ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1061/2016
A
supra cauzei
civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 2
mai 2013 sub nr. x/3/2013, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta
SC B. SRL, solicitând obligarea pârâtei să înceteze orice act de folosire
în activitatea sa comercială a mărcilor înregistrate SC A. SA,
mărci ce aparțin exclusiv grupului SC A. SA, a însemnelor C. și
respectiv a elementelor figurative, culorile galben și albastru în
dispunerea specifică stațiilor SC A. SA; obligarea pârâtei să
rebrenduiască, pe cheltuiala proprie, stația de distribuție a
produselor petroliere pe care o deține situată în orașul
Beclean, sat Coldău, jud. Bistrița Năsăud, astfel încât
să nu mai poarte semne identice sau similare cu mărcile C.; obligarea
pârâtei la publicarea hotărârii judecătorești într-un cotidian
de circulație națională, pe cheltuiala sa, cu cheltuieli de
judecată.
În drept, au
fost invocate prevederile art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. a) și b) și
alin. (3) din Legea nr. 84/1998; art. 5 parag. 1 și 3 lit. b) din
Directiva nr. 2008/95/CE; art. 9 parag. 1 și 3 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009
privind marca comunitară; art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 16 alin.
(1) din O.U.G. nr. 100/2005.
Prin
sentința nr. 1990 din 28 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția
a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată
de reclamanta SC A. SA.
În motivarea
sentinței, s-a reținut că reclamanta este titulara mai multor
mărci naționale sau comunitare, verbale sau combinate, constând în
elementul verbal „C. esența mișcării”, scrise cu culoarea
albastră și litera „P” cu culoare galbenă, în interiorul
căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roșie, pentru
mai multe clase de produse și servicii, inclusiv clasele 4, 35, 37, 39
și 43.
Pentru
aceleași clase de produse și servicii, reclamanta are înregistrate
și marca națională din 23 august 2010, marcă
figurativă constând în combinația de culori galben și albastru,
sub forma a două pătrate suprapuse, precum și marca
națională din 14 septembrie 2010, marcă figurativă constând
din imaginea unei stații de distribuție C., în culorile galben
și albastru.
În
această calitate, reclamanta are drepturile recunoscute de art. 36 din
Legea nr. 84/1998, pe care le-a invocat în cuprinsul acțiunii,
dispoziții similare regăsindu-se și în art. 9 parag.1 și 3
din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară, invocate de
asemenea de reclamantă.
Tribunalul a
apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. (2) din Lege,
întrucât, pe de o parte, nu este întrunită niciuna dintre ipotezele de la lit.
a), b) sau c), iar, pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada
faptelor de încălcare săvârșite de către pârâtă.
Astfel, sub
primul aspect reținut, tribunalul a avut în vedere că marca
națională din 14 septembrie 2010, marcă figurativă constând
din imaginea unei stații de distribuție C., în culorile galben
și albastru, are o anumită reprezentare, respectiv un număr de 4
piloni de susținere dispuși în linie dreaptă, care susțin o
copertină pe care se află scris cu litere mari de culoare
albastră „C.”, în spatele cărora se află o altă
construcție.
Din planșele
foto a rezultat că stația de carburant a pârâtei este vopsită în
culorile albastru (pentru pilonii de susținere și dunga de pe
mijlocul copertinei) și galben (pentru copertină), purtând în mijloc
denumirea scrisă cu litere mari de culoare galbenă „D.”
Prin urmare,
nu a putut fi reținută identitatea semnelor în conflict, nefiind
incidentă ipoteza art. 36 alin. (2) lit. a) din lege.
De asemenea,
tribunalul a avut în vedere faptul că pe stația de carburant
aparținând pârâtei există sigla „D.”, scrisă cu culoarea galben,
chiar pe mijlocul copertinei, întrerupând linia albastră, astfel încât
este foarte vizibilă și înlătură riscul de confuzie la care
face referire art. 36 lit. b) din Legea nr. 84/1998.
În ceea ce
privește notorietatea mărcilor „C.”, aceasta trebuia demonstrată
după criteriile prevăzute de art. 19 din regulamentul de aplicare a
Legii nr. 84/1998 și trebuia să se refere la mărcile
naționale din 23 august 2010 și din 14 septembrie 2010, iar nu la
celelalte mărci „C.”
În acest
sens, tribunalul a reținut că reclamanta nu ar putea invoca
notorietatea celorlalte mărci ale sale care folosesc combinația de
culori galben și albastru, întrucât distinctivitatea și
cunoașterea acestor mărci este dată de alte elemente, respectiv
de elementul verbal „C.” și de elementul figurativ litera „P” cu culoare
galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de
culoare roșie, iar nu de combinația de culori galben-albastru și
de reprezentarea stației de carburanți.
Prin urmare,
nu a putut fi reținută nici incidența ipotezei art. 36 alin. (2)
lit. c) din Lege.
Sub cel de-al
doilea aspect menționat, Tribunalul a avut în vedere că prin
înscrisurile depuse, anexate întâmpinării, pârâta a făcut dovada
faptului că forma și culorile alese pentru stația de distribuție
carburanți SC D. SRL, din Bistrița Năsăud, au fost
utilizate de către pârâtă încă dinainte de încheierea
contractului de prestări servicii din 28 septembrie 2006 pentru
modernizarea Stației cu Agenția de Publicitate SC E. SRL.
Prin urmare,
a considerat tribunalul că pârâta a utilizat această combinație
de culori galben și albastru, precum și dispunerea culorilor pentru
stația de carburanți în forma albastru pentru piloanele de
susținere și galben și albastru pentru copertină, înainte
de înregistrarea mărcilor reclamantei, fiind incidente dispozițiile art.
37 alin. (1) din Lege, potrivit cărora „Solicitantul cererii de
înregistrare a mărcii poate cere ca terților să le fie
interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai
după publicarea acesteia”.
Or, în
cauză, actul de utilizare de către pârâtă a culorilor galben
și albastru pentru stația sa de carburanți a fost realizat mult
anterior înregistrării de către reclamantă a mărcilor
naționale menționate, în contextul în care aceste culori erau
folosite la nivel național pentru stațiile de carburanți,
fără a reprezenta o parte a brandului deținătoarei de la
acel moment, fosta societate C.
Tribunalul a
apreciat că nu se poate dispune obligarea pârâtei să schimbe semnele
folosite cu mult înainte de înregistrarea mărcilor reclamantei, pentru
identitate de rațiune cu ipoteza reglementată de art. 6 alin. (4) lit.
b) din Lege, care, deși în materia anulării, vizează
protecția drepturilor decurgând dintr-o marcă neînregistrată sau
dintr-un alt semn utilizat în activitatea comercială care au fost
dobândite înainte de data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii.
Totodată,
Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) și
alin. (2) din Lege, în condițiile în care pe stația de carburant
aparținând pârâtei există sigla acesteia „D.” scrisă cu culoarea
galben, chiar pe mijlocul copertinei, iar folosirea acesteia, în contextul
relevat anterior, a fost făcută, fără îndoială,
conform bunelor practici din domeniul industrial ori comercial, în sensul dispozițiilor
menționate.
Sub un ultim
aspect, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu ar putea invoca
anterioritatea celorlalte mărci ale sale care folosesc combinația de
culori galben și albastru, întrucât distinctivitatea și
cunoașterea acestor mărci este dată de elementul verbal „C.”
și de elementul figurativ litera „P” cu culoare galbenă, în
interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare
roșie.
Combinațiile
de culori pot fi înregistrate distinct ca marcă doar dacă sunt speciale
ca și nuanțe sau dispunere pentru a avea asigurată
distinctivitatea, cum este cazul mărcilor din 23 august 2010 și din 14
septembrie 2010, care însă sunt ulterioare folosirii de către
pârâtă.
Prin urmare,
nu s-a putut reține anterioritatea celorlalte mărci ale reclamantei,
doar pentru motivul că acestea folosesc culorile, galben și albastru,
indiferent de modul în care sunt folosite.
În
consecință, constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 36
din Legea nr. 84/1998, Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată,
sub toate petitele formulate, întrucât în condițiile în care nu poate fi
reținută săvârșirea unei acțiuni ilicite în sensul art.
36 din lege, nu pot fi reținute modalitățile de reparație
reglementate de art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr.
100/2005 invocate de reclamantă.
Prin Decizia nr.
370 din 8 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă, a admis apelul declarat de către reclamanta SC A. SA
împotriva sentinței menționate, cu cheltuieli de judecată.
În
consecință, a schimbat sentința în tot, a admis acțiunea, a
dispus obligarea pârâtei să înceteze orice act de folosire în activitatea
sa comercială a semnelor similare cu mărcile reclamantei și
să schimbe pe cheltuiala proprie înfățișarea stației de
distribuție a produselor petroliere pe care o deține, situată în
orașul Beclean, sat Coldău, jud. Bistrița Năsăud,
astfel încât să nu mai poarte semne identice sau similare cu mărcile
reclamantei mai sus amintite.
A respins celelalte
capete de cerere, constatând că în speță reparația
acordată prin cele mai sus arătate este suficientă și
că nu este necesară și publicarea hotărârii.
Pentru a
decide astfel, instanța de apel a constatat că prima
instanță a apreciat în mod corect că nu există identitate
între semnele folosite de pârâtă și mărcile invocate de
reclamantă, dar a aplicat în mod greșit prevederile art. 36 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 84/1998, care sunt incidente în cauză, în sensul
recunoașterii posibilității reclamantei de a se opune la
folosirea semnului similar cu mărcile sale, pentru produse și
servicii identice, deoarece există risc de confuzie.
Astfel, din
planșele fotografice depuse la dosarul de fond rezultă situația
de fapt, necontestată de către intimata-pârâtă, a folosirii de
către aceasta din urmă a unei stații de comercializare a
produselor petroliere - carburanți pentru autovehicule - ce cuprinde o
copertină (deasupra celor două pompe destinate alimentării cu
carburanți) de culoarea galbenă, cu două linii orizontale de
culoare albastră și roșie, întrerupte de denumirea intimatei „D.”,
scrisă cu litere roșii, copertină ce este sprijinită pe 6
stâlpi de culoare albastră așezați în două rânduri
paralele, alături aflându-se semnul care marchează prezența
stației, un indicator paralelipipedic de culoare galbenă ce cuprinde
denumirea intimatei, tipurile de carburant comercializate (scrise pe fond
galben cu caractere de diferite culori) și prețurile acestora (scrise
pe fond albastru), precum și mențiunile privind funcționarea
non-stop a stației și privind comercializarea de produse petroliere
provenite de la reclamanta C.
Marca
națională figurativă acordă reclamantei protecție
pentru înfățișarea unei stații de comercializare a
produselor petroliere constând într-o clădire însoțită de trei
pompe de alimentare pentru carburant, deasupra cărora se găsește
o copertină de culoare galbenă, cu o dungă orizontală de
culoare albastră, întreruptă de denumirea reclamantei „C.”
scrisă cu litere de culoare albastră, copertină sprijinită
pe patru stâlpi de culoare albastră așezați în linie,
alături de semnul paralelipipedic ce semnalează prezența
stației, de culoare albastră, ce cuprinde lista carburanților
comercializați și prețul, scrise cu culoare galbenă, precum
și semnul „C.” protejat și în cadrul mărcii naționale
figurative și al mărcii comunitare.
Aceste din
urmă înregistrări protejează elementul figurativ constând în
litera P de culoare galbenă, având în interior capul de lup stilizat, de
culoare roșie, precum și elementul verbal „C.”, scris cu caractere
specifice de culoare albastră, alături de alte elemente verbale,
respectiv SC F. SA - pentru înregistrarea comunitară și „Esența
mișcării” pentru marca națională.
Marca
națională figurativă acordă reclamantei protecție
pentru combinația culorilor galben și albastru.
Toate
mărcile descrise sunt înregistrate pentru clasele de produse sau servicii
4 (uleiuri și grăsimi industriale, lubrifianți, combustibili
inclusiv benzine pentru motoare), 35, 37 (repararea și menținerea
motoarelor vehiculelor, spălarea vehiculelor, întreținerea
vehiculelor, alimentarea cu carburanți), 39 (livrarea, transportul și
depozitarea combustibililor, gazului și lubrifianților pentru
motoarele vehiculelor, transportul petrolului prin conducte) și 43 (cafenele
și snack-baruri în stațiile de distribuție produse petroliere;
servicii de furnizare alimente și băuturi pentru călători
în stațiile de distribuție a produselor petroliere) din clasificarea
de la Nisa. O parte dintre mărci sunt înregistrate și pentru alte
clase de produse sau servicii, lipsite de relevanță pentru analiza
din speță.
Examinând
comparativ mărcile reclamantei și semnele folosite de pârâtă,
instanța de apel a constatat că între stația de comercializare a
carburanților deținută de aceasta din urmă și marca
națională există un grad ridicat de similaritate vizuală,
rezultat din folosirea copertinei de culoare galbenă cu dunga
orizontală albastră, a stâlpilor de susținere de culoare
albastră și a indicatorului ce semnalează prezența
stației ce folosește combinația dintre culorile albastru și
galben.
Instanța
de apel a reținut, totodată, că există diferențe între
semnele în discuție, constând în existența unei dungi orizontale de
culoare roșie pe copertina folosită de pârâtă, în scrierea cu
caractere roșii a denumirii societății pârâte pe copertină,
iar indicatorul nu are culorile galben și albastru dispuse în aceeași
manieră ca marca națională, având totodată și elemente
de alte culori.
Văzând
existența unor diferențe între semnele în conflict, instanța a reținut
că la determinarea existenței riscului de confuzie se au, însă,
în vedere elemente concrete ce caracterizează consumatorii cărora li
se adresează produsele sau serviciile pentru care mărcile reclamantei
apelante sunt protejate.
În acest
context, s-a reținut că pârâta folosește semnul a cărui
interzicere se solicită pentru servicii incluse printre cele pentru care
reclamanta a obținut protecție prin înregistrarea mărcilor mai
sus amintite, și anume pentru comerț cu carburanți pentru
autovehicule.
Astfel, carburanții
și uleiurile pentru motoare, precum și serviciile cuprinse în clasele
mai sus enumerate, legate de comercializarea carburanților, se
adresează publicului larg, oricărei persoane care deține sau
folosește un autovehicul și este, deci, ținută a alimenta
vehiculul cu carburanți în cursul unei călătorii.
Or, semnul
analizat este perceput de conducătorul autovehiculului încă de la o
distanță considerabilă, detaliile nesemnificative nefiind
sesizate din mers, astfel încât elementele relevante sunt cele care
formează impresia generală, în speță combinația de
culori galben și albastru, folosită de intimata pârâtă într-o
modalitate foarte asemănătoare cu reprezentarea pentru care apelanta
deține protecție, atât prin înregistrarea mărcii figurative, cât
și a mărcii naționale.
Mai mult, pe
indicatorul stației este reprodus elementul verbal „C.”, cu caracterele
acolo folosite.
De aceea, instanța
de apel a apreciat că existența unui număr diferit de stâlpi
care susțin copertina ori dispunerea acestora în paralel sau în linie nu
reprezintă elemente care să distingă semnul folosit de
pârâtă față de cel pentru care reclamanta justifică
protecție, nefiind determinante în ansamblul figurativ protejat, iar
scrierea denumirii pârâtei cu litere roșii, nefiind perceptibilă de
către consumator decât atunci când se apropie de stație, nu
influențează imaginea formată, care este puternic similară
cu cea protejată.
În plus,
așa cum doctrina a reținut, consumatorul nu are în față în
același timp ambele semne, astfel încât imaginea memorată nu va fi
întocmai cu cea reprezentată în certificatele de înregistrare a
mărcii, ci va cuprinde doar elementele vizuale semnificative ale acesteia.
Se
creează, astfel, riscul de confuzie, în condițiile în care produsele
și serviciile pentru care marca este protejată (respectiv semnul
pârâtei este folosit) sunt unele de larg consum, iar gradul de atenție al
consumatorului nu este foarte ridicat, decizia de a alege comerciantul de
produse petroliere fiind luată, foarte frecvent, în timpul călătoriei,
la momentul observării (de la distanță) a stației amplasate
pe traseu, fără o observare de aproape a detaliilor stației.
Mai mult
decât atât, chiar fiind observate diferențele față de
stația reclamantei, inclusiv înscrierea pe copertină a denumirii
comerciale D., prezența indicației că produsele petroliere
comercializate sunt produse de reclamanta „C.” contribuie semnificativ la
riscul de confuzie, în forma asocierii comerciantului pârât cu
producătorul reclamant, titular al mărcilor, deoarece consumatorul,
văzând o stație ce folosește combinația de culori
galben-albastru, protejată în beneficiul reclamantei și unde se vând
produse C., va putea ușor să considere că există o
legătură economică între cele două societăți.
Instanța
de apel a constatat, totodată, că art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998
nu este incident, deoarece textul este aplicabil unei alte ipoteze decât cea
întâlnită în cauză, reglementând protecția (provizorie) de care
beneficiază titularul cererii de înregistrare a mărcii, ulterior
publicării acestei cereri (sub condiția rezolutorie a
înregistrării ulterioare).
Prin urmare,
împrejurarea constatată de tribunal, că pârâta folosea semnul în
discuție anterior momentului de la care reclamanta poate pretinde
exclusivitatea decurgând din înregistrare, nu are legătură cu textul
amintit, deoarece acesta se referă la momentul de la care titularul
cererii se poate opune folosirii semnului, iar la data formulării
acțiunii pendinte mărcile erau deja înregistrate și efectele hotărârii
nu se produc retroactiv, ci numai de la data la care aceasta a devenit
executorie.
Nici
prevederile art. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente:
pe de o parte, în cauză nu se discută despre niciuna dintre cele
două ipoteze vizate (înregistrarea mărcii ulterioare ori anularea
mărcii înregistrate), astfel că textul nu conferă vreun drept
pârâtei intimate; pe de altă parte, pentru a fi reținută ipoteza
textului este necesar ca folosirea anterioară de către pârâtă a
semnului în discuție să îi confere acesteia dreptul de a interzice
utilizarea mărcii ulterioare.
Or, conform
legii naționale, folosirea semnului nu conferă dreptul de a interzice
utilizarea mărcii înregistrate de către reclamantă, astfel încât
în mod greșit a reținut prima instanță incidența
acestui text.
De asemenea,
în mod nefondat s-a reținut și incidența art. 39 alin. (1) lit.
a) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998, deoarece, fără a contesta
că înscrierea denumirii D. pe copertina stației s-a făcut
conform bunelor practici comerciale, textul alin. (1) lit. a) se referă la
folosirea denumirii și adresei titularului mărcii, și nu a
propriei denumiri a pârâtei.
Instanța
de apel a considerat ca fiind lipsit de relevanță și argumentul
că mărcile care folosesc combinația de galben și albastru
nu sunt anterioare folosirii de către pârâtă a aceleiași
combinații, deoarece s-a arătat deja că simpla folosire
(neînsoțită de înregistrare) a unui semn nu este aptă a genera
în plan național un drept opozabil dreptului exclusiv al titularului de
marcă.
Împotriva
deciziei menționate, a declarat recurs pârâta SC D. SRL, criticând-o
pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 8 N.C.P.C. și susținând,
în esență, următoarele:
- Instanța
de apel a reținut, în mod greșit, incidența prevederilor art. 36
din Legea nr. 84/1998, în absența identității între semnele
folosite de către reclamantă, respectiv de către pârâtă, precum
și a riscului de confuzie.
Astfel, din dovezile
depuse la dosarul cauzei (planșe foto color, descriere stație, proiect
modernizare, etc.), de care instanța de apel nu a ținut cont, reies
diferențele între semne, constând în modul de dispunere a pilonilor,
culoarea cu care este scris numele firmei D. pe copertină, anume
galbenă, și nu albastră, ca în cazul reclamantei, nuanțele
de galben și albastru.
Pe de
altă parte, distinctivitatea mărcii invocate de către reclamantă
este dată de alte elemente figurative, respectiv litera P de culoare
galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de
culoare roșie, și nu de combinația de culori galben și
albastru.
Recurenta a
susținut, totodată, că reclamanta nu a făcut dovada
notorietății mărcilor naționale din 2010.
- Instanța
de apel, în mod greșit, a considerat că prevederile art. 37 alin. (1)
din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care
sigla societății „SC D. SRL”, ca element de identificare, a fost
și este folosită conform cu bunele practici din domeniul industrial
și comercial, cu mult înainte ca mărcile reclamantei să fi fost
înregistrate.
De asemenea, forma
și culorile alese pentru stația de distribuție carburanți
SC D. SRL din sat Coldău, oraș Beclean, jud. Bistrița
Năsăud, au fost utilizate de către pârâtă încă înainte
de încheierea contractului de prestări servicii din 28 septembrie 2006
pentru modernizarea stației de către Agenția de publicitate SC
E. SRL.
Prin
întâmpinarea depusă la dosar, intimata - reclamantă SC A. SA a
invocat excepția nulității recursului, întrucât motivele de
recurs nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 N.C.P.C.
Prin
încheierea din camera de consiliu de la data de 18 martie 2016, Înalta Curte a
admis în principiu recursul declarat de către pârâta SC D. SRL,
față de dispozițiile art. 493 alin. (7) N.C.P.C. și de
conținutul raportului asupra admisibilității în principiu a
recursului, prin care s-a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor de
fond și de formă prevăzute de art. 493 alin. (3) N.C.P.C.,
inclusiv încadrarea motivelor de recurs vizând încălcarea sau aplicarea
greșită a normelor de drept material în cazul descris de art. 488 alin.
(1) pct. 8 N.C.P.C.
Față
de excepția nulității recursului invocată de către intimata
- reclamantă SC A. SA, Înalta Curte constată că nu este
fondată.
Potrivit art.
489 alin. (2) N.C.P.C., în cazul în care motivele de recurs invocate nu se
încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, operează
sancțiunea nulității recursului.
Aceeași
sancțiune este aplicabilă și unui recurs de competența
Înaltei Curți, atunci când motivele de casare invocate și dezvoltarea
lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 N.C.P.C., art. 493
alin. (5) N.C.P.C. reglementând în mod explicit soluția de anulare a
recursului în acest caz.
În
același timp, este de reținut că, în situația unui recurs
ce se soluționează de către Înalta Curte, verificarea și
analizarea încadrării motivelor de recurs invocate în cazurile din art. 488
N.C.P.C. au loc în procedura de filtrare a recursului, astfel încât sancțiunea
în discuție este aplicată chiar de către completul de filtru, pe
temeiul art. 493 alin. (5) menționat anterior.
Dacă toți
membrii completului de filtru sunt de acord că recursul este admisibil,
inclusiv din perspectiva formulării unor motive de nelegalitate circumscrise
art. 488 N.C.P.C., recursul urmează a fi soluționat pe fond, în
condițiile art. 493 alin. (6) (chiar de către completul de filtru) sau
(7) (în ședință publică și cu citarea
părților), după caz.
Încheierea de
admitere în principiu de către completul de filtru în cuprinsul
căreia se regăsește aprecierea întrunirii exigențelor de
legalitate a recursului cercetate în procedura de filtrare are caracter
interlocutoriu, în sensul art. 235 N.C.P.C., astfel încât nu este posibilă
reevaluarea vreunui aspect cu ocazia soluționării pe fond a
recursului.
Întrucât, în
cauză, completul de filtru a pronunțat o încheiere de admitere în
principiu, prin care a constatat și faptul că motivele de casare
invocate se încadrează în cazurile din art. 488 N.C.P.C., fixând termen în
ședință publică pe temeiul art. 493 alin. (7), excepția
nulității recursului invocată de către intimata -
reclamantă prin întâmpinare tocmai în considerarea neîntrunirii cazurilor
din art. 488 nu poate fi reiterată în ședință publică,
motiv pentru care Înalta Curte o va respinge.
Examinând
decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului,
Înalta Curte constată următoarele:
Prin motivele
de recurs, pârâta SC D. SRL a criticat, în primul rând, reținerea
incidenței dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998 de către
instanța de apel, prin dispozițiile de obligare a pârâtei la
încetarea actelor de încălcare a dreptului reclamantei SC A. SA asupra a
patru mărci înregistrate și de înlăturare a efectelor
încălcării.
Recurenta a susținut
că instanța de apel a ignorat diferențele semnificative între
semnele comparate și nu a ținut cont de faptul că elementul
figurativ constând în combinația de culori galben și albastru nu are
caracter distinctiv în cadrul mărcilor reclamantei.
Aceste
susțineri pun în discuție criteriile de apreciere aplicate de
către instanța de apel pentru aprecierea similarității
semnelor comparate în cadrul acțiunii în contrafacere și a riscului
de confuzie în percepția consumatorilor între semnul utilizat de
către pârâtă și mărcile reclamantei, în condițiile în
care existența unui asemenea risc de confuzie este determinant pentru
reținerea incidenței dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din
Legea nr. 84/1998.
Este de
precizat, în prealabil, că, deși recurenta face referire la
identitatea semnelor, are în vedere, de fapt, similaritatea acestora, dat fiind
că art. 36 alin. (2) lit. b) din lege, aplicate prin decizia
recurată, prevede, drept condiții pentru reținerea unei
încălcări a dreptului exclusiv asupra mărcii, fie identitatea,
fie similaritatea semnelor, alături de similaritatea
produselor/serviciilor și existența riscului de confuzie, incluzând
și riscul de asociere, iar instanța de apel a reținut
existența similarității semnelor.
Analiza
comparativă, în vederea determinării similarității între
semne și a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere,
între marca reclamantei și semnul pârâtei, concordă cu stabilirea
situației de fapt în cauză, ceea ce înseamnă că
această instanță de recurs nu poate cenzura rezultatul
însuși al comparării, dat fiind că atribuțiile Înaltei
Curți ca instanță de control judiciar sunt circumscrise
verificării exclusiv a legalității deciziei recurate, prin
prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 488 N.C.P.C.,
nu și a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situației
de fapt. Pe de altă parte, eventuala admitere a recursului ar conduce la
casarea deciziei recurate și, ca regulă, la trimiterea cauzei spre
rejudecare instanței de apel (situațiile de excepție în care
Înalta Curte reține cauza spre rejudecare, explicit descrise în art. 497
teza finală N.C.P.C., vizând casarea pentru motivele de recurs din art. 488
alin. (1) pct. 4 și 7 N.C.P.C.).
În raport de
invocarea prin motivele de recurs a cazului prevăzut de art. 488 alin. (1)
pct. 8 N.C.P.C., privind încălcarea sau aplicarea greșită de
către instanța de apel a normelor de drept material, Înalta Curte va
verifica doar criteriile aplicate de către instanța de apel în
examinarea comparativă a semnelor pentru determinarea
similarității și, eventual, a riscului de confuzie.
În acest
context, urmează a se ține cont de jurisprudența Curții de
Justiție a Uniunii Europene formată în interpretarea regulamentului
privind marca comunitară și a directivei vizând armonizarea
legislațiilor naționale referitoare la mărci, chiar dacă,
în cauză, trei dintre mărcile pe care se întemeiază
pretențiile reclamantei sunt protejate exclusiv pe teritoriul României.
În aplicarea
principiului efectivității, care guvernează dreptul Uniunii
Europene, normele referitoare la mărci care reglementează aceeași
materie, atât cele din legislația națională, cât și din cea
comunitară, trebuie interpretate în același mod. De altfel, Curtea de
Justiție a Uniunii Europene a arătat explicit că se impune o
aplicare coerentă a diferitor norme care, în ordinea juridică a
Uniunii, au ca obiect mărcile, deoarece au același obiectiv, anume
instituirea și funcționarea pieței interne, ceea ce atrage
necesitatea unei interacțiuni armonizate a celor două sisteme de
mărci comunitare și naționale (hotărârea din cauza Malayisia
Diary Industries C-320/12, parag. 35).
Mai mult, reclamanta
a pretins în prezenta cauză încălcarea dreptului său exclusiv și
asupra unei mărci comunitare, instanța de apel a admis
pretențiile reclamantei și din această perspectivă, iar art.
9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009
coincide în conținut cu art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
În raport de
motivele de recurs formulate, nu reiese că instanța de apel ar fi
ignorat criteriile de determinare a similarității semnelor și a
riscului de confuzie sau ar fi aplicat criterii greșite.
Potrivit jurisprudenței
constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, aprecierea
globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce
privește similaritatea vizuală, auditivă sau conceptuală,
după caz, a semnelor comparate, pe impresia de ansamblu produsă de
aceste semne în percepția consumatorului mediu, ținându-se cont de
elementele distinctive și dominante. Publicul relevant percepe o
marcă, în mod normal, ca pe un tot și nu procedează la o
examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca
marcă (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele C - 251/95
Sabel, C - 193/06 Nestlé, C - 334/05 Shaker, C - 591/12 Bimbo), cu atât mai
mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze
semnele concomitent.
Așadar, este
esențial ca aprecierea riscului de confuzie să fie stabilit în raport
de percepția publicului relevant, ceea ce presupune determinarea
categoriei de consumatori ai produselor și/sau serviciilor pe care sunt
aplicate semnele comparate.
În
același timp, este de reținut că, în examinarea comparativă
a semnelor, se ține cont de componentele, chiar dacă nu sunt
dominante, cu condiția să nu fie neglijabile (pot fi menționate
aceleași hotărâri pronunțate de către Curtea de Justiție
a Uniunii Europene, relevându-se o jurisprudență constantă în
acest sens).
În ceea ce
privește publicul relevant, instanța de apel a stabilit că, în
speță, consumatorul mediu al carburanților și uleiurilor
pentru motoare, precum și al serviciilor legate de comercializarea
carburanților este reprezentat de orice persoană care deține sau
folosește un autovehicul și este, deci, ținută a alimenta
vehiculul cu carburanți în cursul unei călătorii.
S-a avut,
astfel, în vedere percepția acestui consumator care percepe stația de
carburanți a pârâtei de la o distanță considerabilă și
trebuie să ia o decizie în privința opririi pentru alimentarea
vehiculului.
Recurenta -
pârâtă nu a criticat aprecierea instanței de apel referitoare la publicul
relevant, astfel încât, pornind de la premisa astfel stabilită,
instanța de apel a determinat, în mod corect, componentele relevante în
impresia de ansamblu pe care o produce semnul pârâtei ca fiind cele pe care conducătorul
vehiculului le percepe la momentul deciziei alimentării cu carburant la
stația identificată de la distanță.
De asemenea, instanța
de apel a considerat în mod corect ca fiind neglijabile în percepția
consumatorului detaliile pe care nu le sesizează la acel moment și pe
care nu le mai observă nici ulterior, când a luat deja decizia de
alimentare la acea stație și se concentrează pe
operațiunile legate de alimentarea vehiculului.
Or, culorile
sunt elementele percepute cel mai clar de la distanță, cu atât mai
mult atunci când sunt combinate, iar culorile sunt contrastante, precum în combinația
de galben și albastru din speță, în legătură cu care
instanța de apel a reținut că este folosită de către
pârâtă la stația de carburant într-o modalitate
asemănătoare cu reprezentarea pentru care reclamanta deține
protecție prin mărcile înregistrate, respectiv prin folosirea
copertinei de culoare galbenă cu dunga orizontală albastră, a
stâlpilor de susținere de culoare albastră și a indicatorului ce
semnalează prezența stației ce folosește combinația
dintre culorile albastru și galben. Dată fiind această
situație de fapt, ce nu poate fi cenzurată de către
instanța de control judiciar, detalii precum numărul de stâlpi care
susțin copertina ori dispunerea acestora în paralel sau în linie -
menționate prin motivele de recurs ca diferențe - au fost considerate
în mod corect drept elemente neglijabile și înlăturate din examinarea
comparativă a semnelor.
Este de
precizat că în certificatele de înregistrare privind mărcile
reclamantei (cu excepția mărcii naționale) culorile revendicate
albastru și galben sunt menționate fără referire la anumită
nuanță identificată printr-un cod, astfel încât protecția
obținută prin înregistrare nu a fost limitată la anumite
nuanțe sau tonuri ale culorilor. Ca atare, este lipsită de
relevanță împrejurarea semnalată prin motivele de recurs, în
sensul că pârâta folosește nuanțe diferite de galben și
albastru.
Urmează
a fi înlăturată, de asemenea, susținerea recurentei - pârâte privind
absența caracterului distinctiv al combinației de culori în cadrul
mărcilor reclamantei.
Dacă
recurenta s-a referit chiar la distinctivitatea elementului figurativ în sensul
art. 2 din Legea nr. 84/1998, se observă că susținerea nu a fost
argumentată în sensul inaptitudinii componentei de a distinge produsele
sau serviciile reclamantei de cele ale altor întreprinderi.
În
măsura în care recurenta a avut în vedere caracterul dominant al acestui
element în impresia de ansamblu produsă în percepția publicului de
către mărcile reclamantei, se constată că, și în cazul
în care s-ar reține absența poziției dominante în cadrul
semnului complex, doar acest fapt nu este suficient prin el însuși pentru ca
respectivul element să nu fie luat în considerare în impresia de ansamblu
produsă de semnul complex, dacă poate fi perceput de către consumator
și are o anumită pondere în imaginea produsă de semn. Această
apreciere reflectă criteriul regăsit în jurisprudența
constată a Curtea de Justiție a Uniunii Europene, arătat deja în
prezentele considerente, în sensul că în evaluarea globală a riscului
de confuzie se ține cont, în principiu, de toate componentele, cu
excepția celor neglijabile.
Or,
fără a dezvolta considerente referitoare la fiecare marcă a
reclamantei în parte, în condițiile în care recurenta a făcut
referire doar la marcă (ce conține capul de lup stilizat și
litera P) și fără a argumenta eventualul caracter neglijabil al
combinației de culori, este suficient să se menționeze că această
combinație cromatică se regăsește în toate cele patru
mărci și este protejată ca atare, reprezentând, așadar, o
caracteristică esențială a acestora, motiv pentru care nu poate fi
considerată neglijabilă și nici ignorată în impresia de
ansamblu.
Față
de considerentele expuse, nu poate fi infirmată constatarea instanței
de apel în sensul gradului mare de asemănare dintre semnele comparate
și al existenței riscului de confuzie, avându-se în vedere și
faptul că, pentru a reține existența acestuia, instanța de
apel a ținut cont nu numai de similaritatea semnelor, ci de toți
factorii relevanți, iar motivele de recurs au vizat doar aspectele
analizate anterior.
În
consecință, susținerile pârâtei privind încălcarea sau
aplicarea greșită a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr.
84/1998 sunt nefondate și vor fi respinse.
Se
constată că recurenta a criticat, în al doilea rând, neaplicarea de
către instanța de apel a prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr.
84/1998, potrivit cărora „s
olicitantul cererii de înregistrare a
mărcii poate cere ca terților să le fie interzisă
efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai după
publicarea acesteia”.
Instanța
de apel a verificat incidența acestei norme în cauză și a
constatat că nu sunt întrunite condițiile sale de aplicare, deoarece
norma are în vedere
momentul de la care titularul cererii se poate opune
folosirii semnului, respectiv doar după publicarea cererii de înregistrare
a mărcii.
Recurenta -
pârâtă nu a formulat critici pe acest aspect
, astfel încât se
reține că singura împrejurare relevantă în contextul
condițiilor de aplicare a normei invocate este aceea a formulării
cererii de chemare în judecată după momentul publicării
cererilor de înregistrare a mărcilor pe care se întemeiază
pretențiile deduse judecății.
Or, cât timp recurenta
nu a contestat că prezenta cerere în contrafacere a fost formulată
după momentul prevăzut de lege, ci a reiterat împrejurări de
fapt ce au fost considerate nerelevante de către instanța de apel,
urmează ca și susținerile referitoare la art. 37 alin. (1) din
Legea nr. 84/1998 sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.
Față
de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat,
pe temeiul art. 496 N.C.P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția nulității recursului.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 370/A
din 8 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV a
civilă.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 13 mai 2016.