ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 636/2016

Decizia nr. 636/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2013, sub nr. x/3/2013, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta A. LLC a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând: să se constate că mărfurile reținute de către autoritățile vamale, conform notificării Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București din 09 aprilie 2013, aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deținute de reclamantă asupra mărcii comunitare verbale A. din 21 iulie 2000, asupra mărcii comunitare figurative din 21 iulie 2000, asupra mărcii comunitare combinate din 18 iunie 1999 și a mărcii naționale figurative din 09 august 1999; să se dispună interzicerea importului precum și a comercializării neautorizate de către pârât a produselor purtând mărci identice sau similare mărcilor reclamantei; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1989 din 28 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. LLC, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL.

În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanta este titulara dreptului de proprietate industrială asupra mărcilor comunitare A. din 21 iulie 2000 (marcă verbală), din 21 iulie 2000 (marcă figurativă constând în două benzi paralele de culoare albastră între care se regăsesc două patrulatere regulate din culorile alb și roșu) și din 18 iunie 1999 (marcă combinată compusă din elementul verbal A. și elementul figurativ descris mai sus), înregistrate pentru mai multe clase de produse și servicii conform Clasificării de la Nisa, printre care se regăsesc și produsele din clasa nr. 9, respectiv ochelari de soare și rame de ochelari de vedere.

De asemenea, reclamanta este și titulara mărcii naționale figurative din 09 august 1999, compusă din aceeași combinație de culori și forme geometrice ca și marca comunitară din 21 iulie 2000, dar dispuse vertical, iar nu orizontal ca în cazul mărcii comunitare descrise.

În această calitate, are drepturile conferite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) Nr. 207/2009 al Consiliului, art. 36 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998.

Din adresa din 5 aprilie 2013 emisă de Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, rezultă că autoritatea vamală a decis, la data de 02 aprilie 2013, reținerea în Otopeni de la pârâtă a unor mărfuri susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei, respectiv un număr de 1205 produse reprezentând rame de ochelari inscripționate A.

Din planșele foto, care însoțesc această adresă, rezultă că semnele grafice aplicate pe produse constau în elementul verbal „C.” și un element figurativ format în partea superioară dintr-o bandă mai lată de culoare neagră sub care sunt amplasate două dreptunghiuri în culorile roșu și alb și în partea inferioară dintr-o linie frântă de culoare neagră.

Tribunalul a apreciat că semnele folosite de către pârâtă nu sunt similare mărcilor reclamantei, înlăturând susținerile reclamantei cu acest obiect.

Astfel, marca comunitară din 21 iulie 2000 este o marcă verbală compusă din elementele „A.”.

Comparând elementele verbale „A.” și „C.”, tribunalul a apreciat că între acestea există o anumită similaritate, dată de includerea în ambele construcții a elementului D., însă aceasta este slabă.

Astfel, distinctivitatea unei mărci se apreciază în raport de ansamblul elementelor care o compun, iar nu de fiecare element component. Într-o manieră asemănătoare, similaritatea dintre două mărci se examinează în raport de impresia de ansamblu dată de cele două mărci.

Nu există nicio rațiune pentru a se considera că elementul verbal D. este elementul dominant doar pentru că este plasat la începutul construcției verbale, în condițiile în care acesta reprezintă un prenume uzual pentru vorbitorii de limbă engleză.

Regula potrivit căreia se impune a se ține cont în principal de asemănări și nu de deosebiri nu poate fi extinsă până la a considera că numai asemănările sunt luate în considerare, în condițiile în care impresia de ansamblu produsă de semnele în conflict este diferită.

De asemenea, reclamanta a invocat notorietatea mărcilor sale. Or, distinctivitatea acestei mărci a fost dobândită prin folosința împreună a celor două elemente verbale, iar nu doar a elementului verbal „D.”.

În ceea ce privește marca comunitară din 21 iulie 2000, marcă figurativă constând în două benzi paralele de culoare albastră între care se regăsesc două patrulatere regulate din culorile alb și roșu, tribunalul a constatat că aceasta diferă de semnul figurativ folosit de către pârâtă, astfel cum a fost descrisă mai sus.

Între acestea există o anumită similaritate, dată de folosirea comună a unor forme geometrice și de folosirea culorilor alb și roșu, în aceeași dispunere, dar prima impresie, de ansamblu pe care o produc mărcile este diferită, forma adoptată pentru semnul aplicat pe produsele importate de pârâtă sugerând imaginea unei ancore, care o diferențiază suficient de imaginea de ansamblu a mărcii reclamantei.

În ceea ce privește marca comunitară din 18 iunie 1999, marcă combinată compusă din elementul verbal „A.”, analizat și elementul figurativ descris, analizat mai sus, tribunalul a apreciat că sunt valabile considerațiile ce preced.

În ceea ce privește condiția identității sau similitudinii produselor, cerută de dispozițiile legale mai sus citate, tribunalul a constatat-o îndeplinită.

Referitor la condiția existenței unui risc de confuzie pentru public cuprinzând și riscul de asociere între semn și marcă, tribunalul a constatat că nu este îndeplinită.

Astfel, s-a avut în vedere, pe de o parte, inexistența unei similarități suficiente și, pe de altă parte, faptul că din chiar susținerile reclamantei rezultă că mărcile acesteia sunt destinate unui public cu posibilități de cumpărare și apreciere a unor produse de calitate superioară, ceea ce impune un grad de atenție mai ridicat.

Este adevărat că, în aprecierea similarității și a riscului de confuzie, CJUE folosește criteriul consumatorului mediu, rezonabil de bine informat, circumspect și atent, trimiterile făcute de tribunal la publicul specific produselor pe care sunt aplicate mărcile reclamantei vizând doar excluderea riscului de asociere între mărcile reclamantei și semnele aplicate pe produsele importate de pârâtă.

În condițiile în care dispozițiile art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009 și art. 36 alin. (1) și (2) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998 impun întrunirea cumulativă a condițiilor existenței similarității între semnele în conflict, identității sau similitudinii produselor și existenței unui risc de confuzie pentru public cuprinzând și riscul de asociere între semn și marcă, iar în speță nu este întrunită decât condiția identității sau similitudinii produselor, tribunalul a apreciat că dispozițiile menționate nu sunt aplicabile și nu există temei pentru admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 458 din 19 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de către reclamanta A. LLC împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea și a constatat că mărfurile reținute conform notificării din 09 aprilie 2013 a D.R.A.O.V.B. aduc atingere drepturilor reclamantei asupra mărcii comunitare figurative din 21 iulie 2000, mărcii comunitare combinate din 18 iunie 1999 și asupra mărcii naționale figurative din 9 august 1999; în consecință, a dispus interzicerea importului și comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând semne identice sau similare mărcilor menționate, în aplicarea art. 36 alin. (2) lit. b) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, cu cheltuieli de judecată pentru ambele faze procesuale, constând în onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.

Pentru a decide astfel, în raport de art. 479 noul C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că, din analiza comparativă a celor trei mărci ale reclamantei cu semnul utilizat de pârâtă, rezultă gradul mare de similaritate și existența unui risc de confuzie, în condițiile identității de produse, în sensul art. 36 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, de natură a conduce la admiterea acțiunii în contrafacere.

Asemănarea dintre mărcile figurative ale reclamantei și semnul utilizat de pârâtă, compus din elemente figurative și verbale, rezultă din impresia de ansamblu lăsată de combinația de culori: alb și roșu pe orizontală de la stânga la dreapta, încadrate sus și jos de un chenar albastru. Or, modificarea de către pârâtă a liniei din partea de jos, care nu este dreaptă, ci frântă, nu este de natură a produce o impresie globală diferită asupra semnelor grafice, deosebirea nefiind esențială, căci nu produce un contrast destul de puternic.

Gradul de similaritate vizuală și conceptuală este foarte ridicat, dat fiind impactul modului de dispunere a culorilor identice, modificarea liniei din partea de jos neputând fi echivalată din punct de vedere creativ cu o viziune nouă, de natură a imprima o trăsătură esențială ansamblului, astfel că nu înlătură ceea ce impresionează și se întipărește în mintea consumatorului, care reține totalitatea formei unei mărci, iar nu chestiunile de detaliu. Adăugarea elementelor verbale C. nu este de natură a diferenția semnificativ semnul pârâtei de mărcile figurative ale reclamantei, impunându-se impresia produsă prin elementele grafice, ce se aseamănă frapant, transformarea liniei din partea de jos fiind nesemnificativă în evaluarea întregului.

În ceea ce privește marca reclamantei combinată din elementul figurativ descris mai sus și numele designerului de modă, se reține că similaritatea vizuală și conceptuală cu semnul utilizat de pârâtă, compus din elementul grafic și elementele verbale D. și C., este și mai evidentă din cauza elementului identic D., în timp ce cuvântul „C.” sugerează legătura cu lumea modei, segment din care fac parte produsele comercializate de reclamantă, inducând consumatorului bănuiala că marca cu care se confruntă este cea pe care o cunoaște.

Față de faptul că ponderea cea mai însemnată o are prima impresie, de ansamblu, pe care o produc mărcile din punct de vedere vizual și conceptual, iar elementele de asemănare trebuie luate în considerare într-o măsură mai mare decât deosebirile, instanța de apel a constatat un grad mare de similaritate între mărcile figurative cu semnul utilizat de pârâtă, similaritate dată de conținutul și caracterele desenelor, trăsăturile și linia acestora, culorile și modul în care sunt dispuse. În ceea ce privește marca combinată, similaritatea este dată, în plus, de elementul verbal comun „D.”, în timp ce cuvântul „C.” din semnul pârâtei este un element descriptiv, ce sugerează înrudirea în plan comercial a produselor.

În ceea ce privește produsele, s-a reținut că mărcile reclamantei sunt înregistrate și pentru clasa 9 conform clasificării de la Nisa, clasă din care fac parte ochelarii de vedere, produse comercializate și de pârâtă prin aplicarea semnului similar.

Întrucât conceptul de similaritate se interpretează în legătură cu riscul de confuzie, un consumator mediu, adică în mod rezonabil educat, prudent, diligent și informat, poate confunda proveniența bunurilor, căci consumatorul nu compară, de regulă, mărcile una lângă alta; el are în față de obicei, numai marca frauduloasă, pe care o compară cu amintirea avută despre marca anterioară. Segmentul de public relevant se determină în raport de categoria de produse pe care sunt aplicate mărcile, nivelul de atenție a consumatorului mediu putând varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză. Fiind vorba despre produse de larg consum, nu se poate reține că nivelul de atenție al consumatorului este mai ridicat decât în mod obișnuit, chiar în condițiile în care produsele reclamantului s-ar adresa unui public cu putere de cumpărare mai mare. Achiziționarea unor ochelari de vedere nu implică o atenție sporită a consumatorului, ca în cazul cumpărării unor obiecte care se folosesc pe perioadă îndelungată și care presupun un efort financiar deosebit.

Din compararea mărcii verbale A. cu semnul pârâtei, compus din elementele verbale C. și elementul grafic descris în considerentele anterioare, nu se poate concluziona că gradul de similaritate este ridicat, chiar în condițiile identității elementului D. și a aluziei induse către domeniul modei prin cuvântul C. Elementul verbal comun „D.” este lipsit de distinctivitate, fiind un prenume obișnuit pentru vorbitorii de limbă engleză, iar distinctivitatea dobândită foarte mare, ce a condus la renumele mărcii A., astfel că prenumele D. se identifică cu aceasta, invocate de apelantă, nu a fost dovedită în cauză, afirmația cu privire la reținerea de către prima instanță a notorietății nefiind susținută de considerentele hotărârii atacate. Pentru a dovedi distinctivitatea prin folosință, se impunea efectuarea probatoriului în sensul recunoașterii de către publicul țintă a mărcii, în segmentul de produs vizat, ca indicând originea produsului, în persoana reclamantei. Or, articolele din presă, în care marca A. este considerată de lux, nu sunt suficiente pentru calificarea acesteia ca fiind de renume, criteriile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 84/1998 pentru stabilirea notorietății fiind aplicabile și în cazul renumelui. Prin urmare, neacordarea protecției extinse instituite în favoarea mărcilor de renume, ce se constituie în critică în calea de atac, a fost cauzată de lipsa probatoriului, ce nu a fost completat în apel, în conformitate cu art. 476 alin. (2) noul C. proc. civ., pentru a determina schimbarea soluției pe acest aspect.

Reținând că sunt fondate criticile vizând aprecierea similarității și a riscului de confuzie, în analiza comparativă dintre semnul folosit de pârâtă și mărcile reclamantei, instanța de apel a dispus în sensul admiterii apelului reclamantei și a acțiunii formulate, în aplicarea art. 480 alin. (2) noul C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, următoarele:

Instanța de apel a apreciat în mod greșit că există similaritate între semnele comparate, din perspectiva reprezentării grafice, dat fiind că aceasta diferă sub aspectul culorilor folosite, al formei geometrice și al reprezentării conceptuale.

Astfel, în ceea ce privește forma, reprezentarea grafică la mărcile intimatei reclamante are o formă rectangulară perfectă în unghiuri drepte, în timp ce reprezentarea semnului folosit de către recurenta – pârâtă are forma unei piramide cu vârful orientat în jos.

Din acest motiv, nu poate fi acceptat considerentul instanței de apel în sensul că modificarea liniei din partea de jos, care nu este dreaptă, ci frântă, nu este de natură să producă un contrast destul de puternic în comparație cu reprezentarea intimatei reclamante. În caz contrar, ar însemna să se pună semnul egalității între o formă rectangulară perfectă în unghiuri drepte și o piramidă.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că pârâta utilizează aceleași culori: în cazul reclamantei, sunt folosite drept culori de fond culorile alb și roșu, încadrate de o parte și alta de culoarea albastră, pe când, în cazul pârâtei, culoarea de bază este negru, culorile alb și roșu închis nefiind dominante, fiind încadrate de chenare gri.

Se observă că reprezentarea grafică la mărcile reclamantei nu conține culorile negru și gri, și nici ideea conceptuală privind demarcarea culorilor alb și roșu prin folosirea de chenare.

În acest context, prima instanță a apreciat în mod just, în analiza similarității, că impresia de ansamblu produsă de semnele în conflict este diferită.

Recurenta – pârâtă a susținut, totodată, că nu există similaritate nici cu marca comunitară verbală a reclamantei.

Singurul element comun cu marca verbală a intimatei reclamante este cuvântul D., care nu este elementul dominant al mărcii A. Acest aspect a fost reținut de instanța de apel și instanța de fond, care, după ce au făcut comparația elementelor verbale, au apreciat că singura similaritate este dată de includerea în cele două construcții verbale a elementului „D.”, însă această similaritate este slabă, dată fiind lipsa de distinctivitate.

Instanțele anterioare, în mod just, au apreciat faptul că elementul verbal dominant nu este reprezentat de cuvântul „D.”. Acest element verbal (cuvântul D.) este de uz general, fiind folosit frecvent ca diminutiv al prenumelui E. (și derivatele acestuia).

Din punct de vedere fonetic, atât marca „A.” a reclamantei, cât și „C.”, sunt compuse din două cuvinte, cuvântul comun fiind „D.”, cel de al doilea cuvânt fiind diferit.

Componenta comună este pronunțată identic, în timp ce componentele finale („A.”, respectiv „C.”) sună și se pronunță clar diferit. Pe de altă parte, între componentele finale nu există nicio similaritate, fiind diferențe în privința literelor, inclusiv a numărului acestora, a modului de pronunție.

Recurenta – pârâtă a formulat critici referitoare și la aprecierea riscului de confuzie de către instanța de apel, din perspectiva nivelului de atenție cerut consumatorului produselor vizate atât de mărcile reclamantei, cât și de semnul pârâtei.

Cu toate că instanța de apel a acceptat că, în cazul cumpărării unor obiecte care se folosesc pe o perioadă mai îndelungată și care presupun un efort financiar deosebit, achiziționarea acestora implică o atenție sporită a cumpărătorului, a apreciat în mod greșit că, în cauză, în aprecierea riscului de confuzie trebuie avut în vedere consumatorul mediu al ochelarilor de vedere, care manifestă o atenție și o vigilență rezonabilă, fiind vorba despre produse de larg consum.

Produsele marca A. sunt produse de lux, astfel încât consumatorul este bine informat, fiind un observator atent, rezonabil și circumspect. Prețurile acestora nu sunt accesibile oricui, iar cei care doresc și își permit achiziționarea unor astfel de produse de lux acordă o atenție sporită achiziției și modului în care își cheltuie banii. Fiind produse de lux, ramele de ochelari ale intimatei reclamante costă cât un produs de lungă folosință și sunt comercializate în magazine de lux ori specializate numai în anumite produse (de exemplu, ceasuri, parfumuri, ochelari), unde consumatorului i se oferă detalii despre produs și are posibilitatea să îl probeze, să îl studieze și să citească toate mențiunile înscrise pe el.

Pe de altă parte, consumatorul acestei categorii de produse de lux este familiarizat cu ele, le cunoaște în detaliu, astfel încât nu le poate confunda cu un produs precum cel pe care este inscripționat semnul utilizat de către pârâtă.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 22 ianuarie 2016, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de către pârâta SC B. SRL, față de dispozițiile art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ. și de conținutul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de art. 493 alin. (3) noul C. proc. civ., inclusiv încadrarea motivelor de recurs vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în cazul descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., explicit invocat.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia recurată, instanța de apel a admis cererea de chemare în judecată și a dispus interzicerea importului și comercializării neautorizate de către pârâta SC B. SRL a produselor purtând semne identice sau similare mărcilor comunitare din 18 iunie 1999 și din 21 iulie 2000, precum și mărcii naționale din 9 august 1999, mărci înregistrate pe numele reclamantei A. LLC, constatând, în prealabil, atingerea adusă drepturilor asupra respectivelor mărci prin utilizarea de către pârâtă a unui semn similar, aplicat pe mărfurile reținute conform notificării din 09 aprilie 2013 a autorității vamale din București.

Cererea de chemare în judecată a fost admisă doar în parte, întrucât nu s-a constatat încălcarea drepturilor reclamantei și asupra mărcii comunitare din 21 iulie 2000 și nici nu s-a dispus interzicerea importului și a comercializării neautorizate, de către pârâta SC B. SRL, a produselor purtând semne identice sau similare acestei mărci.

Reclamanta A. LLC nu a declarat recurs în ceea ce privește pretențiile decurgând din marca comunitară verbală „A.” din 21 iulie 2000, astfel încât a intrat în puterea lucrului judecat soluția de respingere a acestora, inclusiv considerentele deciziei din care rezultă inexistența riscului de confuzie între acea marcă și semnul utilizat de către pârâtă, față de gradul scăzut de similaritate între semne, chiar în prezența identității între produsele vizate de marca reclamantei și cele pe care este aplicat semnul pârâtei.

Prin motivele de recurs fomulate, pârâta SC B. SRL a susținut inexistența similarității între semnul pârâtei și mărcile reclamantei și inexistența riscului de confuzie în sensul art. 9 din Regulamentul nr. 207/2009 și art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, pentru argumente ce urmează a fi analizate ca atare.

Este de precizat că recurenta – pârâtă a susținut inexistența similarității nu numai cu mărcile pentru care a fost admisă cererea de chemare în judecată, dar și cu marca verbală din 21 iulie 2000, în condițiile în care instanța de apel a reținut, totuși, existența unei similarități între semne, într-un grad insuficient, însă, pentru a se produce riscul de confuzie cerut de lege.

Întrucât, după cum s-a arătat anterior, pretențiile reclamantei decurgând din această marcă au fost respinse prin decizia recurată, motivele de recurs urmează a fi analizate exclusiv în legătură cu mărcile pentru care cererea reclamantei a fost admisă, date fiind limitele învestirii Înaltei Curți.

În ceea ce privește mărcile în legătură cu care au fost admise pretențiile reclamantei, se reține că instanța de apel a procedat la compararea semnului utilizat de către pârâtă cu fiecare dintre mărcile reclamantei, fiind vorba despre mărci diferite (cu excepția mărcii naționale din 9 august 1999, identică mărcii comunitare din 18 iunie 1999).

Analiza comparativă, în vederea determinării similarității între semne și a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, între marca reclamantei și semnul pârâtei, concordă cu stabilirea situației de fapt în cauză, ceea ce înseamnă că această instanță de recurs nu poate cenzura rezultatul însuși al comparării, dat fiind că atribuțiile Înaltei Curți ca instanță de control judiciar sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei recurate, prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 488 noul C. proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situației de fapt. Pe de altă parte, eventuala admitere a recursului ar conduce la casarea deciziei recurate și, ca regulă, la trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel (situațiile de excepție în care Înalta Curte reține cauza spre rejudecare, explicit descrise în art. 497 teza finală noul C. proc. civ., vizând casarea pentru motivele de recurs din art. 488 alin. (1) pct. 4 și 7 noul C. proc. civ.).

În raport de invocarea prin motivele de recurs a cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, Înalta Curte va verifica doar criteriile aplicate de către instanța de apel în examinarea comparativă a semnelor pentru determinarea similarității și, eventual, a riscului de confuzie, ținând cont de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene formată în interpretarea regulamentului privind marca comunitară și a directivei vizând armonizarea legislațiilor naționale referitoare la mărci.

Or, în raport de motivele de recurs formulate, nu reiese că instanța de apel ar fi ignorat criteriile de determinare a similarității semnelor și a riscului de confuzie sau ar fi aplicat criterii greșite.

Astfel, în ceea ce privește mărcile constând exclusiv în elemente figurative (marca comunitară din 18 iunie 1999 și marca națională din 9 august 1999), instanța de apel a reținut că asemănarea cu semnul utilizat de pârâtă, compus din elemente figurative și verbale, rezultă din impresia de ansamblu lăsată de combinația de culori identice alb și roșu, dispuse în același mod și încadrate de chenare de aceeași culoare. S-a reținut că nu este esențială în imaginea de ansamblu diferența reprezentată de linia frântă în partea de jos la semnul pârâtei.

Un asemenea mod de analiză relevă aplicarea corespunzătoare a criteriului indicat în jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, de stabilire a similarității (vizuală, auditivă sau conceptuală, după caz) a semnelor comparate, în vederea aprecierii globale a riscului de confuzie.

Potrivit acestui criteriu, atare apreciere trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de aceste semne în percepția consumatorului mediu, dat fiind că publicul relevant percepe o marcă, în mod normal, ca pe un tot și nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele C – 251/97 Sabel, C– 193/06 Nestlé, C – 334/05 Shaker, C – 591/12 Bimbo), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent.

Este adevărat, în același timp, că determinarea impresiei de ansamblu – în lumina căreia și pe baza tuturor factorilor relevanți din cauză, se va proceda la aprecierea riscului de confuzie, presupune analiza componentelor semnului care contribuie la această imagine globală a semnului și a ponderii lor în percepția publicului vizat (C – 591/12 Bimbo, pgf. 34 și 35), luându-se în considerare elementele distinctive și dominante. Așadar, în examinarea comparativă, se ține cont de componentele, chiar dacă nu sunt dominante, cu condiția să nu fie neglijabile (pot fi menționate aceleași hotărâri pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, relevându-se o jurisprudență constantă în acest sens).

Pe de altă parte, pentru examinarea comparativă, nu este necesar ca una sau mai multe componente ale mărcii pretins încălcate să fie reproduse într-un mod identic în celălalt semn, dacă impresia de ansamblu produsă în percepția publicului conduce la concluzia existenței similarității semnelor.

În contextul acestor criterii de apreciere, se reține că, în speță, fără a infirma constatarea instanței de apel privind existența elementelor comune mărcilor reclamantei și semnului pârâtei, arătate anterior (cu excepția culorii albastre), recurenta subliniază diferențele sub aspectul formelor geometrice și al culorilor folosite, considerând că ponderea lor este esențială în impresia de ansamblu produsă de semnul său.

Se constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că diferențele semnalate de către recurentă sunt neglijabile în impresia de ansamblu a semnului pârâtei.

În acest context, este de precizat, în primul rând, că prima instanță a reținut susținerea pârâtei în sensul că banda inscripționată „D.” ar fi neagră, în timp ce instanța de apel a reținut că ar avea culoarea albastră, iar recurenta a formulat critici în acest sens. Atare element de fapt nu poate fi, însă, reevaluat de către instanța de recurs, deoarece nu constituie un aspect de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei recurate, presupunând cercetarea unicului mijloc de probă relevant analizat de ambele instanțe de fond, anume fotografia depusă de dosar de către reclamantă.

Singura observație ce poate fi făcută, din perspectiva legalității deciziei, este aceea că în certificatele de înregistrare privind mărcile figurative ale reclamantei se menționează drept culori revendicate albastru, roșu, alb, fără ca protecția astfel obținută prin înregistrare să fie limitată la anumite nuanțe sau tonuri ale acestora. Ca atare, mărcile sunt protejate și pentru tonuri de albastru închis (precum albastru petrol sau cobalt) care pot fi asimilate cu anumite nuanțe de negru în imaginea de ansamblu a mărcii.

În consecință, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul reținerii greșite de către instanța de apel a prezenței culorii albastre în semnul pârâtei, cu atât mai mult cu cât protecția conferită reclamantei prin înregistrarea mărcilor figurative acoperă toate nuanțele și tonurile acestei culori.

În al doilea rând, prezența acelorași culori cu cele revendicate prin înregistrarea mărcilor reclamantei este esențială în contextul modului de dispunere, atât în ceea ce privește locul în care sunt plasate, dar și formele geometrice în care sunt redate în ambele semne.

Astfel, mărcile figurative ale reclamantei sunt protejate prin înregistrare sub forma unui dreptunghi, înăuntrul căruia se află alte două dreptunghiuri, unul alb și unul roșu, pe lungimea cărora, de o parte și de alta, sunt plasate simetric două benzi de culoare albastră, mai subțiri decât cele două dreptunghiuri.

Protecția este asigurată tocmai prin figurile geometrice menționate, în culorile revendicate, nu mai puțin, prin modul lor de așezare în cadrul patrulaterului care le înglobează. Sunt relevante, în acest sens, referirile la categoriile de elemente figurative din Clasificarea de la Viena (clasificare internațională privind elementele figurative ale unei mărci), indicate ca atare în cuprinsul certificatului de înregistrare a mărcii comunitare: dreptunghi (26.4.2), patrulater (26.4.5), mai multe patrulatere suprapuse, legate sau care se intersectează (26.4.9), două linii sau benzi (26.11.2), benzi (26.11.6), benzi orizontale (26.11.8).

Majoritatea componentelor din cuprinsul mărcilor reclamantei se regăsește în semnul pârâtei, în care elementul figurativ este alcătuit din două patrulatere, unul alb și unul roșu, pe lungimea cărora se află în partea de sus o bandă inscripționată „D.”, cu păstrarea aceleiași proporții față de cele două patrulatere ca cea regăsită în mărcile reclamantei.

Semnul pârâtei nu conține în niciun caz o piramidă cu vârful în jos, dat fiind că o asemenea figură geometrică ar trebui să fie alcătuită din triunghiuri unite într-un punct, dimpotrivă, redă un patrulater la care partea de jos este ușor alungită, astfel încât este configurat asemănător unui dreptunghi. Atare diferență a fost considerată de către instanța de apel ca fiind neglijabilă și nu există niciun motiv pentru infirmarea acestei constatări, cu atât mai mult cu cât semnul pârâtei este plasat pe lentile de ochelari, deci pe un suport cu o suprafață rotunjită, care deformează semnul și face ca diferența să fie greu perceptibilă de către consumatorul mediu.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că ar fi vorba despre o piramidă, baza acesteia formează un patrulater, iar înspre vârf se află un triunghi de proporții neglijabile. Or, nu poate fi exclus de plano, astfel cum procedează recurenta, ca preluarea unei mărci sub o altă formă geometrică să atragă, totuși, similaritatea, din moment ce, după cum s-a arătat, este esențială impresia de ansamblu produsă de semn în percepția consumatorului.

În aceste condiții, imaginea de patrulater este conservată în mintea consumatorului prin examinarea ca întreg a semnului utilizat de către pârâtă, fiind neglijabile elemente precum alungirea laturii de jos sau triunghiul de mici dimensiuni, aproape insesizabil, mai ales că este plasat într-un loc puțin vizibil, respectiv în partea de jos a semnului.

Chiar dacă, din perspectiva criteriilor reținute și aplicate de către instanța de apel, considerentele expuse sunt suficiente pentru confirmarea aprecierii privind existența similarității între semnele comparate, pentru a se răspunde și susținerii din motivele de recurs referitoare la chenarul gri care ar încadra patrulaterul alb, respectiv pe cel roșu, se reține că acesta este, la rândul său, imperceptibil de către consumatorul mediu. Scopul său este acela de a scoate în evidență figurile pe care le încadrează și este trasat într-o linie sau bandă subțire, astfel încât va fi considerat de către consumatorul mediu drept un simplu element decorativ și ignorat în tabloul de ansamblu.

Toate considerentele expuse vizează similaritatea vizuală a semnelor, dar și cea conceptuală, față de modul de reprezentare, inclusiv sub aspectul culorilor, a figurilor geometrice regăsite în ambele semne, care domină impresia de ansamblu a semnului pârâtei.

În plus, este de menționat faptul că în cuprinsul certificatului de înregistrare a mărcii comunitare a reclamantei se face referire, pe lângă categoriile de elemente figurative arătate anterior, și la categoria 24.7.1 „drapel” din Clasificarea de la Viena. Această precizare este relevantă din punct de vedere conceptual, deoarece toate componentele din mărcile reclamantei alcătuiesc un tot unitar cu o anumită semnificație, relevând simbolic un drapel. În condițiile în care, după cum s-a arătat, acesta cuprinde majoritatea componentelor din cuprinsul mărcilor reclamantei, redate într-un mod asemănător, reprezentarea simbolică este percepută ca atare și în cadrul semnului pârâtei.

Cât privește elementul verbal „D.” inscripționat pe banda de culoare albastră din semnul pârâtei, susținerile din motivarea recursului au fost făcute exclusiv în contextul comparării semnului pârâtei cu marca verbală „A.”, care, după cum s-a arătat, nu interesează prezentul recurs. Astfel, nu există niciun motiv pentru infirmarea constatărilor instanței de apel referitoare la faptul că elementul verbal nu modifică impresia de ansamblu dominată de componentele figurative, ce alcătuiesc un tot unitar și că, mai mult, în compararea semnului pârâtei cu marca comunitară combinată din 18 iunie 1999, acest element pune în evidență componentele figurative, din moment ce este comun semnelor comparate (nefiind nici neglijabil în impresia de ansamblu produsă de semne).

Aprecierile instanței de apel pe aspectul existenței riscului de confuzie în percepția publicului au fost criticate doar în privința categoriei de consumatori din perspectiva cărora se analizează riscul de confuzie. Astfel, nu au fost formulate susțineri vizând aprecierea existenței acestuia în raport de criteriul constant aplicat de către CJUE, acela al interdependenței între factorii relevanți și, în special, identitatea/similaritatea semnelor și/sau a produselor, inclusiv gradul de similaritate a acestora.

În ceea ce privește categoria de consumatori ai produselor pe care sunt aplicate mărcile reclamantei, instanța de apel a apreciat că ochelarii de vedere sunt produse de larg consum care nu implică o atenție sporită a consumatorului, ca în cazul cumpărării unor obiecte care se folosesc pe perioadă îndelungată și care presupun un efort financiar deosebit.

Susținerile din motivarea recursului nu relevă vreo critică de nelegalitate a deciziei din perspectiva criteriului de determinare a riscului de confuzie din perspectiva publicului relevant, cu scopul de a se stabili dacă acesta poate confunda proveniența produselor sau serviciilor pe care este aplicată o marcă.

Susținerile vizează aspecte de fapt, precum costul ramelor de ochelari pe care sunt aplicate mărcile reclamantei, care ar presupune același efort financiar ca în cazul unui produs de folosință îndelungată. Or, situația de fapt reținută de către instanța de apel pe acest aspect nu poate fi cenzurată în faza procesuală a recursului.

Pe de altă parte, susținerile se referă la aspecte de fapt care nu au fost invocate până în acest moment al procesului și nu au format obiectul unui probatoriu distinct, anume locul de comercializare a produselor pe care sunt aplicate mărcile reclamantei, respectiv semnul pârâtei. Din acest motiv, susținerile recurentei nu pot fi primite.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare, pe temeiul art. 496 noul C. proc. civ.

În aplicarea art. 453 alin. (1) noul C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă SC B. SRL la 1.772,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, către intimata-reclamantă A. LLC, constând în onorariu avocat, conform facturii fiscale din 30 octombrie 2015, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva deciziei nr. 458 A din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, decția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă SC B. SRL la 1.772,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A. LLC.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2016.