ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2016

Decizia nr. 1476/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: La data de 06 aprilie 2016, pe rolul Curții de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în cadrul dosarului înregistrat sub nr. x/3/2015, pârâtul A. a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor B. și C. Prin încheierea de ședință din data de 14 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de recuzare a judecătorilor B. și C., formulată de petentul A. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A. Prin cererea de recurs, întemeiată, în drept, pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., recurentul A. a criticat soluția curții de apel de respingere a cererii de recuzare formulate împotriva judecătorilor B. și C., invocând următoarele argumente: Hotărârea recurată a fost pronunțată cu eludarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. În susținere, a arătat că instanța de apei a respins solicitările cuprinse în cererea de ape! privind încuviințarea unor probatorii și a omis să se pronunțe asupra altora dintre acestea.

Astfel, recurentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la respingerea de către curtea de apel a cererii de reaudiere, în calitate de martor, a procurorului D., a cererii de încuviințare a probei cu înregistrarea emisiunii din 14 ianuarie 2016. A mai invocat nelegalitatea hotărârii judecătorești recurate și din perspectiva respingerii cererii pentru emiterea unei adrese către Tribunalul București în legătură cu înregistrarea ședințelor de judecată din data de 10 septembrie 2015 și 16 octombrie 2015. Niciunul dintre intimați nu a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 17 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., publicată în M. Of., Partea l, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 964 din 24 decembrie 2015. La termenul de judecată stabilit în complet de filtru pentru data de 07 septembrie 2016, Înalta Curte a invocat, cu prioritate, excepția prematuri tații exercitării căii de atac împotriva încheierii de ședință din data de 14 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în raport de chestiunea prematurității, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca prematur formulat, pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 „(2) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

De asemenea, în aceste procese nu simt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." În conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urma hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a din același act normativ, „când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanță". Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., cu prevederile alin. (3) teza a Il-a al aceluiași articol, rezultă că împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare se poate exercita recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care a fost soluționată cauza. Prin urmare, rezultă că legiuitorul a fixat ca moment de începere a curgerii termenului pentru exercitarea caii de atac data comunicării hotărârii prin care a fost soluționată pricina.

Această concluzie reiese și din interpretarea literală a textelor legale redate care fac trimitere în mod expres la „hotărârea prin care s-a soluționat cauza", respectiv „trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau la prima instanță". Pe cale de consecință, în interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unei cauze, în apel, va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective și pronunțarea unei hotărâri definitive, în înțelesul art. 634 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Trecând la o analiză gramaticală a textului legal în discuție, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., rezultă că legiuitorul a apelat la sintagma „odaia cu" în scopul de a evidenția că momentul la care se naște dreptul la exercitarea căii de atac împotriva soluției de respingere a cererii de recuzare, coincide cu cel la care se naște dreptul la exercitarea căii de atac împotriva hotărârii de fond, atunci când acesta există, sau de momentul comunicării acesteia, când decizia este definitivă, condiționând astfel exercitarea caii de atac de pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei. Reiese deci că, încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare, nu poate fi atacată în mod separat.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care a fost soluționată cauza, are drept scop garantarea desfășurării normale și imparțiale a judecății, urmărind, însă, evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea unor asemenea căi de atac în cursul judecății. În acest context procesual, în absența unei hotărâri definitive alături de care să fie exercitată, astfel cum impun dispozițiile legale în materie, prezenta cale de atac, deși reglementată din punct de vedere legal, nu e deschisă părților pe durata judecării cauzei în cadrul căreia a fost formulata cererea de recuzare respinsă, ci doar ia finalul judecății, odată cu hotărârea prin care a fost soluționată cauza.

În cauza de față, conform evidențelor Ecris, programul național de gestiune a activității instanțelor, încheierea recurată prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor B. și C., a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect răspunderea civilă delictuală, respectiv obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de daune morale. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., încheierea de respingere a cererii de recuzare din 14 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, poate fi supusă controlului de legalitate la instanța ierarhic superioară.

Cu toate acestea însă, deși dreptul de a formula calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare s-a născut încă de la momentul la care a fost pronunțată soluția asupra cererii de recuzare, 14 aprilie 2016, exercitarea acestuia este amânată până la momentul pronunțării unei hotărâri prin care este soluționată cauza, în speța de față, apelul exercitat împotriva soluției pronunțate de tribunal. Or, verificând în programul național de gestiune a activității instanțelor, Ecris, în raport de prevederile art. 154 alin. (8) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., stadiul de soluționare a Dosarului nr. x/3/2015 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, se observă că acesta a fost strămutat de la Curtea de Apel București la Curtea de Apel Pitești, astfel cum reiese din dispozitivul Încheierii nr. 980 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în prezent, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. x/3/2015, cu termen de judecată la data de 14 septembrie 2016. În acest context, se constată că judecarea apelului în cadrul căruia a fost pronunțată încheierea recurată nu a fost finalizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive care să tranșeze litigiul dedus judecății, încheierea împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac reprezentând o încheiere intermediară, împotriva căreia legiuitorul a prevăzut expres că dreptul la exercitarea căii de atac se naște la momentul soluționării cauzei, așa cum s-a reținut și prin considerentele expuse.

Dintr-o altă perspectivă, din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care s-a soluționat cauza. Or, în cauza de față, se constată că nu este îndeplinită această condiție, de vreme ce judecata apelului este în curs de soluționare. Văzând dispozițiile art. 499 din Legea alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., potrivit cărora „În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare" și având în vedere că excepția prematurității reprezintă un fine de neprimire a cererii de recurs, prioritară analizei oricăror altor chestiuni, Înalta Curte nu poate trece la analiza pe fond a cererii. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca prematur recursul declarat de pârâtul A., împotriva încheierii de ședință din data de 14 aprilie 2036 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca prematur, recursul declarat de pârâtul A., împotriva încheierii de ședință din data de 14 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2016.