- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 octombrie 2008
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Sipos împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE SIPOS c. HUNGARY (Doc. nr. 7060/05) JUDGMENT STRASBOURG 7 octombrie 2008 FINAL 07/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Sipos c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 16 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7060/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Márta Sipos („reclamantul”), la 11 februarie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dna É. Snyozik, avocat practicant la Debrecen.
Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 9 ianuarie 2008, președintele celei de-a doua secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1957 și trăiește în Hajdúsámson. La 2 mai 1989, reclamantul a depus o cerere de divorț. A solicitat, de asemenea, diviziunea proprietății matrimoniale. După ce a pronunțat divorțul părților într-o decizie parțială, a organizat mai multe audieri și a obținut avizele experților, la 9 Noiembrie 1994 Curtea de District Debrecen a adoptat o decizie privind proprietatea.
Acest lucru a fost anulat de Curtea Regională a Județeanului Hajdú-Bihar la 20 iunie 1996. La 24 iunie 1997, banca de reexaminare a Curții Supreme a anulat această decizie și a trimis cazul la tribunalul de a doua instanță. În reluarea procedurii de a doua instanță, Curtea Regională a organizat o audiere și a anulat hotărârea Curții de District la 27 octombrie 2000. În reluarea procedurii de primă instanție, la 5 iunie 2001, Curtea de District a adoptat o nouă decizie privind proprietatea, care a fost anulată de Curtea Regională la 23 noiembrie 2001. La 10 noiembrie 2004, un judecător de trei judecători al biroului de reexaminare al Curții Supreme a examinat petiția de reexaminare a contestatului cu privire la fondul acesteia.
Acesta a susținut că luarea probelor în acest caz a fost cuprinzătoare și fără vină și că petiția reclamantului nu a dezvăluit încălcarea legii relevante. Prin urmare, acesta a susținut hotărârea Curții Regionale. ARTICOLUL 6 § 1 ARTICOLUL 1 AL CONVENȚIEI 10. Reclamantul s-a plâns că procedura a durat o perioadă de timp nejustificată. Ea s-a bazat numai pe art. 6 § 1 și 13 din Convenție. Curtea consideră că cererea devine examinată din perspectiva cerinței de „tempă rezonabilă” din art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. Guvernul a contestat acest argument.
12. Perioada care trebuie luată în considerare a început doar la 5 noiembrie 1992, când recunoașterea de către Ungaria a dreptului de cerere individuală a intrat în vigoare. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procedurii în această etapă. Curtea observă că procedura era deja în așteptare de trei ani și jumătate până atunci. Perioada în cauză s-a încheiat la 10 noiembrie 2004. Prin urmare, a durat peste 12 ani pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 13. Guvernul a susținut că petiția de reexaminare a reclamantului nu s-a calificat ca un remediu eficace în aceste circumstanțe și că, prin urmare, termenul de șase luni a început să fugă din decizia din 2001 a Curții Regionale.
Curtea remarcă că banca competentă a Curții Supreme a examinat fondurile cererei reclamante și a susținut hotărârea Curții Regionale susținând că nu a existat o încălcare a legii relevante în acest caz. Acesta nu discerne niciun element care să pună la îndoială eficacitatea acestui remediu în aceste circumstanțe. Prin urmare, obiecția guvernului nu poate fi susținută. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. În plus, nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, cererea trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 17. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 19 Daune 19. Reclamantul a solicitat 8 milioane de forints maghiari [1] în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 20. Guvernul a contestat aceste afirmații. 21. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suportat unele prejudiciu moral.
Decizând, pe o bază echitabilă, își acordă 9,600 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 22. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 9,600 EUR (noi mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 octombrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului [1] 34,700 euro (EUR)
SECOND SECTION
CASE OF SIPOS v. HUNGARY (Application no. 7060/05) JUDGMENT STRASBOURG 7 October 2008 FINAL 07/01/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Sipos v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 16 September 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 7060/05) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Márta Sipos (“the applicant”), on 11 February 2005.
The applicant was represented by Ms É. Snyozik, a lawyer practising in Debrecen. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
On 9 January 2008 the President of the Second Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1957 and lives in Hajdúsámson.
On 2 May 1989 the applicant filed for divorce. She also requested the division of the matrimonial property.
After having pronounced the parties’ divorce in a partial decision, having held several hearings and obtained the opinions of experts, on 9 November 1994 the Debrecen District Court adopted a decision on the property. This was reversed by the Hajdú-Bihar County Regional Court on 20 June 1996. On 24 June 1997 the Supreme Court’s review bench quashed this decision and remitted the case to the second-instance court.
In the resumed second-instance proceedings, the Regional Court held a hearing and quashed the District Court’s decision on 27 October 2000.
In the resumed first-instance proceedings, on 5 June 2001 the District Court adopted a new decision concerning the property. This was reversed by the Regional Court on 23 November 2001.
On 10 November 2004 a three-judge panel of the Supreme Court’s review bench examined the respondent’s petition for review on the merits. It held that the taking of evidence in the case had been comprehensive and without a fault and that the applicant’s petition did not disclose a breach of the relevant law. It therefore upheld the Regional Court’s judgment. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
10. The applicant complained that the proceedings had lasted an unreasonably long time. She relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention. The Court considers that the application falls to be examined from the perspective of the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention alone, which reads as follows:: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration only began on 5 November 1992, when the recognition by Hungary of the right of individual petition took effect. However, in assessing the reasonableness of the time that elapsed after that date, account must be taken of the state of proceedings at that stage. The Court observes that the proceedings had already been pending for three and a half years by then. The period in question ended on 10 November 2004. It thus lasted over twelve years for three levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Government submitted that the applicant’s petition for review did not qualify as an effective remedy in the circumstances and that therefore the six-month time-limit started to run from the Regional Court’s 2001 decision. In their view, the application was thus introduced out of time.
The Court observes that the competent bench of the Supreme Court examined the merits of the applicant’s petition and upheld the Regional Court’s judgment holding that that there was no appearance of a breach of the relevant law in the case. It does not discern any element which would call into question the effectiveness of this remedy in the circumstances. It follows that the Government’s objection cannot be sustained. The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Moreover, it is not inadmissible on any other grounds. The application must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court finds that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
18. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 8 million Hungarian forints [1] in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
The Government contested these claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards her EUR 9,600 under that head. B. Costs and expenses
The applicant made no costs claim. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 9,600 (nine thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 7 October 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Deputy Registrar President [1] 34,700 euros (EUR)