ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 912/2016

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 912/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Decizia nr. 912/2016

Deliberând asupra

cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 48/F din data de 18 martie 2016 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015,

a fost respinsă, ca

nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A.

împotriva executării sentinței penale nr. 380 din 06 septembrie 2013

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

A fost

obligat contestatorul la plata sumei de 330 lei, cheltuieli judiciare avansate

de stat, din care onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 130

lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, a reținut următoarele:

La

data de 07 decembrie 2015 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a II-a penală, contestația formulată

de persoana condamnată A. împotriva executării sentinței penale nr.

380/F din 06 septembrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală.

Persoana

condamnată a susținut, în esență, că prin

sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal

Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie

2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, a fost condamnat la o

pedeapsă pe o durată nedeterminată, dar cu posibilitatea de

eliberare condiționată după 10 ani și 6 luni. A mai

arătat că prin sentința contestată, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost

convertită pedeapsa nedeterminată cu pedeapsa închisorii de 18 ani,

considerând că i s-a agravat situația juridică, deoarece va

intra în comisia de liberare condiționată la data de 25 februarie 2023,

iar în

cazul în care nu ar fi fost

transferat într-un penitenciar din România, autoritățile din Marea

Britanie l-ar fi deportat liber în România la data de 25 februarie 2020.

În

final, contestatorul a solicitat să i se schimbe condamnarea și la

data de 25 februarie 2020 să fie eliberat, astfel cum ar fi procedat

și autoritățile din Marea Britanie.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat

următoatele:

Prin

sentința penală nr. 380/F din 06 septembrie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în Dosarul nr. x/2/2013 (definitivă), a fost admisă

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca

obiect transferarea persoanei condamnate A. și a fost recunoscută

sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal

Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie

2011 de către Curtea Regală de Apel Londra.

În

baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fost convertită pedeapsa

nedeterminată cu închisoarea aplicată condamnatului A. prin

sentința penală recunoscută în pedeapsa închisorii în cuantum de

18 ani.

S-a

dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în

vederea executării pedepsei de 18 ani închisoare.

A fost

dedusă din durata pedepsei perioada executată din 26 ianuarie 2011 la

zi, precum și cele 519 zile de arest preventiv.

S-a

constatat faptul că infracțiunile pentru care a fost condamnat A. în

Marea Britanie constituie infracțiuni și potrivit legii române,

Curtea reținând însă o încadrare juridică corespondentă

diferită de cea menționată în rezoluția Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Astfel,

persoana transferabilă A. a fost condamnată prin sentința din 26

ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal Manchester,

modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie 2011 de

către Curtea Regală de Apel Londra, la pedeapsa închisorii pe o

durată nedeterminată, cu posibilitate de liberare

condiționată după executarea a 10 ani și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea a cinci fapte de trafic de persoane în scopul

exploatării sexuale, prev. de art. 57 alin. (1) din Legea din 2003 privind

infracțiunile de natură sexuală; a patru fapte de control de

prostituție pentru câștig personal prev. de art. 53 alin. (1) din

Legea din 2003 privind infracțiunile de natură sexuală; a cinci

fapte de atac prev. de art. 47 Legea din 1861 privind infracțiunile comise

împotriva persoanelor; a trei fapte de trafic de persoane pe teritoriul Marii

Britanii în scopul exploatării sexuale, prev. de art. 58 alin. (1) din

Legea din 2003 privind infracțiunile de natură sexuală; a unei

fapte de intimidare de martori, prev. de art. 51 alin. (1) din Legea din 1994

privind Justiția Penală și Ordinea Publică; a patru fapte

de viol, prev. de art. 1 alin. (1) din Legea din 2003 privind

infracțiunile de natură sexuală; a unei fapte de trafic de

persoane din Marea Britanie, în scopul exploatării sexuale prev. de art. 59

alin. (1) din Legea din 2003 privind infracțiunile de natură

sexuală; a două fapte de determinare a unei persoane să ia parte

la activități sexuale fără consimțământul

acesteia prev. de art. 4 alin. (1) din Legea din 2003 privind

infracțiunile de natură sexuală; și a unei fapte de

conspirație la organizarea de trafic a unei femei în Marea Britanie, în

scopul exploatării sexuale prev. de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1977.

Faptele

care au stat la baza pronunțării hotărârii de condamnare au

constat în

aceea că: în perioada

noiembrie 2007 - octombrie 2008, împreună cu alte persoane, A. a facilitat

intrarea pe teritoriul Marii Britanii a mai multor tinere - cetățeni

români, în scopul exploatării sexuale a acestora; în perioada noiembrie

2007 - februarie 2008, împreună cu membrii grupului infracțional, a

controlat activitățile de prostituție desfășurate de

victime în scopul obținerii câștigului propriu; în perioada

menționată a agresat victimele care practicau prostituția,

provocându-le vătămări corporale; în perioada de referință,

a facilitat traficarea pe teritoriul Marii Britanii, a mai multor tinere -

cetățeni români, în scopul exploatării sociale; în ianuarie

2009, în scopul obstrucționării anchetei penale, a amenințat una

dintre victime, cerându-i să se întoarcă în România; în perioada

aprilie 2008 - octombrie 2008, în mai multe împrejurări, a întreținut

raporturi sexuale cu trei dintre victime împotriva voinței acestora, prin

folosirea de violențe și amenințări; în perioada iunie 2008

- octombrie 2008, a facilitat traficarea din Marea Britanie a uneia dintre

victime, în scopul exploatării sexuale; în perioada august 2008 -

octombrie 2008, a constrâns una dintre victime să-și introducă

în anus diverse obiecte în scopul simulării unui act sexual, iar, în

aceeași perioadă, persoana condamnată a constrâns aceeași

victimă la acte sexuale orale și acte sexuale cu alte femei; în

perioada noiembrie 2009 - decembrie 2009, împreună cu alte persoane, a

organizat și facilitat traficarea în Marea Britanie a unei victime ce nu a

fost identificată în scopul exploatării sexuale.

S-a

mai constatat că din cuprinsul hotărârii de condamnare rezultă

împrejurarea că unele dintre victimele infracțiunii de trafic de

persoane erau minore (fila 18 verso d.p.). Totodată, din cuprinsul actelor

înainte de autoritățile britanice rezultă faptul că victime

ale traficului de persoane au fost numitele B., traficată în Marea

Britanie în luna februarie 2008 și C., traficată în Marea Britanie în

luna aprilie 2008, ambele victime fiind minore la momentul la care au fost

aduse pe teritoriul Marii Britanii (C. prin folosirea unui pașaport fals

obținut de A.) și la momentul la care a început exploatarea acestora,

aspect care rezultă că era cunoscut de către condamnat.

A

rezultat astfel că încadrarea juridică în dreptul român a faptelor

reținute în sarcina inculpatului este următoarea: o infracțiune

continuată de trafic de majori prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969

(faptă sancționată cu închisoarea de la 5 la 15 ani); o

infracțiune continuată de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 678/2001 (minorele C. și B. au fost induse în

eroare cu privire la motivul deplasării în Marea Britanie) cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. din 1969 (faptă sancționată cu închisoarea

de la 7 la 18 ani); șase infracțiuni de viol prev. de art. 197 alin.

(1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 (faptă

sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani); cinci infracțiuni

de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. din

1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 (faptă

sancționată cu amendă sau închisoare de la 3 luni la 2 ani); o

infracțiune de împiedicare a participării la proces prev. de art. 261

1

C. pen. din 1969 (faptă sancționată cu închisoarea de la 6 luni

la 7 ani).

Suplimentar,

Curtea de Apel București a constatat faptul că autoritățile

britanice și-au dat acordul cu privire la conversiunea pedepsei închisorii

pe durată nedeterminată (pedeapsă similară pedepsei detențiunii

pe viață) aplicate

condamnatului

prin sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul

Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20

iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, pedeapsă

incompatibilă cu legislația română (filele 42-43 d.p.).

La

conversiunea pedepsei aplicate condamnatului, Curtea de Apel București a

avut în vedere criteriile prevăzute de art. 159 din Legea nr. 302/2004,

dar și necesitatea de a asigura o sancționare corespunzătoare a

persoanei condamnate și aplicarea unei pedepse cât mai apropiate de cea

din statul de transfer, pedeapsă similară detențiunii pe

viață, sancțiune ce nu este însă prevăzută de dreptul

român pentru infracțiunile reținute în sarcina condamnatului.

În

consecință, Curtea de Apel București a procedat la convertirea

pedepsei nedeterminate cu închisoarea aplicată condamnatului A. prin

sentința penală din 26 ianuarie 2011 pronunțată de

Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința pronunțată

la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, în pedeapsa

închisorii în cuantum de 18 ani, cuantumul maxim al pedepsei închisorii pentru

infracțiunea de trafic de minori reținută în sarcina acestuia.

Procedând

în acest fel, nu s-a creat o situație mai gravă condamnatului, în

ipoteza respingerii cererii de transfer acesta putând fi pus în situația

de a executa în Marea Britanie corespondentul unei pedepse cu detențiunea

pe viață.

S-a

mai constatat faptul că nu se impune recunoașterea datei la care

inculpatul ar deveni propozabil în Marea Britanie pentru liberare

condiționată - data de 25 februarie 2020 - întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 157 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul

transferului unei persoane condamnate executarea pedepsei este guvernată

de legea statului de executare, dispoziții similare regăsindu-se

și în 9 parag. 3 din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate.

Or,

stabilirea condițiilor pentru a se dispune liberarea

condiționată ține în mod indubitabil de executarea pedepsei,

fiind reglementată de legea statului de executare, în cazul de

față de dispozițiile art. 59-61 C. pen. În același sens s-a

pronunțat, de altfel, și Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia penală nr. 2942 din 11 septembrie 2009,

instanța supremă stabilind faptul că în cazul transferului unei

persoane condamnate nu se impune și recunoașterea datei la care

aceasta ar deveni propozabilă pentru liberare condiționată în

statul de condamnare, întrucât dispozițiile relative la durata pedepsei ce

urmează să fie executată în România și data la care

condamnatul urmează să fie liberat condiționat se impun a fi

stabilite potrivit legii române de executare, de autoritățile

judiciare române competente.

Executarea

fracției minime obligatorii nu atrage automat liberarea

condiționată a condamnatului nici în România și nici în Marea

Britanie, ci deschide doar o posibilitate în acest sens.

În aceste

condiții, s-a reținut că este evident că nu se impune

conversiunea pedepsei pe durată nedeterminată aplicată

condamnatului într-o pedeapsă de doar 10 ani și 6 luni închisoare,

după executarea căreia condamnatul ar putea fi, în mod teoretic,

liberat condiționat în Marea Britanie. A proceda în acest fel ar însemna a

ignora pedeapsa pe care inculpatul este în fapt obligat să o execute în

Marea Britanie și gravitatea concretă a faptelor reținute în

sarcina sa.

Curtea

de Apel București a apreciat că nu există date pentru admiterea

contestației împotriva hotărârii sus-menționate, pentru

următoarele considerente:

Contestația

la executare este un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în

cursul executării hotărârii, neputându-se invoca nelegalitatea

și netemeinicia unei hotărâri penale definitive, ci nelegalitatea ce

s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.

În

speță, aspectele invocate de contestatorul A. legate de conversiunea

pedepsei și de data când acesta ar deveni propozabil pentru liberare

condiționată au fost analizate prin sentința penală nr. 380/F

din 06 septembrie 2013, intrând în puterea lucrului judecat, astfel că nu

mai pot face obiectul unei noi verificări.

Așadar,

neexistând vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se

execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevede art. 598 lit.

lit. c) C. proc. pen., Curtea de Apel București a respins, ca

nefondată, contestația, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva

sentinței penale nr. 48/F din data de 18 martie 2016 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. x/2/2015, a formulat contestație persoana condamnată A.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, la data de 29 aprilie 2016.

În

susținerea căii de atac, contestatorul a arătat că prin

sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Regal

Manchester, modificată prin sentința pronunțată la 20 iulie

2011 de către Curtea Regală de Apel Londra, a fost condamnat la o

pedeapsă pe o durată nedeterminată, dar cu posibilitatea de

eliberare condiționată după 10 ani și 6 luni, iar prin

sentința contestată, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a fost convertită pedeapsa

nedeterminată cu pedeapsa închisorii de 18 ani. Contestatorul a apreciat

că prin această sentință i s-a agravat situația

juridică, deoarece va intra în comisia de liberare condiționată

la data de 25 februarie 2023, iar în cazul în care nu ar fi fost transferat

într-un penitenciar din România, autoritățile din Marea Britanie l-ar

fi deportat liber în România la data de 25 februarie 2020.

În drept,

au fost invocate dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen.

Analizând

hotărârea apelată, Înalta Curte constată următoarele:

Conform

dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva

executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b)

când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea

prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește

vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo

împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția,

grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare

a pedepsei.

Prin

contestația la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se

atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot

invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot

pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza

cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor

rămase definitive.

Referitor

la cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale

prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua

executarea acesteia.

Criticile

invocate de contestator vizează modalitatea în care Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a procedat la conversiunea

pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare pronunțată în

Marea Britanie (sentința din 26 ianuarie 2011 pronunțată de

Tribunalul Regal Manchester, modificată prin sentința

pronunțată la 20 iulie 2011 de către Curtea Regală de Apel

Londra). Acestea nu sunt motive ivite ulterior, cu prilejul executării

pedepsei dispuse ca urmare a conversiunii pedepsei aplicate prin hotărârea

de condamnare.

Drept

urmare, constatând că nu există vreo nelămurire cu privire la

hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte

urmează să respingă, ca nefondată, contestația

formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 48/F din

data de 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015.

Conform

dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat

contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Conform

dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va

rămâne în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva

sentinței penale nr. 48/F din data de 18 martie 2016 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. x/2/2015.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 21 iunie 2016.