ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1321/2016

Decizia nr. 1321/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Judecata în fața primei instanțe. Sentința Tribunalului București, secția a VI-a civilă Prin sentința nr. 4879 din 17 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta A. București, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 141.861 lei, reprezentând contravaloare lucrări de reparații, potrivit contractelor de asociere în participațiune din 01 iulie 2009, suma de 19.081,76 lei, reprezentând dobânda legală calculată până la 31 mai 2011 inclusiv și în continuare, până la data achitării efective a debitului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamantă, în calitate de asociat prim și pârâtă, în calitate de asociat secund, au fost încheiate contractele din 01 iulie 2009, în temeiul cărora părțile s-au asociat, în scopul amenajării, punerii în funcțiune și exploatării teraselor C. și D., situate în Parcul Herăstrău din București și apoi, al împărțirii beneficiilor rezultate în urma exploatării lor, potrivit contribuției părților la asociere. Operarea teraselor urma a se realiza exclusiv de către asociatul secund, iar durata asocierii a fost stabilită la 25 de ani, începând cu data semnării, cu posibilitatea prelungirii, prin act adițional.

Contribuția asociatului prim consta în dreptul de folosință exclusivă asupra celor două imobile, iar contribuția asociatului secund presupunea asigurarea în integralitate a resurselor financiare necesare realizării celor două terase, obținerea autorizațiilor, avizelor și acordurilor prevăzute de lege și necesare pentru realizarea și exploatarea teraselor, precum și administrarea și gestiunea lor. În continuare, tribunalul a constatat că la 07 iulie 2009, reclamanta a încheiat cu SC E. SRL contractele de lucrări, având ca obiect lucrări generale de renovare a terasei C., respectiv a terasei D. și, în temeiul acestor contracte, a plătit prestatorului suma totală de 141.861 lei.

A mai luat act că în perioada 01 aprilie 2010-30 iunie 2010, Camera de Conturi a Municipiului București a efectuat la reclamantă un control operativ, în cadrul căruia a constatat efectuarea unor plăți nelegale, în sumă de 141.861 lei, pentru lucrări de reparații la cele două terase de alimentație publică, deși dreptul de folosință exclusivă fusese cedat către SC B. SRL. La 01 septembrie 2010, Camera de Conturi a Municipiului București a emis Decizia nr. 79/2010, în cadrul căreia, constatând efectuarea plăților nelegale, a dispus cuantificarea întregului prejudiciu și luarea măsurilor legale de recuperare a acestuia.

Ca atare, comisia de specialitate numită prin Decizia nr. 2949 din 17 septembrie 2010, procedând la determinarea și cuantificarea prejudiciului înregistrat de reclamantă prin plata contravalorii lucrărilor de reparații efectuate la terasele C. și D. în baza contractelor, din 07 iulie 2009, a stabilit că valoarea acestuia este de 141.861 lei, inclusiv T.V.A., întrucât asemenea investiții nu trebuiau suportate de reclamantă, ci de către pârâtă. Ca o consecință, prima instanță a admis acțiunea, așa cum a fost formulată, notând și că obligația principală este purtătoare de dobânzi legale, potrivit O.G. nr. 9/2000. Apelul. Decizia instanței de prim control judiciar; Împotriva acestei sentințe, SC B. SRL a declarat apel, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 176 din 06 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă; ca o consecință, hotărârea apelată a fost schimbată în tot, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că singurul temei invocat de către reclamantă îl constituie controlul efectuat de Curtea de Conturi, însăși autoarea cererii de chemare în judecată apreciind însă că a efectuat plățile disputate în executarea obligațiilor sale contractuale. Curtea de apel a subliniat, așadar, că reclamanta a pretins o sumă de bani la care nu s-a considerat îndreptățită, ci doar pentru că a fost obligată de Curtea de Conturi să inițieze un atare demers.

Din această perspectivă, a apreciat că acțiunea reclamantei nu putea să fie admisă, deoarece aproape întreaga cerere de chemare în judecată este mai degrabă o pledoarie pentru legalitatea plăților, iar concluziile Curții de Conturi nu sunt prin ele însele obligatorii pentru instanță sau pentru terții nesupuși controlului, așa încât deciziile sale nu pot constitui temei al unui drept subiectiv civil al cărui subiect activ să fie persoana controlată, iar subiect pasiv, un terț. În continuare, instanța de apel a mai constatat că tribunalul nu a făcut decât să reia aspectele reținute de Curtea de Conturi, dar nu a aplicat vreo normă juridică la situația de fapt și nici nu a motivat existența, în sarcina pârâtei, a obligației de plată a sumei pretinse.

În aceste condiții, ținând cont de efectul devolutiv al apelului, curtea a notat că litigiul ridică problema de drept a efectelor deciziei Curții de Conturi asupra altor persoane decât cea supusă controlului și cea a caracterului reparațiilor la imobilele a căror folosință a fost aportată în asocierea în participațiune. Cu privire la prima chestiune, a reținut că deciziile Curții de Conturi nu sunt acte normative și, ca atare, nu se impun altor persoane decât celor controlate. De asemenea, a mai notat că deciziile Curții de Conturi nu au nici autoritate de lucru judecat, ceea ce face ca ele să nu li se impună nici instanțelor judecătorești, acestea fiind singurele chemate de lege să stabilească drepturile și obligațiile contractuale ale părților.

În ceea ce privește problema caracterului reparațiilor la imobilele a căror folosință a fost aportată în asocierea în participațiune, curtea de apel a subliniat că aceasta nu faceparte din cauza acțiunii, pentru că reclamanta nu a invocat faptul că reparațiile în discuție au depășit obiectul sau scopul contractelor de asociere în participațiune, ci a susținut chiar contrariul, și anume că a plătit reparațiile tocmai în executarea contractelor, invocând ca temei al acțiunii doar faptul că prin decizia Curții de Conturi, plățile au fost considerate nelegale. Prin urmare, a apreciat că această problemă de drept nu face parte din cadrul procesual al acțiunii. Instanța de apel a notat că nu prezintă relevanță, pentru soluționarea cauzei, măsura în care reclamanta a respectat obligațiile impuse prin decizia Curții de Conturi, dar și că judecătorul nu poate suplini lipsurile unei acțiuni civile și nu îi poate adăuga un alt temei.

De aceea, a admis apelul și a schimbat sentința, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea. Recursul declarat de A. București împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 1374 din 19 mai 2015; pe cale de consecință, decizia atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, instanței de apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut că hotărârea recurată apare doar sub forma unei expuneri de afirmații, neexaminate coroborat, care nu creează transparența asupra silogismului judiciar.

Astfel, deși a criticat modalitatea de examinare a fondului de către tribunal, și instanța de apel a procedat de o manieră similară, ignorând efectul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, fără a realiza o analiză propriu-zisă a fondului cauzei și fără a expune raționamentul în urma căruia a apreciat că, în măsura în care reclamanta nu a pretins că plățile ar fi fost nelegale, această împrejurare ar fi fost suficientă, prin ea însăși, să conducă spre concluzia că nu se impunea ca ele să fi fost suportate de către pârâtă. În rejudecare după casare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 1947 din 19 noiembrie 2015, prin care a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a admis cererea întemeindu-se exclusiv pe efectele Deciziei nr. 79 din 01 septembrie 2010 a Curții de Conturi, fără a analiza însă raporturile contractuale dintre părți, deși decizia nu o leagă pe apelanta-pârâtă (atât timp cât obiectul controlului l-a format activitatea intimatei-reclamante), iar ea nu are autoritate de lucru judecat în fața instanțelor de judecată. În al doilea rând, analizând raporturile juridice dintre părți, curtea a apreciat că, pentru a putea constitui un veritabil aport în cadrul asocierii în participațiune, terasele trebuiau să îndeplinească toate condițiile pentru a putea fi întrebuințate conform destinației convenite între părți.

Astfel, a notat că obiectul celor două contracte de asociere în participațiune l-a constituit asocierea părților, în vederea amenajării, punerii în funcțiune și exploatării teraselor C. și D., precum și împărțirea beneficiilor rezultate în urma exploatării. Instanța de apel a luat act că apelanta-pârâtă este cea care urma să asigure în integralitate resursele financiare necesare realizării teraselor. În acest context, a apreciat că obligațiile asumate de către apelanta-pârâtă vizează amenajarea celor două imobile ca terase, în vederea exploatării lor, pornind de la premisa că imobilele ar fi trebuit predate într-o stare care să permită întrebuințarea. Prin urmare, instanța de prim control judiciar a considerat că lucrările care au fost efectuate potrivit contractelor din 07 iulie 2009 intrau în sarcina intimatei-reclamante, față de dispozițiile art. 1421 alin. (1) C. civ.

și art. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a A. București, raportate la situația de fapt care rezultă din referatul de necesitate întocmit de intimata-reclamantă anterior încheierii celor două contracte de asociere în participațiune, din care rezultă că, având în vedere starea avansată de degradare, este necesar a se demara de urgență lucrări de renovare a clădirii, respectiv desfacerea și refacerea tencuielilor, finisaje interioare și exterioare, precum și refacerea instalațiilor electrice și sanitare.

De asemenea, curtea de apel a mai notat că din răspunsurile la interogatoriul administrat în fața primei instanțe, rezultă că intimata-reclamantă a recunoscut că imobilele puteau fi amenajate ca terase după renovare și că investițiile pe care le-a efectuat în baza contractelor din 07 iulie 2009 au fost făcute ca urmare a obligațiilor care îi reveneau în temeiul art. 4 și 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a A. București, iar nu ca urmare a contractelor de asociere în participațiune încheiate cu apelanta-pârâtă.

Astfel, subliniind că noțiunea de renovare nu este identică cu cea de amenajare, la care se referă contractele de asociere în participațiune, instanța de prim control judiciar a tras concluzia că renovarea imobilelor, pentru a fi aduse într-o stare de natură să permită utilizarea lor potrivit scopului convenit, era în sarcina intimatei-reclamante, argumente în considerarea cărora a admis apelul și a schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată. Recursul. Motivul de nelegalitate invocat; A. București a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând anularea sa și menținerea sentinței pronunțate de tribunal. În motivare, recurenta a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de clauzele cuprinse în art. 4.1.2.

din contractele de asociere în participațiune, care stabileau contribuția asociatului secund (respectiv, a intimatei-pârâte), de a asigura în integralitate resursele financiare necesare realizării teraselor; în concret, a afirmat că amenajarea interioară a celor două imobile constituia o condiție esențială pentru semnarea contractelor pe o durată de 25 de ani. Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, se impune subliniat că solicitarea recurentei de anulare a deciziei atacate relevă necunoașterea dispozițiilor în care C. proc. civ. indică soluțiile pe care le poate pronunța instanța de recurs, în cazul admiterii căii extraordinare de atac, respectiv casarea sau modificarea.

În altă ordine de idei, dar tot preliminar, trebuie notat că, deși recurenta nu a indicat, în mod expres, niciun motiv de nelegalitate, examinarea memoriului de recurs permite încadrarea din oficiu a criticilor, potrivit art. 306 alin. (3) C.proc.civ, în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, i-a schimbat acestuia natura sau înțelesul lămurit ori vădit neîndoielnic.

Instanțele devolutive au stabilit că A. București, în calitate de asociat prim și SC B. SRL, în calitate de asociat secund, au încheiat contractele de asociere în participațiune din 01 iulie 2009, în temeiul cărora părțile s-au asociat, în scopul amenajării, punerii în funcțiune și exploatării teraselor C. și D., situate în Parcul Herăstrău din București și apoi, al împărțirii beneficiilor rezultate în urma exploatării lor, potrivit contribuției părților la asociere. Operarea teraselor urma a se realiza exclusiv de către asociatul secund, iar durata asocierii a fost stabilită la 25 de ani, începând cu data semnării, cu posibilitatea prelungirii, prin act adițional.

Dacă asociatul prim contribuia, aportând dreptul de folosință asupra celor două imobile, contribuția asociatului secund presupunea asigurarea în integralitate a resurselor financiare necesare realizării celor două terase, obținerea autorizațiilor, avizelor și acordurilor prevăzute de lege și necesare pentru realizarea și exploatarea teraselor, precum și administrarea și gestiunea celor două terase, așa cum rezultă din art. 4.1.2., comun ambelor contracte. Instanța de apel a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acestei clauze. Situația de fapt reținută de instanțele de fond cuprinde încheierea de către recurenta-reclamantă cu SC E. SRL, ulterior semnării celor două contracte de asociere în participațiune, respectiv la 07 iulie 2009, a contractelor de lucrări, având ca obiect lucrări generale de renovare a terasei C., respectiv a terasei D.; în baza acestor contracte, recurenta-reclamantă a plătit prestatorului suma totală de 141.861 lei.

În perioada 01 aprilie 2010-30 iunie 2010, Camera de Conturi a Municipiului București a efectuat la recurenta-reclamantă un control operativ, în cadrul căruia a constatat efectuarea unor plăți nelegale, în sumă de 141.861 lei, pentru lucrări de reparații la două terase de alimentație publică, deși dreptul de folosință exclusivă fusese cedat către SC B. SRL. La 01 septembrie 2010, Camera de Conturi a Municipiului București a emis Decizia nr. 79/2010, în cadrul căreia, constatând efectuarea plăților nelegale, a dispus cuantificarea întregului prejudiciu și luarea măsurilor legale de recuperare a acestuia.

Ca atare, comisia de specialitate numită prin Decizia nr. 2949 din 17 septembrie 2010, procedând la determinarea și cuantificarea prejudiciului înregistrat de reclamantă prin plata contravalorii lucrărilor de reparații efectuate la terasele C. și D. în baza contractelor, din 07 iulie 2009, a stabilit că valoarea acestuia este de 141.861 lei, inclusiv T.V.A., întrucât asemenea investiții nu trebuiau suportate de recurenta-reclamantă, ci de către intimata-pârâtă. Procedurile administrative și apoi, cele judiciare demarate nu au condus la anularea actului de control al Curții de Conturi, așa încât acesta a devenit definitiv și a născut în sarcina recurentei obligația de a iniția demersuri pentru recuperarea sumei de 141.861 lei.

Înalta Curte apreciază că în înțelesul vădit lămurit al clauzelor contractuale, a căror analiză era esențială pentru evaluarea pe fond a pretențiilor, contribuția recurentei în asocierea în participațiune se limita la a acorda intimatei dreptul de folosință asupra imobilelor;din contracte nu rezultă asumarea de către recurentă a vreunei alte obligații, vizând, spre exemplu, aducerea imobilelor într-o stare care să permită întrebuințarea, așa cum a reținut curtea de apel. Se cuvine subliniat, în acest context, că părțile nu au încheiat contracte de locațiune, prin urmare, nu era necesar ca recurenta să transmită folosința celor două imobile într-o stare aptă a permite întrebuințarea; de aceea, referirea instanței de apel la dispozițiile art. 1421 alin. (1) C. civ.

este străină de natura cauzei. După cum rezultă din preambulul contractelor de asociere în participațiune, asociatul prim s-a declarat interesat să se asocieze cu persoane juridice private, în scopul modernizării și amenajării celor două imobile. Din această perspectivă, contribuția asociatului secund, constând între altele, după cum s-a reținut deja, în asigurarea integrală a resurselor financiare necesare realizării celor două terase, presupunea ca, indiferent de gradul de degradare în care se aflau, o dată ce folosința acestora îi era transmisă, să demareze proceduri administrative de autorizare, urmate de lucrări în vederea amenajării lor, avansând integral cheltuielile necesare. În aceste condiții, instanța supremă impune părților concluzia că lucrările de renovare a celor două imobile au generat investiții, care nu ar fi trebuit suportate de către recurenta-reclamantă, ci de către intimata-pârâtă.

Prin urmare, decizia atacată se întemeiază pe schimbarea înțelesului vădit lămurit și neîndoielnic al art. 4.1.2., comun celor două contracte de asociere în participațiune, așa încât este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în tot decizia instanței de prim control judiciar, în sensul că, în baza art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul ca nefondat, considerentele deciziei de față urmând a le completa pe cele expuse de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. București împotriva Deciziei civile nr. 1947 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Modifică decizia atacată în sensul că: Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 4879 din 17 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2016.