ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 80/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 80/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
80/2017
Prin Cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 6
noiembrie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamantul A. a chemat în judecată
pârâta SC B. SA, solicitând să se constate nulitatea absolută
parțială a actului constitutiv al societății pârâte, în
ceea ce privește clauza prevăzută de art. 29 alin. (8), cu
cheltuieli de judecată.
Prin Sentința
civilă nr. 1.675 din 2 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul
București, secția a VI-a civilă, a fost admisă
excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă prin
întâmpinare, a fost respinsă cererea de chemare în judecată
formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.
Prin Decizia
civilă nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă
excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, a fost admis apelul
formulat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 1.675
din 2 aprilie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a
VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA. A fost
anulată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Pentru a
pronunța această decizie, instanța de apel a respins
excepția lipsei de interes în soluționarea apelului, considerând
că cererea de chemare în judecată are ca obiect "nulitatea
absolută parțială a actului constitutiv al societății
pârâte în ceea ce privește clauza prevăzută de art. 29 alin.
(8)".
Ca urmare a
faptului că în fond cererea a fost respinsă ca inadmisibilă,
reclamantul nu a valorificat, nici măcar provizoriu, dreptul său
subiectiv la acțiunea în nulitate.
Pe de
altă parte, instanța de apel a reținut faptul că obiectul
apelului, conform art. 466 alin. (1) din Noul C. proc. civ., îl constituie
hotărârea judecătorească pronunțată de prima
instanță, care nu a fost anulată sau desființată ca
urmare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din 28 aprilie
2015, prin care a fost aprobată o nouă variantă de act
constitutiv, care prevede la art. 29 alin. (8) că „ Președintele
Consiliului de Administrație este ales de către Consiliul de
Administrație dintre membri săi. Președintele Consiliului de
Administrație poate fi și Director General al
societății."
În
condițiile în care hotărârea judecătorească apelată
continuă să existe, precum și art. 29 alin. (8) din actul
constitutiv, a cărui nulitate parțială s-a solicitat prin
cererea introductivă, chiar dacă modificat, interesul apelantului de
a obține o judecată asupra fondului cererii, care a fost
respinsă ca inadmisibilă, subzistă, modificările operate la
actul constitutiv după pronunțarea hotărârii putând fi avute în
vedere, eventual, la soluționarea fondului cererii, drept aspecte ce
țin de temeinicia motivelor de nulitate.
Instanța
de apel a reținut greșita soluționare a excepției
inadmisibilității cererii, pe motiv că reclamantul nu are la
îndemână acțiunea în nulitate a unui articol din actul constitutiv,
acesta având la îndemână exclusiv calea procedurală a acțiunii
în anularea Hotărârii Adunării Generale din 6 august 1997, prin care
s-a decis, de către acționari, modificarea actului constitutiv.
Curtea a
apreciat că acțiunea în nulitatea absolută a unui act juridic
poate fi formulată de oricine justifică un interes, iar reclamantul,
având calitatea de acționar la societate, argumentează în cererea
introductivă interesul și legitimarea procesuală activă
pentru acțiunea de drept comun.
Pe de
altă parte, accesul la justiție este liber, în legislația
procesuală nefiind reglementate cu caracter exclusiv doar anumite căi
procedurale de urmat, drepturile subiective ale cetățenilor putând fi
valorificate, uneori pe diferite căi procedurale. Opțiunea pentru
urmarea unei căi procedurale sau alta aparține reclamantului, care nu
poate fi împiedicat în exercitarea oricăreia dintre acestea, decât în
cazul neîndeplinirii vreuneia dintre condițiile de exercitare ale
acțiunii civile dintre cele reglementate de art. 32 din Noul C. proc. civ.
Fără
a analiza în apel interesul pentru formularea cererii de chemare în
judecată sau calitatea procesuală activă a reclamantului, în
condițiile în care instanța de apel a fost învestită exclusiv cu
aspectele privind inadmisibilitatea, respectând exigențele art. 477
și art. 479 din Noul C. proc. civ., Curtea de Apel a apreciat că
soluția primei instanțe este greșită.
Instanța
de apel a avut în vedere și faptul că acțiunea în nulitatea unui
articol din actul constitutiv nu poate fi paralizată printr-un fine de
neprimire cum s-a reținut a fi acțiunea în anularea hotărârilor
adunării generale a acționarilor reglementată de art. 132 din
Legea nr. 31/1990, deoarece actul constitutiv are natura unui act juridic
încheiat între asociați (acționari), iar calea dreptului comun nu
este interzisă nici expres și nici implicit de dispozițiile
Legii speciale nr. 31/1990.
Mai mult,
Curtea de Apel a constat că, referindu-se la reglementarea art. 132 din
Legea nr. 31/1990, ca fiind o derogare de la dreptul comun, cum reține
prima instanță și, pe cale de consecință ar fi
inadmisibilă alegerea unei proceduri judiciare de drept comun, s-a
făcut o confuzie între o acțiune propriu-zisă în anularea unei
hotărâri a adunării generale a acționarilor (reglementată
expres de acest text din legea specială) și o acțiune în
nulitatea altui act juridic, care este actul constitutiv al
societății.
Din
această perspectivă, susținerile contradictorii ale
părților cu privire la efectele modificării operate deja în
actul constitutiv, în cuprinsul art. 29 alin. (8) (prin Hotărârea din 29
aprilie 2015), au relevanță asupra fondului cererii, deoarece acestea
privesc chiar motivele de nulitate, iar existența sau inexistența
acestora urmează a fi stabilită de către prima
instanță la rejudecare, deoarece prin admiterea
inadmisibilității, prima instanță, în mod greșit nu a
cercetat fondul cererii.
Pârâta SC B.
SA a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 124 din 25 ianuarie 2016,
pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a
civilă.
Prin cererea
de recurs, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac,
casarea hotărârii atacate, cu consecința menținerii ca
temeinică și legală a Sentinței civile nr. 1.675 din 2
aprilie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a
civilă.
În cuprinsul
motivelor de recurs, recurenta a arătat, în prealabil, că raportat la
dispozițiile art. 480 alin. (3) teza a II-a, coroborat cu art. 483 din
noul C. proc. civ., neexistând nicio dispoziție legală raportat la
obiectul judecății care să limiteze dreptul la exercitarea
recursului, rezultă că hotărârea de trimitere spre rejudecare
pronunțată de instanța de apel, este susceptibilă de
recurs.
Recurenta
își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.
8, considerând că instanța a făcut o greșită aplicare
a prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și a art. 33 C.
proc. civ.
Consideră
recurenta că instanța de fond a reținut, în mod corect, că,
în prezenta speță, calea prevăzută de lege pentru
acțiunea în anulare împotriva hotărârii generale a acționarilor
este prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990 și nu de
acțiunea în constatarea nulității actului constitutiv al
societății, în temeiul art. 143
1
alin. (1) și (4) din
Legea nr. 31/1990 și art. 5 din vechiul C. civ.
În
condițiile în care acțiunea în constatarea nulității
absolute formulată de reclamant a fost făcută în condițiile
dreptului comun, aceasta este inadmisibilă, întrucât calea
prevăzută de lege pentru protejarea pretinselor drepturi ale
acționarilor, în situația în care s-ar considera
vătămați de prevederile actului constitutiv este
reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1900, care este o normă cu
caracter special, spre deosebire de art. 143
1
din Legea nr. 31/1990,
care constituie o normă cu caracter general.
În situația
în care reclamantul ar fi constatat că un anumit text din actul
constitutiv îi vatămă interesele, acesta avea posibilitatea de a se
opune aprobării/modificării actului constitutiv în adunarea
generală, care avea pe ordinea de zi aprobarea modificării
respective.
În cazul în
care ar fi lipsit de la adunarea generală sau ar fi fost prezent și
ar fi votat împotrivă, reclamantul-intimat s-ar fi putut adresa
instanțelor de judecată cu o acțiune în anularea hotărârii
adunării generale a acționarilor prin care s-a decis
aprobarea/modificarea actului constitutiv ce cuprinde textul pretins
vătămător.
Consideră
recurenta că instanța de apel a constatat în mod greșit că,
prin admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în
judecată s-ar îngrădi dreptul de acces la justiție. În
condițiile în care legiuitorul a prevăzut că anumite acte expres
prevăzute în textul de lege pot fi atacate printr-o anumită cale
procesuală, iar persoana căreia i se adresează norma de drept
special nu înțelege să uzeze de aceasta, ci de norma de drept
general, nu se poate considera că se produce o limitare a dreptului de
acces la justiție.
Norma
specială se aplică cu prioritate față de norma
generală, în cauza dedusă judecății admiterea
excepției inadmisibilității reprezentând sancțiunea pentru
reclamantul-intimat, care nu a înțeles să se conformeze
dispozițiilor prevăzute de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Cum
reclamantul-intimat nu a înțeles să urmeze calea prevăzută
de lege, ci a solicitat printr-un demers separat, de drept comun, constatarea
nulității art. 29 alin. (8) din actul constitutiv, cererea de chemare
în judecată trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Un alt motiv
al recursului îl constituie greșita aplicare de către instanța
de apel a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., recurenta apreciind că
în mod greșit instanța de apel a reținut interesul reclamantului
de a obține o judecată asupra fondului cererii, în pofida
modificării prevederii din actul constitutiv, în sensul punerii acesteia
în acord cu dispozițiile Legii nr. 31/1990.
În
condițiile în care presupusa cauză de nulitate cu privire la actul
constitutiv a fost înlăturată, nu mai există nici un folos
practic pe care reclamantul ar fi putut să îl obțină în urma
acestui demers procesual, în condițiile în care presupusa cauză de
nulitate a fost modificată.
În drept,
recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1)
pct. 8 din noul C. proc. civ.
Intimatul a
formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în
principal ca inadmisibil, motivat de dispozițiile art. 483 alin. (2), art.
94 pct. 1 lit. h), art. 35 și art. 125 din Noul C. proc. civ., raportat la
art. 457 alin. (1) din același cod. În susținerea excepției, a
invocat, de asemenea, dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr.
2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., intimatul-reclamant
considerând că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie
dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. h) din același cod. În subsidiar, a
solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat
intimatul că cererea de constatare a nulității absolute
parțiale a dispozițiilor art. 29 alin. (8) din actul constitutiv al
SC B. SA reprezintă o cerere în constatare al cărei obiect este
neevaluabil în bani.
Conform art.
125 din noul C. proc. civ., "În cererile pentru constatarea
existenței sau inexistenței unui drept, competența
instanței se determină după regulile prevăzute pentru
cererile având ca obiect realizarea dreptului."
Potrivit art.
94 pct. 1 lit. h) din același cod, judecătoriile judecă în
primă instanța următoarele cereri al căror obiect este
evaluabil sau neevaluabil în bani: "cererile privind obligațiile de a
face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor
contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în
competența altor instanțe."
În speța
dedusă judecății, competența aparține Tribunalului,
raportat la prevederile art. 63 din Legea nr. 31/1990, dispoziție
derogatorie de la art. 94 pct. 1 lit. h) din Noul C. proc. civ., aspect care,
în opinia intimatului nu influențează împrejurarea că
hotărârea pronunțată de prima instanță este
supusă numai apelului, aceasta fiind concluzia și prin raportare la
dispozițiile art. 483 alin. (2) din același cod.
Pe fond,
intimatul apreciază că recursul este nefondat. Faptul că în
legea specială este reglementată acțiunea în anularea
hotărârii AGA, nu exclude dreptul la formularea unor acțiuni având ca
obiect constatarea nulității absolute a actului constitutiv,
câtă vreme se invocă aspecte intrinseci de nulitate a actului.
Nepromovarea
acțiunii în anularea hotărârii AGA reglementată de art. 132 din
Legea nr. 31/1990 nu este de natură a împiedica exercitarea unei
acțiuni având ca obiect anularea actului constitutive potrivit dreptului
comun, prin raportare și la prevederile art. 1249 alin. (1) din noul C.
civ., coroborat cu art. 2 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută
putând fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de
excepție.
În ceea ce
privește interesul, intimatul susține că modificarea art. 29
alin. (8) din actul constitutiv prin Hotărârea AGA din 28 aprilie 2015 nu
prezintă relevanță sub aspectul promovării apelului
declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.675 din 2 aprilie 2015.
Arată
intimatul că prin Sentința civilă nr. 6.493 din 18 noiembrie
2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul București a
admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a
Hotărârii AGA din 28 aprilie 2015, apelul societății fiind
respins prin Decizia civilă nr. 822 din 11 mai 2016.
Recurenta a
formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
excepției inadmisibilității recursului și a
apărărilor formulate de intimat.
Înalta Curte
a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în
principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin
raport constatându-se că recursul este admisibil.
Completul de
filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493
alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin Încheierea din data de 21 septembrie
2016, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să
depună puncte de vedere cu privire la raport.
Intimatul A.
a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea recursului în
principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.
Înalta Curte,
raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., se va
pronunța mai întâi asupra excepției inadmisibilității
recursului, reiterată de intimatul-reclamant, excepție pe care o va
respinge, motivat de următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 493 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Când
recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și
Justiție, președintele instanței sau președintele de
secție ori, după caz, persoana desemnată de aceștia,
primind dosarul de la instanța a cărei hotărâre se atacă,
va lua, prin rezoluție, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet
format din 3 judecători, care va decide asupra admisibilității
în principiu a recursului. Dispozițiile art. 475 alin. (3) sunt
aplicabile."
Conform
dispozițiilor alin. (2) din același text de lege, "Pe baza
recursului, întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a
înscrisurilor noi, președintele completului va întocmi un raport asupra
admisibilității în principiu a recursului sau va desemna un alt
membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop."
Raportorul va
verifica dacă recursul îndeplinește cerințele de formă
prevăzute sub sancțiunea nulității, dacă motivele
invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488, dacă
există motive de ordine publică ce pot fi invocate de către
instanță din oficiu. În cadrul procedurii filtrului se va verifica
și îndeplinirea cerințelor extrinseci cererii de recurs, precum
formularea în termen sau admisibilitatea căii de atac.
O cale de
atac neprevăzută de lege, atrage inadmisibilitatea cererii, raportat
la dispozițiile art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ.
Hotărârea
recurată a fost pronunțată în condițiile art. 480 alin. (3)
teza a II-a C. proc. civ.
În speța
dedusă judecății, Înalta Curte constată că cererea de
chemare în judecată a fost formulată în temeiul dispozițiilor
art. 5 din vechiul C. civ. și art. 143
1
alin. (1) și (4)
din Legea nr. 31/1990, având ca obiect constatarea nulității absolute
a actului constitutiv al SC B. SA, în ceea ce privește clauza
prevăzută de art. 29 alin. (8).
În cererile
privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea,
rezilierea unui act juridic, chiar dacă nu se solicită și
repunerea părților în situația anterioară, pentru
stabilirea competenței se va ține seama de valoarea obiectului
acesteia, sau după caz a părții din obiectul dedus
judecății, în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (2) din noul
C. proc. civ.
Raportat
aspectele menționate mai sus, reiese că obiectul acțiunii este
neevaluabil în bani.
Sub aspectul
stabilirii căii de atac prezintă relevanță și faptul
că instanța de judecată a fost învestită cu
soluționarea unei cereri întemeiate în drept pe dispozițiilor
dreptului comun, respectiv art. 5 din vechiul C. civ., raportat la art. 143
1
alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, fapt necontestat de către
pârâtă, fiind de altfel reținut și de către instanța
de apel.
Raportat la
inexistența unei dispoziții legale care să excludă de la
calea de atac a recursului acțiunile având ca obiect constatarea
nulității absolute a unui act juridic neevaluabil în bani, în
speța dedusă judecății acesta fiind art. 29 alin. (8) din
actul constitutiv al unei societăți comerciale, Decizia civilă
nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă, este susceptibilă a fi
atacabilă cu recurs.
Prevederile
art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit
cărora în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a
prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse
recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în
valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu au aplicabilitate în
cauză, raportat la obiectul cererii deduse judecății.
Alegația
intimatului-reclamant, în sensul că recursul este inadmisibil, raportat la
art. 483 alin. (2) din noul C. proc. civ. ("Nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1
lit. a) - j) ...") și la incidența în cauză a art. 94 alin.
(1) pct. 1 lit. h) din același cod, care face referire la cereri privind
obligația de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de
izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de
lege în competența altor instanțe decât judecătoria, va fi înlăturată.
Obiectul cererii de chemare în judecată nu poate fi circumscris unei
cereri privind obligația de face sau de a nu face, neevaluabilă în
bani.
Potrivit
dispozițiilor art. 457 alin. (1) și (2) din noul C. proc. civ.,
"hotărârea judecătorească este supusă numai
căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și
termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul
ei. Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărâri cu privire la
calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra
dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".
Mențiunea
"Definitivă" din decizia recurată nu poate afecta
exercitarea căii de atac a recursului, aceasta fiind statuată de
legiuitor.
Înalta Curte,
verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată
că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:
Un prim motiv
de recurs vizează greșita aplicare a art. 132 alin. (2) din Legea nr.
31/1990. Potrivit recurentei, acțiunea în constatarea nulității
absolute formulată de reclamant în condițiile dreptului comun este
inadmisibilă, întrucât calea prevăzută de lege pentru protejarea
pretinselor drepturi ale acționarilor, în situația în care s-ar
considera vătămați de prevederile actului constitutiv este
reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1900, care este o normă cu
caracter special, spre deosebire de art. 143
1
din Legea nr. 31/1990,
care constituie o normă cu caracter general.
Conform
dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,
"Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului
constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data
publicării în M. Of. al României, Partea a IV-a, de oricare dintre
acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au
votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al
ședinței."
Înalta Curte,
așa cum a arătat anterior, constată că cererea de chemare
în judecată a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 5 din
vechiul C. civ. și art. 143
1
alin. (1) și (4) din Legea
nr. 31/1990, având ca obiect constatarea nulității absolute a actului
constitutiv al SC B. SA, în ceea ce privește clauza prevăzută de
art. 29 alin. (8).
Principiul
disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9
alin. (2) din noul C. proc. civ., potrivit căruia "Obiectul și
limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările
părților", în același sens statuând și art. 22 alin.
(6) din același cod: "Judecătorul trebuie să se pronunțe
asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși
limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune
altfel."
Prin
principiul disponibilității se înțelege și faptul că
reclamantul trasează inițial cadrul procesual, aceasta trebuind
să indice, între altele, părțile din proces, pretenția
dedusă judecății, motivarea în fapt și în drept.
Raportat la
obiectul cererii de chemare în judecată și la temeiul de drept
invocat de către reclamant, reiese că în mod corect curtea de apel a
reținut greșita soluționare a excepției
inadmisibilității cererii și că acțiunea în nulitatea
absolută a unui act juridic poate fi formulată de oricine
justifică un interes, iar reclamantul, având calitatea de acționar la
societate, justifică interesul și legitimarea procesuală
activă pentru acțiunea de drept comun.
Alegația
recurentei în sensul că inadmisibilitatea cererii se impune ca urmare a
faptului că art. 132 din Legea nr. 31/1900, normă cu caracter
special, spre deosebire de art. 143
1
din Legea nr. 31/1990, care
constituie o normă cu caracter general, va fi înlăturată.
Având în vedere
principiul disponibilității mai sus enunțat, reclamantul este
cel care decide pretenția pe care o supune judecății, motivarea
în fapt și în drept a acesteia, instanța având obligația să
se pronunțe numai asupra a ceea ce părțile au dedus
judecății, fără a putea depăși, ca regulă,
cadrul procesual stabilit de acestea.
De altfel,
așa cum corect a apreciat Curtea de Apel, acțiunea în nulitatea unui
articol din actul constitutiv nu poate fi respinsă ca inadmisibilă
prin raportare la acțiunea în anularea hotărârilor adunării
generale a acționarilor reglementată de art. 132 din Legea nr.
31/1990, deoarece actul constitutiv are natura unui act juridic încheiat între
acționari, iar calea dreptului comun nu este interzisă nici expres
și nici implicit de dispozițiile Legii speciale nr. 31/1990.
Ultimul motiv
de recurs vizează greșita aplicare a art. 33 C. proc. civ.
Art. 488
alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. vizează încălcarea sau
aplicarea greșită a normelor de drept material, invocarea pe calea
acestui motiv a nerespectării unor reguli de procedură nefiind
posibilă, fapt pentru care susținerile recurentei nu pot fi
analizate.
În
consecință, în raport de rațiunile înfățișate,
Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,
va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva
Deciziei civile nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția inadmisibilității recursului invocată de
intimatul-reclamant A.
Respinge
recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile
nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București,
secția a V-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2017.
Procesat de