ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1476/2016
Asupra cauzei de
față, reține următoarele:
La data de 06 aprilie 2016, pe rolul
Curții de apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie, în cadrul dosarului înregistrat sub nr.
x/3/2015, pârâtul A. a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor
B. și C.
Prin încheierea
de ședință din data de 14 aprilie 2016, Curtea de Apel
București, secția a III-a și pentru cauze cu minori și de
familie, a respins cererea de recuzare a judecătorilor B. și C.,
formulată de petentul A.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs petentul A.
Prin cererea de
recurs, întemeiată, în drept, pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.
8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., recurentul A. a criticat
soluția curții de apel de respingere a cererii de recuzare formulate
împotriva judecătorilor B. și C., invocând următoarele
argumente:
Hotărârea
recurată a fost pronunțată cu eludarea dispozițiilor art. 42
alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În susținere,
a arătat că instanța de apei a respins solicitările
cuprinse în cererea de ape! privind încuviințarea unor probatorii și
a omis să se pronunțe asupra altora dintre acestea. Astfel,
recurentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la respingerea de
către curtea de apel a cererii de reaudiere, în calitate de martor, a
procurorului D., a cererii de încuviințare a probei cu înregistrarea
emisiunii din 14 ianuarie 2016. A mai invocat nelegalitatea hotărârii
judecătorești recurate și din perspectiva respingerii cererii
pentru emiterea unei adrese către Tribunalul București în
legătură cu înregistrarea ședințelor de judecată din
data de 10 septembrie 2015 și 16 octombrie 2015.
Niciunul dintre
intimați nu a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de
dispozițiile art. 17 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești
precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind C. proc. civ., publicată în M. Of., Partea l, nr. 89 din 12
februarie 2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru
prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele
măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum
și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 964 din 24 decembrie 2015.
La termenul de
judecată stabilit în complet de filtru pentru data de 07 septembrie 2016, Înalta
Curte a invocat, cu prioritate, excepția prematuri tații
exercitării căii de atac împotriva încheierii de
ședință din data de 14 aprilie 2016 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie.
Examinând
recursul în condițiile art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C.
proc. civ., în raport de chestiunea prematurității,
reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte
urmează a-l respinge, ca prematur formulat, pentru următoarele
considerente:
Prin
dispozițiile art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească
este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile
și termenele stabilite de
aceasta,
indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare,
revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția
competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru
subiectele de drept aflate în situații identice.
Aceleași
exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac
exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin
legea procesuală.
Potrivit
dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 „(2) în procesele
pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și
până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1
lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în
cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,
conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de
expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori
judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de
până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu simt
supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile
în care legea prevede că hotărârile de primă instanță
sunt supuse numai apelului."
În conformitate
cu prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
„încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata numai de
părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat
cauza. Când această din urma hotărâre este definitivă,
încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic
superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei
hotărâri".
Conform art. 53 alin.
(3) teza a II-a din același act normativ, „când instanța de recurs
constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa
hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de
apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima
instanță".
Din coroborarea
dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., cu prevederile alin. (3) teza a Il-a al aceluiași articol,
rezultă că împotriva încheierii prin care a fost respinsă
cererea de recuzare se poate exercita recurs, la instanța ierarhic
superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care
a fost soluționată cauza. Prin urmare, rezultă că
legiuitorul a fixat ca moment de începere a curgerii termenului pentru
exercitarea caii de atac data comunicării hotărârii prin care a fost
soluționată pricina. Această concluzie reiese și din
interpretarea literală a textelor legale redate care fac trimitere în mod
expres la „hotărârea prin care s-a soluționat cauza", respectiv
„trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau la prima
instanță".
Pe cale de
consecință, în interpretarea și aplicarea acestor
dispoziții legale, încheierea prin care a fost respinsă cererea de
recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă
la judecarea unei cauze, în apel, va putea fi atacată cu recurs numai
după soluționarea cauzei respective și pronunțarea unei
hotărâri definitive, în înțelesul art. 634 din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ.
Trecând la o
analiză gramaticală a textului legal în discuție, art. 53 alin. (1)
din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., rezultă că legiuitorul
a apelat la sintagma „odaia cu" în scopul de a evidenția că
momentul la care se naște dreptul la exercitarea căii de atac
împotriva soluției de respingere a cererii de recuzare, coincide cu cel la
care se naște dreptul la exercitarea căii de atac împotriva
hotărârii de fond, atunci când acesta există, sau de momentul
comunicării acesteia, când decizia este definitivă, condiționând
astfel exercitarea caii de atac de pronunțarea unei hotărâri pe
fondul cauzei. Reiese deci că, încheierea prin care a fost respinsă
cererea de recuzare, nu poate fi atacată în mod separat.
Spre deosebire de
încheierile prin care se încuviințează sau se respinge
abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează
recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea
atacării soluției de respingere a recuzării, odată cu
hotărârea prin care a fost soluționată cauza, are drept scop
garantarea desfășurării normale și imparțiale a
judecății, urmărind, însă, evitarea tergiversării
soluționării cauzelor prin exercitarea unor asemenea căi de atac
în cursul judecății.
În acest context
procesual, în absența unei hotărâri definitive alături de care
să fie exercitată, astfel cum impun dispozițiile legale în
materie, prezenta cale de atac, deși reglementată din punct de vedere
legal, nu e deschisă părților pe durata judecării cauzei în
cadrul căreia a fost formulata cererea de recuzare respinsă, ci doar
ia finalul judecății, odată cu hotărârea prin care a fost
soluționată cauza.
În cauza de
față, conform evidențelor Ecris, programul național de
gestiune a activității instanțelor, încheierea recurată
prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor B.
și C., a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect
răspunderea civilă delictuală, respectiv obligarea
pârâților la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 lei, cu
titlu de daune morale.
Prin urmare, în
aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C.
proc. civ., încheierea de respingere a cererii de recuzare din 14 aprilie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă
și pentru cauze cu minori și de familie, poate fi supusă
controlului de legalitate la instanța ierarhic superioară. Cu toate
acestea însă, deși dreptul de a formula calea de atac a recursului
împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare s-a născut
încă de la momentul la care a fost pronunțată soluția
asupra cererii de recuzare, 14 aprilie 2016, exercitarea acestuia este amânată
până la momentul pronunțării unei hotărâri prin care este
soluționată cauza, în speța de față, apelul exercitat
împotriva soluției pronunțate de tribunal.
Or, verificând în
programul național de gestiune a activității instanțelor,
Ecris, în raport de prevederile art. 154 alin. (8) din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ., stadiul de soluționare a Dosarului nr. x/3/2015 al
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie, se observă că acesta a
fost strămutat de la Curtea de Apel București la Curtea de Apel
Pitești, astfel cum reiese din dispozitivul Încheierii nr. 980 din 21
aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, în prezent, dosarul fiind înregistrat
pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. x/3/2015, cu termen de
judecată la data de 14 septembrie 2016.
În acest context,
se constată că judecarea apelului în cadrul căruia a fost pronunțată
încheierea recurată nu a fost finalizată prin pronunțarea unei
hotărâri judecătorești definitive care să tranșeze
litigiul dedus judecății, încheierea împotriva căreia a fost
exercitată prezenta cale de atac reprezentând o încheiere
intermediară, împotriva căreia legiuitorul a prevăzut expres
că dreptul la exercitarea căii de atac se naște la momentul
soluționării cauzei, așa cum s-a reținut și prin
considerentele expuse.
Dintr-o altă
perspectivă, din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din
Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a
al aceluiași articol, rezultă că împotriva încheierii prin care
s-a respins cererea de recuzare se poate face recurs, la instanța ierarhic
superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii
definitive prin care s-a soluționat cauza. Or, în cauza de față,
se constată că nu este îndeplinită această condiție,
de vreme ce judecata apelului este în curs de soluționare.
Văzând
dispozițiile art. 499 din Legea alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ., potrivit cărora „În cazul în care recursul se
respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se
constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai
motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de
casare" și având în vedere că excepția
prematurității reprezintă un fine de neprimire a cererii de
recurs, prioritară analizei oricăror altor chestiuni, Înalta Curte nu
poate trece la analiza pe fond a cererii.
Pentru aceste
considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge, ca prematur recursul declarat de pârâtul A.,
împotriva încheierii de ședință din data de 14 aprilie 2036
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Ill-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca prematur, recursul declarat de pârâtul A., împotriva încheierii de
ședință din data de 14 aprilie 2016 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a lIl-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie.
Potrivit
dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., republicat, decizia nu este supusă niciunei căi de atac și
se comunică părților.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2016.