ÎCCJ, decizie (scj.ro #130753)

Procedura de filtrare a recursului. Caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.

Index alfabetic :

raport

-admisibilitate în principiu

-nulitate

NCPC, art. 488, art. 489, art. 493

În situația recursului ce se soluționează de către Înalta Curte, verificarea și analizarea încadrării motivelor de recurs invocate în cazurile din art. 488 NCPC au loc în procedura de filtrare, astfel încât sancțiunea nulității prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) NCPC este aplicată chiar de către completul de filtru, pe temeiul art. 493 alin.(5) din același cod.

Încheierea de admitere în principiu de către completul de filtru în cuprinsul căreia se regăsește aprecierea întrunirii exigențelor de legalitate a recursului cercetate în procedura de filtrare are caracter interlocutoriu, în sensul art. 235 NCPC, astfel încât nu este posibilă reevaluarea vreunui aspect cu ocazia soluționării pe fond a recursului. Astfel fiind, întrucât completul de filtru a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, prin care a constatat și faptul că motivele de casare invocate se încadrează în cazurile din art. 488 NCPC, fixând termen în ședință publică pe temeiul art. 493 alin. (7), excepția nulității recursului invocată de către partea intimată prin întâmpinare tocmai în considerarea neîntrunirii cazurilor din art. 488, nu poate fi reiterată în ședință publică.

Secția I civilă, decizia nr.1061 din 13 mai 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 2.05.2013

,

reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei să înceteze orice act de folosire în activitatea sa comercială a mărcilor înregistrate A. S.A., mărci ce aparțin exclusiv grupului A., a însemnelor ”Petrom” și respectiv a elementelor figurative, culorile galben și albastru în dispunerea specifică stațiilor A.; obligarea pârâtei să rebrenduiască, pe cheltuiala proprie, stația de distribuție a produselor petroliere pe care o deține, astfel încât să nu mai poarte semne identice sau similare cu mărcile ”Petrom”; obligarea pârâtei la publicarea hotărârii judecătorești într-un cotidian de circulație națională, pe cheltuiala sa.

În drept, au fost invocate prevederile art. 36 alin. 1, alin. 2 lit. a) și b) și alin. 3 din Legea nr. 84/1998; art. 5 par. 1 și 3 lit. b din Directiva 2008/95/CE; art. 9 par. 1 și 3 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară; art. 11 alin. 1 lit. a) și art. 16 alin. 1 din OUG nr. 100/2005.

Prin sentința nr. 1990 din 28.11.2013, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.

În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanta este titulara mai multor mărci naționale sau comunitare, verbale sau combinate, constând în elementul verbal „Petrom esența mișcării”, scrise cu culoarea albastră și litera „P” cu culoare galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roșie, pentru mai multe clase de produse și servicii, inclusiv clasele 4, 35, 37, 39 și 43.

Pentru aceleași clase de produse și servicii, reclamanta are înregistrate și marca națională nr. 112376/23.08.2010, marcă figurativă constând în combinația de culori galben și albastru, sub forma a două pătrate suprapuse, precum și marca națională nr. 112086/14.09.2010, marcă figurativă constând din imaginea unei stații de distribuție, în culorile galben și albastru.

În această calitate, reclamanta are drepturile recunoscute de art. 36 din Legea nr. 84/1998, pe care le-a invocat în cuprinsul acțiunii, dispoziții similare regăsindu-se și în art. 9 par.1 și 3 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară, invocate de asemenea de reclamantă.

Tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. (2) din lege, întrucât, pe de o parte, nu este întrunită niciuna dintre ipotezele de la lit. a), b) sau c), iar, pe de altă parte, reclamanta

nu a făcut dovada faptelor de încălcare săvârșite de către pârâtă.

Astfel, sub primul aspect reținut, tribunalul a avut în vedere că marca națională nr. 112086/14.09.2010, marcă figurativă constând din imaginea unei stații de distribuție A., în culorile galben și albastru, are o anumită reprezentare, respectiv un număr de 4 piloni de susținere dispuși în linie dreaptă, care susțin o copertină pe care se află scris cu litere mari de culoare albastră „Petrom”, în

spatele cărora se află o altă construcție.

Din planșele foto a rezultat că stația de carburant a pârâtei este vopsită în culorile albastru (pentru pilonii de susținere și dunga de pe mijlocul copertinei) și galben (pentru copertină), purtând în mijloc denumirea scrisă cu litere mari de culoare galbenă a societății B.

Prin urmare, nu a putut fi reținută identitatea semnelor în conflict, nefiind incidentă ipoteza art. 36 alin. (2) lit. a) din lege.

De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că pe stația de carburant aparținând pârâtei există sigla B., scrisă cu culoarea galben, chiar pe mijlocul copertinei, întrerupând linia albastră, astfel încât este foarte vizibilă și înlătură riscul de confuzie la care face referire art. 36 lit. b) din Legea nr. 84/1998.

În ceea ce privește notorietatea mărcilor „Petrom”, aceasta trebuia demonstrată după criteriile prevăzute de art. 19 din regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 și trebuia să se refere la mărcile naționale nr. 112376/23.08.2010 și nr. 112086/14.09.2010, iar nu la celelalte mărci „Petrom”.

În acest sens, tribunalul a reținut că reclamanta nu ar putea invoca notorietatea celorlalte mărci ale sale care folosesc combinația de culori galben și albastru, întrucât distinctivitatea și cunoașterea acestor mărci este dată de alte elemente, respectiv de elementul verbal „Petrom” și de elementul figurativ litera „P” cu culoare galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roșie, iar nu de combinația de culori galben-albastru și de reprezentarea stației de carburanți.

Prin urmare, nu a putut fi reținută nici incidența ipotezei art. 36 alin. (2) lit. c) din lege.

Sub cel de-al doilea aspect menționat, Tribunalul a avut în vedere că prin înscrisurile depuse, anexate întâmpinării, pârâta a făcut dovada faptului că forma și culorile alese pentru stația de distribuție carburanți, au fost utilizate de către pârâtă încă dinainte de încheierea contractului de prestări servicii din 28.09.2006 pentru modernizarea Stației cu Agenția de Publicitate S.C. C. S.R.L.

Prin urmare, a considerat tribunalul că pârâta a utilizat această combinație de culori galben și albastru, precum și dispunerea culorilor pentru stația de carburanți în forma albastru pentru piloanele de susținere și galben și albastru pentru copertină, înainte de înregistrarea mărcilor reclamantei, fiind incidente dispozițiile art. 37 alin. (1) din lege, potrivit cărora „Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere ca terților să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai după publicarea acesteia”.

Or, în cauză, actul de utilizare de către pârâtă a culorilor galben și albastru pentru stația sa de carburanți a fost realizat mult anterior înregistrării de către reclamantă a mărcilor naționale menționate, în contextul în care aceste culori erau folosite la nivel național pentru stațiile de carburanți, fără a reprezenta o parte a brandului deținătoarei de la acel moment, fosta societate A.

Tribunalul a apreciat că nu se poate dispune obligarea pârâtei să schimbe semnele folosite cu mult înainte de înregistrarea mărcilor reclamantei, pentru identitate de rațiune cu ipoteza reglementată de art. 6 alin. (4) lit. b) din lege, care, deși în materia anulării, vizează protecția drepturilor decurgând dintr-o marcă neînregistrată sau dintr-un alt semn utilizat în activitatea comercială care au fost dobândite înainte de data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii.

Totodată, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din lege, în condițiile în care pe stația de carburant aparținând pârâtei există sigla acesteia scrisă cu culoarea galben, chiar pe mijlocul copertinei, iar folosirea acesteia, în contextul relevat anterior, a fost făcută, fără îndoială, conform bunelor practici din domeniul industrial ori comercial, în sensul dispozițiilor menționate.

Sub un ultim aspect, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu ar putea invoca anterioritatea celorlalte mărci ale sale care folosesc combinația de culori galben și albastru, întrucât distinctivitatea și cunoașterea acestor mărci este dată de elementul verbal „Petrom” și de elementul figurativ litera „P” cu culoare galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roșie.

Combinațiile de culori pot fi înregistrate distinct ca marcă doar dacă sunt speciale ca și nuanțe sau dispunere pentru a avea asigurată distinctivitatea, cum este cazul mărcilor nr. 112376/23.08.2010 și nr. 112086/14.09.2010, care însă sunt ulterioare folosirii de către pârâtă.

Prin urmare, nu s-a putut reține anterioritatea celorlalte mărci ale reclamantei, doar pentru motivul că acestea folosesc culorile, galben și albastru, indiferent de modul în care sunt folosite.

În consecință, constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 36 din Legea nr. 84/1998, Tribunalul a respins acțiunea  ca neîntemeiată, sub toate petitele formulate, întrucât în condițiile în care nu poate fi reținută săvârșirea unei acțiuni ilicite în sensul art. 36 din lege, nu pot fi reținute modalitățile de reparație reglementate de art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 16 alin. (1) din OUG nr. 100/2005 invocate de reclamantă.

Prin decizia nr. 370 din 8.10.2014, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de către reclamantă. A schimbat sentința în tot, a admis acțiunea, a dispus obligarea pârâtei să înceteze orice act de folosire în activitatea sa comercială a semnelor similare cu mărcile reclamantei și să schimbe pe cheltuiala proprie înfățișarea stației de distribuție a produselor petroliere pe care o deține, astfel încât să nu mai poarte semne identice sau similare cu mărcile reclamantei mai sus amintite.

A respins celelalte capete de cerere, constatând că în speță reparația acordată prin cele mai sus arătate este suficientă și că nu este necesară și publicarea hotărârii.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță a apreciat în mod corect că nu există identitate între semnele folosite de pârâtă și mărcile invocate de reclamantă, dar a aplicat în mod greșit prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, care sunt incidente în cauză, în sensul recunoașterii posibilității reclamantei de a se opune la folosirea semnului similar cu mărcile sale, pentru produse și servicii identice, deoarece există risc de confuzie.

Astfel, din planșele fotografice depuse la dosarul de fond rezultă situația de fapt, necontestată de către intimata-pârâtă, a folosirii de către aceasta din urmă a unei stații de comercializare a produselor petroliere – carburanți pentru autovehicule – ce cuprinde o copertină (deasupra celor două pompe destinate alimentării cu carburanți) de culoarea galbenă, cu două linii orizontale de culoare albastră și roșie, întrerupte de denumirea intimatei B., scrisă cu litere roșii, copertină ce este sprijinită pe 6 stâlpi de culoare albastră așezați în două rânduri paralele, alături aflându-se semnul care marchează prezența stației, un indicator paralelipipedic de culoare galbenă ce cuprinde denumirea intimatei, tipurile de carburant comercializate (scrise pe fond galben cu caractere de diferite culori) și prețurile acestora (scrise pe fond albastru), precum și mențiunile privind funcționarea non-stop a stației și privind comercializarea de produse petroliere provenite de la reclamanta A.

Marca națională figurativă nr. 112086 acordă reclamantei protecție pentru înfățișarea unei stații de comercializare a produselor petroliere constând într-o clădire însoțită de trei pompe de alimentare pentru carburant, deasupra cărora se găsește o copertină de culoare galbenă, cu o dungă orizontală de culoare albastră, întreruptă de denumirea reclamantei scrisă cu litere de culoare albastră, copertină sprijinită pe patru stâlpi de culoare albastră așezați în linie, alături de semnul paralelipipedic ce semnalează prezența stației, de culoare albastră, ce cuprinde lista carburanților comercializați și prețul, scrise cu culoare galbenă, precum și semnul „Petrom” protejat și în cadrul mărcii naționale figurative 73263 și al mărcii comunitare nr. 004697835.

Aceste din urmă înregistrări protejează elementul figurativ constând în litera P de culoare galbenă, având în interior capul de lup stilizat, de culoare roșie, precum și elementul verbal „Petrom”, scris cu caractere specifice de culoare albastră, alături de alte elemente verbale, respectiv Member of A. Group – pentru înregistrarea comunitară și „Esența mișcării” pentru marca națională.

Marca națională figurativă nr. 112376 acordă reclamantei protecție pentru combinația culorilor galben (pantone 012C) și albastru (pantone 295C).

Toate mărcile descrise sunt înregistrate pentru clasele de produse sau servicii 4 (uleiuri și grăsimi industriale, lubrifianți, combustibili inclusiv benzine pentru motoare), 35, 37 (repararea și menținerea motoarelor vehiculelor, spălarea vehiculelor, întreținerea vehiculelor, alimentarea cu carburanți), 39 (livrarea, transportul și depozitarea combustibililor, gazului și lubrifianților pentru motoarele vehiculelor, transportul petrolului prin conducte) și 43 (cafenele și snack-baruri în stațiile de distribuție produse petroliere; servicii de furnizare alimente și băuturi pentru călători în stațiile de distribuție a produselor petroliere) din clasificarea de la Nisa. O parte dintre mărci sunt înregistrate și pentru alte clase de produse sau servicii, lipsite de relevanță pentru analiza din speță.

Examinând comparativ mărcile reclamantei și semnele folosite de pârâtă, instanța de apel a constatat că între stația de comercializare a carburanților deținută de aceasta din urmă și marca națională nr. 112086 există un grad ridicat de similaritate vizuală, rezultat din folosirea copertinei de culoare galbenă cu dunga orizontală albastră, a stâlpilor de susținere de culoare albastră și a indicatorului ce semnalează prezența stației ce folosește combinația dintre culorile albastru și galben.

Instanța de apel a reținut, totodată, că există diferențe între semnele în discuție, constând în existența unei dungi orizontale de culoare roșie pe copertina folosită de pârâtă, în scrierea cu caractere roșii a denumirii societății pârâte pe copertină, iar indicatorul nu are culorile galben și albastru dispuse

în aceeași manieră ca marca națională, având totodată și elemente de alte culori.

Văzând existența unor diferențe între semnele în conflict, instanța a reținut că la determinarea existenței riscului de confuzie se au, însă, în vedere elemente concrete ce caracterizează consumatorii cărora li se adresează produsele sau serviciile pentru care mărcile reclamantei apelante sunt protejate.

În acest context, s-a reținut că pârâta folosește semnul a cărui interzicere se solicită pentru servicii incluse printre cele pentru care reclamanta a obținut protecție prin înregistrarea mărcilor mai sus amintite, și anume pentru comerț cu carburanți pentru autovehicule.

Astfel, carburanții și uleiurile pentru motoare, precum și serviciile cuprinse în clasele mai sus enumerate, legate de comercializarea carburanților, se adresează publicului larg, oricărei persoane care deține sau folosește un autovehicul și este, deci, ținută a alimenta vehiculul cu carburanți în cursul unei călătorii.

Or, semnul analizat este perceput de conducătorul autovehiculului încă de la o distanță considerabilă, detaliile nesemnificative nefiind sesizate din mers, astfel încât elementele relevante sunt cele care formează impresia generală, în speță combinația de culori galben și albastru, folosită de intimata pârâtă într-o modalitate foarte asemănătoare cu reprezentarea pentru care apelanta deține protecție, atât prin înregistrarea mărcii figurative nr. 112086, cât și a mărcii naționale nr.112376.

Mai mult, pe indicatorul stației este reprodus elementul verbal „Petrom”, cuprins în CTM 004697835 și MN 73263, cu caracterele acolo folosite.

De aceea, instanța de apel a apreciat că existența unui număr diferit de stâlpi care susțin copertina ori dispunerea acestora în paralel sau în linie nu reprezintă elemente care să distingă semnul folosit de pârâtă față de cel pentru care reclamanta justifică protecție, nefiind determinante în ansamblul figurativ protejat, iar scrierea denumirii pârâtei cu litere roșii, nefiind perceptibilă de către consumator decât atunci când se apropie de stație, nu influențează imaginea formată, care este puternic similară cu cea protejată.

În plus, așa cum doctrina a reținut, consumatorul nu are în față în același timp ambele semne, astfel încât imaginea memorată nu va fi întocmai cu cea reprezentată în certificatele de înregistrare a mărcii, ci va cuprinde doar elementele vizuale semnificative ale acesteia.

Se creează, astfel, riscul de confuzie, în condițiile în care produsele și serviciile pentru care marca este protejată (respectiv semnul pârâtei este folosit) sunt unele de larg consum, iar gradul de atenție al consumatorului nu este foarte ridicat, decizia de a alege comerciantul de produse petroliere fiind luată, foarte frecvent, în timpul călătoriei, la momentul observării (de la distanță) a stației amplasate pe traseu, fără o observare de aproape a detaliilor stației.

Mai mult decât atât, chiar fiind observate diferențele față de stația reclamantei, inclusiv înscrierea pe copertină a denumirii comerciale B., prezența indicației că produsele petroliere comercializate sunt produse de reclamanta A. contribuie semnificativ la riscul de confuzie, în forma asocierii comerciantului pârât cu producătorul reclamant, titular al mărcilor, deoarece consumatorul, văzând o stație ce folosește combinația de culori galben-albastru, protejată în beneficiul reclamantei și unde se vând produse sale, va putea ușor să considere că există o legătură economică între cele două societăți.

Instanța de apel a constatat, totodată, că art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 nu este incident, deoarece textul este aplicabil unei alte ipoteze decât cea întâlnită în cauză, reglementând protecția (provizorie) de care beneficiază titularul cererii de înregistrare a mărcii, ulterior publicării acestei cereri (sub condiția rezolutorie a înregistrării ulterioare).

Prin urmare, împrejurarea constatată de tribunal, că pârâta folosea semnul în discuție anterior momentului de la care reclamanta poate pretinde exclusivitatea decurgând din înregistrare, nu are legătură cu textul amintit, deoarece acesta se referă la momentul de la care titularul cererii se poate opune folosirii semnului, iar la data formulării acțiunii pendinte mărcile erau deja înregistrate și efectele hotărârii nu se produc retroactiv, ci numai de la data la care aceasta a devenit executorie.

Nici prevederile art. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente: pe de o parte, în cauză nu se discută despre niciuna dintre cele două ipoteze vizate (înregistrarea mărcii ulterioare ori anularea mărcii înregistrate), astfel că textul nu conferă vreun drept pârâtei intimate; pe de altă parte, pentru a fi reținută ipoteza textului este necesar ca folosirea anterioară de către pârâtă a semnului în discuție să îi confere acesteia dreptul de a interzice utilizarea mărcii ulterioare.

Or, conform legii naționale, folosirea semnului nu conferă dreptul de a interzice utilizarea mărcii înregistrate de către reclamantă, astfel încât în mod greșit a reținut prima instanță incidența

acestui text.

De asemenea, în mod nefondat s-a reținut și incidența art. 39 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998, deoarece, fără a contesta că înscrierea denumirii B. pe copertina stației s-a făcut conform bunelor practici comerciale, textul alin. (1) lit. a) se referă la folosirea denumirii și adresei titularului mărcii, și nu a propriei denumiri a pârâtei.

Instanța de apel a considerat ca fiind lipsit de relevanță și argumentul că mărcile care folosesc combinația de galben și albastru nu sunt anterioare folosirii de către pârâtă a aceleiași combinații, deoarece s-a arătat deja că simpla folosire (neînsoțită de înregistrare) a unui semn nu este aptă a genera în plan național un drept opozabil dreptului exclusiv al titularului de marcă.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 8 NCPC și susținând, în esență, următoarele:

Instanța de apel a reținut, în mod greșit, incidența prevederilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, în absența identității între semnele folosite de către reclamantă, respectiv de către pârâtă, precum și a riscului de confuzie.

Astfel, din dovezile depuse la dosarul cauzei (planșe foto color, descriere stație, proiect modernizare, etc.), de care instanța de apel nu a ținut cont, reies diferențele între semne, constând în modul de dispunere a pilonilor, culoarea cu care este scris numele firmei B. pe copertină, anume galbenă și nu albastră, ca în cazul reclamantei, nuanțele de galben și albastru.

Pe de altă parte, distinctivitatea mărcii invocate de către reclamantă este dată de alte elemente figurative, respectiv litera P de culoare galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roșie și nu de combinația de culori galben și albastru.

Recurenta a susținut, totodată, că reclamanta nu a făcut dovada notorietății mărcilor naționale nr. 112376/2010 și nr. 112086/2010.

Instanța de apel, în mod greșit, a considerat că prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care sigla societății SC B. SRL, ca element de identificare, a fost și este folosită conform cu bunele practici din domeniul industrial și comercial, cu mult înainte ca mărcile reclamantei să fi fost înregistrate.

De asemenea, forma și culorile alese pentru stația de distribuție carburanți SC B. S.R.L., au fost utilizate de către pârâtă încă înainte de încheierea contractului de prestări servicii din 28.09.2006 pentru modernizarea stației de către Agenția de publicitate S.C. C. S.R.L.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a invocat excepția nulității recursului, întrucât motivele de recurs nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 NCPC.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 18.03.2016, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de către pârâta SC B. SRL, față de dispozițiile art. 493 alin. (7) NCPC și de conținutul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de art. 493 alin. (3) NCPC, inclusiv încadrarea motivelor de recurs vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în cazul descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

Față de excepția nulității recursului invocată de către

intimata reclamantă, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Potrivit art. 489 alin. (2) NCPC, în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, operează sancțiunea nulității recursului.

Aceeași sancțiune este aplicabilă și unui recurs de competența Înaltei Curți, atunci când motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 NCPC, art. 493 alin. (5) NCPC reglementând în mod explicit soluția de anulare a recursului în acest caz.

În același timp, este de reținut că, în situația unui recurs ce se soluționează de către Înalta Curte, verificarea și analizarea încadrării motivelor de recurs invocate în cazurile din art. 488 NCPC au loc în procedura de filtrare a recursului, astfel încât sancțiunea în discuție este aplicată chiar de către completul de filtru, pe temeiul art. 493 alin. (5) menționat anterior.

Dacă toți membrii completului de filtru sunt de acord că recursul este admisibil, inclusiv din

perspectiva formulării unor motive de nelegalitate circumscrise art. 488 NCPC, recursul urmează a fi soluționat pe fond, în condițiile art. 493 alin. (6) [chiar de către completul de filtru] sau (7) [în ședință publică și cu citarea părților], după caz.

Încheierea de admitere în principiu de către completul de filtru în cuprinsul căreia se regăsește aprecierea întrunirii exigențelor de legalitate a recursului cercetate în procedura de filtrare are caracter interlocutoriu, în sensul art. 235 NCPC, astfel încât nu este posibilă reevaluarea vreunui aspect cu ocazia soluționării pe fond a recursului.

Întrucât, în cauză, completul de filtru a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, prin care a constatat și faptul că motivele de casare invocate se încadrează în cazurile din art. 488 NCPC, fixând termen în ședință publică pe temeiul art. 493 alin. (7), excepția nulității recursului invocată de către intimata – reclamantă prin întâmpinare tocmai în considerarea neîntrunirii cazurilor din art. 488 nu poate fi reiterată în ședință publică, motiv pentru care Înalta Curte o va respinge.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivele de recurs, pârâta a criticat, în primul rând, reținerea incidenței dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998 de către instanța de apel, prin dispozițiile de obligare a pârâtei la încetarea actelor de încălcare a dreptului reclamantei asupra a patru mărci înregistrate și de înlăturare a efectelor încălcării.

Recurenta a susținut că instanța de apel a ignorat diferențele semnificative între semnele comparate și nu a ținut cont de faptul că elementul figurativ constând în combinația de culori galben și albastru nu are caracter distinctiv în cadrul mărcilor reclamantei.

Aceste susțineri pun în discuție criteriile de apreciere aplicate de către instanța de apel pentru aprecierea similarității semnelor comparate în cadrul acțiunii în contrafacere și a riscului de confuzie în percepția consumatorilor între semnul utilizat de către pârâtă și mărcile reclamantei, în condițiile în care existența unui asemenea risc de confuzie este determinant pentru reținerea incidenței dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Este de precizat, în prealabil, că, deși recurenta face referire la identitatea semnelor, are în vedere, de fapt, similaritatea acestora, dat fiind că art. 36 alin. (2) lit. b) din lege, aplicate prin decizia recurată, prevede, drept condiții pentru reținerea unei încălcări a dreptului exclusiv asupra mărcii, fie identitatea, fie similaritatea semnelor, alături de similaritatea produselor/serviciilor și existența riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, iar instanța de apel a reținut existența similarității semnelor.

Analiza comparativă, în vederea determinării similarității între semne și a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, între marca reclamantei și semnul pârâtei, concordă cu stabilirea situației de fapt în cauză, ceea ce înseamnă că această instanță de recurs nu poate cenzura rezultatul însuși al comparării, dat fiind că atribuțiile Înaltei Curți ca instanță de control judiciar sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei recurate, prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 488 NCPC, nu și a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situației de fapt. Pe de altă parte, eventuala admitere a recursului ar conduce la casarea deciziei recurate și, ca regulă, la trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel (situațiile de excepție în care Înalta Curte reține cauza spre rejudecare, explicit descrise în art. 497 teza finală NCPC, vizând casarea pentru motivele de recurs din art. 488 alin. 1 pct. 4 și 7 NCPC).

În raport de invocarea prin motivele de recurs a cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC, privind încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, Înalta Curte va verifica doar criteriile aplicate de către instanța de apel în examinarea comparativă a semnelor pentru determinarea similarității și, eventual, a riscului de confuzie.

În acest context, urmează a se ține cont de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene formată în interpretarea regulamentului privind marca comunitară și a directivei vizând armonizarea legislațiilor naționale referitoare la mărci, chiar dacă, în cauză, trei dintre mărcile pe care se întemeiază pretențiile reclamantei sunt protejate exclusiv pe teritoriul României.

În aplicarea principiului efectivității, care guvernează dreptul Uniunii Europene, normele referitoare la mărci care reglementează aceeași materie, atât cele din legislația națională, cât și din cea comunitară, trebuie interpretate în același mod. De altfel, CJUE a arătat explicit că se impune o aplicare coerentă a diferitor norme care, în ordinea juridică a Uniunii, au ca obiect mărcile, deoarece au același obiectiv, anume instituirea și funcționarea pieței interne, ceea ce atrage necesitatea unei interacțiuni armonizate a celor două sisteme de mărci comunitare și naționale (hotărârea din cauza

Malayisia Diary Industries

C-320/12, pgf. 35).

Mai mult, reclamanta a pretins în prezenta cauză încălcarea dreptului său exclusiv și asupra unei mărci comunitare (nr. 004697835), instanța de apel a admis pretențiile reclamantei și din această perspectivă, iar art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009 coincide în

conținut cu art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

În raport de motivele de recurs formulate, nu reiese că instanța de apel ar fi ignorat criteriile de determinare a similarității semnelor și a riscului de confuzie sau ar fi aplicat criterii greșite.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similaritatea vizuală, auditivă sau conceptuală, după caz, a semnelor comparate, pe impresia de ansamblu produsă de aceste semne în percepția consumatorului mediu, ținându-se cont de elementele distinctive și dominante. Publicul relevant percepe o marcă, în mod normal, ca pe un tot și nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele C – 251/95

Sabel

, C– 193/06

Nestlé

, C – 334/05

Shaker

, C – 591/12

Bimbo

), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent.

Așadar, este esențial ca aprecierea riscului de confuzie să fie stabilit în raport de percepția publicului relevant, ceea ce presupune determinarea categoriei de consumatori ai produselor și/sau serviciilor pe care sunt aplicate semnele comparate.

În același timp, este de reținut că, în examinarea comparativă a semnelor, se ține cont de componentele, chiar dacă nu sunt dominante, cu condiția să nu fie neglijabile (pot fi menționate aceleași hotărâri pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, relevându-se o jurisprudență constantă în acest sens).

În ceea ce privește publicul relevant, instanța de apel a stabilit că, în speță, consumatorul mediu al carburanților și uleiurilor pentru motoare, precum și al serviciilor legate de comercializarea carburanților este reprezentat de orice persoană care deține sau folosește un autovehicul și este, deci, ținută a alimenta vehiculul cu carburanți în cursul unei călătorii.

S-a avut, astfel, în vedere percepția acestui consumator care percepe stația de carburanți a pârâtei de la o distanță considerabilă și trebuie să ia o decizie în privința opririi pentru alimentarea vehiculului.

Recurenta – pârâtă nu a criticat aprecierea instanței de apel referitoare la publicul relevant, astfel încât, pornind de la premisa astfel stabilită, instanța de apel a determinat, în mod corect, componentele relevante în impresia de ansamblu pe care o produce semnul pârâtei ca fiind cele pe care conducătorul vehiculului le percepe la momentul deciziei alimentării cu carburant la stația identificată de la distanță.

De asemenea, instanța de apel a considerat în mod corect ca fiind neglijabile în percepția consumatorului detaliile pe care nu le sesizează la acel moment și pe care nu le mai observă nici ulterior, când a luat deja decizia de alimentare la acea stație și se concentrează pe operațiunile legate de alimentarea vehiculului.

Or, culorile sunt elementele percepute cel mai clar de la distanță, cu atât mai mult atunci când sunt combinate, iar culorile sunt contrastante, precum în combinația de galben și albastru din speță, în legătură cu care instanța de apel a reținut că este folosită de către pârâtă la stația de carburant într-o modalitate asemănătoare cu reprezentarea pentru care reclamanta deține protecție prin mărcile înregistrate, respectiv prin folosirea copertinei de culoare galbenă cu dunga orizontală albastră, a stâlpilor de susținere de culoare albastră și a indicatorului ce semnalează prezența stației ce folosește combinația dintre culorile albastru și galben. Dată fiind această situație de fapt, ce nu poate fi cenzurată de către instanța de control judiciar, detalii precum numărul de stâlpi care susțin copertina ori dispunerea acestora în paralel sau în linie – menționate prin motivele de recurs ca diferențe – au fost considerate în mod corect drept elemente neglijabile și înlăturate din examinarea comparativă a semnelor.

Este de precizat că în certificatele de înregistrare privind mărcile reclamantei (cu excepția mărcii naționale nr. 112376) culorile revendicate albastru și galben sunt menționate fără referire la anumită nuanță identificată printr-un cod, astfel încât protecția obținută prin înregistrare nu a fost limitată la anumite nuanțe sau tonuri ale culorilor. Ca atare, este lipsită de relevanță împrejurarea semnalată prin motivele de recurs, în sensul că pârâta folosește nuanțe diferite de galben și albastru.

Urmează a fi înlăturată, de asemenea, susținerea recurentei – pârâte privind absența caracterului distinctiv al combinației de culori în cadrul mărcilor reclamantei.

Dacă recurenta s-a referit chiar la distinctivitatea elementului figurativ în sensul art. 2 din Legea nr. 84/1998, se observă că susținerea nu a fost argumentată în sensul inaptitudinii componentei de a distinge produsele sau serviciile reclamantei de cele ale altor întreprinderi.

În măsura în care recurenta a avut în vedere caracterul dominant al acestui element în impresia de ansamblu produsă în percepția publicului de către mărcile reclamantei, se constată că, și în cazul în care s-ar reține absența poziției dominante în cadrul semnului complex, doar acest fapt nu este suficient prin el însuși pentru ca respectivul element să nu fie luat în considerare în impresia de ansamblu produsă de semnul complex, dacă poate fi perceput de către consumator și are o anumită pondere în imaginea produsă de semn. Această apreciere reflectă criteriul regăsit în jurisprudența constată a CJUE, arătat deja în prezentele considerente, în sensul că în evaluarea globală a riscului de confuzie se ține cont, în principiu, de toate componentele, cu excepția celor neglijabile.

Or, fără a dezvolta considerente referitoare la fiecare marcă a reclamantei în parte, în condițiile în care recurenta a făcut referire doar la marca nr. 004697835 (ce conține capul de lup stilizat și litera P) și fără a argumenta eventualul caracter neglijabil al combinației de culori, este suficient să se menționeze că această combinație cromatică se regăsește în toate cele patru mărci și este protejată ca atare, reprezentând, așadar, o caracteristică esențială a acestora, motiv pentru care nu poate fi considerată neglijabilă și nici ignorată în impresia de ansamblu.

Față de considerentele expuse, nu poate fi infirmată constatarea instanței de apel în sensul gradului mare de asemănare dintre semnele comparate și al existenței riscului de confuzie, avându-se în vedere și faptul că, pentru a reține existența acestuia, instanța de apel a ținut cont nu numai de similaritatea semnelor, ci de toți factorii relevanți, iar motivele de recurs au vizat doar aspectele analizate anterior.

În consecință, susținerile pârâtei privind încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 sunt nefondate și vor fi respinse.

Se constată că recurenta a criticat, în al doilea rând, neaplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora „solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere ca terților să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai după publicarea acesteia”.

Instanța de apel a verificat incidența acestei norme în cauză și a constatat că nu sunt întrunite condițiile sale de aplicare, deoarece norma are în vedere momentul de la care titularul cererii se poate opune folosirii semnului, respectiv doar după publicarea cererii de înregistrare a mărcii.

Recurenta – pârâtă nu a formulat critici pe acest aspect, astfel încât se reține că singura împrejurare relevantă în contextul condițiilor de aplicare a normei invocate este aceea a formulării cererii de chemare în judecată după momentul publicării cererilor de înregistrare a mărcilor pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății.

Or, cât timp recurenta nu a contestat că prezenta cerere în contrafacere a fost formulată după momentul prevăzut de lege, ci a reiterat împrejurări de fapt ce au fost considerate nerelevante de către instanța de apel, urmează ca și susținerile referitoare la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, pe temeiul art. 496 NCPC.