ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2501/2015
Prin Decizia nr. 161 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 479 din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citat cu mențiunea timbrării corespunzătoare, devenind aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în temeiul cărora recursul a fost anulat ca netimbrat.
Împotriva Deciziei nr. 161 din 21 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul A. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestație în anulare.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că, deși citația cuprinzând obligația de a timbra recursul nu a fost primită nici de reclamantul recurent, nici de apărătorul acestuia, taxa de timbru datorată pentru soluționarea recursului a fost achitată la data de 12 ianuarie 2015, în cuantum de 25 RON, fiind expediată instanței de recurs prin curierat rapid, odată cu cererea de amânare a cauzei.
Decizia instanței de retractare
Înalta Curte sesizată cu soluționarea contestației în anulare de față, analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată a constatat că această cerere este nefondată și o va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.
În fața instanței de recurs, în Dosarul nr. x/33/2011, recurentul A. a fost citat pentru termenul din 14 ianuarie 2015, similar procedurii realizate în fața instanței de fond, la adresa din Baia Mare, la domiciliul procesual ales la Societatea Civilă Profesională de Avocați B., dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului pentru termenul respectiv cuprinzând toate mențiunile prevăzute de art. 100 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Procedând la verificarea actelor și înscrisurilor din dosarul de recurs, instanța de retractare a constatat că nu este depusă la dosar taxa de timbru datorată pentru soluționarea recursului declarat.
Deși contestatorul depune în contestație dovada achitării taxei de timbru a recursului, Înalta Curte constată că nu este depus originalul chitanței, nu se face referire la dosarul instanței în care se achită taxa și nu a fost depus timbrul judiciar datorat în recurs, motiv pentru care instanța de retractare constată că în mod corect, la data pronunțării deciziei atacate, nu a fost achitată taxa datorată pentru soluționarea recursului formulat.
Pentru aceste considerente, nefiind motive de retractare a deciziei atacate, Înalta Curte va respinge contestația formulată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 161 din 21 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 iunie 2015.
Procesat de GGC - N