CtEDO 14.10.2008 Auto

CASE OF MEZEY v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
14.10.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF MEZEY v. HUNGARY (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MEZEY c. HUNGARY (Doc. nr. 7909/05) HOTĂRÂREA Strasburg 14 octombrie 2008 FINAL 26/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Mezey c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune care a deliberat în privat la 23 septembrie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7909/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Tamás Mezey („reclamantul”), la 27 ianuarie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl T. Szemes, avocat practicant la Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl. L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 16 ianuarie 2008, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. În temeiul articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Budapesta. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi prezentate după cum urmează. Reclamantul a trăit în comunitate conjugală cu S.S. În timpul relației lor, S.S. a dat naștere unui băiat la 24 iunie 1998. Copilul a fost înregistrat sub numele de familie al mamei sale. În primele cinci luni, cuplul a crescut copilul împreună. ulterior, relația s-a deteriorat și reclamantul a părăsit casa lor comună. Deoarece statutul parental al reclamantului nu a fost rezolvat legal, el a inițiat în mod repetat procedurile pentru o declarație oficială de paternitate (teljes halályú apai eliserő niilatkozat). Cu toate acestea, mama a refuzat să-și dea consimțământul la declarația, care este obligată de lege pentru ca o astfel de declarație să fie valabilă. În plus, mama nu a permis reclamantului să vadă copilul deloc. În ianuarie 2000, reclamantul a interzis o acțiune împotriva copilului și a mamei în fața Curții Centrale de District de Pest, cerând instanței să stabilească paternitatea. Între aprilie 2000 și iulie 2001, Curtea de District a organizat cinci audieri care nu au avut succes, pe care mama nu le-a participat în ciuda unei amenzi impuse ei. Curtea de District a solicitat asistență de la poliție pentru a-și asigura prezența la audieri, dar fără folos. 10. În noiembrie 2001, un expert medical a examinat reclamantul și copilul. Expertul nu a putut stabili cu siguranță dacă reclamantul a fost sau nu tatăl copilului, dar ea „credea că este probabil”. 11. Între timp, un al treilea individ, G.N., a făcut o declarație oficială de paternitate, acceptată de mama. Deoarece statutul de patern a fost rezolvat, Curtea de District a încheiat procedura în ianuarie 2002. 12. Prin recurs, Curtea Regională de Budapesta a anulat hotărârea de primă instanță și a trimis cazul Curții de District în aprilie 2002. 13. În reluarea procedurii, Curtea de District a suspendat procedura și a inițiat o revizuire constituțională a dispozițiilor juridice aplicabile care urmează să fie aplicate în decembrie 2002 14. Potrivit informațiilor prezentate de părți, cazul este încă în așteptare în fața Curții Constituționale și, prin urmare, în fața Curții de District. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 16. Guvernul a contestat acest argument. 17. Perioada care va fi luată în considerare a început în ianuarie 2000 și nu s-a încheiat încă, în conformitate cu informațiile disponibile în dosarul de caz la data adoptării prezentei hotărâri. Astfel, a durat aproximativ opt ani și opt luni, timp de două nivele de competență. Admisibilitate 18. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). În acest sens, cazurile legate de statutul civil necesită o diligență specială având în vedere posibilele consecințe pe care le poate avea lungimea excesivă a procedurii, în special în ceea ce privește bucurarea dreptului la respectarea vieții familiale (a se vedea Laino c. Italia [GC], nr. 3158/96, § 18, CEDH 1999-I). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 21. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. Curtea consideră în mod deosebit regretabil în acest sens că Curtea Constituțională, un organism de stat care trebuie să stabilească o chestiune juridică preliminară în acest caz, a întârziat procesul prin faptul că nu și-a pronunțat hotărârea timp de mai mult de cinci ani. 22. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEI 23. Reclamantul s-a mai plâns că durata procedurii și-a încălcat dreptul de a respecta viața sa de familie, astfel cum se garantează la art. 8 din Convenție, care prevede următoarele: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie,... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică ... pentru protecția drepturilor și libertăților altora.” 24. Curtea constată că această plângere este legată de cea în temeiul articolului 1 din Convenția care a fost deja examinată anterior și, prin urmare, trebuie, de asemenea, declarată admisibilă. Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale în temeiul articolului 6 § 1 (a se vedea punctul 22 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat dacă a existat, de asemenea, o încălcare a articolului 8 (a se vedea Paulsen-Medalen și Svensson c. Suedia , hotărârea din 19 februarie 1998 , Raportul hotărârilor și hotărârilor 1998 I, p. 145, § 50). III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat această cerere. 28. Curtea aprobă reclamantul, pe o bază echitabilă, 7.000 EUR pentru prejudiciu moral, având în vedere, de asemenea, ceea ce era în joc în dispută. Costuri și cheltuieli 29. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că nu este necesară examinarea separată a plângerii în temeiul articolului 8 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7,000 EUR (sapte mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, pentru a fi transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 14 octombrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă