ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5591/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 462

din 13 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 36803/3/2005, Tribunalul

București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Simion Mihai la

pedeapsa de 10 ani închisoare, făcând și aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

În temeiul art. 61 C. pen.,

a revocat beneficiul liberării condiționate privind pedeapsa de 6 ani aplicată

prin sentința penală nr. 1157 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Sector 5 București,

secția a II-a penală, a contopit restul de 725 zile rămas neexecutat din

aceasta cu pedeapsa de 10 ani, urmând ca inculpatul să execute în final 10 ani

închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. și art.

350 C. proc. pen., a dedus prevenția de la 5 august 2005, la zi și a menținut

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 17 din Legea nr.

143/2000, raportat la art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea a 3,30 gr.

heroină și a telefonului marca Nokia 3410.

În baza art. 169 raportat la

art. 444 C proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a sumei de 820 lei,

iar în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat la plata sumei de 600 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut, în fapt, că în

ziua de 4 august 2005, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce vindea

martorului denunțător cantitatea de 3,40 grame heroină contra sumei de 15

milioane lei vechi.

Deși inculpatul nu a

recunoscut fapta săvârșită, instanța a avut în vedere la pronunțarea hotărârii

actele de cercetare penală efectuate cu prilejul procedurii flagrantului,

declarațiile martorilor și raportul de constatare tehnico-științifică,

înlăturând apărarea inculpatului care a invocat neregularități care ar afecta

în opinia sa valabilitatea ca mijloace de probă a unor procese verbale

efectuate de anchetatori.

Împotriva sentinței penale a

primei instanțe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate în sensul că vinovăția sa a fost stabilită pe baza unor probe

obținute nelegal.

Curtea de Apel București a

respins, ca nefondat, apelul inculpatului apreciind neîntemeiată critica

formulată de apelant referitoare la nelegalitatea proceselor verbale întrunite

de organele de anchetă în procedura flagrantului.

S-a constatat că

procesul-verbal întocmit în cursul operațiunilor pregătitoare procedurii

flagrantului a fost semnat de cei doi martori asistenți care au fost

nominalizați, ca de altfel și procesul verbal de percheziție corporală

efectuată asupra inculpatului, fiind respectate dispozițiile art. 101 raportat

la art. 104 C. proc. pen.

Cât privește celelalte

procese verbale întocmite în cursul urmăririi penale s-a reținut că pentru

acestea legea nu dispune o anumită procedură cu prezența martorilor asistenți,

concluzionându-se că apărarea inculpatului, care nu a negat faptul în sine a

traficării drogurilor, invocând nelegalitatea probelor, este formală și

nefondată.

S-a mai reținut că instanța

de fond a realizat o judicioasă evaluare a probatoriului, stabilind o situație

de fapt corespunzătoare și a individualizat corect pedeapsa aplicată

inculpatului.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând în esență motivele invocate în recurs, susținând pe de

o parte că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa, iar pe de

altă parte că procesele verbale întocmite de anchetatori în cursul urmăririi

penale nu au respectat condițiile de valabilitate impuse de dispozițiile

procesual penale, respectiv nu au fost semnate de martori asistenți.

Concluzionând apărarea

inculpatului a solicitat în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât

fapta nu există, iar în subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei aplicate, pe care o

consideră exagerată.

Recursul declarat de

inculpat este nefondat.

Neregulile invocate de

inculpat cu privire la procesele verbale întocmite de organele de poliție, nu

au fost confirmate în cauză.

Astfel critica inculpatului

recurent în sensul că actele respective ar fi lovite de nulitate absolută

potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu s-au încheiat în

prezența unor martori asistenți, fiind încălcate dispozițiile art. 92 C. proc.

pen., nu poate fi primită atâta timp cât din cuprinsul procesului verbal

încheiat cu ocazia prinderii în flagrant, în care se fac mențiuni și cu privire

la percheziția corporală efectuată asupra inculpatului rezultă că a fost

întocmit în prezența martorilor asistenți și este semnat și de către cei doi

martori B.E. și P.R.

Pe de altă parte conținutul

procesului verbal este confirmat și de declarațiile martorului P.R., ale

martorilor P.C.C. precum și ale martorului denunțător N.C.

Așa fiind, se constată că

mijloacele de probă contestate de inculpat au fost obținute în mod legal,

astfel că instanțele în mod corect le-au acordat eficiență juridică prin

coroborare cu celelalte mijloace de probă, stabilind o situație de fapt

corespunzătoare.

Vinovăția inculpatului

recurent a fost dovedită prin probele administrate în cauză respectiv

declarațiile denunțătorului N.C. care se coroborează cu declarațiile martorului

asistent P.R. care a participat la realizarea flagrantului împreună cu martorul

B.E., dar și cu procesul verbal de prindere în flagrant a inculpatului și

declarațiile martorilor P.C.C., lucrător la casa de schimb valutar, C.G.C. precum

și cu denunțul și declarația martorului I.V.

Aceasta din urmă audiată în

fața instanței deși a negat că ar fi cumpărat droguri de la inculpat, a relatat

că în denunțul care l-a făcut, atunci când s-a referit la numiții „G., M. și C.”

l-a avut în vedere și pe inculpatul S.M.

Prin urmare, existând dovezi

suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta

prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.

În ce privește motivul de

casare, invocat în cererea subsidiară, prin care vizează redozarea pedepsei

aplicate se constată că este de asemenea nefondat.

Atât instanța de fond cât și

cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului, acordând, deopotrivă semnificația cuvenită atât

pericolul social al faptei reținute în sarcina acestuia cât și datelor ce

caracterizează persoana inculpatului respectiv atitudinea nesinceră a

inculpatului, starea de recidivă a acestuia, condamnat anterior la o pedeapsă

de 6 ani pentru o infracțiune similară și eliberat condiționat la data de 16

martie 2005, astfel încât o reindividualizare a pedepsei nu se justifică.

Pentru considerentele

arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și

cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul declarat este nefondat și a fi respins, ca

atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive

începând cu 5 august 2005 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 518/ A din

26 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata arestării preventive de la 5 august 2005, la 28 septembrie

2006.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 septembrie 2006.