ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 70/2016

Decizia nr. 70/2015

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 231 din data de 10 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. x/101/2011, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a dispus, printre altele, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpatei A., în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. anterior, în condițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus dm pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 16 mai 2011 la 23 mai 2011, inclusiv.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpatului B., în infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 26 rap. la 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul B., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. anterior, în cond. art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior.

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii din 15 mai 2011.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpatei persoane juridice SC C. SA, în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior combinat cu art. 71

1

alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnată inculpata persoană juridică SC C. SA, cu sediul în județul Ilfov, sat Cernica, com. Cernica, reprezentată de administratorul judiciar SC D. SPRL, cu sediul în București, sectorul 1, la pedeapsa de 100.000 lei amendă.

În baza art. 53

2

alin. (1) C. pen. rap. la art. 53 alin. (3) lit. e) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatei persoană juridică SC C. SA pedeapsa complementară a obligării de a difuza hotărârea de condamnare.

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a dispus ca hotărârea de condamnare să fie difuzată de 10 ori, în extras, pe cheltuiala inculpatei persoană juridică, într-un cotidian central; pedeapsă complementară ce se va executa după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; s-a atras atenția inculpatei persoană juridică SC C. SA asupra art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, privind suspendarea activității inculpatei persoane juridice, în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei complementare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior reținută în sarcina inculpatei persoană juridică SC E. SRL, în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior a fost achitată inculpata persoană juridică SC E. SRL, cu sediul în județul Ilfov, sat Crețești, com. Vidra, reprezentată de administratorul judiciar SC D. SPRL, cu sediul în București, sectorul 1, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Au fost respinse, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de SC F. SRL Motru, SC G. SRL Slatina și SC H. SRL și, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior au fost obligați inculpații A., B., SC I. SRL și SC C. SA să plătească, în solidar, suma de 8.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (sumă în care au fost incluse și cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală cu privire la acești inculpați, în cuantum de 4.200 lei).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpații A., B., SC C. SA, reprezentată de SC D. SPRL, precum și părțile civile SC G. SRL, SC F. SRL și SC H. SRL Vânju Mare.

Prin Decizia penală nr. 484 din data de 04 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., B., J. și SC C. SA Cernica și de partea civilă SC H. SRL, împotriva sentinței penale nr. 231 din data de 10 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. x/101/2011.

S-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și părțile civile SC G. SRL Slatina și SC F. SRL Motru, împotriva sentinței penale nr. 231 din data de 10 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. x/101/2011.

S-a desființat, în totalitate, sentința și, rejudecând:

În baza art. 386 C. proc. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații B., J. și K. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. art. 48 C. pen. în vigoare rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. în vigoare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c). proc. pen., s-a încetat procesul penal privind pe inculpata persoană juridică SC I. SRL pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. în vigoare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 72 C. pen. și art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa de mai sus perioada detenției preventive de la 16 mai 2011 la 23 mai 2011.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 72 C. pen. și art. 404 alin. (4) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa de mai sus perioada reținerii de o zi.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 71

1

alin. (3) C. pen., art. 53 alin. (3) lit. e) C. pen. și art. 5 C. pen., au fost condamnate fiecare dintre inculpatele persoane juridice SC C. SA, SC E. SRL, SC L. SRL la plata a câte 10.000 lei amendă penală și la pedeapsa complementară a difuzării hotărârii de condamnare de 10 ori, în extras, într-un cotidian central, pe cheltuiala inculpatelor persoane juridice.

S-a atras atenția inculpatelor persoane juridice asupra dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a respins acțiunea părții civile SC H. SRL.

Au fost obligați, în solidar, inculpații A., B., K., J. și persoanele juridice SC C. SA, SC E. SRL, SC L. SRL, fiecare dintre acestea reprezentate prin SC D. SPRL la plata sumei de 3.595.332,28 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă SC G. SRL și la plata sumei de 440.000 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă SC F. SRL.

S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de inculpații K. și J.

Au fost obligați inculpații A., B., K., J., SC C. SA, SC E. SRL și SC L. SRL, acestea din urmă reprezentate prin SC D. SPRL la plata a câte 1.206 lei cheltuieli judiciare suportate în primă instanță de partea civilă SC G. SRL Slatina.

Au fost obligați inculpații A., B. și SC C. SA, reprezentată prin SC D. SPRL la plata sumei de câte 2.066 lei cheltuieli judiciare în primă instanță și inculpații K., J., SC E. SRL și SC L. SRL acestea din urmă reprezentate prin SC D. SPRL, la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare în primă instanță, iar suma de 600 lei, reprezentând cotă-parte din onorariile apărătorilor din oficiu în primă instanță a rămas în sarcina statului.

Au fost obligați inculpații B. și SC C. SA, reprezentată prin SC D. SPRL la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel, inculpații A. și J. la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând parte din onorariul apărătorului din oficiu, iar apelanta parte civilă SC H. SRL la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în apel.

împotriva Deciziei penale nr. 484 din 04 aprilie 2014, au formulat recurs în casație, la data de 04 august 2014, inculpatele persoane juridice SC C. SA și SC E. SRL reprezentate de SC D. SPRL, la data de 13 august 2014, inculpata A. și la data de 19 august 2014, inculpatul B..

S-a constatat că Decizia penală nr. 484 din 04 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost comunicată, la data de 04 iulie 2014, către SC C. SA reprezentată de SC D. SPRL și SC E. SRL reprezentată de SC D. SPRL, la data de 25 iulie 2014, către inculpata A., iar, la data de 31 iulie 2014, către inculpatul B. În atare situație, se constată că toate cele patru cereri de recurs în casație au fost formulate în termenul de 30 de zile prevăzut de lege de la comunicarea deciziei instanței de apel.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererilor de recurs în casație ce a format obiectul Dosarului nr. x/101/2011, în vederea discutării admisibilității în principiu a acestora, în temeiul art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 387/RC din 20 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații persoane fizice A., B. și de inculpatele persoane juridice SC C. SA redprezentata prin SC D. SPRL și SC E. SRL reprezentată de SC D. SPRL împotriva Deciziei penale nr. 484 din data de 04 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 484 din 04 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de către recurenții inculpați în termenul prevăzut de lege, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

Din examinarea cererilor de recurs în casație a rezultat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen. fiind menționate: numele și prenumele părților care au exercitat recursul în casație, datele de identificare ale apărătorilor aleși, hotărârea care se atacă, cazurile de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Prin cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A., s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esență, s-a arătat că, în aplicarea disp. art. 5 C. pen., instanța de apel trebuia să constate că, față de faptele reținute în rechizitoriu, nu li se putea imputa săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ci aceea incriminată de art. 237 alin. (2) C. pen. și anume abuzul de încredere prin fraudarea creditorului: "Cu aceeași pedeapsă (de la 6 luni la 3 ani) se sancționează fapta persoanei care, știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului".

În acest context, s-a subliniat că nu se pot reține în sarcina inculpaților activități de inducere în eroare a părților vătămate, prin rechizitoriu, inculpații au fost trimiși în judecată numai pentru înșelăciune prin emiterea de cecuri, astfel cum rezultă în partea descriptivă a rechizitoriului.

S-a mai precizat că, formal, în rechizitoriu se indică art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. anterior, fiind descrisă fapta de înșelăciune prin emitere de instrumente de plată, nu și alte fapte. De altfel, comunicarea învinuirii, prezentarea materialului de urmărire penală, concluziile orale ale reprezentantului Parchetului în prima instanță, au vizat doar fapta de emitere de cec-uri, nefiind învinuiți și pentru alte pretinse fapte de inducere în eroare a părților civile, față de care nu s-au administrat probe și nu s-a pus în mișcare acțiunea penală.

S-a mai arătat că reținerea în sarcina inculpaților a altor fapte în căile de atac ar conduce la vătămarea iremediabilă a dreptului lor la apărare, cu încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, s-a solicitat desființarea, în parte, a sentinței atacate, cu consecința achitării pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de cec fără acoperire, în condițiile art. 11 pct. 2 lit a) rap. la dispozițiile art. 10 lit. e) C. proc. pen. anterior. Raportat la dispozițiile C. pen., s-a apreciat că dispozițiile legale incidente sunt cele prev. de art. 25 C. pen. rap. la disp. art. 16 alin. (1) lit d) C. proc. pen.

În plus, inculpata A. a mai invocat motive care au fost criticate și cu ocazia dezbaterilor din recurs în casație, respectiv greșita aplicare a legii de către instanța de apel, încălcarea dreptului la apărare și omisiunea punerii în discuție a noii încadrări juridice garantate prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin cererile de recurs în casație formulate de inculpatele SC C. SA și SC E. SRL, ambele reprezentate de SC D. SPRL, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în esență, s-a apreciat că este netemeinică și nelegală condamnarea persoanei juridice SC C. SA raportat la împrejurările de săvârșire a faptelor și la autorii acestora, întrucât persoana juridică nu răspunde penal și nici nu poate răspunde pentru fapta altei persoane, arătând că inculpații persoane fizice au acționat în nume propriu și nu în numele persoanei juridice.

Problematica răspunderii penale este reglementată în art. 135 C. pen. care prevede că,,persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice".

Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce face obiectul domeniului privat.

Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.

Ca și reglementare, s-a opinat că persoana juridică (denumită și .persoană morală", în contrast cu persoana fizică sau naturală) este o entitate abstractă capabilă să aibă drepturi (ex. proprietate, dreptul de a sta în judecată) și să își asume obligații (ex. plata prestațiilor primite, plata impozitelor și taxelor către stat) în mod distinct față de membrii săi - la rândul lor, persoane fizice sau chiar juridice.

Astfel cum a stabilit doctrina, s-a învederat că răspunderea penală a persoanei juridice în dreptul român este o răspundere directă, pentru fapta proprie, iar persoana juridică nu răspunde din punct de vedere penal și nici nu ar putea răspunde pentru fapta altei persoane.

În consecință, atunci când are calitatea de inculpat în procesul penal, persoanei juridice nu i se poate imputa decât o faptă proprie, ceea ce nu este cazul în speța de față, faptele fiind săvârșite de persoanele fizice, la rândul lor inculpate în dosar, care, în rezoluția propriei voințe infracționale, au săvârșit faptele pentru care au fost condamnate.

În opinia inculpatelor, legiuitorul a prevăzut două situații în care putea fi angajată răspunderea persoanei juridice - când fapta este săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau când efectele patrimoniale urmare a săvârșirii infracțiunii revin persoanei juridice respective.

Astfel, o infracțiune este comisă în interesul persoanei juridice în toate cazurile când folosul material sau moral obținut prin infracțiune revine, în totul sau în parte, persoanei juridice, deși infracțiunea nu este comisă în realizarea obiectului de activitate. în plus, obiectul de activitate al societății este unul licit conform CAEN Rev. 2, care nu îmbracă formele ilicitului penal, iar răspunderea penală este limitată de principiul specialității capacității de folosință. Societatea nu a fost înființată astfel pentru a comite infracțiuni.

S-a arătat că, prin săvârșirea unei infracțiuni în realizarea obiectului de activitate trebuie înțeles un organ, prepus sau reprezentant al persoanei juridice care a comis o infracțiune cu prilejul transpunerii în practică a activităților pe care, potrivit legii sau actelor constitutive, persoana juridică le poate derula. Prepusul este persoana care îndeplinește o însărcinare sau funcție în interesul persoanei juridice, iar persoana juridică va răspunde penal dacă fapta săvârșită de acesta are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.

Însă, scopul funcțiilor încredințate - de reprezentare și conducere a societății este unul în esență licit, care a fost transformat într-o faptă ilicită prin conduita exclusiv personală a persoanei fizice.

Prin urmare, s-a apreciat că este exclusă răspunderea penală a persoanei juridice atunci când infracțiunea este comisă pe neașteptate de către un prepus al persoanei juridice sau dacă fapta infracțională nu se încadrează într-o practică tolerată ori consimțită de persoana juridică.

În opinia inculpatelor, nu s-a obținut pentru sine un folos patrimonial, un profit ilicit, ci, în fapt, a fost păgubită fiind declanșată procedura falimentului urmare a săvârșirii de către inculpații persoane fizice a faptelor respective, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 135 C. pen. nu este incidență în cauză.

Inculpații persoane fizice au acționat în nume propriu, iar nu în reprezentarea și în numele persoanei juridice, în baza relațiilor personale existente între aceștia și în vederea obținerii în mod personal a unor foloase patrimoniale ilicite.

S-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior reținută în sarcina inculpatei persoana juridică, în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 84 alin. (1) și (2) din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, iar Curtea de Apel Craiova a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Astfel, s-a apreciat că nu poate fi reținut concursul fraudulos al societăților comerciale conduse de către inculpații persoane fizice, în absența oricăror probe ce ar reprezenta o expertizare a întregii activități comerciale derulate de societățile comerciale aparținând holdingului, exclusiv cele două contracte comerciale în care părți sunt cele două părți civile, nu reprezintă întreaga activitate comercială a conglomeratului de societăți comerciale.

A fost, de asemenea, invocată și Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 9 din 24 octombrie 2005, care a statuat printre altele că, fapta de emitere a unui cec, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage după emitere, provizia în tot sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. anterior. In cazul în care însă beneficiarul a avut cunoștință în momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului, fapta trebuie încadrată în infracțiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Așadar, s-a solicitat în temeiul art. 440 C. proc. pen., să se admită în principiu recursul în casație și, pe cale de consecință, în temeiul art. 448 C. proc. pen., casând hotărârea atacată, să se dispună achitarea inculpatelor SC C. SA și SC E. SRL și exonerarea acestora de la plata amenzii penale, a despăgubirilor către părțile civile și a cheltuielilor judiciare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că cererile de recurs în casație formulate de inculpații B., A., SC C. SA și SC E. SRL reprezentate de administratorul judiciar SC D. SPRL împotriva Deciziei penale nr. 484 din 04 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova îndeplinesc condițiile prev. de art. 434-438 C. proc. pen. și a admis în principiu cererile de recurs în casație, în baza art. 440 C. proc. pen.

Analizând recursurile în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație a fost invocată incidența cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (pentru inculpatele persoane juridice SC C. SA și SC E. SRL reprezentate de administrator judiciar SC D. SPRL) și pct. 12 C. proc. pen. (pentru recurenții inculpați A. și B.), potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală ori au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpații A. și B. au formulat critici subsumate, în esență, greșitei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina lor și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă, a mobilului ori a legăturii de cauzalitate, critici pe care nu le-au circumscris vreunui caz de casare.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de cei doi inculpați, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatei, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor și vinovăția inculpaților nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de apel prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Însă, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a obține schimbarea încadrării juridice sau pentru a se constata lipsa de vinovăție a inculpaților ca urmare a reținerii unei alte situații de fapt, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Condamnații A. și B. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. pentru toate motivele precizate, respectiv greșita aplicare a legii de către instanța de apel, încălcarea dreptului la apărare și omisiunea punerii în discuție a noii încadrări juridice garantate prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, considerând că pedepsele aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune, respectiv de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru fiecare nu se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aplicate, în opinia acestora, pedepse nelegale.

Cu referire la această critică, Înalta Curte constată că, instanța de apel, după ce a reținut vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și a stabilit că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual, a dispus condamnarea acestora, după cum urmează:

- inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare în baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. în vigoare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare în baza art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., (1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Conform art. 49 C. pen., pedeapsa în cazul participanților (coautorul, instigatorul și complicele) la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Pornind de la aceste limite de pedeapsă reținute pentru infracțiunea de înșelăciune (complicitate la infracțiunea de înșelăciune pentru inculpatul B.), Înalta Curte reține că potrivit legii stabilită de către curtea de apel ca fiind legea penală mai favorabilă (alegere care nu poate fi cenzurată de instanța supremă în prezenta cale de atac a inculpaților), pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpaților este cuprinsă între unu și 5 ani închisoare. Rezultă că instanța de apel s-a raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legea pe care a considerat-o incidență în cauză, pedepsele aplicate inculpaților A. și B. încadrându-se în limitele prevăzute de lege.

Referitor la solicitarea recurenților inculpați A. și B. de suspendare a executării hotărârii recurate, se constată că deși aceasta are caracter subsecvent admiterii în principiu a cererilor de recurs în casație, putând fi luată în discuție în etapa ulterioară admiterii în principiu, față de criticile neîntemeiate invocate în susținerea acesteia și soluția de respingere a cererilor de recurs în casație, solicitarea privind suspendarea hotărârii care se execută nu este întemeiată prin prisma celor ce preced.

Critica recurentelor inculpate persoane juridice SC C. SA și SC E. SRL reprezentate de administrator judiciar SC D. SPRL, vizează greșita lor condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 71

1

alin. (3) C. pen., art. 53

1

alin. (3) lit. e) C. pen., solicitând achitarea acestora cu exonerarea de la plata amenzii penale și a despăgubirilor civile către părțile civile, precum și a cheltuielilor de judecată.

În argumentarea criticii, s-a susținut că nu se poate reține concursul fraudulos al celor două persoane juridice conduse de către inculpații persoane fizice care au acționat în nume propriu și nu în reprezentarea și numele persoanei juridice și persoana juridică nu poate răspunde pentru faptele personale comise de organele de conducere câtă vreme acuzațiile aduse se referă doar la două contracte comerciale vizate și nu reprezintă întreaga activitate comercială a societăților comerciale.

Examinând hotărârea atacată se constată că, sub aspectul situației de fapt, inculpata A. în numele SC I. SRL a încheiat un contract cu SC G. SRL de livrare cereale și pe parcursul derulării acestuia a apelat la metode de inducere în eroare sau mijloace frauduloase pentru a convinge reprezentanții societății să continue livrarea în pofida neîncasării sumelor datorate, aceasta dând asigurări că cerealele vor fi folosite pentru activitatea grupului de firme din care făcea parte SC I. SRL, ascunzând destinația reală a mărfurilor, care erau livrate direct la export, prin Portul Constanța, pentru prețuri mai mici decât cele contractate cu SC G. SRL acționând în scopul înșelării societății contractante.

Potrivit art. 135 C. pen., persoana juridică răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.

Legiuitorul a prevăzut două situații în care poate fi angajată răspunderea persoanei juridice, și anume, când fapta este săvârșită în realizarea obiectului de activitate și când efectele patrimoniale urmare a săvârșirii infracțiunii revin persoanei juridice respective.

Conform art. 219 C. civ., faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală și solidară a celor care le-au săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de terți.

În ceea ce privește inculpatele persoane juridice, curtea a reținut că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 și a aplicat o pedeapsă orientată spre limita minimă având în vedere că persoanele juridice erau în stadiu de dizolvare.

Prin prisma criticilor aduse deciziei de condamnare de către recurentele inculpate persoane juridice întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală" privește numai situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Cu privire la cererile de recurs în casație formulate de persoanele juridice, în mod corect prin hotărârea atacată s-a reținut cu privire la situația de fapt, pe baza probelor administrate, că marfa livrată de SC G. SRL în perioada decembrie 2009 - februarie 2010 către SC I. SRL administrată de inculpata A. a fost vândută printre altele persoanelor juridice inculpate, existând dovezi care atestă că începând din septembrie 2009 s-au livrat cantități mari de cereale acestora până în luna iulie 2010 cu un preț mai mic decât cel de achiziție.

De asemenea, s-a reținut că, persoanele juridice în realizarea obiectului de activitate și în derularea contractelor încheiate cu rea-credință nu au achitat sumele stabilite prin contracte.

Deși nu se cere ca persoanele fizice în sarcina cărora se reține că au săvârșit infracțiunea de înșelăciune în forma autoratului sau a complicității să aibă o anumită poziție în cadrul persoanei juridice ori să se afle într-un anumit raport juridic cu acestea, fiind suficient să se constate că aceștia se află în anumite relații de fapt cu persoanele juridice, acestea deținând funcții de conducere în cadrul societăților care au declarat calea de atac a recursului în casație.

Cât privește cea de-a doua condiție, aceea a existenței unei legături obiective între infracțiunea săvârșită și persoanele juridice aceasta se realizează atunci când infracțiunea a fost săvârșită în vreuna din cele trei condiții: a) în realizarea obiectului de activitate, b) în interesul persoanei juridice și c) în numele persoanei juridice.

Infracțiunea îndeplinește condiția săvârșirii în realizarea obiectului de activitate specific persoanei juridice atunci când a fost comisă în legătură cu orice activitate specifică persoanei juridice cuprinsă în obiectul de activitate al acesteia, care contribuie la realizarea acestui obiect.

Numai atunci când infracțiunea a fost săvârșită în interesul exclusiv al persoanei fizice sau unei alte persoane, condiția nu este îndeplinită și, deci, răspunderea penală a persoanei juridice este exclusă, urmând ca pentru săvârșirea infracțiunii să răspundă numai persoana fizică.

Ca și în cazul persoanelor fizice, răspunderea penală a persoanei juridice nu se poate întemeia numai pe imputația obiectivă fără existența și a imputației subiective sau a culpabilității.

În acest sens, se arată că vinovăția persoanei fizice care a săvârșit infracțiunea nu se confundă cu aceea a persoanei juridice, deși, fără existența unei infracțiuni săvârșite de o persoană fizică nu se poate vorbi de răspunderea penală a persoanei juridice, astfel că imputabilitatea subiectivă constă în atitudinea psihică a persoanei juridice care a încurajat și a încuviințat săvârșirea de către persoana fizică a infracțiunii legate de activitatea persoanei juridice în cauză.

În opinia inculpatelor persoane juridice, nu s-a obținut pentru sine un folos patrimonial, un profit ilicit, ci, în fapt, societățile au fost păgubite fiind declanșată procedura falimentului urmare a săvârșirii faptelor respective de către inculpații persoane fizice A. și B., în calitate de administratori ai inculpatelor persoane juridice, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 135 C. pen. nu este incidență în cauză.

S-a reținut că, felul în care apar evidențiate în actele societăților comerciale inculpate cerealele livrate de către SC G. SRL demonstrează că rolul acestor firme era de a ascunde faptul că cerealele achiziționate de SC I. SRL erau în realitate vândute mai departe firmelor inculpate la un preț mai mic decât prețul de achiziție, actele demonstrând că SC I. SRL a continuat să livreze către SC L. SRL, SC E. SRL, SC M. SRL și SC C. SA cantități mari de cereale până în luna iulie 2010.

Prin urmare, critica inculpatelor persoane juridice excede analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanțele de fond și de apel au făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunile reținute în sarcina inculpatelor persoane juridice sunt prevăzute în C. pen., nu au fost dezincriminate, constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că faptele există și că au fost săvârșite de inculpatele persoane juridice cu forma de vinovăție cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestora sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații SC C. SA reprezentată de administrator judiciar SC D. SPRL, SC E. SRL reprezentată de administrator judiciar SC D. SPRL, B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 484 din data de 04 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/101/2011.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați SC C. SA, reprezentată de administrator judiciar SC D. SPRL și SC E. SRL, reprezentată de administrator judiciar SC D. SPRL la plata sumei de câte 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza aceluiași temei de drept, va obliga recurenții inculpați B. și A. la plata sumei de câte 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații SC C. SA reprezentată de administrator judiciar SC D. SPRL, SC E. SRL reprezentată de administrator judiciar SC D. SPRL, B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 484 din data de 04 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/101/2011.

Obligă recurenții inculpați SC C. SA, reprezentată de administrator judiciar SC D. SPRL și SC E. SRL, reprezentată de administrator judiciar SC D. SPRL la plata sumei de câte 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați B. și A. la plata sumei de câte 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 martie 2016.