ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2178/2015

Decizia nr. 2178/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. (fost B.) reprezentat de director adjunct C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației Naționale - Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", solicitând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16 mai 2013 privind proiectul POSDRU 80/2.3/S/54100, denumire "Fii APPT pentru viitor-program formare continuă pentru angajații din Alimentație Publică, Transporturi și Telecomunicații", cod SMIS 20982, emis de CNDIPT-OIPOSDRU - nr. CNDIPT OI 6666 din 16 mai 2013, și declararea ca eligibile a cheltuielilor efectuate de Partenerul I - A.

Prin Sentința civilă nr. 1099 din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a persoanei care a acționat în numele reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs.

2.1. Motivele de casare

Recurentul-reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, ca nelegală și netemeinică, și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

2.2. Principalele argumente invocate

Arată că, prin cererea de finanțare, anexă la contractul de finanțare E7374 din 13 septembrie 2010 încheiat între Ministerul Muncii, Familiei și Protecție Sociale-Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional "Dezvoltarea Resurselor Umane" și D. în calitate de beneficiar, s-a prevăzut că implementarea proiectului POSDRU se face în parteneriat, fiind nominalizat în calitate de Partener 1 "B.", reprezentat de C., care a îndeplinit atât funcția de director, cât și funcția de reprezentant al instituției de învățământ în cadrul proiectului.

Susține recurentul, citând art. 96 alin. (3) și 97 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 și art. 16 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că reprezentantul legal al unei unități de învățământ este directorul, pentru că directorul instituției exercită conducerea executivă a unității de învățământ în conformitate cu hotărârile consiliului de administrație. Arată că nu există nicio dovadă la dosar în sensul că nici Consiliul de Administrație al A. nu înțelege să-și însușească acțiunea, astfel că instanța de fond a făcut în mod greșit aplicarea art. 97 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că instanța de fond a interpretat în mod corect împrejurările de fapt și de drept, reținând corect faptul că cererea de chemare în judecată este promovată de o persoană care nu a făcut dovada calității de reprezentant.

Și intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (prin preluarea, conf. O.U.G. nr. 9/2014, a acestei direcții de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 februarie 2015, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate

Înalta Curte apreciază că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se constată că, prin argumentele dezvoltate în cererea de recurs, recurentul-reclamant nu face altceva decât să reia, în mare parte, susținerile formulate în fața primei instanțe cu privire la calitatea directorului adjunct C. de reprezentant al liceului, aspecte asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat în mod corect.

Hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prima instanță expunând argumentele care au determinat formarea convingerii sale, prezentând în cuprinsul hotărârii rațiunile pentru care a apreciat că acțiunea este promovată de o persoană care nu a făcut dovada calității sale de reprezentant.

Potrivit art. 80 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, reprezentarea putând fi legală, convențională sau judiciară, iar, potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ., când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant va acorda un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, urmând a anula acțiunea dacă acestea nu se acoperă.

Conform art. 97 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a Educației naționale, directorul unității de învățământ de stat este reprezentantul legal al unității de învățământ și realizează conducerea executivă a acesteia.

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că directorul unității de învățământ este persoana care poate să formuleze o cerere de chemare în judecată în numele unității școlare.

Înalta Curte constată că prima instanță a exercitat rol activ în soluționarea cauzei, punând în vedere reclamantului, potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 5 februarie 2014, să facă dovada calității de reprezentant în justiție a semnatarului acțiunii. De asemenea, prin aceeași încheiere, s-a dispus emiterea unei adrese către instituția de învățământ reclamantă pentru a depune înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant a persoanei care acționează în numele instituției reclamante.

Prin Adresa nr. 6490 din 24 octombrie 2013, A., reprezentat de director E. (în funcție la data formulării acțiunii, conform Adresei nr. 2964 din 22 august 2013 emise de Inspectoratul Județean Prahova), a comunicat instanței faptul că nu își însușește acțiunea formulată de directorul adjunct C., acțiunea fiind formulată fără știrea sau avizul organelor de conducere ale unității școlare.

Prin încheierea de ședință din 5 martie 2014, instanța a emis din nou o adresă către directorul A., E., pentru a preciza, fără echivoc, dacă înțelege să-și însușească cererea de chemare în judecată formulată de directorul adjunct C.

Prin Adresa nr. 1590 din 31 martie 2014, A. a precizat faptul că nu-și însușește acțiunea formulată de directorul adjunct în numele unității de învățământ, menționând că aceasta este și hotărârea Consiliului de Administrație din data de 06 noiembrie 2013 și că directorul adjunct C. poate promova acțiunea în calitate de manager de proiect, în nume propriu, și nu în numele instituției de învățământ.

Având în vedere situația de fapt reținută anterior, înscrisurile depuse la dosar, precum și dispozițiile legale citate, Înalta Curte apreciază fără relevanță criticile recurentului, în sensul că nu a fost depusă la dosar hotărârea Consiliului de Administrație din care să rezulte că nu și-a însușit acțiunea, pentru că obligația dovedirii calității de reprezentant era în sarcina sa, având la dispoziție chiar mai multe termene acordate de prima instanță în acest sens. De asemenea, directorul unității de învățământ, reprezentantul legal al acesteia, a precizat, fără echivoc, faptul că nu-și însușește acțiunea formulată de directorul adjunct.

4.2.2. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. (fost B.) împotriva Sentinței civile nr. 1099 din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2015.

Procesat de GGC - GV