SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE HIDVÉGI c. HUNGARY (Documentul nr. 5482/05) HOTĂRÂREA Strasburg 14 octombrie 2008 FINAL 14/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul HIDVÉGI c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii care s-a deliberat în privat la 23 septembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 5482/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtei în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl László Endre Hidvégi („reclamantul”), la 4 februarie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl G. Kutas, avocat practicant la Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 21 noiembrie 2007, Președintele Secțiunii A doua a hotărât să anunțe cererea Guvernului. Aplicarea art. 29 § 3 din Convenție a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și meritelor cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTĂRILOR CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Budapesta. În aprilie 1997, reclamantul a cumpărat un apartament de la o persoană privată, S.M. Vânzătorul a stabilit că are dreptul de a cumpăra proprietatea până la 30 iulie 1997. Cu toate acestea, nu a putut exercita acest drept din cauza lipsei de mijloace suficiente. În septembrie 1997, Registrul de teren a înregistrat drepturile de proprietate ale reclamantului pe apartament. Apoi, reclamantul a solicitat S.M. să-l lase în posesie. Întrucât S.M. a fost renunțat să părăsească apartamentul, reclamantul a solicitat Curtea de District Gödöllő să ordone executarea contractului de cumpărare – care a fost încheiat de un public notar (közjegyzői okirat) Curtea de district a emis ordinul la 10 noiembrie 1997. Ulterior, S.M. a interzis o acțiune împotriva reclamantului în fața Curții de district Gödöllő, solicitând instanței să stabilească nulitatea contractului de cumpărare și să ordone încheierea executării acestuia. În aprilie 1998, Curtea de district a respins acțiunea reclamantului. Prin recurs, în octombrie 1998, Curtea Regională de County Pest a susținut decizia de primă instanță. S.M. Tribunalul de district Gödöllő a suspendat executarea contractului de achiziție. Reclamantul a apelat. Curtea regională de județ Pest a anulat decizia de primă instanță și a ordonat continuarea executării în aprilie 1999. ulterior, cererea S.M. de a redeschide cazul a fost respinsă. În mai 1999 S.M. Între timp, reclamantul a fost acuzat de falsificarea contractului în cauză. Având în vedere procedura penală în curs, Curtea de district Gödöllő a suspendat executarea contractului la 15 iulie 1999. În mai 2003, Curtea Regională de Budapesta, care a acționat ca instanță de a doua instanță, a achiziționat reclamantul. La 12 iunie 2004, reclamantul a solicitat continuarea executării. La 13 iulie 2004, Curtea de District a acceptat cererea reclamantului. Curtea Regională a susținut hotărârea de primă instanță la 21 octombrie 2004. 10. Potrivit informațiilor disponibile în dosar, procedurile de execuție sunt încă în așteptare. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI 11. Reclamantul se plânge că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerințele de „temp rezonabil” de la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 12. Guvernul a contestat acest argument. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 noiembrie 1997 și nu s-a încheiat încă, în conformitate cu informațiile disponibile în dosarul de caz. A durat astfel peste zece ani și zece luni pentru două nivele de competență. Admisibilitate 14. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 17. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. 18. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 19. Reclamantul se plângea în continuare că durata procedurii și-a încălcat dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale, astfel cum se garantează la art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 20. Curtea constată că această plângere este legată de cea prevăzută la art. 1 din Convenția care a fost deja examinată anterior și, prin urmare, trebuie, de asemenea, declarată admisibilă. Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale în temeiul articolului 6 § 1 (a se vedea punctul 18 mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat dacă a existat, de asemenea, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Zanghì v. Italia , hotărârea din 19 Februarie 1991, Seria A 194-C, p. 47, § 23). III. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 21. Curtea observă că reclamantul s-a plâns în temeiul art. 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 Cu toate acestea, Curtea constată că argumentele reclamantului nu dezvăluie nici un aspect care a suferit discriminări în încălcarea Convenției, ca urmare a faptului că această parte a cererii este întemeiată în mod evident în sensul art. 35 § 3, și trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 24. Guvernul a contestat aceste afirmații. 25. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, pe o bază echitabilă, acordă reclamantului 8.000 EUR pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 4.500 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. 27. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată că reclamația costurilor reclamantului nu a fost justificată de niciun document relevant și, prin urmare, trebuie respinsă. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerile referitoare la lungimea excesivă a procedurii și la o încălcare a drepturilor de proprietate admisibile și la restul cererii inadmisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că nu este necesară examinarea separată a plângerii în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8,000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, pentru a fi transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 14 octombrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
SECOND SECTION
HIDVÉGI v. HUNGARY
(Application no. 5482/05)
14 October 2008
FINAL
14/01/2009
This judgment may be subject to editorial revision.
In the case of Hidvégi v. Hungary,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 23 September 2008,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 5482/05) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr László Endre Hidvégi (“the applicant”), on 4 February 2005.
2.
The applicant was represented by Mr G. Kutas, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
3.
On 21 November 2007 the President of the Second Section decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.
4.
The applicant was born in 1955 and lives in Budapest.
5.
In April 1997 the applicant bought a flat from a private individual, S.M. The seller stipulated that she had the right to buy back the property until 30 July 1997. However, she was not able to exercise this right because of the lack of sufficient means.
6.
In September 1997 the Land Registry registered the applicant’s property rights on the flat. Subsequently, the applicant requested S.M. to let him have possession. Since S.M. was reluctant to leave the flat, the applicant requested the Gödöllő District Court to order the execution of the purchase contract – which had been concluded by a notary public
(közjegyzői okirat)
and, therefore, was executable as a final court judgment. The District Court issued the order on 10 November 1997.
7.
Subsequently, S.M. brought an action against the applicant before the Gödöllő District Court, requesting the court to establish the invalidity of the purchase contract and to order the termination of its execution. In April 1998 the District Court dismissed the plaintiff’s action. On appeal, in October 1998 the Pest County Regional Court upheld the first-instance decision.
8.
S.M. requested that the case be reopened. The Gödöllő District Court suspended the execution of the purchase contract. The applicant appealed. The Pest County Regional Court reversed the first-instance decision and ordered the continuation of the execution in April 1999. Subsequently, S.M.’s request to reopen the case was dismissed. In May 1999 S.M. again requested the suspension of the execution, but the District Court dismissed her request.
9.
In the meantime, the applicant was charged with the forgery of the contract in question. In view of the ongoing criminal proceedings, the Gödöllő District Court suspended the execution of the contract on 15
July
1999.In May 2003 the Budapest Regional Court, acting as a second-instance court, acquitted the applicant. On 12 June 2004 the applicant requested the continuation of the execution. On 13 July 2004 the District Court accepted the applicant’s claim. The Regional Court upheld the first-instance decision on 21 October 2004.
10.
According to the information available in the case file, the execution proceedings are still pending.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
11.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
12.
The Government contested that argument.
13.
The period to be taken into consideration began on 10 November 1997 and has not yet ended, according to the information available in the case file. It has thus lasted over ten years and ten months for two levels of jurisdiction.
A.
Admissibility
14.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
15.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
16.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see
Frydlender
, cited above).
17.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court finds that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
18.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION
19.
The applicant further complained that the length of the proceedings had infringed his right to the peaceful enjoyment of his possessions, as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1, which provides as follow:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
20.
The Court notes that this complaint is linked to that under Article
6
§
1 of the Convention which has already been examined above and must therefore, likewise, be declared admissible. However, having regard to its finding under Article 6 § 1 (see paragraph 18 above), the Court considers that it is not necessary to examine separately whether there has also been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 (see
Zanghì v. Italy
, judgment of 19
February 1991, Series A no. 194-C, p. 47, §
23).
III.
21.
The Court observes that the applicant complained under Article 14 of the Convention, read in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1
, without substantiating or developing further this complaint. The Court finds, however, that the applicant’s submissions do not disclose any appearance that he suffered discrimination in breach of the Convention. It follows that this part of the application is manifestly-ill founded within the meaning of Article 35 § 3, and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
IV.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
23.
The applicant claimed 15,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
24.
The Government contested these claims.
25.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, on an equitable basis, it awards the applicant EUR 8,000 for non-pecuniary damages.
B.
Costs and expenses
26.
The applicant also claimed EUR 4,500 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and for those incurred before the Court.
27.
The Government did not express an opinion on the matter.
28.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court notes that the applicant’s costs claim has not been substantiated by any relevant documents and must therefore be rejected.
C.
Default interest
29.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the complaints concerning the excessive length of the proceedings and a violation of property rights admissible and the remainder of the application inadmissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
that there is no need to examine separately the complaint under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 8,000 (eight thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 14 October 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Registrar
President