ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2831/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2831/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2831/2015
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 6373 din 22 octombrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de recurentul A. împotriva Sentinței nr. 1029 din 24 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. x/101/2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul solicită obligarea I.P.J. Dolj la plata sporului de 25% din salariul de bază pentru orele lucrate în timpul nopții între orele 22
00
și 6
00
, la plata orelor suplimentare prestate peste programul de 8 ore și la plata sporului de 100% din salariul de bază a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, pentru perioada 26 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Recurentul-reclamant este funcționar public cu statut special, fiind aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, ale Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordinului MIRA nr. 577/2008 privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal.
Art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009 interzice expres acordarea sporului de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru în anul 2010 pentru personalul plătit din fondurile publice.
În ceea ce privește sporul pentru orele lucrate în timpul nopții, sunt incidente prevederile art. 18 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea în timpul nopții, între orele 22,00 și 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Ca urmare, prima instanță a făcut o legală aplicare a acestei dispoziții normative în condițiile în care prin probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a lucrat în timpul nopții numai 2 ore, între orele 22.00 - 24.00, iar nu 3 ore așa cum condiționează expres dispozițiile art. 18 din Legea nr. 330/2009.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul A., solicitând anularea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, revizuentul a argumentat, în esență, că Decizia nr. 6373 din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, conține dispoziții contrarii Deciziei nr. 6278/2014 a aceleiași instanțe, irevocabilă, prin care altor colegi le-au fost recunoscute aceleași drepturi, pentru o perioadă mai mare de timp decât perioada solicitată de revizuent, dar în care era inclusă și perioada precizată de revizuent în acțiune, anume 26 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, raportat la dispozițiile art. 511 alin. (1) C. proc. civ. (2010) și excepția inadmisibilității cererii de revizuire, arătând că revizuentul invocă dispozițiile dintr-o hotărâre pronunțată într-un dosar în care acesta nu a avut nici o calitate.
Examinând cu prioritate excepția tardivității, invocată de către intimat prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge cererea de revizuire ca tardivă, pentru considerentele ce urmează.
Art. 509 pct. 8 prevede că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."
În speță, în situația hotărârii a cărei revizuire se solicită, anume Decizia nr. 6373 din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, definitivă, termenul în care se poate solicita revizuirea, sub sancțiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., începe a curge de la data pronunțării acesteia, în speță 22 octombrie 2014.
Din examinarea înscrisurilor depuse de către revizuent, Înalta Curte constată, însă, că acesta a solicitat revizuirea Deciziei nr. 6373 din 22 octombrie 2014 la data de 30 decembrie 2014, în condițiile în care, față de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care legea procedurală permitea declararea revizuirii, în cauză, s-a împlinit la data de 23 noiembrie 2014.
Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii cererii de revizuire ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 6373 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardivă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2015.
Procesat de GGC - GV