recurentul că instanțele au depășit atribuțiile judecătorești stabilite prin Constituție și Codul Civil și au cedat influențelor exterioare realizate de pârâta Regia Națională a Pădurilor - B., iar prin soluțiile instanțelor civile se încearcă înlăturarea caracterului penal al unor fapte realizate de reprezentanți ai pârâtei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 aprilie 2016. La data de 4 mai 2016, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C2, constatând că sunt întrunite condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 4 mai 2016, comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului către părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 16 mai 2016. La data de 23 mai 2016, recurentul a depus punct de vedere la raport prin care a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, precum și temeiul de drept al acesteia și a adus critici hotărârilor pronunțate pe fondul litigiului.

La aceeași data, a depus punct de vedere la raport intimata Regia Națională a Pădurilor - B. care a invocat excepția inadmisibilității recursului, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La data de 30 mai 2016, constatându-se că se poale trece la examinarea recursului, s-a fixat termen de judecată pentru data de 7 iunie 2016, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. 2. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: 2.1. Înalta Curte reține că litigiul de față are un obiect patrimonial, fiind întemeiat pe dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Astfel, prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Regia Națională a Pădurilor - B., solicitând instanței să constate că pârâta a împădurit, fără drept, o suprafața de 3.556 mp din proprietatea sa, situată în satul Vărăști, comuna Dorobanțu, jud. Călărași și să fie obligata pârâta să întocmească o documentație de schimb de terenuri, în baza căreia să-i pună la dispoziție, în compensare, un teren în zona Chieiu. La data de 6 iunie 2013, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că obiectul acțiunii este obligarea pârâtei să emită act administrativ pentru terenul compensatoriu și să compenseze terenul împădurit.

Prin Sentința civilă nr. 2688 din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași. Instanța a reținut că obiectul cauzei este răspunderea civilă delictuală, partea invocând fapta ilicită a pârâtei, de ocupare, prin împădurire, a imobilului proprietatea sa, iar nu Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Cauza a fost reînregistrată la data de 24 octombrie 2013 pe rolul Judecătoriei Călărași, sub nr. x/202/2013. Prin Sentința civilă nr. 3301 din 20 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/202/2013, Judecătoria Călărași a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, declinând competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului Călărași.

Prin Sentința civilă nr. 42 din 16 ianuarie 2014, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași. Constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului. Prin Sentința civilă nr. 524 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a stabilit competența soluționării cauzei la Judecătoria Călărași având în vedere faptul că obiectul cererii este reprezentat, de constatarea săvârșirii unui fapt ilicit constând în împădurirea fără drept a terenului proprietatea reclamantului.

Cauza a fost reînregistrată la data de 13 martie 2014 pe rolul Judecătoriei Călărași Ca urmare a cererii formulate de pârâta Regia Națională a Pădurilor - B. - Direcția Silvică Călărași, în ședința publică din data de 28 mai 2014, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta fiind titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, Regia Națională a Pădurilor - B. exercitând doar prerogativa administrării acestor terenuri. Prin Sentința civilă nr. 1800 din 11 iulie 2014, Judecătoria Călărași a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Regia Națională a Pădurilor - B., admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de instanță și a respins acțiunea ca prescrisă.

Prin Decizia civilă nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțata în Dosarul nr. x/116/2014, Tribunalul Călărași a respins apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 1800 din 11 iulie 2014 a Judecătoriei Călărași, decizia fiind definitivă. Împotriva acestei decizii, la data de 30 aprilie 2015, a formulat contestație în anulare reclamantul, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. x/116/2015. Prin Decizia civilă nr. 764 din 16 iunie 2015, definitivă, Tribunalul Călărași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice Călărași, invocată de această pârâtă, prin întâmpinare și a respins contestația în anulare, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, la data de 19 iunie 2015 a formulat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 17 iulie 2015. În motivarea cererii sale, apelantul-reclamant a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 4 C. proc. civ., arătând că dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale și că nici judecătoria și nici tribunalul nu s-au pronunțat asupra primului capăt de cerere.

Prin Decizia civilă nr. 501A din 27 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 764 din 16 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. x/116/2015, în contradictoriu cu intimații-pârâți Regia Națională a Pădurilor - B. - Direcția Silvică Călărași, și Statul Român, prin Ministerul de Finanțe - reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești - prin Administrația județeană a Finanțelor Publice Călărași. Curtea a reținut că Decizia civilă nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. x/116/2014 în apel, este definitivă în temeiul art. 483 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., precum și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, acesta din urmă stabilind că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Astfel, terenul solicitat în compensare, în suprafață de 0,3556 ha, este evaluabil în bani și nu există suficiente elemente care să susțină concluzia că valoarea acestuia, care ar trebui să fie similară celui dat de reclamant la rândul său în compensare, depășește pragul valoric de 1.000.000 lei. Din contră, din "Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare pentru anul 2014 în județele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman", întocmit de Camera Notarilor Publici București, rezultă că valoarea orientativă a terenurilor cu vegetație forestieră din zonă este de maximum 8.300 euro/ha.

S-a mai reținut că acțiunea a fost formulată de reclamant ca având două capete de cerere, dar în realitate primul nu are un caracter de sine-stătător, fiind doar motivarea în fapt a celui de-al doilea. În concluzie, a reținut instanța că, fiind o hotărâre definitivă, Decizia civilă nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași nu poate fi atacată cu recurs și cu atât mai puțin cu apel. În temeiul art. 508 alin. (4) C. proc. civ, potrivit căruia "hotărârea data în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată'', curtea a reținut și caracterul inadmisibil ai apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în cadrul soluționării unei contestații în anulare având, ca obiect apelul îndreptat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Prin Decizia nr. 38 A din 1 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelantul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 501A din 27 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Examinând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, Curtea a reținut că revizuentul invocă, potrivit precizărilor din ședința de judecată din 1 februarie 2016 și temeiurilor de drept menționate în cererea de revizuire, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susținând că prin decizia atacată, instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere constând în întocmirea de către Ocolul Silvic Călărași a unei documentații de schimb de terenuri în numele său, cele ale art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ. deoarece la pronunțarea deciziei atacate, instanța l-ar fi împiedicat pe revizuent, în ședința de judecată, să-și susțină cauza, precum și prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 4 C. proc. civ. și susține ca motive de revizuire, fără a le încadra în drept, faptul că prin decizia atacată a fost motivat greșit cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, aplicându-se Decretul nr. 167/1958 privind prescrierea acțiunii, că se încalcă art. 44 și 53 din Constituția României, art. 12, 15, 555, 1327 din C. civ, și că nu se motivează legal sentințele pronunțate în privința acțiunilor delictuale de deposedare a revizuentului și a familiei sale de diferite suprafețe de teren. În sinteză, instanța a reținut că, pe de o parte, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 9 C. proc.

civ, este inadmisibilă deoarece este promovată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, nefiind îndeplinite cerințele art. 509 alin. (1) C. proc. civ, potrivit, cărora poate fi cerută "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Pe de altă parte, instanța de revizuire a reținut că susținerile revizuentului nu se pot încadra în motivele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 C. proc. civ., parte din ele constituind doar critici referitoare la pretinsa nelegalitate și netemeinicie a altor sentințe și decizii și la însuși fondul litigiului soluționat prin acestea, ce nu pot fi primite în raport de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii nu declarat recurs revizuentul la data de 2 februarie 2016. 2.2. Înalta Curte reține că în temeiul dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv". De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Se reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 C. proc. civ. și art XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu evaluabil în bani, având o valoare mai mică de 1.000.000 lei, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. În cauză, așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 501A din 27 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apei București, secția a III-a civilă, în soluționarea contestației în anulare îndreptate împotriva Deciziei nr. 764 din 16 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. x/116/2015, valoarea obiectului litigiului este mai mică de 1.000.000 lei.

În consecință, Decizia nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/116/2014 al Tribunalului Călărași, prin care a fost soluționat fondul cauzei în apel, este definitivă, neputând fi atacată cu recurs. Cu atât mai mult, în virtutea principiului unicității căii de atac și a dispozițiilor art. 466 C. proc. civ. ce stabilesc care hotărâri sunt supuse apelului, nu poate fi atacată cu apel o hotărâre pronunțată de instanța de apel. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", Decizia nr. 764 din 16 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. x/116/2015, prin care a fost soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva Deciziei nr. 375 din 20 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/116/2014 al Tribunalului Călărași, în apel, este la rândul său definitivă, neputând fi atacată cu apel sau cu recurs.

Pentru acest motiv a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva respectivei decizii, prin Decizia nr. 501A din 27 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, la rândul său definitivă, pentru motivele sus-arătate și, prin urmare, nesupusă căii de atac a recursului. Se mai reține că, în temeiul art. 513 alin. (5) C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". Prin urmare, Decizia nr. 38 A din 1 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost soluționată cererea de revizuire îndreptată împotriva Deciziei nr. 501A din 27 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, este definitivă, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc.

civ. și, în consecință, nu poate fi atacată cu recurs. Principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ. presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. În concluzie, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr. 38 A din 1 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 38A din 1 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016. Procesat de GGC - NN